Procurorul general Gabriela Scutea a sesizat ÎCCJ cu un recurs în interesul legii (RIL), în care susține că revine parchetelor ordinare şi nu parchetului specializat, respectiv Direcţiei Nationale Anticorupţie, competența să instrumenteze infracţiunea de abuz în serviciu, în conditiile în care niciuna dintre persoanele cercetate nu are vreuna dintre calităţile prevăzute de art.13 alin.1 lit.b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.43/2002, paguba produsă nu depăşeşte pragul de 200.000 de euro prevăzut de art.13 alin.1 lit.a din actul normativ menţionat anterior, iar valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro. RIL-ul are termen în 15 noiembrie.
În susținerea soluției propuse, procurorul general notează că ”explicitarea acestui demers de unificare a practicii presupune lămurirea inţelesului expresiei „obiectul infracţiunii de corupţie” din art.13 a1in.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.43/2002 şi al noţiunii de „pagubă” din acelaşi articol, respectiv raportul acestor termeni cu infracţiunea prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 (care incriminează o formă specială a abuzului in serviciu).
In analiza stabilirii competenţei Directiei Naţionale Anticorupţie trebuie să avem vedere dispozițiile art.13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 in ansamblul lor.
Astfel, la alin.1 este reglementată competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr.78/2000, săvârşite in „una din următoarele condiţii”, rezultând astfel că există mai multe criterii după care se stabileşte competenţa acestui parchet specializat, precum şi faptul că infracţiunile care nu se incadrează în criteriile enumerate vor fi de competenţa parchetelor ordinare.
La art.13 alin.l lit.a .este stabilită competenţa acestei structu.ri de parchetIn funcţie de criteriile „pagubit materiala mai mare dectlt echivakntul în lei a 200.000 de euro” sau „dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infractiunii de corupție este mai mare decat echivalentul în lei a 10.000 de euro”.
Alin.1 reglementează competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie 1n funcţie de calitatea persoanei care săvârşeşte infracţiunea, indiferent de valoarea pagubei materiale ori valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie.
Alin.2 al art.13 stabileşte in competenţa Direcţiei. Naţionale Anticorupţie infracţiunile Impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, iar alin.3 mai multe infracţiuni prevăzute de Codul penal (printre care şi infracţi.unea de abuz in serviciu prevăzută de art. 297 din Codul penal), „dacă s-a cauzat o pagubă mai., mare decât echivalentui in lei a 1.000.000 de euro”.
Se constată astfel că, prin criteriile in raport de care se determină competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie se au in vedere categorii diferite de infracţittni, astfel cuxn sunt clasificate ‘in art.5 din Legea nr.78/2000, chiar dacă legii face referire generală la „prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”.
Dacă toate infracţiunile reglementate de Legea nr.78/2000 ar fi fost „infracţiuni de corupţie”, atunci nu ar mai fi existat nicio justificare ca in cuprinsul legii, acestea să fie clasificate infractiuni de corupţie (Capitolul 3 secţiunea a 2-a), infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie (Capitolul 3 Secţiunea a 3-a), infracţiuni ân legătură directă cu infracţiunile de corupţie (CapitoluI 3 Secţiunea a 4-a abrogate) şi infracţiuni impotriva intereselor financiare ale Uniunu Europene (Capitolul 3 Secţiunea a 4i-a).
Pe de altă parte, nu mai era necesară reglementarea expresă a competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (art.13 alin.2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvemului nr.43/2002) in cazul infracţiunilor săvârşite Impotriva intereselor financiare ale Uniunii “Europene, ce se regăsesc în. Capitolul 3 Secţiunea a 4/1-a din Legea nr.78/2000 (art.181 – 185).
Aceste infracţiuni sunt ‘in esenţa lor infracţiuni de prejudidu care au o urrnare imediată, constând în paguba creată şi, unplicit, un folos necuvenit, astfel că ar fi putut să 1i se aplice dispoziţille art.13 alin.1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvemului nr.43/2002.
Aceste infracţiuni prezintă şi formă agravată când faptele au produs consecinţe deosebit de grave (potrivit art.183 din Codul penal, prin consecinţe deosebit de grave se Inţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei, deci mai mult de 200.000 euro cât este prevăzut de art.13 alin.1 lit.a din Ordonanta de Urgenţă a Guvemului nr.43/2002). Raportat la acest cuantum al pagubei, competenţa ar fi trebuit să revină Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform art.13 aZin.1 lit.a, dacă s-ar considera că şi acestea sunt infracţiuni de corupţie.
În condiţiile in care legiuitorul a prevăzut expres in alin.2 al art.13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru aceste infracţiuni, săvârşite Impotriva intereselor financiare ale Uniurdi Europene, rezultă că, la criterille de stabilire a competenţei Dixecţiei Naţionale Anticorupţie s-a avut in vedere dasificarea infracţiunilor, astfel cum figurează ‘in art.5 din Legea 78/2000.
in consecinţă, atunci c’ând legiuitorul a făcut referire ‘in art.13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 la infracţiunile de corupţie, a vizat doar infracţiunile prevăzute in art.5 alin.1, respectiv ‘in Capitolul 3 Secţiunea a 2-a din Legea nr.78/2000 (art.5 şi art.6 din lege stipulează că sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile de luare de mită, dare de xnită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă).
În susţinerea acestei opinii vine şi argumentul. că, in cazul infracţiunii reglementate de art.185 din Legea nr.78/2000 (incălcarea din culpă de către directorul, administratorul sau persoana cu atribuţii de decizie ori de control in cadrul unui operator economic a unei Indatoriri de serviciu, prin nelndeplinirea acesteia sau indeplinirea ei defectuoasă, dacă fapta a avut ca rezultat săv6irşirea de către o persoană care se află in subordinea sa şi care a acţionat 1n numele acelui operator economic a uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.181 — 183 sau săvârşirea unei infracţiuni de corupţie ori de spălare a banilor in legătură cu fondurile Uniunii Europene, se pedepseşte cu 1nchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă), la urmarea imediată a acesteia, se face referire la „săvârşirea unei infracţiuni de corupţie”, şi nu la infracţiuni, in general, sau la o anumită infracţiune din Legea nr.78/2000.
În plus, la art.24 din Legea nr.78/2000 se face referire la „sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune câ provin din infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora ori din infracfiuni ce au legătură cu acestea”. Dacă toate infracţiunile din Legea nr.78/2000 ar fi infracţimi de corupţie, nu se explică toate aceste distincţii făcute de legiui.tor.
Rezultă astfel că, deşi Legea nr.78/2000 se intitulează legea privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, legiuitorul a considerat că doar unele fapte reprezintă propriu-zis infracţiuni de corupţie (cele prevăzute in art.5 din Legea nr.78/2000 şi reglementate de art. 6 din aceeaşi lege la Capitolu1 3 Secţiunea a 2-a), alte fapte fiind infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni in legătură directă cu infracţiunile de corupţie şi infracţiuni Impotriva in.tereselor financiare ale Uniunii Europene (o infracţiune din această ultimă categorie — art185 făcând dixect referire la o infracţiune de corupţie).
Întrucât Ordonanţa de Urgenţă a Guvemului nr.43/2002 se raportează la infracţiunile din Legea nr.78/2000 şi trebuie să se coroboreze cu această lege, considerăm că, la reglementarea competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prevăzută la art.13 din actul normativ m.enţionat, s-a avut 1n vedere aceeaşi clasificare a infracţiunilor, astfel cum figurează acestea Legea nr.78/2000, respectiv infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni 1n legătură directă cu infracţiunile de corupţie (abrogate) şi infracţiuni 1mpotriva intereselor financiare a.le Uniunu Europene.
Deoarece infracţiunile reglementate de Legea nr.78/2000 sunt fie infracţiuni de pericol, fie de rezultat, legiuitorul a instituit prin art.13, lit.a criterii diferite pentru aceste categorii de infracţiuni 1n vederea stabilirii competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv criteriul pagubei materiale pentru infracţiunile de rezultat (cum este şi infracţinnea de abuz serviciu, 1in situaţia 1n care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 din Codul penal) şi criteriul obiectului infracţiunii de corupţie, pentru infracţiunile de corupţie ca infsacţiuni de pericol.
in concluzie, atunci când legiuitoruI a făcut referire 1a „obiectul infracţiunii de corupţie” in art.13 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, a vizat doar infracţiunile de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.
In sprijinul acestei opuzii. vine şi faptul că nu se justifică instituirea a două criterii distin.cte pentru aceeaşi infracţiune (cum este cazul infracţiunii de abuz fn serviciu, in situaţia Tn care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 din Codul penal), pentru a stabili competenţa in favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în baza aceleiaşi dispoziţii legale art.13 alin.1 lit.a, respectiv paguba materială şi obiectul infracţiunii de corupţie, atunci când persoana cercetată nu are o calitate specială.
Alegerea legiuitorului a fost aceea de a opera cu două noţiuni : obiectul infractiunii de corupţie şi paguba, tocmai pentru ca, din categoriile de infracţiuni stabilite de Legea nr.78/2000, să fie de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupție, doar cele de o anumită gravitate.
Totodată, pentru a fi Intrunite elem.entele tipicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu, în situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat Ia art297 din Codul penal, este necesară existenţa celor două urmări: o primă urmare este paguba creată părţii civile (care este deja criteriu pentru stabilirea competenţei materiale), iar o a doua urmare este folosul necuvenit.
Trebuie avută în vedere distincţia între obiectul material al unei infracţiuni (abuzul in serviciu neavând obiect material) şi folosul necuvenit realizat prin săvârşirea infracţiunii. Acesta este o consecinţă, lar nu un element al acţiunii de abuz in serviciu.
O distincţie asemănătoare a fost realizată şi în doctrină între obiectul material al şantajului şi folosul realizat prin săvârşirea infracţiunii, considerându-se că cel din urmă este o consecinţă şi nu un aspect al acţiunii de şantaj.
În consecintă, competența să instrumenteze infracţiunea de abuz în serviciu, in situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.297 din Codul penal (infracţiune ce este condiţionată de existenta unei pagube), în conditiile în care niciuna dintre persoanele cercetate nu are vreuna dintre calităţile prevăzute de art.13 alin.1 lit.b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.4312002, paguba produsă nu depăşeşte pragul de 200.000 de euro prevăzut de art.13 alin.1 lit.a din actul normativ menţionat anterior, iar valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro, revine parchetelor ordinare şi nu parchetului specializat, respectiv Direcţiei Nationale Anticorupţie.”