fbpx
Acasă » INTERVIURI » INTERVIU. Președintele Tribunalului Cluj, Sorina Seleșiu: ”Românului îi place să se judece”

INTERVIU. Președintele Tribunalului Cluj, Sorina Seleșiu: ”Românului îi place să se judece”

Președintele Tribunalului Cluj, judecător Sorina Seleșiu, o persoană discretă, a acordat în premieră și în exclusivitate un interviu pentru Clujust.ro. Este de doi ani președinte și mai are un an și jumătate din mandat, căci prima jumătate de an a fost cu delegare. Are 19 ani de magistratură, iar cei tineri au multe de învățat dacă citesc interviul de mai jos. Sorina Seleșiu vorbește despre calitățile pe care trebuie să le aibă un judecător, despre obligațiile lui, despre cum să judece astfel încât să nu existe părți nemulțumite, satisfacțiile profesiei și problemele administrative pe care le are de rezolvat.

Sorina Seleșiu este originară din județul Mureș și a venit la Cluj la facultate în 1992, ca mulți alți tineri. A absolvit în 1996 și a intrat în magistratură la concursul organizat în acel an prima dată în România. A fost primul an în care s-a organizat concurs de admitere în magistratură. Anterior, pentru că erau sufieciente locuri,  erau admiși în magistratură doar cu licența. A fost numită în funcția de judecător în 5 decembrie 1996.

Cum vi se pare acum metoda de admitere în magistratură?

Având în vedere că e singura pe care o știu, nu mi s-a părut că metoda a fost greșită E diferit ce se face acum. În 1996, când eu am intrat în magistratură nu era obligatoriu să facem Institutul Național al Magistraturii. Atunci, au fost puțini colegi care au optat să urmeze INM-ul, iar ceilalți care nu am urmat am fost trimiși la instanțe, unde am făcut practică. Am făcut înregistrări în registrele de carte funciară, în cărțile funciare, am făcut citații, am lucrat în arhivă, la executări penale, la executări civile. Practic am învățat toată bucătăria internă a instanței înainte de a începe să lucrăm efectiv ca și judecători. Aceasta a fost o perioadă de șase luni. După șase luni se dădea examen de semnătură și consta într-un interviu pe care îl dădeam în fața unei comisii formate din trei judecători ai Curții de Apel Cluj. Eu am mai prins o scurtă perioadă în care erau completele colegiale și, de când am împlinit șase luni și până am dat definitivatul, intram ca al doilea judecător în completul colegial. Am spus o scurtă perioadă pentru că în septembrie 1997 s-a schimbat legea și am intrat în complete de judecător unic cu cauze pentru stagiari. Cred că acea perioadă în care am învățat bucătăria internă a instanței și bunul mers al instanței le lipsește celor care urmează INM, unde fac destul de multă practică de instanță, dar mai mult pe dosare, pe motivări și pe drepturi decât bucătărie internă. Adică să știi de unde se începe. Și un justițiabil când vine într-o instanță, mai întâi se duce la registratură. Parcurge registratură, arhivă, își face înregistrăile și apoi ajunge în instanță cu dosarul.

La experineța pe care o aveți, susțineți curentul că ar trebui să se intre la o vârstă mai înaintată în magistratură și nu la 22-23 de ani?

Cred că un pic de experiență de viață e necesar pentru că într-un fel judeci când ai o anumtă experiență în spate, nu neapărat în domeniul juridic. Trebuie să devii mai echilibrat, mai temperat, mai tolerant și nu doar să interpretezi în mod absolut un drept sau altul. Cumva, ca judecător realizezi un fel de echilibru între drepturile unuia și celuilalt și aplici în mod corespunzător legea. Tu trebuie să judeci și potrivit convingerii tale interioare, bineînțeles ținând cont de lege, care lege poate fi desigur interpretată și interpretabilă. 

Dumneavoastră cum erați la început?

Cred că nu departe de cum sunt colegii de astăzi, doar că experiența mea era alta căci eu am trăit în celelalte vremuri, în cealaltă epocă și cred că mentalitățile erau un pic diferite. Acum văd la colegii tineri că țin foarte mult la drepturile lor și le exprimă și le exercită fără număr, fără limită. Or, cred că mai întâi trebuie să aibă în vedere obligațiile pe care le au. Adică nu trebuie să-și ignore drepturile, dar nu dreptul să ți-l pui întotdeauna în față și să spui ”eu sunt judecător, eu fac totul și eu fac bine” și să nu te gândești la obligații. Orice drept are și oblgație corelativă și toate acestea trebuie să fie în echilibru. Atunci când tu ești judecător cred că trebuie să primeze obligațiile tale înaintea drepturilor.

Care sunt limitele unui judecător, ca imagine, ca și comportament, ca obligații?

A vorbi de limite e o chestiune destul de relativă. Fiecare cât simte.

Există o regulă…

Regulă… care este regula? Pentru că dacă ne uităm la percepția publică, la mass-media, la tot ce se întâmplă în ultima vreme, se evidențiază tot aspectele negative ale judecătorilor. Au apărut multe articole.. Nu mă refer la ilegalitățile comise de judecători și procurori, căci acolo și ei au același regim ca și omul de rând și nu discut Mă refer la celelalte limite unde trebuie să dai dovadă de o anumită moralitate. Opinia publică consideră că ar trebui să fim închiși undeva într-un turn și să nu socializăm deloc. Or, e foarte greu ca judecător să-ți alegi cercul de prieteni. Cu oameni de afaceri nu ai ce să cauți, cu infractori nu ai..atunci nu ai decât familia și cu cei cu care mai intri din când în când în contact, care cel mai probabil sunt foști colegi de facultate sau colegi de serviciu. Colegii de facultate și colegii de serviciu nu sunt doar judecătorii, ci și procurorii și avocații. Și atunci foarte repede dacă ți-ai permis să ieși undeva cu un avocat, deja se interpretează că relația ta cu acel avocat este așa bună că ai și rezolvat problema. De aceea, cred că e dificil. Eu personal, nu spun că am făcut bine și nu vreau să dau sfaturi, am evitat pe cât posibil, dar trebuie să se înțeleagă că suntem și noi oameni, că trăim în societate, că avem copii și familie și că nu putem să ne sacrificăm viața personală de dragul imaginii. 

Ce vă doreați să vă faceți când erați mică?

Am optat între a fi ofițer de armată și judecător, dar dimensiunile pe care le aveam nu prea se încadrau la ce se cerea în perioada aceea în Armată și atunci am rămas cu cea de-a doua opțiune. Așa mi-am dorit, cred că influențată de anumite filme americane, să devin judecător.

Filme americane în anii aceia?

Da. Câte am văzut, puține, dar am văzut. Vreau să spun că nu am văzut până nu am intrat la facultate cum arată un judecător în România, o sală de judecată, nu am asistat la un proces. Nu pot să spun că am fost în cunoștință de cauză legat de această profesie. Ulterior, în perioada când eu am absolvit se intra foarte greu în avocatură căci trebuia să-ți găsești un maestru și cum toată lumea vroia, dacă nu cunoșteai pe nimeni era greu. Notariatul încă nu devenise interesant, astfel că singura mea opțiune a fost aceea de a da la magistratură pentru că acolo nu trebuia nici să caut maestru, nici angajator, nici altceva și acesta a fost considerentul pentru care m-am prezentat la examen. Dar nu regret, deci nu regret decizia luată!

Care sunt satisfacțiile acestei profesii?

Îmi place foarte mult ceea ce fac și nu stiu dacă profesând ca și notar sau avocat aș fi fost la fel de mulțumită de munca pe care o desfășor. Cred că prin munca mea ajut oamenii căci practic noi ce facem? Rezolvăm problemele oamenilor. Atunci, deși se spune că într-un proces, unul câștigă și unul pierde, eu cred că aceasta este o viziune absolută pentru că deși unul câștigă și unul pierde, de foarte multe ori dacă pe parcursul procesului te-ai comportat echidistant față de ambele părți, ai administrat toate probele și i-ai lăsat să-și facă apărările corespunzător și oamenii au văzut că au fost ascultați, în final nu toată lumea care pierde procesul este nemulțumită. Până la urmă, și-a încercat și el șansa, a văzut că a pierdut și asta e viața. Probabil că cel care pierde știa de la început că nu prea are șanse, dar, mă rog, a luptat și el până la sfârșit. Asta face fiecare în viață.

De la început ați mers pe civil?sorina selesiu presedinte tribunalul cluj clujust (4)

La început am mers în complete mixte. O perioadă scurtă la Judecătoria Dej am înlocuit un coleg judecător care plecase în Anglia cu un program de la Minister și am intrat într-o ședință cu arestați. Dar în rest la Dej era instanță mixtă și acolo făceai și cauze civile și cauze penale.

De ce ați rămas pe civil?sorina selesiu presedinte tribunalul cluj clujust (3)

Mi-ar fi plăcut să fac și penal, dar la momentul în care m-am trasferat, după examenul de capacitate, la Judecătoria Cluj, singurul complet liber era de civil. Practic nu am avut drept de opțiune. Mi s-a spus ”preiei acel complet” și atunci am preluat acel complet. E adevărat că după un an și ceva s-a eliberat un complet de penal și doamne președinte de atunci m-a întrebat dacă nu vreau să-l preiau și am stat pe gânduri, răspunzând ”dacă nu e altcineva….”. La acest răspuns, a spus ”lasă că o să caut pe altcineva”. Nu știu dacă decizia era bună sau rea. Nu o regret, dar dacă mâine mi s-ar spune să intru în contencios sau penal, consider că oricare dintre noi ar trebui să accepte. Până la urmă suntem judecători și e bine ca din când în când să mai schimbăm și să încercăm noi provocări. Poate intervine o anumită rutină. Acuma nu prea am avut timp căci au tot intrat codurile și încă nu ne-am dezmeticit bine. Rutina care ar fi putut să se instaleze la un moment dat a dispărut. Dar nu cred că ar fi o idee rea ca după zece ani de activitate în civil să te duci pe altă specializare.

Civilul e mult mai vast decât penalul…

Cred că acesta e farmecul că e mai vast. Lasă loc de multe interpretări și e mai palpitant, față de penal unde interpretările sunt destul de stricte: ori se încadrează în norma respectivă și se aplică norma ori dacă nu nu. La civil e cu totul diferit.

Ce tip de cerere sau cu ce obiect vă face să vă puneți mâinile în cap când o vedeți? De exemplu revendicările care țin ani și ani.

Problema nu era tipul de cauză, ci modul în care se făcea probațiunea. E foarte important dacă acțiiunea este făcută de avocat, chiar și de parte, dacă știe să depună toate actele, să administreze probe. La revendicări foarte multe acte se găseau la Consilul Local. Problemele mai mari au fost, pe lângă procurarea actelor, întocmirea raportelor de expertiză. Dificultăți sau să te iei de cap când e o cauză grea sunt unele rectificări de carte funciară, care în acest moment încep să se înregistreze destul de multe generate de nefinalizarea lucrărilor de cadastru la nivelul județului. Atunci, există necorelări între diferite măsurători, între documentațiile cadastrale pe care și le-au făcut oamenii și încet încet constată că sunt suprapuneri, parcele greșit identificate și aici dificultatea intervine și la necesitatea efectuării unei expertize corespunzătoare și în faptul că pe măsură ce se derulează expertiza și expertul verifică care sunt suprafețele exacte, forma și vecinătățile, există posibilitatea ca târziu să-ți dai seama că nu ai înprocesuat toate părțile sau că nu ai cerut tot ce-ți trebuie și să nu mai fie posibil la acel moment. De aceea cred că rectificările de carte funciară ar fi din acest punct de vedere. Altminteri, când o cauză e mai dificilă e și o provocare mai mare. Te determină să mai citești ceva în plus, să mai citești. E mult mai interesant decât cele cu care ești obișnuit și care îți vin în număr mai mare de regulă.

Cât din timp mai studiați?

Sunt zile în care studiez 3-4 ore, sunt zile când nu pot studia deloc pentru că studiul ședinței ia foarte mult, ziua de dezbateri, pe urmă motivatul. Asta ia foarte mult timp. De multe ori studiul îl fac acasă.

S-au scurtat procesele în ziua de azi? Știu că imediat după ce ați devenit președinte, ați luat o măsură în acest sens.

Nu eu am luat măsura. Eu am propus-o Colegiului de conducere și a fost aprobată. Era o măsură prin care judecătorii din secțiile civile și penal soluționau anumite cauze specifice secției de contencios. Erau recursurile la plângerile contravenționale și acele taxe de poluare. Acestea au fost semnificative ca număr și erau cauze repetitive și nu necesitau un timp mare de lucru și nici multă muncă. Nu am considerat necesar să mutăm judecător de la secție la alta, ci să judece toți acel tip de cauze. Am făcut complete de taxe de poluare pentru fiecare judecător. Acelea le-am făcut peste punctajul stabilit de CSM a fi judecat de un judecător într-un an, gândindu-ne la oamenii care așteptau să-și recupereze banii, iar noi îi țineam blocați dacă respectam acele programări și termene date de sistemul Ecris. Acesta a fost considerentul. 

Noul cod de procedură civilă a scurtat procesele?

Da. A scurtat procesele și a disciplinat justițiabilii. Îmi amintesc că înainte de modificarea codului de procedură civilă, nu exista acel termen ca până la ”primul termen când partea este legal citată”, ci era ”prima zi de înfățișare când părțile pot pune concluzii”. Era așa o interpretare largă a acelei prime zi de înfățișare când părțile pot pune concluzii încât mulți avocați și judecători apreciau că acela e termenul fix înainte de a se soluționa cauza. Și până atunci se tot făceau precizări și modificări ale cererii de chemare în judecată și cerere reconvențională și altele, astfel că pe când credeai că poți să soluționezi cauza, mai venea o completare și te împiedica. Ori acum au fost disciplinați! Probabil că la început le-a fost greu domnilor avocați să se încadreze în acele termene, dar cu timpul cred că a devenit o rutină și pentru ei și cred că este în avantajul lor.

Vin la instanță tot felul de oameni, până la badea Ion. Mă gândesc că ați trăit momente haioase și memorabile în sala de judecată.

S-a mai întâmplat că vin oamenii simpli ca martori și îi întrebi ceva legat de obiectul procesului, ei, săracii, de bună credință, încep să povestească cu totul altceva și din respect nici nu poți să-i oprești sau să-i repezești și trebuie să-i lași să-și continue firul până la un anumit punct și pe urmă să-i readuci la motivul pentru care i-ai chemat în ziua respectivă în sală. Sunt și părți care formulează o cale de atac extraordinară unde invoci o excepție de tardivitate sau de inadmisibilitate, iar ele, dându-le cuvântul, deși le explici în ce constă acea excepție că nu au respectat termenul, ei își spun păsul lor și se leagă tot de faptul că au dreptate, că au dreptul la teren sau ce au și nu cedează. Nici nu sunt suficient pregătiți și nu au educație pentru a se pronunța în acest sens.

Care sunt calitățile unui judecător? Din ce ați spus până acum, răbdarea e una dintre ele.

E răbdarea, apoi să știi să selectezi, să știi să disciplinezi pentru că trebuie să disciplinezi în sală și părțile și avocații. Nu e de dorit ca într-o sală de judecată să aibă loc incidente, discuții aprinse sau alte cele pentru că până la urmă o instanță de judecată presupune solemnitate și trebuie ca la momentul la care se ivește o problemă de genul acesta să ai suficient tact să-i aduci pe toți undeva la un punct comun, să-i ajuți să se tempereze și să nu degenereze în cine știe ce altceva. Mi-amintesc că la un moment dat am rugat o parte să înceteze că tot vocifera. Era o o doamnă la o vârstă respectabilă spre 80 de ani și dânsa era foarte agitată și supărată și vorbea și nu o puteam opri. La un moment dat am făcut semn jandarmului din sală să o scoată afară. Și dânsa la momentul în care a fost invitată să iasă afară a devenit mai agitată și atunci nu am știut ce să fac și i-am zis jandarmului să o lase. După cinci minute a terminat ce avea de spus și a zis ”no acum am terminat, dacă vreți pot să plec”. (râde) M-am gândit că dacă aș fi insistat ca jandarmul să o scoată afară starea aceea de agitație s-ar fi amplificat și s-au mai întâmplat situații în care oamenii au avut nevoie de intervenția medicului sau chiar au decedat în sala de judecată. Am vrut să evit având în vedere vârsta, care până la urmă impune un anumit respect și am zis că și atitudinea acelui justițiabil va fi alta dacă va vedea că a fost ascultat. Ce se va întâmpla în final asta e cu totul altceva.

Ce sfat aveți pentru cei tineri, că tot suntem în prag de examene pentru avocatură și magistratură?

Să aibă multă răbdare, să cumpănească bine la soluția pe care o dau în dosar și atunci când soluționează să se gândească că oamenii au venit pentru a le fi rezolvată o problemă și că o acțiune trebuie interpretată în sensul în care ar putea fi admisă și nu automat respinsă.

sorina selesiu presedinte tribunalul cluj clujust (11)Unde e mai greu, în sală sau când deliberați?

Sunt situații și de sală și de pronunțuare, pentru că în sală dacă sunt multe cauze și mulți martori de audiat, te consumă foarte tare din punct de vedere intelectual și psihic. Ți-e foarte greu după patru-cinci ore de audieri să mai consemnezi o declarație de martor sau să fii foarte cursiv sau să fii atent la concluziile unui avocat de la cap la coadă dacă concluziile sunt de o jumătate de oră. În acea zi, din punct de vedere fizic și intelectual, nu mai poți face nimic. În ce privește deliberarea, sunt cauze la care amânăm pronunțarea și de două ori pentru că sunt cauze dificile și discuții intre membrii completului, ajungem până la un punct, după care ne împotmolim, tot reluăm și există cauze și soluții care din punct de vedere intelectual te consumă foarte tare.

De ce sunt mai multe femei în magistratură?

Pentru că femeilor le place să învețe mai mult. Bărbaților le plac mai mult științele reale, exacte, iar femeile sunt pe cele umane, de-asta li se spune lor ”tocilare” și nu bărbaților. Aceștia s-ar plictisi să stea opt ore într-un birou, ei nu prea rezistă la o astfel de muncă. Cred că acesta e considerentul.

Cum este să fiți președintele Tribunalului Cluj?

(continuarea interviului o puteți citi dacă sunteți autentificat AICI. După înregistrare și autentificare, reîncărcați pagina)

Comments

comentarii

3 comentarii

  1. Foarte interesant punctul de vedere al doamnei președinte .

  2. Cum sa nu o iubesti? Daca ai intrat macar o data in biroul dansei, intelegi ce vreau sa spun.

  3. Judecatoarea Sorina Selesiu lucreaza la autopilot, nu intra in detalii, experienta o umple de trufie. Niciodata nu este tarziu sa cazi din aripile gloriei. Intr-un apel Selesiu a retinut gresit ca o lista de mesaje sunt transmise catre copilul, de fapt erau transmise catre un tata nemernic. Ea, grabindu se, a decis ca mama vorbeste urat cu copilul si dorind sa arate ca nu are preconcepte inpotriva taticilor, a schimbat decizia in favorea tatalui. Decizia este finala. Nu se poate explica ca judecatoarea a inteles gresit si nu a dat atentia necesara probelor. Viata copilului a fost distrusa, s-a mutat la o garsoniera mizerabila langa un tata care il invata sa traiasca dupa reguli din secolul 19, face sex in acelasi incapere unde sta copilul… Ce facem doamna judecatoare? Va treziti? Va updatati simtul de justitie? Ce facem cu detaliile vietii, le declaram neimoportante? decizia finala?

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina