Avocatul Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM și fost președinte al Tribunalului Vrancea, a publicat un studiu în urma relatării CLUJUST.ro de la procesul în care judecătorul Lucian Buta de la Judecătoria Cluj-Napoca i-a cerut celebrului avocat Gheorghiță Mateuț să-și scurteze concluziile pe fondul cauzei.

Avocatul Toni Neacșu, fost membru în Consiliul Superior al Magistraturii până în 2013, a publicat pe site-ul castigaprocese.ro studiul intitulat Eficiența concluziilor orale din perspectiva Comunicării judiciare. O abordare experimentală.

Nota autorului: ”Deși acest studiu pornește de la relatarea în presă a derulării unei ședințe de judecată, unde judecătorul și avocații implicați sunt ușor de identificat, autorul precizează că analiza nu vizează în niciun fel evaluarea comportamentului sau deciziilor acestora. Demersul vizează exclusiv dezvoltarea abordărilor științifice privind desfășurarea ședinței de judecată, din perspectiva tehnicilor Comunicării judiciare promovată prin lucrarea Convinge judecătorul – Tehnica și arta convingerii instanței (editura Wolters Kluwer, 2014). Autorul respinge, ca fiind împotriva regulilor loialității față de judecător și confraternității fața de avocați, orice interpretare referitoare la critica susținerilor și hotărârilor luate de judecătorii și avocații în proces.”

Extras din studiu:

Importanța și funcțiile reale ale concluziilor orale

”Concluzionăm că o expunere orală prelungită în fața judecătorului este ineficientă sub aspectul finalității ei. Nu atârnă în mod decisiv în mecanismul de formare a convingerii judecătorului și de luare a deciziei. Neavând un rol pozitiv determinant, concluziile orale pot avea însă unul negativ. Ele reprezintă întotdeauna o ultimă impresie subiectivă a judecătorului în legătură cu dosarul pe care tocmai îl va închide și cu privire la prestanța și atitudinea subiecților lui. Fiind o formă de interacțiune socială, calitatea, cantitatea, conținutul și forma comunicării orale produc asupra receptorului, judecătorul în cazul nostru, emoții, trăiri, gânduri, stări sufletești.

Judecătorul se poate amuza, poate fi uimit, poate fi încântat, poate fi extaziat, dar la fel de bine se poate enerva, se poate plictisi, se poate irita ori poate fi scos din sărite (“Aveți 3 minute de acum!” – și a bătut cu palma în masă). De ce e important să lași o ultimă impresie bună judecătorului? Nu numai Comunicarea judiciară are răspunsul previzibil, ci și elementarul instinct de supraviețuire.

Concluziile orale au însă o altă funcție procesuală. Deși relevanța lor în mecanismul decizional al judecătorului este minoră, ele joacă un rol important în regia procesului civil sau penal în România. Etapa concluziilor pe fond este momentul de glorie a avocatului din dosar, iar judecătorul știe asta și în principiu este dispus să-l respecte. În punerea în scenă a procesului, etapa concluziilor orale, adică vorbitul sintetic liber de către avocat, este bine determinată.

La fel cum judecătorul trebuie să dea ultimul cuvânt inculpatului, pentru că scenariul procedural prevede asta ca pe o formalitate necesară, la fel el trebuie să permită avocatului să-și pună în scenă o mică reprezentație a talentului în vorbitul liber. Este o convenție asumată. Avocatul trebuie să aibă ocazia să-și încheie prestația tehnică în dosar prin apelul la practica unei retorici orale de tip clasic: concluziile orale. Judecătorul este dispus să permită reprezentația, indiferent de cât de puțin ajutor practic pentru soluția în dosar va primi din asta, dar va limita abuzul („Vorbiți de multă vreme!”).

Exprimarea orală nu are nicio legătură cu cea așternută în scris. Au reguli diferite, transmit informația în mod diferit, sunt receptate în mod diferit. Vorbitorul nu are decât o șansă să fie înțeles. Dacă a pierdut momentul, el este nerepetabil. Atunci când urmărește un text scris, lectorul poate oricând reveni să recitească, pentru a analiza un argument sau o afirmație. Oralitatea înseamnă însă volatilitate. Atunci când avocatul vorbește instanței, trebuie să păstreze, dacă vrea să fie urmărit, oralitatea. Dacă vorbește ca și când și-ar citi notele scrise, încalcă regulile jocului și sfidează limitele fiziologice ale judecătorului („Concluziile nu înseamnă să citiți de pe foi”).

Iese din regia procesului și transformă în mod egoist momentul concluziilor orale în moment de glorie personală, desconsideră locul, momentul și autoritatea celui din fața lui (”Nu vorbiți două minute fără să vă uitați pe pagini… Nu ne înrobiți!”).

Desigur, judecătorul are obligația profesională să asculte orice. Până la o limită o va și face. Însă, dacă într-adevăr avocatul își propune să-l convingă și să câștige procesul, își va permite să spună orice și oricum, asumându-și orice risc? Pentru a fi convins, judecătorul trebuie mai întâi, previzibil, să fie atent. Nu poți convinge pe cineva care nu te urmărește. Cu atât mai puțin îl poți convinge pe cel pe care îl torturezi, abuzând de timpul pe care e obligat să ți-l acorde („Suferim de maladia lipsei de sinteză”).

Judecătorul este un tehnician al dreptului. Judecătorii zilei de astăzi nu au disponibilitatea pentru a asculta exordii nesfârșite și a se entuziasma în fața figurilor stilistice și tehnicii oratorice stăpânite de vorbitor. Au nevoie de o comunicare tehnică, în vorbe și construcții juridice clare. („Vă rog, cuvinte clare și forme juridice clare”.)

Ei își doresc concluzii clare, complete, incontestabile, care să lămurească pe deplin situația juridică. Își doresc și așteaptă ca avocații să performeze în primul rând în ce privește acuratețea tehnică. Nu vor paronomază, antanaclază, calambur, catahreză ori metonimii, adică figurile retorice clasice, pentru că nu au ce face cu ele. După terminarea ședinței, judecătorul are de luat o hotărâre și i-ar prinde bine un ajutor de specialitate, aplicat, de la avocat”

Studiul integral îl puteți citi AICI. 

Comments

comentarii