Proces cu reclamanți VIP. Președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, și soția acestuia, judecătoarea Camelia Mînzat, au fost reprezentanți de fiica lor, tânăra avocată Mara Mînzat, într-un proces comercial împotriva unei bănci pentru restituirea comisionelor încasate abuziv la un contract de credit. După ce au câștigat în primă instanță, în apel au încheiat o tranzacție cu banca.

Președintele Consiliului Județean Cluj (până la validarea noului consiliu) Marius Dorel Mînzat, director tehnic la Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa Cluj, și soția acestuia, judecătoarea Camelia Mînzat de la Judecătoria Dej, s-au judecat cu banca de la care au luat un credit la sfârșitul anului 2007, ce apare în declarațiile lor de avere. Inițial, era de 70.000 euro, apoi a scăzut în fiecare an, ajungând la 60.000 de lei în declarația de avere din 2015. În același an, în luna mai, cei doi soți au dat în judecat BCR SA pentru a se constata caracterul abuziv a trei comisioane și restituirea valorii acestora.

Potrivit Codului de procedură civilă, deoarece Camelia Mînzat este judecător, a trebuit să depună acțiunea la o instanță din raza altei Curți de Apel, alegând Judecătoria Târgu Mureș. Prima instanță a pronunțat sentința favorabilă reclamanților în 15 decembrie 2015:

”Admite cererea de chemare în judecata formulata de catre reclamantii Mînzat Camelia Iasminia si Mînzat Marius Dorel, în contradictoriu cu pârâtele Banca Comerciala Româna SA, si Banca Comerciala Româna SA-Sucursala Dej.

Constata caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei inserate în articolul 8 din contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007173963/14.12.2007, privind comisionul de rambursare anticipata.

Constata caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei inserate în articolul 8 litera a din contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007173963/14.12.2007, privind comisionul de acordare credit.

Constata caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzei inserate în articolul 8 litera b din contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2007173963/14.12.2007, privind comisionul de administrare.

Dispune eliminarea acestor clauze din contract.

Obliga pârâta la restituirea catre reclamanti a sumelor achitate cu titlu de comision de rambursare anticipata, acordare a creditului si comision de administrare indexate si actualizate în functie de rata inflației, precum și dobânda legala aferenta acestor sume de la data primirii acestor sume pâna la data platii efective.”

Camelia Mînzat, titularul contractului de credit, a primit suma de 25.537 lei, care apare în ultima declarație de avere a președintelui CJ Cluj, Marius Mînzat, la capitolul ”venituri din alte surse”, cu titlul de ”contravaloare comisioane constatate ca fiind încasate abuziv prin Sentința Civilă nr. 5725/15.12.2015”

Tranzacție în apel

Banca a atacat sentința cu apel, care s-a judecat la Tribunalul Comercial Mureș și, aparent, a câștigat: ”Admite apelul declarat de apelanta Societatea BANCA COMERCIALA ROMÂNA SA în contradictoriu cu intimatii MÎNZAT CAMELIA IASMINA si MÎNZAT MARIUS DOREL pe cale de consecinta:

Anuleaza Sentinta civila nr. 5725 din 15 decembrie 2015 pronuntata de Judecatoria Tg. Mures , în dosar nr. 5845/320/2015 si

Ia act de renuntarea reclamantilor MÎNZAT CAMELIA IASMINA având CNP …. si MÎNZAT MARIUS DOREL având CNP …, ambii cu domiciliul procesual ales la sediul Societatii Civile de Avocati ……. la judecarea cererii de chemare în judecata împotriva Societatii BANCA COMERCIALA ROMÂNA SA cu sediul în Bucuresti……..având ca obiect actiune în constatare clauze abuzive.”

În realitate, tot soții Mînzat au câștigat, după cum ne explică avocata Mara Mînzat, care i-a reprezentat: ”Practic, s-a câștigat. Am încheiat o tranzacție cu banca, prin care noi am fost acord cu anularea sentinței de la fond și banca a virat suma de bani.”. De asemenea, creditul nu mai apare în ultima declarație de avere, semn că a fost plătit anticipat.

L-am întrebat pe Marius Mânzat cum a fost să fie reprezentat de fiica lui? ”Ceva grozav! Este creditul soției. A făcut înțelegere cu banca. Soția a fost mulțumită. Nu știu onorariul oferit avocatei.”, a răspus Mînzat.

Întrebată de onorariu, Mara Mînzat a spus că fost o cauză ”pro bono” și că nu au fost cheltuieli de judecată.

Aceasta este avocat în Baroul Cluj din ianuarie 2014 și spune că experiența acestui proces a ajutat-o: ”A fost interesant să o văd pe mama de cealaltă parte, m-a ajutat. A fost și un bun exercițiu pe astfel de cauze”

Motivarea sentinței din fond

”Reclamantul a solicitat să se constate ca având un caracter abuziv clauzele prin care se stabilește: comisionul  de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit, precum și  comision de administrare.

În primul rând, instanța reține că se impune încă de la început calificarea sancțiunii,  care sancționează o eventuală clauză abuzivă.

În acest sens se retine că, deși este adevărat că Legea nr.193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, așa după cum se va arăta mai jos, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, în ceea ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, fiind evident faptul că legea ocroteste o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.

Legea nr.193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr.93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat ca „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.

În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți.

Există, cu alte cuvinte, un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.

Așa după cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulate de către reclamanți, aceasta se referă la constatarea caracterului abuziv al unor clauze din convenția de credit, or, după cum s-a arătat mai sus, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, nefiind aplicabilă sancțiunea existentă în cazul nulității relative și anume anularea clauzei respective.

După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule.

De asemenea, se retine că, se invocă de catre pârâta excluderea verificării de către instanțe a clauzelor din contract din perspectiva caracterului abuziv, în condițiile în care acestea fac parte din obiectul/prețul  contractului și sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.

Contrar acestei opinii, în jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, în interpretarea normelor relevante din directivă, Curtea a subliniat de mai multe ori că instanța națională este competentă a aprecia asupra caracterului abuziv al unor clauze privind costul creditului, dobânda anuală efectivă, dobânda penalizatoare sau un mecanism de modificare a costului.

Cu titlu de exemplu, în considerentele Curții, expuse în hotărârea pronunțată în cauza C-472/10 Invitel, se arată că: „În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din directivă, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de-o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Această excludere nu se poate însă aplica în cazul unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului.”

În continuare,  s-a precizat că este de competența instanței naționale să aprecieze caracterul abuziv al unei clauze care figurează în condițiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii de către un vânzător sau un furnizor, care prevede o modificare unilaterală a costurilor aferente serviciului care trebuie furnizat, fără a descrie în mod explicit modalitatea în care sunt stabilite respectivele costuri și fără a indica un motiv întemeiat pentru această modificare, în cadrul acestei aprecieri urmând a verifica „în special dacă, ținând seama de toate clauzele care figurează în condițiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii din care face parte clauza în litigiu, precum și de legislația națională care prevede drepturile și obligațiile care s-ar putea adăuga celor prevăzute de condițiile generale în cauză, sunt specificate într-un limbaj clar și inteligibil metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat sau motivele acestei variații și, după caz, dacă consumatorii au dreptul să pună capăt contractului.”

În hotărârea pronunțată în cauza C-76/10 Pohotovosť s.r.o., Curtea a arătat: „revine instanței naționale în cauză, având în vedere toate împrejurările care însoțesc încheierea contractului, obligația de a stabili dacă o clauză dintr-un contract de credit precum cea din speță, care prevede în sarcina consumatorului, potrivit constatărilor efectuate de această instanță, o penalitate într-un cuantum disproporționat de mare, trebuie considerată abuzivă în sensul articolelor 3 și 4 din Directiva 93/13. În cazul unui răspuns afirmativ, revine acestei instanțe sarcina de a stabili toate consecințele care decurg din aceasta potrivit dreptului intern pentru a se asigura că respectiva clauză nu creează obligații pentru consumator.”

În aceeași speță, referindu-se la lipsa menționării DAE într-un contract de credit de consum, Curtea a statuat că instanța națională „are posibilitatea de a aprecia, chiar din oficiu, dacă omiterea menționării DAE în clauza privind costul respectivului credit poate conferi acestei clauze un caracter abuziv în sensul articolelor 3 și 4 din Directiva 93/13.”

În cauza C-453/10 Jana Pereničová și Vladislav Perenič, Curtea a reținut în considerentele hotărârii, referindu-se la un contract de credit de consum standardizat în care s-a menționat o DAE mai mică decât cea reală: „Constatarea caracterului neloial al unei asemenea practici comerciale reprezintă un element printre altele pe care instanța competentă poate să își întemeieze aprecierea, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13, în privința caracterului abuziv al clauzelor contractului referitoare la costul împrumutului acordat consumatorului.”

Sunt relevante și considerentele cu caracter general expuse de Curte în hotărârea pronunțată în cauza C-618/10 Banco Español de Crédito SA: „trebuie amintit, de la început, că sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora.

Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată prevede că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator.

Astfel cum reiese din jurisprudență, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre părți.

Referitor la noțiunea de „consumator”, se constată că art. 2 din Legea nr.193/2000, așa cum a fost modificată, a preluat definiția dată de art. 2 alin.(1) lit. b) din Directiva 93/13/CEE, atribuind această calitate oricărei persoane fizice sau grup de persoane fizice care, prin încheierea contractului de consum, acționează în scopuri care se află în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.

Prin urmare, protecția asigurată atât de norma internă, cât și de cea comunitară, vizează în mod direct persoana fizică ori grupul de persoane fizice care, prin opoziție cu profesionistul, acționează în afara activității sale profesionale, legea fiind destinată a ocroti persoanele anterior menționate și care nu acționează în scopul obținerii unui profit.

Rațiunea reglementărilor este comună, respectiv de protejare a consumatorului care se află într-o situație de inferioritate față de profesionist atât în ceea ce privește puterea de negociere, cât și nivelul de informare.

Raportat la contractul  de credit bancar nr. …/14.12.2007, reclamanții au calitatea de consumatori, fiind persoane fizice care au contractat un credit pentru nevoi curente.

Referitor la pregătirea și calitatea profesională a reclamantei, respectiv judecător la Judecătoria Dej, instanța constată că  prin hotărârea din 3.09.2015, CJUE a decis că o persoană fizică ce exercită profesia de avocat și încheie un contract de credit cu o bancă, fără ca scopul creditului să fie precizat în acest contract, poate fi considerată „consumator”, în sensul în sensul art. 2 lit. (b) din Directiva 93/13/CEE, atunci când contractul menționat nu este legat de activitatea profesională a acestui avocat.

Împrejurarea că aceea creanța născută din același contract este garantată printr‑o garanție ipotecară contractată de această persoană în calitate de reprezentant al cabinetului său de avocat și având ca obiect bunuri destinate exercitării activității profesionale a persoanei respective, precum un imobil care aparține acestui cabinet, nu este relevantă în această privință.

Față de concluziile acestei hotărâri a CJUE instanța reține că reclamanta are calitatea de consumator.

În ceea ce privește noțiunea de „clauză abuzivă”, art.3 din Directiva 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual și, în contradicție cu exigența de bună-credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Prevederile incidente din Legea nr.193/2000 sunt: art.1 alin.3 – se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii; art. 4-O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Dispozitiile Legii nr.193/2000 mentionate mai sus transpun prevederile Directivei Consiliului European nr.93/13/CEE.

În ambele reglementări se pot distinge aceleași condiții care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv și anume: clauza să nu fie negociată individual și să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor.

De asemenea, alin. (3) al art. 4 din lege instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

Referitor la caracterul negociat sau nenegociat (de adeziune, standard preformulat) al unui contract, instanța reține că din prima categorie fac parte convențiile ale căror prevederi sunt rezultatul voințelor concordante ale ambelor/tuturor părților contractante, respectiv rezultatul propunerilor și contrapunerilor sau chiar al concesiilor părților, în timp ce din a doua categorie fac parte convențiile ale căror clauze nu au fost negociate sau discutate de părți, încheierea contractului având loc numai ca urmare a adeziunii unei părți la oferta celeilalte.

Trăsăturile generale ale contractelor de adeziune sunt: existența unei inegalități economice între contractanți, o parte având o poziție economică superioară celeilalte;  existența unei oferte generale și abstracte (adresate tuturor potențialilor contractanți), permanente (privitoare la toate contractele încheiate într-o anumită perioadă de timp) și detaliate (cuprinzând în integralitate clauzele contractelor care vor fi încheiate); oferta de a contracta este rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante.

Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. xxxxxxxxxx/14.12.2007 încheiată între părți are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.(3) din Legea nr.193/2000, întrunind toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune, anterior menționate.

Astfel, între reclamanți, părți contractante aflate în nevoia obținerii unor sume de bani, și pârâtă, partea contractantă deținând resursele financiare necesare satisfacerii nevoilor primilor, există o evidentă poziție de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generale, amănunțite, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanții; clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voință a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, reclamanții doar manifestându-și voința de a încheia convențiile de credit susmenționate.

Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a „alege” moneda creditului, de a citi condițiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor.

Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarei ofertei, respectiv a faptului că reclamanții au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea.

Este binecunoscut faptul că, în general, înainte de încheierea contractelor, băncile fac publică o prezentare a produselor în care sunt prevăzute condițiile standard de creditare pentru fiecare dintre acestea și prin intermediul cărora consumatorii au posibilitatea de a cunoaște cuantumul dobânzii, plafonul maxim de îndatorare, durata de rambursare, cuantumul creditului acordat, însă această situație nu echivalează cu negocierea efectivă a clauzelor a căror nulitate s-a cerut a fi constatată, în lipsa unei dovezi clare, scrise a băncii.

Cum banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu reclamanții clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși această probă îi incumbă, prezumția relativă instituită de lege nu a fost răsturnată.

În atare situație, instanta reține că actul în discuție, respectiv contractul de credit este preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul (în speță cei 2 reclamanți) nu au posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorii fiind privați de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.

Același este și sensul art. 3 pct. 2 din Directiva 93/13/CEE prin care se prevede că „se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune așa cum este și contractul de credit din cauză.

În acest sens, instanta va avea in vedere dispozitiile art.4 din Legea 193/2000 citate mai sus si faptul ca, potrivit art.4 alin 3, daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.

Astfel, in speta, observând contractul  de credit intervenit între reclamanți si pârâtă, este evident ca acesta cuprinde clauze prestabilite de catre împrumutator, fara ca împrumutații sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, de a le modifica sau înlatura, forma conventiei fiindu-le impusa de catre banca.

În acest context, instanta nu poate retine faptul că reclamanții au cunoscut si acceptat conditiile contractului, Legea nr.193/2000 sanctionand introducerea unor clauze abuzive in contractele standard, preformulate, care au fost acceptate de consumatori, ele neputand fi negociate.

Faptul că reclamanții au acceptat să semneze convențiile de credit în condițiile impuse de pârâtă nu înseamnă că au renunțat la dreptul de a solicita anularea clauzelor.

Mai mult, potrivit unei jurisprudențe constante a C.J.U.E., sistemul de protecție pus în aplicare prin directiva menționată se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de vânzător sau de furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și de nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil, fară a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial și Solvat Editores și Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecția urmărită de Directiva 93/13, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract (Hot. Oceano Editorial).

Pentru motivele de fapt și de drept anterior menționate, instanța reține caracterul de adeziune al contractului de credit susmenționat, încheiat între părți, și deci caracterul nenegociat al clauzelor contestate de reclamanți.

Față de acest aspect, din textele sus-amintite reiese faptul ca, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor.

Prin urmare, aceste din urma aspecte vor fi avute în vedere in continuare iar aprecierea îndeplinirii lor se va face în concret, în cadrul fiecărei clauze, în raport de criticile formulate pe aceste aspecte.

În ceea ce privește comionul de rambursare anticipată, instanța reține că prin clauza prevazuta de art.8 din contractul de credit bancar s-a menționat că pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare : comision de rambursare anticipată.

În cuprinsul contractului acest comision este doar stabilit, fără însă a se arăta serviciile pentru care este perceput.

Instanța constată că prin inserarea comisionului de rambursare anticipată s-a creat un dezechilibru major în defavoarea împrumutatului, în ce privește drepturile și obligațiile ce decurg din contract.

Prin această prevedere contractuală se statuează că împrumutatul trebuie să plătească respectivul comision de rambursare anticipată, cu toate că tot împrumutatul este cel care ar urma să plătească întregul credit și costurile legale ale acestuia.

Acest comision este perceput în lipsa unei contraprestații a băncii legată de rambursarea anticipată, având ca scop real, în principal, descurajarea plăților anticipate a creditului și derularea contractului cel puțin pentru durata inițial stabilită, sporind astfel posibilitatea băncii de obținere a unor beneficii suplimentare legate de comisioane, penalități, etc.

Caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de rambursare anticipată în cazul creditelor cu dobândă variabilă rezultă și din prevederile art. 67 din OUG 50/2010.

Totodată, potrivit art. 66 alin. 1 din OUG 50/2010, consumatorul are dreptul, în orice moment, sa se libereze în tot sau în parte de obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit, beneficiind de o reducere a costului total al creditului.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța constată că prevederile contractuale care instituie comisionul de rambursare anticipată au caracter abuziv.

În ceea ce privește comisionul de acordare credit, instanța reține că  potrivit prevederilor contractuale, astfel cum au fost individualizate mai sus:

Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcției de evoluția pieței financiar bancare,

b. Comision de acordare: 1,30%, flat.

Totodată în cadrul articolului 3.1 din condițiile generale se arată faptul că acest comision de acordare credit se plătește la prima tragere a creditului și se calculează la valoarea creditului prevăzută în contract. În cazul în care banca finanțiază și comisioanele aferente creditului, comisionul de acordare se aplică la valoarea obiectului creditat, din care se scade avansul împrumutatului.

În cuprinsul contractului acest comision de acordare este doar stabilit, însă nu se arată care sunt serviciile pentru care banca l-a perceput.

Totodată, cuantumul ridicat al comisionului – de 1,30% din valoarea creditului acordat – nu are o justificare reală pentru a fi eventual analizat ca un comision necesar întocmirii sau verificării documentației de creditare.

Nu se poate susține că scopul perceperii acestui comision este acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, întrucât nu se explică de ce cuantumul comisionului este raportat la mărimea sumei împrumutate și nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit, astfel încât în concret activitățile desfășurate de bancă sunt aceleași)

De asemenea, acest comision este perceput din creditul acordat, în momentul primei trageri, nefiind altceva decât o diminuare a contraprestației băncii fără nicio justificare pertinentă.

Perceperea comisionul de acordare apare ca o plată făcută băncii de către client pentru că i-a fost acordat creditul, cu alte cuvinte banca este plătită pentru că a acceptat ca solicitantul creditului să devină clientul Băncii prin acordarea creditului, credit pe care B____ îl acordă tot în vederea obținerii unui profit.

Altfel spus, banca, în detrimentul clientului, percepe o sumă de bani pentru că va obține profit.

Verificarea persoanei cu care urmează să fie derulate relații contractuale, mai ales pentru o perioadă mai lungă de timp, este o activitate care se desfășoară și în afara raporturilor bancare.

Astfel, persoana care dorește să efectueze o investiție de amploare (construirea unui parc industrial, a unei fabrici sau a oricărui alt obiectiv care ar urma să îi aducă profit) își va verifica întotdeauna cocontractantul sub aspectul solvabilității și seriozității în cadrul relațiilor desfășurate, dar nu îi va solicita niciodată cocontractantului său o sumă de bani pentru că a efectuat aceste verificări și au încheiat un contract, unul dintre motive fiind probabil și faptul că cele două părți se află pe poziții de egalitate și nu ar accepta niciodată o asemenea prevedere care apare ca fiind formă de dare de mită.

Prin cuantumul mare al comisionului de acordare reținut de bancă, în condițiile neindicării și nejustificării serviciilor pentru care a fost perceput, instanța reține faptul că există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților referitor la comisionul de acordare reținut de bancă în cuantum de 1,30% din creditul acordat, clauza având un caracter abuziv.

În concluzie, clauza prin care se stabilește comisionul de acordare are caracter abuziv.

În ceea ce privește comisionul de administrare credit, instanța reține că  potrivit prevederilor contractuale, astfel cum au fost individualizate mai sus:

Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe următoarele comisioane variabile în funcției de evoluția pieței financiar bancare,

b. Comision de administrare: 127,36 lei lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat la pct. 1

Totodată în cadrul articolului 3.9 din condițiile generale se arată faptul că acest comision de administrate este în sumă fixă lunară și se calculează prin  aplicarea unui anumit procent din valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract, procent care rămâne fix pe toată durata de rambursare.

Se mai arată faptul că reclamanții, clienți achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.

Instanța apreciază că prin stipularea comisionului de administrare, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.

Astfel, instanța constată că in prevederile contractuale nu sunt menționate destinația comisionului de administrare și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comisioane fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens, situație în care clauza prin care se stabilește comisionul de administrare credit are caracter abuziv.

Instanta va constata caracterul abuziv a clauzelor privind comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit și comisionul de administrare și va dispune eliminarea acestora din contractul de credit.

Cu privire la restituirea sumelor reprezentand comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit și comisionul de administrare, incasate de către pârâtă instanta retine ca fundamentul pretenției îl constituie plata nedatorată, ca urmare a dispariției cauzei executării prestației reclamanților, prin declararea nulității clauzelor contractuale în baza cărora reclamanta și-a executat obligațiile, respectiv a achitat comisionul de risc/comisionul de administrare.

Raportând situația de fapt la dispozițiile ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamanți – solvens cu privire la comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare credit și comisionul de administrare a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulități absolute și că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvens-ului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.

Astfel, pe de o parte, instanța reține că repunerea părților în situația anterioară este posibilă din punct de vedere obiectiv, pârâta putând restitui sumele nedatorate de către reclamanți, astfel că rațiunea pentru care a fost instituită excepția de la principiul repunerii părților în situația anterioară pentru contractele cu executare succesivă nu își are justificare în acest caz.

Pe de altă parte, calificarea juridică a unui act ca fiind cu executare dintr-o dată sau cu executare succesivă este dată de modalitatea de executare a prestațiilor ce incumbă părților.

Astfel, în ipoteza în care contractul este sinalagmatic pentru a putea fi calificat cu executare succesivă este necesar ca ambele prestații să aibă acest caracter, executarea lor durând în timp, nefiind suficient ca numai una dintre prestații să aibă caracterul vizat.

Pe cale de consecință, instanța apreciază că actul juridic încheiat între părți constituie act juridic cu executare dintr-o dată, neputând fi calificat cu executare succesivă, din moment ce obligația băncii de a remite suma de bani este cu executare dintr-o dată, iar nu succesivă, considerent pentru care restituirea prestațiilor efectuate în baza acestuia este admisibilă.

Așadar, având în vedere principiul repunerii părților în situația anterioară (restitutio in integrum), potrivit căruia tot ce s-a executat în baza unor clauze anulate trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acele clauze nu ar fi existat, ca urmare a declarării ca fiind abuzive a clauzelor susmenționate, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară, sens în care va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumelor a sumelor achitate cu titlu de comision de  rambursare anticipată, acordare a creditului și comision de administrare indexate și actualizate în funcție de rata inflației

În ceea ce priveste solicitarea de obligare a paratei la plata dobanzii legale calculate asupra fiecarei sume percepute cu titlu de comision de risc/comision de administrare de la data incasarii fiecarei sume si pana la data platii efective, instanta retine ca accipiensul (pârâta) a fost de rea – credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate și prevederile Legii nr.193/2000 (nemo censetur ignorare legem), și este ținuta astfel și la plata dobânzii legale.

Potrivit art.2 și art.3 din O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”, aceasta fiind stabilită, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

De asemenea, prin art. 11 din O.G. nr.13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, O.G. nr.9/2000 a fost abrogată, începând cu data de 02.09.2011 (data intrării în vigoare a O.G. nr.13/2011).

Conform art.2 și art.3 alin.(2) din O.G. nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ”în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia, rata dobânzii legale remuneratorii fiind stabilită la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

Prin urmare, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei dobanda legala aferentă acestor sume de la data primirii acestor sume până la data plății efective.”

Comments

comentarii