Magistrații Curții de Apel Cluj au redactat motivarea în cazul achitării președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan (PSD). Dosarul vechi de 10 ani a fost trimis în judecată de DNA Bacău și a ajuns la Cluj prin strămutare. Oprișan a fost apărat la Curte de avocații Gheorghiță Mateuț și Călin Budișan.

Acuzațiile DNA au fost demontate punct cu punct. ”Pe baza conţinutului declaraţiilor prezentate, Curtea constată că nici restul probelor administrate în apel nu susţin acuzaţiile din actul de sesizare al primei instanţe şi reiterate în apelul parchetului.”, se arată în motivare. Curtea reţine că ”achiziţionarea Complexului Căprioara s-a făcut cu respectarea legii şi a practicilor administrative uzitate şi în cazul altor imobile, aflate în aceeaşi situaţie”.

Am extras mai jos o parte esențială din motivarea de 49 de pagini a judecătorilor Claudia Ilieș și Valentin Chitidean de la Secția Penală a Curții de Apel Cluj:

”Trecând la motivele ce ţin de fondul apelului, începând cu acuzaţiile vizând Programul de pietruire a drumurilor comunale, Curtea va analiza probele administrate nemijlocit, apoi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti. Astfel, în sarcina inculpaților prin rechizitoriu s-a reținut, după cum s-a arătat şi în motivele de apel, în esență, următoarea stare de fapt :

Inculpata Teodorescu Valeria în calitate de director al Direcţiei economice din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, a întocmit în fals, în mod, repetat un număr de 284 de documente intitulate „- deconturi „ – care nu întrunesc calitatea de document justificativ şi prin care a atestat în mod nereal un mare număr de ore de lucru pentru membrii comisiilor de licitaţie, după care le-a pus la dispoziţia inculpaţilor OPRISAN MARIAN şi DIACONU MIRCEA pentru a fi semnate, încălcând prevederile art. 4.2. din Contractul subsidiar de împrumut, prin aceasta făcând posibilă utilizarea în alte scopuri a creditului destinat pietruirii drumurilor, iar prin săvârşirea faptei a obţinut bani necuveniţi, atât pentru sine, cât şi pentru alte persoane.

Inculpata TEODORESCU VALERIA în calitate de director al Direcţiei economice din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea şi membru al comisiei de licitaţie pentru atribuirea contractelor de execuţie, a încălcat art. 53 lit. a din O.U.G. nr. 60/2001, participând la licitaţia în care ofertant era S.C. TOP MEDIA S.R.L., administrată de fratele ei Graur Vasile, contribuind la selecţionarea acestei firme neeligibile şi implicit la semnarea contractului de execuţie în urma cărora s-au produs pagube în valoare de 1.937.319.259. lei vechi.

Inculpatul DIACONU MIRCEA, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea a semnat în mod repetat, fără a avea vreo dispoziţie scrisă din partea ordonatorului principal de credite şi fără vreo hotărâre a autorităţii contractante, un număr de 216 „ deconturi”, întocmite în fals de învinuita TEODORESCU VALERIA, care atestau în mod nereal un mare număr de ore lucrate de membrii comisiilor de licitaţie, deconturi ce nu întruneau calitatea de document justificativ şi nu purtau viza obligatorie a controlului financiar preventiv propriu, încălcând prevederile art. 4.2. din Contractul subsidiar de împrumut, prin aceasta făcând posibilă efectuarea de plăţi nelegale către membrii comisiilor din suma alocată pietruirii drumurilor şi obţinând atât pentru sine cât şi pentru alţii bani necuveniţi.

Inculpatul OPRISAN MARIAN în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea şi ordonator principal de credite, în lipsa vreunei hotărâri a autorităţii contractante, a semnat în mod repetat un număr de 66 de documente intitulate „decont” şi a acceptat semnarea de către învinuitul DIACONU MIRCEA a altor 216 asemenea documente, întocmite în fals de către învinuita TEODORESCU VALERIA care atestau în mod nereal un mare număr de ore lucrate de membrii comisiilor de licitaţie, fără viza obligatorie a controlului financiar preventiv propriu, înscrisuri ce nu întruneau calitatea de document justificativ, încălcând prevederile art. 4.2. şi 6.4 din Contractul de împrumut subsidiar, prin aceasta făcând posibile plăţi nelegale din banii destinaţi pietruirii drumurilor, obţinând atât pentru sine, cât şi pentru alţii bani necuveniţi.

Inculpatul IACOB VALERIU, în calitate de diriginte de şantier a supravegheat lucrările în mod necorespunzător, nu a solicitat proiectele tehnice, nu le-a comparat cu situaţiile de lucrări şi nu a măsurat cantităţile de materiale puse în opera, iar în alte situaţii nu s-a deplasat deloc în teren pentru a face verificări, dar a semnat unele situaţii de lucrări sau centralizatoare de plată, pe care le-a pus la dispoziţia beneficiarului, confirmând în mod nereal că lucrările s-ar fi executat, contribuind astfel la efectuarea de plăti nelegale şi la producerea de pagube de peste un milion de euro şi obţinând avantaje patrimoniale pentru societăţile comerciale.

Inculpatul RUSU LIVIU, în calitate de şef al Serviciului drumuri şi poduri din cadrul Direcţiei tehnice a Consiliului Judeţean Vrancea, cu atribuţiile specifice din fişa postului şi în calitate de persoana însărcinată în scris să supravegheze modul de derulare a programului de pietruire a drumurilor, nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile, acceptând situaţii de lucrări nereale, nesusţinute de documente doveditoare, a procedat la redactarea şi semnarea de referate prin care solicita efectuarea de plăţi pentru lucrări neexecutate, iar în unele cazuri a făcut acest lucru chiar în lipsa semnăturilor dirigintelui de şantier pe situaţiile de lucrări, precum şi în lipsa vizei ISC, contribuind în acest fel la aprobarea de plăţi pentru lucrări neefectuate sau de proastă calitate, ceea ce adus la crearea unui prejudiciu de peste un milion de euro şi obţinând avantaje patrimoniale pentru societăţile comerciale.

Inculpatul COSTEANU ION, în calitate de director al Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, cu atribuţiile specifice trecute în fişa postului, şi persoană desemnată în scris să supravegheze modul de derulare a Programului de pietruire a drumurilor, a redactat şi a semnat referate prin care solicita aprobarea plăţilor, fără ca să aibă la bază situaţii de lucrări susţinute de documente doveditoare, fără viza ISC, iar în unele cazuri nesemnate de către dirigintele de şantier, plăţi ce s-au efectuat la câteva zile după semnarea contractelor, prin aceasta determinând efectuarea de plăţi pentru lucrări neexecutate sau executate de proastă calitate, şi care prin modul de întocmire al anexelor a suprapus lucrările peste drumuri pietruite sau asfaltate anterior, cauzând prin activitatea sa pagube de peste un milion de euro şi obţinând avantaje patrimoniale pentru societăţile comerciale.

Inculpatul OPRIŞAN MARIAN, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea şi ordonator principal de credite, având obligaţiile stabilite prin legi organice, precum şi în clauzele Contractului subsidiar de împrumut referitoare la modul de ordonanţare a cheltuielilor având ca sursă fonduri publice, în mod repetat nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în legi şi alte acte normative, neverificând personalul din subordine şi neasigurând o bună funcţionare a compartimentelor tehnice de specialitate, nu a luat măsuri pentru aprobarea investiţiei şi pentru derularea fondurilor prin Trezoreria Statului, a aprobat referate care nu întruneau calitatea de document justificativ şi care nu aveau la bază documentele financiar-contabile prevăzute de lege, sau erau însoţite de documente întocmite necorespunzător şi care nu reflectau realitatea, semnând şi ordine de plată, prin aceasta creând pagube de peste un milion de euro şi obţinând avantaje patrimoniale în favoarea societăţilor comerciale.

Inculpatul DIACONU MIRCEA, în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, fără a avea o dispoziţie scrisă şi specială din partea ordonatorului principal de credite, a semnat toate contractele de execuţie de lucrări cu societăţi comerciale neeligibile, după care a aprobat referate, care nu întruneau calitatea de document justificativ şi care aveau la bază documente care nu reflectau realitatea, situaţii de lucrări nesemnate de dirigintele de şantier şi nevizate de ISC şi a semnat ordine de plată, pentru lucrări neexecutate sau de proastă calitate, prin aceasta contribuind la producerea unui prejudiciu de peste un milion de euro şi crearea de avantaje patrimoniale în folosul societăţilor comerciale.

Referitor la aceste acuzaţii, în apel, parchetul a propus martori pentru a dovedi că anumite drumuri comunale nu au fost pietruite ori au fost pietruite necorespunzător sau au fost pietruite fără a fi necesar, martorii fiind încuviinţaţi şi audiaţi de către Curte. De asemenea, au fost audiaţi în apel inculpaţii Oprişan Marian şi Iacob Valeriu care au respins punctual acuzaţiile aduse.

Astfel, din declaraţia martorului Grozavu Petrică – propus de către parchet pentru a se dovedi că în anul 2005 a existat o comisie care a constatat lucrări nerealizate – rezultă că responsabili de verificarea situaţiilor de lucrări erau inculpaţii Costeanu şi Rusu, că ultimul se deplasa deseori în teren, îşi lua notiţe despre situaţia lucrărilor, apoi le tehnoredacta şi le prezenta conducerii; martorul a arătat că inculpatul Marian Oprişan a dat dispoziţie de recuperare a sumelor şi de reziliere a contractelor încheiate cu executanţii care nu au finalizat lucrările, şi că, după această dispoziţie, lucrările au fost terminate în urma demersurilor făcute.

Curtea reţine astfel că inculpatul Rusu a efectuat verificări în teren.

Martora Lola Valerica, a declarat că a ţinut evidenţa plăţilor efectuate către executanţii lucrărilor de pietruire la drumurile comunale şi a emis ordinele de plată în baza referatelor depuse de Direcţia tehnică, a facturilor şi a situaţiilor de lucrări şi nu a constatat nereguli în această activitate; a specificat că de verificarea lucrărilor se ocupa direcţia tehnică şi un diriginte de şantier, iar când s-a constatat că anumite lucrări nu au fost efectuate, firmele care le executau au venit cu facturile în roşu şi au depus sumele de bani în contabilitate; ca membru al comisiei de licitaţie pentru atribuirea proiectelor, martora a declarat că a verificat documentaţia financiară depusă de firmele care au licitat. Ca atare, plăţile au fost efectuate în baza documentelor legale

Martorul Năstase Vasile norme tehnice de execuţie a lucrărilor de reabilitare şi că fără norme tehnice nu se poate arătat că banii au fost împărţiţi pe judeţe de către Direcţia de Investiţii a Ministerului Transporturilor, în mod egal, iar în cursul execuţiei lucrărilor ministerul a primit rapoarte, urmărirea lucrării fiind făcută în totalitate de către directorul Direcţiei tehnice din fiecare judeţ.

Referitor la aspectul pentru care a fost propus ca martor, a arătat, dimpotrivă, că existau norme metodologice de aplicare a Hotărârii de Guvern care făcea referire la includerea unor drumuri comunale de pământ în programul de pietruire, incidente în speţă, fiindcă pentru împrumutul extern, programul s-a extins la pietruirea şi asfaltarea drumurilor care fuseseră deja pietruite, dar care au fost declasificate.

Martorul este fost inspector în cadrul Direcţiei de Investiţii a Ministerului Transporturilor şi locuieşte în Bucureşti.

Martorul a mai precizat că în programul de pietruire puteau fi incluse consiliile locale ca ordonatori terţiari de credite însă, în unele judeţe, Consiliul judeţean a preluat acest program, deoarece consiliile locale nu aveau personal de specialitate; a mai specificat că, în mod normal, membrii comisiei de licitaţie trebuiau plătiţi din banii alocaţi întregului proiect.

Martorul mai ştie că, în conţinutul său, contractul subsidiar cuprindea interdicţia pentru consiliilor judeţene de a transfera banii către consiliile locale.

În fine, a precizat că, deşi consiliul local, în general, era cel abilitat să efectueze lucrări de reabilitare pentru drumurile comunale, în temeiul contractului subsidiar, şi consiliul judeţean era abilitat în acest sens.

Martorul Moscu Ştefan, propus de parchet pentru a dovedi că în cursul anului 2004 Consiliul Judeţean Vrancea nu a efectuat lucrări pe DC 211, a precizat că, deşi nu a fost informat de către consiliul judeţean de efectuarea unor lucrări, în toamna anului 2004 a observat un angajat al SC ART CONSTRUCT SA care împrăştia pe drum grămezi de piatră; a specificat că lucrări de pietruire pe un astfel de drum se pot deteriora foarte repede, în decurs de câteva luni, din cauza condiţiilor meteo şi a transportului efectuat de către Direcţia silvică.

Martora Cîrnoiu Maricica, propusă de parchet pentru a dovedi că DC 62 era deja pietruit, a arătat în schimb, că în anul 2004 a luat cunoştinţă de faptul că DC 62 a fost pietruit pe o distanţă totală de peste 3000 m, fiindcă în luna februarie 2004 drumul a fost declasificat în drum de pământ datorită stării în care se afla; martora a precizat că pietrişul rămas a fost înlăturat şi înlocuit de firma care a efectuat lucrările.

Martorul Gal Dumitru, propus de către parchet pentru a se dovedi că un drum a fost declasificat pentru a putea fi repietruit, referindu-se la drumul comunal 62, a arătat că prin Hotărârea nr. 3/2004 Consiliul Local a aprobat declasarea acestuia din drum pietruit în drum de pământ, iar în anul 2004 Consiliul Judeţean l-a pietruit într-o perioadă de aproximativ 2-3 luni; în sprijinul afirmaţiilor sale martorul a depus la dosar o copie de pe Hotărârea menţionată.

Mai mult, martorul a depus nota de constatare nr. 636/30 ianuarie 2004 a Primăriei Comunei Vizantea – Livezi prin care s-a modificat încadrarea a cinci drumuri comunale, deoarece comisia alcătuită din cinci membri a constatat că stratul de balast nu depăşeşte 5 – 10 cm şi că pietruirile s-au degradat producându-se gropi, făgaşe şi noroi, datorită neexecutării lucrărilor de întreţinere din lipsa fondurilor la nivelul consiliilor locale (f.153).
Martorul Butuc Ovidiu, propus pentru a dovedi că DC 145 era într-o stare foarte bună, iar consiliul judeţean nu a efectuat nicio lucrare în 2004, audiat fiind în apel, a arătat că pe DC 145 primăria a efectuat mai multe lucrări însă în perioada anului 2004 s-au efectuat lucrări de balastare pe DJ 204 G pe o porţiune de câteva sute de metri în interiorul localităţii cu pietriş de Putna de calitate mai proastă, însă ulterior primăria a efectuat rebalastări cu pietriş de Siret.

Martorul Statache Pamfile, propus de către parchet pentru că anterior a declarat că drumurile au fost foarte bune şi au fost doar întreţinute cu fonduri proprii, referitor la DC 145, a declarat că a observat în zonă efectuarea a unor lucrări, dar nu a putut preciza dacă erau lucrări de reabilitare, ci doar că acestea se executau periodic şi nu ştie cine a efectuat aceste lucrări.

Martorul Ene Stoica, propus pentru a dovedi că DC 187 era deja pietruit, dimpotrivă, a arătat că DC 187 Bogza a fost pietruit în anul 2005 însă nu ştie de către cine.

Martorul Necula Costel, propus de parchet pentru a se dovedi că nu s-au efectuat lucrări, a arătat că DC 193 Stupina în perioada anului 2005 a fost pietruit, iar anterior a fost un drum de pământ.

În fine, martorul Iacob Sandu, propus pentru a se dovedi că pe DC 162 lucrările au fost inutile, a arătat că în perioada anului 2004 din dispoziţia consiliului judeţean s-au efectuat lucrări de pietruire utile pe o distanţă de 2400 m din DC 140 şi pe o distanţă de 2000 m pe DC 162.

Din declaraţiile prezentate se constată că doar un drum comunal, DC 145, nu ar fi fost pietruit de către consiliul judeţean, ci de către autoritate locală, dar Astfel, pe DC 145 primăria a efectuat mai multe lucrări în 2004, însă în aceeaşi perioadă consiliul judeţean a efectuat, în comună, lucrări de balastare pe DJ 204 G, ceea ce legea permite după cum se va observa cu ocazia analizei făcute de către o instanţă civilă.

Trecând mai departe, la analiza probelor administrate în apel propuse de apărare, din declaraţia martorului Prunache Corneliu rezultă că nu au existat situaţii de neexecutare sau de executare necorespunzătoare a lucrărilor contractate de către SC AISPA STARS 95 Focşani şi că firma avea o cantitate de 82.000 mc de balast achiziţionată de la o firmă din Galaţi în martie 2004, achitată integral şi provenită din zona de excavare a Lacului Călimăneşti; acesta a specificat că nu a efectuat retrageri de numerar din firmă decât doar pentru alte plăţi ce trebuiau făcute la alte bănci, de regulă în aceeaşi zi.

Martorul Mihăiuc Vasile, administrator al SC UTILAJ CONSTRUCT SERVICE SA, a arătat că din mai 2004 şi până în decembrie 2004, SC UTILAJ CONSTRUCT SERVICE SA a efectuat lucrări la drumurile comunale pe raza a circa 20 de comune, recepţionate pe baza proceselor – verbale de recepţie; balastul l-a preluat de la două societăţi comerciale; martorul a precizat că societatea deţinea utilajele necesare efectuării lucrărilor şi a închiriat cilindrii compactori şi autovehiculele pentru transportul balastului; a specificat că retragerile de numerar s-au efectuat pentru plăţile curente justificate cu dosarul de casă.

Referitor la inculpatul Iacob Valer, martorul a declarat că acesta a supravegheat modul de lucru, specificând că, de exemplu, acolo unde inculpatul a constatat că era o zonă cu revărsări de apă, inculpatul i-a pus în vedere să lucreze corespunzător.

Martorul Bută Vasile, administrator la SC PODGORIA COTEŞTI SRL, a efectuat lucrări pe două drumuri comunale în 2004 şi a invocat pentru buna executare procesul – verbal de recepţie; a învederat că deţine fotografii care reprezintă starea drumului luat în primire şi starea acestui în momentul predării; a precizat că nu a primit toţi banii nici la ora actuală, datorită intervenţiei organelor judiciare.

Martorul Stănoiu Costel a declarat că au fost pietruite drumurile de pe raza comunei Ivănceşti, martora Iuga Florentina are cunoştinţă că în satul Stupina s-au pietruit drumurile, iar sătenii erau mulţumiţi de starea acestora; martorul Strîmbei Ionel – primar al comunei Dumbrăveni a arătat că anterior lucrărilor starea drumurilor era deplorabilă datorită precipitaţiilor abundente şi a asistat la toate lucrările efectuate care au constat în: reprofilare de drumuri, transport de balast, împrăştiere şi compactare; acesta cunoaşte că lucrările la DC 157 şi DC 158 au fost finanţate de Consiliul Judeţean Vrancea, iar, la final s-a făcut procesul-verbal de recepţie, lucrările fiind de foarte bună calitate, astfel încât ulterior a mai necesitat doar lucrări de corecţie înainte de asfaltare.

În consecinţă, pe baza conţinutului declaraţiilor prezentate, Curtea constată că nici restul probelor administrate în apel nu susţin acuzaţiile din actul de sesizare al primei instanţe şi reiterate în apelul parchetului.

De altfel, împrejurările pentru care s-au propus probe în apel nu rezultă nici din probele administrate în faţa primei instanţe după cum urmează:

Astfel, martorul Pavel Nicolae (f.406, vol.I dosar nr. 271/231/2010, al instanţei de fond), primar al comunei Tătăranu, confirmă lucrările de pietruire a DC 210, fost 209 de către SC AISPA STARS SRL plus balastarea unui număr de zece uliţe laterale şi a unui drum de legătură între comuna Tătăranu şi comuna Dumbrăveni, ulterior fiind doar asfaltate în anul 2006; martorul Bîtculescu Dumitru primar la Gura Caliţei (f.50 vol.II dosar fond) confirmă pietruirea DC 165; martorul Ciubotaru Fănică (f.52 vol.II) primarul comunei Vizantea-Livezi confirmă balastarea DC 62 pe toată lungimea, în prezent suprafaţa fiind asfaltată.

Martorul Ionescu Neculae, primarul comunei Homocea, referitor la reabilitarea DC 16 a arătat că între lunile august – octombrie la sediul primăriei s-a prezentat o persoană din partea SC AISPA STARS SRL solicitând semnarea unui proces – verbal de executare a unor lucrări neefectuate, motiv pentru care s-a enervat şi l-a scos afară din biroul său. A precizat că datorită acestui incident, în anul 2005 a avut o discuţie cu inculpatul Costeanu Ion în urma căreia s-au efectuat lucrările pe DC 17.

Martorul Oprea Zamfirel, primar în comuna Cristei, a arătat că DC 149A în 2004 a fost balastat, nivelat şi a fost prevăzut cu şanţuri.

Martorul Dogaru Petrică (f.152 vol.II), primarul comunei Dumitreşti, a confirmat pietruirea DC 183, DC 171 A şi B şi a DC 168; lucrările au presupus realizarea de şanţuri şi au fost realizate cu un autogreder, un cilindru compactor şi un buldozer; anterior începerii lucrărilor de pietruire, drumurile erau nepracticabile mai ales în condiţii de ploaie.

Martorul Toader Gheorghe (fila 154 vol II), fost muncitor la una dintre firme, a arătat că la lucrările de pe raza comunei Poiana Cristei balastul a fost adus cu basculante kamaz.

Martorul Militaru Nicolae (f.155 vol.II) a nivelat în anul 2005 grămezile de balast aduse pe DC 165.

Martorul Sbîrcioc Vasile (f.212 vol.II), primar al comunei Străoane, a confirmat lucrările efectuate în 2004 pe DC 49 de SC CONSTRUCT SERVICE SRL care a folosit un autogreder, trei autobasculante, un excavator, un buldozer cu şenile şi un compactor.

Martorul Ene Stoica (f.213 vol.II), primar al comunei Siblea, a arătat că lucrările finanţate de Consiliul Judeţean Vrancea au fost efectuate în primăvara anului 2005, o nouă pietruire, fiind efectuată doar în anul 2010 de primărie.

Martorul Budeanu Ionel (f.257 vol.II,) primar al comunei Andreiaşu de Jos, a precizat că DC 115 a fost pietruit lucrarea fiind necesară.

Martorul Necula Costel (f.259 vol.II) primar al comunei Măicăneşti, a declarat că DC 193 şi uliţele satului Stupina au fost balastate şi compactate în primăvara anului 2005 pe toată lungimea şi că nicio altă lucrare ulterioară nu a avut o asemenea amploare.

Martorul Sichin Ştefan (f.259 vol.II, primarul comunei Boloteşti, a arătat că DC 127 a fost pietruit, compactat, prevăzut cu şanţuri, astfel încât până în 2011 nu au fost necesare alte intervenţii; aceeaşi situaţie a relatat-o şi cu privire la DC 126.

Martorul Cristian Corneliu (f.261 vol.II), primarul comunei Moviliţa, a confirmat lucrările de reabilitare a DC 59 şi a declarat că a semnat procesul – verbal doar după ce i s-au prezentat documentele justificative şi că după pietruire drumul era practicabil; martorul a precizat că datorită aşezării comunei în zona de deal, drumurile pietruite necesită o întreţinere permanentă fiind deteriorate de ploile mai abundente.

Martorul Noapteş Neculai (f. 321 vol.II), primarul comunei Jitia, a declarat că DC 179 a fost pietruit în vara anului 2004 de către SC TOP MEDIA SRL şi, fiind nemulţumit de calitatea necorespunzătoare şi incompletă a lucrărilor – reprezentantul firmei pretextând defectarea autogrederului – a fost în audienţă la inculpatul Marian Oprişan, care a trimis la faţa locului o comisie ce a constatat susţinerile primarului; ca urmare, în lunile noiembrie – decembrie 2004 utilajele au revenit, au continuat lucrările şi au fost efectuate inclusiv rectificări ale curbelor în sensul lărgirii acestora; după calamităţile din 2005 drumul a fost afectat fiind serios refăcut în anul 2008.

Martora Gîrneaţă Elena (f. 323 vol.II), primar al comunei Ciorăşti, a confirmat lucrările de pietruire şi de nivelare al DC 149 de către SC PODGORIA COTEŞTI SRL şi anterior semnării procesului – verbal a discutat cu dirigintele şantierului, inculpatul Iacob Valeriu, care a verificase starea lucrărilor; anterior drumul era de pământ.

Martorul Iacob Sandu (f. 324 vol. II), primarul comunei Coteşti, a confirmat lucrările de balastare la DC 140 din 2004 efectuate de către SC PODGORIA COTEŞTI SRL; martorul a confirmat şi lucrările din iulie 2004 de pe DC 162.

Martorul Nicolae Gheorghe Daniel (f. 326 vol.II), primar al oraşului Odobeşti, a declarat că anterior lunii mai din anul 2004, s-au efectuat lucrări de balastare pe DC 133 de către SC UTILAJ CONSTRUCT SRL; după calamităţile naturale din 2005, drumul a fost serios afectat.

Referitor la acuzaţia de retragere discreţionară a sumelor plătite de către consiliul judeţean executanţilor, martora Ghinea Antoaneta (f. 363 vol.II), contabilă la SC AISPA STARS 95 SA în intervalul 2000 – 2005, a arătat că administratorul societăţii ( martorul audiat în apel, Prunache Corneliu), ridica din casieria societăţii sume de bani cu menţiunea „restituire avans” atunci când nu existau lichidităţi în conturile bancare pentru onorarea unor instrumente de plată.

Martorul Pîrlătescu Cezar Virgil (f. 364 vol.II), inginer tehnic la SC AISPA STARS 95 SA, a declarat că în general lucrările efectuate de către societate, verificate personal de el, erau corespunzătoare şi că societatea deţinea multe utilaje închiriate desfăşurând simultan mai multe lucrări.
Martorul Haiducu Viorel (f. 366 vol.II), primar al comunei Ciorăşti, ştie că în vara anului 2004 s-au efectuat de către Consiliul Judeţean lucrări de pietruire al DC 195.

Martorul Oun Valentin Valerianovici (f. 368 vol.II), primar al comunei Paltin, a arătat că DC 100 a fost pietruit şi că la DC 108 consiliul judeţean a pietruit jumătate din drum, s-au efectuat şanţuri de piatră şi s-au montat tuburi de beton; a menţionat că ambele drumuri au beneficiat de întocmirea unor proiecte de către SC EURO PROIECT FOCŞANI.

Martorul Ciocănel Nicolae (f. 370 vol.II), primar al comunei Popeşti, a confirmat lucrările efectuate pe DC 156, pe care nu s-au mai executat lucrări din 1985; ulterior drumul a fost calamitat în 2005, fiind repietruit în 2009 – 2011 de către primărie.

Martorul Cristian Iulian (f. 389 vol.II), administratorul SC UNIVERS NORD SA, a arătat că în anul 2004 a participat la o licitaţie organizată de către consiliul judeţean şi a câştigat efectuarea unor lucrări de pietruire a trei drumuri comunale respectiv DC 115, DC 108 şi DC 100; a efectuat lărgirea drumurilor de căruţă existente, scarificarea lor, balastarea, compactarea balastului, podele tubulare şi săparea de şanţuri laterale; lucrările nu au fost realizat simultan, ci pe rând, respectiv au început în 2004 şi au fost finalizate în aprilie 2005.

Martorul a descris utilajele şi forţa de muncă folosită, timpul necesar pentru realizarea lucrărilor pe 1 km de drum; a declarat că au existat proiecte de execuţie, nu cunoştea membrii comisiei de licitaţie dinainte şi lucrările au fost verificate de către reprezentanţii consiliului judeţean sau ai primăriilor; martorul l-a văzut la faţa locului pe inculpatul Iacob Valeriu care a semnat toate situaţiile de lucrări. Balastul folosit era corespunzător calitativ, dovadă că şi în prezent starea drumurilor este bună.

Martora Toader Lucia Mariana (f.447 vol.II), angajată până în anul 2005 la SC UTILAJ CONSTRUCT în calitate de devizier, a descris modalitatea de întocmire a devizelor de lucrări şi a arătat că preţul pentru lucrările de pietruire se stabilea având în vedere costul standard pentru 1 km drum, cost care era înmulţit cu lungimea traseului drumului de pietruit.

După întocmire, situaţiile de lucrări erau predate întotdeauna inculpatului Rusu Vasile fără a fi semnate de către diriginţii de şantier în momentul predării. Rezultă aşadar că nu diriginţii de şantier întocmesc situaţiile şi că acestea erau predate fără a fi semnate de ei.

Martora a arătat că nu au existat cazuri în care situaţiile de lucrări întocmite de ea să fie necorespunzătoare din punctul de vedere al nevoilor de materiale existente la punctele de lucru din teren. A declarat că nu a existat nicio situaţie în care să fi întocmit situaţiile de lucrări fără ca acestea să aibă la bază proiecte tehnice de execuţie. A precizat că situaţiile de lucrări erau întocmite în baza solicitărilor scrise, transmise de şefii punctelor de lucru.

Martorul Parang Dumitru (f.499 vol.II), locuitor al comunei Vidra, satul Volscani pe care este situat DC 77 a declarat că în septembrie – octombrie 2004 drumul a fost pietruit corespunzător fiind parţial afectat de calamităţile naturale din anul 2005.

Martorul Roşu Ovidiu (f. 450 vol.II) a verificat pentru SC UTILAJ CONSTRUCT SA prezenţa utilajelor şi a personalului pe drumurile comunale din Vrancea pietruite de către Consiliul Judeţean Vrancea la solicitarea administratorului firmei, în perioada în care directorii se aflau în concediu; martorul a descris logistica firmei menţionate.

Martorul Tacu Emil (f. 452 vol.II), primarul comunei Corbiţa, a arătat că DC 14 a fost pietruit în anul 2004 fără a fi făcute şanţuri, fiindcă acestea existau; a arătat că lucrările de întreţinere nu necesită lucrări de execuţie, astfel încât nu este necesar proiect de execuţie.

În concluzie, din prezentarea conţinutului probelor rezultă că lucrările au fost efectuate, iar cele care nu au fost executate în 2004 sau nu au fost realizate corespunzător au fost executate în cursul anului următor.

Martorul Bitere Ionuţ (f. 491 vol.II) a balastat DC 165 Gura Galiţei- Dealul lung- Râşca în anul 2005 la solicitarea inculpatului Rusu Liviu pentru a reface lucrarea anterioară făcută de către SC TOP MEDIA SRL lucrare care a fost afectată de calamităţile naturale.

Martorul a declarat că lucrările au fost plătite din fondul de garanţie reţinut de la SC TOP MEDIA SRL şi a arătat că terenul pe care s-au efectuat lucrările este un teren alunecos şi instabil care alunecă după ploi sau topiri de zăpadă, fiind situat şi deasupra unui râu.

Martorul Ionaşcu Marin (f. 492 vol.II), administratorul SC STAR CONSTRUCT INVEST SRL FOCŞANI, a efectuat lucrări de balastare pe DC 189 în primăvara anului 2005 la solicitarea inculpatului Costeanu Ioan şi a efectuat transport de balast la DC 193, lucrările fiind preluate de la firma care nu şi-a îndeplinit obligaţiile anterioare.

Martorul Ioan Gheorghe (f. 268 vol.III), care în anul 2004 a fost gestionar în cadrul SC UTILAJ CONSTRUCT a arătat că a primit o factură care atesta cumpărarea de către această societate a unei cantităţi de balast; martorul a declarat că în deplasările sale a observat că la începutul drumurilor de reabilitat se aflau grămezi de balast din care utilajele societăţii îşi luau cantităţile necesare pentru pietruire.

Martorul Mănăilă Vasile (f. 283 vol.III) a transportat pentru SC UTILAJ CONSTRUCT SA balast pe raza comunei Vizantea – Livezi de la staţia de asfalt din comuna Câmpuri, balast pe care îl lăsa pe marginea drumului.

Aceleaşi aspecte le-a menţionat martorul Sotirca Ionel (f. 285 vol.III) care a transportat timp de două luni, dintr-un depozit aflat pe malul râului Râmnic, balast pe mai multe drumuri comunale la care efectua lucrări de pietruire SC UTILAJ CONSTRUCT SERVICE FOCŞANI.
Aspecte asemănătoare a declarat martorul Cifu Fănică (f. 19 vol.IV), şofer pe o autobasculantă de 16 tone care a transportat balast pe drumurile comunale din Hărăstău, Valea Sării şi Vizantea – Dumitreşti.

Martorul Lascăr Lucian (f. 21 vol. IV), şofer, a transportat pentru SC UTILAJ CONSTRUCT SA piatră pe raza comunei Dumitreşti şi a satului Herăstrău.

Se constată că lucrările neexecutate sau cele executate necorespunzător au fost refăcute din dispoziţia inculpaţilor şi au fost achitate din fondul de garanţie. De asemenea, martorii au arătat de unde au transportat executanţii materialele necesare lucrărilor.

În acelaşi sens, martorul Grozavu Petrică (f. 33 vol. IV) angajat în cadrul Direcţiei Tehnice, Serviciul de Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, a descris modul în care s-a constituit în luna ianuarie 2005 comisia de specialitate din care a făcut parte şi care a avut ca scop verificarea modului de realizare a pietruirii, verificare care a avut loc în martie 2005, după topirea zăpezii.

Martorul ştie că s-a dat dispoziţie pentru recuperarea pagubelor cauzate prin neefectuarea sau nefinalizarea unor lucrări procedându-se la rezilierea contractelor şi la restituirea banilor de către executanţi.

În ceea ce priveşte existenţa documentelor legale, martora Lola Valerica, reaudiată în apel, (f. 35 vol.IV) a descris modalitatea de decontare a lucrărilor de pietruire, arătând că plăţile erau efectuate în baza următoarelor documente: referatul de decontare în care era consemnată lucrarea efectuată, referat semnat de către un inspector de specialitate şi de către directorul direcţiei tehnice, situaţia de lucrări semnată şi aprobată de către dirigintele de şantier şi facturile emise de constructor; şeful compartimentului de drumuri şi poduri, inculpatul Rusu Liviu aplica ştampila bun de plată şi semna pe facturile emise.

Curtea constată că martori au dat declaraţii constate cu fiecare ocazie în care au fost audiaţi.

Referitor la activitatea comisiilor de licitaţiei, martora Munteanu Viorica Marieta (f. 138 vol.IV), fost inspector tehnic în cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, a arătat că acestea erau numite prin hotărârea consiliului judeţean, iar, în concret, în cadrul comisiei ea se ocupa de verificarea ofertelor din punct de vedere tehnic împreună cu alţi inspectori din cadrul direcţiei tehnice; se verifica dacă descrierea lucrărilor de pietruire făcute de către ofertant corespundea cu caietele de sarcini întocmite de către proiectanţi, componenta de preţ era analizată şi de către conducătorii direcţiei tehnice, care hotărau dacă oferta era bună sau nu, iar inculpatul Rusu Liviu se ocupa şi de verificarea dotării tehnice cu utilaje şi cu personal a firmelor ofertante.

Ofertele erau primite de către inculpaţii Costeanu Ion, director tehnic şi inculpatul Rusu Liviu în calitate de şef serviciu tehnic, care le repartizau serviciului economic, tehnic şi juridic.

Curtea constată că ofertele au fost temeinic analizate, astfel încât nu se poate reţine, cum susţine apelantul că lucrările au fost acordate preferenţial.

Referitor la plata membrilor comisiilor, martora a arătat că inculpata Teodorescu Valeria a constatat că suma cuvenită unui membru al comisiei de licitaţie pentru o oră de activităţi în comisie de 70.000 ROL era insuficientă, având în vedere nivelul salariilor din anul 2004; de aceea inculpata a luat în calcul o medie a salariilor din direcţia tehnică, a calculat suma pentru o oră şi a înmulţit suma cu numărul de ore efectiv lucrate în comisie; în continuare, pentru încadrarea în prevederile normelor din anul 2001, suma rezultată a fost împărţită la 70.000 ROL, rezultând numărul de ore trecut ca activitate pentru fiecare membru al comisiei.

Din această parte a declaraţiei, coroborată cu cea anterioară, se reţine că remunerarea muncii nu a fost arbitrară sau nejustificată, ci a avut loc în funcţie de un criteriu obiectiv, media salariului în plată, iar pentru respectarea acestui criteriu a fost necesară folosirea scriptică a acelui număr de ore care îi corespundea. Aşadar, utilizarea scriptică a unui anumit număr de ore nu a fost făcută cu intenţia ca numărul de ore scriptic să dovedească o realitate pretins falsă.

În continuare, martora a lămurit alocarea sumelor, şi anume, în urma estimării efectuate cu compartimentul tehnic s-a constatat că suma totală de bani alocată programului de pietruire era insuficientă pentru executarea corespunzătoare a drumurilor comunale din program, pe întreaga lor lungime şi cu lucrări corespunzătoare, ceea ce a determinat opţiunea pentru pietruirea tuturor drumurilor din cadrul programului în limita sumei alocate, iar inculpatul Costeanu a fost cel care a înaintat anexa cu drumurile. Ca atare, opţiunea nu a fost făcută cu intenţia de a se încălca legea.
Martora a precizat că lucrările s-au făcut în baza HG nr. 226/2003, iar nu în baza HG nr.577, care se referă la alte fonduri.

A precizat că potrivit Legii nr. 273 referitoare la recepţia lucrărilor, aceasta se face prin sondaj şi prin verificarea cărţii tehnice, motiv pentru care nu s-a deplasat în teren.

În concluzie, din prezentarea conţinutului probelor rezultă că lucrările au fost efectuate, iar cele care nu au fost executate în 2004 sau nu au fost realizate corespunzător au fost executate în cursul anului următor; societăţile care au contractat lucrările au avut resursele necesare, iar dacă nu au reuşit executarea contractelor s-au stornat facturile achitate, s-au refăcut lucrările fie de către executantul iniţial, fie de către un altul, care a fost plătit din garanţia reţinută de la primul contractant.

Trecând la analiza celorlalte critici, Curtea constată că este nefondată susţinerea parchetului că interpretarea juridică pe care judecătorul fondului a dat-o probelor administrate ar fi în întregime eronată şi contradictorie, fiindcă, astfel cum se observă, starea de fapt rezultă din simpla prezentare a probelor administrate fără a fi necesară interpretarea acestora.

Afirmaţia apelantului că analiza instanţei cu privire la paguba cauzată prin faptele inculpaţilor a avut drept premise greşite reţinerea unei legături directe între hotărârile de guvern aplicabile în cauză şi existenţa prejudiciului este contrazisă de realitatea ce rezultă fără dubiu din probele administrate.

Astfel, toţi funcţionarii implicaţi în programul de pietruire au dat o interpretare unitară actelor normative de guvern incidente în materie. Ca atare, sub aspectul laturii subiective, nu există nicio probă din care să rezulte intenţia inculpaţilor de a alege deliberat un anumit cadru legal pentru a comite infracţiunile reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Afirmaţia că punerea în operă a materialelor s-a făcut doar pentru a se da aparenţa unor lucrări realizate integral cantitativ şi calitativ pentru decontarea integrală a sumelor şi că tocmai acesta ar fi fost scopul urmărit de către inculpaţi pentru a nu lăsa la dispoziţia consiliilor locale sumele de bani pentru lucrări motivându-se că păstrând fondurile, inculpaţii din cadrul consiliului judeţean au putut să le distribuie preferenţial şi că astfel toate plăţile efectuate în baza contractelor nelegale, sunt la rândul lor nelegale reprezintă doar speculaţii, fiindcă nu rezultă din nicio probă administrată.

Motivul parchetului potrivit căruia specialistului DNA care a realizat raportul de constatare nu-i era interzis de niciun act normativ să se pronunţe asupra unor chestiuni juridice ce reglementează chestiuni contabile, argumentându-se că în caz contrar ar fi imposibilă funcţionarea unor instituţii precum Curtea de conturi şi ANAF este valid în măsura în care nu se pretinde că opinia acestuia este absolută, nefiind supusă cenzurii organelor judiciare, mai ales a instanţei civile specializate.

Invocarea adresei semnate de către inculpatul Marian Oprişan din care rezultă constatarea existenţei unui prejudiciu pe parcursul derulării contractelor, este fondată însă în sensul invers decât cel în care s-a făcut de către procuror; din probele prezentate rezultă că persoanele desemnate cu supravegherea executării drumurilor, chiar şi beneficiarii direcţi, au semnalat neregulile constatate; inculpatul Marian Oprişan a dispus ca o comisie să verifice aspectele şi să ia toate măsurile pentru recuperarea prejudiciilor, urmarea fiind aceea că lucrările efectuate defectuos au fost refăcute, facturile achitate pentru lucrările neexecutate au fost stornate, iar garanţiile de bună execuţie au fost reţinute. Prin urmare, prejudiciul constatat a fost înlăturat datorită îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi.

Critica referitoare la faptul că prima instanţă a omis să constate că preţurile lucrărilor au fost efectuate la câteva zile de la încheierea contractelor este irelevantă de vreme ce nu s-au încălcat dispoziţii exprese din contractele încheiate.

Afirmaţia că executanţii nu aveau logistica necesară pentru a putea executa contractele nu este concludentă, fiindcă lucrările au fost executate, iar inculpaţii au verificat înainte de încheierea contractelor acest aspect. Oricum afirmaţia este infirmată de probele din care rezultă că societăţile comerciale au deţinut fie în calitate de proprietar, fie prin închiriere utilajele necesare şi au folosit angajaţii proprii sau au angajat zilieri; din probele anterior prezentate, rezultă că una dintre societăţi avea capacitatea de a derula 4 sau 5 lucrări simultan, dar din conţinutul probei mai rezultă şi că efectuarea lucrărilor depindea de efectuarea plăţilor, în lipsa plăţilor lucrările fiind întrerupte.

Nu poate fi primită critica că instanţa nu a argumentat combaterea declaraţiilor de martori date în cauză de către primarii sau consilierii locali familiarizaţi cu lucrările gospodăreşti, din cauză că declaraţiile prezentate nu trebuie combătute fiind date în acelaşi sens, motiv pentru care se coroborează între ele.

Afirmaţia că instanţa nu a adus niciun argument viabil în sprijinul înlăturării rapoartelor de constatare care au evidenţiat sumele în numerar ridicat de către firmele de construcţii fără nicio justificare şi fără corespondenţă în achiziţiile de materii necesare lucrărilor este nefondată, deoarece ridicarea sumelor este irelevantă din perspectiva acuzaţiilor aduse inculpaţilor; ridicarea sau neridicarea sumelor, achiziţionarea legală sau nelegală a materiilor necesare lucrărilor, nu confirmă dar nici nu infirmă existenţa faptelor imputate inculpaţilor şi a vinovăţiei acestora. Pe de altă parte acuzaţiile nu au fost dovedite, iar acestea fac obiectul unui dosar separat aflat în curs de judecată.

Susţinerea că instanţa nu a luat în considerare probele testimoniale din care rezultă lipsa efectuării lucrărilor şi calitatea necorespunzătoare a acestora este contrazisă chiar de probele administrate în apel la propunerea parchetului. Astfel, acestea au fost propuse pentru a se dovedi anumite împrejurări însă toate declaraţiile au fost în sens contrar.

Afirmaţia că instanţa nu a luat în considerare declaraţia inculpatului Iacob Valeriu diriginte de şantier care a recunoscut că nu avea cum să supravegheze execuţia lucrărilor pe toate drumurile este nefondată; este de necontestat că o singură persoană nu putea supraveghea lucrările efectuate în acelaşi timp pe foarte multe drumuri comunale fiindcă obiectiv nu avea cum, ceea ce înseamnă că fapta nu îi poate fi reproşată.
În realitate însă, după cum rezultă din probe, supravegherea lucrărilor s-a efectuat atât de către dirigintele de şantier, cât şi de către angajaţii direcţiei tehnice din consiliul judeţean sau de către primarii comunelor care au semnalat neregulile constatate, dar şi de către persoane desemnate de către firmele ce au executat lucrările.

În ceea ce priveşte legalitatea plăţii membrilor comisiei de licitaţie critica că judecătorul a dat o interpretare eronată Contractului de împrumut subsidiar, bazată pe argumentul că este absolut cert că sumele împrumutate nu puteau fi utilizate pentru plata membrilor comisiilor şi că s-a plătit un număr foarte mare de ore de muncă, este nefondată deoarece intrepretarea judecătorului fondului concordă cu interpretarea instanţelor civile specializate ce au statuat în mod definitiv şi irevocabil asupra acestei chestiuni, după cum se va vedea mai departe.

Susţinerea apelantului că instanţa de fond a avut o viziune simplistă asupra actului de conducere exercitat de către inculpatul Marian Oprişan în calitate de preşedinte al consiliului judeţean, argumentându-se că tocmai proasta funcţionare a aparatului din subordine este producătoare de pagube, se bazează pe premise false. Prima instanţă a argumentat pe baza legii care prevede, simplu şi clar, atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean, atribuţii din care instanţa a dedus că acestea nu sunt susceptibile de a produce pagube, în esenţă fiind atribuţii de supraveghere.

Pe de altă parte, susţinerea că plăţile au fost efectuate fără respectarea dispoziţiilor privind controlul financiar preventiv şi plata cheltuielilor în instituţiile publice, fapt ce a determinat efectuarea de plăţi nelegale, care a condus la proasta funcţionare a aparatului administrativ, de care s-ar face vinovat inculpatul, reprezintă un raţionament invalid, fiindcă prima premisă este invalidă, fiind contrazisă de toţi martorii audiaţi sub acest aspect. Oricum, expunerea unui silogism nu exonerează de sarcina probei, fiindcă în raţionamentul juridic se reţin doar premisele dovedite.
Contrar apelantului, existenţa prejudiciului nu poate fi presupusă nici din modul de executare a lucrărilor şi nici din modul de aprovizionare cu materii prime şi nici din existenţa sau inexistenţa proiectelor de execuţie a lucrărilor sau din respectarea sau nerespectarea normelor Ministerului Transporturilor.

În plus, între prejudiciul afirmat şi pretinsa conduită ilicită a inculpaţilor trebuie să existe un raport de cauzalitate probat, deoarece infracţiunile de care au fost acuzaţi inculpaţii sunt infracţiuni de rezultat.

În cauză, probele administrate arată că lucrările au fost efectuate, unele dintre acestea au rezistat în absenţa calamităţilor până în prezent sau până în momentul asfaltării, iar martorii au arătat că lucrările au fost utile şi necesare.

Susţinerile din actul de sesizare şi din apelul declarat conform cărora Consiliul Judeţean Vrancea era în incapacitate de a contracta lucrările de pietruire, având doar capacitatea de a contracta creditul destinat lucrărilor, se bazează pe supoziţia că doar analiza efectuată de către procuror este cea corectă, fiindcă pietruirea drumurilor comunale este în competenţa consiliilor comunale, iar cea a drumurile judeţene este în competenţa consiliilor judeţene, invocându- se inclusiv corespondenţa lingvistică a termenilor. Susţinerile sunt însă contrazise de declaraţiile martorilor avizaţi care au declarat că, în speţă, lucrările puteau şi trebuiau să fie executate prin consiliul judeţean. De exemplu, din declaraţia martorului Vasile Năstase, pensionar, fost angajat în cadrul Direcţie de investiţii a Ministerului Transporturilor, coordonatoarea proiectului, rezultă clar că ministerul a distribuit în mod egal fondurile către judeţe şi că în mai multe judeţe lucrările au fost executate de către consiliul judeţean, fiindcă autorităţile locale de la nivelul comunelor nu aveau personalul de specialitate necesar în acest scop. Astfel, concluzia analizei procurorului este contrazisă de probele administrate.

Pe de altă parte, această concluzie a fost infirmată de analiza judecătorului fondului care s-a bazat pe interpretarea corectă a cadrului legal, deşi era suficient să constate incertitudinea cadrului legal, fiindcă orice dubiu profită inculpaţilor. Totuşi, pentru a tranşa acest aspect, s-a reiterat în apel, Curtea va expune propriile argumente pentru care analiza fondului este corectă.

Astfel, Contractul de împrumut subsidiar – Proiect pietruire a drumurilor comunale (f. 153 vol.I fond) a fost încheiat între Ministerul Transporturilor şi Consiliul Judeţean Vrancea, ultimul însă în calitate de agenţie de implementare, avându-se în vedere că prin HG nr. 226/2003, publicată M.Of. nr. 147/6 martie 2003, s-a aprobat contractarea de către Ministerul Transporturilor, respectiv garantarea de către Ministerul Finanţelor Publice a unui credit extern în valoare totală de 50 milioane de dolari SUA, necesar pentru finanţarea lucrărilor de pietruire a drumurilor comunale. Aşadar, contractul prevede expres incidenţa în cauză a HG nr. 226/2003.

În cuprinsul contractului, la art. 1 au fost definiţi termenii din contract, printre altele, arătându-se că prin coordonator de proiect (C.P.) se înţelege Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului ( MTCT) reprezentat prin Direcţia Generală, Investiţii şi Concesiuni, iar art. 2 arată că obiectul contractului este reprezentat de drepturile şi obligaţiile părţilor privind realizarea proiectului şi utilizarea fondurilor din împrumut; deci, utilizarea fondurilor potrivit contractului constituia o obligaţie contractuală asumată de către Consiliul judeţean, ce se impunea a fi respectată.
Scopul principal al proiectului, prev. de 3 pct.1 a fost finalizarea proiectelor la drumurile comunale de pământ la sate finanţate conform HG nr. 577/1997 precum şi pietruirea de noi drumuri comunale de pământ clasate cât şi reabilitarea drumurilor comunale.

Ca atare, împrumutul a fost contractat pentru finalizarea drumurilor comunale de pământ din HG nr. 577/1997 şi, în plus, pentru alte noi drumuri de pământ, dar şi pentru reabilitarea oricăror drumuri comunale, ceea ce permitea extinderea lucrărilor. Art. 3 pct. 2 arată că drumurile comunale prevăzute a fi pietruite sau a fi reabilitate sunt cuprinse în Anexa nr. 1 la prezentul contract de împrumut subsidiar.

Modul şi condiţiile de finanţare a proiectului au fost descrise la art. 4 în care s-a arătat că proiectul se finanţează din fonduri în valoare de 1 milion USD iar la art. 4 pct. 2 se prevede că fondurile vor fi transferate de MTCT către Agenţia de Implementare, deci către Consiliul Judeţean Vrancea, şi vor fi folosite de către aceasta exclusiv pentru finanţarea achiziţiilor de produse, lucrări şi servicii destinate realizării proiectului, conform termenelor şi condiţiilor din contractele încheiate cu furnizorii de produse, lucrări şi/sau servicii.

Se observă că nu se permite transferarea sumelor către consiliile locale şi că doar Consiliul Judeţean Vrancea va folosi sumele împrumutate pentru finanţarea nu doar a lucrărilor de pietruire, ci şi pentru finanţarea serviciilor destinate pietruirii şi reabilitării drumurilor, deci a plăţii comisiilor de licitaţii.

Art. 4 pct. 3 prevede: Agenţia de implementare va contracta achiziţii de produse, lucrări şi/sau servicii pentru realizarea proiectului în conformitate cu regulile de achiziţii stabilite prin reglementările legale în vigoare şi numai în limita fondurilor menţionate la art. 4 pct. 1. Ca atare, plata comisiilor de licitaţie trebuia efectuată din împrumut, licitaţia fiind un serviciu necesar pentru realizarea proiectului în sensul prev. de art.3 pct.1 expus anterior.

Art. 4 pct. 4 prevede expres că orice depăşire a bugetului Proiectului peste limita fondurilor menţionate de 1 mil USD se va suporta din sursele proprii, ale agenţiei de implementare, deci a Consiliului Judeţean Vrancea, de unde rezultă că opţiunea de a se pietrui toate drumurile, luată de inculpatul Costeanu pe baza analizei compartimentului tehnic este legală, fiindcă doar pentru pietruirea drumurilor ajungea suma împrumutată.
Art. 6 pct. 2 prevede expres că preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea îşi poate delega responsabilităţile legate de proiect către maximum alţi doi salariaţi din cadrul consiliului, aşadar delegarea reproşată de parchet este legală.

Art. 6 pct. 3 prevede că Agenţia de implementare se va asigura pe toată durata proiectului că sunt disponibile resursele necesare pentru proiectarea, licitaţia, contractarea, plăţile, managementul şi supervizarea lucrărilor necesare pentru realizarea proiectului de unde rezultă că nu doar plăţile lucrărilor de pietruire se trag din împrumut, ci şi cele privind proiectarea, licitaţia şi contractarea lucrărilor, aspect întărit de art. 6 pct. 4 care prevede că Agenţia de implementare va utiliza fondurile transferate de către Coordonatorul de Proiect exclusiv în scopul finanţării achiziţiilor de produse, lucrări şi servicii necesare realizării proiectului, în concordanţă cu legislaţia în vigoare.

Mai mult, art. 8 pct. 1 specifică că managementul, care vizează realizarea proiectului, administrativ şi financiar, include pregătirea dosarelor de licitaţie şi licitaţia.

Referitor la facturi, art. 8 pct. 2 prevede că managementul tehnic include verificarea şi vizarea facturilor înainte de efectuarea plăţilor către contractor.

Este de menţionat că art. 15 intitulat clauze finale prevede că orice neînţelegere dintre Coordonatorul de proiect şi Agenţia de implementare va fi soluţionată de părţi pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord părţile au convenit ca neînţelegerile să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti competente, de unde rezultă, o dată în plus, natura contractuală a obligaţiilor pe care parchetul le consideră în mod eronat atribuţii stabilite de dreptul public.

Inculpaţii au respectat obligaţiile asumate prin contract şi au semnat contractele de execuţie de lucrări ( de ex., f.168 vol.I dosar fond) între autoritatea contractantă Consiliul Judeţean Vrancea în calitate de achizitor şi câştigătorii licitaţiilor, în calitate de executanţi.

Analizând legalitatea contractelor, aspect criticat în apel, Curtea constată că prin contract executantul garanta calitatea lucrării şi corespondenţa acesteia cu reglementările tehnice în vigoare, deci, în niciun caz nu era obligaţia autorităţii contractante de a asigura respectarea reglementărilor tehnice în vigoare.

În ceea ce priveşte garanţia de punere în execuţie a contractului se stabileşte cuantumul la un procent de 5 % din preţul contractului, iar autoritatea contractantă nu restituia integral garanţia decât după expirarea duratei de garantare a lucrărilor executate, pe baza procesului –verbal de recepţie final.

Contractele au stabilit şi modalitatea de plată a executanţilor, avansul fiind de 30 % din valoarea preconizată a se realiza într-o lună de zile potrivit HG nr. 264/2002, iar plăţile parţiale trebuie să fie făcute la cererea executantului în cel mai scurt timp posibil.

Aşadar, contractele nu cuprind clauze nule, aspect constatat şi de către instanţa civilă competentă, care a analizat cadrul legal incident. Acest cadru legal nepenal, incident în speţă, reprezintă o chestiune prealabilă tranşată definitiv de către instanţa civilă, respectiv Curtea de Apel Bacău, care prin Decizia civilă nr. 1054/ 1 iunie 2012 dată în dos. nr. 4770/110/2008 a confirmat ipoteza unui contract de finanţare extern privind programul de pietruire a drumurilor comunale, aşa încât toate angajamentele legale din care rezultă o cheltuială pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, ca finanţate de o instituţie internaţională, se vor efectua în conformitate cu prevederile acordului de finanţare (art.43 O.U.G.nr.45/2003).”

Despre complexul turistic Căprioara

”În ceea ce priveşte achiziţia Complexului Căprioara, parchetul a criticat reţinerea primei instanţe că aceasta s-a înscris în mod corect la capitolul cheltuielilor neprevăzute, însă critica nu poate fi primită, deoarece prima instanţă a motivat că doar în cursul anului respectiv s-a pus problema achiziţionării Complexului Căprioara datorată în principal hotărârii vânzătorului de a reduce preţul şi a restituirilor de imobile în care autorităţile îşi desfăşurau activitatea, aspecte confirmate de către martorii audiaţi. Pe de altă parte, Curtea reţine că încadrarea achiziţiei la cheltuieli neprevăzute a fost legal efectuată, fiindcă neprevederea nu se referă la caracterul intempestiv al cheltuielii, ci la faptul neincluderii cheltuielii în bugetul anual al instituţiei cu ocazia întocmirii acestuia.

Referitor la preţul achiziţiei, la dosarul de urmărire penală( f.212, vol. 40 dup) există o evaluare independentă făcută pentru Federal Coop Vrancea anterioară negocierii.

Martora Anghene Marinela (f. 488 vol.II) contabila şefă a Federal Coop Vrancea a semnat antecontractul de vânzare – cumpărare al complexului, a arătat că anterior înstrăinării acesta a fost închiriat şi părăsit de chiriaşi astfel că se afla într-o stare de degradare parţială.

Martora Nichita Erselia (f. 489 vol.II), în anul 2004 preşedinta FEDERAL COOP VRANCEA, a arătat că anterior vânzării către Consiliul judeţean a încercat în repetate rânduri şi în diferite modalităţi să îl vândă, însă nu a găsit clienţi; a precizat că a primit o adresă din partea consiliului judeţean prin care s-a comunicat că acesta este interesat să cumpere complexul, iar martora împreună cu preşedintele CENTROCOOP s-a deplasat la Consiliul Judeţean Vrancea unde au negociat cu inculpaţii Marian Oprişan şi Mircea Diaconu, preţul de vânzare; la data încheierii contractului se dorea amplasarea în acea locaţie a unor unităţi de utilitate publică precum jandarmeria; a considerat că preţul vânzării a fost bun având în vedere că federaţia nu avea fonduri necesare pentru modernizare.

Martora Sava Viorica (f. 120 vol.III dosar fond) a făcut parte din comisia de buget finanţe a consiliului judeţean care elabora hotărâri consultative pentru deciziile consiliului judeţean. A precizat că în şedinţa din 12 noiembrie 2004 a plenului Consiliului Judeţean Vrancea s-a discutat în mod generic despre achiziţionarea unor clădiri, deoarece când era pusă în discuţie o rectificare de buget, obiectivul alocării sumelor era determinat generic, urmând ca ulterior să fie individualizate şi parcurse toate etapele legale pentru realizarea investiţiei; la final, a precizat că în proiectul de hotărâre pentru achiziţionarea unui imobil era firesc şi necesar să fie identificat imobilul de cumpărat însă pentru rectificarea bugetară era necesară numai o indicare generică a capitolului de buget care se rectifica, în speţă, capitolul imobile.

Martorul Băieşu George (f. 121 vol.III) fost prefect al judeţului Vrancea, a considerat oportună achiziţionarea complexului Căprioara, fiindcă în zonă exista nevoia dezvoltării unei zone de agrement pentru locuitorii municipiului Focşani şi a localităţilor din apropiere precizând că la vremea respectivă existau autorităţi ale statului care îşi desfăşurau activitatea în clădiri improprii, iar consiliul judeţean a mai procedat atât anterior, cât şi ulterior pentru achiziţionarea unor clădiri în stare de degradare, precum Tribunalul Vrancea, sediul fostei prefecturi pe care le-a reabilitat sau le reabilitează.

Curtea a administrat probe şi în ceea ce priveşte achiziţionarea Complexului Căprioara.

Martorul Melinte Vasile, a participat în calitate de consilier judeţean la şedinţa Consiliului Judeţean în care a fost rectificat bugetul şi în care s-a discutat de achiziţionarea unor imobile pentru serviciile publice ale judeţului; a arătat că anterior s-a discutat în comisia de achiziţionare a unor imobile, fiindcă se făceau retrocedări şi multe instituţii rămâneau fără spaţiu, astfel încât a fost cuprins în buget cumpărarea de imobile.

Martorul a precizat că toţi consilierii judeţeni ştiau că se intenţionează achiziţionarea Complexului Căprioara, deoarece fiecare consilier primea o mapă cu toate punctele ce se discutau în şedinţă; a mai declarat că, în continuare, este utilă achiziţionarea şi crearea unui punct turistic în zonă, fiindcă, altfel, o ieşire într-un spaţiu verde a locuitorilor din Focşani poate fi făcută la o distanţă de 30-40 km.

Acelaşi martor, a arătat că hotărârea consiliului nu prevedea sursa de finanţare, deoarece banii trebuiau luaţi din bugetul consiliului judeţean, care, dacă nu avea, trebuia să ceară de la Guvernul României prin rectificare de buget.

Martora Ionescu Claudia Lavinia, fost consilier judeţean, a precizat că necesitatea achiziţionării de imobile a fost determinată de împrejurarea că în acea perioadă mai multe instituţii trebuiau să elibereze spaţii retrocedate, exemplificând cazul Bibliotecii pentru copii, iar, la vremea respectivă, Complexul Căprioara era în bună stare şi situat avantajos lângă Muzeul de etnografie; de asemenea a arătat că la diverse întâlniri cu cetăţenii s-a ridicat problema lipsei spaţiului de agrement.

Martorul Gheţu Toader, care a ţinut locul secretarului general al consiliului judeţean, a arătat că a semnat pentru legalitate actele inculpatului Marian Oprişan, inclusiv dispoziţia prin care s-a desemnat sau delegat atribuţii în legătură cu programul de pietruire şi a prezentat pe larg modalitatea de achiziţionare a Complexului Căprioara; acesta a reafirmat criza de spaţii a Consiliului Judeţean Vrancea; a menţionat că era normal să existe o negociere înainte de vânzare, fiindcă suma bugetară trebuia să rezulte de undeva.

Martora Dan Raluca Tatiana, consilier juridic la vremea respectivă, a declarat că s-au retrocedat imobile în perioada respectivă şi că, iniţial, consiliul judeţean deţinea o proprietate de 2 ha unde funcţionează o secţie a Muzeului, apoi s-au achiziţionat imobilele Complexului Căprioara, iar, în final, au intrat în proprietatea consiliului judeţean încă 40 ha teren din Crângul Petreşti, ocazie cu care au intrat în proprietate şi terenurile de sub complex, transferate din proprietatea Primăriei Focşani; a mai specificat că ulterior Consiliul a mai achiziţionat şi alte clădiri şi că în prezent se află în stadiu de implementare un proiect de reabilitare a Crângului Petreşti.

În acelaşi timp, martora a precizat modul în care se efectuează plăţile în cadrul consiliului judeţean respectiv: indiferent de iniţiatorul referatului de plată, referatul trebuie să poarte viza controlului financiar preventiv, ceea ce înseamnă o viză de legalitate a sumelor ce trebuie plătite, apoi documentul de plată ajunge la conducere pentru a fi avizat, astfel încât preşedintele consiliului judeţean nu poate să refuze o plată dacă în spate există toate documentele justificative.

Martora a precizat că potrivit Legii nr. 215/2001 consiliul judeţean împuterniceşte preşedintele să iniţieze negocieri doar în cazul împrumuturilor, deci, nu este necesară o hotărâre de consiliu judeţean distinctă pentru negociere sau încheierea unui antecontract, doar plata nu se putea face decât cu acordul consilierilor judeţeni, fiind necesară hotărârea de consiliu judeţean.

Martora a mai afirmat că opinia ei juridică este în sensul că pentru semnarea unui contract nu este necesară o împuternicire de la consiliul judeţean, fiind suficient ca semnătura să aparţină unei persoane din conducerea consiliului judeţean sau a unui împuternicit, după cum preşedintele reprezintă oricum judeţul.

Ca atare, conţinutul probelor administrate nu probează acuzaţiile aduse.

Motivul de apel potrivit căruia avantajul patrimonial necuvenit a constat în suma plătită FEDERAL COOP VRANCEA, întrucât imobilului nu i s-a găsit nicio utilitate până în prezent şi că dacă ar fi fost utilă achiziţionarea, acesta ar fi fost reabilitat şi pus în funcţiune nu este relevant, din moment ce utilitatea a fost stabilită cu ocazia achiziţiei.

Curtea reţine că achiziţionarea Complexului Căprioara s-a făcut cu respectarea legii şi a practicilor administrative uzitate şi în cazul altor imobile, aflate în aceeaşi situaţie.

Referitor la finanţarea Hotelului Rucăr şi a Complexului Hanul dintre Vii nu este concludentă critica potrivit căreia instanţa în mod greşit s-a limitat a constata că raportul Curţii de Conturi a fost desfiinţat de către Tribunalul Bacău, parchetul invocând dispoziţiile conform cărora hotărârile definitive ale altor instanţe nu au autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii.

Contrar criticii, hotărârea instanţei specializate nu priveşte existenţa faptei ilicite ce ar putea constitui infracţiune, ci doar un subelement al laturii obiective a infracţiunii, respectiv prejudiciul, deci o chestiune prealabilă, în speţă de competenţa instanţei civile, care a şi statuat asupra acesteia în mod definitiv.

Că este aşa, o dovedeşte derularea faptelor în urma cărora s-a ajuns la formularea acuzaţiilor penale. Astfel, în anul 2005, la Consiliul Judeţean Vrancea s-a efectuat auditul financiar al contului anual de exerciţiu şi a bilanţului contabil încheiat la 31.12.2004, în vederea acordării descărcării de gestiune pentru exerciţiul fiscal al anului 2004.

Organele de control au opinat că s-au produs o serie de abateri de la legalitate şi regularitate, unele chiar referitoare la practici administrative pentru care în anii anteriori, aceleaşi organe de control au acordat descărcarea de gestiune. Descărcarea de gestiune, ceea ce, sub aspectul laturii penale, ridică o chestiune de imprevizibilitate a aplicării legii, cu efect asupra răspunderii penale. Rezultatele controlului au fost consemnate în două rapoarte de control intermediar (nr. 5005/22.07.2005 şi nr.5006/22.07.2005) încheiate la Consiliul Judeţean Vrancea; prin raportul de control intern înregistrat sub nr.524/22.09.2005 s-a analizat contul de exerciţiu şi bilanţul contabil pe anul 2004, semnat cu obiecţiuni de conducerea unităţii controlate.

Pentru valorificarea actelor de control s-a pronunţat încheierea de sesizare a instanţei nr.40/08.08.2005, privind stabilirea răspunderii civile delictuale şi recuperarea prejudiciului în sumă de 2.278.607 lei de la un număr de 70 de persoane şi luarea măsurilor asiguratorii (2.093.787 lei plăţi nelegale şi 184.820 lei foloase nerealizate).

Încheierea de sesizare corespundea cu sesizarea organului de urmărire penală însă nici ea, nici rapoartele de control nu constituie probe, nici măcar în faţa instanţei civile care a specificat că potrivit regulii înscrise în art.1169 Cod civil anterior prin raportare la dispoziţiile art.998 şi următoarele Cod civil, trebuia probată existenţa prejudiciului, certitudinea şi întinderea acestuia, vinovăţia persoanelor cărora li se impută pretinsul prejudiciu, condiţii în absenţa cărora nu se poate angaja răspunderea civilă a celor chemaţi în judecată.

Într-adevăr, şi în materie penală, susţinerile cuprinse în actul de sesizare al instanţei trebuie probate, simplele afirmaţii nefiind suficiente pentru a angaja răspunderea civilă delictuală.

În speţă, instanţa civilă competentă potrivit legii, a tranşat în mod definitiv şi irevocabil o serie de chestiuni prealabile de care depindea soluţionarea cauzei penale de faţă, astfel încât acestea nu pot fi repuse în discuţie. Mai mult, statuările instanţei civile sunt bazate pe probe precum expertiza tehnică şi expertiza contabilă.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 721/23 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4770/110/2008 de Tribunalul Bacău – Secţia comercială şi de contencios administrativ, definitivă prin decizia civilă nr. 1054/1 iunie 2012 a Curţii de Apel Bacău s-a soluţionat cererea Curţii de Conturi a României care a investit instanţa cu încheierea nr. 40/8 august 2005 privind prejudiciul în sumă de 22.786.066.523 ROL, respectiv 22.786.07 RON.

În încheiere, printre altele, s-a sesizat că în cursul anului 2004 a fost achitată din bugetul instituţiei sub forma indemnizaţiilor pentru participarea în cadrul comisiilor de analiză şi evaluare a ofertelor unor funcţionari publici suma de 736.625.197 ROL, contrar prevederilor legale care interzic acestora să desfăşoare alte activităţi şi cu depăşirea fondului zilnic de timp peste durata unei zile.

Tot în încheiere se arată că în perioada 2003 – 2004 Consiliul Judeţean Vrancea a angajat şi a realizat cheltuieli din creditele prevăzute în buget pentru finanţarea administraţiei publice, în sumă totală de 5.345.398.189 ROL pentru întreţinerea şi funcţionarea Hotelului Rucăr situat în Soveja şi a Complexului Hanul dintre Vii situat în localitatea Câmpina pe motiv că prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat s-a precizat că ordonatorii de credite pot finanţa activităţi legate de administrarea hotărârilor, caselor de odihnă şi de oaspeţi, exclusiv din veniturile proprii.
Instanţa specializată a reţinut că sumele s-au acordat în condiţiile Legii nr. 161/2003 care au fost completate prin Legea nr. 171/2004 care a înlăturat situaţia de incompatibilitate invocată în încheierea de sesizare, iar instanţa de recurs a argumentat, la rândul ei, nereţinerea capătului de cerere.

Referitor la hotel şi la han, instanţa a constatat că în conformitate cu HG 908/2002 Anexa nr. 1 poziţia 2, 3, 4 acestea sunt case de protocol, nefiind deschise consumatorilor, aşa cum rezultă din adresa nr. 1060/16 noiembrie 2005 A MTCT şi că, pentru anul financiar 2003, Consiliul judeţean a fost descărcat de gestiune.

Referitor la acest aspect, Curtea de Apel Bacău, în recurs, a constatat în plus că instituţia publică nu a obţinut certificate de clasificare necesare pentru ca imobilele să intre în circuitul turistic, ele fiind clasificate ca şi case de protocol în patrimoniul consiliului judeţean, nefiind astfel deschise turiştilor consumatori. A concluzionat că este exclusă posibilitatea, reproşată de parchet în cauza penală, ca acestea să producă venituri proprii în scopul autofinanţării, din această perspectivă H.C.J. nr. 50/2002 apărând ca şi ineficientă.

Dacă s-ar fi procedat conform susţinerilor Curţii de Conturi, autoritatea publică nu ar fi respectat clasificaţia bunurilor, a mai reţinut instanţa civilă.

Instanţa de recurs a constatat că s-a dovedit că sumele cheltuite au fost exclusiv cheltuieli de întreţinere şi de minimă funcţionare (cheltuieli cu paza, energia electrică, apă, gaz, telefonie, igienizare, reparaţii acoperiş) pentru a evita degradarea bunurilor proprietate publică, aşa încât nu se poate reţine existenţa vreunui prejudiciu patrimoniului Consiliului Judeţean Vrancea, invocând în acest sens conform înscrisurilor( depuse la f.238-526 dos. raport intermediar) şi a expertizei contabile (f.29 vol.III dosar civil).

Aşadar, interpretarea primei instanţe penale concordă cu cea definitivă a instanţei civile, care a constat că inculpaţii au procedat legal.

Tot prin încheierea nr. 40, Camera de Conturi Vrancea a solicitat stabilirea răspunderii juridice a persoanelor răspunzătoare pentru un prejudiciu în sumă de 8.926.120.554 ROL provenit din neexecutarea sau executarea parţială a unor lucrări de reabilitare şi pietruire de drumuri comunale din anul 2004, motivat de faptul că documentaţia pentru achiziţia de lucrări a fost incompletă sau că din inventarierea drumurilor s-a constatat că lucrările nu au fost executate în totalitate sau au fost executate pe alte amplasamente decât cele prevăzute iniţial.

Raportat la acest capăt de cerere, prima instanţă specializată a reţinut că la data inventarierii lucrărilor contractate de către Camera de Conturi contractele se aflau încă în derulare, iar faţă de această inventariere forţa probantă superioară o are expertiza tehnică care a arătat că lucrările au fost executate. Similar, şi instanţa de recurs a constatat că expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că lucrările în discuţie au fost executate, cantităţile de materiale menţionate în documentaţia tehnică de execuţie au fost constatate de expert.

Aceeaşi instanţă, referitor la atribuţiile pe care le aveau inculpaţii, a statuat că prezintă relevanţă următoarele dispoziţii legale înscrise în Legea nr.10/1995, privind calitatea în construcţii:
– art.13 alin.3: verificarea calităţii execuţiei construcţiilor este obligatorie şi se efectuează de către investitori prin diriginţi de specialitate;
– art.17 alin.1 şi 3: recepţia construcţiilor(de orice categorie) constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de execuţie şi cu documentele cuprinse în cartea tehnică a construcţiei şi se face de către investitor, în prezenţa proiectantului şi a executantului.
– Art.28: Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă, a unor construcţii de calitate corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin procedurile şi regulamentele elaborate, revine factorilor care participă la conceperea, realizare, exploatarea şi postutilizarea acestora.

Cu privire la imputarea unor sume plătite înainte de recepţia la terminarea lucrărilor, reţine că din contractele de achiziţie nu rezultă obligaţia ca plata lucrărilor efectuate să se facă ulterior recepţiei lucrărilor.

Reţine, totodată, că efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale şi numai după ce aceste au fost angajate, lichidate şi ordonanţate (art.50 alin.6 din O.U.G. nr.45/2003).”

Curtea a constatat că s-a încălcat principiul egalității de arme

”Opiniile avansate prin rechizitoriu s-au bazat pe rapoartele de constatare ce au determinat formularea acuzaţiilor penale. Întrucât parchetul a criticat considerentele primei instanţe vizând modul de administrare a rapoartelor de constatare întocmite de specialiştii DNA, instanţa apel va analiza această critică.

Curtea constată că rapoartele de constatare în cauză, ca orice alt mijloc de probă, înainte de a putea face parte integrantă din materialul probator evaluat de către judecător în procesul deliberării, trebuie supuse analizei având ca obiectiv asigurarea respectării standardelor impuse de principiul egalităţii armelor şi de principiul contradictorialităţii, din perspectiva obligaţiei organelor judiciare de a asigura un proces echitabil, impus de art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Principiul egalităţii armelor, în esenţă, semnifică tratarea egală a acuzării şi a apărării, fără ca una să fie dezavantajată în raport cu cealaltă, iar principiul contradictorialităţii presupune nu doar ca partea să ia cunoştinţă de existenţa raportului de constatare tehnico – ştiinţifică, ci presupune posibilitatea pentru părţile unui proces de a discuta şi de a contesta raportul de constatare în faţa instanţei în condiţii de contradictorialitate.
Prin asigurarea respectării celor două principii se urmăreşte evitarea punerii instanţei în situaţia de a soluţiona cauza doar pe baza raportului de constatare întocmit de specialiştii DNA, fiindcă soluţia trebuie să fie pronunţată pe baza verificării şi evaluării întregului material probatoriu administrat în cauză.

Analizând respectarea celor două principii în cauză, Curtea constată că părţile au fost private de posibilitatea de a contesta prin administrarea unui alt mijloc de probă rapoartele de constatare efectuate în cauză încă din cursul urmăririi penale, când organul de urmărire penală a respins cererea de efectuare a expertizei.

Privarea inculpaţilor de posibilitatea de a contesta rapoartele de constatare a determinat ruperea echilibrului dintre acuzare şi apărare în administrarea probelor, deci încălcarea principiului egalităţii de arme.

Teoretic se poate pretinde că dezbaterea orală a rapoartelor de constatare ar fi aptă să asigure un proces echitabil însă în concret dezbaterea este inutilă, fiindcă ar fi bazată pe o singură constatare, unilaterală, a stării de fapt, cea din rapoartele iniţiale.

În cauza Cottin cta. Belgiei din 2 iunie 2005, par.31 – 32, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, referitor la efectuarea unei expertize efectuată fără participarea inculpatului, că posibilitatea indirectă de a discuta un raport de expertiză prin memorii sau oral nu asigură dreptul de a participa la expertiza şi a lipsit reclamantul – care a invocat caracterul pur teoretic al dezbaterii – de posibilitatea veritabilă de a comenta eficace un element de probă esenţial.

Mai mult, astfel cum a observat judecătorul fondului, rapoartele iniţiale nu constată o stare de fapt, ci analizează dispoziţii legale, avansează opinii juridice cu privire la cum ar fi trebuit să se desfăşoare activitatea administrativă şi trag concluzii considerate absolute.

Aceste dezechilibru a fost sesizat şi de către legiuitor care, în noul cod de procedură penală a prevăzut expres în art. 172 alin. 12 C.pr.pen., fără a mai lăsa acest aspect la interpretarea organului judiciar, că acesta va dispune efectuarea unei expertize după finalizarea raportului de constatare … când concluziile raportului de constatare sunt contestate. De aceea, din perspectiva noului Cod de procedură penală, ce guvernează judecarea apelului de faţă, este discutabil dacă rapoartele de constatare tehnico – ştiinţifice, ce au fost contestate, constituie mijloace de probă în absenţa efectuării, din motive obiective, a expertizei judiciare, prev. de art. 172 alin. 12 C.pr.pen.

Acelaşi standard era asigurat şi prin dispoziţiile art. 115 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior, doar că nu a fost respectat în această cauză.
S-a mai observat că, deşi instanţa nu este legată de concluziile expertizei, aceasta, prin sine, poate să influenţeze într-o manieră preponderentă aprecierea instanţei şi să confere opiniei expertului o greutate cu totul particulară, încălcându-se art. 6 par. 1 din Convenţie, dreptul părţilor la un proces echitabil vizând prezervarea intereselor părţilor şi cele ale unei bune administrări a justiţiei.

Chiar dacă s-ar putea trece peste examenul legat de fiabilitatea rapoartelor de constatare întocmite în cauză, considerând că acestea fac parte din materialul probator ce trebuie să stea la baza pronunţării soluţiei, în mod judicios prima instanţă le-a înlăturat.”

Comments

comentarii