Judecătorii ÎCCJ arată că pentru ca hotărârea CNSU nr.9/2021 să intre in vigoare şi să producă în mod legal efecte juridice, era necesară publicarea acesteia in Monitorul Oficial al României.
Avocata Elena Radu, reclamantă în procesul în care a fost anulată hotărârea CNSU, a explicat: ”Din considerentele acestei decizii reies următoarele aspecte:
1. recursul a fost admis pentru că hotărârea CNSU nr. 9/2021 trebuia publicata in Monitorul Oficial pentru ca ea să intre on vigoare și să producă în mod legal efecte juridice;
Consecinte: Toate hotararile CNSU nepublicate in Monitorul Oficial nu au intrat in vigoare si nu au fost apte sa produca consecinte juridice.
2. DSU nu justifica niciun interes pentru a participa in nume propriu in calitate de intervenient in dosarele in care parat este CNSU.
Consecinte: DSU nu mai poate sa faca cereri de interventie accesorie in favoarea CNSU (in care acesta din urma este parte).
Drept urmare, cum CNSU figureaza numai in OUG nr. 21/2004 (si pare fantoma, neavand nici macar un sediu), Guvernul trebuie sa dea un HG de organizare si functionare a CNSU, iar cetatenii vor putea si ei sa cunoasca cine este CNSU, unde are sediul, din cine este compus, cum se iau deciziile.”
Extras din motivarea ÎCCJ:
”Nici argumentul instanţei de fond, potrivit căruia art. 15 alin, (4) din Legea nr. 136/2020 ar statua, implicit, in sensul lipsei obligaţiei de publicare a actului atacat 1n Monitorul Oficial al Românei, nu poate fi primit, articolul menţionat făcând, Intr-adevăr, vorbire de acte care se publică şi acte care nu se publică. ‘in Monitorul Oficial al României, fără, insă, să reglementeze un regim de publicare a actelor derogator de la nomele generale şi fără să se poată concluziona in sensul că o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă emisă. 1n temeiul art. 11 din acelaşi act nomiativ ar face parte din categoria actelor care nu trebuie publicate.
in ceea ce priveşte posibilitatea aplicării normei derogatorii cuprinse in art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 referitoare la inaplicabilitatea prevederilor art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvemului nr. 21/2004 in cazul pandemiei COVID-19, Înalta Curte constată că, dincolo de vădita necorelare a acestui articol cu forrna În vigoare, la data publicării legii, a ordonanţei de urgenţă la care se face trimitere (fiind evident, din faptul că, prin acest articol, se derogă. de le prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr. 21/2004 care, la data publicării legii, erau abrogate, că forma ordonanţei avută in vedere la momentui redactării articolului menţionat era forma anterioară modificării intervenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvemului nr. 60/2020), articolul rnenţionat şi Legea nr. 55/2020, in ansamblu, nu sunt aplicabile i’n speţă, Hotărârea nr. 9/2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă fiind emisă, i’n esenţă, in temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 coroborat cu art. 4 alin, (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004.
Astfel, art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvemului nr. 21/2004 prevede că „Pe durata situaţillor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se intreprind, in condiţiile legil, după caz, acţiuni şi m(s:i–suri pentru: (…)
c) punerea in aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată; “
Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 prevede următoarele: „Carantina pentru persoanele care sosesc in România din wne cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoane care au intrat lin contact direct cu persoanek infectate, isn situaţii de risc epidemiologic prevăzute 1a art. 6, se dispune prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico- ştiinţific privind gestionarea bolilor inalt contagloase pe teritoriul României şi se pune in aplicare prin ordine ale ministrului sănătălii şi ale unităţilor din subordine.”
Aşadar, in speţă, este vorba de o măsură dispusă in considerarea unui risc epidemiologic distinct de situaţia epidemiologică de la noi din ţarâ care a condus la declararea stării de alertă. Este avută in vedere situaţia epidemiologică existentă in alte state, măsura ‘in discuţie putând fi luată independent de existenţa sau inexistenţa stării de alertâ emisă in condiţiile Legii nr. 55/2020. Simpla coexistenţâ a măsurilor dispuse prin hotărârea atacată cu starea de alertă COVID-19 nu face ca măsura contestată să poată fi calificată ca măsură dispusă pentru starea de alertă instituită pentru prevenirea şi combaterea unei pandemii Covid-19, in sensul art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. De altfel, acesta este şi rnotivul pentru care, in cadrul preambulului Hotărârii nr. 9/11.02.2011 a Comitetului Naţional pentru Situatii de Urgenţă, nu este menţionată, ca temei de drept, Legea nr. 55/2020.
In concluzie, pentru ca hotărârea atacată să intre in vigoare şi să producă în mod legal efecte juridice era necesară publicarea acesteia in Monitorul Oficlal al României. intrucât, in speţă, nu s-a procedat la o astfel de publicare, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să constate că acţiunea este intemeiată, impunandu-se anularea actului atacat.
Având in vedere cele arătate mai sus, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.
Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe este afectată de nelegalitate, inalta Curte, in temeiul dispoziţiilor art. 496 dii–t Codul de procedură civilă, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, in rejecare, va respinge ca inadmsilă cererea de intervenţie accesorie formulată de inervenientul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerlor Interne, va admite cererea formulată de reclamanta Radu Elena, in contradictori cu pârâtul Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, şi va anula Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 9/2021.”
Judecător Judecător
A.F.Secreţeanu D.G.Severin
Judecător Judecător
A.N.Ghica V.Filipescu
Magistrat asistent
A.E.Streche