Conferențiarul și avocatul Radu Chiriță, specializat în drepturile omului de 17 ani, a mărturisit la o conferință cu studenții de la Drept că anul acesta nu a rostit numele niciunei hotărâri CEDO în instanțe și nici nu are de gând să o facă. Chiriță spune că trebuie să ne întoarcem la valorile care vin din Convenția europeană a Drepturilor Omului și din Constituția României și care ar trebui să vină și din Codul de procedură penală și cel de procedură civilă. Un discurs savuros despre istoria Convenției în România și cum a fost înțeleasă de instanțele românești.

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Aceasta a deschis calea petițiilor individuale în fața Curții Europene a Drepturilor Omului din partea persoanelor fizice și juridice române. Dar acestea au venit greu. ”Prima plângere cât de cât serioasă îndreptată împotriva României a fost formulată în 1997, pentru că trei ani nimeni din țara asta nu a știu că există Convenția și ce e cu ea. Această Convenție a fost descoperită, oricât pare de ciudat, în România datorită unui concurs între facultățile de drept”, a povestit conferențiarul Radu Chiriță de la Facultatea de Drept a UBB Cluj la conferința organizată de ELSA Cluj-Napoca.

La concursul european din 1998, au participat facultățile de Drept la Cluj și de la București. ”Atunci am constatat că în România nu exista nicio carte despre Convenția europeană, în nicio limbă. Asta se întâmpla în 1998. Am reușit cu greu să aflăm unde găsim ceva, eu și coechipierii mei, care  au aflat de un centru de informare la București, unde era o carte, pe care ne-am bătut cu colegii care reprezentau Universitatea din București. Xerox-ul pe atunci nu funcționa foarte bine, așa că realmente ne-am luptat cu ei pentru acea carte.”, a continuat Chiriță povestea.

Cum a devenit propovăduitor al Convenției

”Experiența de la concursul acela ne-a făcut și pe noi și pe cei de la București să ne placă asta și am devenit, fără să mă dau mare, împreună cu colega de la București, care actualmente este formator la INM pe drepturile omului, am devenit primii propovăduitori ai Convenției europene a drepturilor omului, din cele două colțuri ale țării. Ani de zile am urlat pe toate gardurile, cum am putut, că nu se respectă Convenția deloc. Am urlat apoi că sistemul judiciar auzise de câteva hotărâri, care aveau să facă carieră, dar grosul lor, care era mai important, nu era cunoscut.”

Astăzi, după 17 ani, conferențiarul mărturisește că dacă îl întreabă cineva cum aprecieză aplicarea Convenției în dreptul intern , nu știe cum să răspundă, din mai multe motive.

”Convenția a ajuns așa un fel de mama tuturor. Nu cred că mai există hotărâre care să nu facă trimitere la ea, corect sau greșit, contează mai puțin. Nu tare mai vezi în sălile de judecată pledoarii în care să nu se facă trimitere la această Convenție și hotărâri ale Curții, încât par, la momentul acesta, mai importante decât legislația internă. Și din punctul acesta de vedere, discutând cu colegi din alte state, față de criticile mele că jurisprudența Curțșii și Convenția sunt în continuare puțin cunoscute la noi, constat că este mult mai frecvent invocată atât de către avocați, cât și de instanțele de judecată față de Franța, Austria, Grecia sau alte state mai normale decât România. Însă, și din perspectiva asta, ar trebuie să laud viteza pe care a luat-o Convenția la noi. Dar, din păcate, cred că nu suntem într-o situație mai bună decât acum câțiva ani, din două motive”, le-a spus Chiriță studenților.

Înainte de a explica motivele, avocatul a povestit o întâmplare de la Institutul Național al Magistraturii (INM).

”Acum doi sau trei ani  a fost în comisia de concurs de promovare a judecătorilor la Înalta Curte. În comisia care se ocupa de subiectele din mai multe materii, inclusiv jurisprudența Curții Europene. În comisie mai erau două persoane de la INM și doi judecători de la ÎCCJ. ”Ne-am întâlnit să facem baremele și subiectele. Am pregătit un subiect de examen simplu, dat fiind că judecătorii care doreau să promoveze erau relativ tineri și am zis să nu-i omorâm. Am făcut un subiect simplu cu un răspuns simplu, l-am prezentat celorlalți membri ai comisiei. toți au fost de acord că se înțelege speța, după care una dintre doamnele judecător de la Înalta Curte mi-a zis: ”da să știți că noi la Înalta Curte nu facem așa cum scrie acolo”. Era o speță la care întrebarea era ce trebuie să facă judecătorul și un răspuns. Și am întrebat-o: ”nu știați hotărârile acestea ale Curții Europene?” ”Ba da”. ”Și de ce nu faceți așa?” ”Asta-i practica”.

”În consecință, plecând de la această povestire mai degrabă tristă decât veselă, nu e de ajuns să știi jurisprudența, și se cam știe destul de bine. Cred că deficiența majoră de cunoaștere nu este neapărat a unei hotărâri sau alteia, a unei jurisprudențe sau alteia, cred că insuficiența mare este de a nu înțelege valorile. Din punctul meu de vedere, am ajuns la stadiul că sistemul judiciar nu mai vede pădurea din cauza copacilor.”, a punctat Chiriță.

”Îmi doresc ca judecătorii să înțeleagă niște valori și principii elementare.”

Acesta a dat mai multe exemple legate de arestări, că tot sunt la modă, și practica CEDO.

”Mi se pare absolut halucinant ca tu să spui că în temeiul articolului 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, care ca și regulă interzice privarea de libertate și o permite în anumite condiții, să vii să zici că în baza articolului 5 mă arestezi. Asta este din punctul meu de vedere de făcut cruce. Textul acela îmi creează niște drepturi, nu creează Statului niște drepturi.. Asta dovedește că judecătorii ăia nu au înțeles nimic. Poate că au citit niște hotărâri ale CEDO care spun că în anumite condiții poți să-l arestezi pe om, dar atunci când invoci hotărârea ca și motiv pentru care îl arestezi înseamnă că n-ai înțeles absolut nimic din ceea ce înseamnă valorea pe care cultul european o protejează și pe care Convenția o protejează. Cred cu tărie că am ajuns în stadiul în care încerc să promovez cât mai puțin o jurisprudență anume a Curții Europene. Acolo au fost ani în care să fiu sincer am bătut din gură cât am putut la conferințe, în pledoarii invocând o hotărâre sau alta, care mi s-a părut mai importantă, încercând să o fac cunoscută. Am ajuns la stadiul în care nu mai îmi doresc ca judecătorii să știe neapărat o hotărâre, nu mai îmi doresc nici să înțeleagă hotărârea, am ajuns la stadiul în care îmi doresc să înțeleagă niște valori și principii elementare.”

”CEDO a zis-o de n ori, și nu trebuie să citez o hotărâre, că arestarea nu este o formă de executare anticipată a pedepsei. Asta trebuie să știe un judecător. Nu trebuie să știe neapărat hotărârea Simon vs. România sau alta, ci să înțeleagă că în momentul în care arestează nu stabilește dacă omul acela e vinovat sau nu. Și cu asta basta. Dacă instanțele noastre ar înțelege asta, n-ar mai fi nevoie nici de conferința la care suntem astăzi, nici de cursul pe care îl predau eu la facultate și nici de n cărți și culegeri. Dacă acum 18 ani nu exista nicio carte despre CEDO, acum nu reușesc să le cumpăr pe toate.”

”Degeaba știm jurisprudența, dacă judecătorul de la Înalta Curte nu înțelege de ce s-a dat hotărârea aia. Dacă o percepem ca o chestie tehnică, un fel de obligație impusă de la Strasbourg, și nu înțelegem că ceea ce se promovează sunt niște valori. Consiliul Europei și Convenția europeană a drepturilor omului au fost create ca să promoveze niște valori pentru a nu ne întoarce în anii 40. Valorile sunt și pentru mine și pentru judecător.”

Umor negru despre o judecătoare ajunsă inculpat

”O doamnă fost judecător la Curtea de Apel București, care era trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție, și am prins-o în sală la Înalta Curte. Ea s-a apucat să susțină, destul de corect, tot felul de încălcări ale drepturilor în timpul procedurii de la Curtea de Apel București. În timp ce-și spunea doamna of-ul, un avocat din sală a zis la un moment dat: ”taci tu, că așa făceai și tu!” Doamna judecător s-a oprit, s-a gândit și a zis că.. da. E neplăcut să ajungi în situația să descoperi de ce unii vorbesc despre valori și nu despre chestii pur tehnice. E neplăcut să fii acuzat penal și să încerci să te aperi folosindu-te de niște chestii pe care ani de zile în calitate de judecător le-ai ignorat cu desăvârșire. E o ironie a sorții și probabil că avocatul care i-a spus avea o istorie în spate și i-a zis cu un umor negru.

Tot umor negru e să constați că doamna Bica, care a lucrat la codul de procedură penală, stă și spune că este codul procurorilor. Ea procuror fiind la momentul la care a participat la redactarea acestui cod. Că încalcă drepturile fundamentale, drepturi pe care nu le încălca când a fost redactat și era procuror șef.”

”Anul acesta nu am rostit numele niciunei hotărâri CEDO în instanțe”

”Eu cred că ar trebui să punem un fel de stop la invazia masivă a jurisprudenței Curții în cărți, articole, hotărâri judecătorești, pledoarii și cereri către instanțe. Eu sunt mândru că anul acesta nu am rostit numele niciunei hotărâri CEDO în fața instanțelor de judecată și am de gând să nu încalc asta până la sfârșit. Și cred că ar trebui să ne întoarcem la niște valori care vin din Convenție, dar, să mă bată bunul Dumnezeu, că vin și din Constituția noastră, pe care nu o ciștește nimeni. Și ar trebui să vină și din codul de procedură penală și civilă, pe care le citim ca niște manuale de instrucțiuni ale unei mașini de spălat și nu ca o normă care ne creionează viața. Nu cred realmente ca cineva de la Strasbourg trebuie să vină să ne învețe chestii elementare. Nu cred că trebuia să vină Curtea Europeană în cazul Mariei Atanasiu să ne zică: fraților rezolvați problema caselor naționalizate că sunt zeci de oameni pe care i-ați adus în pragul disperării. Cred că era nevoie ca sistemul nostru judiciar să perceapă acest lucru și să perceapă cât sunt în scaune de judecător și nu în partea cealaltă. Suntem în situația în care toată lumea descoperă adevărul când ajunge în partea cealaltă a baricadei și asta e foarte trist.

Eu tot trăiesc cu speranța de la an la an și de aceea uneori poate că ies din sfera tehnică a cursurilor, sperând cu tărie că din cei din sală poate că unii vor ajunge procurori sau judecători și vor face altceva decât ceea ce se întâmplă astăzi. Nu cred că suferim de o proastă cunoaștere a jurisprudenței Curții, nici în sălile de judecată, nici în instanțe, nici în Barou, nici în facultățile de Drept. Cred însă că suferim major din cauza faptului că avem o lipsă de receptare a valorilor unei democrații reale sau a unei societăți normale la cap, în care Justiția, începând de la parchet și terminând cu instanțele, sunt create ca să protejeze drepturi fundamentale. Nu ca să te lupți cu ele. E nefiresc ca într-un proces, indiferent că e penal, civil, comercial, contencios, tu ca și om în sala de judecată să te lupți cu judecătorul. Pentru că în realitate asta se întâmplă. Careva dintre voi, văzând filme americane, credeți că o persoană acuzată penal se luptă cu procurorul în sală, vă înșelați. Persoana acuzată penal se luptă cu prejudecata judecătorului, care consideră de regulă vinovat, iar în materie civilă nu te lupți cu cealaltă parte decât rareori, te lupți tot cu o prejudecată a judecătorului care tinde de cele mai multe ori să își ducă procesul spre o cale comodă, indiferent dacă e calea dreaptă sau nu.”, declarat conferențiarul.

Din Chiriță:

”Atunci când te crezi mare avocat că ți-a acceptat Înalta Curte două cereri în probațiune, să audieze doi martori, nu mai trăiești într-o societate normală.”

”Marea majoritate a judecătorilor uită că rolul lor acolo nu este în principal de a stabili dacă ești vinovat sau nu, ci de a-ți asigura un proces corect.”

Comments

comentarii