Un român în vârstă de 37 de ani, rezident la Genova (Liguria), a stat nu mai puțin de 8 luni în închisoare, deși era nevinovat, fiind achitat de o acuzație că ar fi participat la un jaf. Problema a pornit de la faptul că vânduse mașina folosită la jaf, iar noul proprietar nu a trecut-o pe numele său.
În 8 octombrie, Ebert Ioan Eusabin a fost achitat în instanță pentru acuzația de tâlhărie, în cazul jafului care a avut loc pe data de 4 august 2019, la sala Bingo, din localitatea Carpi (provincia Modena).
“Au arestat pe cine nu trebuia. Dincolo de iadul trăit în închisoare, ceea ce regret cel mai mult este suferința pricinuită celor trei copii ai mei”, a declarat Ioan, citat de stiridiaspora.ro
Potrivit presei din Italia, românul a fost arestat în baza mașinii cu care a fost comis jaful. Numerelor de înmatriculare ale automobilului cu care a fost comisă fapta aparțineau numitului Ebert Ioan Eusabin, doar că mașina fusese vândută cu aproximativ trei săptămâni înainte de a se comite jaful. Greșeala bărbatului a fost că nu făcuse schimbarea proprietarului auto și mașina fiind în acte încă pe numele său.
Jaful a fost comis pe 4 august 2019, ora 7:30, atunci când doi bărbați s-au dat jos dintr-un Mercedes și au intrat în sala Bingo de pe strada via dell’Industria din Carpi, cu fețele acoperite, amenințându-l pe proprietar cu un pistol. Aceștia au sustras suma de 9000 de euro și s-au făcut nevăzuți. După un an de cercetări, polițiștii au ajuns la ușa românului și l-au arestat.
După un an în care a trăit un adevărat coșmar, românul a fost achitat pentru fapta de care era acuzat pe nedrept.
“Nu aș pune niciodată în pericol viața nimănui, am trei copii și ei sunt pe primul loc pentru mine. Am petrecut 8 luni oribile în închisoare, deși sunt nevinovat. Acum vreau dreptate și despăgubiri pentru detenția nedreaptă”, a mai precizat românul.
Avocatul care l-a apărat pe român în instanță spune că va intenta un proces pentru a obține o despăgubire.