fbpx

Procesul care a dus la eradicarea torturii

Conceptul ,,drepturile omului” a fost folosit pentru prima oară de către un avocat celebru, în contextul condamnării la moarte a unui nevinovat.

STAREA DE FAPT

Jean Calas, un mic negustor din Toulouse, de religie protestant, în noaptea dinspre 13 spre 14 octombrie 1761, l-a găsit pe Marc-Antoine, fiul său, spânzutat într-o magazie ce se afla în spatele casei sale. Acesta își pusese capăt zilelor ca urmare a unei decepții în dragoste.

Cum, în acele timpuri, suicidul era un păcat care se pedepsea aspru prin lege, în sensul că era interzisă înmormântarea sinucigașilor, iar corpul lipsit de viață era târât pe străzi, agățat de picioare și într-un final aruncat în groapa de gunoi, Jean Calas a decis să însceneze o crimă, deoarece, în cazul unui omor, când tribunalul hotăra că moartea se datora altei persoane, cadavrul putea fi înmormântat conform tradiției.

Prin urmare, a tăiat funia de care atârna fiul său și apoi, familia a anunțat autoritățile denunțând o crimă. Însă, autoritățile nu înghițit versiunea asasinatului și prin urmare, l-au arestat pe Calas, împreună cu soția sa, fiul său, o servitoare și încă o persoană, acuzându-i pe toți de omor.

MOBILUL CRIMEI

Autoritățile au stabilit că mobilul crimei ar fi  fost decizia lui Marc-Antoine de a se converti la catolicism, decizie netolerată de familia sa.

SUPLICIU SUPERVIZAT JUDICIAR

Tribunalul local a pronunțat o sentință prin care au fost condamnați la moarte atât Jean Calas cât șia soția sa, ambii cu aplicarea torturii în prealabil, procedură care se numea ,,tortură preliminară” și care avea ca scop forțarea confesiunii cu privire la eventualii complici.

Împotriva hotărârii tribunalului local, Jean Calas a formulat recurs, iar Parlamentul de la Toulouse a anulat sentința capitală pentru soția lui Calas, menținând-o în ceea ce-l privea pe Calas, ordonând totodată, ca Jean Calas să fie tras pe roată cu aplicarea torturii preliminare.

Procedura torturii preliminare, avizată de către judecători, consta în imobilizarea condamnatului prin legarea mâinilor la spate de o bară ce se afla în spatele său, iar apoi, printr-un sistem de manivele se trăgea în sus de brațele condamnatului, în timp ce picioarele îi erau fixate într-o menghină de fier, aceste aspecte fiind descrise de către Lynn Hunt, în cartea sa intitulată ,,Inventarea drepturilor omului”, carte care a fost declarată cea mai cuprinzătoare analiză a istoriei drepturilor omului .

Cu tot supliciul la care a fost supus, Calas a refuzat să-și mărturisească vinovăția și să denunțe complici. După aplicarea procedurii torturii preliminare de două ori, acesta a fost legat de o bancă și ținîndu-i-se gura deschisă cu un sistem de bețe de lemn, i s-au turnat pe gât găleți de apă.

Se spune că înainte de a fi supus rundei a doua de tortură, acesta ar fi declarat torționarilor că ,,acolo unde nu există crimă, nu pot exista nici complici.”

Cum procedura torturilor preliminare nu a dat rezultate, s-a trecut la tragerea pe roată, pedeapsă rezervată celor găsiți culpabili de crimă și care  cuprindea două etape: într-o primă etapă, călăul lega condamnatul de o scândură și apoi îi strivea sistematic oasele și mușchii antebrațelor, aplicând simultan lovituri puternice asupra fiecărei părți a corpului prin intermediul unui ștreang care era strâns în jurul gâtului acestuia. Ajutorul călăului, treptat, îi disloca condamnatului vertebrele cervicale, trăgând de funia din jurul gâtului, în timp ce călăul, folosind o bară de fier îi aplica lovituri puternice în abdomen.

Ulterior,  corpul strivit al condamnatului era coborât de pe podiumul de tortură și era fixat pe o roată de car, cu  mâinile și picioarele legate la spate, într-o poziție extrem de dureroasă. Roata se afla pe un eșafod la o înălțime de 3 metri de la sol. Cu două ore înainte să își dea duhul, lui Calas i s-a acordat de către tribunal, printr-un ordin secret, favorul de a fi omorât prin strangulare.

Modestul negustor și-a susținut inocența până la final.

Prin aceeași sentință prin care Calas a fost condamnat la moarte, unul dintre fii săi a fost exilat, iar alți doi fii ai săi au fost închiși într-o mănăstire, dispunându-se și confiscarea averii familiei lui Calas.

UTILIZAREA PENTRU PRIMA DATĂ A CONCEPTULUI,, DREPTURILE OMULUI”

Cazul lui Calas a devenit subiect de dezbatere publică și a atras atenția lui François-Marie Arouet, cunoscut sub numele de Voltaire, cunoscut avocat, istoric, filozof și enciclopedist care, alături de Diderot, D’Alembert, Rousseau y Montesquieu au pus bazele ideologiei revoluției franceze ce a izbucnit la 27 de ani de la moartea lui Calas, mai precis în anul 1789.

Voltaire s-a implicat cu toate forțele sale în cazul Calas, a început să strângă fonduri pentru familia lui, a adresat autorităților numeroase scrisori, în numele familiei lui Calas, scrisori în care relata adevărul asupra morții fiului lui Calas, inclusiv a scris o carte bazată pe cazul Calas, intitulată ,,Tratat despre toleranță” carte în care se utilizează, pentru prima oară în istorie, conceptul de ,,drepturi ale omului”. În cartea sa, Voltaire articulează ideea că toleranța față de semeni, indiferent de credința lor religioasă, este esențială pentru o societate umanizată și progresistă, iar intoleranța nu poate f,i sub nicio circumstanță, un drept civil.

CRITICI ASUPRA SITEMULUI DE JUSTIȚIE PENALĂ

Avocatul enciclopedist a atacat vehement fanatismul și intoleranța religioasă, în acest caz, pe cea catolică care a  determinat organele judiciare (polițiști și judecători) să tragă concluzia că Jean Calas și-a omorât fiul.

Voltaire și-a concentrat criticile asupra sistemului de justiție penală, în special asupra a ceea ce era legat de folosirea torturii și a cruzimilor, culminând prin includerea unor referințe asupra acestei practici barbare în ,,Dicționarul filozofic” publicat în anul 1764.

Cazul Calas a provocat, în toată Europa și în coloniile americane, un val de revolte împotriva utilizării torturii judiciare ca metodă a interogatoriului destinat obținerii mărturisiririi vinovăției.  Ca urmare a acestor mișcări, în Prusia, Suedia, Austria și Boemia, tortura a fost abolită ca practică judiciară.

Monarhia franceză a suprimat tortura ca metodă de a obține confesarea vinovăției în anul 1790, iar Marea Britanie a suspendat procesiunile publice introducând eșafodul și execuțiile prin spânzurare care erau apreciate ca fiind mai rapide și mai ,,umane”.

În anul 1789, guvernul francez a renunțat la toate formele de tortură judiciară și în anul 1792 a introdus ghilotina ca metodă ce se dorea a uniformiza  executarea pedepselor cu moartea prin mijloace cât mai rapide și nedureroase.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns