Dreptul la ştergerea informaţiilor din mediul online sau “dreptul de a fi uitat” – analiză din perspectiva Sentinţei nr. 13161/2016 pronunţată de Curtea Supremă de Casaţie din Italia în 24 iunie 2016, care arată că știrile online trebuie șterse după 2 ani și 6 luni.

Prin “dreptul de a fi uitat” se înţelege dreptul fiecărui cetăţean de a solicita ştergerea sau actualizarea unei informaţii care îl priveşte. Practic garantează dreptul persoanei de a nu mai fi amintit pentru faptele care au făcut obiectul unor ştiri în trecut, şi care, prin trecerea timpului, sunt destinate să se întoarcă în sfera vieţii private.

O persoană are aşadar dreptul la rectificarea datelor cu caracter personal care o privesc şi dreptul de a fi uitată în cazul în care păstrarea acestor date îi încalcă anumite drepturi.

Cu toate acestea, dreptul de a fi uitat nu trebuie să fie considerat unul absolut, şi prin urmare, poate şi trebuie să fie limitat în anumite cazuri, în special când intră în conflict cu alte drepturi fundamentale, cum ar fi libertatea de exprimare şi informare şi/sau libertatea presei.

Găsirea unei just echilibru între dreptul de a fi uitat pe de o parte, şi libertatea de exprimare şi informare sau libertatea presei pe de a altă parte, poate fi o sarcina greu de îndeplinit, astfel cum rezultă din Sentinţa nr. 13161/2016 din 24 iunie 2016 a Curţii Supreme de Casaţie din Italia.

În concret, starea de fapt supusă analizei Curţii Supreme de Casaţie din Italia era următoarea: În anul 2008, într-un restaurant din orăşelul Ortona (Italia) a avut loc un incident soldat cu înjunghierea unor persoane. Cu privire la acest incident, publicaţia online www.primadanoi.it a scris un articol, ce prezenta în mod real starea de fapt. După aproximativ 2 ani şi jumătate de la respectivul incident, având în vedere faptul că în motoarele de căutare online se făcea trimitere la respectivul articol de fiecare dată când se caută numele restaurantului, proprietarii acestuia au trimis o solicitare oficială către publicaţia online în vederea ştergerii respectivului articol, motivând că păstrarea acestuia le aduce grave prejudicii de natură financiară.

Publicaţia online a refuzat ştergerea articolului astfel că proprietarii restaurantului s-au adresat instanţelor de judecată (Tribunalul din Ortona), care în 2013 le-a dat dreptate, dispunând obligarea publicaţiei online la ştergerea articolului, precum şi la plata unor despăgubiri în cuantum de 10.000 Euro.

Împotriva acestei soluţii, reprezentanţii publicaţiei online www.primadanoi.it au declarat recurs, însă prin Sentinţa nr. 13161/2016 din 24 iunie 2016, Curtea Supremă de Casaţie din Italia a dispus respingerea recursului. În esenţă, din motivarea Curţii de Casaţie se deduce că ştirile existente în mediul online se bucură de o răspândire infinit mai largă decât ştirile şi informaţiile din ziarele tipărite, motiv pentru care o perioada de 2 ani şi 6 luni ar fi suficientă pentru respectarea dreptului la informare. Practic, s-a considerat că într-o astfel de situaţie prevalează dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, dreptul la onoare, la reputaţie şi la imagine în faţă libertăţii de exprimare şi informare, respectiv a libertăţii presei. De asemenea, s-a apreciat că, în cazul unor informaţii publicate în mediul online, după trecerea unei perioade de 2 ani şi 6 luni aceste informaţii ies din sfera vieţii publice şi intră în sfera vieţii private, impunându-se aşadar ştergerea acestora.

Se pune însă întrebarea în ce măsură considerentele Sentinţei Curţii Supreme de Casaţie din Italia sunt în conformitate cu noile prevederi europene în materia protecţiei datelor cu caracter personal. Astfel, potrivit REGULAMENTULUI (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) – care va deveni efectiv aplicabil începând cu 25 mai 2018 – persoană identificată sau identificabilă are dreptul de a obţine din partea operatorului ştergerea datelor cu caracter personal care o privesc, fără întârzieri nejustificate, iar operatorul are obligaţia de a şterge datele cu caracter personal fără întârzieri nejustificate în cazul în care datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate – art. 17 alin. (1) lit. a) din Regulament.

Cu toate acestea, dispoziţiile menţionate anterior nu se aplică în măsură în care prelucrarea este necesară pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare şi la informare sau în scopuri de arhivare în interes public, sau este necesară în scopuri de cercetare ştiinţifică sau istorică ori în scopuri statistice – art. 17 alin. (3) din Regulament.

Drept urmare, din perspectiva noilor reglementări europene, argumentele publicaţiei online, respectiv libertatea de exprimare, libertatea presei, dreptul de informare şi interesul public, ar fi putut justifica o soluţie de admitere a recursului formulat, mai ales dat fiind faptul că o perioada de 2 ani şi 6 luni nu este foarte îndelungată, ţinând cont şi de faptul că ultimul termen de judecată în procesul penal ce a precedat incidentului din 2008 a fost în anul 2016, existând aşadar şi argumente care să susţină teza existenţei unui interes public faţă de respectivele fapte.

De menţionat că dreptul de a fi uitat este prezent şi în actuală reglementare, respectiv în Directiva nr. 95/46/CE, care în art. 12 lit. b) prevede că orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator rectificarea, ştergerea sau blocarea datelor a căror prelucrare nu respectă dispoziţiile prezenţei directive, în special datorită caracterului incomplet sau inexact al datelor. Aşadar, chiar şi anterior datei de 25 mai 2018, există posibilitatea de a solicită ştergerea sau blocarea unor date, iar această posibilitate rezultă mai ales din hotărârea pronunţată de către CJUE în cauza C 131/12, Google Spain SL şi Google Inc. Împotriva Agencia Española de Protección de Datos (AEPD) şi Mario Costeja González.

În concret, în această cauză s-a reţinut că la începutul anului 1998, un ziar cu difuzare largă în Spania a publicat în ediţia să tipărită două anunţuri cu privire la o licitaţie de imobile asociată unei proceduri de executare silită având legătură cu o datorie la asigurările sociale. Persoana vizată era menţionată drept proprietar al acestor imobile. Ulterior, editorul ziarului a publicat online o versiune electronică a acestuia.

În noiembrie 2009, persoană vizată l-a contactat pe editorul ziarului afirmând că, la introducerea numelui sau în motorul de căutare Google, apare trimiterea la paginile cotidianului care conţin anunţurile cu privire la licitaţia imobiliară în cauză. Aceasta susţinea că procedura de executare silită declanşată pentru recuperarea datoriei pe care o avusese la asigurările sociale fusese complet soluţionată de mai mulţi ani şi era lipsită de relevanţă în prezent. Editorul a răspuns persoanei vizate afirmând că nu putea proceda la ştergerea datelor sale, întrucât publicarea se realizase la cererea Ministerului Muncii şi Afacerilor Sociale.

Ulterior, persoană vizată a formulat o reclamaţie la AEPD prin care solicită obligarea editorului ziarului să elimine sau să modifice publicaţia, astfel încât să nu apară datele sale cu caracter personal, ori să utilizeze instrumentele puse la dispoziţie de motoarele de căutare pentru a proteja datele sale cu caracter personal. Persoană vizată a solicitat de asemenea obligarea Google Spania sau a Google Inc. Să elimine sau să oculteze datele sale cu caracter personal, astfel încât să nu mai fie incluse în rezultatele căutării şi să nu mai fie asociate cu linkurile către ziar.

Directorul AEPD a pronunţat la 30 iulie 2010 o decizie prin care a admis reclamaţia formulată de persoană vizată împotriva Google Spania şi Google Inc., pe care le-a obligat să adopte măsurile necesare pentru a scoate datele din indexul lor şi pentru a face imposibil accesul ulterior la aceste date, însă a respins reclamaţia formulată împotriva editorului, deoarece publicarea datelor în presă fusese justificată din punct de vedere juridic. Google Spania şi Google Inc. au formulat două acţiuni la instanţa de trimitere, prin care solicită anularea deciziei AEPD.

În urmă unor întrebări preliminare, CJUE a apreciat că în ceea ce priveşte o situaţie precum cea în discuţie în litigiul principal, care priveşte afişarea, în lista de rezultate pe care utilizatorul de internet o obţine atunci când efectuează, cu ajutorul Google Search, o căutare plecând de la numele persoanei vizate, a unor linkuri către două pagini din arhivele online ale unui cotidian care conţin anunţuri ce menţionează numele acestei persoane şi se referă la o vânzare la licitaţie a unor imobile asociată unei proceduri de executare silită desfăşurate în vederea plăţii unor datorii în materie de asigurări sociale, trebuie să se considere că, având în vedere caracterul sensibil al informaţiilor cuprinse în aceste anunţuri în raport cu viaţă privată a persoanei în cauză şi faptul că publicarea lor iniţială s-a efectuat în urmă cu 16 ani, persoană vizată justifică dreptul că aceste informaţii să nu mai fie asociate cu numele sau prin intermediul unei asemenea liste. Prin urmare, având în vedere că, în speţă, nu par să existe motive speciale care să justifice un interes preponderent al publicului de a avea acces, în cadrul unei asemenea căutări, la aceste informaţii, împrejurare care trebuie totuşi verificată de instanţa de trimitere, persoana vizată poate să solicite, în temeiul articolului 12 litera (b) şi al articolului 14 primul paragraf litera (a) din Directiva 95/46, eliminarea linkurilor respective de pe această listă de rezultate.

Practic, în opinia Curţii, trebuie să se examineze în special dacă persoană vizată are dreptul ca informaţia respectivă să nu mai fie, în stadiul actual, asociată cu numele său de o listă de rezultate, afişată în urmă unei căutări efectuate plecând de la numele sau, chiar fără obligaţia de a justifică cauzarea vreunui prejudiciu. Întrucât persoană vizată poate, având în vedere drepturile sale fundamentale prevăzute la articolele 7 şi 8 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, să solicite că informaţia în cauză să nu mai fie pusă la dispoziţia marelui public prin intermediul includerii sale într o asemenea listă de rezultate, aceste drepturi prevalează în principiu nu numai asupra interesului economic al operatorului motorului de căutare, ci şi asupra interesului acestui public de a avea acces la informaţia respectivă cu ocazia unei căutări referitoare la numele acestei persoane. Nu aceasta ar fi însă situaţia dacă ar reieşi că, din motive speciale, precum rolul jucat de persoană respectivă în viaţă publică, ingerinţă în drepturile sale fundamentale este justificată de interesul preponderent al publicului menţionat de a avea acces, prin intermediul acestei includeri, la informaţia în cauză.

Prin urmare, în opinia noastră Curtea Supremă de Casaţie din Italia ar fi trebuit să ţină cont de aceste aspecte în soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, respectiv să aprecieze în concret dacă în situaţia dată prevalează dreptul la informare şi interesul public sau dimpotrivă prevalează interesul privat al proprietarilor restaurantului, însă în niciun caz această apreciere nu se putea rezumă strict la perioada de timp scursă de la dată evenimentelor.

Considerăm că, în această cauză, soluţia corectă este înlăturarea respectivului articol, întrucât evident nu prezintă interes pentru public numele restaurantului în care a avut loc incidentul (în condiţiile în care acest incident este unul izolat) chiar dacă procesul penal ce a precedat incidentul din 2008 s-a finalizat în anul 2016, însă nu se poate susţine că în orice situaţie se impune ştergerea unor informaţii după doi ani şi jumătate cu motivarea că nu ar mai prezenta interes respectivele informaţii sau că după doi ani şi jumătate respectivele informaţii ies din sfera dreptului public şi intră în sfera dreptului la viaţă privată.

Av. Marian Bota (SCA Budușan & Asociații)

Comments

comentarii