”Dacă organele judiciare ar proteja pe cei acuzaţi de corupţie, opinia publică ar aprecia că toată revolta şi indignarea sunt în zadar”, spune judecătorul care l-a arestat preventiv pe șeful AJOFM, Daniel Don.

Magistratul Simona Trestian, care a fost judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunal care l-a arestat pe Daniel Don, a vorbit în motivarea încheierii de arestare preventivă de revolta generală din România împotriva corupției după tragedia de la clubul Colectiv din Capitală.

Extras din motivare

 ”Infracţiunea de care este acuzat inculpatul pare una gravă prin prisma faptului că pare că s-a acţionat în mod organizat, toţi experţii sau mai puţin experţii, de genul şoferului sau logodnicei, cunoscând modul de operare şi acţionând conjugat pentru realizarea scopului comun. Pare gravă şi din cauză că s-ar fi acţionat în acest mod un interval de timp de cca. 3 ani, din actele dosarului rezultând însă indicii că activitatea infracţională ar fi început încă în cursul anului 2010.

Apărarea a invocat şi faptul că nu se specifică în mod clar în ce ar consta luarea de mită, respectiv care sunt atribuţiile de serviciu încălcate şi când anume a fost pretinsă suma de bani, înainte de a se întocmi proiectele sau după. Considerăm că distincţia nu are relevanţă. Am arătat mai sus că din probele administrate până în acest moment rezultă că AJOFM era beneficiarul proiectelor, drept urmare obligat potrivit legislaţiei europene cel puţin la implementarea lor. Beneficiarul este condus de inculpat care este director executiv. A rezultat din convorbirile telefonice interceptate sau SMS-urile redate în procesele verbale că cei care redactau efectiv proiectele îl întrebau pe inculpat pe care anume persoană să treacă în proiect ca expert la capitolul resurse umane, inculpatul fiind cel care decidea. Este greu de crezut că este posibil ca în acea instituţie, referitor la implementarea proiectelor, să se întâmple ceva fără ştirea inculpatului, pentru că din aceleaşi interceptări rezultă că „şeful” este cel care decide orice şi cu care trebuie vorbit pentru rezolvarea problemelor ivite pe parcurs. Prin urmare, fie că ar fi existat din start înţelegerea dintre inculpat şi experţi că aceştia din urmă vor lucra la implementarea proiectelor doar dacă vor plăti inculpatului jumătate din indemnizaţia lunară – caz în care este vorba de o infracţiune de luare de mită clasică, fie că înţelegerea ar fi apărut după ce experţii îşi primeau banii – ca un folos necuvenit sau pentru a fi chemaţi în continuare să fie experţi, tot despre infracţiune de luare de mită poate fi vorba, aşa cum este ea reglementată de art. 289 din Codul penal (cu precizarea că presupusa infracţiune continuată ar fi epuizată după data intrării în vigoare a Codului penal actual).

În mod evident, inculpatul se bucură de o bună reputaţie şi de prestigiu, fiind apreciat se pare şi de instituţiile europene, însă acestea din urmă, dacă se adevereşte că acuzaţiile parchetului sunt fondate, nu vor mai avea încredere în potenţialii beneficiari români şi România nu va putea să absoarbă fonduri europene fără mari eforturi. Pentru că dacă este adevărat ce susţine parchetul, atunci dimensiunea presupusei mite nu putea fi la fel de mare dacă inculpatul ar fi implementat proiectul cu ajutorul angajaţilor AJOFM ale căror contracte de muncă nu ar fi fost suspendate, situaţie în care aceştia ar fi fost plătiţi cu un anumit procent peste salariul lor net, salariu care este unul mediu. Este relevantă stupoarea directorului de la AJOFM … care nu putea să înţeleagă cum suma de 9000 lei s-ar putea da lunar unui singur expert, ea înţelegând ba că toţi experţii de la un proiect pot primi 9000 lei lunar, ba că 9000 lei este suma pe care o primeşte un singur expert pentru toată perioada de implementare a proiectului. La acestea se mai adaugă desemnarea pe post de experţi a unor persoane care nu au nicio legătură cu proiectele, de genul inculpatului M. – simplu şofer sau a logodnicei inculpatului, respectiv presupusele persoane desemnate pe criterii politice. Inculpatul susţine că a delegat atribuţiile de desemnare a experţilor altor persoane, dar ce interes ar putea avea acestea să îi desemneze experţi pe şoferul personal şi logodnica inculpatului? De ce să lucreze cu adevărat la implementarea proiectelor o singură persoană şi să primească bani din fondurile europene o grămadă de oameni care nici nu ştiu ce sunt acelea proiecte? Dacă tot sunt atât de bine plătiţi experţii, pentru că legislaţia permite, de ce să nu fie bine plătiţi experţii adevăraţi? Dacă este nedrept că inculpatul, fiind autorul proiectelor, nu poate beneficia financiar de pe urma acestora, atunci de ce inculpatul nu renunţă la funcţia de director executiv al AJOFM ca să poată câştiga atât cât cu adevărat merită în calitate de expert?

În altă ordine de idei, trebuie precizat că pericolul pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu pericolul pentru siguranţa fizică a cetăţenilor de pe stradă. Nu doar persoanele care comit infracţiuni de violenţă sunt periculoase pentru ordinea publică ci şi persoane cu „gulere albe”, pentru că ordinea publică nu înseamnă doar siguranţa cetăţenilor ci include ordinea politică, socială, economică, juridică, fiind un ansamblu de reguli ce trebuie respectate de orice cetăţean pentru ca statul de drept să funcţioneze şi să nu se creeze haos în societate. Este ştiut că, dacă o infracţiune de violenţă este în general îndreptată împotriva unei singure persoane (dacă nu vorbim de terorism), infracţiunile de corupţie afectează o masă de oameni şi societatea în general.

În prezent, pericolul concret pentru ordinea publică este definit ca „o reacţie colectivă faţă de infracţiunea săvârşită care, prin rezonanţa ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de accentuat pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare”.

Faptele presupus comise de inculpat vin în contextul în care, în urma unei tragedii naţionale dintr-un club, o ţară întreagă s-a revoltat împotriva corupţiei din România, ieşind în stradă pentru a protesta, manifestaţii care au avut ca urmare demisia unui guvern. Or, dacă organele judiciare ar proteja pe cei acuzaţi de corupţie, opinia publică ar aprecia că toată revolta şi indignarea sunt în zadar, pentru că oricum nu se iau măsuri ferme împotriva celor acuzaţi de astfel de fapte. 

Din actele dosarului pare că inculpatul a perpetuat modul de lucru şi că doar intervenţia organelor juridice a făcut ca presupusa activitate infracţională să fie stopată.”

Comments

comentarii