CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Un judecător de la Judecătoria Sectorului 5 București arată de ce, în interesul superior al copilului, este inoportună desființarea certificatului de naștere al unei fetițe de aproape 9 ani, cu toate că numele tatălui este trecut în fals cel al bărbatului care a avut grijă de ea de la naștere și până în prezent împreună cu soția lui și nu al tatălui natural care este în pușcărie.
Părinții la care este fetița de la naștere și mama ei naturală au fost judecați pentru că au tranzacționat copilul. Mai exact, în momentul nașterii, în 2014, mama naturală, care voia să o abandoneze pe fetiță, s-a înțeles cu o asistentă medicală să-l declare ca tată pe soțul acesteia. Astfel, fetița a rămas în grija tatălui trecut în fals și al soției lui, asistenta medicală. Povestea a ajuns la parchet în 2018, când un apropiat al familiei a făcut denunț. Cazul a fost prezentat de G4media.ro
Judecătoria Sectorului 5 a încetat dosarul penal după ce completul de judecată a constatat că, în urma celor două decizii ale Curții Constituționale din 2018 și 2022, faptele s-au prescris. Parchetul a contestat decizia, dosarul ajungând la Curtea de Apel București unde are prim termen pe data de 15 martie 2023.
În acest moment, fetița care are aproape 9 ani, se află în grija părinților la care ajuns în 2014 – asistenta și soțul ei.
Judecătorul de la fond, cel care a pronunțat sentința privind încetarea procesului, s-a pronunțat și asupra cererii Parchetului de desființare a certificatului de naștere al fetiței emis în 2014, ca urmare a faptului că a fost obținut pe baza declarațiilor false ale părinților trecuți pe el.
Într-o argumentație în care predomină ”spiritul legii” și mai puțin ”litera legii”, judecătorul a respins cererea de desființare a certificatului de naștere.
”Este just că în situaţia în care se dispune încetarea procesului penal pentru motivul prescripţiei răspunderii penale se poate dispune totodată şi desfiinţarea înscrisurilor false. De asemenea, în condiţiile necontestării probatoriului, având în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, se reţine că nu există un alt motiv de achitare sau încetare a procesului penal. Astfel, solicitarea parchetului formulată prin rechizitoriu şi reiterată la termen este una admisibilă.
Cu toate acestea, având în vedere complexitatea prezentului caz şi relaţiile sociale pe care le implică, trebuie analizată proporţionalitatea unui asemenea demers privind desfiinţarea unui înscris esenţial precum certificatul de naştere al unei persoane, din perspectiva interesului superior al copilului şi având în vedere că minora are 8 ani şi 4 luni, fiind de la naştere în familia I. de care este profund ataşată şi pe care îi percepe ca întregul său univers.
Cu titlu prealabil, prin raportare la solicitarea parchetului, instanţa reţine că, în condiţiile procesului penal, nu s-ar putea dispune desfiinţarea în întregime a actului de naştere, întrucât el reflectă realitatea – data naşterii, numele copilului, mama naturală a copilului. Pe de altă parte, acest demers ar presupune lăsarea pentru un anumit timp fără un act de naştere a minorei …., ceea ce nu poate fi în interesul său şi nici al vreunei alte persoane. Astfel, între momentul desfiinţării şi momentul eliberării unui nou act de identitate de către autorităţile competente, ar există o perioadă în care ar fi necesară folosirea certificatului de naştere (desfiinţat), dar nu s-ar putea realiza în mod legal (spre exemplu pentru înscrierea la şcoală, pentru a merge la spital etc). Astfel desfiinţarea în întregime e actelor de naştere ar fi contrară interesului superior al copilului şi chiar contrară raţiunii desfiinţării înscrisurilor false.
În acest context, trebuie analizată posiblitatea desfiinţării înscrisurilor din perspectiva menţiunii privind numele tatălui minorei I.R.M. (singura menţiune falsă). Instanţa reţine că, în condiţiile în care inculpaţii nu au solicitat continuarea procesului penal, nu au fost administrate mijloace de probă în mod nemijlocit de către instanţă. Astfel, soluţia privind prescripţia răspunderii penale este una obiectivă şi se raportează la mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală. Or, în aceste condiţii, având în vedere multitudinea de relaţii sociale incidente, apare ca inoportună desfiinţarea unor înscrisuri esenţiale pentru o persoană (precum stabilirea filiaţiei), în cadrul unei proceduri penale în care posibilitățile de apărare şi de verificare a filiaţiei sunt limitate şi mult diferite de procedura de drept comun.
Instanţa reţine din raportul de evaluare detaliată privind situaţia copilului…. că minora nu prezintă indicatori psihologici de abuz psiho-emoţional, iar în prezent este îngrijită în mod corespunzător de către familia I, având asigurat un mediu securizat care îi oferă condiţii corespunzătoare pentru o dezvoltare armonioasă. Soţii I sunt persoane responsabile fiind preocupaţi de creşterea şi îngrijirea copilului, oferindu-i un mediu familial securizat şi adecvat dezvoltării sale. De asemenea, s-a apreciat că, ţinând cont de interesul superior al copilului, nu se impune luarea vreunei măsuri de protecţie specială faţă de copilul în cauză, fiind necesar şi în interesul superior al copilului ca acesta să rămână în mediul familial în care a trăit şi a fost crescut până în prezent.
Pentru că instanţa a dorit să afle care va fi reacţia autorităţilor după dispunerea unei soluţii de încetare a procesului penal, a fost solicitat DGASPC Ilfov să precizeze care vor fi măsurile ce se vor lua în situaţia aceasta. Prin adresa nr. 6023/14.12.2022 aflată la dosarul cauzei, s-a arătat că în situaţia în care părinţii primesc o pedeapsă privativă de libertate se va proceda la instituirea măsurii de plasament în regim de urgenţă. Pe de altă parte, s-a arătat că dacă doamna I.M.I nu va primi o pedeapsă privativă de libertate, aceasta va putea cere instituirea măsurii de protecţie specială în regim de urgenţă pentru minora …, fiind ulterior schimbată în instanţă cu măsura de plasament.
Astfel, instanţa reţine că este necesară punerea în balanţă a interesului societăţii de a sancţiona comportamentul prin care se încearcă eludarea dispoziţiilor legale de la adopţia unui copil şi interesul superior al copilului în cauză. Or, se observă că în acest caz, minora… se află în familia I de 8 ani şi 4 luni, fiind profund ataşată de familia I. Este absolut necesar ca astfel de comportamente prin care se eludează dispoziţiile de la adopţie să fie sancţionate, fiind infracţiuni deosebit de grave. Însă, modalitatea lentă de a descoperi fapta şi de a desfăşura urmărirea penală şi a dispune trimiterea în judecată la 8 ani de la data faptelor, face ca pericolul social să se estompeze, iar interesul superior al copilului să fie altul decât cel de la data faptelor.
În acest context, instanţa reţine că desfiinţarea menţiunii privind numele tatălui minorei ar conduce la plasarea ei într-o familie cu care nu are legături legale. Mama ei naturală nu este doamna I.M, iar tatăl ei conform actelor de naştere, în condiţiile desfiinţării în parte, nu ar mai fi I.R.. Astfel, s-ar crea o vulnerabilitate pentru minoră până la momentul adopţiei de către inculpata I.M, neputându-se prefigura în acest moment toate posibilele efecte. Adevăratul tată potrivit expertizei genetice (care în prezent se află în închisoare) ar putea solicita stabilirea filiaţiei faţă de el, adevărata mamă ar putea avea pretenţii faţă de situaţia minorei, în condiţiile în care ambii sunt străini pentru minora de 8 ani şi 4 luni.
Mai mult decât atât, în lipsa unei legături legale cu minora, soţii I nu ar mai putea face niciun demers în interesul său – nu ar putea să o înscrie la şcoală, nu ar putea părăsi ţara, nu ar putea să îi schimbe medicul de familie etc – întrucât la toate aceste demersuri este solicitat certificatul de naştere. Or, dacă s-ar desfiinţa menţiunea privind tatăl minorei, aceasta nu ar avea nicio legătură legală cu familia I pentru o perioadă de timp care poate fi foarte mare, în funcţie de împrejurări. În aceste condiţii, chiar dacă ar fi plasată în regim de urgenţă la familia I, pot fi identificate numeroase efecte care ar afecta profund interesul superior al copilului.
Mergând mai departe şi analizând dispoziţiile de drept civile privind filiaţia, se constată că legiuitorul a acordat prioritate posesiei de stat chiar în faţa filiaţiei. Posesia de stat este definită de art. 410 Cod civil ca fiind starea de fapt care indică legăturile de filiaţe şi rudenie dintre copii şi familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, spre exemplu, în situaţia în care o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, iar copilul se comportă faţă de acestă persoană ca fiind părintele său (ceea ce e perfect valabil pentru familia I) sau în cazul în care copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său (la fel de valabil). Or, se constată că legiuitorul a acordat o importanţă deosebită posesiei de stat în faţa chiar a filiaţiei cu scopul de a proteja copilul şi de a se asigura că acesta poate creşte şi poate fi educat, indiferent de legătura de sânge cu cei care pretind că sunt părinţii săi.
Pe de altă parte, se constată că la art. 418 şi art. 419 Cod civil s-a prevăzut cazurile de nulitate a recunoaşterii unui copil. Astfel, art. 418 Cod civil prevede că recunoaşterea este lovită de nulitate absolută dacă: a) a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este valabilă; b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti; c) a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege. De asemenea, art. 419 Cod civil prevede că recunoaşterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violenţă.
Astfel, legiuitorul nu a prevăzut ca fiind nulă recunoaşterea unui copil, atunci când tatăl cunoaşte că nu este tatăl copilului. Şi trebuie menţionat că a făcut acest lucru pentru că este în interesul superior al copilului ca acesta să aibă o persoană care să se ocupe de creşterea şi educarea sa, în lipsa recunoaşterii de către adevăratul tată. Or, acesta este cazul familiei I. Discutăm despre un comportament nepermis de legea penală şi care trebuia în mod cert sancţionat la timp, dar care a produs efecte ce nu pot fi înlăturate pe calea desfiinţării actului de naştere la 8 ani şi 4 luni de la data faptelor, afectând profund interesul superior al copilului la acest moment.
Asta nu înseamnă însă că nu poate fi contestată filiaţia pe calea unei acţiuni de drept comun de către persoanele intersate, ci că recunoaşterea nu este nulă pentru că aceste cazuri de nulitate sunt expres prevăzute în art. 418 şi 419 Cod civil, iar această situaţie nu se regăseşte în dispoziţiile legale. Astfel, filiaţia va putea fi contestată în condiţiile art. 420 Cod civil de către o persoană interesată. Dar, acest lucru nu poate avea loc în procesul penal, fiind o chestiune ce trebuie tranşată de instanţele civile, cu participarea tuturor persoanelor interesate, cu respectarea dispoziţiilor din materia dreptului familiei şi având în vedere interesul superior al copilului.
În tot acest context, văzând motivul încetării procesului penal şi lipsa posiblităţii legale de a administra probe în faţa instanţei penale, luând în calcul timpul care a trecut de la data săvârşirii infracţiunilor – 8 ani şi 4 luni (vârsta minorei ….), având în vedere concluziile rapoartelor sociale efectuate de DGASPC (din care rezultă un profund ataşament al minorei de familia I şi o grijă constantă a soţilor I în educarea şi creşterea minorei), luând în seamă lipsa unei persoane interesate în stabilirea paternităţii minorei (în concret, tatăl biologic al minorei este încarcerat la o pedepasă privativă mare şi nu s-a interesat niciodată de minoră până la intervenţia organelor de urmărire penală), ţinând cont de importanţa posesiei de stat şi de dispoziţiile art. 418 şi 419 Cod civil, instanţa apreciază că este inoportună desfiinţarea înscrisurilor de stare civilă ale minorei în procesul penal, fiind total contrar interesului superior al copilului la acest moment mult îndepărtat de data infracţiunilor (8 ani şi 4 luni).”
