Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Motivarea deciziei definitive în celebrul caz urbanistic ”Luminia” din Cluj-Napoca. De ce a pierdut APUC și de ce a câștigat Primăria și Cyane

Motivarea deciziei definitive în celebrul caz urbanistic ”Luminia” din Cluj-Napoca. De ce a pierdut APUC și de ce a câștigat Primăria și Cyane

Clujust.ro vă prezintă integral motivarea deciziei definitive pronunțate în 7 iulie. de Curtea de Apel Oradea în celebrul caz urbanistic ”Luminia” din Cluj-Napoca. Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului (APUC) a fost cea care a chemat în judecată Primăria și dezvoltatorul imobiliar Cyane pentru anularea autorizațiilor de contruire a blocurilor din ansamblul Luminia de pe strada Eugen Ionesco. Lucrările au fost oprite circa un an și jumătate, cât a durat procesul. În cele din urmă, administrația locală și constructorul au câștigat litigiul.

Un lucru interesant este că unul dintre membrii APUC a reprezentat în trecut firma Abaris care a obținut primele autorizații pentru ansamblul imobiliar, de la care Cyane a preluat proiectul. Potrivit reprezentanților Primăriei ”împrejurarea că cel puțin unul dintre membrii fondatori ai Asociației, domnul avocat Revnic Radu-Gabriel, cunoștea încă de la momentul 2008 existența proiectului imobiliar, prin prisma contractelor de asistență juridică în baza cărora a asigurat apărarea pârâtei Abaris, susținându-se tocmai legalitatea actelor administrative contestate, este de natură a afecta legitimitatea interesului Asociației invocat în cadrul acțiunii.” APUC a fost reprezentată în proces de Stegăroiu și Asociații.

Curta de Apel Oradea, unde a fost strămutat procesul în recurs, arată că  ”în speță, prin AC nr. 1439/15.12.2014  s-a modificat soluția constructiva stabilita inițial prin reducerea numărului de etaje ale blocului, cu mențiunea expresă a încadrării în limitele avizelor și acordurilor obținute.

Doar în situația depășirii limitelor actului administrativ, constata instanța, se impunea reluarea procedurii de autorizare care implica și solicitarea unui nou certificat de urbanism, în măsura în care autoritatea administrativa ar fi decis în acest mod.

Ori, în contextul în care nu s-au depășit limitele actului administrativ inițial prin autorizația de construire nr. 1439/15.12.2014, în mod legal s-a procedat direct la emiterea autorizației de construire fără a fi necesara eliberarea unui nou certificat de urbanism.”

Instanța menționează că ”în raporturile de drept administrativ primează interesul public, satisfacerea nevoilor comunitare, ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale tuturor cetățenilor. În acest context, trebuie menținut un echilibru rezonabil între interesul public și drepturile subiective sau interesele private ale anumitor persoane, ce ar putea fi lezate prin cele hotărârea adoptată.

Instanța de recurs apreciază că în situația speței, prin aprobarea derogării PUZ  și PUD prin HCL nr. 603/2007 de la documentația  anterior existentă, nu se poate susține exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, întrucât revine în competența Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca luarea acestei decizii, iar modul în care se dezvoltă orașul din punct de vedere urbanistic ține de aprecierea acestui for administrativ. Reclamanta nu a arătat și, cu atât mai puțin nu a probat, în ce măsură au fost afectate drepturile și libertățile cetățenilor prin aprobarea în anul 2007 a derogărilor de la PUZ, având în vedere că din planul topo rezultă că la acel moment nu erau construite case în împrejurimi, iar zona nu se definitivase efectiv  în teren, ca zonă de locuințe mici.”

DECIZIA NR. 1571/CA/2017  – CURTEA DE APEL ORADEA Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca, ambii cu sediul în Cluj-napoca , Calea Moților nr.3, județul Cluj, SC Cyane S.R.L., cu sediul procesual ales în sector 1, la av. Mușat &Asociatii, Bulevardul Aviatorilor nr. 43, București, precum și recursul incident formulat de Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului, cu sediul procesual ales la Stegăroiu și Asociații SCA” – loc. Cluj-Napoca, str.Petofi Sandor nr.7 împotriva sentinței nr. 2408/07.09.2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, având ca obiect anulare act administrativ.

Se constată că părțile au depus la dosarul cauzei la data de 03.07.2017 și la data de 04.07.2017, concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 23.06.2017, când instanța a amânat pronunțarea la data de 07.07.2017, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

D E L I B E R Â N D:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2408/07.09.2016, Tribunalul Cluj a respins excepțiile invocate în raport cu cererea de anulare a HCL 603/25.09.2007 de aprobare a PUZ.

A admis cererea formulată de către reclamanta Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului în contradictoriu cu pârâții recurenții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca și Cyane SRL și a dispus anularea HCL 603/25.09.2007 de aprobare a PUZ.

A respins excepțiile invocate în raport cu cererea de anulare a autorizațiilor dc construire.

A admis cererea formulată de către Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj Napoca și Cyane și a dispus anularea Autorizațiilor de construire numerele 115/2014, 117/2014, 118/2014, 119/2014, 340/2013 și 341/2013.

A obligat pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantei a cheltuielilor de judecată în cuantum de 24.981,39 lei.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții recurenții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Primarul Municipiului Cluj Napoca, solicitândîn temeiul art. 498 NCPC, raportat la motivele de casare prevăzute la art. 488 al. 1 pct. 4, pct. 6 și pct. 8 NCPC, admiterea recursului declarat, casarea hotărârii, rejudecarea procesului în fond cu consecința respingerii acțiunii.

În motivare, recurenții arată că înțeleg să critice sentința civilă nr. 2408/2016 sub aspectul legalității, aceasta fiind pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. 1 pct. 4 NCPC), cu încălcarea regulilor de procedură în ce privește soluționarea excepțiilor de ordine publică a lipsei de interes și a calității procesuale active a Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului (art. 488 alin. 1 pct. 5), fără a cuprinde temeiurile de drept pe care se întemeiază (motiv de casare prevăzut de pct. 6) dar și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC) în pronunțarea soluțiilor pe fondul cauzei.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului Asociației, recurenții arată că raportat la dispozițiile art. 1 și art. 8 alin. 11Legea nr. 554/2004, art. 9, art. 32, art. 33, art. 36, art. 37 și art. 40 NCPC, în mod eronat instanța de fond a respins excepțiile.

Reclamanta nu are calitate procesuală activă și nu poate justifica în mod întemeiat un interes în promovarea acțiunii. Este de principiu că reclamantul este cel care trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe cea pasivă, iar calitatea activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat.

În cauza de față, atât acțiunea cât și plângerile prealabile au fost formulate în nume propriu, în calitate de reclamantă, de către Asociație.

De principiu, nu este exclusă posibilitatea unei organizații neguvernamentale de a sta în judecată în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant al membrilor săi. Însă, cel care acționează în justiție este ținut a o face fie în considerarea unui drept subiectiv propriu (în speță, Asociația nu este titulara unui astfel de drept și nici nu poate invoca direct vătămarea unui interes legitim public), fie în calitate de reprezentant al titularului dreptului alegat (nu a făcut această dovadă, lista persoanelor depusă la dosar cu mult după introducerea acțiunii nu are nicio valoare juridica și probatorie în tranșarea acestei chestiuni).

Un al doilea argument este acela că în prezenta cauză, Asociația nu poate invoca încălcarea unui interes legitim privat așa cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Din conținutul art. 8 alin. 1 ind.1  se deduce că prin acțiunea pe care o introduc la instanța de contencios administrativ, persoanele fizice și juridice de drept privat nu pot invoca direct interesul legitim public pentru anularea unui act administrativ, ci numai în subsidiar, pe calea unor capete de cerere distincte, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim privat.

Acceptarea posibilității de a intenta o acțiune în contencios administrativ exclusiv prin raportare la încălcarea unui interes general contravine prevederilor Legii nr. 554/2004 care se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, iar o regulă esențială a dreptului procesual civil stabilește că judecătorul nu este obligat să soluționeze o cerere dacă reclamantul afirmă doar vătămarea unui interes general, fără a face dovada și a unui interes personal.

Prin urmare, reclamanta în calitatea ei de persoană juridică de drept privat nu poate acționa ca atare în contenciosul administrativ subiectiv decât dacă și sub condiția în care dovedește că este titulara unor drepturi subiective sau interese legitime private (art. 2 alin. 1 lit. a din Legea contenciosului administrativ).

Pe de altă parte, unei astfel de entități nu i se recunoaște dreptul de a formula o acțiune în contencios obiectiv, respectiv de a cere anularea unui act administrativ pornind de la premisa lezării unui interes legitim public decât dacă și sub condiția în care probează că vătămarea interesului legitim public pretins decurge din încălcarea dreptului subiectiv sau interesului legitim privat, existând un raport de cauzalitate (art. 8 alin. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 66/2009.

În concret, din cuprinsul acțiunii introductive de instanță nu reiese că Asociația reclamantă ar fi invocat explicit pe lângă vătămarea interesului legitim public derivat din adoptarea PUZ și emiterea autorizațiilor de construire și vătămarea interesului legitim privat așa cum este configurat de dispozițiile legale mai sus evocate.

Dimpotrivă, toate argumentele invocate de către reclamantă pentru justificarea demersului se referă la protejarea interesului general al societății.

Astfel, recurenții precizează că în condițiile în care acțiunea nu a fost grefată pe protejarea unui interes legitim sau drept privat, invocarea direct a interesului public este inadmisibilă.

Totodată, recurenții consideră că instanța de fond în mod greșit a stabilit că reclamanta are calitate procesuala activă în litigiu ca subiect virtual de sesizare a instanței de contencios administrativ sub sintagma de organism social interesat raportat la prev. art. 2 alin. (1) lit. s din Legea nr. 554/2004 și la scopul și obiectivele statutare ale Asociației. Potrivit Statului depus la dosar, scopul Asociației îl constituie „protecția din punct de vedere urbanistic a municipiului Cluj-Napoca și a localităților învecinate” și nu protecția drepturilor „diferitelor categorii de cetățeni”, conform definitei legale.

Instanța de fond reține dovedirea vătămării drepturilor membrilor acesteia care locuiesc în vecinătatea ansamblului doar pe baza susținerilor reclamantei fără a proceda la verificarea în concret dacă această calitate de membru a fost dobândită în conformitate cu prevederile Statutului și dacă există vreo afectare a drepturilor invocate – dreptul la protecția domiciliului, la respectarea vieții private și la un mediu sănătos și privat, raportat la conținutul acestora așa cum sunt conturate prin art. 8 din CEDO, art. 35 din Constituție și prin jurisprudența de la nivelul CEDO.

Sub rezerva dovedirii calității de membru, recurenții precizează că la data formulării plângerilor prealabile, respectiv introducerii acțiunii în contencios administrativ, se impunea verificarea în concret, în raport cu persoanele fizice, despre care se susține că sunt reprezentate de către Asociația reclamantă, dacă este îndeplinită condiția vătămării unui drept sau interes privat. Cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a invocat în fața tribunalului, PUZ Abaris aprobat prin HCL nr. 603/2007 a fost contestat în instanță de către proprietarii din zonă, acțiunea făcând obiectul dosarelor nr. 3437/117/2008.

Prin Decizia civilă nr. 1991/2009 a fost respinsă acțiunea de anulare a AC nr. 2031/2007 (pentru continuarea lucrărilor autorizate prin această autorizație a fost emisă Ac nr. 119/2014). O cercetare atentă a tuturor aceste aspecte ar fi fost de natură a conduce la o altă soluție în privința chestiunii existenței unei vătămări sau nu. Chiar împrejurarea că cel puțin unul dintre membrii fondatori ai Asociației, domnul avocat Revnic Radu-Gabriel, cunoștea încă de la momentul 2008 existența proiectului imobiliar, prin prisma contractelor de asistență juridică în baza cărora a asigurat apărarea pârâtei Abaris, susținându-se tocmai legalitatea actelor administrative contestate, este de natură a afecta legitimitatea interesului Asociației invocat în cadrul acțiunii. O altă împrejurare relevantă este aceea că în urma reclamațiilor vecinilor de parcelă, noul investitor, pârâta Cyane SRL a fost de acord cu reducerea înălțimii imobilelor autorizate inițial, astfel, la blocul „E” s-a modificat soluția autorizata inițial (AC 753/2008), prin AC 115/2014 și AC 1439/2014 de modificare a AC 115/2014, reducându-se regimul de înălțime la S+P+4E+Etaj retras iar nr. de apartamente la 67.

În acest context, înființarea Asociației pro causa apare a fi doar un mijloc prin care se încearcă eludarea prevederilor legale pentru a face posibilă reluarea litigiului cu încălcarea principiului non bis în idem.

Pentru aceste motive, în conformitate cu art. 20 alin. 3 și art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 488 pct. 5 rap. la art. 496 și art. 498 C.pr.civ., recurenții solicită admiterea recursului declarat și în consecință casarea sentinței atacate și rejudecând cererea, respingerea acțiunii de contencios administrativ formulata de Asociația reclamantă ca urmare a admiterii excepției lipsei interesului și corelativ a calității procesuale active.

În ceea ce pivește excepția lipsei calității de reprezentant a președintelui Asociației în lipsa unui mandat special de reprezentare, recurenții apreciază că în mod greșit reține instanța de fond că nu este nevoie în cauză de un mandat special de reprezentare acordat președintelui Asociației în cazul prezentei acțiuni, respingerea excepției invocate de către pârâta Cyane fiind dispusă cu nesocotirea art. 43 lit. p, art. 55 lit. 1 și art. 63 lit. g din Statutul Asociației.

Astfel, precizează recurenții că potrivit art. 43 lit. p din Actul constitutiv, președintele decide asupra tuturor celorlate probleme, a căror rezolvare nu intră expres în atribuțiile Consiliului Director sau altor organe iar potrivit art. 55 lit. 1 „Consiliul Director aprobă prealabil sau, după caz, confirmă ulterior, contracte și celelalte acte juridice încheiate de către Președinte în numele APU”. Este adevărat că președintele reprezintă legal APU în relațiile cu alte persoane fizice și juridice, inclusiv în civil și în justiție, însă deciziile referitoare la efectuarea oricăror demersuri în justiție aparțin Consiliului Director al Asociației. Deci, chiar Actul constitutiv APU (prin Statutul aprobat) a hotărât că în cazurile de acest gen este necesară acordarea unui mandat special de către organul executiv al APU – Consiliul Director. Or, în lipsa dovedirii acordării unui mandat special în scopul promovării acțiunii din prezentul dosar, având în vedere că acțiunea este formulată în numele propriu al APU, raportat la art. 80 și 84 NCPC, dezlegarea dată de către tribunal acestei excepții este greșită.

În raport de excepția prescripței dreptului de a formula acțiunea ca urmare a tardivității plângerii prealabile, recurenții arată că raportat la tardivitatea îndeplinirii procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin. (1), (3) și (7) din Legea nr. 554/2004 se impunea admiterea inadmisibilității petitului de anulare a autorizațiilor ca efect al prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta Cyane.

Învederează recurenta că actele atacate au fost emise în cursul anilor 2013 și 2014 ca și autorizații de continuare de lucrări la ansamblul rezidențial autorizat prin autorizațiile emise inițial în cursul anului 2008.

Considera ca verificarea termenului de 6 luni trebuie să se facă în raport cu persoanele fizice care reclamă încălcarea drepturilor și intereselor private și nu în raport cu Asociația ca reprezentantă a acestora. Asociația nu are și nu poate avea calitatea de persoană vătămată, așa cum se precizează în cuprinsul art. 7 alin. (3).

Dacă s-ar menține ca valabil acest considerent, în sensul că Asociația este terț față de actele atacate, că este o persoană distinctă față de membrii săi, atunci s-ar impune admiterea susținerilor că APU nu este titulara unui drept sau interes propriu, că nu poate invoca direct protejarea unui interes public ceea ce impunea admiterea excepției lipsei de interes.

Recurenții susțin că plângerea prealabilă a fost formulată în data de 19 iunie 2015, ulterior împlinirii termenului de 6 luni prevăzut de lege.

În acest context, având în vedere și împrejurarea că reprezentantul convențional al APU din prezenta cauză a studiat documentațiile aferente AC nr. 115/2014, nr. 117/2014, nr. 118/2014 și nr. 119/2014 în baza cererii nr. xxxxxx/2014 din data de 16 iunie 2014, consideră că neîntemeiat a fost respinsă această excepție.

Cu privire la modul de soluționare a cauzei pe fond, recurenții critică legalitatea sentinței atât în ce privește soluția de admitere a petitului de anulare a HCL nr. 603/2007 cât și în ce privește admiterea petitului de anulare a autorizațiilor de construire, fiind pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. 1 pct. 4 NCPC), fără a cuprinde temeiurile de drept pe care se întemeiază (motiv de casare prevăzut de pct. 6) dar și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC).

Cu privire la primele trei motive de nelegalitate reținute de instanta de fond, respectiv HCL nr. 306/2007 nu este motivată; HCL 306/2007 încalcă art. 47 din Legea nr. 350/2001; PUZ nu respectă art. 32 alin. (6) din Legea nr. 350/2001, recurenții arată că acestea sunt nefondate.

Recurenții apreciază că, în speță, chestiunea motivării sau nemotivarii aprobării trebuie corelată și analizată în contextul reglementărilor specifice adoptării documentațiilor de urbanism, a căror oportunitate doar autoritatea publică locală o poate aprecia.

Stabilirea reglemetărilor de construire pe o zonă din municipiu constituie o atribuție exclusivă a administrației publice locale, căreia îi revine sarcina de a gestiona dezvoltarea municipiului în concordanță cu interesul public și principiile dezvoltării durabile, așa cum este prevăzut în Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, potrivit prevederilor art. 1, 2 și 4 din Legea nr. 350/2001.

Recurenții menționează că potrivit art. 25 din Legea nr. 350/2001, art. 47 din Legea nr. 350/2001 elaborarea și adoptarea planurilor urbanistice de către autoritățile publice locale, în măsura în care se respectă dispozițiile legale privind forma și procedura de adoptare a actelor administrative, reprezintă o problemă de oportunitate în realizarea unui interes public general.

Planul urbanistic zonal reprezintă o viziune urbanistică, ce transpune la nivelul localității propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean, conform art. 44 din Legea 350/2001.

Recurenții menționează că oportunitatea adoptării unui act administrativ este, potrivit legii, atributul exclusiv al autorității publice locale, iar instanța de contencios administrativ nu are competența legală de a cenzura motivele legate de oportunitatea adoptării unui act administrativ, o decizie contrară fiind pronunțată cu încălcarea principiului autonomiei locale și a principiului separației puterilor în stat.

Autoritatea administrativă este singura care poate exprima și adopta soluții de configurare urbanistică menite a schimba înfățișarea urbei, în condițiile legii.

Având în vedere acest aspect, tribunalul nu putea verifica legalitatea aprobării documentației de urbanism doar în plan formal, sub aspectul verificării procedurii de adoptare sau în plan material, sub aspectul conformității documentației PUZ cu alte planuri urbanistice cu forță juridică superioară.

În caz contrar, cenzura rațiunilor de oportunitate și urbanism care stau la baza adoptării unui PUZ este realizată de către instanță cu depășirea competenței și incălcarea principiului separației puterilor în stat.

În plan formal, documentația de urbanism PUZ Abaris a fost aprobată cu respectarea procedurii impuse de prevederile legale în vigoare la data adoptării HCL nr. 603/2007, 25 septembrie 2007, motivele de nelegalitate invocate de reclamanți în acest sens fiind nefondate.

Învederează că ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin: (5) din Constituția României, instanța de contencios administrativ este abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forța juridica superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis.

În condițiile în care nu există un text de lege care că instituie, ca regulă generală, în mod expres, obligația motivării actelor administrative și nici textul de lege în baza căruia a fost adoptată documentația de urbanism, respectiv art. 56 din Legea nr. 350/2001 nu prevede obligativitatea motivării ca și condiție de valabilitate, din punct de vedere formal, consideră că motivul de nelegalitate reținut este nefondat. Cu atât mai mult cu cât documentația PUZ aprobată beneficiază de Avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 350/2001 atribuțiile de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în cazul documentațiilor de urbanism revin Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, formată din specialiști.

Recurenții menționează că activitatea de avizare constă în procedura de analiză și exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate având ca obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic și obligatoriu.

Avizele date de Comisia tehnica de amenajare a teritoriului și de urbanism se supun deliberării și aprobării consiliului județean, consiliului local, respectiv Consiliului General al Municipiului București, după caz. (art. 37 alin. 5).

Astfel, atât din cuprinsul Legii nr. 350/2001 cât și al anexei la Ordinul MLPAT nr. 176/N/2000, rezultă că întreaga fundamentare necesară pentru aprobarea soluțiilor tehnice print-o documentație de urbanism se regăsesc în cuprinsul documentației PUZ avizată în condițiile legii.

Motivarea adoptării hotărârii reiese din documentația aprobată, raportat și la funcțiile specifice ale documentației PUZ prevăzute la art. 47 alin. (2) din Legea nr. 350/2001.

Cartierul cu o suprafață de 73 ha, a fost proiectat prin documentația Plan Urbanistic Zonal – Observator Sud, aprobată prin HCL nr. 28/1997, ca un cartier multifuncțional (așa cum este firesc din punct de vedere al dezvoltării durabile a localității), în care pot fi amplasate, alături de locuințe și alte funcțiuni: dotări sociale, servicii, administrație, învățământ, dotări sportive și spații verzi. Regimul de înălțime maxim reglementat prin acel PUZ (în zona de dotări, locuințe, servicii, administrație) este de P+12 etaje iar indicii urbanistici aprobați sunt: POT max. = 36% și CUT max. = 5. Este și interesul locuitorilor din zonă să beneficieze de dotările comerciale și serviciile propuse și aprobate prin documentația PUZ atacată.

Zona este caracterizată printr-un grad înalt de complexitate și printr-o dinamică urbană accentuată, fiind situată pe terenuri de curând introduse în intravilan (1999), între o zonă de dotări complexe – Calea Turzii și o zonă preponderent rezidențială care are nevoie și de dotări de cartier.

Realizarea de locuințe este benefică dezvoltării municipiului conducând la o creștere a fondului construit și a calității locuirii în oraș astfel încât este justificat interesul public, respectiv dreptul colectivității „de folosire echitabilă și responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului, condiții de locuire adecvate” (art. 2 din Legea nr. 350/2001).

De asemenea, adoptarea regimului derogator de la PUG 1999 prin PUZ a fost motivată și de necesitatea realizării unei trame stradale complete în zonă și realizarea legăturilor prin străzi carosabile între Calea Turzii- Eugen Ionescu, beneficiara PUZ Abaris cedând o suprafață semnificativă de teren în vederea realizării străzii N. Steinhardt la un profil corespunzător, PUZ aprobat prin HCL nr. 603/2017 fiind corelat cu PUZ Latino aprobat prin HCL nr. 605/2007, în aceeși ședință a Consiliului local.

Recurenții menționează că procedura înaintării unei expuneri de motive de către primar (alin. 7 al art. 56 din Legea nr. 350/2001) pentru aprobarea documentațiilor de urbanism a fost introdusă doar prin pct. 34 din OUG nr. 7 din 2 februarie 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul aprobată ulterior prin Legea nr. 190/2013, nefiind deci în vigoare la data aprobării PUZ ansamblu rezidențial, comerț și birouri atacat.

Procedura de aprobare a PUZ Abaris nu a fost diferită față de procedura urmată în mod curent pentru orice alte documentații de urbanism. Dovada că în ședința din 25 septembrie 2007, odată cu actul atacat, au mai fost aprobate de către Consiliul local 12 documentații de urbanism (10 PUD-uri și 2 PUZ-uri).

Pentru toate aceste motive, recurenții consideră că în mod nelegal a reținut instanța de fond nelegalitatea HCL nr. 603/2007 determinată de nemotivare, ceea ce a condus la imposibilitatea aprecierii în concret asupra excesului de putere în adoptarea derogării de la PUG, atâta timp cât oportunitatea adoptării unui act administrativ fiind, potrivit legii, atributul exclusiv al autorității publice locale, instanța neavând competența legală de a cenzura motivele legate de oportunitatea adoptării unui act administrativ, decât cu încălcarea principiului autonomiei locale și a principiului separației puterilor în stat.

Cu privire la următoarele două motive de nelegalitate constând în încălcarea art. 47 și art. 23 alin. (6) din Legea nr. 350/2001,  recurenții arată în primul rând, că PUZ a fost aprobat în baza avizului CTATU nr. …/9027/22.08.2007. CTATU, înființată în baza art. 37 alin. (1) din Legea nr. 350/2001 este un organism cu atribuții de avizare, expertizare tehnică și consultanță, care, fiind format din specialiști în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, fundamentează din punct de vedere tehnic deciziile autorității publice locale. Reținerile instanței de fond  sunt făcute în baza unor simple considerente de ordin subiectiv, fără a avea la bază o expertiză tehnică realizată de către specialiști în domeniu care să infirme avizul tehnic dat de CTATU pentru această lucrare.

În al doilea rând, sentința este nelegală sub aceste aspecte fiind fundamentată pe două texte de lege inaplicabile la data adoptării actului administrativ contestat.

Textul art. 47 alin. (1) forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007, prevedea:”Planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specific, detaliat și asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localității.”

Tribunalul reține că PUZ este nelegal pentru că nu are caracter integrat.

Recurenții releva că textul art. 47 alin. (1) nu conținea concepte sau noțiuni precum caracter integrat sau corelare integrată, prin prisma cărora instanța de fond reține că PUZ atacat nu îndeplinește caracteristicile determinante ale unui document de planificare urbană.

În ce privește dezacordul cu funcțiunea dominantă a zonei, apreciat subiectiv de către tribunal, recurenții arată că deși terenul se afla anterior în UTR L3c, prin PUZ a fost stabilită încadrarea funcțională UTR CM1, în conformitate cu art. 32 din Legea nr. 350/2001, potrivit căruia tocmai acesta este rolul unui PUZ, de derogare de la reglementările urbanistice pentru o zonă studiată.

Cu privire la funcțiunea dominantă a zonei și caracterul de zonă închegată urbanistic, recurenții învederează că prin PUZ aprobat se prevede că în cea mai mare parte vor fi realizate locuințe, fiind menținută funcțiunea dominantă a zonei care este cea de locuire, neputându-se susține că s-a aprobat o derogare de la funcțiunea dominantă a zonei. Spațiile destinate serviciilor și comerțului erau permise și în UTR L3c, conform PUG 1999, nenexistând nici în această privinșă o derogare de la funcțiune.

Prin PUZ Abaris – UTR CM1 nu au fost propuse funcțiuni incompatibile cu cele reglementate pentru L3c conform PUG 1999, fiind aceleași.

Instanța de fond face confuzie între funcțiunea dominantă și regimul de înălțime. Relevantă este în acest sens definiția dată de legiuitor sintagmei zonă funcțională în cuprinsul anexei 2 la Legea nr. 350/2001.

Recurenții arată că  în speță, constatările instanței de fond în cadrul cercetării la fața locului la momentul 2016 nu sunt relevante pentru soluționarea speței care presupune verificarea legalității hotărârii adoptate în cursul anului 2007. La momentul aprobării PUZ Abaris, în zonă erau edificate doar câteva case disparate, fiind început procesul de urbanizare a zonei de extindere a intravilanului.

La acea dată, în mod sigur nu se putea vorbi despre o zonă închegată urbanistic, fiind situată într-o zonă nou introdusă în intravilan prin PUG 1999, insuficient reglementată la acel moment, tocmai în vederea urbanizării acesteia fiind necesară întocmirea PUZ. Chiar și la această dată, urbanizarea zonei nu este definitivată, zona neavând un țesut urban și o conformare proprie tradițională, fiind în curs de urbanizare. Pentru acest considerent, chiar și prin PUG 2014 se menține cerința întocmirii de PUZ în vederea urbanizării.

Referitor la regimul de înălțime, care nu are nicio relevanță în ce privește funcțiunea dominantă, recurenții arată că în mod greșit s-a reținut că în zonă sunt edificate numai case. Regimul de înălțime în zonă este neomogen.

Prin HCL nr. 605/2007 aprobat deodată cu PUZ Abaris, s-a reglementat un al proiect imobiliar – PUZ Latino Group, prin care s-au stabilit reglementări urbanistice și zonificarea funcțională a terenului studiat, respectiv Calea Turzii vest, limitrof cu terenul în cauză, stabilindu-se încadrarea în UTR H, cu regim de înălțime maximă P+20E. Tot în zonă se afla și reprezentanța Mercedes Benz, fabrica de încălțăminte Aku, sediul tehnic Orange, etc, zona în discuție neavând o funcțiune tradițională, fiind amplasată la marginea municipiului, introdusă recent în intravilan. În acest context existent la momentul 2007 au fost aprobate noi documentații urbanistice prin care a fost justificată și demonstrată posibilitatea intervenției urbanistice în zonă, în vederea exploatării potențialului zonei.

Totodată, prin corelarea celor două PUZ, Abaris și Latino de către Consiliul local s-a făcut posibilă realizarea străzii N. Steinhardt, în interes public.

Recurenții învederează că, în speță, calea de acces notată pe planșa A.02 – Reglementări urbanistice: „Drum existent de importanță zonală” era un drum necesar, preluat din proiecte anterioare: P.U.Z. Observatorului – Calea Turzii, aprobat prin HCL 28/1997 și PUZ (și PUD) – parcelare și construire locuințe (beneficiari: P A. și asociații), aprobat prin HCL nr. 438/2004. Drumul nu era prezentat ca existent la momentul întocmirii studiului de fundamentare Plan Topografic – aprilie 2007. Executarea faptică a acestui drum se face pe măsura implementării proiectelor din zona studiată. Necesitatea construirii acestui drum este dovedită și prin noul PUG care stabilește o servitute de utilitate publică pentru realizarea lui.

În ceea ce privește alin. (6) al art. 32, acesta nu exista la momentul adoptării PUZ Abaris, acesta fiind introdus ulterior prin OG nr. 27/2008.

Cu privire la nerespectarea cerințelor din Ghidul privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al Planului Urbansitic Zonal aprobat prin Ordinul MLPAT 176/N/2000, recurenții arată că din cuprinsul documentației PUZ aprobate, reiese că procedura de elaborare-avizare-aprobare a fost respectată. Această procedură de elaborare-avizare-aprobare se materializează în conținutul-cadru al documentației PUZ.

Recurenții arată că în cadrul documentației, se regăsesc studiile de fundamentare cu caracter analitic obligatorii, enumerate la pct. 3.1.1 din Ghid (suportul topografic, studiu geo) -singurele obligatorii, conforfm Ghidului, împrejurare față de care motivul de nelegalitate reținut este nefondat.

În ce privește ultimul motiv de nelegalitate reținut, în sensul că PUZ este bazat pe o  documentație ce conține date nereale, respectiv pe un plan topografic sau cadastral neactualizatm intrucat pe planul topografic vizat de OCPI la data de 27.04.2007 figurează un drum de acces de importanță zonală care face legătura dintre Eugen Ionesco și Calea Turzii, recurenții apreciază că și acesta este nefondat.

Planșa topo vizată de OCPI (27.04.2007) are desenat un drum care se întrerupe la punctul 826, astfel că drumul nu se continuă până în Calea Turzii. Acest lucru este vizibil pe planșa „A.01 Situația existentă”:  în desenul din stânga-sus, denumit „Ridicare topografică”, drumul nu este j desenat iar în desenul din stânga-jos, denumit „PUZ P. A” sunt desenate drumurile reglementate prin acel PUZ.

Referitor la reglementarea accesului, subliniază că potrivit art. 47 alin. 2 din Legea nr. 350/2001, „planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: a) organizarea rețelei stradale”.

Recurenții arată că drumul la care se face referire nu exista la data aprobării documentației. În zonele neurbanizate drumurile se proiectează prin documentații de urbanism – PUG și PUZ. Documentația nu conține date nereale ci, față de o situație existentă (fără drum), propune realizarea unui drum (respectiv, preluarea unui drum din altă documentație).

Având în vedere toate aceste aspecte, în mod nelegal și nefondat s-a reținut nelegalitatea HCL nr. 603/2007 și s-a dispus anularea acesteia.

Referitor la admiterea petitului de anulare a autorizațiilor de construire, arată că se reține ca unic motiv de nelegalitate faptul că au fost emise în baza unui PUZ nelegal.

Recurenții precizează că la data emiterii autorizațiilor, HCL nr. 603/2007 era valabil (până la data de 22.06.2016 conform dispozițiilor tranzitorii ale RLU aferent PUG 2014 aprobat prin HCL nr. 493/2014) iar admiterea acestui petit s-a pronunțat cu încălcarea principiului securității și stabilității juridice având în vedere că aprobarea proiectului imobiliar a avut loc în anul 2007 iar autorizațiile inițiale au fost emise în perioada 2007-2008. Actele atacate și anulate sunt emise în vederea continuării lucrărilor fără modificarea soluției constructive aprobate prin AC inițiale, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 50/1991.

Precizează că autorizațiile inițiale nu au fost atacate de către reclamantă.

În drept, recurenții invocă textele de lege invocate în cuprinsul recursului.

Intimata Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca ca neîntemeiat, menținerea în totalitate a hotărârii instanței de fond recurate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, intimata arată că, în fața instanței de fond, recurenții-pârâți, Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Primarul Municipiului Cluj Napoca, nu au formulat întâmpinare, nu au ridicat nicio excepție și nu au arătat care sunt motivele și mijloacele de apărare de care înțeleg să se servească în calitate de pârâți și nu au formulat apărări. Prezentul recurs apare, astfel, în întregime, ca o pretenție nouă, cu motive și mijloace de apărare formulate pentru prima oară în recurs, întrucât niciuna dintre apărările formulate în prezentul recurs nu au fost formulate și în fața instanței de fond.

Având în vedere prevederile exprese ale art. 478 și 494 C.proc.civ., intimata solicită înlăturarea tuturor motivelor de recurs care nu se încadrează în cadrul procesual stabilit în fața instanței de fond între reclamantă și pârâții-recurenți.

Intimata arată că în cuprinsul recursului formulat, recurenții-pârâți pun din nou în discuție analiza și interpretarea mijloacelor de probă, precum și starea de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită de către instanța de fond. Recurenții aduc spre reanalizare instanței de recurs înscrisurile administrate în fondul cauzei, caracteristicile cartierului Europa, situația drumul de acces inexistent dintre proiectul imobiliar Luminia și Calea Turzii etc.

Referitor la aceste aspecte, intimata solicită instanței de recurs să le înlăture din analiza sa, întrucât nu pot face obiectul recursului.

În noua reglementare (noul C.proc.civ.) nu există un articol similar fostului art. 3041 C.proc.civ. din 1865, care să provoace, în anumite limite, o nouă judecată asupra fondului, ci, dimpotrivă, noul C.proc.civ. vădește caracterul nedevolutiv al recursului și restrânge sfera acestei căi de atac extraordinare la motivele de nelegalitate expres stipulate în art. 488 C.proc.civ.

Recursul este cale extraordinară de atac, prin excelență nedevolutivă, adică nu pune în discuție fondul dreptului și nu provoacă o nouă judecată în fond.

Singurele motive care sunt acceptate în recurs sunt cele de nelegalitate a hotărârii recurate, iar nu și de netemeinicie.

De asemenea, art. 486 alin. 1 lit. d) C.proc.civ, prevede în mod expres faptul că cererea de recurs va cuprinde doar motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, și nicidecum motive de netemeinicie. De asemenea, nu orice motive de nelegalitate sunt permise a fi invocate, ci doar cele expres prevăzute în art. 488 C.proc.civ.

Intimata învederează că sancțiunea pentru nerespectarea acestei reguli, respectiv pentru invocarea unor motive de netemeinicie  este, potrivit art. 486 alin. 2 C.proc.civ., nulitatea recursului. Ca urmare, acele motive și argumente din cuprinsul recursului, care nu se încadrează în prevederile exprese ale art. 488 C. proc. civ.  și nu privesc nelegalitatea, ci privesc temenicia hotărârii, starea de fapt și analiza mijloacelor de probă, vor fi înlăturate, ca fiind nule.

Privitor la legalitatea hotărârii recurate și la caracterul nefondat al recursului, intimata arată că niciunul dintre motivele de recurs invocate nu sunt fondate. Sentința civilă nr. 2408/07.09.2016 este legală. Recursul este nefondat.

Raportat la legalitatea hotărârii în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, intimata apreciază că argumentele și susținerile recurenților sunt nefondate. Instanța de fond, în mod corect și argumentat, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului.

În realitate, recurenții nu corelează argumentele pe care le aduc în sprijinul motivului de recurs invocat, cu prevederile legale pe care le invocă ca fiind încălcate.

Totodată, recurenții fac abstracție de scopul constituirii organizației, de prevederile Statutului, de obiectivele și mijloacele prevăzute în Statut ca fiind proprii asociației.

Recurenții-pârâți fac abstracție și de normele legale care reglementează chestiunea calității procesuale active și a interesului, pe care le invocă, în abstract, dar al căror sens îl denaturează.

Este de remarcat că deși recurenții susțin, sub forma excepțiilor așa zisa calitate procesuală activă și interesul în promovarea acțiunii, din dezvoltarea motivelor invocate se constată că în realitate sunt invocate motive de fond, solicitându-se instanței să respingă cererea pe motiv că nu ar fi împlinite cerințele art 8 Legea 554/2004 raportat la dispozițiile art. 2 al 1 lit s din Legea 554/2004, respectiv susțin recurenții că actele deduse judecății nu sunt vătămătoare interesului legitim privat al asociației.

În realitate o excepție procesuală vizează lipsuri privitoare la dreptul la acțiune (art. 245 C.proc.civ.), iar condițiile de exercitare a acțiunii civile nu sunt reclamnte de către recurenți ca fiind lipsă.

Intimata învederează că are calitatea specială și interesul cerut de legea contenciosului administrativ pentru atacarea actelor administrative din speță.

Având în vedere faptul că unul dintre scopurile expres declarate ale asociației, este acela de a proteja interesele locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, este mai mult decât justificată cererea formulată, întrucât obiectul acțiunii vizează tocmai acte administrative a căror aplicare privesc zona de interes a asociației – municipiul Cluj-Napoca.

Din această perspectivă, nu pot fi primite afirmațiile recurenților care arată că asociația nu ar fi organism social, în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea 554/2004, sau că nu ar avea drepturi și interese proprii. S-ar anula, într-o asemenea concepție, chiar rațiunea de a exista asociația.

Intimata precizează că jurisprudența constantă a instanțelor naționale, este în sensul recunoașterii calității organismelor non-guvernamentale (asociațiilor) de a formula acțiune în justiție și interesul lor de a acționa în instanță, pentru a apăra interesul public încălcat prin acte administrative.

De asemenea, arată intimata că acționarea în instanță este unul dintre mijloacele prevăzute, în mod expres, în cuprinsul Statutului asociației, pentru ca asociația să-și îndeplinească obectivele și, în final, scopul.

Articolele invocate de către recurenți din cuprinsul Statutului asociației, respectiv art. 43 lit. p), art. 55 lit. I) și art. 63 lit. g), nu sunt susceptibile să contrazică cele arătate. Nicăieri în Statut nu s-a stabilit necesitatea unui mandat special pentru fiecare acțiune în justiție sau demers al președintelui, astfel cum susțin recurenții.

Potrivit art. 63 lit. g) din Statut, președintele reprezintă legal APU în justiție, el fiind, așadar, reprezentantul legal al acesteia.

În ceea ce privește legalitatea hotărârii privind soluționarea excepției inadmisibilității cererii introductive (neîndeplinirea procedurii prealabile în termen), arată că argumentarea recurenților nu poate fi primită. În mod corect, instanța de fond a analizat curgerea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 3 din Legea 554/2004 în raport cu faptele asociației, iar nu cu faptele unor terțe persoane.

Momentul de la care curge termenul de 6 luni este unul concret stabilit de art. 7 alin. 3: este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7)”.

Ca urmare, în chestiunea privitoare la momentul de la care curge termenul de 6 luni în care se putea formula plângere prealabilă, au relevantă doar faptele personale ale persoanei vătămate. În speță, asociația (asociația trebuia sa ia cunoștință de actele administrative, iar nu altcineva), iar pe de altă parte, pentru determinarea momentului din care curge termenul de 6 luni, are relevanță doar momentul în care asociația a luat cunoștință, pe orice cale, de existența actului.

Raportat la legalitatea hotărârii în ce privește soluția de anulare a HCL 603/25.09.2007, intimata arată că argumentele recurenților nu pot fi reținute. Legea 554/2004 prevede în mod expres posibilitatea instanțelor de judecată de a analiza existența și de a sancționa excesul de putere, definit în art. 2 alin. 1 lit. n) din lege. Este fără îndoială că puterea de apreciere a administrației (oportunitatea actului administrativ), poate fi analizată și sancționată, în situația în care se transformă într-un exces de putere, prin care se încalcă drepturile și libertățile cetățenilor.

Ca urmare, nu există o încălcare a principiului autonomiei locale sau a separației puterilor în stat, întrucât instanța de contencios adminstrativ este împuternicită chiar de lege să analizeze și să sancționeze excesul de putere cu nulitatea actelor administrative astfel emise.

În speță, intimata arată că necesitatea motivării actului administrativ HCL 603/2007, este un aspect al legalității actului, iar nu al oportunității lui, astfel cum în mod neîntemeiat se susține de către recurentă. Nici actele anterioare nu cuprind vreo motivare. Deși recurenții fac trimitere la avizul CTATU și documentația PUZ, nu indică în concret care este justificarea la care se referă legea (art. 32 din Legea. 554/2004) care impunea derogarea de la PUZ și unde se regăsește ea în aceste acte.

Învederează că recurenții mai încearcă să justifice nelegalitatea PUZ și PUD, prin devierea discuției înspre o altă zonă: invocă, astfel, faptul că zona PUZ Observatorului – Calea Turzii, aprobat prin HCL 28/1997, ar fi un cartier multifuncțional. Nu despre această zonă este vorba în speță. Zona de interes a prezentei cauze se delimitează de zona Calea Turzii, care, din rațiuni ce țin de aproprierea cu această arteră principală, a determinat ca în aproprierea sa și cu deschidere sau acces la această arteră, să fie instituite prin PUG zone specifice.

În zona de interes a speței, zona Eugen lonescu (cartier Europa), prin PUZ-ul atacat s-a schimbat funcțiunea, din Lc3, cum era prevăzută în PUG, în CM1.

Astfel, prin HCL 603/25.09.2007 a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic de Detaliu – ansamblu rezidențial, comerț și birouri – strada Eugen Ionesco, aprobându-se prin acest act administrativ schimbarea funcțiunilor terenului vizat de PUZ, în contradicție cu funcțiunea diferită reglementată anterior pentru același teren și în dezacord cu funcțiunea terenurilor învecinate și cu caracteristicile și funcțiunile preponderente ale cartierului Europa.

A se observa în acest sens planșa atașată de către Primăria Mun. Cluj-Napoca la adresa înregistrată de aceasta la dosarul cauzei în data de 21.06.2016 (răspunsul Primăriei), în care se pot observa încadrările funcționale ale parcelelor învecinate și contradicția dintre acestea și cea pe care urmează a se construi ansamblul rezidențial ce face obiectul cauzei. Astfel, pentru parcela pe care e amplasat Ansamblul „Luminia”, încadrarea era Lc3. Totodată, în planșă se poate observa faptul că UTR=CM3 se regăsea doar pentru parcelele cu deschidere la Calea Turzii.

Aproximativ paralel cu strada Eugen Ionesco se află Calea Turzii, stradă principală cu regim de circulație de 2 benzi pe sens, cale de acces direct în centrul localității dinspre direcția Turda. Această stradă, Calea Turzii, prin poziționarea și regimul său, a justificat instituirea, limitrof acestei străzi, pentru terenurile cu front la acesta stradă, a unei funcțiuni cuprinse în zona CM – care potrivit RLU Cluj reprezintă „zona mixta conținând instituții, servicii și echipamente publice, servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective și personale, comerț, hoteluri, restaurante)

Astfel, regimul de înălțime mare și indicatorii urbanistici maximi mult superiori celor obligatorii în L3c se justifică doar în cazul zonei limitrofe Căii Turzii.

Referitor la inexistența căii de acces între parcelă și Calea Turzii, intimata arată că o astfel de cale de acces nu există în fapt, nici în prezent și nu exista nici în anul 2007.

Acesta împrejurare este de natură să califice, fără niciun dubiu, ca nelegală HCL 603/2007, ea fiind bazată pe o documentație ce conține date false, care nu reflectă realitatea accesului la teren. Așa cum rezultă fără nicio îndoială din cuprinsul HCL 603/2007, la aprobarea documentației urbanistice s-a avut în vedere, ca element esențial, existența faptică a accesului din Calea Turzii, acesta împrejurare fiind expres menționată în corpul hotărârii.

Cu privire la nerespectarea cerințelor „Ghidului privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al planului urbanistic zonal” indicativ GM-010-2000, intimata precizează că recurenții se arată nemulțumiți că instanța nu ar fi indicat care sunt studiile de fundamentare care ar fi fost obligatorii de efectuat.

Mai întâi, a se observa că, din nou, se încearcă să se aducă în discuția instanței de recurs starea de fapt, iar nu motive de nelegalitate a hotărârii.

Intimata învederează că PUZ-ul și și PUD-ul nu studiază și nu se raportează la cadrul construit preexistent și nici nu are la bază studii de specialitate.

Referitor la legalitatea hotărârii în ce privește soluția de anulare a autorizațiilor de construire atacate, intimata arată că recurenții nu indică ce normă legală a încălcat instanța de fond, nici în ce constă în concret nelegalitatea.

Singurul „motiv” de recurs privitor la această chestiune este faptul că prin anularea autorizațiilor de construire s-ar încalcă principiul securității și stabilității juridice. Motivul este neîntemeiat. Nelegalitatea HCL 603/25.09.2007 implică și atrage nulitatea actelor subsecvente, a actelor emise spre aplicarea actului normativ nelegal.

În drept, intimata invocă dispozițiile legale invocate prin întâmpinare.

Intimata SC Cyane S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului formulat de recurenții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca și Primarul Municipiului Cluj Napoca

În motivare, intimata arată că  argumentelor  dezvoltate de către  recurenți sunt corecte.

Raportat la excepția lipsei calității de reprezentant a președintelui Asociației, intimata arată că nu rezultă existența unui mandat expres de reprezentare în instanță acordat acestei persoane.

Privitor la excepția prescripției dreptului de a formula acțiunea ca urmare a tardivității plângerii prealabile, arată că pornind de la calificarea dată acțiunii unui organism social interesat, în sensul imprimat de prevederile Legii nr. 554/2004, aceea de contencios subiectiv delegat, se ajunge la o apreciere deosebit de relevantă cât privește condițiile care trebuie îndeplinite pentru admisibilitatea cererii.

Învederează că interesul organismului social interesat trebuie verificat în persoana membrilor săi, iar dacă acțiunea acestora din urmă s-ar impune a fi respinsă ca prescrisă, admițând că același drept a fost transmis organismului social interesat pentru a primi protecție și acțiunea acestuia din urmă ar trebui să aibă aceeași soartă (prescripția).

Regulile de mai sus sunt aplicabile și organismelor sociale care se constituie după emiterea actului atacat. Ele vor mai fi în termenele de atacare a acestuia numai dacă persoanele fizice ale căror drepturi se dorește a fi protejate mai sunt într-o atare situație.

Cu privire la justețea argumentelor ridicate împotriva aspectelor de fond, învederează că în mod corect se arată în recursul formulat că soluția instanței de fond nu cuprinde o motivare completă și pertinentă prin raportare la natura dispozițiilor și obligațiilor presupus a fi încălcate la emiterea documentelor contestate.

Hotărârea instanței de judecată, date fiind premisele de la care pornește, constituie o ingerință în atribuțiile autorității administrative, singura în măsură să aprecieze oportunitatea emiterii documentelor specifice pentru realizarea programului de dezvoltare în domeniul urbanistic. De altfel, în ciuda faptului că prevederile legale permit instanței controlul actelor emise în reglementarea și asigurarea coerenței acestui program de dezvoltare, acest control este recunoscut numai cât privește legalitatea emiterii acestora, iar nu oportunitatea care rămâne apanajul exclusiv al autorității administrative.

De asemenea, a formulat recurs și recurenta SC Cyane S.R.L., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate precum și a încheierii civile din 13.04.2016 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4034/117/2015, admiterea excepțiilor invocate și, pe cale de consecința respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta Asociația pentru Protecția Urbanistica a Clujului.

În subsidiar, în cazul respingerii excepțiilor invocate: admiterea recursului, casarea hotărârii atacate precum și a încheierii civile din 13.04.2016, cu consecința modificării acesteia în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta Asociația pentru Protecția Urbanistica a Clujului; sau în situația în care se va trece peste solicitarea de mai sus, să se dispună: admiterea recursului casarea hotărârii atacate precum și a încheierii civile din 13.04.2016 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. 4034/117/2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cu cheltuieli de judecată.

Cu titlu prealabil, recurenta arată că înțelege să formuleze recurs atât împotriva sentinței civile nr 2408 din 07.09.2016 precum și împotriva încheierii civile din 13.04.2016 în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității actiunii.

Recurenta arată că prin recurs înțelege să critice pe de o parte soluția dată de prima instanță excepțiilor invocate iar, pe de altă parte, soluția dată pe fondul litigiului.

În ceea ce privește dezlegarea excepțiilor, apreciază că probațiunea ce ar trebui administrată (depunerea de înscrisuri, formularea unor adrese către emitentul actului atacat) este posibilă în recurs și a solicitat în principal tranșarea litigiului în baza acestor excepții de către instanța de recurs.

Dacă însă, Curtea de Apel va aprecia că nu este necesară reluarea administrării probatoriilor ori administrarea de probatorii noi și că este posibilă soluționarea recursului în limita probatoriului existent, atunci solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii în contencios ca nefondată fără a mai dispune trimiterea spre rejudecare.

Recurenta învederează că s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece, în ceea ce privește tranșarea aspectelor de fond, prima instanță nu a realizat o cercetare efectivă a fondului din perspectiva examinării probațiunii existente și eventual a administrării de noi probatorii.

Recurenta învederază faptul că instanța de fond s-a regăsit într-o gravă eroare cu privire la actul administrativ care este necesar a fi analizat prin prisma conformității acestuia cu dispozițiile legale. Aceasta întrucât, aplicând ca atare dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii HCL nr. 603/2007, este foarte ușor observabil faptul că toate reglementările au fost respectate, atât în fond cât și în formă, inclusiv cele care privesc justificările necesare pentru propunerile de modificare urbanistică.

Prin prisma reglementarilor specifice, în special cele ale Legii nr. 215/2001 și ale Legii nr. 350/2001, în vigoare la data aprobării HCL nr. 603/25.09.2007, procedura de obținere și, totodată, modalitatea de emitere a actelor administrative specifice, a fost pe deplin respectată.

Recurenta precizează că actul administrativ care analizează și justifica oportunitatea modificărilor de la planul urbanistic general este cel emis de Comisia tehnica de specialitate Urbanism în baza Legii 350/2001.

Actul care a analizat oportunitatea și legalitatea modificărilor este Avizul Nr…../22.08.2007 care, potrivit dispozițiilor legale exprese, a reprezentat premisa necesara și suficienta a adoptării HCL 603/2007, în baza competentei CTATU. Comisia, asa cum impun dispozițiile legale, a analizat toate documentele depuse în susținere, a studiat oportunitatea dezvoltării durabile la acea vreme, avizând favorabil motivat, detaliat, atat PUZ și PUD.

Din punctul de vedere al dreptului administrativ, avizul emis de CTATU este actul care a reglementat modificările și, totodată, a produs modificări în plan legal, Hotărârea de Consiliu Local neavand decât scopul unei aprobări. Avizul nr…./22.08.2007, care a modificat situația juridica și a produs efecte administrative, nu a fost anulat și nu s-a solicitat anularea acestuia, motiv pentru care HCL 603/2007 este adoptat legal deoarece CTATU este comisia care analizează oportunitatea și legalitatea schimbării încadrăriiurbanistice conform Legii 350/2001 Art.37 Alin. 4.

Trebuie observat ca și în HCL-ul atacat se menționează în trei alineate, respectiv în toate considerentele Consiliului Local, ca HCL 603/2007 se aproba în baza Referatului comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism, respectiv Avizul …/22.08.2007.

Învederează că reclamanta, neatacand raportul comisiei de specialitate și avizulcomisiei tehnice de amenajare urbanism nu poate solicita anularea HCL-ului 603/2007, care s-a aprobat cu respectarea absoluta a Legii 215/2001. Aceste doua acte administrative reprezintă acte intim legate prin procedura instituita de prevederile legale aplicabile la momentul emiterii HCL 603/2007, astfel ca adoptarea acestui din urma act administrativ a avut ca premisa sine qua non eliberarea avizului motivat la care face referire în preambulul sau, preambul care, se constituie ca argumentare suficienta a oportunității emiterii lui.Toate soluțiile de schimbare a încadrării urbanistice a unei zone sunt în atribuția exclusiva a administrației locale  și de competenta Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului / Comisiei tehnice de specialitate, forum singular căruia ii aparține atribuția exclusiva a analizării oportunității modificărilor de reglementare urbanistica și a aprobării acestora. Date fiind aceste considerente, întemeiate pe dispoziții clare ale Legii nr. 350/2001, avizul emis de CTATU este actul administrativ care produce efecte în sensul aprobării modificării indicilor urbanistici și, contrar aprecierilor instanței de judecata, acesta este documentul care se impune a fi analizat inclusiv sub aspectul necesitații motivării sale.

Recurenta arată că a invocat în apărările dezvoltate în fata instanței de fond lipsa contestării avizului CTATU care fundamentează legalitatea HCL 603/2007, argumentând motivat justețea raționamentului invocat, însă instanța de fond a omis a lua în considerare și chiar a aprecia în vreun fel aceasta argumentare.

Potrivit practicii judiciare reținute de instanța suprema avizul CTATU este un act administrativ premergător, ce produce efecte în plan juridico-administrativ.

Sentința civilă nr 2408 din 07.09.2016 este nelegală atât din perspectiva dezlegării date unora dintre chestiunile litigioase invocate cât și din perspectiva nepronunțării asupra mai multor apărări ale pârâtei. De asemenea multe din statuările instanței de fond sunt axiomatice fără niciun fel de justificare și susținere în plan probator. Nu în ultimul rând anumite rețineri sunt profund greșite și vădit contradictorii.

În ciuda faptului ca prezentul recurs este unul devolutiv, recurenta arată că întelege să-și încadreze argumentarea în motivele expres prevăzute și impuse de art. 488 C.proc.civ., mai precis cele ale punctului 7 și 8, soluția pronunțată reprezentând o evidentă încălcare a autorității de lucru judecat, dar și o interpretare profund eronată a prevederilor legale incidente în materie.

Prima instanță, făcând o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1, art. 2, alin. (1), lit. a) și art. 8 din Legea nr. 554/2204, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepției lipsei de interes.

Recurenta precizează că Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului (APUC) nu se regăsește în sfera organizațiilor la care face referire art. 2 al Legii nr. 554/2004, fiind o simplă persoana juridica, fără scop lucrativ, creată tocmai în scopul procesual al infrangerii principiului autorității de lucru judecat și al oferirii posibilității readucerii în discuție a unor apecte legale deja analizate de o instanța de judecata în mod definitiv.

Aprecierea calității procesuale se realizează prin verificarea și analiza raportului juridic dedus judecații, trebuind, în principiu, sa existe o suprapunere intre subiectul pasiv și cel activ, intre subiectul ale cărui drepturi se impune a fi respectate și cel prin al cărui comportament acestea au fost incalcate. Or, indiferent care ar fi scopul pentru care APUC a fost creata, aceasta nu poate și nu trebuie sa fie, prin ea insasi un subiect activ, neavand propriile drepturi și interese a căror protecție sa se impună pe calea acțiunii în instanța. APUC ar putea avea, în extremis, calitatea unui curator litis, dar nu poate justifica, prin ceea ce reprezintă și prin modalitatea contractuala prin care a fost constituita, calitatea de organizație care poate acționa individual în sensul apărării unui inters public.

Ceea ce trebuie remarcat este împrejurarea că însăși reclamanta susține că urmărește protejarea intereselor membrilor săi care locuiesc în apropiere și că APUC are calitatea de organism social interesat în sensul art. 2 lit. s din Legea nr. 554/2004, împrocesuarea sa ca organism social interesat fiind reglementată de art. 16 alin. 1 din Legea nr 554/2004. Învederează recurenta că în lipsa reclamării directe a încălcării drepturilor și intereselor legitime ale membrilor asociației, aceasta din urmă nu poate prelua asupra sa drepturi și interese aparținând acestora, fara măcar a exista un act premisa acestei eventuale situații juridice. Mai mult decât atat, APUC nu a dovedit niciun moment existenta unui interes public care determina demersul sau judiciar.

Sustine ca prima instanță, făcând o greșită aplicare și interpretarea a dispozițiilor art. 7, alin. (3) din Legea nr. 554/2204, a respins excepția inadmisibilității cererii introductive invocată din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile în termen.

Dacă se reține că APUC acționând în numele membrilor săi protejează drepturile și interesele legitime ale acestora și astfel dobândește și calitate procesuală și interes, atunci APUC nu poate dobândi mai multe drepturi (în plan procesual) decât au membrii ce sunt protejați. Imprejurarea că APUC s-a înființat potrivit propriului statut la data de 27.02.2014, duce la concluzia logică că începând cu acest moment poate acționa și nicidecum că are drepturi ce nu mai pot fi exercitate de persoanele private interesate, devenite pro causa membrii APUC.

Recurenta arată că tocmai în acest fel se încalcă principiul securității actului juridic, pentru că se permite persoanelor ce nu și-au valorificat drepturile în termenele prevăzute de lege, să le valorifice ocolit, prin înscrierea lor ca membrii în APUC, împrejurare care în opinia primei instanțe repune în termen membrii APUC prin posibilitatea oferită asociației să atace oricând actele administrative peste termen în numele membrilor săi.

Păstrând același raționament, cel ce pierde un termen de prescripție (prevăzut de art 7 alin 7 din Legea nr 554/2004) dacă înființează oricând o asociație, poate acționa din nou redobândind drepturi materiale la acțiune prescrise.

Prima instanța, facand o greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2, alin. (1), lit. n) din Legea nr. 554/2004, a dispozițiilor art. 32 și art. 47 din Legea nr. 350/2001, precum și a dispozițiilor Ordinului nr. 176/N/16.08.2000, a admis acțiunea și a anulat HCL nr. 603/25.09.2007 și Autorizațiile de construire numerele 115/2014, 117/2014, 118/2014, 119/2014, 340/2013, 341/2013.

Învederează că argumentul esențial al instanței de fond, în ciuda principiului administrativ potrivit căruia analiza de oportunitate nu este apanajul instanței de judecată, este cel referitor la motivarea HCL care aproba motivarea PUZ. În aceasta ordine de idei, prima instanță a reținut că HCL 603/2007 nu este motivată, intrucat nu a identificat o motivare nici măcar în actele premergătoare, motiv pentru care autoritatea emitenta a acționat cu exces de putere în sensul art 2 lit. n din Legea nr 554/2004, prin aceea ca nu a justificat regimul derogator aprobat.

Chestiunea esențială de observat este împrejurarea că este vorba despre oportunitatea dezvoltării urbanistice a localității și despre marja de apreciere a autorității publice locale atunci când înțelege să modifice indicii urbanistici existenți.

Recurenta apreciază că oportunitatea modificării indicilor urbanistici ai unei zone ține de marja de apreciere a autorității publice și nu poate face obiectul controlului de legalitate. Libertatea de apreciere permisă autorității nu este în contradicție cu principiul legalității. Oportunitatea exercitată dincolo de limitele legale reprezintă excesul de putere. Prin oportunitate, se înțelege acea calitate a actului administrativ de a fi emis în exercitarea normală a puterii de apreciere. În limite normale, oportunitatea este altceva decât legalitatea actului. Dincolo de limita normalului (unde apare abuzul și disproporția vădită) oportunitatea devine un aspect al legalității, respectiv al ilegalității.

Or, din analiza făcută de către instanță rezultă că actul atacat a fost emis în limitele de putere conferite de legiuitor autorității emitente, respectiv potrivit art. 32 din Legea nr. 350/2001.

Recurenta învederează că de altfel, condițiile în care actul administrativ a fost adoptat, în baza unei analize detaliate a oportunității acestuia, cuprinse în avizul CTATU și în contextul emiterii unui cumul de documente de reglementare urbanistica pentru o zona mai extinsa, exclud orice exces de putere al autorității și nu au alt rol decât sa fundamenteze masurile luate.

Apreciază că, în speță, contrar argumentării destul de superficiale a primei instanțe, HCL nr. 603/2007 este motivată.

Recurenta consideră că prevederile legale incidente la momentul emiterii HCL erau altele decât cele reținute de instanța de judecata.

La o simpla analiza a formei Legii nr. 350/2001 la momentul adoptării HCL nr. 603/2007 se poate observa ca textele sale nu coincid cu cele invocate de instanța de judecata în argumentarea silogismului sau. Atat cu privire la dispozițiile alin. 6 art. 32 din actul normativ amintit, cat și cu privire la cerința și limitele motivării, instanța aplica în mod nepermis, retroactiv, dispoziții legale intrate în vigoare abia în anul 2008 sau ulterior.

Recurenta arată că dat fiind actul administrativ care se constituie ca obiect al analizei de legalitate, instanța nu poate face abstracție de momentul emiterii sale, legalitatea trebuind apreciata în funcție de conformitatea acestuia cu texte legale în vigoare la acel moment, iar nu la o data ulterioara, aleasa aleatoriu de instanța de judecata în funcție de interesele reclamanților.

Recurenta menționează că dezvoltarea urbanistica în zonă la momentul emiterii HCL atacat era aproape inexistentă. Pe considerentul anterior menționat, instanța de fond apreciază legalitatea și chiar oportunitatea emiterii unui act administrativ prin raportare la dezvoltarea urbanistica existenta la momentul analizei judecătorești, iar nu a celei existente la momentul emiterii sale. Mai precis, în considerentele hotărârii atacate se concluzionează ca lipsește cu desăvârșire motivarea modificării regimului urbanistic și impunerea, într-o zonă cu regim de înălțime aflat la un nivel mic, preponderent, a unui regim de locuințe colective care ajung la 6 niveluri. Pornind de la aceste premise în mod evident eronate, instanța de judecată concluzionează că sub nicio formă nu ar putea fi privită ca oportună o atare modificare, întrucat ar împieta asupra modului și direcției de dezvoltare a zonei.

Nimic nu este mai greșit, întrucât din punct de vedere cronologic se poate observa, din nou, o confuzie voita. La momentul emiterii actului administrativ atacat, zona era foarte puțin dezvoltata sub aspect urbanistic. Aceasta concluzie se desprinde nu numai din documentele care au stat la baza elaborării avizului, ci și din conținutul acestuia, respectiv imagini relevante cu privire la construcțiile existente în zonă. Mai mult, expertiza de specialitate depusa în probațiune relevă această situație faptică.

Recurenta apreciază că actele administrative în temeiul cărora a fost emis HCL nr. 603/2007 și hotărârea însăși sunt motivate.

Desigur, nu se regăsește o motivare expresă în cuprinsul HCL care exprimă voința autorității deliberative, întrucât, nu acesta este actul administrativ care produce modificări specifice în regimul urbanistic, însă trebuie observate actele premergătoare emiterii HCL inclusiv memoriu tehnic justificativ, dar și avizele premergătoare și avizul CTATU nr. xxxxx/9027/43/22.08.2007. Astfel din cuprinsul HCL reiese cu claritate că la baza emiterii acestui act au stat: referatul Direcției urbanism, avizul CTATU, avizul comisiei de specialitate, documentația întocmită de biroul de arhitectură ARHIMAR, studiile topografice și geotehnice întocmite.

Recurenta arată că ceea ce omite să rețină prima instanță este împrejurarea că la momentul emiterii HCL nr. 603/2007 au fost emise mai multe asemenea acte (HCL 437/2004, HCL 605/2007, HCL 600/2007) ca nu existau emise autorizații de construire pentru casele de locuit sau construcțiile unifamiliale și colective mici. Din planșele fotografice depuse la dosar rezulta foarte clar ca la momentul solicitării emiterii PUZ respectiv în anul 2007 nu erau edificate case de locuit, ci doar câteva blocuri, astfel incat nu se poate retine ca ar fi existat o unitate urbanistica data de construcțiile unifamiliale sau colective mici, deoarece nu erau la acel moment edificate.

Ca atare nu se poate susține ca în anul 2007 s-a încălcat unitatea și coerenta zonei de case, nefiind edificata nicio casa adiacent terenului pentru care s-a emis PUZ-ul.

Mai mult, pentru o parcelă prin HCL nr. 605/2007 s-a stabilit un regim de inaltime de P+20 iar pentru o alta parcelă s-a stabilit prin HCL un regim de inaltime diferit.

Referitor la inexistența caii de acces între str. Eugen Ionesco și Calea Turzii potrivit cercetării la fața locului, recurenta arată că instanța retine ca o justificare a soluției sale și aceea a inexistentei unei cai de acces intre Eugen Ionesco – Calea Turzii. Este, din nou, o apreciere de oportunitate pe care instanța de judecata o realizează, iar nu una de legalitate, asa cum impun prevederile legale care conferă instanței aceste atribuții.

Faptul ca acea cale de acces, existenta de altfel, atat pe planurile urbanistice, cat și faptic, nu a fost viabilizata este problema unității administrativ teritoriale care a preluat în proprietate întreaga suprafața, iar nu a beneficiarilor documentațiilor de urbanism.

Recurenta învederează că această cale de acces a fost prevăzută în PUZ HCL 605/2007 însă, urmare a unor factori de natură economică, implementarea PUZ HCL 605/2007 nu a fost posibilă până anul 2016.

Față de aceste considerente, instanța de control judiciar urmează sa constate ca prevederile HCL 603/2005 sunt corelate cu prevederile HCL 605/2005 din punct de vedere urbanistic. Legislația în vigoarea pe terenul reglementat de PUZ HCL 603/2007 nu este condiționat de realizarea drumului prevăzut în PUZ HCL 605/2007 deoarece se realizează direct din str. Eugen Ionesco. HCL 603/2007 nu are în text nici o condiționare.

Referitor la faptul că documentația care stă la baza adoptării HCL 603/2007 nu ar întruni cerințele legale prevăzute de lege, deoarece nu ar fi fost în atenția proiectantului parcelele învecinate și nu au fost analizate premisele de integrare urbanistică și nici nu ar fi fost făcute studii de fundamentare, existând doar studiul topografic și cel geotehnic, recurenta apreciază că și acest argument reținut de instanța de judecata este unul în totala contradicție cu elementele faptice și legale incidente.

Este suficienta o analiza a documentației aferente emiterii actului administrativ pentru a se observa ca aceste condiții și aceste studii au fost îndeplinite, la dosar existând Planul topografic cu nr. de inregistrare 1105/27.04.2007, studiul geotehnic intocmit de …. și Avizul APM.

Mai mult, în cadrul documentației, respectiv a Memoriului tehnic – punctul 3.1. se menționează în mod expres și faptul că la baza propunerii urbanistice au stat și concluziile studiului de circulație și ale studiului privind evoluția intravilanului municipiului Cluj-Napoca.

Cu privire la greșita interpretare a legii în privința valabilității autorizațiilor de construire, recurenta arată că regimul nulităților derivate trebuie sa respecte, mai ales în planul dreptului administrativ, unde posibilitatea atacării actelor cu caracter normativ este vasta, prevederile procesuale impuse în funcție de natura actului atacat.

Instanța de judecata a concluzionat ca autorizațiile de construire emise urmare a adoptării HCL anulat trebuie sa dobândească aceeași soarta juridica, fara sa ia în considerare faptul ca datorita naturii lor juridice și a efectelor pe care o anulare a acestor acte ar putea-o produce în plan material, posibilitatea de a le ataca în justiție este redusa temporal.

Mai precis, art. 7 al Legii nr. 54/2004 nu poate fi ignorat în privința acestora, argumente de echitate impunând respectarea cu strictețe a prevederilor textului anterior menționat.

Pe cale de consecința, nici chiar aplicarea unei nulități derivate nu poate înfrânge regula atacării în termen a actului administrativ cu caracter individual, iar în speța termenul a fost cu mult depășit, daca avem în vedere faptul ca toate aceste acte sunt publice prin afișare, momentul afișării constituindu-se ca data de la care toate subiectele de drept interesate iau cunostinta de existenta lor.

Astfel cum reiese și din expertiza extrajudiciara realizata, aplicarea hotărârii instanței de fond în forma adoptata creează haos și nesiguranța în circuitul civil, intrucat autorizațiile considerate nelegale pe cale derivata au produs efecte juridice.

Recurenta menționează că imobilele pentru care au fost emise autorizațiile de construire eliberate nu numai ca au fost edificate, dar apartamentele au fost instrainate, asupra unora dintre acestea constituindu-se și garanții reale accesorii unor credite de ipotecare. Or, sfera subiecților de drept afectați de aceasta decizie transforma situația juridica intr-o incertitudine grava în sfera raporturilor de drept material și chiar și la nivel social.

Recurenta sustine ca prima instanța, facand o greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2, alin. (1), lit. c) și art. 7, alin. (11) din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 13.04.2016, a respins excepția înadmisibilității cererii introductive.

Recurenta arată că în realitate, contrar celor reținute de prima instanță, potrivit art. 48 din Legea nr 350/2001, PUD-ul are caracter de reglementare specifică prin care se stabilesc condițiile de amplasare a unui obiectiv pe o o parcelă sau pe parcele adiacente și se elaborează pentru reglementarea amănunțită a prevederilor stabilite în PUZ sau pentru stabilirea condițiilor de construire. Reiese din această definiție că PUD – ul se adresează unei categorii determinate de persoane și prin urmare actul nu poate fi decât individual. Fiind în prezența unui act individual, acesta trebuia atacat în termenele prevăzute de art. 7 din legea nr 554/2004.

În drept, recurenta invocă art. 488 și urm. Legea nr. 350/2001

Intimata Asociația pentru Protecția Uurbanistică a Clujului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta SC Cyane S.R.L. ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a hotărârilor instanței de fond recurate, cu cheltuieli de judecată.

Înainte de a analiza, pe rând, toate motivele de recurs formulate de către recurenta-pârâtă Cyane SRL, intimata sustine inadmisibilitatea cererii subsidiare prin care recurenta solicită instanței casarea cu trimitere a hotărârilor atacate.

Potrivit art. 498 alin. 2 C.proc.civ., și în același sens sunt și prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, curtea de apel poate casa cu trimitere, dar numai o singură dată în cursul procesului și numai în cele două ipoteze prevăzute de art. 498 alin. 2 C.proc.civ. și art. 20 Legea 554/2004: 1) instanța care a pronunțat hotărârea atacată a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, deci pe baza unei excepții procesuale, și 2) judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului.

Întrucât nu suntem în niciuna dintre cele două ipoteze, și de altfel nici recurenta nu menționează incidența vreuneia dintre cele două ipoteze, este inadmisibilă cererea acesteia de a se pronunța o soluție de casare cu trimitere.

Textul art. 498 alin. 2 C.proc.civ. prevede în mod expres care este cazul în care casarea este cu trimitere, respectiv se referă strict la situația în care instanța de fond pronunță soluția în temeiul admiterii unei excepții procesuale. În speță, instanța a cercetat fondul și a pronunțat o soluție după cercetarea fondului și a probatoriului administrat în acest sens, astfel că „aprecieririle” subiective ale recurentei asupra modalității în care instanța ar fi examinat probatoriul sunt indiferente acestei chestiuni.

Învederează intimata că prin recurs s-au invocat motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, astfel că acesta este inadmisibil și nul.

Intimata arată că sancțiunea pentru nerespectarea acestei reguli, respectiv pentru invocarea unor motive de netemeinicie este, potrivit art. 486 alin. 2 C.proc.civ.  nulitatea recursului. Ca urmare, acele motive și argumente din cuprinsul recursului, care nu se încadrează în prevederile exprese ale art. 488 C.proc.civ.  și nu privesc nelegalitatea, ci privesc temenicia hotărârii, starea de fapt și analiza mijloacelor de probă trebuiesc înlăturate, ca fiind nule, inexistente și fără a putea căpăta relevanță în dezlegarea recursului.

Intimata apreciază că starea de fapt, așa cum a fost ea reținută de către prima instanță nu poate fi repusă în discuție.

În altă ordine de idei, motivele de netemeinicie pe care recurenta le invocă, respectiv încercările sale de a readuce în discuție, în fața instanței de recurs, starea de fapt, modul cum s-au interpretat și administrat probele, nu pot fi primite, întrucât recursul nu provoacă o nouă judecată în fond.

Majoritatea criticilor recurentei se circumscriu doar în mod formal unor motive de nelegalitate, în realitate reprezentând motive de netemeinicie, caracteristice unei căi de atac devolutive, chestiune incompatibilă și totodată inadmisibilă raportat la caracterele specifice căii de atac a recursului – cale de atac extraordinară, nedevolutivă, ce nu pune în discuție și nu reanalizează probele administrate.

Ca urmare, se impun a fi înlăturate din analiza recursului, ca fiind nule, toate acele motive care privesc netemeinicia hotărârii.

Referitor la chestiunile ce țin de probațiune în faza recursului, intimata precizează că potrivit art. 286 alin 6 C.pr.civ. părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Pârâta nu a solicitat în faza de fond a litigiului nicio probă care să fi fost respinsă de către instanță și ca atare nu poate în prezent să susțină necesitatea administrării de noi probe.

De asemenea potrivit art. 492 C.pr.civ. în instanța de recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor.

În ceea ce privește așa zisul raport de expertiză tehnică extrajudiciară acesta nu poate primi nici o semnificație sau valoare în prezentul litigiu.

Raportat la legalitatea hotărârilor (încheierea de ședință și sentința) recurate, apreciază recursul ca fiind nefondat.

În ceea ce privește aprecierile recurentei cu privire la avizul CTATU nr. …/22.08.2007 și „raportul” comisiei de specialitate, despre care recurenta afirmă că sunt actele care „au analizat oportunitatea și legalitatea modificărilor”, intimata apreciază că aceste argumente sunt aspecte care privesc starea de fapt și se constituie în motive de netemeinicie a hotărârii, nu de nelegalitate.

Pe de altă parte, consideră că susținerile recurentei sunt și neîntemeiate.

Recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere aceste două acte. Instanța de fond face referire expresă și la aceste acte, arătând că „,..nicăieri în actele care au stat la baza adoptării PUZ nu se face nici cea mai mică referire la motivele sau necesitatea de schimbare a regimului zonei de la Lc3 la CM1, nici în avizul CTATU, nici în referatul de adoptare a hotărârii”.

Intimata arată că nu prin avizul CTATU s-a derogat de la prevederile PUG, cum greșit afirmă recurenta, iar Comisia tehnică de amenajare a teritoriului (CTATU) nu este „un forum singular căruia îi aparține atribuția exclusivă a analizării oportunității modificărilor de reglementare urbanistică și a aprobării acestora. Aparatele de specialitate din cadrul autorității nu sunt de sine stătătoare, nu ele iau decizia, ele fac parte din cadrul autorității publice. PUG este un act administrativ normativ emis de către Consiliul Local și nu se poate admite că un serviciu din aparatul administrativ al primarului poate modifica actul normativ emis de catre Consilul Local.

În acest sens, trebuie observat faptul că nici avizul CTATU și nici referatul de adoptare a hotărârii, deși recurenta susține că sunt „actele care au analizat oportunitatea și legalitatea modificărilor”, de fapt nu au analizat nimic.

Nu se pot reține nici susținerile recurentei potrivit cărora „neatacând raportul comisiei de specialitate și avizul comisiei tehnice de amenajare urbanism, nu poate solicita anularea HCL 603/2007″. Nu există vreo prevedere legală care să susțină o asemenea condiționare, de altfel nici recurenta nu indică vreuna, lansându-se în afirmații fără acoperire. Derogarea de la prevederile PUG a fost dată de HCL de aprobare a PUZ și de nici un alt act, ca atare acesta este actul vătămător.

Actul administrativ care aprobă derogările de la PUG Cluj-Napoca, prin aprobarea PUZ și PUD în discuție, este Hotărârea HCL nr. 603/2007, acest act administrativ făcând obiectul analizei legalității, întrucât prin el s-a derogat de la reglementarea urbanistică, nu prin avize sau referate consultative.

Raportat la legalitatea hotărârii în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes, intimata apreciază că argumentele și susținerile recurenților sunt nefondate. Instanța de fond, în mod corect și argumentat, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului.

În realitate, recurenta nu corelează argumentele pe care le aduc în sprijinul motivului de recurs invocat, cu prevederile legale pe care le invocă ca fiind încălcate.

Totodată, recurenta face abstracție de scopul constituirii organizației, de prevederile Statutului, de obiectivele și mijloacele prevăzute în Statut ca fiind proprii asociației.

Recurenta face abstracție și de normele legale care reglementează chestiunea calității procesuale active și a interesului, pe care le invocă, în abstract, dar al căror sens îl denaturează.

Este de remarcat că deși recurenta susține, sub forma excepțiilor așa zisa calitate procesuală activă și interesul în promovarea acțiunii, din dezvoltarea motivelor invocate se constată că în realitate sunt invocate motive de fond, solicitându-se instanței să respingă cererea pe motiv că nu ar fi împlinite cerințele art. 8 Legea 554/2004 raportat la dispozițiile art. 2 al 1 lit. s din Legea 554/2004, respectiv susțin recurenții că actele deduse judecății nu sunt vătămătoare interesului legitim privat al asociației.

În realitate, o excepție procesuală vizează lipsuri privitoare la dreptul la acțiune (art. 245 C.proc.civ.), iar condițiile de exercitare a acțiunii civile nu sunt reclamate de către recurenți ca fiind lipsă.

Intimata învederează că are calitatea specială și interesul cerut de legea contenciosului administrativ pentru atacarea actelor administrative din speță.

Având în vedere faptul că unul dintre scopurile expres declarate ale asociației, este acela de a proteja interesele locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, este mai mult decât justificată cererea formulată, întrucât obiectul acțiunii vizează tocmai acte administrative a căror aplicare privesc zona de interes a asociației – municipiul Cluj-Napoca

Din această perspectivă, nu pot fi primite afirmațiile recurenților care arată că asociația nu ar fi organism social, în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. a) din Legea 554/2004, sau că nu ar avea drepturi și interese proprii. S-ar anula, într-o asemenea conscepție, chiar rațiunea de a exista asociația.

Intimata precizează că jurisprudența constantă a instanțelor naționale, este în sensul recunoașterii calității organismelor non-guvernamentale (asociațiilor) de a formula acțiune în justiție și interesul lor de a acționa în instanță, pentru a apăra interesul public încălcat prin acte administrative.

De asemenea, arată intimata că acționarea în instanță este unul dintre mijloacele prevăzute, în mod expres, în cuprinsul Statutului asociației, pentru ca asociația să-și îndeplinească obectivele și, în final, scopul.

În ceea privește susținerile recurentei că asociația ar fi constituită pentru a se înfrânge autoritatea de lucru judecat, afirmația este neîntemeiată și tendențioasă.

Intimata arată că autoritatea de lucru judecat presupune identitatea între părți, obiect și cauză, or nu este cazul speței. Asociația nu a demarat niciun alt litigiu privitor la actele administrative obiect al cauzei.

Intimata învederează că nu poate fi primită și e descalificată și susținerea recurentei potrivit căreia: „legea nu prevede în mod expres și nu recunoaște existența sau posibilitatea constituirii unor organizații pentru protecția anumitor drepturi publice, care să militeze în acest sens, simpla creare a acestora, prin concursul unor persoane private, pro causa, nu vine nici să ofere legimitare procesuală și nici să imprime acestor organizații un interes propriu”.

Sustine că recurenta face abstracție totală de existența OG 26/2000 privitoare la asociații și fundații, și de prevederile acesteia, respectiv de art. 1 alin. 1, art. 2, art. 4 din OG 26/2000.

Intimata apreciază că Asociația este constituită în mod legal, în acord cu prevederile OG 26/2000, având scopul și cu obiectivele prevăzute în mod expres în Statutul asociației.

În ceea ce privește legalitatea hotărârii privind soluționarea excepției inadmisibilității cererii introductive (neîndeplinirea procedurii prealabile în termen), arată că argumentarea recurenților nu poate fi primită. În mod corect, instanța de fond a analizat curgerea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 3 din Legea 554/2004 în raport cu faptele personale ale asociației, iar nu cu faptele unor terțe persoane.

Momentul de la care curge termenul de 6 luni este unul concret stabilit de legiuitor prin art. 7 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare, în chestiunea privitoare la momentul de la care curge termenul de 6 luni în care se putea formula plângere prealabilă, au relevantă doar faptele personale ale persoanei vătămate. În speță, asociația trebuia sa ia cunoștință de actele administrative, iar nu altcineva, iar pe de altă parte, pentru determinarea momentului din care curge termenul de 6 luni, are relevanță doar momentul în care asociația a luat cunoștință, pe orice cale, de existența actului.

Raportat la legalitatea hotărârii în ce privește soluția de anulare a HCL 603/25.09.2007, intimata arată că argumentele recurentei nu pot fi reținute. Legea 554/2004 prevede în mod expres posibilitatea instanțelor de judecată de a analiza existența și de a sancționa excesul de putere.

Ca urmare, nu există o încălcare a principiului autonomiei locale sau a separației puterilor în stat, întrucât instanța de contencios adminstrativ este împuternicită chiar de lege să analizeze și să sancționeze excesul de putere cu nulitatea actelor administrative astfel emise.

În speță, intimata arată că necesitatea motivării actului administrativ HCL 603/2007, este un aspect al legalității actului, iar nu al oportunității lui, astfel cum în mod neîntemeiat se susține de către recurentă. Nici actele anterioare nu cuprind vreo motivare. Deși recurenții fac trimitere la avizul CTATU și documentația PUZ, nu indică în concret care este justificarea la care se referă legea (art. 32 din Legea. 554/2004) care impunea derogarea de la PUZ și unde se regăsește ea în aceste acte.

Învederează că recurenta mai încearcă să justifice nelegalitatea PUZ și PUD, prin devierea discuției înspre o altă zonă: faptul că zona PUZ Observatorului – Calea Turzii, aprobat prin HCL 28/1997, ar fi un cartier multifuncțional. Nu despre această zonă este vorba în speță. Zona de interes a prezentei cauze se delimitează de zona Calea Turzii, care, din rațiuni ce țin de aproprierea cu această arteră principală, a determinat ca în aproprierea sa și cu deschidere sau acces la această arteră, să fie instituite prin PUG zone specifice.

În zona de interes a speței, zona Eugen lonescu (cartier Europa), prin PUZ-ul atacat s-a schimbat funcțiunea, din Lc3, cum era prevăzută în PUG, în CM1.

Astfel, prin HCL 603/25.09.2007 a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic de Detaliu – ansamblu rezidențial, comerț și birouri –Str. Eugen Ionescu, aprobandu-se prin acest act administrativ schimbarea funcțiunilor terenului vizat de PUZ, în contradicție cu funcțiunea diferită reglementată anterior pentru același teren și în dezacord cu funcțiunea terenurilor învecinate și cu caracteristicile și funcțiunile preponderente ale cartierului Europa.

A se observa în acest sens planșa atașată de către Primăria Mun. Cluj-Napoca la adresa înregistrată de aceasta la dosarul cauzei în data de 21.06.2016 (răspunsul Primăriei), în care se pot observa încadrările funcționale ale parcelelor învecinate și contradicția dintre acestea și cea pe care urmează a se construi ansamblul rezidențial ce face obiectul cauzei. Astfel, pentru parcela pe care e amplasat Ansamblul „Luminia”, încadrarea era Lc3. Totodată, în planșă se poate observa faptul că UTR=CM3 se regăsea doar pentru parcelele cu deschidere la Calea Turzii.

Aproximativ paralel cu Str. Eugen Ionesco află Calea Turzii, stradă principală cu regim de circulație de 2 benzi pe sens, cale de acces direct în centrul localității dinspre direcția Turda. Această stradă, Calea Turzii, prin poziționarea și regimul său, a justificat instituirea, limitrof acestei străzi, pentru terenurile cu front la acesta stradă, a unei funcțiuni cuprinse în zona CM – care potrivit RLU Cluj reprezintă „zona mixta conținând instituții, servicii și echipamente publice, servicii de interes general (servicii manageriale, tehnice, profesionale, sociale, colective și personale, comerț, hoteluri, restaurante)

Astfel, regimul de înălțime mare și indicatorii urbanistici maximi mult superiori celor obligatorii în L3c se justifică doar în cazul zonei limitrofe Căii Turzii.

Referitor la inexistența căii de acces între Str. Eugen Ionesco și Calea Turzii, intimata arată că o astfel de cale de acces nu există în fapt, nici în prezent și nu exista nici în anul 2007.

Acesta împrejurare este de natură să califice, fără niciun dubiu, ca nelegală HCL 603/2007, ea fiind bazată pe o documentație ce conține date false, care nu reflectă realitatea accesului la teren. Așa cum rezultă fără nicio îndoială din cuprinsul HCL 603/2007, la aprobarea documentației urbanistice s-a avut în vedere, ca element esențial, existența faptică a accesului din Calea Turzii, acesta împrejurare fiind expres menționată în corpul hotărârii.

Cu privire la nerespectarea cerințelor „Ghidului privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al planului urbanistic zonal” indicativ GM-010-2000, intimata precizează că recurenții se arată nemulțumiți că instanța nu ar fi indicat care sunt studiile de fundamentare care ar fi fost obligatorii de efectuat.

Intimata învederează că PUZ-ul și și PUD-ul nu studiază și nu se raportează la cadrul construit preexistent și nici nu are la bază studii de specialitate.

Referitor la legalitatea hotărârii în ce privește soluția de anulare a autorizațiilor de construire atacate, intimata arată că recurenții nu indică ce normă legală a încălcat instanța de fond, nici în ce constă în concret nelegalitatea.

Singurul „motiv” de recurs privitor la această chestiune este faptul că prin anularea autorizațiilor de construire s-ar încalcă principiul securității și stabilității juridice. Motivul este neîntemeiat. Nelegalitatea HCL 603/25.09.2007 implică și atrage nulitatea actelor subsecvente, a actelor emise spre aplicarea actului normativ nelegal.

De asemenea, arată intimata că este irelevant pentru legalitatea actului administrativ dacă autorizațiile de construire au intrat sau nu în circuitul civil.

Autorizațiile de construire se emit în aplicarea și cu respectarea documentațiilor urbanistice existente (art. 2 al 2 Legea 50/1991) iar PUZ și PUD constituie documentație urbanistică potrivit art. 45 lit b și c din Legea 350/2001.

Declararea ca nelegală a actului de aprobare a documentației urbanistice, act administrativ normativ, act primar, atrage în mod logic și necesar și nelegalitatea actelor administrative individuale care pun în executare și sunt emise în considerarea actului administrativ normativ declarat ca nelegal în cadrul controlului de legalitate, fiind astfel asigurată protejarea efectivă și nu iluzorie a drepturilor și efectele hotărârii de anulare.

De altfel orice discuție este înlăturată de decizia ICCJ 10/2015 pentru dezlegarea unor cehstiuni de drept.

Intimata precizează că lucrările de construire autorizate afectează întreaga zonă în care se edifică, un cartier al municipiului, compromițând caracterul rezidențial a unei zone importante a Municipiului Cluj. Ele conduc la o aglomerare urbană ce va avea efecte negative în ceea ce privește confortul tuturor locuitorilor zonei, sens în care se va crea acestora un prejudiciu de confort. Se va crea o aglomerare urbană în dezacord cu potențialul zonei și cu specificul cartierului, urmând a fi grav afectată întreaga circulație.

Privitor la legalitatea încheierii din data de 13.04.2016 privitoare la respingerea excepției inadmisibilității cererii introductive, intimata precizează că motivul de recurs nu poate fi primit, fiind neîntemeiat.

În mod corect instanța de fond a calificat HCL nr. 603/2007 privind aprobarea PUZ și PUD ca fiind un act normativ, iar argumentele pe care le-a avut în vedere instanța de fond sunt legale și logice.

Un act administrativ nu poate avea un caracter dual: în același timp să fie act administrativ normativ  și în același timp să fie act administrativ individual, așa cum reiese din silogismul recurentei, care acceptă că PUZ este act normativ, dar afirmă că PUD ar fi act administrativ individual. PUD nu este un act administrativ individual și nici HCL care aprobă cele două reglementări PUZ și PUD.

HCL este un act administrativ normativ și ca atare sunt incidente dispozițiile art.7 alin. 11 Legea 554/2004, plângerea prealabilă împotriva acestui act putând fi formulată oricând.

Că HCL, inclusiv în ceea ce priveste aprobarea PUD, este act administrativ normativ, rezultă din prevederile art. 44 alin. 3, coroborate cu art. 45 Legea 350/2001.

Apoi, intimata arată că este evident că atâta vreme cât prin HCL s-a solicitat, în condițiile art. 32 Legea 350/2001, o modificare a prevederilor documentațiilor de urbanism aprobate, adică în cazul asociației PUG și RLU aferent și s-a realizat o astfel de modificare, HCL nu poate fi calificat altfel decât ca act administrativ normativ. În caz contrar, s-ar admite că un act administrativ normativ – PUG-ul și RLU – poate fi modificat printr-un act administrativ individual – PUZ-ul – împrejurare ce ar reprezenta o desocotire a faptului că actul administrativ individual pune în aplicare dispozițiile legii și ale actelor administrativ normative, așa cum acestea există, și nu le poate desocoti.

În drept, intimata invocă dispozițiile legale invocate prin întâmpinare.

Totodată, a formulat recurs incident recurenta Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului solicitând admiterea recursului și, în temeiul art. 461 alin. 2 C.proc.civ., schimbarea în parte a considerentelor hotărârii recurate avute în vedere de către instanța de fond în admiterea petitelor de anulare a autorizațiilor de construire (respectiv considerentele de la pct. IV- punctele 2-4 – din hotărâre), cu menținerea în totalitate a dispozitivului hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.: „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”, în ce privește considerentele avute în vedere la pronunțarea hotărârii, cuprinse în punctul IV – respectiv punctele 2-4 din sentința civilă nr. 2408/07.09.2016.

Astfel, în considerentele care au dus la dezlegarea problemei de drept privitoare la nelegalitatea autorizațiilor de construire nr. 115/2014, 117/2014, 118/2014, 119/2014, 340/2013 și 341/2013 și 1439/2014, instanța de fond a decis anularea acestor acte administrative.

Recurenta arată că pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere un singur considerent dintre toate motivele de nelegalitate care au fost invocate de către asociație, respectiv motivul prevăzut la pct. IV. 1 din considerentele hotărârii: „nelegalitatea autorizațiilor rezultă din nelegalitatea HCL 603/2007 de aprobare PUZ și PUD (…). Declararea ca nelegală a actului de aprobare a documentației urbanistice, act adminstrativ normativ, se răsfrânge și asupra actelor administrative individuale emise în baza actului normativ anulat” (hotărârea recurată pag. 12, pct. IV.1).

În continuarea hotărârii însă, în considerentele cuprinse la pct. IV.2 – IV-4, instanța de fond a analizat celelalte motive de nelegalitate a autorizațiilor de construire invocate de către asociație, pe care însă, în mod nelegal, le-a respins.

Astfel, recurenta arată că în considerentul prevăzut la pct. IV. 2 din hotărâre, instanța se referă la motivul de nelegalitate, invocat de recurentă, constând în faptul că autorizațiile de construire au fost emise cu încălcarea HCL 387/18.10.2011.

Instanța de fond a retinut în mod nelegal și cu neobservarea dispozițiilor de drept material aplicabile, următoarele: „HCL 387/18.10.2011 a fost emisă cu mult după aprobarea hotărârii atacate și după eliberarea autorizațiilor inițiale în favoarea primului dezvoltator imobiliar, Abaris Group SRL, autorizații care au produs efecte în privința PUZ și PUD, astfel încât nu se poate constata încetarea aplicabilității documentației de urbanism în această privință”.

Recurenta apreciază că  în speță, considerentul instanței nu poate fi reținut, fiind nelegal. Instanța de fond nu face aplicarea corectă a normelor cuprinse în HCL 387/2011 și nici cele prevăzute de art. 7 alin. 6 din Legea 50/1991.

Împrejurarea că HCL a fost emisă după aprobarea HCL 603/2007 și după emiterea autorizațiilor din 2008 în favoarea Abaris Group, nu are nicio relevanță față de motivul de nelegalitate invocat.

Prin HCL 603/2007 s-a prevăzut, în mod expres, existența unei căi de acces din Calea Turzii înspre proiectul imobiliar Luminia. Această cale de acces era inexistentă la data emiterii autorizațiilor de construire, în 2013 și 2014 (și era inexistentă și la data emiterii HCL 603/2007, situație rezultată ca urmare a unor planuri false).

Ca atare, în condițiile inexistenței căii de acces din Calea Turzii, PUZ și PUD aprobat prin HCL 603/25.09.2007 nu a fost pus în operă în ceea ce privește circulațiile. Mai mult, deși PUZ și PUD prevede accesul din Calea Turzii, acest acces nu poate fi asigurat nici faptic și nici juridic nici măcar în prezent, în anul 2017, cu atât mai puțin în anul 2013-2014, când au fost emise autorizațiile de construire.

Or, prin HCL 387/2011 – privind încetarea aplicabilității unor documentații de urbanism – s-a hotărât următoarele:„nu vor fi aprobate autorizații de construire care au la bază documentații de urbanism PUZ și PUD aprobate, care nu au produse efecte în teren prin trasarea circulațiilor și dezmembrarea în parcele destinate regularizării drumurilor și cele destinate construirii sau, în unele cazuri, este imposibilă punerea în aplicare a prevederilor acestora în ceea ce privește circulațiile”.

În aceste cazuri întocmirea unei noi documentații de urbanism, este obligatorie și condiționează construirea potrivit art. 2.

Or, autorizațiile de construire din anul 2013-2014 au fost aprobate deși documentațiile de urbanism PUZ și PUD existente la baza lor „nu au produs efecte în teren prin trasarea circulațiilor și dezmembrarea în parcele destinate regularizării drumurilor și cele destinate construirii”.

Recurenta precizează că emiterea autorizațiilor de construire atacate s-a realizat astfel cu încălcarea prevederilor exprese ale HCL nr. 387/2011 privind încetarea aplicabilității unor documentații de urbanism.

Împrejurarea că au existat anterior autorizațiile de construire emise în anul 2008, nu are nicio relevanță în chestiunea arătată. Astfel, aceste autorizații au expirat, întrucât nu au început și nu s-au finalizat lucrările în termenele indicate în autorizațiile de construire. Or, potrivit art. 7 alin. 6 din Legea 50/1991, „neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilității autorizației, fiind necesară emiterea unei noi autorizații de construire. În situația în care caracteristicile nu se schimbă față de autorizația inițială, se va putea emite o nouă autorizație de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism”.

Or, noile autorizații de construire, din 2013-2014, trebuiau să aibă în vedere reglementarea cuprinsă în HCL 387/2011, neputând fi emise în mod legal atâta timp cât documentațiile PUZ și PUD în temeiul cărora urmau a se emite „nu au produs efecte în teren prin trasarea circulațiilor și dezmembrarea în parcele destinate regularizării drumurilor”, și câtă vreme nu s-au emis alte documentații urbanistice. Situația juridică era schimbată la acel moment, în circuitul civil intrând și HCL 387/2011 cu incidență în ceea ce privește emiterea noilor autorizații, cadrul juridic schimbându-se și deci nemaifiind aplicabilă ultima teză din art. 7 alin 6, caracteristiciile fiind schimbate.

Recurenta menționează că în considerentul prevăzut la pct. IV. 3 din hotărâre, instanța se referă la motivul de nelegalitate invocat de asociație, constând în faptul că nu s-a eliberat un certificat de urbanism ulterior HCL 603/2007.

Instanța de fond reține, în mod nelegal și cu neobservarea dispozițiilor de drept material aplicabile, următoarele: „eliberarea unui nou certificat de urbanism nu se mai impune atâta timp cât certificatul inițial acoperă fazele PUZ, PUD și PAC”.

Considerentul instanței este nelegal, întrucât autorizațiile de construire 115/2014, 117/2014, 118/2014, 119/2014, 340/2013 și 341/2013 și 1439/2014 au fost emise având la bază un certificat de urbanism datat anterior emiterii HCL 603/25.09.2007, respectiv certificatul de urbanism nr. 3174/02.07.2007, astfel că aceste autorizații au fost emise fără a avea în considerare HCL 603/25.09.2007 și modificările aduse de aceasta, acestea nefiind incluse în certificatul de urbanism.

Recurenta arată că prin HCL 603/2007, ulterior emiterii certificatului de urbanism, autoritatea locală a aprobat un PUZ și un PUD derogator de la prevederile generale ale PUG al orașului, determinând implicit alți coeficienți POT, CUT, regim de înălțime etc. Toate aceste reglementări ar fi trebuit să fie cuprinse într-un nou certificat de urbanism, care să cuprindă realitatea juridică urbanistică actuală la momentul emiterii autorizațiilor de construire.

Recurenta sustine ca nu au fost respectate prevederile art. 2 din Legea 50/1991, coroborate cu prevederile art. 6 și 7 Legea 50/1991.

DTA care au stat la baza emiterii autorizațiilor de construire nu au la bază un certificat de urbanism eliberat în scopul emiterii AC care să releve prevederile actuale ale documentațiilor de urbanism și nesocotesc prevederile art. 2 Legea 50/1991.

Recurenta învederează că procedura de autorizare începe cu emiterea unui Certificat de Urbanism, iar acest Certificat de Urbanism trebuie să fie emis și să releve prevederile documentațiilor de urbanism aplicabile. În prezenta cauză, singurul certificat de urbanism este anterior HCL 603/25.09.2007, datat 02.07.2009, și ca atare este evident că nici nu poate să informeze și nici nu poate stabili cerințele în raport de o documentație urbanistică ce nu exista la momentul emiterii sale.

Era imperativ obligatoriu ca în scop de construire, după aprobarea HCL 603/2007 să fi fost solicitat și emis un nou Certificat de Urbanism, care să releve cerințele documentațiilor de urbanism aplicabile, ori acest lucru nu s-a întâmplat.

Față de prevederile legale arătate, este indiferent faptul că în cuprinsul certificatului de urbanism se prevede că „poate fi utilizat pentru întocmire PUZ, PUD și PAC”, astfel cum a invocat instanța, întrucât acest fapt nu se referă și nu semnifică faptul că nu ar mai trebui emis un certificat de urbanism în situația în care reglementarea juridică urbanistică se schimbă. Or, tocmai această din urmă situație impunea un nou certificat de urbanism.

Recurenta arată că în considerentul prevăzut la pct. IV. 4 din hotărâre, instanța se referă la motivul de nelegalitate constând în faptul că s-au emis autorizații de construire modificatoare, fără eliberarea, în prealabil, a unui certificat de urbanism, deși nu exista nicio dovadă care să ateste, măcar la nivelul aparenței, că ar fi îndeplinite condițiile pentru emiterea unei AC de continuare a unor lucrări de construire.

Instanța de fond reține, în mod nelegal și cu neobservarea dispozițiilor de drept material aplicabile, următoarele: „indiferent dacă lucrările au fost începute sau nu, este posibilă emiterea unei noi autorizații de construire în situația în care caracteristicile nu se schimbă față de autorizația inițială, fără un nou certificat de urbanism”.

Apreciază că, în speță, considerentul instanței desocotește normele legale aplicabile, respectiv prevederile art. 7 alin. 6 din Legea 50/1991, precum și art. 54 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991, aprobate prin Ordinul 839/2009.

Astfel, în speță, nu era situația în care „caracteristicile nu se schimbă față de autorizația inițială”.

Chiar recurenta Cyane a recunoscut, și de altfel rezultă din înscrisurile depuse la dosar, din documentații și autorizațiile de construire, faptul că în privința unora dintre construcții s-a micșorat regimul de înălțime, de la 6 etaje la 4. Ca urmare, fără îndoială, în aceste condiții, nu se mai poate susține că s-au păstrat caracteristicile autorizației inițiale.

Potrivit art. 7 alin. 6 din Legea 50/1991: „(6) Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilității autorizației, fiind necesară emiterea unei noi autorizații de construire.  În situația în care caracteristicile nu se schimbă față de autorizația inițială, se va putea emite o nouă autorizație de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism”. Per a contrario, dacă s-au schimbat caracteristicile față de autorizația inițială, era necesar un nou certificat de urbanism.

Totodată, recurenta arată că potrivit art. 54 alin. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991, aprobate prin Ordinul 839/2009, „(4) în situația în care termenul de valabilitate a autorizației a expirat – inclusiv cel acordat prin prelungirea valabilității inițiale -, pentru emiterea unei noi autorizații de construire în vederea finalizării lucrărilor rămase de executat valabilitatea certificatului de urbanism, precum și a avizelor și acordurilor emise la prima autorizație se menține, cu condiția realizării construcției în conformitate cu prevederile autorizației inițiale”.

În drept, recurenta invocă dispozițiile legale din cuprinsul recursului.

Intimata SC Cyane S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitândîn principal să se constate nulitatea recursului, în condițiile art. 489 alin. (a) Cod proc.civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivare, intimata arată că recurenta încearcă în realitate sa contureze o alta stare de fapt, în privința motivelor care au stat la baza anularii autorizațiilor de construcție decât cea reținuta și determinata de instanța de fond. Or, daca recursul este, cum susține aceasta, nedevolutiv, reiese fara putință de tăgadă, o lipsa de constanta în argumentări și în poziția adoptata.

Intimata arată că susține incidentul inadmisibilitatii cererii principale, inadmisibilitate invocata și în fata instanței de fond, raportat la tardivitatea introducerii plângerii prealabile, cum rezulta din prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin depășirea fără motive temeinice a termenului de 30 de zile, care se aplică și terților.

Intimata arată că  prevederile art. 7 alin. 3 permit terțului fata de actul administrativ sa introducă plângere prealabila înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, în limitele termenului de 6 luni. Curtea Constituționala, prin decizia nr. 797 din 27 septembrie 2007, a reglementat ca terții pot introduce plângere prealabila în limitele termenului de 6 luni din momentul în care aceștia au aflat pe orice cale de existenta actului vătămător.

Având în vedere susținerile de mai sus și dispozițiile legii nr. 554/2004, se poate observa ca legea nu face distincție intre persoana căreia ii este adresat actul administrativ și terțul fata de actul administrativ. În aceasta ordine de idei, referindu-ne la autorizațiile de construire, reclamanta APUC avea obligația legala de a introduce plângerea prealabila în termenul de 30 de zile, termen obligatoriu și pentru terți.

Dispozițiile alin. 3 ale art. 7 din Legea 554/2004, acorda posibilitatea terților de a introduce plângerea prealabila în limitele termenului de 6 luni, termenul obligatoriu fiind de 30 de zile existând posibilitatea de a-l depăși doar pentru motive temeinice.

Pe cale de consecința, intimata apreciază că se impune reținerea tardivității formulării plângerii prealabile și inadmisibilității acțiunii introductive din acest considerent.

Referitor la incidența dispozițiilor art.489 cod proc. civila și lipsa de fundament legal a criticilor formulate de reclamanta cu privire la sentința civila nr. 2408/07.09.2016 a Tribunalului Cluj, intimata arată următoarele:

În prealabil, recurenta solicită instanței de control judiciar să constate că deși instanța a admis cererea recurentei APUC de anulare a autorizațiilor de construcție nr. 115/2014, nr. 117/2014, nr. 118/2014, nr. 119/2014, nr. 340/2013, nr. 341/2013 și nr. 1439/2014, aceasta se dovedește nemulțumită de o parte din considerentele hotărârii instanței de fond și de calea urmata de instanța în vederea pronunțării unei astfel de soluții, concluzionând ca aspectele faptice reținute în acest sens și argumentarea juridica trebuie sa se regăsească în alte aserțiuni.

În acest context, intimata arată că se impune a fi observat faptul că deși recurenta invocă drept temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod proc.civ., prin dezvoltarea criticilor formulate, depășește limitele de reglementare a normei indicate, aducând în fapt critici raționamentului expus de judecătorul fondului, în motivarea hotărârii recurate, întemeiate pe aprecieri ale situației de fapt, și nicidecum veritabile critici privind încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material.

Prin urmare, intimata solicită instanței de control judiciar, sa constate nulitatea recursului incident, în condițiile art. 489 Cod proc.civ.

Cu privire la fondul recursului incident formulat în legătura cu o parte din considerentele expuse de instanța de fond prin hotărârea pronunțata, recurenta solicită instanței de recurs să procedeze la respingerea acestuia.

Referitor la critica privind considerentul prevăzut la punctul IV.2 din hotărâre, intimata arată că argumentele recurentei nu sunt justificate, iar construcția efectuata în aceasta privința suferă din punctul de vedere al coerentei, cu atat mai mult cu cat refuza sa ia în considerare aspecte documentare și factuale concrete.

Mai mult decât atât, intimata menționează că recurenta invoca prevederile HCL nr. 387/2011 care statuează asupra încetării aplicabilității unor documentații de urbanism, iar nu al unor autorizații de construire. Desigur ca, receptate fiind argumentele sale în privința nulității HCL nr. 603/2007 de către instanța de fond, recurenta nu mai poate susține cu privire la acest act încetarea efectelor pe temeiul anterior amintit.

Raționamentul recurentei este greșit întrucât pleacă de la o premisa greșită, considerând că reglementarea accesului pana la Calea Turzii s-a făcut prin HCL Cluj-Napoca nr. 603/2007. Acest acces a fost reglementat inițial prin Planul Urbanistic Zonal aprobat prin HCL Cluj-napoca nr. 438/19.05.2004 și apoi prin Planul Urbanistic Zonal aprobat prin HCL nr. 605/25.09.2007. Recurenta invoca în sprijinul sau reglementările din Planul Urbanistic Zonal aprobat prin HCL nr. 438/19.05.2004 și nu considera ca acesta și-ar fi încetat aplicabilitatea pentru identitate de rațiune.

Astfel cum rezulta din planșa de Reglementari Urbanistice din cadrul PUZ, singura circulație reglementata prin HCL nr. 603/2007 este calea de acces dinspre str. Eugen Ionesco care este nu doar dezmembrat, trasat, ci inclusiv asfaltat, fapt dovedit cu puterea evidentei de planșele foto existente la dosar.

Intimata apreciază că apare ca fiind lipsita de orice dubiu inaplicabilitatea dispozițiilor HCL nr. 387/2011 în prezenta situație, argumentul reiterat prin motivarea recursului incident neputand duce la un nou, distinct și adăugat motiv de nulitate a autorizațiilor atacate.

Intimata precizează că există la dosar și adresa de lămurire a autorității administrative cat privește întinderea și limitele aplicării HCL nr. 387/2011, în conformitate cu care documentațiile anterior emise nu au fost anulate prin hotărârea în discuție. În prezența unei atare clarificări, consideră ca orice speculație este nepotrivită în context.

Referitor la critica privind nerespectarea dispozițiilor legale privind emiterea Certificatului de Urbanism, intimata învederează că în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 al Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, în forma în vigoare în anul 2007, „Autorizația de construire se emite în temeiul și cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii,”, iar potrivit art. 29 alin. 5 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul „În certificatul de urbanism se va menționa în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.” Totodată, relevanta prezintă din acest punct de vedere și dispozițiile art. 31 alin. al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul: „În cazul în care prin documentația inaintata se solicita o derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectiva, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care sa se justifice și sa se demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate. Dupa aprobarea noii documentații de urbanism – Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu – se poate intocmi documentația tehnica în vederea obținerii autorizației de construire”.

Din analiza Ceriticatului de urbanism nr. 3174/2007, aplicând dispozițiile legale în mod corespunzător cu scopul și sensul lor real, astfel cum se regăseau la momentul eliberării acestuia, rezulta ca poate fi utilizat pentru „întocmire PUZ, PUD și PAC construire ansamblu rezidențial, comerț, birouri și operațiuni notariale”. Autorizațiile de construire obținute de către societatea Abaris SRL, nr. 203/16.11.2007 (__/25.08.2008 nr. 62/27.05.2008 (_/09.06.2008 (__/09.06.2008 (. 1072/16.07.2008 au la baza un Certificat de urbanism valabil. În condițiile în care autorizațiile atacate vizează tocmai continuarea lucrărilor demarate prin autorizațiile menționate mai sus, nu se impunea obținerea unui nou Certificat de urbanism. În acest sens, dispozițiile legale sunt clare și nu lasa loc de interpretare, art. 7 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții statuând: „Neinceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilității autorizației, fiind necesara emiterea unei noi autorizații de construire. În situația în care caracteristicile nu se schimba fata de autorizația inițiala, se va putea emite o noua autorizație de construire, fara a fi necesar un nou certificat de urbanism.”

Evaluând toate argumentele antamate mai sus, intimata apreciază că recurenta se afla într-o gravă eroare de apreciere a stării de fapt și a dispozițiilor legale aplicabile. Motivul invocat, astfel, se impune a fi respins.

În ceea ce privește critica referitoare la nerespectarea condițiilor privind emiterea de autorizații de construire pentru continuare de lucrări, intimata arată că instanța de judecata și-a argumentat motivarea pe prevederile art. 7 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, întrucât în lipsa unor modificări ale caracteristicilor inițial autorizate, nu există necesitatea emiterii unui nou certificat de urbanism.

Intimata arată că recurenta apreciază această motivare ca reprezentând o nesocotire a prevederilor legale anterior citate, întrucât s-ar fi modificat caracteristicile inițiale. Recurenta efectuează doar o atare afirmație, fara a o proba în vreun fel, insa.

Intimata învederează că în speță, lucrările au fost demarate în cadrul ansamblului rezidențial în baza autorizațiilor de construire emise în beneficiul Abaris SRL în perioada 2007-2008. De altfel, realitatea acestor aspecte rezulta din anunțurile privind inceperea lucrărilor, depuse la autoritățile statale, ca de altfel și din dovada achitării taxelor în acest sens. La acel moment a fost realizata și organizarea de șantier pentru întreg ansamblul, fiind incepute lucrările de escavatii și fundare.

Autorizațiile obținute au privit continuarea acestor lucrări, în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. 6 din Legea nr. 50/1991, nefiind nicio modificare a reglementarilor pentru parcelele în cauza. Modificarea regimului de înălțime, prin reducerea ei, la care face referire recurenta privește o singura autorizație de construire și a fost obținută ulterior obținerii autorizației nr. 115/2014, prin autorizația nr. 1439/2014.

Astfel, apreciază intimata că nici sub acest aspect recurenta nu își justifică motivul de recurs, astfel că demersul acesteia se impune a fi respins ca nelegal și neîntemeiat.

În drept, intimata invocă art. 205 și urm., precum și art. 483 și urm. C.proc.civ.

Întrucât recursurile declarate de recurenții Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj-Napoca și Cyane SRL critică în esență aceleași aspecte, instanța de recurs le va analiza împreună.

Analizând prin urmare împreună recursurile declarate de recurenții Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca și Cyane, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursurile sunt întemeiate, pentru argumentele ce urmează a fi expuse.

Recurentele critică hotărârea  instanței de fond atât cu privire modul de soluționare al excepțiilor, cât și a fondului cauzei, invocând în principal motivul de casare prev. de art. 488 al. 1 pct. 8 c. proc. civ. În plus, recurentul Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca invocă motivul de casare prev. de art. 488 pct. 4, când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și  motivul de casare prev. de art. 488 pct. 6, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Instanța de recurs va analiza cu prioritate criticile referitoare la modul de soluționare al excepțiilor invocate de către recurentele pârâte, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului excepția lipsei de interes, exceptia lipsei calitatii de reprezentant a a președintelui Asociației și excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile în termen.

Analizând criticile recurenților ce vizează soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale active a Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului instanța de recurs constată că sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 36 c. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Fiind într-un litigiu de contencios administrativ, reglementat de legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu pot fi ignorate prevederile art. 1 din lege, care stabilesc subiectele de sesizare a instanței.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Problema care se impune a fi lămurită este aceea dacă sintagma „orice persoană” semnifică numai persoanele fizice, persoanele fizice și persoanele juridice, sau și alte categorii de persoane.

Instanța constată că răspunsul este dat de art. 2 al. 1 lit a din Legea nr. 554/2004, care stabilește că persoană vătămată este orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.

Prin urmare, subiect al acțiunii în contencios administrativ poate fi orice persoană fizică sau juridică, ori grup de persoane titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime, publice ori private, precum și organismele sociale,  vătămate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri la care se consideră îndreptățită. Cât privește acțiunile în contencios administrativ ce au ca obiect apărarea unui interes public vătămat printr-un act administrativ, pot fi introduse și de grupuri de persoane fizice care nu sunt constituite într-o persoană juridică, sau după caz de persoane juridice, potrivit specificului activității acestora.

În speță, recurenta reclamantă Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului a fost constituită conform art. 9 din Statutul Asociației în scopul protecției din punct de vedere urbanistic al municipiului Cluj-Napoca și al localităților învecinate, prin monitorizarea și promovarea principiilor, normelor legale și bunelor practici în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului, în vederea dezvoltării durabile a unui mediu urban modern, asigurând zone rezidențiale cu nivel ridicat al calității locuirii și zone publice atractive.

Întrucât obiectul acțiunii îl reprezintă anularea unor acte administrative emise în domeniul urbanismului, a căror aplicare privesc municipiul Cluj-Napoca, iar scopul asociației vizează protecția din punct de vedere urbanistic al municipiului Cluj-Napoca, nu pot fi primite susținerile recurentelor pârâte că reclamanta Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză, întrucât se încadrează în categoria organismelor sociale care invocă vătămarea unui interes legitim public.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs constată că soluția primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei este corectă și urmează a fi menținută.

Analizând criticile recurenților ce vizează soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei interesului Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului, instanța de recurs constată că sunt neîntemeiate.

Normele art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004 stabilesc că subiect al acțiunii poate fi orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică.

Art. 8 al. 1 ind. 1 din Legea nr. 554/2004, nuanțează reglementarea art. 1 al. 1  referitoare la interes, în sensul că persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Interesul legitim privat este definit de art. 2 al. 1 lit. p din Legea nr. 554/2004, ca fiind „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită,  în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”, iar noțiunea de interes public este definită de art. 2 al. 1 lit. r, ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice”.

Asociația a fost constituita în scopul asigurării protecției municipiului Cluj-Napoca din punct de vedere urbanistic, protecție care vizează implicit drepturile subiective și interesele legitime a tuturor cetățenilor municipiului ce pot fi vătămați prin acte administrative emise în domeniul urbanismului.

Această concluzie a instanței de recurs se desprinde și din prevederile art. 7 din Statutul asociației, potrivit cărora, asociația nu are scop lucrativ, este nepartizană politic și acționează atât în beneficiul mutual nepatrimonial al membrilor, cât și în beneficiul public și comunitar.

În continuarea acestui raționament, instanța constată că actele administrative a căror anulare s-a solicitat în fața instanței de fond, în măsura constatării nelegalității lor, pot vătăma interesele private ale membrilor comunității asupra cărora produc efecte.

În aceste condiții, instanța de recurs constată că nu se poate susține întemeiat că Asociația, înființată în scopul protecției din punct de vedere urbanistic al municipiului Cluj-Napoca și al localităților învecinate, precum  și implicit a drepturilor și intereselor locuitorilor urbei, nu are interes în promovarea prezentei acțiuni, prin care se solicită anularea mai multor acte administrative normative și individuale în domeniul urbanistic.

Interesul public în acest caz, decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv  și interesului legitim  privat al cetățenilor municipiului în privința cărora, actele administrative ce fac obiectul acțiunii, produc efecte.

În consecință, pentru aceste argumente, instanța de recurs constată că și soluția de respingere a excepției lipsei interesului reclamantei Asociației pentru Protecția Urbanistică a Clujului este corectă și prin urmare va fi menținută.

Analizând criticile recurenților ce vizează soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei calitatii de reprezentant  a președintelui Asociației, Curtea de Apel constată că sunt neîntemeiate.

În mod corect a reținut  instanța de fond că nu este nevoie în cauză de un mandat special de reprezentare acordat președintelui Asociației în cazul prezentei acțiuni.

Art. 43 lit. p), art. 55 lit. l) și art. 63 lit. g), din Statutul Asociației nu sunt susceptibile să contrazică aspectele reținute de către instanța de fond. Nici acestea și nici alte articole din Statut nu stabilesc necesitatea unui mandat special pentru fiecare acțiune în justiție sau demers al președintelui, astfel cum susțin recurenții.

Potrivit art. 63 lit. g) din Statut, președintele reprezintă legal APU în justiție, fiind așadar reprezentantul legal al acesteia.

În consecință, pentru aceste argumente, instanța de recurs constată că și soluția de respingere a excepției lipsei calitatii de reprezentant  a președintelui Asociației este corectă și prin urmare va fi menținută.

Analizând criticile recurenților asupra soluției excepției inadmisibilității acțiunii din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile în termen, Curtea de Apel constată că sunt neîntemeiate.

Excepția inadmisibilității a fost în mod corect analizată distinct pentru capătul de cerere privind anularea HCL Cluj-Napoca nr. 603/2007 și capătul de cerere privind anularea  autorizațiilor de construire.

În mod corect a reținut instanța de fond că HCL Cluj-Napoca nr. 603/2007, de aprobare a PUD și PUZ ansamblul rezidențial comerț și birouri – str. Eugen Ionesco este act normativ.

Un act administrativ unilateral este fie normativ, fie individual, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produce.

Actul administrativ normativ conține reglementări de principiu care se adresează unor persoane nedeterminate, având aplicabilitate generală.

Conform art. 47 din Legea nr. 350/2001, forma în vigoare la momentul emiterii actului, planul urbanistic zonal are caracter de reglementare specifică detaliată și asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general a unei zone delimitate din teritoriul localității. Planul urbanistic zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la: a) organizarea rețelei stradale;  b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcție de caracteristicile structurii urbane; c) modul de utilizare a terenurilor;  d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;  e) statutul juridic și circulația terenurilor; f) protejarea monumentelor istorice și servituți în zonele de protecție ale acestora. În baza al. 3, elaborarea Planului urbanistic zonal este obligatorie în cazul: a) zonelor centrale ale localităților; b) zonelor protejate și de protecție a monumentelor, a complexelor de odihnă și agrement, a parcurilor industriale, a parcelărilor; c) altor zone stabilite de autoritățile publice locale din localități, potrivit legii.

Potrivit art. 48 al. 1 din Legea nr. 350/2001, planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se asigură condițiile de amplasare, dimensionare, conformare și servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu vecinătățile imediate. Conform al. 2, planul urbanistic de detaliu cuprinde reglementări cu privire la: a) asigurarea accesibilității și racordarea la rețelele edilitare; b) permisivități și constrângeri urbanistice privind volumele construite și amenajările; c) relațiile funcționale și estetice cu vecinătatea;   d) compatibilitatea funcțiunilor și conformarea construcțiilor, amenajărilor și plantațiilor; e) regimul juridic și circulația terenurilor și construcțiilor, și se elaborează numai pentru reglementarea amănunțită a prevederilor stabilite prin Planul urbanistic general, Planul urbanistic zonal sau pentru stabilirea condițiilor de construire.

Astfel, instanța reține că  planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată și  asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană a zonei cu planul urbanistic general, iar planul urbanistic de detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se asigură condițiile de amplasare, dimensionare, conformare și servire edilitară a unuia sau mai multor obiective, pe una sau mai multe parcele adiacente, în corelare cu vecinătățile imediate.

Față de reglementarea legală a planului urbanistic zonal, cât și a planului urbanistic de detaliu, instanța apreciază că acestea sunt acte administrative ce cuprind reguli generale de conduită, impersonale.

Întrucât prin HCL Cluj-Napoca nr. 603/2007 s-a aprobat PUD și PUZ pentru ansamblul rezidențial comerț și birouri –Str. Eugen Ionesco prin care s-a instituit o modificare a regimului urbanistic stabilit prin Planul Urbanistic General, conține reguli de conduită generale și impersonale, instanța reține caracterul normativ al acestui act.

În consecință sunt aplicabile prevederile art. 7 ind. 1 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în cazul actului administrativ normativ plângerea poate fi formulată oricând, iar excepția inadmisibilității acțiunii pentru acest capăt de cerere a fost în mod corect respinsă de către instanța de fond.

Cât privește inadmisibilitatea capetelor de acțiune ce au ca obiect anularea   autorizațiilor de construire, instanța de recurs reține că acestea sunt acte administrative individuale, cărora li se aplică prevederile 7 al. 1, 3 și 7 din legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 7 al. 1 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Potrivit al. 1 ind. 1, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

Al. 7 stabilește că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție.

Conform al. 3, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

Practic, prin norma reglementată de art. 7 al. 3, legiuitorul instituie o excepție în cazul persoanei care introduce plângere prealabilă împotriva unui act administrativ individual adresat altui subiect de drept, cu privire la termenul de formulare și momentul de la care începe să curgă, respectiv într-un termen de 6 luni, care curge de la momentul luării la cunoștință pe orice cale de existența actului.

Instanța de fond a constatat că reclamanta a luat cunoștință de existența autorizațiilor de construire la momentul înscrierii în asociație a persoanelor care locuiesc în zona Eugen Ionesco și semnalării asociației existența acestor autorizații.

Starea de fapt reținută de către instanța de fond nu mai poate fi pusă în discuție în fața instanței de recurs, a cărei analiză se rezumă la legalitatea hotărârii, prin prisma motivelor de casare limitativ enumerate de art. 488 c. proc. civ.

Curtea de Apel identifică momentul luării la cunoștință de către asociație a existenței autorizațiilor de construire, ca fiind momentul intrării în asociație a domnului Gherman Sorin, în data de 19.03.2015. Plângerea prealabilă formulată de Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului a fost înregistrată la Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca în data de 19.06.2015, în termenul de 6 luni prevăzut de lege.

În raport de starea de fapt reținută,  Curtea de Apel constată că instanța de fond  a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 7 al. 3 din Legea nr. 554/2004, apreciind  îndeplinită în  termen procedura prealabilă.

În consecință, pentru argumentele prezentate instanța constată că nu este întemeiat motivul de casare prev. de art. 488 pct. 8 c. proc. civ. în privința modului de soluționare a excepțiilor, instanța de fond făcând o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale aplicabile.

Analizând soluția de admitere a acțiunii pe fond, pronunțată de prima instanță, Curtea de Apel constată că aceasta este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii

Prin HCL Cluj-Napoca nr. 603/2007 s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal și Planul Urbanistic de Detaliu pentru ansamblul rezidențial comerț și birouri –str. Eugen Ionesco, beneficiar fiind Abaris Group SRL.

Prin PUZ se stabilește încadrarea funcțională UTR CM1 – zona mixtă cu clădiri având regim de construire cuplat sau izolat, cu înălțimi p+10, cu indici de ocupare POT-31,3% și CUT – 2,14 ADC/mp. teren.

Prin PUD se detaliază amplasarea pe parcelă a clădirilor de servicii, comerț și locuințe cu regim de înălțime S+P+3E, S+P+6E+etaj retras și S+P+8E, cu asigurarea distanței până la limita parcelei H/2 din înălțimea cornișă.

Se menționează că accesul se realizează din str. Eugen Ionesco și Calea Turzii, pe o alee de acces auto și pietonal și că se aprobă avizul comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Din cuprinsul actului rezultă că pentru emiterea sa au fost avute în vedere Referatul nr. 68604/28.09.2007 al Direcției de urbanism prin care se propune aprobarea PUZ și PUD pentru ansamblul rezidențial comerț și birouri – str. Eugen Ionesco, beneficiar fiind Abaris Group SRL și avizul nr. …/9027 din 22.08.2007, precum și avizul comisiei de specialitate.

Temeiul legal al emiterii HCL a fost menționat în cuprinsul acestuia ca fiind Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului și art. 36 pct. 5 lit. c, art. 39 al. 2 și 45 din Legea nr. 215/2001.

Criticile recurenților Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca și Cyane SRL privind greșita interpretare data de instanta de fond  art. 32 din Legea nr. 350/2001 sunt întemeiate.

În primul rând se impune a constata că instanța de fond nu s-a raportat la art. 32 din Legea nr. 350/2001, în forma în vigoare la data emiterii HCL Cluj-Napoca nr. 630/2007.

Întrucât legalitatea actului administrativ se referă la conformitatea sa cu dispozițiile actelor juridice cu forță juridică superioară, verificarea legalitățiii actului trebuie fie realizată prin raportare la  dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale.

La data emiterii HCL Cluj-Napoca nr. 603/2007, forma în vigoare a art. 32 din Legea nr. 350/2001, avea următorul conținut:

„(1) În cazul în care prin documentația înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care să se justifice și să se demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentații de urbanism – Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu – se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire.

(2) Noua documentație de urbanism, cuprinzând intervenția solicitată, poate fi aprobată numai după o perioadă de 12 luni de la data aprobării documentației de urbanism inițiale.

(3) Modificările aduse reglementărilor din Planul urbanistic general asupra procentului de ocupare al terenului (POT) și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei se stabilesc prin Planul urbanistic de detaliu, iar cele aduse regimului de construire, funcțiunii zonei, înălțimii maxime admise, coeficientului de utilizare al terenului (CUT) și retragerii clădirilor față de aliniament se stabilesc prin planurile urbanistice zonale.

Analiza riguroasă a acestui text de lege, relevă că  legiuitorul are în vedere următoarea situație:

– o persoană solicită prin documentația înaintată o derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă;

– autoritatea administrativă în acest caz, poate solicita (persoanei care solicită derogarea) elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care să justifice și să demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate;

– supunerea documentației de urbanism prin care se justifică posibilitatea intervenției urbanistice, avizării și apoi aprobării;

– după aprobarea noii documentații de urbanism – Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu – se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire.

Practic legiuitorul stabilește patru etape. Prima, în care persoana interesată solicită derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, a doua în care autoritatea administrativă poate sau nu să solicite acestuia justificarea și demonstrarea posibilității intervenției solicitate, a treia în care se avizează și aprobă documentația  justificativă și a patra, în care după aprobarea  noii documentații de urbanism   (în baza documentației întocmită pentru aprobarea derogării, prin PUZ ȘI PUD nou), se poate întocmi documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire.

În speța de față, Abaris Group Imobiliare a solicitat Primăriei Cluj-Napoca – Direcției de Urbanism, emiterea PUZ și PUD  pentru Ansamblu rezidențial, comerț și birouri Str.Eugen Ionesco prin derogarea de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă.

S-a emis certificatul de urbanism nr. 3174/20.07.2007 prin care autoritățile administrative au făcut cunoscute acestuia elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și au stabilit  cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării.

Prin cererea nr. …/20.08.2007,  Abaris Group Imobiliare a solicitat emiterea noului PUD și PUZ, în temeiul documentației întocmite,  a căror piese le enumeră în cerere.

Această documentație a fost supusă inițial avizării, fiind emis avizul CTATU nr…./9027/22.08.2007, conform prevederilor art. 37 al. 4 și 5 iar apoi aprobării, conform prevederilor art. 56 al. 1, aprobare obținută de Abaris Group Imobiliare prin HCL nr. 603/2007.

Astfel, comisia tehnică de amenajare a teritoriului și de urbanism avizează din punct de vedere tehnic documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, precum și studiile de fundamentare și cercetările prealabile, avize ce se supun deliberării și aprobării consiliului local.

Avizarea și aprobarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se fac de către autoritățile și organismele centrale și teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la prezenta lege.

În înțelesul Legii nr. 350/2001, avizarea este procedura de analiză și exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din structura ministerelor, administrației publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale interesate, având ca obiect analiza soluțiilor funcționale, a indicatorilor tehnico-economici și sociali ori a altor elemente prezentate prin documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Avizarea se concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic și obligatoriu.

Aprobarea este la rândul său definită prin Anexa 2  din lege, ca fiind opțiunea forului deliberativ al autorităților competente de încuviințare a propunerilor cuprinse în documentațiile prezentate și susținute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor județene sau locale, după caz) se conferă documentațiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării programelor de amenajare teritorială și dezvoltare urbanistică, precum și a autorizării lucrărilor de execuție a obiectivelor de investiții.

Prin urmare, trebuie observat ca legiuitorul nu impune autorității publice care acorda derogarea sa justifice și să demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate prin chiar actul de aprobare, ci celui care o solicita,  urmând ca autoritatea publică să  aprobe  sau nu documentația propusă.

Art. 32 din Legea nr. 350/2001 nu limitează și nu condiționează acordarea derogării în vreun fel. Nu prevede că derogarea se poate acorda doar în anumite situații, sau pentru motive temeinice și nu impune obligația prezentării exprese în actul de aprobare a motivelor pentru care s-a apreciat ca oportună acordarea derogării, situație în care instanța de recurs reține că legiuitorul a înțeles să lase la aprecierea autorităților publice competente decizia de acordare sau respingere a cererii de derogare.

Dreptul de apreciere semnifică posibilitatea administrației de a decide asupra oportunității unei atitudini sau acțiuni concretizată ulterior prin emiterea sau adoptarea unui act administrativ, care prin efectele produse va interveni asupra realității înconjurătoare în sensul modificării acesteia, modificare ce ar trebui să fie întotdeauna în interesul general și cu respectarea drepturilor cetățenilor, deci spre binele societății.

Instanța de contencios administrativ este competentă a analiza legalitatea actelor administrative, respectiv conformarea acestora cu legile adoptate de Parlament și alte acte normative care au forță juridică superioară.

Dar, în situația în care autoritățile publice dețin o marjă de apreciere asupra oportunității emiterii unui act administrativ, instanța este competentă a evalua și oportunitatea, ca și condiție de valabilitate a actului administrativ, în concret, dacă exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice s-a făcut prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, respectiv dacă autoritățile publice  au manifestat un exces de putere, definit de art. 2 lit. n din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit Legii nr. 215/2001, consiliul local are inițiativă și hotărăște în toate problemele de interes local, cu excepția celor date în competența altor autorități, deținând atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului, municipiului, dar și administrarea domeniului public și privat al acestora. În consecință, legea conferă consiliului local competență decizională și o anumită marjă de apreciere în deciziile menționate, o putere discreționară de a acționa sau nu.

Rămâne instanței de contencios administrativ să examineze dacă exercitarea dreptului de apreciere privind temeinicia motivelor ce justifică derogarea s-a realizat cu exces de putere, adică în mod abuziv, fără justificări legale, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Trebuie menționat că în raporturile de drept administrativ primează interesul public, satisfacerea nevoilor comunitare, ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale tuturor cetățenilor. În acest context, trebuie menținut un echilibru rezonabil între interesul public și drepturile subiective sau interesele private ale anumitor persoane, ce ar putea fi lezate prin cele hotărârea adoptată.

Instanța de recurs apreciază că în situația speței, prin aprobarea derogării PUZ  și PUD prin HCL nr. 603/2007 de la documentația  anterior existentă, nu se poate susține exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, întrucât revine în competența Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca luarea acestei decizii, iar modul în care se dezvoltă orașul din punct de vedere urbanistic ține de aprecierea acestui for administrativ. Reclamanta nu a arătat și, cu atât mai puțin nu a probat, în ce măsură au fost afectate drepturile și libertățile cetățenilor prin aprobarea în anul 2007 a derogărilor de la PUZ, având în vedere că din planul topo rezultă că la acel moment nu erau construite case în împrejurimi, iar zona nu se definitivase efectiv  în teren, ca zonă de locuințe mici.

Cât privește legalitatea actului din perspectiva nemotivării sale, instanța de recurs reține fiind un act administrativ normativ, HCL nr. 603/2007 este supus regulilor prevăzute de Legea nr. 24/2000, privind privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Potrivit art. 38 din Legea nr. 24/2000, forma în vigoare la data de 25.09.2007, data emiterii HCL nr. 603/2007, părțile constitutive ale actului normativ sunt: titlul și, dacă este cazul, preambulul, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticității actului.

Potrivit art. 41 din Legea nr. 24/2004, preambulul enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare. Preambulul precedă formula introductivă. (2) Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de la caz la caz.(3) La ordonanțele de urgență preambulul este obligatoriu și cuprinde prezentarea elementelor de fapt și de drept ale situației extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare. (4) În cazul actelor normative ale administrației publice centrale de specialitate sau ale administrației publice locale, în preambul se menționează și avizele prevăzute de lege.

Dispozițiile legale enunțate releva  că pentru actul administrativ normativ legiuitorul nu impune obligația motivării reglementarii pe care o stabilește prin chiar cuprinsul sau. Stabilind ca preambulul „enunta dupa caz” motivarea reglementarii, este evident ca prin text nu se instituie o obligație a motivării actului prin preambul, ci o posibilitate care este apreciata de emitent.

Distincția între actul administrativ normativ și actul administrativ individual din perspectiva obligației motivării este semnificativa. Astfel, în cazul actului administrativ individual, în cuprinsul actului trebuie sa se regăsească atât motivele de fapt cat și temeiurile de drept ce au dus la emiterea sa, în timp ce în cazul actului administrativ normativ, motivarea nu trebuie sa se regăsească în mod obligatoriu în cuprinsul sau, ci în actele premergătoare, ce stau la baza emiterii actului normativ.

Este suficient ca motivarea să fie cuprinsă în referatul de prezentare, condiție impusă de art. 29 din Legea nr. 24/2000, îndeplinită în speță prin referatul nr. 68064/28.09.2007 al Direcției de urbanism, prin care se propune aprobarea PUZ și PUD pentru ansamblul rezidențial comerț și birouri – str. Eugen Ionesco>

Instanța constată că în speța este îndeplinită și cerința menționării în preambulul HCL nr. 603/2007 a avizelor prevăzute de lege, care au fost emise corespunzător.

Cu privire la referatul nr. 68064/28.09.2007 al Direcției de urbanism și avizul comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și de urbanism  nr. 68064/9027/22.08.2007, instanța de recurs constată că nu au fost formulate de către reclamantă nici un fel de critici de nelegalitate.

Pe de altă parte, instanța reține că în situația particulară a speței, prin raportare la prevederile art. 32 din Legea nr. 350/2001, având în vedere  împrejurarea că  textul menționat nu impune acordarea derogării pentru motive temeinice sau pentru anumite motive, în măsura în care aceste cerințe nu sunt prevăzute ca reprezentând condiții de acordare a derogării, nici actul prin care este admisă cererea nu trebuie să le conțină.

Pentru aceste argumente, instanța de recurs constată că în mod greșit instanța de fond a constatat că actul administrativ normativ este nelegal pentru nemotivare.

Cât privește concluzia instanței de fond că HCL nr. 603/2007 este nelegal și pentru nerespectarea prevederilor art. 32 al. 6 din Legea nr. 350/2001, instanța de recurs constată că în acest caz, judecătorul fondului s-a raportat la o dispoziție legală inexistentă la momentul emiterii actului administrativ.

Instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 32 al. 6 din Legea nr. 350/2001, potrivit căruia modificarea, prin planuri urbanistice zonale elaborate pentru zone ale unei unități teritoriale de referință, a reglementărilor aprobate prin Planul urbanistic general sau prin planuri urbanistice zonale trebuie să asigure unitatea, coerența și confortul urban atât ale zonei de studiu, cât și ale teritoriului învecinat. Dacă modificarea este elaborată pentru zone ale unei unități teritoriale de referință, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus de noua reglementare nu îl va putea depăși pe cel aprobat inițial cu mai mult de 20%, o singură dată, în acest caz neaplicându-se prevederile alin. (1) lit. b).

Acest alineat însă a fost introdus prin  Legea nr. 242/2009 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Întrucât  legalitatea unui act administrativ se realizează în raport de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii actului, Curtea constată că este greșită aprecierea nelegalității HCL nr. 603/2007, sub aspectul nerespectării prevederilor art. 32 al. 6 din Legea nr. 350/2001.

Cât privește nelegalitatea HCL pentru încălcarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 350/2001, pe motiv că PUZ –ul aprobat nu îndeplinește caracteristicile determinate ale documentului de planificare urbană și nu are caracter integrat tocmai pentru că derogă de la funcțiunea dominantă a zonei, instanța de recurs reține că și în acest caz, instanța de fond s-a raportat la un text de lege modificat ulterior adoptării HCL.

La data adoptării HCL nr. 603/25.09.2007, art. 47 din Legea nr. 350/2001  nu conținea prevederea că planul urbanistic zonal este instrumentul de planificare urbană de reglementare specifică, prin care se coordonează dezvoltarea urbanistică integrată a unor zone din localitate, caracterizate printr-un grad ridicat de complexitate sau printr-o dinamică urbană accentuată și că asigură corelarea programelor de dezvoltare urbană integrată a zonei cu Planul urbanistic general.

Această prevedere a fost introdusă prin Legea nr. 242/2009 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 27/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul.

Independent de această împrejurare, instanța de recurs reține că prin HCL nr. 603/2007, s-a derogat de la funcțiunea zonei în mod legal.

Derogarea reprezintă  excepția de la prevederile unui act normativ sau ale unei convenții, în temeiul unui alt act.

În cazul de față, urmare derogării nu mai putea fi respectată funcțiunea inițială, aceasta fiind de esența derogării.

Prin urmare, Curtea constată că este greșită aprecierea nelegalității HCL nr. 603/2007, sub aspectul nerespectării prevederilor art. 47 din Legea nr. 350/2001.

În ce privește încălcarea prin HCL nr. 603/2007 a condițiilor legale prevăzute în Ordinul nr. 176/N/16.08.2000, aspect de nelegalitate reținut de către instanța de fond, Curtea de Apel constată că și acesta este greșit.

Cât privește nelegalitatea HCL nr. 603/2007 din perspectiva încălcării prevederilor Ordinului nr. 176/N/16.08.2000, instanța de recurs reține că nu au fost indicate studiile care lipsesc, iar reclamanta nu a invocat critici privind necesitatea efectuării unui anumit studiu care nu s-ar regăsi în documentația întocmită.

Afirmațiile generale privind nerespectarea cerințelor Ordinului nr. 176/N/16.08.2000 și nefundamentarea documentației ce a stat la baza aprobării HCL nr. 603/2007  prin studii de specialitate realizate de echipe pluridisciplinare, în condițiile în care nu se indică în concret studiile  lipsă, nu pot constitui temei pentru constatarea nelegalității HCL.

Cât privește aprecierea nelegalității HCL nr. 603/2007 pentru nerespectarea condiției redactării PUZ pe un suport topografic actualizat, condiție  prevăzută de capitolului I, pct. 1.5 din Ordinul nr. 176/N/16.08.2000, instanța de recurs reține că este greșită.

Reclamanta susține nerespectarea prevederilor Ordinului nr. 176/N/16.08.2000 din perspectiva faptului că planul cadastral prezentat în cadrul documentației pentru obținerea noului PUD și PUZ ar indica existența unui drum de acces la ansamblul rezidențial care în fapt nu exista, respectiv drumul de acces dinspre Calea Turzii.

Instanța de recurs constată că nicăieri în documentația întocmita, beneficiarul ansamblului rezidențial nu a indicat existența drumului de acces dinspre Calea Turzii, iar planul cadastral întocmit nu evidențiază că acest drum există.

Nici în memoriul tehnic întocmit în cadrul documentației pentru obținerea PUD și PUZ, la capitolul căi comunicație, nu se menționează decât existența drumului de acces din Str. Eugen Ionesco, se specifică intenția de amenajare a două accese de 8 m lățime pe teren.

Prin documentație ( f. 79 vol. I), se evidențiază existența unui drum de importanță zonală  care pornește din Calea Turzii și se sfârșește înainte de ansamblul rezidențial.

Se evidențiază de asemenea existența unui drum  de acces din Str. Eugen Ionesco și ansamblul rezidențial dar și un drum propus, care ar asigura legătura între Eugen Ionesco și drumul existent de importanță zonală care pornește din Calea Turzii. Instanța de recurs constată că prin realizarea drumului  propus de către beneficiarul documentației, se poate asigura  legătura între Str. Eugen Ionesco și Calea Turzii, realizabilă prin unirea  drumului propus, cu cel existent (drumul existent de importanță zonală care se întrerupe înainte de a se ajunge la ansamblul rezidențial).

Faptul că drumul propus nu a fost realizat și astfel nu există în prezent un drum de acces la ansamblul rezidențial din Calea Turzii, nu poate constitui motiv de nulitate a HCL 603/2007. Prin HCL s-a aprobat documentația pentru obținerea noului PUD și PUZ,  prin care se propune realizarea unui drum de acces din Calea Turzii. Neexecutarea drumul aprobat prin HCL, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a actului de aprobare, ci reprezintă  o problemă de  executare a acestuia.

Prin urmare, instanța de recurs constată că în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor pct. 1.5 din Ordinul nr. 176/N/16.08.2000 și a concluzionat ca   HCL 603/2007 este nelegal pentru faptul ca planul cadastral întocmit pentru obținerea PUD și PUZ nu evidențiază drumul de acces din Calea Turzii.

Cât privește legalitatea autorizațiilor de construire, acte administrative individuale emise în baza HCL nr. 603/2007, instanța de fond a constatat nelegalitatea acestora ca rezultat al constatării nelegalității HCL nr. 603/2001.

Față de constatarea legalității HCL nr. 603/2001 prin prezenta decizie, se impune și constatarea legalității autorizațiilor de construire, argumentul instanței de fond fiind lipsit de bază legală.

Pentru aceste considerente instanța reține că motivul de casare prev. de art. 488 pct.8 c. proc. civ. invocat de recurenții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca și Cyane SRL este întemeiat în ce privește soluția primei instanțe asupra capetelor de cerere privind anularea HCL nr. 603/2007 și a autorizațiilor de contruire emise în baza acestuia, acte care sunt legale și se impune a fi menținute.

Motivele de casare prev. de art. 488 al. 1 pct. 4 c. proc. civ. și cele prev. de art. 488 al. 1 pct. 5, invocate de recurenții  Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca nu pot fi reținute.

Recurenta susține ca prin soluția pronunțată instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dar nu argumentează în ce fel s-a realizat această încălcare. Instanța de recurs constată că analizând actul administrativ din perspectiva legalității și a incidenței excesului de putere, prima instanță nu a depășit limitele puterii judecătorești,  astfel că nu poate fi reținut acest motiv de recurs.

Nici motivul de casare prev. de art. 488 al. 1 pct. 5 c. proc. civ. nu poate fi primit, lecturarea considerentelor sentinței relevând că instanța de fond a motivat atât în fapt cât și în drept soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii.

Analizând recursul incident declarat de recurenta Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului, Curtea de Apel constată că este nefondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în ce privește considerentele avute în vedere la punctul  IV, punctele 2 și 4 din sentință.

Cu privire la nelegalitatea considerentelor prin care instanța de fond a apreciat asupra legalității autorizațiilor de construire din perspectiva respectării HCL nr. 387/18.10.2011, instanța de recurs reține următoarele:

Urmare cererilor adresate de Abaris Group SRL, au fost emise autorizațiile de construire nr. 2031/16.11.2007, pentru construire ansamblu rezidențial, comerț, birouri, ..25.08.2008, pentru construire ansamblu rezidențial, comerț, birouri,  locuințe colective cu regim de înălțime S+P+6E+E retras+E tehnic;  nr. 642/24.05.2008, pentru construire ansamblu rezidențial, comerț, birouri,  locuințe colective cu regim de înălțime S+P+6E+E retras+E tehnic; nr. 752/09.06.2008, pentru construire ansamblu rezidențial, comerț, birouri,  locuințe colective cu regim de înălțime S+P+6E+E retras+E tehnic; nr. 753/09.06.2008 pentru construire ansamblu rezidențial, comerț, birouri, locuințe colective cu regim de înălțime S+P+6E+E retras+E tehnic  și nr. 1072/16.07.2008, pentru construire ansamblu rezidențial, comerț, birouri,  Corp F   regim de înălțime S+P+8E+ E tehnic.

Urmare cererilor adresate de Cyane SRL, s-au emis următoarele autorizații de executare a lucrărilor de construire pentru continuare, fără modificare soluție constructivă:

–  nr. 119/07.02.2014,  pentru autorizația inițială nr. 2031/16.11.2007;

– nr. 117/07.02.2014,  pentru autorizația inițială nr. 1347/25.08.2008;

– nr. 341/30.03.2013,  pentru autorizația inițială nr. 642/24.05.2008;

– nr. 340/20.03.2013, pentru autorizația inițială nr. 752/09.06.2008;

– nr. 324/14.03.2013, pentru autorizația inițială nr. 753/09.06.2008;

– nr. 118/07.02.2013, pentru autorizația inițială nr. 1072/16.07.2008;

Practic, pentru toate autorizațiile de construire emise în anul 2007 – 2008, au fost emise autorizații de executare a lucrărilor de construire pentru continuare,  fără modificare soluție constructivă.

Dintre acestea, doar pentru autorizația nr.  324/14.03.2013, emisă în continuarea autorizației nr. 753/09.06.2008, s-a emis autorizație de construire nouă, nr. 115/07.02.2014, prin care se autorizează lucrările cu modificare soluție constructivă.

Prin autorizația de construire nr. 1439/15.12.2014, se modifică soluția constructivă autorizata prin A.C. nr. 753/09.06.2008, A.C. nr. 324/14.03.2013, A.C. nr. 115/07.02.2014.

Prin HCL nr. 387/18.10.2011, s-a hotărât că nu vor fi aprobate autorizații de construire care au la bază documentații de urbanism PUZ și PUD aprobate care  nu au produs efecte în teren prin trasarea circulațiilor și dezmembrarea în parcele destinate regularizării drumurilor  și cele destinate construirii, sau în unele cazuri este imposibilă punerea în aplicare a prevederilor acestora în ceea ce privește circulațiile.

Instanța de recurs reține că nu sunt întemeiate argumentele recurentei Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului prezentate în susținerea încălcării HCL nr. 387/2011 prin emiterea autorizațiilor de construire din anii 2013- 2014.

HCL nr. 603/2007 nu indică existența unei singure căi de acces, ci a două, una dinspre Calea Turzii și una dinspre str. Eugen Ionesco, dar cu privire la calea de acces dinspre Calea Turzii se susține că nu există, cea dinspre  str. Eugen Ionesco fiind necontestată de părți.

În aceste condiții, în care existența uneia din căile de acces prevăzute de PUZ și PUD este necontestată, nu se poate întemeiat susține că HCL nr. 603/2007 nu a fost pus în operă în ce privește circulațiile.

Cat privește criticile recurentei privind aprecierea instanței de fond ca emiterea unui nou certificat de urbanism nu se impune întrucât certificatul inițial acoperă fazele PUZ, PUD și PAC, deși autorizațiile de construire 115/2014, 117/2014, 118/2014, 119/2014, 340/2013 și 341/2013 și 1439/2014 au fost emise având la bază un certificat de urbanism datat anterior emiterii HCL 603/25.09.2007, instanța de recurs constată ca nu pot fi primite.

În primul rând instanța constata ca la baza emiterii autorizațiilor de construire nr. 2031/16.11.2007, nr. 1347/25.08.2008, nr. 642/24.05.2008, nr. 752/09.06.2008, nr. 753/09.06.2008 și nr. 1072/16.07.2008, sta certificatul de urbanism nr. 3174/02.07.2007.

Acesta a fost emis la data de 02.07.2007, anterior adoptării HCL nr. 603/25.09.2007.

Potrivit art. 6 al. 1 din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării.

Întrucât certificatul de urbanism nr. 3174/02.07.2007 ce sta la baza autorizațiilor de construire din anii 2007-2008 este anterior adoptării HCL nr. 603/1997, instanța de recurs constata că în temeiul prev. art. 6 din  Legea nr. 50/1991,  emiterea unui nou certificat de urbanism în conformitate cu prevederile PUZ și PUD aprobat prin HCL nr.  603/1997 era obligatoriu.

Cu toate acestea, constata ca recurenta reclamanta prin acțiunea formulata nu a solicitat și anularea autorizațiilor de construire nr. 2031/16.11.2007, nr. 1347/25.08.2008, nr. 642/24.05.2008, nr. 752/09.06.2008, nr. 753/09.06.2008 și nr. 1072/16.07.2008, pentru care se impunea emiterea certificatului de urbanism. De asemenea, retine ca aceste autorizații și-au pierdut valabilitatea.

Recurenta reclamanta a solicitat anularea autorizațiilor nr. 119/07.02.2014,  nr. 117/07.02.2014,  nr. 341/30.03.2013,   nr. 340/20.03.2013,  nr. 324/14.03.2013 și nr. 118/07.02.2013, de executare a lucrărilor de construire pentru continuare, fără modificare soluție constructivă. Pentru legalitatea acestora susține ca exista obligația emiterii unui nou certificat de urbanism.

Urmează a se analiza în continuare măsura în care, pentru emiterea acestor autorizații legea impune obligația emiterii unui nou certificat de urbanism.

Pentru aceasta situație, instanța retine aplicabilitatea prevederilor art. 7 al. 6 din Legea nr. 50/1991, forma în vigoare în anul 2013.

Potrivit  art. 7 al. 6 din Legea nr. 50/1991neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la pierderea valabilității autorizației, fiind necesară emiterea unei noi autorizații de construire. În situația în care caracteristicile nu se schimbă față de autorizația inițială, se va putea emite o nouă autorizație de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.

Dispoziția legala enunțata se impune a fi aplicata în raport de împrejurarea că prin autorizațiile de construire nr. 119/07.02.2014,  nr. 117/07.02.2014,  nr. 341/30.03.2013,   nr. 340/20.03.2013,  nr. 324/14.03.2013 și nr. 118/07.02.2013, nu se schimba caracteristicile lucrărilor autorizate anterior.

Cum în aceasta situație legea prevede expres ca nu este necesar un nou certificat de urbanism, instanța constata ca motivul de nelegalitate invocat cu privire la acest aspect este neîntemeiat.

Singurul caz în care s-au  schimbat caracteristicile lucrării este al autorizației de construire nr.  1439/15.12.2014, prin care se modifică soluția constructivă autorizata prin A.C. nr. 753/09.06.2008, A.C. nr. 324/14.03.2013, A.C. nr. 115/07.02.2014.

Prin autorizația de construire nr. 753/09.06.2008, s-a autorizat construirea  Blocului E, de locuințe colective cu regim de înălțime S+P+6E+E retras+E tehnic.

Prin autorizația nr. 324/14.03.2013, s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru continuare,  fără modificare soluție constructivă.

Prin autorizația nr. 115/07.02.2014, se autorizează lucrările cu modificare soluție constructivă, în sensul ca se aproba S+P+4E+E retras, reducere suprafață construcție, realizarea a 2 case de scară în loc de 3, reducerea numărului suprafețelor locative.

Prin autorizația nr. 1439/15.12.2014 se modifica soluția constructiva, în sensul ca se aproba S+P+4E+E retras, reducerea numărului de apartamente la 67, modificare compartimentare interioară, goluri, modificare terase, fațade, cu încadrarea în limitele avizelor și acordurilor obținute.

Pentru situația modificării de temă privind lucrările de construcție autorizate, Curtea de Apel constata ca sunt aplicabile prevederile art. 7 al. 15 și al. 15 ind. 1 din Legea nr. 50/1991, forma în vigoare în 2014, potrivit cărora:

„15) În situația în care în timpul executării lucrărilor și numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcții autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație de construire, potrivit prevederilor prezentei legi.

(15^1) Pentru obținerea unei noi autorizații de construire, potrivit prevederilor alin. (15), solicitantul va depune o nouă documentație tehnică – D.T., elaborată în condițiile modificărilor de temă survenite, urmând ca autoritatea administrației publice locale competente să decidă, după caz:

  1. a) emiterea noii autorizații de construire, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă se înscriu în limitele actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, precum și ale avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială;
  2. b) reluarea procedurii de autorizareîn condițiile prezentei legi, dacă lucrările corespunzătoare modificărilor de temă depășesc limitele actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, precum și ale avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială.

În speța, prin AC nr. 1439/15.12.2014  s-a modificat soluția constructiva stabilita inițial prin reducerea numărului de etaje ale blocului, cu mențiunea expresă a încadrării în limitele avizelor și acordurilor obținute.

În aceasta situație, instanța de recurs constata ca este aplicabil art.7 al. 15 ind. 1 lit. a, autoritatea administrativa având dreptul de a decide emiterea noii autorizații de construire întrucât modificările de tema se înscriu în limitele actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, precum și ale avizelor și acordurilor obținute pentru autorizația de construire inițială.

Doar în situația depășirii limitelor actului administrativ, constata instanța, se impunea reluarea procedurii de autorizare care implica și solicitarea unui nou certificat de urbanism, în măsura în care autoritatea administrativa ar fi decis în acest mod.

Ori, în contextul în care nu s-au depășit limitele actului administrativ inițial prin autorizația de construire nr. 1439/15.12.2014, în mod legal s-a procedat direct la emiterea autorizației de construire fără a fi necesara eliberarea unui nou certificat de urbanism.

Pentru aceste argumente, în temeiul art. 496 c. proc. civ., pentru motivul de casare prev. de art. 488 pct. 8 c. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca și Cyane SRL   împotriva sentinței nr. 2408/07.09.2016 pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care o va casa în parte și rejudecând fondul va respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca și Cyane SRL.

În ce privește cheltuielile de judecată, față de împrejurarea că recurenta reclamanta a pierdut procesul, în temeiul art. 452 c. proc. civ., instanța o va obliga să achite pârâtei Cyane SRL cheltuielile de judecată ocazionate atât în fond cât și în recurs, în cuantum de  42.984,90 lei,  compuse din suma de 16.019,46 lei onorariu avocat achitat la fond conform documentelor aflate la filele 130-132 dosarul Tribunalului Cluj vol. IV, suma de 26.865,44 lei reprezentând onorariu avocat achitat în recurs, conform documentelor de la filele 263-265 dosarul Curții de Apel Oradea, vol. V și suma de 100 lei taxa de timbru aferenta recursului. Nu va acorda pârâtei Cyane suma de 1.145,18 lei plus TVA, solicitată pentru cauțiune și fotocopii, întrucât nu s-a făcut dovada cheltuirii acestei sume în scopul arătat. Instanța constată că în mod nejustificat suma de bani menționată a fost inclusă în factura emisă de societatea de avocatură ce a reprezentat Cyane în recurs și  a fost achitată acesteia, fără să se dovedească că s-a cheltuit acestă sumă pentru fotocopii și plata unei cauțiuni.

În temeiul art. 452 c. proc. civ., instanța va obliga intimata Asociația pentru Protecția Urbanistică a Clujului să achite pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca suma de 100 lei și pârâtului Primarul Municipiului Cluj Napoca suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxa de timbru aferentă recursurilor declarate de aceștia, achitată.

 

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!