Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Motivare decizie definitivă: Legea pentru combaterea violenței în familie se aplică și celor care nu conviețuiesc

Motivare decizie definitivă: Legea pentru combaterea violenței în familie se aplică și celor care nu conviețuiesc

Legea pentru combaterea violenței în familie se aplică și celor care nu conviețuiesc, arată o decizie definitivă de la Tribunalul Iași. Decizia a fost luată într-un caz mediatizat în care o avocată a cerut ordin de protecție împotriva unui coleg din Barou cu care a avut o relație amoroasă.

Inițial, Judecătoria Iași i-a respins cererea, motivând că Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie nu se aplică în cazul lor.

”Potrivit prevederilor art. 23 alin.1 lit. a, b și h din Legea nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, modificată, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri constând în obligații sau interdicții, și anume: evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei, încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora. Potrivit art. 5 al aceluiași act normativ, „prin membru de familie se înțelege:

a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;

b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;

c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;

d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;

e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.

Din coroborarea acestor texte de lege, instanța retine, că în prezenta cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție, cererea fiind inadmisibilă, având în vedere că părțile nu sunt membri de familie în accepțiunea Legii nr. 217 din 2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, fiind colegi de serviciu . Ori, din ansamblul actului normativ precum și din sfera sa de aplicare, precis reglementată rezultă că aceasta nu poate fi extinsă și cu privire la alte persoane, care sau față de care s-au săvârșit acte de violență.”, se arată în sentința de la Judecătorie.

Reclamanta a atacat cu apel sentința, iar Tribunalul Iași i-a dat dreptate și a anulat-o prin decizie definitivă.

În motivarea Deciziei Civilă nr. 2472/2017 de la Tribunalul Iași se arată:

”Reclamanta apelanta M. I. A a investit instanța de fond cu o cerere întemeiată pe dispozițiile legii 217/2003 solicitând emiterea unui ordin de protecție împotriva intimatului pârât M. P.

Instanța de fond a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă, motivând faptul că dispozițiile legii nu sunt aplicabile în cauză deoarece părțile sunt colegi de serviciu. Nu s-a procedat de către instanța de fond la administrarea vreunui probatoriu în cauză, susținerile apelantei vizând interpelarea sa, doar în privința locuinței comune cu intimatul, fiind confirmate de cuprinsul încheierii de ședință din 8 nov 2017.

În aceste condiții, Tribunalul reține că instanța de fond a pronunțat excepția inadmisibilități cererii în lipsa vreunui suport probatoriu, fiind întemeiate susținerile apelantei vizând încălcarea normelor legale ce reglementează principiile fundamentale ale procesului civil și a dreptului său la un proces echitabil. Art. 14 alin 6 din codul de procedură civilă statuează faptul că ”Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost suspuse în prealabil dezbaterii contradictorii” ori hotărârea instanței de fond nu are ca suport probatorii care să o susțină. Mai reține Tribunalul că în condițiile în care ceea ce a stat ca temei al invocării excepție inadmisibilității a fost declarația apelantei cu privire la locuința comună, motivarea pe inexistența relațiilor de familie apare ca o chestiune nouă, nesuspusă dezbaterii părților.

Reține Tribunalul că potrivit disp. art. 3 din legea 217/2003, în sensul prezentei legi, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

(2) Constituie, de asemenea, violență în familie împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale.

Art. 5 alin. 3 din același act normativ statuează următoarele: „În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege:

a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;

b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;

c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc”

Prin decizia curții constituționale nr. 264 din 27 aprilie 2017, publicată în monitorul oficial nr. 468 din 22 iunie 2017, s-a admis excepția de neconstituționalitate, constatându-se că sintagma „în cazul în care conviețuiesc“ din cuprinsul art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie este neconstituțională.

Curtea Constituțională a avut în vedere la momentul pronunțării decizie menționate și dispozițiile legii nr. 30 din 17 martie 2016 pentru ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, care la art. 3 lit. b) prevede că „violența domestică“ înseamnă toate acțiunile de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima”

Reține Tribunalul că domeniul de aplicare a legii 217/2003 acoperă atât situația membrilor de familie cât și persoanelor între care s-au stabilit relații asemănătoare acelora de familie indiferent dacă aceștia conviețuiesc. Mai reține Tribunalul că în aplicarea dispozițiilor Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, mecanismul de protecție reglementat de Legea 217/2003 este aplicabil în cazul în care se invocă existența unei acțiuni de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima.

Prin probatoriul administrat în fața instanței de apel, apelanta a dovedit că între părțile litigante începând cu anul 2013 a existat o relație asemănătoare aceleia dintre soți.

Intimatul a recunoscut că începând din noiembrie 2013 a avut cu apelanta o relație, dar pe care o caracterizează ca pe una întâmplătoare și accidentală, care nu poate fi asimilată cu conviețuirea.

Conversațiile transcrise pe suport video dovedesc existența relației între părți, relație pe care martorul audiat în cauză o caracterizează ca pe o relație de iubire, în cadrul căreia părțile aveau preocupări comune, activități comune, petreceau zile libere împreună.

Dovedită fiind existența relației asemănătoare celei de familie între părți, Tribunalul va respinge excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamanta M.I.A

În temeiul disp. art. 480 alin. 3 cod proc. civilă va admite apelul, va anula sentința civilă nr.13766/09.11.2017 a Judecătoriei Iași și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței, având în vedere solicitarea expresă a apelantei în acest sens.”

În rejudecare la Judecătoria Iași, părțile au depus la dosar înțelegere prin care au arătat că înțeleg să stingă prezentul litigiu, el fiind de acord să țină distanța.

”Având în vedere înțelegerea  părților conform căreia pârâtul nu se va mai apropia de domiciliul reclamantei din comuna… ..și nu va mai lua în nici un mod legătura cu aceasta, direct sau prin mijloace de comunicare la distanță prin care doresc să stingă prezentul litigiu, instanța va admite cererea reclamantei așa cum a fost modificată și , văzând manifestarea acordului de voință al părților în fața instanței, va lua act de înțelegerea părților încheiată în prezentul dosar.”, se arată în sentință.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns