CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 109 / 2024, publicată în Monitorul Oficial al României din 12 august 2024, s-a respins sesizarea unui procuror cu privire la prevederile din Codul penal care permit împăcarea în cazurile de furt și înșelăciune, prin care inculpații scapă de răspunderea penală.
Judecătoria Buftea – Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. (2), ale art. 231 alin. (2) cu referire la art. 228 alin. (1) și art. 229 alin. (1) lit. b), precum și ale art. 244 alin. (3) din Codul penal.
Excepția a fost ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, de furt și de furt calificat
În motivarea excepției de neconstituționalitate, procurorul, în calitate de autor al excepției, susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile constituționale privind statul de drept, viața intimă, familială și privată, dreptul de proprietate privată și rolul Ministerului Public.
”În acest sens, autorul excepției invocă lipsa unor limitări juste și rezonabile – în raport cu circumstanțele concrete din care rezultă un pericol pentru ordinea publică – ale efectului împăcării, acela de înlăturare a răspunderii penale, fapt ce determină ruperea justului echilibru dintre interesul privat și cel public. Astfel, fără a contesta că dispozițiile privind împăcarea, precum și raportarea acestei instituții la diferite tipuri de infracțiuni, mai mult sau mai puțin grave, exprimă principii de politică penală, intrând în competența exclusivă a legiuitorului stabilirea regulilor speciale de procedură și a modalităților de exercitare a drepturilor procesuale, autorul excepției consideră că lipsa unor criterii legale care să limiteze posibilitatea părților de a decide asupra continuării procesului penal conduce la ruperea echilibrului dintre elementele ce protejează valorile private și cele ce privesc interesul public.
Arată că argumentele privind gravitatea infracțiunilor pentru care poate interveni împăcarea, pericolul social al faptelor, modalitățile specifice de operare, considerate de Curtea Constituțională ca insuficiente să conducă la constatarea neconstituționalității textelor de lege în discuție, vin doar să dubleze criticile formulate în prezenta excepție de neconstituționalitate, critici care privesc mai degrabă elemente precum natura infracțiunilor (de cele mai multe ori privind patrimoniul persoanei), persoana autorilor, circumstanțele în care persoanele vătămate își manifestă voința, eforturile depuse de organele judiciare în vederea identificării autorilor și tragerii la răspundere penală a acestora.
Apreciază că instituția împăcării – în mod nelimitat – aplicată în materia infracțiunilor contra patrimoniului încurajează infractorii să persevereze în comiterea unor astfel de infracțiuni, aceștia nemaiavând niciun motiv de a se îndepărta de acest stil de viață, situație în care se ajunge prin ignorarea scopului preventiv al pedepsei.
Dispozițiile privind împăcarea – în mod nelimitat – vizează nu numai drepturile victimelor, ci și societatea, în ansamblul său. Consideră că instituirea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, bazată pe așa-zisa negociere dintre infractor și victimă, care nu de puține ori presupune o constrângere morală implicită, în cazul unor infracțiuni grave, cu impact în societate, fără a avea o limitare în raport cu elementele obiective care trebuie avute în vedere într-o astfel de situație, este de natură să afecteze grav interesele generale ale societății.
În marja sa de apreciere, statul are obligația de a lua toate măsurile necesare și adecvate pentru a descuraja destinatarii normei penale de la adoptarea unor conduite periculoase pentru societate și de a sancționa comportamentele periculoase pentru ordinea publică și pentru viața în comunitate. Consideră că numai în acest mod se poate realiza prevenția penală, atât cea generală, cât și cea specială, prin impulsionarea indivizilor de a se abține de la nesocotirea valorilor sociale fundamentale.”, se arată în decizie.
„Legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmărește protecția diferitelor categorii de relații sociale, ceea ce înseamnă că, în funcție de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate și condamnate prin aplicarea de sancțiuni de drept penal, iar altele nu, respectiv că pentru anumite infracțiuni – dintre cele pentru care acțiunea penală este pusă în mișcare din oficiu – este posibilă înlăturarea răspunderii penale, iar pentru alte infracțiuni, din aceeași categorie, nu”, se arată în motivarea Curții, citată de Jurnalul.ro
În același document, se mai precizează că „întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a articolelor invocate”, pronunțată de CCR în deciziile anterioare, precum și considerentele care au fundamentat aceste soluții „își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză”.
