Acasă » PROCESE » Premieră: Statul român, obligat să plătească daune pentru că nu a protejat viața unei femei împușcate în cap de fostul concubin

Premieră: Statul român, obligat să plătească daune pentru că nu a protejat viața unei femei împușcate în cap de fostul concubin

În premieră, mai multe instituții ale Statului român au fost obligate prin decizia Curții de Apel Târgu Mureș să plătească daune de 150.000 de euro pentru că nu au fost în stare să protejeze viața unei femei, care, după bătăi și amenințări, a fost împușcată în cap de fostul concubin. Decizia nu este definitivă, dar avocatul Radu Chiriță spune că soluția îi dă speranță. ”Toată lumea a tratat situaţia ca fiind “încă o femeie pe care o bate soţul” şi au ignorat-o. (…) Niciodată nu m-am bucurat mai mult decât ieri”, a precizat avocatul.

La 22 ianuarie 2017, S.G.E a fost ucisă prin împuşcare cu o armă de vânătoare de fostul său concubin în timp ce se afla la serviciu.

Anterior, la 15 ianuarie 2017 victima fusese agresată în public şi ameninţată cu moartea. După un apel la 112, un echipaj de poliţie s-a prezentat la faţa locului, de unde agresorul plecase deja. La îndrumarea poliţiştilor, victima a formulat o plângere penală pentru vătămare corporală şi ameninţare. Plângerea a fost înregistrată şi după cinci zile a fost începută urmărirea penală in rem. Nu s-a făcut nici un act de urmărire penală în dosar până în mai 2018.

După trei zile, la 18 ianuarie, victima este din nou agresată în public şi ameninţată cu moartea. Un martor al incidentului apelează la 112, însă operatorul refuză să transfere apelul către poliţie pe motiv că nu s-a indicat adresa exactă, ci doar numele unui bar şi cartierul unde avea loc incidentul. După câteva minute, martorul a revenit cu un nou apel la 112 şi a indicat adresa barului, însă operatorul a refuzat să transfere apelul pe motiv că agresorul plecase deja de la locul incidentului şi nu mai avea rost să meargă un echipaj de poliţie acolo.

La 19 ianuarie 2017, a doua zi, victima depune o a doua plângere penală. Poliţia nu face nimic cu ea până prin primăvara lui 2018, când o conexează la cea anterioară. La 20 ianuarie 2017, agresorul îşi cumpără ilegal o armă de vânătoare, iar două zile mai târziu îşi împuşcă fosta concubină de două ori în cap. Fuge de la locul faptei şi se predă după câteva ore. În octombrie 2018 este condamnat definitiv la detenţiune pe viaţă.

În urma victimei, râmâne un copil de 4 ani, a cărui mamă este decedată, iar tatăl este închis pe viaţă, şi părinţii victimei. Aceştia  și minorul formulează o acţiune în răspundere delictuală împotriva statului român, a administratorului serviciului 112 (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) şi a Poliţiei române (MAI, IGPR şi IPJ Mureş). Prin acţiune se cere să se constate că statul român şi instituţiile sale şi-au încălcat obligaţiile pozitive impuse de art. 2 din Convenţia drepturilor omului şi de Convenţia de la Istanbul.

Art. 2. din Convenție: Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva in mod intentionat, decit in executarea unei sentinte capitale pronuntate de un tribunal in cazul in care infractiunea este sanctionata cu aceasta pedeapsa prin lege

Tribunalul Mureş respinge acţiunea. În raport de statul român, nu se precizează de ce. În raport de STS, se precizează că dat fiind că victima nu a fost ucisă în 18 ianuarie, refuzul operatorului 112 de a transfera apelul nu are nicio importanţă. În raport de Poliţie, s-a considerat că intervalul de o săptămână de la prima plângere penală este prea scurt pentru ca organele de poliţie să ia măsurile de prevenire a uciderii victimei. Nu se precizează de cât timp ar fi avut nevoie poliţia pentru a face ceva concret, în afară de un traseu birocratic. Victima este certată prin sentinţă pentru că nu a sesizat poliţia mai devreme cu privire la comportamentul violent al fostului concubin.

La 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Tg. Mureş admite apelul şi admite acţiunea.

Solutia pe scurt: Admite apelul declarat de reclamanţii S. J, G E şi S. K. K, împotriva Sentinţei civile nr. 208/9 martie 2018, pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1700/102/2017. Schimbă integral hotărârea atacată şi, în consecinţă: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii (..) în contradictoriu cu pârâții Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Afacerilor Interne şi Serviciul de Telecomunicații Speciale – Direcția pentru Apel Unic de Urgență. Obligă pârâţii, în solidar, la plata de despăgubiri în favoarea reclamanţilor, cu titlu de daune morale, după cum urmează:

– suma de 100.000 euro în favoarea reclamantului S K K, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului mamei sale, survenit la data de 22.01.2017;

– suma de câte 25.000 euro în favoarea reclamanţilor S.J şi G. E, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiicei acestora, survenit la data de 22.01.2017.

Respinge restul pretenţiilor. Respinge ca nefondat apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Târgu Mureş. Pronunţată azi, 22 noiembrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Reclamanţii au fost reprezentanţi de o echipă de avocaţi din cadrul SCA Chiriță și Asociații formată din Roxana Talpeş, Raluca Colcieri, Oana Chiriţă şi Radu Chiriţă.

Conferențiarul Chiriță spune că așteaptă motivarea Curții și că este convins că Statul o va ataca cu recurs: ”Nu ştiu motivele, dar bănuiesc că sunt cele pe care ne-am fondat apelul atunci când am cerut instanţei să constate că toată lumea a tratat situaţia ca fiind “încă o femeie pe care o bate soţul” şi au ignorat-o. Sunt convins că statul va face recurs şi habar nu am dacă hotărârea va rămâne aşa sau nu. Indiferent de asta, soluţia îmi dă speranţă.

Cred că este una dintre cele mai importante soluţii obţinute de firma pe care o conduc, dacă nu cea mai importantă. Am obţinut o grămadă de achitări, am cîştigat la CEDO tot felul, am câştigat la CCR tot felul, am căştigat procese în care era vorba despre foarte mulţi bani etc. Totuşi, parcă niciodată nu m-am bucurat mai mult decât ieri, gândindu-mă că acel copil – care are acum 6 ani – are poate o şansă în viaţă. Nu ştiu dacă îşi va mai aduce aminte vreodată de mama sa, nu ştiu dacă va vorbi vreodată cu tatăl său, nu cred că banii pe care îi va primi de la stat o să îi schimbe viaţa cu totul. Dar ştiu că măcar, prin hotărârea Curţii de Apel Tg. Mureş, statul român şi-a cerut scuze. I-a oferit o sumă de bani care să îi ajute pe bunicii care îl cresc şi i-a oferit speranţă că poate va ajunge într-o ţară în care instituţiile se comportă responsabil.

O ţară în care poliţia nu mai susţine că nu o avut timp o săptămână să proteje viaţa unei persoane. În care poliţia nu mai susţine că violenţa domestică nu este o infracţiunea gravă, care să necesite o reacţie rapidă. În care STS nu va mai afirma că ei nu răspund de ceea ce spun operatorii 112, deşi şi unii şi alţii vor susţine asta în recurs. Sper că, poate, văzând hotărârea instanţei, vor ajunge totuşi în al 15-lea ceas la concluzia că au greşit. Şi data viitoare când o femeie mai este ameninţată cu moartea şi bătută, poliţia, STS şi statul român vor face ceva pentru a-i proteja viaţa. Dacă la anul vom avea mai puţine femei ucise în violenţe domestice, poate că asta se va datora şi hotărârii pe care o laud acum. Pentru toate astea, ca om, nu ca avocat implicat în dosar, mulţumesc celor două doamne din completul Curţii de Apel.”, a scris avocatul Chiriță pe blogul lui.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns