Plângerea prealabilă a trei asociații profesionale de magistrați împotriva hotărârii CSM, prin care s-a stabilit că afirmațiile genralului Dumbravă despre ”câmpul tactic” al SRI în Justiție nu aduc atingere sistemului judiciar, a fost respinsă astăzi de plenul CSM. Plângerea a fost susținută cu argumente solide, în plen, de către președintele UNJR, judecător Dana Gîrbovan de la Curtea de Apel Cluj.

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Procurorilor din România (APR) au formulat plângere prealabilă la începutul lunii august prin care au solicitat plenului Consiliului Superior al Magistraturii să revoce hotărârea nr. 636 din data de 15 iunie 2015 şi să hotărască că afirmaţiile făcute de generalul Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice din cadrul Serviciului Român de Informaţii, cuprinse in interviul din data de 30.04.2015, publicat pe site-ul juridice.ro, sunt de natură a aduce atingere independenţei sistemului judiciar. Plângerea fost pe ordinea de zi de astăzi a plenului CSM, care a respins ca inadmisibilă plângerea prealabilă a UNJR, AMR și APR împotriva Hotărârii CSM 636/15.06.2015. Aceasta poate fi văzută mai jos

Susținerea plângerii de către Dana Gîrbovan

“Plenul Consiliului Superior al Magistraturii din data de 24 august are sansa si datoria de a reveni asupra problemei legate de lamurirea intelesului notiunii de «camp tactic», avand obligatia de a defini exact activitatile efectuate de serviciile secrete in legatura cu actul de judecata dupa sesizarea instantei. In relatia justitie-servicii secrete nu este loc de interpretari si supozitii, orice ambiguitatea afectand prin ea insasi independenta justitiei si increderea publicului in aceasta”, a spus presedintele UNJR Dana Girbovan înainte de a merge la CSM.

Potrivit luju.ro, Dana Girbovan a criticat modul in care CSM a emis hotararea referitoare la declaratiile generalului SRI Dumitru Dumbrava, tinand cont de raspunsuri oferite de catre Serviciul Roman de Informatii, care insa nu au fost declasificate. Presedinta UNJR considera indamisibila atitudinea CSM, aratand ca membrii Consiliului ar fi trebuit sa lamureasca aceste probleme in deplina transparenta:

„Este inadmisibil ca CSM a ales sa tine cont de aceste note in Hotararea data si este si acesta un motiv de nelegalitate. Consiliul este cel care ar fi trebuit fie sa inlature aceste note, fie sa ceara desecretizarea. Vorbim despre un interviu public, care a starnit o serie de reactie, o serie de interpretari in spatiul public. Noi am apreciat ca prin ce se transmite in acest interviu, si o sa revin asupra acestui aspect, se aduce atingere independentei Justitiei. Inspectia Judiciara cere SRI sa lamureasca aceste chestiuni, si cum o face? Prin note secrete de serviciu. Este inadmisibil asa ceva.Noi nu dorim sa fim partasi la astfel de informari. Credem ca este de datoria Consiliului sa admita plangerea si sa retrimita cererea noastra catre Inspectia Judiciara, sa lamureasca toate chestiunile nascute de acest interviu in conditii de deplina transparenta, pentru ca toate suspiciunile ce se nasc se nasc tocmai din aceasta lipsa de claritate, si nu cred ca CSM mai poate permite rostogolirea in spatiul public a acestor suspiciuni”.

O alta critica adusa hotararii CSM 636/15.06.2015 referitoare la declaratiile generalului Dumbrava a vizat modul in care a fost facuta motivarea. Astfel, Dana Girbovan a precizat ca hotararea CSM nu raspunde niciunui argument invocat in sesizare de catre cele trei asociatii profesionale:

„In momentul in care noi am facut sesizarea, am argumentat in mod concret pe text, pe raspunsurile date la interviu, de ce apreciem ca, cel putin la nivel de aparenta, independenta Justitiei este pusa sub semnul intrebarii. La niciunul dintre aceste argumente nu se regaseste contraargumentul in hotararea Plenului, care a preluat, din pacate, aproape mot-a-mot in integralitate raportul Inspectiei Judiciare. Cea mai mare parte este reluare interviului propriu-zis, a doua parte a motivarii retine o serie de articole din presa, insa si acestea alese intr-un mod aleatoriu, nu-mi dau seama dupa ce criterii, pentru ca o alta serie de articole care sustin punctul nostru de vedere si releva preluarea de catre public exact a acestor suspiciuni nu sunt reluate. Apoi avem o parte teoretica, in care sunt dezvoltate in mod generos ce inseamna notiunea de independenta a Justitiei, inclusiv la nivel de aparenta, iar apoi o serie de considerente, despre care banuim ca se regasesc in aceste note secrete provenind de la SRI. Nici macar un rand nu este dedicat argumentelor aduse de catre asociatii. Din aceasta perspectiva am considerat noi ca hotararea Plenului nu este motivata”.

„In primul rand, judecatorul nu serveste statul roman ca entitate, serveste legea. In sala de judecata, statul este egal cu cetateanul. Ba mai mult, rolul judecatorului este de a proteja cetateanul in fata unor posibile abuzuri din partea statului. De aceea este absolut necesar ca judecator sa fie absolut independent si ferit de orice presiuni”, a mai spus președintele UNJR.

Extras din plângerea prealabilă

În esenţă, se reţine de către Consiliul Superior al Magistraturii ca argument principal faptul că afirmaţiile domnului general Dumitru Dumbravă din cuprinsul interviului au un caracter general, fără a indica date şi informaţii concrete. De asemenea, se reproşează faptul că aceste afirmaţii au fost scoase din context, interviul nefiind privit în întregime.
Aceste concluzii nu sunt însă reale.

Cu privire la caracterul “general” al afirmaţiilor din cuprinsul interviului, chiar dacă per ansamblul interviul în sine ar putea fi privit ca atare, el conţine o serie de afirmaţii concrete, prin referire la atribuţiile SRI în lupta împotriva corupţiei. Nu este necesar ca aceste informaţii să privească un anumit dosar sau anumiţi judecători în sine, acest fapt fiind de altfel subliniat chiar de Plen în partea dedicată analizei teoretice, unde se arată în mod explicit că“independenţa judecătorilor acoperă sistemul judiciar în întregime”.

Or, ceea ce se afirmă în mod concret în cadrul interviului este că în procesul implicării SRI în lupta împotriva corupţiei au existat două etape: o primă etapă, în care serviciul “se retrăgea din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu”. O a doua etapă corespunzătoare “saltului evoluţiei în acest demers” corespunde adoptării unui proces integrat în combaterea corupţiei, focalizând secvenţial “instrumente investigative” pe toată durata procesului penal. După adoptarea acestui concept, se arată în interviu, atenţia SRI “se menţine până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”.

Aceste aspecte nu sunt scoase din context, ci reprezintă o reproducere a unui paragraf esenţial al acestuia, ce priveşte relaţia SRI cu instanţele de judecată. Aceste informaţii trebuie raportate la prevederile legale în vigoare, şi anume la cele privind rolul SRI în activitatea de cercetare penală, pentru că, subliniem, despre acest lucru se vorbeşte în cadrul interviului.

În momentul în care se formează un dosar penal, chiar în baza unor informaţii provenind de la SRI, atributele de investigaţie trec în competenţa EXCLUSIVĂ a organelor de cercetare penală. Am arătat şi în cadrul sesizării faptul că art. 12 din legea de organizare a Serviciului Român de Informaţii prevede în mod explicit limitele implicării acesteia: “La solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind siguranţa naţională”.

Noţiunea de sprijin implică în mod evident concluzia că, în cadrul anchetei penale, SRI NU ARE ATRIBUŢII CARE SĂ ÎI PERMITĂ UN EFORT INVESTIGATIV PROPRIU.

De altfel, art. 13 din Legea 14/1992 precizează acest lucru, prevăzând în mod expres că: “Organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală”.

Aceste texte legale au fost cu desăvârşire ignorate în analiza făcută de către Consiliul Superior al Magistraturii, deşi erau esenţiale în stabilirea afectării independenţei justiţiei. Dacă mergem mai departe cu analiza pe interviu – pentru a-l privi în întregime – constatăm că după ce afirmă acordarea sprijinul – informativ sau tehnic – parchetelor, generalul Dumbravă explică în ce constă aportul său la lupta anticorupţie în interiorul sistemului judiciar.

“Realitatea este că, în foarte puţine cazuri de corupţie în sistemul judiciar, SRI pleacă de la un anumit magistrat corupt. Am spune mai degrabă că, aplecându-ne asupra fenomenului, am determinat analitic câteva pattern-uri infracţionale care apar ca nişte anomalii în sistem. Acestea fac obiectul efortului nostru investigativ, iar schemele infracţionale sunt apoi decriptate pas cu pas, identificând actorii şi partiturile jucate de aceştia, fie că este vorba de poliţişti, de procurori, judecători şi, de ce nu, SRI-işti.”

Ideea este întărită de directorul SRI, care susţine că urmărirea se face nu în vederea influenţării procedurilor judiciare, ci pentru ca să nu existe persoane cum au fost în trecut, judecători, procurori, care pe drum au uitat că servesc Statul Român şi au avut alte preocupări decât a servi Statul Român.

Ca atare, din aceste declaraţii rezultă că ar fi vorba despre o activitate investigativă complexă şi extinsă, ce permite SRI ca, odată sesizată instanţa de judecată cu rechizitoriu, să verifice profilul judecătorilor chemaţi să soluţioneze cauza prin aplicarea acestor pattern-uri. Generalul Dumbravă chiar admite că investigarea judecătorilor de către SRI nu începe în cele mai multe cazuri de la un denunţ a unui magistrat corupt, ci se face pro-activ în baza faptului că un judecător este parte dintr-un complet care primeşte un dosar. Acest lucru înseamnă că judecătorii care îşi desfăşoară pur şi simplu activitatea, sesizaţi fiind cu dosare penale de mare corupţie, sunt din start investigaţi, analizaţi şi clasificaţi de SRI, asemenea celor care atentează la siguranţa naţională.

În sala de judecată, judecătorul serveşte legea, nu statul ca entitate. Statul este egal cu toţi cetăţenii lui, mai mult, instanţele de judecată sunt chemate să îi protejeze pe acesta din urmă de eventualele abuzuri. În faţa judecătorului cel slab este egal celui puternic, şi simpla exprimare a ideii că judecătorii ar servi interesele statului este o dovadă de aroganţă faţă de cetăţenii acestui stat şi o încălcare a înseşi temeliei independenţei justiţiei.

Pe de altă parte, aceasta componentă investigativă, ce excede evident noţiunii de “sprijin în efectuarea actelor de cercetare penală”, implică supravegherea – de tipul poliţiei politice – a magistraţilor pentru a preveni potenţiale fapte de corupţie, au un puternic efect de intimidare, presiune şi discreditare a judecătorilor si procurorilor.

O astfel de activitate este una asumată, în termeni generali, de către SRI, arătându-se pe site-ul acestei instituţii că “prin acţiuni specifice, culegem şi verificăm informaţii care ne permit să identificăm forme de manifestare ale fenomenului corupţiei ce determină disfuncţii majore în domenii de interes pentru segmente largi de populaţie, precum administraţia publică, justiţia, învăţământul, sistemul sanitar ori cel de protecţie socială.”

Privită din această perspectiva, declaraţiile mai sus amintite relevă aplicarea acestui tip de acţiune – de culegere şi verificare informaţii – tuturor judecătorilor sesizaţi cu soluţionarea unor dosare de corupţie. Efectele unui acest tip de acţiune sunt devastatoare. Nu doar că independenţa judecătorului este grav afectată, prin presiunea pusă asupra acestuia, ci şi încrederea în sistemul de justiţie va fi grav afectată.

Fiecare achitare va fi primită cu suspiciuni vis a vis de coruperea judecătorului însuşi, iar fiecare condamnare va fi primită cu suspiciunea efectelor presiunii ascunse şi obscure a serviciilor secrete.

O activitate de acest tip a fost desfăşurată în trecut de către SIPA – Serviciul Intern de Protecţie şi Anticorupţie. Arhiva acestui serviciu, ce conţinea inclusiv date privind viaţa personală a magistraţilor, a constituit multă vreme sursa unor suspiciuni publice privind şantajul unor magistraţi sesizaţi cu dosare de mare interes public. Un astfel de abuz nu poate şi nu trebuie a fi repetat.

S-a subliniat într-un interviu public de către un membru CSM, după pronunţarea acestei hotărâri, că activitatea SRI nu ar trebui să îngrijoreze judecătorii oneşti. Aceasta declaraţie, dincolo de faptul că implică o confirmare a activităţii de supraveghere, relevă mentalitatea ce stă în spatele acestei hotărâri, dincolo de înşiruirea seacă de texte legale şi analiză pur formală.

Se concluzionează practic că atâta vreme cât “eforturile investigative ale SRI” sunt dedicate decriptării schemelor infracţionale pentru a se identifica actorii şi partiturile jucate de aceştia – subliniem folosirea termenului de investigaţie pentru stabilirea existenţei infracţiunii şi a persoanei vinovate – pentru înlăturarea magistraţilor corupţi din sistem, ele sunt făcute în limitele legii, în contextul luptei anticorupţie.

O astfel de abordare este inadmisibilă. Nu negăm existenţa corupţiei ci dimpotrivă, am susţinut mereu că una din formele cele mai grave prin care se aduce atingere independenţei justiţiei este corupţia magistraţilor înşişi. Dar, de aici până la a permite ca admisibilă adunarea datelor faţă de magistraţii ce judecă cauze făcute cu sprijinul SRI este o cale lungă. Nu doar că magistraţii cinstiţi ar trebui să se teamă, toţi cetăţenii acestei ţări ar trebui să se teamă. Nu reluăm argumentele de mai sus referitoare la consecinţele unui acest tip de “abordare”, subliniem doar că acest tip de presiune intră în categoria factorilor ce aduc atingere independenţei justiţiei.

Plângerea integrală poate fi citită AICI.

Comments

comentarii