fbpx

Jurnalistul Alex Costache îl învinge pe fostul ofițer SRI Dragomir în instanță-motivarea deciziei

Jurnalistul de la G4 Media, Alex Costache, a reușit să răstoarne soluția inițială nefavorabilă, în apel, CA București obligându-l pe Daniel Dragomir să-i plătească jurnalistului daune morale pentru postările denigratoare de pe facebook.

După ce în primă instanță jurnalistului i s-a respins acțiunea prin care a solicitat obligarea lui Daniel Dragomir la plata sumei de 50.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputație și imagine prin acuzațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare la diferite date cu referire la persoana reclamantului, pe pagina sa de Facebook și pe blogul său personal, acuzații transmise și preluate în aproape toată mass-media și obligarea acestuia, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii judecătorești pe blogul sau personal și pe pagina sa de Facebook, acesta a avut succes în fața Curții de Apel București care a schimbat în tot hotărârea primei instanțe și a constatat că faptele lui Dragomir sunt ilicite.

Sunt foarte interesate anumite aspecte și anume dacă un jurnalist care este denigrat va avea calitate de victimă ca persoană publică sau privată; și dacă unei persoane private (adică care nu este publică)  i se poate pretinde furnizarea unei baze reale și suficiente a afirmațiilor denigratoare și acuzatoare, respectiv dacă i se poate pretinde să fi acționat cu bună credință la datele afirmațiilor denigratoare și acuzatoare.

Redăm pasaje din hotărârea Curții de Apel București:

Analizând actele și lucrările dosarului în rejudecarea apelului, cu luarea în considerare a criticilor de apel și probatoriului cauzei din primă instanță și din apel, Curtea reține:

Mai întâi trebuie arătat că este nefondată critica de apel a apelantului referitoare la o calitate a sa, ca prejudiciat, de persoană privată, în accepțiunea jurisprudenței Curții EDO de cristalizare a art. 10 din Convenția EDO fiind stabilită corect și legal de prima instanță pentru reclamant calitatea de persoană publică prin prisma calității acestuia de jurnalist iar pentru pârât calitatea de particular.

Totodată trebuie precizat că accepțiunea astfel avută în vedere de prima instanță se referă la criticile admisibile mai largi ale libertății de exprimare din art. 10 al Convenției EDO care îi privesc pe politicieni, jurnaliști, funcționari publici, dar care, într-adevăr, cum a reținut de asemenea corect și legal prima instanță, nu se pot reține în privința intimatului pârât deoarece acesta în privința faptelor ilicite deduse judecății de reclamant ca reprezentând fapte continuate în campania de denigrare a sa săvârșite de pârât nu a acționat în vreuna din aceste calități ci în calitate de particular în accepțiunea jurisprudenței Curții EDO de cristalizare a art. 10 al Convenției EDO.

Iar referirile apelantului reclamant din cererea de apel la ulterioara acțiune a intimatului pârât, din ianuarie 2019, când intimatul reclamant ar fi dorit adeziunea la un partid politic, în sensul că dorința de adeziune la respectivul partid politic l-ar califica drept om politic, ulterioară faptelor ilicite deduse judecății din 7.01.2018, 16.05.2017, 22-23.11.2017, 27.11.2018, atestate de extrasele respectivelor comunicări ale pârâtului pe canalele de publicitate după caz utilizate, blogul său, respectiv pagina sa de socializare de pe facebook, administrate ca probe în dosarul primei instanțe, nu pot fi reținute în sens de calificare a intimatului pârât ca om politic pentru situația dedusă judecății, cum nefondat susține apelantul reclamant, însuși în eroare asupra semnificației juridice a conceptului de persoană publică, în privința accepțiunii acestei sintagme în cadrul jurisprudenței CEDO, ca și calitate a subiectului căruia i se impută săvârșirea de fapte ilicite, așa cum s-a arătat mai sus de Curte.

La data săvârșirii faptelor ilicite continuate deduse judecății de apelantul reclamant ca și campanie de denigrare, intimatul pârât nu era om politic, ci persoană privată, în sfera juridică a faptelor ilicite având relevanță calitatea autorului la data săvârșirii fiecărei fapte, nu ulterioară lor.

Trebuie deopotrivă observat, din conținutul afirmațiilor acuzatoare și denigratoare ale intimatului pârât atestate de materialul probator din dosarul primei instanțe, că subiectul făcut public de intimatul pârât pe blogul său și pe pagina sa de socializare de pe facebook era de interes public, fiind de interes integritatea și imparțialitatea jurnalistică, dar acuzațiile și denigrările făcute de intimatul pârât la adresa apelantului reclamant erau lipsite de o bază întemeiată și de cea mai mică intenție de antrenare a unor pure dezbateri publice pe asemenea temă, fiind săvârșite de intimatul pârât în simplă calitate de particular vizat de articolele din domeniul justiției scrise de apelantul reclamant în calitatea acestuia notorie de jurnalist, articole care se și regăsesc în dosarul probelor cu înscrisuri administrate de prima instanță( filele 92-94, 74-82 vol I , 93-95, 25 , 62, 63, 64-65, 66-67, 70-77, 79-81, 84, 88-89, 91 vol. II dosar primă instanță) și care privesc cercetări penale care au fost desfășurate în timp privind pe intimatul pârât și în final termene de judecată din calea de atac a apelului unui proces penal al acestuia, din răzbunare față de articolele de presă ale apelantului reclamant și cu scopul obținerii abaterii atenției presei românești și autorităților române de la cercetarea intimatului pârât însuși sub aspect penal inclusiv prin acuzarea și denigrarea apelantului reclamant.

Or, în cauza L. c. României (Cererea nr.(…)/05, Decizia din 14 ianuarie 2014), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut distincție față de cauza Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegiei (Cererea nr.(…)/93) ce privea publicarea, într-un ziar local, a unor acuzații preluate direct dintr-un raport întocmit de un inspector din cadrul guvernului, într-o calitate oficială, având în vedere, pe lângă faptul că jurnalistul a publicat în articolele sale paragrafe ale plângerilor depuse de A.B. la autorități față de conduita reclamantei, fără însă a se delimita în mod clar de opiniile acesteia, și că plângerile lui A.B. nu reprezentau rapoarte ale unor instituții, ci doar declarații subiective, respectiv acuzații ale unei persoane fizice (cum era în speță și intimatul pârât la datele faptelor) depuse în cadrul unei proceduri administrative.

Este fondată critica de apel a apelantului reclamant că prima instanță în sentința apelată a aplicat greșit jurisprudenta Curții EDO de cristalizare a art. 10 al Convenției EDO considerând că dacă pârâtul nu era persoană publică în accepțiunea jurisprudenței Curții EDO privind art. 10 din Convenția EDO în referire la calitățile de jurnalist, politician, persoană care în virtutea activității se exprimă public, nu i se poate pretinde furnizarea unei baze reale și suficiente a afirmațiilor denigratoare și acuzatoare, respectiv nu i se poate pretinde să fi acționat cu bună credință la datele afirmațiilor denigratoare și acuzatoare.

Libertatea de exprimare fie ea a unui jurnalist, cum nu era cazul pârâtului, fie a unei persoane private, cum era cazul pârâtului implică drepturi și responsabilități consacrate expres atât de jursiprudența Curții EDO cât și de dreptul național.

Tocmai de aceea Codul civil prevede că și cel care depășește exercițiul dreptului său prin abuz de drept răspunde civil delictual (art.15 C.civ.).

Iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în Hotărârea din 26 martie 2013 ( cauza N.-Dellakeza împotriva României): ,,58. … Curtea reamintește că, date fiind „îndatoririle și responsabilitățile” inerente exercitării libertății de exprimare, protecția oferită de art. 10 din Convenție persoanelor care, precum reclamantul, se implică într-o dezbatere publică, este subordonată condiției ca ele să fi acționat cu bună-credință astfel încât să ofere informații exacte și demne de încredere (…)

Examinând, în vederea realizării unei balanțe între dreptul la respectarea demnității și dreptul la libertatea de exprimare, conținutul afirmațiilor denigratoare și acuzatoare dovedite de înscrisurile din dosarul primei instanțe și apărările intimatului pârât din proces, Curtea reține că atingerea adusă demnității apelantului reclamant prin afirmațiile denigratoare și acuzatoare ale intimatului pârât antrenează răspunderea civilă delictuală deoarece limitele libertății de exprimare au fost neîndoielnic depășite, probatoriul cauzei confirmând că intimatul pârât nu a acționat în exercitarea libertății de exprimare ci numai deturnând-o de la scopul său a acționat într-o campanie de denigrare și acuzare a apelantului reclamant, lipsită de o bază factuală întemeiată, al cărei punct de pornire a fost nemulțumirea intimatului pârât de articolele de presă scrise de apelantul reclamant în calitatea lui de jurnalist în care a tratat inclusiv subiectul cercetărilor organelor competente desfășurate din punct de vedere penal și măsurile care au privit în sfera respectivelor cercetări în concret pe intimatul pârât( filele 92-94, 74-82 vol I , 93-95, 25 , 62, 63, 64-65, 66-67, 70-77, 79-81, 84, 88-89, 91 vol. II dosar primă instanță).

Or, prima instanță s-a aflat în eroare când a considerat că afirmațiile denigratoare și acuzatoare ale intimatului pârât nu doar că ar reprezenta opinii personale dar ar reprezenta și drept la replică.

Nu erau în nicio măsură drept la replică afirmațiile și acuzațiile intimatului pârât din (…) , deoarece nu tratau același subiect cu articolele apelantului reclamant. Dreptul la replică presupune o discuție pe aceeași temă, pe același subiect, ceea ce nu a fost cazul afirmațiilor intimatului pârât din datele menționate.

Că a fost nemulțumit de articolele de presă ale apelantului reclamant se poate prezuma din campania de denigrare și acuzare pe care a dus-o apoi în privința apelantului reclamant (filele 22-39, 53-59 vol.I și 21-24, 29-30, 34-36, 42-51 vol.II dosar prima instanță) prin care a încercat discreditarea completă a lui ca jurnalist, tocmai pentru a nu mai fi luate în considerare articolele de presă ce dezvăluiau cercetările și măsurile din domeniul de procedură penal ce îl priviseră, prin introducerea dubiului că apelantul reclamant nu ar fi un jurnalist imparțial ci un agent plătit de o rețea ocultă care ar fi fost creată de anumite persoane, indicate de intimatul pârât ca numiții D.și C., în paralel serviciului român de informații, rețea a cărei unealtă de bază ar fi, alături de numitul M. Politeanu, și apelantul reclamant și care ar fi săvârșit infracțiuni de trafic de influență, dare de mită, abuz al funcției publice etc.

Conținutul cumulat al afirmațiilor dovedite ale intimatului pârât de la filele 22-39, 53-59 vol.I și 21-24, 29-30, 34-36, 42-51 vol.II dosar prima instanță apare exprimat de acesta în sensul de a conduce la dezvăluiri ale intimatului pârât asupra unei activări paralele, a apelantului reclamant cunoscut publicului căruia i se adresa ca jurnalist, dezvăluită de intimatul reclamant, ca agent ocult al respectivei rețele private care ar fi fost grefată pe Serviciul Român de Informații și ar fi cauza lipsei de integritate în exercitarea profesiei de jurnalist în care apelantul reclamant nu ar scrie decât ce i se dictează de rețeaua ocultă în care ar activa, rețea care ar fi organizată pentru activități infracționale în interesul celor doi numiți de intimatul pârât ca și conducători ai ei, C.și D., de corupție( trafic de influență, dări de mită, abuz al funcției publice etc.) enumerate de intimatul pârât în afirmațiile lui din 7.01.2018, intimatul pârât afirmând inclusiv că l-ar fi sprijinit pe apelantul reclamant în formarea ca asemenea agent al unei asemenea rețele private, prin pregătiri în SUA, chiar și un fost ambasador al SUA în România, Hans Klemm, în privința căruia pe blogul său propriu la 1.09.2018 intimatul pârât a formulat o întrebare retorică ,,Klemm, de ce i-a dat Ambasada SUA zeci de mii de dolari lui A.C., omul lui C. și D.?”.

Aceste din urmă afirmații au fost făcute de intimatul pârât sub pretextul că astfel ar răspunde unui articol al apelantului reclamant dintr-o precedentă zi de luni (…)

Acuzațiile virulente și repetate de lipsă de integritate jurnalistică și aderare la o rețea infracțională, ale intimatului pârât, din (…) nu reprezentau opinii personale care să aibă o bază factuală întemeiată ci au vizat în general profesia apelantului reclamant și nu vreuna din temele articolelor ce fuseseră publicate de apelantul reclamant.

Intimatul pârât nu a dat o replică privind cercetările și măsurile de procedură penală despre care scrisese apelantul reclamant în privința intimatului pârât și nici măcar în privința articolului apelantului reclamant de la fila 37 vol.II din dosarul primei instanțe, privind pe P. SUA nu se poate aprecia că s-a urmărit o replică, deoarece scopul afirmațiilor apare comun celorlalte afirmații denigratoare și acuzatoare din campania de denigrare și acuzare creată de intimatul pârât contra apelantului reclamant.

Intimatul pârât doar l-a acuzat și denigrat pe apelantul reclamant în general de lipsă de integritate jurnalistică apărând că a născocit în concret pentru apelantul reclamant o calitate de agent al unei rețele oculte ce ar fi fost creată pentru interese private de cei pe care i-a numit D. și C., menționând chiar scopuri infracționale ale respectivei ,,rețele” în care l-a menționat agent pe apelantul reclamant: ,,traficul de influență, darea de mită, abuzul funcției publice etc”.

În aceste condiții intimatul pârât nu s-a aflat în exercitarea libertății de exprimare ci a acționat direct în scopul de a-l prejudicia moral pe apelantul reclamant sub aspectul reputatiei profesionale(numită impropriu și drept la imagine), reputație profesională care în jurisprudența Curții EDO de cristalizare a art. 8 din Convenția EDO face parte din dreptul la viață privată, iar în accepțiunea Codului civil român(dreptului național) reprezintă latura externă, obiectivă, a dreptului la demnitate al ființei umane.

Așadar, corect și legal invederează apelantul reclamant că în mod nelegal prima instanță a considerat că deoarece intimatul pârât nu era jurnalist în săvârșirea faptelor deduse judecății nu trebuia să furnizeze o bază reală și suficientă, de vreme ce afirmațiile deduse judecății avuseseră scopul direct ce releva rea credință a intimatului pârât de a-l discredita complet ca jurnalist pe apelantul reclamant, intimatul pârât acționând în mod interesat în acest fel tocmai pentru a încerca să discrediteze în mod indirect, pe calea afirmațiilor acuzatoare și denigratoare lipsite de o bază factuală întemeiată, chiar și tema abordată în articolele jurnalistice ale apelantului reclamant referitoare la cercetările penale și măsurile de procedură penală ce priviseră pe intimatul reclamant.

Or, din punct de vedere legal, dacă intimatul reclamant se considera lezat de articolele apelantului reclamant, avea la dispoziție acțiunea în răspundere civilă delictuală împotriva acestuia dacă ar fi fost depășite limitele libertății de exprimare jurnalistice în accepțiunea art. 10 din Convenția EDO cristalizată de jurisprudența CEDO.

În niciun caz nu trebuia să deturneze dreptul său de a utiliza canalele publice de comunicare, blogul său și pagina sa de socializare pe facebook, corespondente dreptului la liberă exprimare, pentru a-l denigra și acuza pe apelantul reclamant în lipsa unei baze factuale întemeiate.

Pentru a încerca să dea o oarecare aparență de bază factuală intimatul pârât a atașat uneia din seriile afirmațiilor, celei considerate de apelantul reclamant cea mai denigratoare, din 7.01.2018, așa cum reclamantul a și adnotat extrasul comunicării ei în probatoriul administrat la prima instanță( fila 35 vol. I dosar prima instanță) și o fotografie făcută publică în precedent de reclamant însuși în încercarea de ilustrare a calității sale de practician cu experiență în domeniul jurnalismului și interpretată de intimatul pârât într-un sens complet diferit celui de folosit pentru curriculum vitae dorit de apelantul reclamant, respectiv în sensul că ea ar susține tocmai afirmațiile intimatului pârât că apelantul reclamant ar fi un agent ocult al unei rețele private infracționale a numiților C.și D. grefată pe Serviciul Român de Informații, rețea care ar fi obținut bani de la statul român și respectiv cel american în urmarea unor interese private/străine serviciului de informații român în care cei doi numiți de intimatul pârât, C. și D., ar fi creat respectiva rețea infracțională.

Or, interpretarea răuvoitoare din 7.01.2018 de către intimatul pârât a respectivei fotografii, care s-a regăsit în cursul afirmațiilor cuprinse în campania de denigrare dedusă judecății nu poate fi considerată drept la opinie, de vreme ce această opinie nu era decât o încercare concretă a intimatului pârât de discreditare a apelantului reclamant din punct de vedere al reputației profesionale din domeniul jurnalismului în care apelantul reclamant activa la datele faptelor intimatului pârât.

Explicațiile date în apărare de pârât că nu l-ar fi numit pe reclamant ofițer acoperit, ci numai agent, al rețelei C., D., că nu l-ar fi numit agent al SRI, ci agent al rețelei create de C. și D., nu îl exonerează de răspundere pentru acuzațiile denigratoare și acuzatoare de agent al rețelei C., D., care nu scrie articolele jurnalistice pe baza integrității jurnalistice ci după dictarea intereselor rețelei private infracționale în care ar fi agent, fiind doar una din ,,uneltele de bază ale rețelei D.”, așa cum sunt dovedite de postările sale pe blog și respectiv pagina sa de facebook din (…)

Ele nu pot conduce la exonerarea de răspundere civilă delictuală pentru afectarea demnității apelantului reclamant, apărând lipsit de importanță dacă l-a numit agent, al unei rețele oculte, sau ofițer acoperit. Sintagmele folosite în concret de intimatul pârât au fost de agent al unei rețele, private creată de numitii C.și D. și grefată pe Serviciul Român de Informații, pentru a fi folosită în interese infracționale(trafic de influență, dare de mită, abuz al funcției publice etc.).

Afirmațiile imputate de reclamant pârâtului în cererea de chemare în judecată, ca si vătămatoare asupra onoarei si reputatiei reclamantului, făcute de pârât pentru a-l expune pe reclamant oprobiului public sau chiar unor cercetări penale, cu privire la participarea, ca agent ocult al unei rețele private infracționale grefate pe Serviciul Român de Informații și creată de doi particulari abuzând de funcțiile lor în respectivul serviciu, la infractiuni de coruptie(trafic de influență, dare de mită, abuz al funcției publice etc.), în calitatea lui de ,,unealtă de bază” a respectivei rețele scriindu-și reclamantul articolele jurnalistice, sunt lipsite de o bază factuală întemeiată.

Ele au la bază, contrar celor considerate de intimatul pârât că ar reprezenta elemente care nu ar putea fi teoretic sau juridic probate dar ar trebui reținute prin simpla împrejurare (care să fie considerată fapt vecin și conex, de deplasat la elementul de dovedit al calității de agent ocult a apelantului reclamant, care ar face profesia de jurnalist după dictarea intereselor oculte al rețelei infracționale din care ar face parte), împrejurare constând în aceea că intimatul pârât însuși a fost lucrător în Serviciul Român de Informații un timp, scopul de discreditare urmărit de intimatul pârât în săvârșirea afirmațiilor ilicite lipsite de bază factuală întemeiată, scop care transpare din sintagmele folosite în cadrul afirmațiilor acuzatoare și denigratoare, construite prin folosirea unui limbaj voit eliptic parțial care să lase să se înțeleagă că emițătorul ar ști mai multe dar le va devoala doar treptat în timp, repetarea afirmațiilor, tonul folosit pe calea întrebărilor retorice tocmai în scopul introducerii îndoielii în rândul cititorilor/publicului apelantului reclamant, precum și din contextul clar al folosirii afirmațiilor-ca urmare a articolelor de presă ale apelantului reclamant pentru care intimatul pârât nu l-a chemat în judecată pentru nici cea mai mică răspundere civilă delictuală.

Așadar, pe situatia de fapt trebuie reținut că, într-adevăr, intimatul pârât a adus atingere demnității apelantului reclamant în cadrul campaniei de denigrare a acestuia pe care a pus-o la cale și urmat-o în afirmațiile succedate în (…) , probate de înscrisurile din dosarul primei instanțe.

(…)

Aceste afirmatii proprii pârâtului au fost dovedite în dosarul primei instanțe de reclamant și ele au afectat onoarea și reputația reclamantului.

Așadar, indiferent că subiectul principal pe care pârâtul l-a analizat în afirmațiile din 7.01.2018 și celelalte date era, în parte din postările pârâtului de pe blog respectiv facebook, altă persoană, de vreme intimatul pârât ce a făcut în același timp afirmații denigratoare și acuzatoare și în privința reclamantului, intimatul pârât răspunde față de acesta din urmă pe calea răspunderii civile delictuale pentru care a fost chemat în judecată în limitele prejudiciului moral produs acestuia.

Cu referire la fotografiile de la filele 38-41 vol.II dosar primă instanță, menționate în motivarea sentinței apelate, trebuie menționat că ele nu au fost deduse judecății de reclamant prin cererea de chemare în judecată nici măcar implicit, deoarece numai în privința afirmațiilor din 7.01.2018 și celor din 27.11.2017 reclamantul s-a plâns de săvârșirea faptei ilicite delictuale și prin atașarea și interpretarea răuvoitoare de către pârât a câte unei fotografii în scopul de a-i decredibiliza reputația profesională, neplângându-se în privința afirmațiilor denigratoare și acuzatoare din 1.09.2018 de atașare de fotografii.

La filele 38-48 vol.II dosar primă instanță se regăsesc imprimate 10 fotografii ale reclamantului, una dintre ele fiind imprimată de două ori(la filele 38 și 41) și fiind aceeași care a fost interpretată răuvoitor de pârât în afirmațiile lui din 7.01.2018. Cele 10 fotografii, postate de pârât în atașament afirmațiilor sale din 1.09.2018 mai sus citate de Curte, au fost atașate la dosarul primei instanțe de pârât o dată cu întâmpinarea, la finalul afirmațiilor lui imprimate din 1.09.2018 atașate întâmpinării, nu de reclamant cererii de chemare în judecată. Din cele 10 fotografii numai una cuprinde un comentariu atribuit practic de prima instanță pârâtului-,,Ne pregătim să mergem la un meci de baseball, ca băieții, am fost primii…”, celelalte neavând comentarii imprimate, iar prima instanță a ignorat că toate cele 10 fotografii au atașate de pârât întâmpinării sale împreună cu afirmațiile postate de el la 1.09.2018 menționate mai sus de Curte, nu au fost atașate de reclamant cererii de chemare în judecată. Așadar, prima instanță nu avea de ce să rețină aceste fotografii suplimentare deoarece pentru fotografii atașate de pârât postării sale din 1.09.2018 reclamantul nu a formulat cererea de chemare în judecată, iar, și cu cele 10 fotografii și fără ele, conținutul afirmațiilor denigratoare și acuzatoare ale pârâtului din 1.09.2018, mai sus citate, pentru care reclamantul a chemat în judecată pe pârât, în privința campaniei de denigrare, apare aceleași-denigrator și acuzator.

Așadar, în mod greșit a reținut prima instanță, având în vedere în realitate comentariul unei singure fotografii de la fila 38 vol. II, atașat de pârât întâmpinării și nededus judecății de către reclamant în cererea de chemare în judecată, comentariu care menționa,,Ne pregătim să mergem la un meci de baseball, ca băieții, am fost primii…”, că respectivul comentariu ar fi fost cel care forma obiectul judecății, și practic că acel comentariu, care a urmat afirmațiilor pârâtului din 1.09.2018, ar exclude de la caracter ilicit afirmațiile denigratoare și acuzatoare ale pârâtului din campania de denigrare și acuzare dedusă judecății de reclamant pentru că asemenea afirmații ar fi reprezentat o comentare a unor fotografii postate chiar de reclamant.

Trebuie arătat că dreptul la propria imagine enumerat la art. 30 alin. 6 din Constituție și care are o reglementare distinctă de dreptul la demnitate, asigurată la art. 73 C.civ.( protecția înfățișării fizice și vocii) tocmai pentru a nu fi confundat cu dreptul la demnitate(reglementat la art. 72 C.civ.), nu face obiect de analiză în apel, criticile apelantului reclamant vizând răspunderea civilă delictuală pentru afectarea demnității sale interne (stimei de sine proprii) și externe(reputației profesionale) așa cum rezultă din cele arătate de acesta în dezvoltarea cererii de apel, indiferent că în cadrul cererii de apel apelantul pârât a folosit impropriu din punct de vedere juridic și mențiunea dreptul la imagine referindu-se la dreptul la demnitate, referirea din apel la imagine apărând a viza în concret, conform celor dezvoltate de apelant în cererea de apel, tot dreptul la reputație, acesta urmărind, prin utilizarea sintagmei de protecție a imaginii, apărarea ,,imaginii sale profesionale” deci reparații pentru prejudiciul moral adus reputației sale profesionale, nu reparații cu privire la vreo folosire fără drept a înfățișării sale fizice din fotografia atașată de intimatul pârât l 7.01.2018 pe care însuși apelantul reclamant o făcuse publică în dorința relevării experienței lui profesionale.

Mai trebuie arătat, cum s-a antamat în prima parte a considerentelor deciziei Curții, că în cererea de chemare în judecată prin care a învestit prima instanță reclamantul s-a plâns, cu privire la prejudiciul moral, și cu motivarea că ar fi fost prejudiciat ca simplu particular, și asemenea calitate pretinde și în apel a fi avut la data faptelor intimatului pârât, dar susținerea a fost nefondată și chiar și contradictorie deoarece calitatea de jurnalist a apelantului reclamant nu este contestată realmente de niciuna din părțile cauzei, dimpotrivă apelantul reclamant acționând în cererea de chemare în judecată contra intimatului pârât tocmai ca urmare a prejudiciului produs de acesta din urmă demnității sale sub aspectul preponderent exterior, al reputației socio-profesionale, ca jurnalist, așa cum rezultă din motivarea cererii de chemare în judecată și probele atașate ei.

Dincolo de elucidarea calității apelantului reclamant la data faptelor intimatului pârât, de jurnalist care, într-adevăr, conform jurisprudenței Curții EDO de cristalizare a art. 10 din Convenția EDO, atrage limite lărgite ale toleranței în privința libertății de exprimare a celorlalți (lărgește limitele criticii admisibile), totuși prima instanță a ignorat în mod nelegal în speță probatoriul administrat care a privit în concret contextul în care au fost săvârșite afirmațiile pârâtului, în scop de denigrare și acuzare, pârâtul urmărind decredibilizarea reclamantului ca jurnalist, ca urmare a exercitării profesiei de către acesta din urmă, exercitare în cadrul căreia a scris și articole de presă privind evenimente din domeniul justiției care au avut ca subiect referitor la persoane cercetate în procedura penală pe însuși pârât (…)

Așadar, câtă vreme în speța de față s-a dovedit că limitele mai largi ale criticii admisibile căreia putea fi supus din punct de vedere juridic apelantul reclamant pe baza calității sale de jurnalist au fost chiar ele depășite, deoarece în speță nu era vorba despre cât de mult se pot aprecia de extinse limitele criticii admisibile, ci de campania de denigrare și acuzare în scop de răzbunare, a intimatului pârât, ale cărui afirmații au fost lipsite de o bază factuală întemeiată, prima instanță în mod netemeinic și nelegal a respins acțiunea în răspundere civilă delictuală care a privit faptele ilicite de denigrare și acuzare pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată în limitele regăsite în probatoriul din dosarul primei instanțe, lăsând în mod nelegal și netemeinic nereparată afectarea de către acest parat a demnitatii reclamantului sub ambele sale aspecte, intern, al stimei de sine, respectiv extern, al reputatiei, pentru faptul că paratul l-a expus oprobiului public prin imputarea scrierii în general a articolelor de presă ca dictate de o rețea privată de influență, ca o unealtă de bază a ei, rețea care s-ar fi grefat pe serviciul român de informații, și prin imputarea unor participații nereale la fapte de coruptie(la trafic de influență, dări de mită, abuz al funcției publice etc.) ale unei rețele a cărei ,,unealtă de bază ar fi”, în mod întemeiat solicitând reclamantul în cererea de chemare în judecată tragerea la răspundere civilă delictuală a pârâtului-apelant pentru prejudicierea morală.

Așadar, ceea ce ar fi trebuit să rețină în urma probatoriului administrat prima instanță este că garantiile de care se bucură presa, câine de pază al democrației, nu s-ar putea extinde și asupra pârâtului intimat care nu era la data faptelor jurnalist (nici scriitor, nici politician, nici actor, calități tratate în multiple spețe din jurisprudența CEDO din domeniul art. 10 al Convenției EDO), și, totodată, prima instanță trebuia să aibă în vedere circumstanța personală a pârâtului intimat de la datele faptelor de a fi făcut afirmațiile denigratoare și acuzatoare contra apelantului reclamant din cauza încercării de răzbunare față de ceea ce apelantul reclamant scrisese în presă în precedent în cadrul activității sale jurnalistice, pe aspecte de fapt referitoare la întinderile cercetărilor penale și măsurile ce au privit pe intimatul pârât, prima instanță ignorând complet contextul concret al săvârșirii afirmațiilor acuzatoare și denigratoare de către intimatul pârât.

Așadar, în mod nelegal prima instanță nu a analizat întreaga situatie de fapt antemenționată de Curte, prin prisma răspunderii civile delictuale dedusă judecății de reclamant pentru daune morale din prejudicierea demnității contra intimatului-pârât și cu luarea în considerare și a apărării intimatului pârât prin prisma art. 10 din CEDO că reclamantul scrisese un articol intitulat ,,O oglindă răsturnată” din care ar rezulta că nu i s-a produs de intimatul pârât prejudicierea demnității, articolul relevând, în opinia neîntemeiată a pârâtului, că reclamantul nu ar fi fost afectat de afirmațiile pârâtului.

Din examinarea și acestui articol (imprimat la filele 54-61 vol. II dosar primă instanță) invocat în apărare de intimatul pârât și în întâmpinare la apel, Curtea observă caracterul nefondat al apărării pârâtului, articolul în întreaga sa întindere expunând atât trăirile reclamantului afectat de elementele pe care le-a considerat chiar în articol denigratoare și acuzatoare cât și ceea ce a fost sfătuit de avocații pe care i-a consultat și concluzia reclamantului de la acel moment al articolului, bazată pe susținerea avocaților referitoare la limitele largi ale criticii admisibile față de jurnalist, articol din 11 iunie 2017, când apelantul reclamant luase act că fusese făcut de intimatul pârât ,,șobolan”, de către un fost director de știri din TVR ,,vierme”, de către S.R.S. ,,limbric”, de către D.A. ,,securist”, de către M.C. ,,acoperit”, în urma debutului intimatului pârât din campania proprie de denigrare și acuzare debutată din 16.05.2017 (fila 26 vol.I dosar primă instanță) , când intimatul pârât scrisese ca un fel de răspuns la un articol al apelantului reclamant de pe site-ul wwwromaniacurata.ro, că ,,Unul din șobolani dă semne că ar sări din barca ,,anti-corupției” si că articolul ar reprezenta ,,O analiză securistă și securistică” , că ,,Răspunsul pe care lingătorul de clanțe nu vrea să îl vadă în această ,,analiză” este că declinul a plecat de la abuzuri” ale DNA, cu mențiunea finală că speră să se desecretizeze și afle cum erau ,,recrutați, plătiți și dirijați șobolanii deplin acoperiți”.

Împrejurarea că în urma denigrării și acuzației din 16.05.2017, dar și calificativelor suplimentare de ,,șobolan”, ,,vierme”, ,,limbric”, ,,securist”, la momentul 11.06.2017 apelantul reclamant conchidea, în articolul ,,O oglindă răsturnată”, că denigrările și acuzațiile de până la acel moment nu trebuie să îl afecteze față de ceea ce este nevoit să accepte în calitatea lui de jurnalist-limitele mai largi ale criticii admisibile- nu înseamnă că, în urma constatării ulterioare de apelantul reclamant că intimatul pârât a procedat la crearea efectivă și intensificarea unei veritabile campanii de denigrare și acuzare de lungă întindere în timp nu a unei singure afirmații denigratoare și acuzatoare, a apelantului reclamant, apelantul reclamant și-ar fi pierdut dreptul de acțiune de vreme ce respectiva denigrare și acuzație inițială din 16.05.2017 formulată de intimatul pârât a fost succedată cu scop precis de către intimatul pârât vădind prin intensitatea respectivei campanii deduse judecății în cererea de chemare în judecată că a depășit limitele criticii admisibile acționând în scopul precis de a-l discredita ca jurnalist pe apelantul reclamant pentru faptul licit că scrisese în cadrul articolelor din sfera lui de activitate jurnalistică și despre întinderea cercetărilor penale ale organelor competente care au privit pe intimatul pârât, fapt licit circumscris sferei libertății de exprimare jurnalistice din cadrul articolului 10 din Convenția EDO cristalizat în jurisprudența Curții EDO.

Curtea mentionează că demnitatea persoanei fizice este acel atribut al personalitatii umane ocrotit de C.Civ.(ART.72) în acord cu tratatele si pactele internationale la care Romania este parte, care include doua aspecte: cel intern, subiectiv, al stimei de sine, numit ONOARE, și cel extern, obiectiv al modului cum individul are îndreptățirea să fie recunoscut în viața socială, familială și profesională, în societate în general, numit REPUTATIE.

Art. 1349 C.civil prevede: ,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Iar, potrivit regulii generale din art. 1381 alin. 1 C.civ.: ,, Orice prejudiciu dă dreptul la reparație”.

Potrivit art. 252 C.civil ,,Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică”. Sintagma ,,cum sunt” indică faptul că enumerarea cuprinsă în text este enunțiativă, nu limitativă, orice drept al personalității fiind ocrotit legal.

Astfel, potrivit regulii speciale din art. 253 C.civ., în materia prejudiciilor nepatrimoniale: ,, (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței:

a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;

b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;

c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanța poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c).

(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:

a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;

b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.

(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive”.

Potrivit art. 1386 alin. 1 C.civil repararea prejudiciului se face în natură sau prin plata unor despăgubiri, iar potrivit art. 1385 C.civil prejudiciul se repară integral.

Așadar, în privinta drepturilor personal nepatrimoniale, pe calea carora a actionat intimatul-reclamant in pretentii din raspunere civila delictuala in acest proces, reparatia poate fi, din punct de vedere legal, patrimonială(compensatorie baneste) si nepatrimonială(de acordare a unei satisfactii corespunzatoare persoanei vatamate in raport cu prejudiciile suferite), in acest sens fiind reglementate prevederile speciale de la art. 253 C.civ.nou.

Raspunderea civila delictuala, sub imperiul Codului civil, fie ea in natura, fie in echivalent, nu este o răspundere penală sau contravențională.

Asadar, in general, răspunderea civilă delictuală poate fi legal antrenată, sub aspectul intern, nu numai pentru intenție, ci și pentru culpa cea mai ușoară(art.1357 alin.2 C.proc.civ.), fiind indiferentă forma vinovăției(intenție sau culpă) în cazul răspunderii civile delictuale în general pentru reparatii nepatrimoniale sau patrimoniale ale prejudiciilor morale.

Tot astfel art. 253 alin. 4 C.Civ.nou prevede si reparatia patrimoniala a prejudiciilor morale, sub conditia imputabilitatii vătămării, autorului faptei ilicite, așadar a vinovăției acestuia în oricare din formele vinovăției(intenței sau culpei)civile, adică dacă între prejudiciile morale personale ale victimei faptelor ilicite delictuale și faptele ilicite există o legătură de cauzalitate.

În speță, autorul faptei ilicite de creare a campaniei de denigrare și acuzare a apelantului reclamant, intimatul pârât, apare că a acționat la data faptelor ilicite săvârșite în formă continuată prin afirmațiile pe care le-a publicat pe blogul său și pe pagina sa de socializare de facebook ca simplu particular dar cu rea-credință(intenție directă în scopul de a-l discredita pe apelantul reclamant și a se răzbuna astfel pe acesta pentru articolele de presă în care tratase și elemente din procesele penale care îl priviseră pe intimatul reclamant).

Trebuie precizat că împrejurarea că intimatul pârât era cunoscut la data faptelor mai multor persoane, era persoană publică după cum susține în întâmpinarea la apel, prin prisma faptului că avusese calitate de invitat în mai multe emisiun TV tocmai ca urmare a acuzațiilor pe care le vehicula prezentându-se ca fost lucrător al Serviciului Român de Informații care ar cunoaște multe informații din cauza calității deținute în trecut, nu îl transforma pe acesta în jurnalist care să fi acționat în scopuri jurnalistice în săvârșirea afirmațiilor deduse judecății în prezentul proces, materialul probator administrat la prima instanță dovedind că intimatul pârât a acționat în scop de răzbunare în privința denigrării și acuzării apelantului reclamant ca urmare a articolelor de presă ale apelantului reclamant care, tratând diferite evenimente din sfera justiție, a punctat și diferite aspecte privind cercetări și măsuri penale care au privit pe intimatul pârât.

Așadar, deoarece intimatul pârât nu era jurnalist la data faptelor ci numai se folosea public de o fostă calitate a lui de lucrător în cadrul Serviciului Ropmân de Informații, nici nu s-ar fi aplicat, dacă s-ar fi putut reține vreo bună credință a pârâtului prin diligențe minime insuficiente de informare anterior emiterii acuzatiilor și denigrărilor (diligențe care, fiind limitate-specifice jurnalistului care nu are la îndemână toate pârghiile unui organ de stat de anchetă, ci numai pe cele de anchetă jurnalistică- ar fi putut să-l conducă la afirmații care nu erau întocmai adevărate), ceea ce din materialul probator care releva rea credință nu se putea reține, excepția, referitoare la forma de răspundere civilă calificată numai pentru o anumită intenție directă, care să rezulte din neefectuarea unor minime diligențe de strângere a informațiilor, de către intimat, în sensul că pe baza calității de jurnalist nu răspunde decât pentru rea credință rezultată din lipsa efectuării de acesta a unei minime anchete jurnalistice și eventual și din neacordarea unui drept la replică, prin prisma art. 10 al Convenției EDO cristalizat în jurisprudența Curții EDO care în privința jurnaliștilor pretinde exigențele suplimentare pentru atragerea răspunderii lor de a fi fost de rea credință care să rezulte chiar din lipsa unor minime diligențe de informare și îi exonerează de răspunderea civilă delictuală sau de altă formă de răspundere în cazul în care au acționat cu diligențele minime cuvenite și, astfel, prin bună credință, în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare al cărui corespondent este dreptul la informare pe subiecte de interes public al cetățenilor specific societății democratice al cărei pilon de bază este libertatea presei.

Art. 70 Cod civil prevede: ,,1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare. (2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75”.

Art. 30 alin. 1 din Constituția României prevede: ,,(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publicații.

(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.

(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligația de a face publică sursa finanțării.

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

ART. 75 Cod civil prevede: ,,(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

Articolul 10 din Convenția EDO este redactat după cum urmează:,,Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societățile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății, a moralei, a reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.

Conform principiilor cristalizate în jurisprudența Curții EDO,,Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una dintre condițiile primordiale ale evoluției sale și ale dezvoltării fiecărei persoane. Sub rezerva art. 10 § 2 din Convenția EDO, aceasta este valabilă nu numai pentru „informațiile“ sau „ideile“ acceptate ori considerate drept inofensive sau indiferente, ci și pentru cele care lovesc, șochează sau neliniștesc: aceasta este dorința pluralismului, toleranței și mentalității deschise, fără de care nu există „societate democratică“. În forma consacrată la art. 10, aceasta este însoțită de excepții care necesită totuși o interpretare strictă, iar necesitatea de a o restrânge trebuie să fie stabilită în mod convingător. Conform principiilor cristalizate în jurisprudența Curții EDO, în sensul art. 10 § 2 din Convenția EDO, adjectivul „necesar“ implică o „nevoie socială imperioasă“, iar statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere pentru a hotărî cu privire la existența unei asemenea nevoi”. Curtea EDO a subliniat în numeroase rânduri rolul esențial pe care îl joacă presa într-o societate democratică: deși presa nu trebuie să depășească anumite limite, privind în special protecția reputației și a drepturilor altora, cu toate acestea îi revine sarcina de a comunica, cu respectarea obligațiilor și responsabilităților sale, informații și idei despre toate problemele de interes general, inclusiv cele care se referă la funcționarea puterii judecătorești (De Haes și Gijsels împotriva Belgiei, 24 februarie 1997, pct. 37, Culegere de hotărâri și decizii 1997-I). Pe de altă parte, tot Curtea EDO a subliniat că, drept urmare a „îndatoririlor și răspunderilor“ inerente exercitării libertății de exprimare, protecția oferită de art. 10 din Convenție persoanelor este subordonată condiției ca partea interesată să acționeze cu bună-credință, astfel încât să ofere informații exacte și demne de încredere [Radio France și alții împotriva Franței, nr. 53.984/00, pct. 37, Culegere 2004-II, și Bladet Tromsø și Stensaas împotriva Norvegiei (GC), nr. 21.980/03, pct. 65, CEDO 1999-III].

Așadar, conform jurisprudenței CEDO apelantul reclamant în cauza de față putea face obiectul unor critici personale, însă, Curtea observă, totodată, că afirmațiile intimatului-pârât urmăreau să îl denigreze pe apelantul reclamant în mod direct, în plan socio-profesional și implicând viața privată a acestuia, intimatul pârât încercând, prin afirmațiile și în modalitățile de expunere și repetiție folosite, să-i contureze apelantului reclamant imaginea de persoană imorală și asociată infracțiunilor de corupție.

Așa cum se reține din jurisprudența CEDO, limitele criticii admisibile sunt mai mari în cazul jurnaliștilor, funcționarilor publici sau al politicienilor și exista posibilitatea de a se pune în discuția publicului aspecte care țin de buna funcționare a presei și a autorităților, însă în speță nu s-a regăsit o asemenea dezbatere, intimatul pârât acționând exclusiv pentru a denigra și acuza pe reclamant.

Mai trebuie precizat, cu privire la apărarea pârâtului referitoare la afirmații din articole ale jurnalistului C.I., despre reclamant și la expresii ale altor jurnaliști enumerate în articolul apelantului reclamant ,,O oglindă răsturnată” invocat de intimatul pârât în apărare și respectiv la citarea afirmațiilor intimatului pârât de către Sputnik și jurnaliști români, invocată de apelantul reclamant, conform probelor cu înscrisuri regăsite în dosarul primei instanțe, că ele apar ca fiind ulterioare debutului afirmațiilor denigratoare și acuzatoare demarate chiar de intimatul pârât, așa încât în niciun caz nu îl exonerează în vreo măsură pe acesta de răspunderea civilă delictuală. Spre exemplu articolele jurnalistului C.I. sunt cele din data de 10.02.2018, de la filele 40 -44 vol I dosar prima instanță, și din data de 21.07.2018, de la filele 44-52.

Iar cu privire la pretenții ale apelantului reclamant ca intimatul pârât să-i acorde daune morale și pentru cele preluate dar și citate de jurnaliști din afirmațiile denigratoare și acuzatoare ale intimatului pârât, cum ar fi faptele referitoare la afirmațiile preluate și prelucrate de jurnalistul C.I.din 10.02.2018 și 21.07.2018, date pe care apelantul reclamant le-a inclus neîntemeiat în sarcina reparatorie a intimatului pârât, trebuie arătat că faptele respective, de citare și respectiv de preluare și prelucrare a afirmațiilor intimatului pârât, nu aparțin intimatului pârât așa încât pentru respectivele fapte nu poate fi făcut răspunzător acesta.

Cum s-a arătat, este incontestabilă jurisprudența Curtii EDO în aplicarea art. 10 din Conventia EDO referitoare la limitele admisibile mai largi ale criticilor față de persoane publice. Asadar, va fi luat în considerare că limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinta reclamantului-apelant, deoarece este o persoană care s-a făcut larg cunoscută publicului, activând ca jurnalist. Dar, în acelasi timp, nu trebuie omis că afirmatiile făcute de pârâtul intimat, în litigiu în cauza de față, așa cum au fost dovedite, din 16.05.2017, 22-23.11.2017, 27.11.2017, 9.02.2017, 1.09.2017, 10.09.2017, sunt noi, create de intimatul pârât începând cu 16.05.2017, și grave-cu referire mai ales la cele de participare de reclamant într-o rețea de infractiuni de trafic de influență, mită, abuz de funcții publice, ele toate, și împreună, și separat, excedând limitelor rezonabile ale libertătii de exprimare garantate de art. 10 din Conventia EDO deoarece s-au manifestat în scopul realizării unei campanii denigratoare și acuzatoare create de intimatul pârât împotriva apelantului reclamant, ca răzbunare pentru articolele de presă scrise de apelantul reclamant în care a făcut mențiuni referitoare la procedurile penale care îl priviseră pe intimatul pârât(de la filele 92-94, 74-82 vol I , 93-95, 25 , 62, 63, 64-65, 66-67, 70-77, 79-81, 84, 88-89, 91 vol. II dosar primă instanță), în încercarea de decredibilizare a lui ca jurnalist.

Or, cum se reține din jurisprudența CEDO, în mod constant CEDO a apreciat că garanția libertății de exprimare oferită de Convenție este subordonată condiției ca cei în cauză să acționeze cu bună credință, în sensul de a furniza informații exacte și demne de credit(Radio France si altii c. Frantei; Colombani si altii c. Frantei ; Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei, Cumpana si Mazare c. Romaniei; (…)

Și, cum s-a arătat, încă din cauza L. c. României (Cererea nr. (…)/05, Decizia din 14 ianuarie 2014), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut distincție față de cauza Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegiei (Cererea nr. (…)/93) ce privea publicarea, într-un ziar local, a unor acuzații preluate direct dintr-un raport întocmit de un inspector din cadrul guvernului, într-o calitate oficială, având în vedere, nu doar faptul că jurnalistul a publicat în articolele sale paragrafe ale plângerilor depuse de A.B. la autorități față de conduita reclamantei, fără a se delimita în mod clar de opiniile acesteia, dar și că plângerile lui A.B. nu reprezentau rapoarte ale unor instituții, ci doar declarații subiective, respectiv acuzații ale unei persoane fizice depuse în cadrul unei proceduri administrative.

Trebuie remarcat totodată că în faza de apel intimatul și tinde să-si schimbe parțial apărarea de la prima instanță, cu privire la faptele ilicite, în sensul lipsei caracterului ilicit, menționând în întâmpinarea pe care a depus-o la apel că ,,în conținutul textului postat pe rețeaua de socializare( referindu-se de altfel la textul din 7.01.2018), eu am apreciat, pe baza anumitor date pe cale le dețin, că reclamantul C. este Agent… iar din context se înțelege că al Serviciului Român de Informații”, de unde s-ar putea reține că deoarece agent fie el și acoperit înseamnă că ești lucrător activ al Serviciului Român de Informații, instituție legal înființată… nu poate fi privită ca o jignire exercitarea unei activități desfășurate în cadrul unei instituții legal înființate”.

Or cererea de chemare în judecată, care a fixat cadrul procesual al cauzei și de respingerea netemeinică și nelegală a căreia se plânge apelantul reclamant, a dedus judecății campania de denigrare desfășurată de pârât la datele, dovedite, de 16.05.2017, 22-23.11.2017, 27.11.2017, 9.02.2018, 01.09.2018, 10.09.2018 și 7.01.2018, afirmațiile concrete dovedite fiind cele mai sus citate de Curte.

Iar în întâmpinarea la prima instanță pârâtul și susținuse că ,, Reclamantul pretinde că eu l-am denigrat numindu-l ,,Agent SRI” și ,,ofițer acoperit”. Reclamantul adoptă în acțiunea sa o atitudine mincinoasă, lipsită de etică, amestecând ceea ce pârâtul a scris pe blog și pe pagina de Facebook cu ceea ce el își dorește, dezinformând din nou, așa cum a mai făcut și anterior. În exprimările mele postate public am fost foarte exact în exprimare, și, după cum se observă, eu nu am afirmat niciodată faptul că reclamantul, cu numele jurnalistic A.C., ar avea calitate de “ofițer acoperit” ci doar că este un agent, aflat într-o legătură cu generalul de brigadă (r) D.D., cunoscut ca având în legătura sa, în rețeaua sa o serie de jurnaliști pe care îi alimenta cu date și informații ce nu sunt destinate publicității. Reiterez că nu am scris și nu am afirmat în nicio situație faptul că reclamantul ar fi lucrat sau lucrează ca ofițer acoperit al SRI”.

Firește că nici schimbarea acestei apărări a paratului în apel nu duce la respingerea ei de plano(deoarece conform art. 294 C.proc.civ. în apel nu sunt permise cauze juridice noi ale cererii de chemare in judecata, dar sunt permise aparari noi ale pârâtului pe cererea de chemare în judecată). Dar, cercetând-o, Curtea o retine nefondată, deoarece afirmatiile (deduse judecătii de reclamant si nici măcar contestate de pârât cu privire la conținutul din citate ce-i aparține, acesta contestând la prima instanță numai interpretarea ce ar rezulta din citatele depuse în probatoriu la dosarul primei instanțe, în sensul că nu l-ar fi făcut pe apelantul reclamant ofițer acoperit al SRI ci agent al rețelei D.C.) nu au fost făcute de pârât ca si când ar fi fost preluate de la vreun jurnalist, ci ca si cunoscute direct de pârât din perioada când pârâtul a activat ca lucrător al SRI și prin ele, citate mai sus de Curte pe larg, nu l-a numit pe apelantul reclamant agent al SRI instituție legal înființată, cum încearcă să se apere în apel, ci l-a numit agent al unei rețele oculte private grefată pe SRI, a celor pe care i-a indicat, C. și D., în cadrul căreia ar avea calitate de unealtă de bază, scriind articole după dictarea intereselor infracționale ale respectivei rețele private care ar fi săvârșit trafic de influență, dări de mită, abuz al funcției publice etc.

Astfel, Curtea, din examinarea afirmațiilor deduse judecății, probate de înscrisurile de la filele 22-39, 53-59 vol.I și 21-24, 29-30, 34-36, 42-51 vol.II dosar prima instanță, a observat că în cadrul campaniei de acuzare și denigrare pârâtul a emis afirmațiile denigratoare și acuzatoare în privința reclamantului, de agent al rețelei C., D., agent care nu scrie articolele jurnalistice pe baza integrității jurnalistice ci după dictarea intereselor rețelei private infracționale în care ar fi agent, fiind doar una din ,,uneltele de bază ale rețelei” D. făcând referiri și cu privire la participarea, ca agent ocult al unei rețele private infracționale grefate pe Serviciul Român de Informații și creată de doi particulari, C., D., abuzând de funcțiile lor în respectivul serviciu, la infractiuni de coruptie(trafic de influență, dare de mită, abuz al funcției publice etc.) enumerate expres în cadrul afirmațiilor din 7.01.2018 de intiamtul pârât.

Totodată, cu privire la întinderea prejudiciului moral, Curtea reține că mai întâi prima instanță a respins nelegal ca inutilă proba cu declaratia martorului propus de reclamant, de vreme ce tocmai întinderea prejudiciului moral era teza probatorie a audierii martorului, dar această probă a fost încuviințată și administrată în apel urmând a fi avută în vedere de Curte la cuantificarea măsurilor reparatorii care, alături de reparația nepatrimonială a obligării pârâtului să publice pe cheltuiala sa hotărârea pe pagina sa de facebook și pe blogul său, pe care a făcut afrimațiile denigratoare și acuzatoare, vor realiza justa și echitabila reparatie a prejudiciului moral al apelantului pârât pentru care a acționat în prezentul proces.

Așadar, Curtea constată că în mod repetat afirmațiile pârâtului privind pe reclamant au fost reluate în cadrul campaniei de denigrare și acuzare inițiată și pusă în aplicare de intimatul pârât( filele 22-39, 53-59 vol.I și 21-24, 29-30, 34-36, 42-51 vol.II dosar prima instanță).

Firește că dacă în timpul activității sale ca angajat al Serviciului Român de Informații ar fi cunoscut în cea mai mică măsură asemenea fapte penale, ale unei rețele infracționale, sau chiar și numai crearea unei asemenea rețele private care s-ar fi grefat pe interesele de stat ale Serviciului Român de Informații, rețea privată în care să fi avut calitate de agent apelantul reclamant, intimatul pârât avea tot interesul să le denunțe organelor de cercetare penală din România inclusiv pentru a exclude implicarea sa(în sensul înlăturării răspunderii sale penale pentru participație prin complicitate morală întărind la rândul lui moral vreo faptă infracțională de constituire și funcționare a unei asemene rețele infracționale de constituirea și funcționarea căreia ar fi avut cunoștință în timpul activității), dar nu a făcut-o, ceea ce, în raport de împrejurarea că faptele imputate sunt lipsite de orice bază probatorie, relevă că afirmațiile denigratoare și acuzatoare ale pârâtului la adresa reclamantului apăreau ca nereale și astfel cauzatoare de daune morale pentru care pârâtul trebuie să repare reclamantului prejudicierea demnității reclamantului.

Nici măcar nu există egalitate între a nu fi credibil ca jurnalist pentru articolele scrise în calitate de jurnalist de reclamant pe care pârâtul îl acuză de lipsă de integritate jurnalistică și săvârșirea prin vreo formă de participație de către reclamant a vreuneia din faptele penale invocate de pârât fără o bază probatorie factuală, mai gravă decât denigrarea că în activitatea de jurnalist reclamantul ar fi unealta numiților C. și D., fiind acuzația că ar fi agent al unei rețele infracționale create de cei doi care astfel ar fi săvârșit trafic de influență, dare de mită, abuz al funcției publice, fapte penale enumerate în comunicarea de pe blogul său de pârât la 7.01.2018 , arătând în aceeași comunicare că ,,relația dintre serviciile de informații și jurnaliști în această manieră nu este pentru realizarea securității naționale” și că ,,Acești agenți trebuie să dispară din peisajul public românesc. Au distrus ideea de presă, dar și conceptul de agent”.

În lipsa unei reale sesizări a organelor de cercetare penală de către apelantul-pârât, cu vreo faptă concretă de natură penală săvârșită la vreo anume dată, în referire la afirmațiile obiect al judecății, care au privit și constituirea unui grup infracțional organizat, nu cu afirmații publice factuale generale lipsite de orice justificare și chiar de justificarea vreunui motiv pentru care dacă ele ar fi existat pârâtul nu le-a denunțat în timpul activității lui când le-ar fi descoperit ca lucrător al SRI organelor de cercetare corespunzătoare, denigrările și acuzațiile pârâtului intimat trebuie luate în considerare ca fapte ilicite săvârșite cu intenție directă și repetate de pârât împotriva reclamantului, pe fondul cercetării chiar a pârâtului de organele de cercetare penală din România și scrierii de reclamant a unor articole de presă în care a menționat diferite împrejurări din procesele penale privind pe pârât.

Așadar, afirmațiile făcute în public sub forma unor imputări factuale fără bază probatorie factuală întemeiată, de pârâtul intimat, cu rea-credință, conform modalităților de exprimare de către pârât în public a afirmațiilor, direct în sensul de a-l expune pe reclamant disprețului public (pentru că ar fi o persoană imorală și asociată a infracțiunilor de corupție), în mod nelegal nu au fost stabilite de prima instanță ca reprezentând faptă ilicită civilă în formă continuată a pârâtului intimat, ele atrăgând pe baza lor răspunderea civilă delictuală a acestuia pentru daunele morale produse reclamantului; pârâtul intimat nu a uzat de vreo calitate de jurnalist pentru a da expresie libertății de exprimare prin aducerea în dezbatere a unor probleme de interes public, ci , însuși cercetat în proceduri penale aduse la cunoștință publică în cadrul activității jurnalistice a reclamantului, doar a făcut afirmații denigratoare și acuzatoare menite să afecteze stima de sine și reputația reclamantului sub aspectele vieții private și socio-profesionale a acestuia, pe lângă urmărirea evidentă a denigrării și acuzării reclamantului din răzbunare scopul afirmațiilor pârâtului cuprinzând și încercarea de abatere a atenției presei românești de la elementele și procedura cercetării intimatului-pârât însuși sub aspect penal.

In condițiile răspunderii civile delictuale trebuie avut in vedere prejudiciul moral adus de pârâtul intimat reclamantului apelant, constând în afectarea demnității reclamantului de pârât sub aspectul său intern, subiectiv, al modului cum orice persoană se apreciază(aspectul de insulta/lezare a stimei de sine prin fapta civilă ilicită constând în afirmațiile denigratoare și acuzatoare mai sus reținute de Curte) și respectiv extern, obiectiv, al imaginii sale în societate(aspectul de calomnie/lezare a reputației păgubitului în viața socială în general și profesională în special, adică în societate, prin faptele civile ilicite constând în afirmațiile denigratoare și acuzatoare făcute publice de paratul intimat mai sus reținute de Curte).

Prejudiciul moral adus, constând în afectarea demnității reclamantului sub aspectul său intern, subiectiv, al modului cum orice persoană se apreciază (aspectul de insulta/lezare a stimei de sine al faptei civile ilicite constând în emiterea de pârâtul intimat față de reclamant a afirmațiilor denigratoare și acuzatoare ca beneficiar al unor sume la dublu pentru prestarea unui serviciu de presă dictat și ca parte a unei rețele infracționale grefată pe un serviciu național de informații), și respectiv extern, obiectiv, al imaginii sale în societate (aspectul de calomnie/lezare a reputației păgubitului în societate al faptei civile ilicite constând în emiterea în spațiul public al internetului de către pârâtul intimat, față de public, pe blogul său și pe pagina sa de socializare pe facebok, cu privire la reclamant, a afirmațiilor denigratoare și acuzatoare că ar fi beneficiar al unor sume la dublu pentru prestarea unui serviciu de presă dictat și ca parte a unei rețele infracționale grefată pe un serviciu național de informații), reputație care conform jurisprudenței CEDO se include și în sfera vieții private a persoanei vătămate, garantate de art.8 CEDO, ce reprezintă consecința directă a afirmațiilor denigratoare și acuzatoare făcute de pârâtul intimat, în scopul afectării stimei de sine, vieții private a reclamantului și reputației sale în societate, trebuie reparat just și echitabil pentru a alina(compensa ) suferința psihică produsă reclamantului prin lezarea demnității.

Reparația nepatrimonială(de obligare a pârâtului la publicarea pe cheltuiala sa pe blogul său și pe pagina sa de socializare de facebook a prezentei decizii, la data rămânerii ei definitive, de admitere a apelului și de schimbare a sentinței apelate în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, cum se va arăta mai jos), completată de măsura adecvată de reparație patrimonială în limitele juste și echitabile, respectiv proporționale, ale prejudiciului moral al apelantului reclamant cauzat de intimatul pârât, în limitele deduse judecății, reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică, față de campania denigratoare inițiată și pusă în aplicare de intimatul pârât față de apelantul reclamant, apelul trebuind admis cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

Din punct de vedere juridic, reparația patrimonială pentru prejudiciile morale(daunele morale) are caracter compensatoriu, de alinare a suferințelor, pentru că, tocmai, fiind diferite de prejudiciile materiale ce se pot despăgubi cu sume echivalente întinderii lor materiale, determinate spre exemplu conform prețului de pe piață al unor bunuri echivalente celor prejudiciate, prejudiciile morale nu pot fi evaluate în bani, reparația patrimonială în cazul lor având doar rolul de a compensa suferințele, fiind apreciată în echitate în raport cu întinderea și intensitatea suferințelor produse celui prejudiciat.

Tocmai de aceea reparația poate fi, cum s-a arătat mai sus în prima parte a considerentelor prezentei decizii, din punct de vedere juridic, nepatrimonială și patrimonială.

În privința comentariilor/articolelor ulterioare ale unor terți, acestea nu au nicio legătură cu obiectul judecății de față care privește fapte ilicite ale intimatului-pârât, nu ale unor terti care au făcut ulterior preluări și prelucrări din afirmațiile intimatului pârât, fie că ar fi formulat judecăți de valoare fie că ar fi citat pur și simplu din afirmațiile intimatului pârât, eventuale prejudicii morale rezultate din afirmații ale altor persoane decât intimatul pârât nefăcând obiectul cererii care a investit prima instanță în procesul de față formulat de apelantul reclamant exclusiv contra intimatului pârât care la datele faptelor continuate din campania de denigrare dovedită din datele de 7.01.2018, 16.05.2017, 22-23.11.2017, 27.11.2017, 9.02.2019, 1.09.2018, 10.09.2018, în limitele în care au fost dovedite, nu a avut vreo calitate de jurnalist.

Afirmațiile denigratoare și acuzatoare care au fost probate ale pârâtului intimat care fac obiectul judecății sunt cele din datele de 7.01.2018, 16.05.2017, 22-23.11.2017, 27.11.2017, 9.02.2019, 1.09.2018, 10.09.2018 deduse judecății la prima instanță de reclamant prin cererea de chemare în judecată și pentru care reclamantul a atașat în dovedire înscrisurile de la dosarul primei instanțe referitoare la aceste date, ele fiind expuse mai sus de Curte conform probelor de la dosar, afirmații denigratoare și acuzatoare pentru care reclamantul a pretins daune morale pentru că i-au lezat onoarea și reputația(art. 129 alin. 6 C.proc.civ.). Alte afirmații sau date nu au fost probate de apelantul reclamant în privința intimatului pârât.

Cum s-a menționat, daunele morale(despăgubirile bănești ce reprezintă o compensație patrimonială a prejudiciului moral) nu au rol de sanctiune, iar suferințele psihice nu au preț material, daunele morale având prin natura lor doar rolul de a alina(compensa) prejudiciul moral , nu de a sancționa contraventional pe autorul faptei ilicite și nici nu se raportează la nivelul averii autorului faptei ilicite sau a celui lezat, neputând în niciun caz duce la îmbogățirea fără justă cauză a victimei, ci se raportează numai la prejudiciul moral produs părții lezate prin afectarea demnității acesteia sub cele două aspecte antemenționate.

Așadar, prin prisma art. 1349 C.civil, afirmatiile repetate ale pârâtului, denigratoare și acuzatoare, despre reclamant, reprezintă fapta ilicită în formă continuată care a cauzat reclamantului un prejudiciu moral, în sensul afectării demnitătii acestuia sub ambele sale aspecte, intern-al stimei de sine, respectiv extern-al reputatiei in societate.

Trebuie precizat că în cererea de chemare în judecata reclamantul, cu privire la afirmațiile grave, denigratoare și acuzatoare, mai sus reținute pe situația de fapt de Curte, a susținut că au fost emise în contexte ce asigurau o largă răspândire(pe blog și pe pagina de socializare de facebook a pârâtului) și a pretins că pârâtul i-a lezat onoarea și reputatia. Proba testimonială din apel este cea care se referă la intensitatea suferințelor care i-au fost pricinuite de pârât reclamantului sub aspectul daunelor morale, declarația testimonială în acest sens a martorului C.C. fiind administrată ca probă în apel pe teza probatorie a apelantului reclamant referitoare la întinderea prejudiciului moral și în consecință a dezdăunării.

Din această declaratie se reține că martorul a arătat că reclamantul era foarte supărat și se întreba ce să facă pentru că nu a fost un singur atac, că reclamantul a fost supărat pentru că cel mai de preț lucru pentru jurnalist este credibilitatea, că din cauza acuzațiilor intimatului pârât apelantul reclamant se gândea cum îl vor privi colegii dar și cititorii, acuzațiile intimatului pârât fiind periculoase pentru că au fost făcute de un om care a lucrat în sistem(SRI), că reclamantul îi spunea că era supărat și pentru că afirmațiile erau făcute la modul grotesc fiind făcut sclavul cuiva, că în urma afirmațiilor intimatului pârât au fost jurnaliști care râdeau de apelantul reclamant și spuneau că lucrează cu SRI, iar unii cititori l-au înjurat pe facebook.

Cum s-a arătat, în mod firesc, dacă a cunoscut în timpul activității sale de serviciu în cea mai mică măsură pretinsele fapte de creare a unei rețele de agenti în scop privat, cu conotații penale, apelantul-pârât avea tot interesul să le denunțe nu doar printr-o plângere penală ci chiar printr-un denunț penal organelor de cercetare penală, dar nu a făcut-o, ceea ce, în raport de împrejurarea că faptele imputate de acesta reclamantului, prin afirmațiile obiect al judecății, sunt lipsite de bază probatorie, relevă că afirmațiile denigratoare și acuzatoare ale pârâtului intimat la adresa reclamantului apăreau ca nereale și astfel cauzatoare de daune morale pentru care pârâtul trebuie să repare reclamantului prejudicierea demnității.

Deoarece într-adevăr reclamantul a pretins pârâtului o sumă disproportionată, 50.000 Euro, ca dezdăunare pentru prejudiciul moral rezultat din afirmatiile pârâtului intimat repetate în cadrul realei campanii de denigrare și acuzare a sa realizată în scopul decredibilizării ca jurnalist a reclamantului tocmai pentru a se răzbuna pe acesta pentru articolele din domeniul justiției în care a analizat și cercetările și măsurile penale ce au privit pe intimatul pârât,

Curtea, cu luarea în considerare a intensității concrete a prejudiciului moral asupra reclamantului, așa cum a fost produs de pârâtul-intimat, față de prevederile legale ale Codului civil mai sus redate în prezenta decizie cu privire la demnitate și la repararea prejudiciului,

va proceda la stabilirea cuantumul daunelor morale luând în considerare deopotrivă că în cauză s-a solicitat și se cuvine și reparația nepatrimonială a prejudiciului moral, reparație care este în speță principala și cea mai adecvată formă de reparație în natură, prin publicarea hotărârii pe blogul și pagina de facebook ale pârâtului pe care a emis afirmațiile denigratoare și acuzatoare,

astfel că va proceda la stabilirea unui raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă demnității și în privința cuantumului dezdăunării materiale a prejudiciului moral menit să o completeze pe cea nepatrimonială antemenționată, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite(onoare și reputație), gravitatea și intensitatea atingerilor adusă acestora de paratul intimat, conform declarației martorului, necombătută de vreo probă contrară ci care se coroborează cu articolul ,,O oglindă răsturnată” invocat neîntemeiat în sens contrar de intimatul pârât, în limitele cererii de apel și respectiv în limitele cererii de chemare în judecată ce a învestit prima instanță.

Astfel, se reține că afirmatiile denigratoare și acuzatoare ale paratului intimat, repetate pe blogul său personal și pe pagina sa de socializare pe facebook de pârâtul intimat, au adus atingere atât stimei de sine a reclamantului cât si reputației reclamantului în societate, afirmațiile acuzatoare și denigratoare lezându-i onoarea și reputația și expunându-l oprobiului public, sens în care, în raport cu gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, cu gravitatea afirmațiilor și cu intensitatea suferințelor reclamantului, pentru afirmațiile grave și nereale făcute public de pârât, care, prin conținutul cumulat al afirmațiilor publice de la filele 22-39, 53-59 vol.I și 21-24, 29-30, 34-36, 42-51 vol.II dosar prima instanță, de suficient de largă răspândire, denigratoare și acuzatoare, în mod inerent l-a expus oprobiului public, este suficientă alinării suferințelor create de paratul-intimat, reclamantului-pârât, cunoscut publicului ca jurnalist, cum s-a reținut mai sus, în concurs cu reparația nepatrimonială constând în obligarea pârâtului la publicarea la data rămânerii ei definitive a hotărârii, publicare cu rol reparator de largă răspândire, egală întinderii răspândirii afirmațiilor denigratoare și acuzatoare ale pârâtului, suma de 2.100 lei cu titlu de daune morale, care, alături de reparația nepatrimonială adecvată mai sus expusă este menită a urma principiul reparării integrale a prejudiciului moral.

Față de toate cele arătate, se va admite apelul, urmând a se schimba în parte sentința apelată, în sensul că va fi obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2.100 lei cu titlu de daune morale precum și să publice pe cheltuiala sa, pe blogul său și pe pagina sa de Facebook, hotărârea, la data rămânerii ei definitive.

În consecință, față de admiterea apelului conform art. 453 și urm.C.proc.civ. va fi obligat intimatul pârât față de apelantul reclamant la plata sumei de 3.060 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru plătită în apel 60 lei și onorariul de avocat 3000 lei cerut și dovedit în apel conform înscrisurilor de la dosar, onorariu care este corespunzător naturii cauzei și respectiv celor două forme de reparație a prejudiciului moral acordate în apel, precum și complexității concrete a cauzei în apel și volumului de muncă al avocatului apelantului reclamant în apel.(..)

Menționăm că împotriva acestei hotărâri se poate face recurs.

Comments

comentarii

România a ajuns la peste 15.000 de cazuri de COVID-19 pe zi și peste 500 de decese.... Citește mai mult
Județul Cluj se află, miercuri dimineața, sub atenționare cod galben de ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m. Avertizarea, valabilă până la ora 11.00.... Citește mai mult
Spectacolul de dans pe care celebrul dansator Sergei Polunin l-a susținut ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania este difuzat online, în premieră, pe platforma de streaming TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului.... Citește mai mult
HOROSCOP 20 octombrie 2021. Unii nativi întâmpină probleme de sănătate miercuri. O zodie trebuie să aibă grijă cui îi împărtășește un secret.... Citește mai mult

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

error: Alert: Conținut protejat !!