fbpx
Acasă » SPECIAL » Ion Turcu despre profesia de judecător: ”Este o profesie extraordinară. Este biblică”

Ion Turcu despre profesia de judecător: ”Este o profesie extraordinară. Este biblică”

Profesorul Ion Turcu a vorbit într-un interviu pentru universuljuridic.ro despre lucrurile care rămân după 45 de ani în profesia de judecător.

În contextul celei mai recente apariții editoriale – O viață de judecător, 45 de ani în magistratură. profesorul Ion Turcu a fost întrebat care sunt lucrurile care rămân după 45 de ani în această profesie?

Ion Turcu: ”Regretul că putea fi mai bine și n-a fost. Dar este timpul care merge impardonabil într-o singură direcție și ceea ce în mod sigur dobândești este bătrânețea, slăbiciunile de tot felul și regretele. Însă nu pot să mă plâng, am avut noroc mult în viață. În primul rând pentru că am evitat, fără să fiu conștient, niște pericole mortale. Alte persoane în aceleași împrejurări și-ar fi pierdut viața. Și eu am avut un înger păzitor. Deci ăsta a fost principalul succes pe care cred că l-am obținut în viață. Nu o viață lungă, dar o viață demnă și o viață sănătoasă.

Înainte de a mă întâlni cu dumneavoastră am avut două prilejuri să fiu intervievat și televizat. Mai întâi la Becançon, unde s-a semnat un acord de colaborare între Ministerul Justiției francez și Ministerul Justiției din România, parafat oficial în prezența delegațiilor celor două ministere și în sala de festivități a unui palat din secolul XVIII, bogat ornamentat cu fresce, o minunăție. Și când s-a terminat partea oficială, a venit la mine din colțul opus al încăperii procurorul general de la Becançon, un bărbat la vreo 60 de ani, scund, și mi-a spus abrupt, fără nicio introducere: Trebuie să intri în politică. Mai ai 10 ani buni. Folosește-i! Și a plecat. Ce-o fi vrut ăsta? Nici nu ne cunoșteam. Era prima oară când ne vedeam. Noi ne-am aliat cu Justiția, nu cu Procuratura. Și după aia mi-am dat seama. A văzut că știu să vorbesc la microfon și când sunt filmat. Și atâta e suficient ca să fii politician.

Cealaltă întâmplare a fost la Atlanta, Georgia. Acolo este vie, încă, amintirea președintelui Carter. Are și un muzeu. Am participat la un congres pe stat, pe Georgia, a practicienilor în insolvență din acea zonă. Și sala era foarte mare, sala de conferință, dar și mai mare era sala de mese; era ca un hangar de mare. Eu am fost reținut de niște reporteri de la ziarele locale pentru că mi-a făcut reclamă un avocat american care fusese în vizită în România. Și el mi-a făcut cunoștință după aceea și cu alți avocați și cu autori de Drept comercial din Georgia. Deci am întârziat la începerea  mesei de prânz. Am intrat în hangarul acela uriaș și am privit în dreapta, în stânga mesei rotunde, la care încăpeau 20 de persoane și nu era niciun loc liber. Am mers mai departe și doar am zărit pe dreapta o masă la care erau puțin oameni și mai multe locuri libere. M-am repezit să iau scaunul, să-l trag, să mă așez… Am văzut că toți se uitau țintă la mine. Și toți erau negri; niciun alb la masa negrilor, niciun negru la masa albilor. Prin urmare, rasismul nu este încă total depășit.

Și este o anecdotă, apropo de alegerea actualului președinte al Statelor Unite; probabil că o știți: Un ziarist din New York – și New York-ul este foarte tolerant – își ia un an sabatic și conduce la întâmplare prin Texas, care este enorm – Franța, Anglia la un loc. Dar era și multă zonă deșertică. Și ajunge într-o zonă prăpădită, fără pământuri lucrate, și vede o dărăpănătură de fermă; intră înăuntru și-l găsește pe fermier: un bătrân, abia se ținea pe picioare. Și îi spune: Bine, cum poți să trăiești dumneata aici, în izolarea asta? Nu ziare, nu radio, nu televiziune. Cum poți să trăiești așa, rupt de realități? Da, și ce-aș putea afla nou? De pildă, știi că avem un președinte de culoare? Nu mai spune! Ce mândru trebuie să fie stăpânul lui!”

Despre profesia de judecător: ”Este biblică”

”Este o profesie extraordinară. Este biblică, aș spune. Și Biblia ne spune: Nu judeca, ca să nu fii judecat. Sau: după cum vei judeca, așa vei fi și tu judecat. Asta m-a făcut să public broșura cu episoadele cele mai interesante din activitatea mea. Și s-a redus la 50 de pagini sau cât or fi, o jumătate de secol de activitate. Sigur că e greu să exprimi și să explici o asemenea muncă. Din păcate, e o muncă de mare rigoare.

Să vă dau un exemplu: În 1 ianuarie 1969 a intrat în vigoare Noul Cod Penal, pentru că până atunci foloseam Codul lui Carol. Și a fost o schimbare radicală, pentru că unele pedepse, cum ar fi munca silnică pe viață sau moartea – erau scoase, eliminate; altele aveau limita superioară mai mică. Și din nefericire încă nu era înființată Judecătoria de la Gherla. Și Penitenciarul Gherla ne-a trimis 60 de dosare cu o lună înainte de sfârșitul anului. Le-am citit cu atenție, și pe față și pe dos; toate erau redactate pe foi cu linii, din penitenciar – numai ei mai aveau formatul acela. Și am lăsat până în ziua de Anul Nou 1969 scrierea hotărârilor. Cu toate că n-a venit nimeni dintre deținuți, n-au fost prezenți. Pe toți i-a reprezentat un avocat pensionar – săracul, era debil fizic și tremura pentru că focul nu fusese făcut de două zile. Și i-am spus: Culcați-vă, tovarășu avocat, pe bancă, și vă dau eu paltonul meu să vă înveliți, că vă chinuiți stând așa, într-o rână. Până scriam eu 60 de hotărâri! Aproape de o pagină era fiecare. Trebuia întâi să redau condamnările, după aceea să arăt influența noii legi asupra condamnărilor, să refac pedepsele de executat și să deduc ce s-a executat. Era mult de scris.”, a spus Ion Turcu, în vârstă de 76 de ani.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina