INTERVIU. Fosta judecătoare Andrea Chiș, proaspăt pensionară, profesoară și studentă în același timp

Pensionată la începutul acestui an din vârful magistraturii, fosta judecătoare Andrea Chiș continuă activitatea didactică la catedră la Facultatea de Drept UBB Cluj, dar a trecut și în bancă la Facultatea de Psihologie din cadrul aceleiași universități, fiind studentă la zi. Am stat de vorbă cu Andrea Chiș despre plecarea din magistratură, despre perioada din Consiliul Superior al Magistraturii, despre rolul profesorilor în formarea viitorilor profesioniști din domeniul dreptului, despre legile justiției, psihologie, culturi organizaționale și lideri toxici.

Clujust: De ce nu v-ați întors in sala de judecată? Nu vă e dor?

Andrea Chiș: Retrospectiv uitându-mă la viața mea, pentru că am avut mai mult timp zilele acestea de când m-am pensionat, mi-am dat seama că eu, de fapt, nu prea m-am uitat înapoi atunci când am plecat dintr-un loc, ca și dintr-o relație, pentru că nu am luat niciodată pripit deciziile importante, fiind demult integrate atunci când le-am și pus în practică. M-am uitat doar înainte și la ceea ce aveam de făcut în momentul prezent. Același lucru l-am constatat venind acasă de la București, reintrând în atmosfera Clujului, care este acasă, și în atmosfera facultății, din două puncte de vedere, pentru că am rămas profesor la drept, dar sunt și studentă la psihologie în anul I. Mi-am dat seama că asta e viața mea acum și că profesia mea de judecător este trecut. Așa cum altădată am promovat de la judecătorie la tribunal, de la tribunal la curtea de apel, de la curte m-am dus în Consiliul Superior al Magistraturii, tot ce a rămas în spate a devenit trecut. Și asta pentru că toată viața mea, ca și a altor colegi, a oamenilor în general, este despre evoluție și autoreglare, despre  creștere și autoactualizare.

Așadar, ca să răspund și în rezumat la această întrebare, nu mi-e dor de nimic din ce am lăsat în urmă și nu m-am întors în sala de judecată pentru că cred că am făcut tot ce puteam să fac ca judecător și că această profesie nu mă mai împlinea. Dacă pe mine nu mă mai împlinea, nu puteam să fac bine nici celor care veneau în fața mea.

Am auzit foarte mult în perioada aceasta că ne pensionăm prea repede, că, de fapt, suntem în floarea vârstei și culmea puterii după 25 de ani de experiență. Eu m-am pensionat după 28 de ani și mi-a fost destul. S-ar putea ca cei 6 ani din CSM să-și fi spus cuvântul, pentru că vârful puterii e unul plin de provocări, din cele mai neașteptate, și nu e simplu să stai și, mai cu seamă, să rămâi acolo. Nu-i înțeleg pe cei care doresc să rămână pentru foarte mult timp în vârful puterii, trecând dintr-o funcție în alta. Ce pot să spun este că, după anii pe care i-am petrecut în magistratură, incluzând și CSM, eu cred că este de ajuns. Asta pentru că cine rămâne mult prea mult, așa cum s-a dovedit în viață, nu pot să dau nume de colegi, dar colegii din sistem știu foarte bine că mulți dintre cei care au stat prea mult, adică peste 30 de ani, au ieșit bolnavi și nu le-a mai folosit pensia la mare lucru.

Clujust: Deci floarea vârstei la un magistrat nu e floarea vârstei ca la fiecare?

Andrea Chiș: Exact. Adică nu poți să spui că ai 45-50 de ani – eu am peste 50 – și că încă mai poți mult și bine să judeci. Nu e vorba doar de problemele de drept și de actualizare pe problemele de drept (care se schimbă tot timpul), ci și de rezolvarea unor problemele umane, probleme care rămân undeva în tine, uneori pentru mult timp. Am vorbit recent, în mai multe rânduri, despre trauma indirectă, care înseamnă felul în care noi experimentăm, internalizăm cazurile, poveștile oamenilor care vin în fața noastră. Toate aceste lucruri, dacă nu sunt gestionate corect – și nu sunt, pentru că, deocamdată, sistemul nu oferă consiliere psihologică, să faci terapie fiind încă un stigmat în societatea românească – noi rămânem cu ele și nu ne mai lasă să lucrăm la capacitate maximă, așa cum un om din altă profesie poate la vârsta noastră.

Clujust: Sistemul a pierdut mulți oameni valoroși în ultima vreme. Cum va rezista?

Andrea Chiș: Eu cred că oricum, până la urmă, generațiile ies la pensie pe rând, că ies acum, că ies peste 5 ani, că ies peste mai mulți ani. Ies pentru că avem o limită. E normal ca sistemul să se împrospăteze periodic și aceasta este sarcina noului consiliu – să aibă grijă de felul în care recrutează oamenii care vor să devină judecători și cum promovează oamenii care cu adevărat merită să judece în instanțele de control judiciar. Nu este o tragedie, cum nu este în niciun sistem, când pleacă oamenii. Tragedie este dacă se dorește plecarea lor, ceea ce este o altă problemă, despre care putem discuta, dacă s-a dorit plecarea unor judecători. Dar simpla plecare nu trebuie să fie o tragedie pentru sistem, pentru că el trebuie să fie capabil să se regenereze constant, cantitativ și calitativ. E foarte important  și cred că presa va avea un rol și în viitor să spună dacă promovările și recrutările din sistem se fac pe criterii obiective și dacă nu se dorește cumva reducerea calității oamenilor care intră în sistem sub pretextul penuriei de personal sau dacă o promovare sau o recrutare simplificată ar putea ascunde criterii care nu sunt transparente. Recent am citit un articol scris de un fost președinte de curte de apel, care vorbește despre puterea foarte mare dată de noile legi ale justiției președinților, în special celor de curți și Secției de judecători a CSM în ce privește promovarea judecătorilor.  Asta înseamnă că aceste persoane cu funcții de conducere din sistem au de trecut acum un examen foarte greu. Să vedem dacă îl vor trece cu brio sau nu.

Clujust: În ceea ce privește calitatea celor care ajung judecători, nu au și profesorii de la facultăți o responsabilitate?

Andrea Chiș: Sunt absolut de acord că profesorii de drept au o mare responsabilitate, pe care unii și-o asumă, alții nu. E nevoie să conștientizăm că noi formăm juriștii de mâine, judecătorii de mâine, dar trebuie să recunoaștem și să conștientizăm că nu toate facultățile de drept sunt la fel, nu toate se ridică la același nivel calitativ, nici sub aspectul profesorilor, nici sub aspectul studenților. Și chiar și în cele care se ridică la un nivel superior, cum este cazul UBB, nu putem spune că toți studenții care termină această facultate sunt neapărat pregătiți să ajungă judecători. Ca dovadă, nici nu reușesc toți, nici dintre cei care sunt bine pregătiți în facultate. Facultatea îi pregătește mai mult pe zona de hard skills, de însușire a dreptului, mai puțin spre deloc pe zona etică. Chiar dacă o facem cumva între predarea disciplinelor noastre și activitățile extracurriculare pe care le desfășurăm, nu avem în foarte multe facultăți de drept introdusă în curricula universitară disciplina etică. Și chiar dacă am avea, cred că e insuficient o disciplină. Cred că e nevoie care ea să fie inclusă la nivel meta în toate disciplinele predate în facultate. Adică e nevoie să vorbim la fiecare disciplină despre valori umane și despre valorile diverselor profesii juridice. Și atunci vom forma cu adevărat oameni pregătiți să fie judecători sau avocați sau orice altceva în domeniul dreptului.

Clujust: Acum mai mult ca oricând e nevoie de asta.

Andrea Chiș: Acum mai mult ca oricând e nevoie ca profesorii de drept să conștientizeze rolul lor de a transmite și valori, să formeze caractere, nu doar juriști.

Clujust: Ați spus la un moment dat că veți rămâne aproape de sistem într-un fel.

Andrea Chiș: Da. Voi rămâne aproape de sistem, în primul rând, prin faptul că pregătesc oameni care vor intra în sistem. Dar vreau să rămân aproape și din alte puncte de vedere. Vreau în continuare să aduc împreună oameni din diverse profesii juridice sub cupola universității, în conferințe, în workshopuri, cu teme actuale din dreptul procesual, dar și din cele privind comunicarea dintre noi. Și chiar și în a doua profesie pe care vreau să o adopt în cealaltă jumătate a vieții mele, aceea de psiholog, preferința mea se îndreaptă spre psihologia organizațională.

Ce am constatat eu, apropo de motivele pentru care pleacă colegii, nu doar volumul mare de muncă e de vină. Părerea mea este că, oricât de mare ar fi volumul de muncă, noi îl putem gestiona dacă facem lucrurile cu plăcere. Când te duci la serviciu cu plăcere? Un motiv ar fi atunci când atmosfera este una plăcută. Dar atunci când atmosfera este una toxică, acesta poate fi un motiv serios să pleci. Mie îmi e teamă că vom ajunge să asistăm la demisii ale colegilor tineri, la fel cum deocamdată asistăm  mai mult la pensionări. Unul dintre motive ar fi și felul în care selectăm uneori președinții de instanțe, pentru că întotdeauna liderul este cel care dă tonul culturii organizaționale. Liderul poate determina ca o cultură organizaţională să fie sănătoasă sau toxică. O cultură toxică produce burnout, este dovedit științific, și face oamenii să-și dorească să plece, să se îmbolnăvească, să nu mai aibă eficiență. Uneori restanțele se datorează nu faptului că avem judecători slab pregătiți, de ce le mai multe ori am constatat în cauzele disciplinare că judecători foarte buni au restanțe, pentru că nu mai fac față nu doar unui volum de muncă, ci și unei atmosfere instituționale din anumite instanțe.

Clujust: Judecătorii sunt independenți prin statut. Așa rol mare are un președinte de instanță?

Andrea Chiș: Da. Acum cu atât mai mult, având în vedere noua Lege de organizare judiciară și noul Regulament de ordine interioară al instanțelor, împotriva căruia am votat NU din toată inima. De lider depinde atmosfera în instituție, de felul în care organizează ședințele cu judecătorii pe diferite teme, cu cine vorbește, cu cine nu vorbește, la cine pleacă urechea, dacă ascultă colegii din fiecare secție sau favorizează secția din care face parte, cum contribuie la stabilirea completurilor de judecată, ținând seama (sau nu) de specializarea judecătorilor, cum stabilește componența colegiului de conducere (pentru că el propune toate persoanele cu funcții de conducere din instanță) și exemplele ar putea continua. Sunt foarte multe lucruri pe care un lider poate să le facă bine, dar poate să le facă și prost.

Clujust: Ai zice că o instanță nu e ca o corporație.

Andrea Chiș: Ba da, din păcate, exact așa este. Și asta am constatat și în CSM. Când președintele a fost toxic, toată lumea s-a simțit foarte rău. Și membrii, și staff-ul, și întregul sistem. Liderul toxic e același în sistemul privat, ca și în sistemul public, într-o instituție publică oarecare, ca și într-o instanță de judecată. E același lucru.

Clujust: Cum a fost in CSM? Cum v-a schimbat această experiență?

Andrea Chiș: Experiența în CSM este una neprețuită pentru mine. Mi-am dorit să ajung acolo pentru că am crezut că pot să schimb foarte multe lucruri. Din păcate, am realizat, ajungând acolo, că rolul meu a fost mai mult de a împiedica de fapt ca lucrurile să devină mai rele decât au fost înainte să ajung eu acolo. E și acesta un rol până la urmă. Și, ca în viață, lucrurile nu se îndreaptă întotdeauna spre progres. Progresul nu este neîntrerupt. Mai facem un pas înainte, doi înapoi. Și rolul meu în mare măsură a fost să nu facem prea mulți pași înapoi. Asta nu înseamnă că nu am făcut și lucruri spre înainte. M-am verificat continuu prin ochii colegilor din sistem. Am cerut feedback și mi s-a dat de multe ori, ca să văd dacă fac bine ce fac sau ce aș putea să fac mai bine. Cred că am apărat cât am putut de bine independența colegilor, și prin actele cu caracter normativ date de consiliu, aici mă refer la regulamente,  și  prin anumite hotărâri de principiu, prin felul în care m-am exprimat atunci când am dat avize pe legile justiției, prin modul în care m-am exprimat apărând independența puterii judecătorești, a sistemului judiciar sau a unor colegi. Am făcut lucruri bune, dar, din păcate, nu am făcut tot ce mi-am propus.

Eu am crezut ca judecător că mă duc acolo și va fi ca într un complet de judecată, iar într-un complet de judecată noi citim cu foarte multă atenție dosarul și singura noastră teamă este să nu ne scape vreo probă care să schimbe soluția, să nu observăm vreo decizie a Curții Constituționale sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Deci, interesul nostru comun este să dăm soluția cea mai corectă, chiar dacă finalmente nu ne înțelegem și ajungem, extrem de rar în instanță, și la opinii separate sau concurente. În consiliu, nu am simțit acest lucru. Poate că este optica mea personală. Stiu din cursurile de dezvoltare personală că în spatele fiecărei acțiuni este o intenție pozitivă. Pozitivă pentru cine, rămâne problema. Pentru mine, pentru prietenii mei, pentru anumiți colegi care-mi sunt aproape sau pentru o instanță ori pentru un sistem judiciar sau un consiliu?

Aici mi-am pus foarte multe întrebări cu privire la intențiile cu care s-au luat unele decizii, pentru cine a fost acea intenție pozitivă care stătea în spatele acțiunii fiecăruia dintre noi? Cât de mult am verificat în sistem dacă acea intenție este pentru sistem sau este doar pentru un cerc foarte restrâns de oameni din sistem? Acest lucru m-a făcut, din păcate, să nu am același dialog în consiliu pe care îl aveam într-un complet de judecată.

Clujust: Ați fost disidentă.

Andrea Chiș: Am fost, din păcate. Eu am formulat foarte puține opinii separate în toată activitatea mea de judecător, pentru că nu doar mă consider, dar şi pentru că am avut feedbackul colegilor, inclusiv avocați, în sensul că sunt un bun comunicator. Asta înseamnă că, atunci când aveam opinii diferite pe o soluție din dosar, amânam pronunțarea ca să dezbatem argumentele pe toate fețele până ajungem la un numitor comun. Adică orice opinie separată o consideram un rebut personal fiecare dintre noi, nu doar eu, judecătorul din complet care am formulat opinia separată. Fiecare membru al completului, oricare dintre noi ar fi făcut opinie separată, își asuma eșecul de a nu ajunge la consens. Coordonând redactarea unui Cod etic al membrilor consiliilor judiciare în cadrul Rețelei Europene a Consiliilor Judiciare, proiect ce va fi pe agenda Adunării Generale de anul acesta, ne-am pus problema competențelor (calităților) cerute membrilor consiliilor judiciare și am ajuns la concluzia că li se cer niște competențe pe care un judecător de scaun nu le are, cum ar fi abilitățile de negociere. Într-un complet de judecată, noi niciodată nu negociem soluția în sensul ca unul să lase după celălalt la un moment dat și data viitoare să cedeze cel în favoarea căruia se cedase anterior. Dar atunci când vorbești despre strategii pe sistem juridiciar ai nevoie și de abilități de negociere. E nevoie să înveți uneori inclusiv să fii tranzacțional.

Membrii consiliilor judiciare au nevoie și de abilitatea de a lucra în echipe mai mari, pentru că noi deliberăm uneori în 11, în Secția pentru judecătorii, în 19 în Plen; de abilități de comunicare publică, și nu doar comunicare cu presa, noi având ședințele publice, astfel că din start e nevoie să împachetăm felul în care ne exprimăm. E inadmisibil să vorbim despre persoana unui coleg în loc să vorbim despre subiectul de pe masă. Avem nevoie și de abilități de evaluare, pentru că noi participăm si avem un rol decisiv în promovarea colegilor, noi soluționăm contestații la evaluări, în fața noastră se desfășoară interviul pentru promovările la Înalta Curte. Eu nu cred că astfel de abilități sunt înnăscute sau dobândite fără formare specifică, chiar cred că e nevoie să participăm la cursuri care să ne învețe toate acestea, inclusiv cum să folosim social media. Eu cred că e must pentru un membru CSM să aibă o pagină de social media. Nu mai suntem în epoca în care credem că obligația de rezervă înseamnă că ne exprimăm numai prin hotărârile pe care le dăm.

Așadar, avem nevoie de foarte multe abilități pe care judecătorul simplu nu le are și pe care poate nici noi nu le avem, unii dintre noi cel puțin, atunci când intrăm în consiliu, și e nevoie să le învățăm pe parcurs și chiar s-ar impune să participăm la niște cursuri pe această chestiune, inclusiv privind abilitatea de a gândi strategic. Am observat că au fost colegi care au spus „noi am fost președinți de instanță, noi știm mai bine cum stau lucrurile și cum se iau deciziile decât cei care n-au fost președinți de instanță”. Eu cred că uneori a fi președinte de instanță, mai ales al unei instanțe mici, poate să însemne o gândire redusă la nevoi micro, or noi în consiliu avem nevoie de o gândire macro, iar pentru o gândire macro trebuie să îmbini experiența președintelui de instanță cu experiența președintelui de asociație profesională și a judecătorului de scaun, care vede altfel nevoile colegilor săi decât cel care conduce (de prea mult timp) o instanță. De toate aceste avem nevoie și toate acestea trebuie să comunice nonviolent, așa cum noi, din păcate, am eșuat să o facem.

Clujust: Da, au fost ședințe aprinse.

Andrea Chiș: Că tot vorbeam de majorități, minorități și opinii separate, cred că cel mai mult am eșuat în felul în care am soluționat cauzele disciplinare, unde nu doar că am avut opinii separate, ci am avut opinii la niște extreme, adică unii au exclus sau retrogradat niște colegi din sistem, în timp ce alții am susținut că nici măcar nu vorbim de existența unei abateri disciplinare. Iată că, în ultima perioadă, hotărâri ale opiniei minoritare au fost confirmate de Înalta Curte, așa cum știți și dumneavoastră. Nu vreau să nominalizez dosare, dar oricine le poate afla din presă. Adică s-a văzut că nu s-au menținut soluții de excludere sau retrogradare, fie că și-a însușit Înalta Curte, în anumite situații, soluția minorității, de respingere a acțiunii disciplinare, fie a dat o sancțiune foarte ușoară, avertismentul, care clar se apropie mai mult de opinia minoritară decât de cea majoritară, care a mers pe excludere.

Aici revenim la intenția pozitivă de care vorbeam și care trebuie corelată cu responsabilitatea. Ce mi s-a părut mie șocant (deși nu îmi place să folosesc acest cuvânt, dar exprimă ce simt) a fost felul în care știm sau mai exact nu știm  să gestionăm această putere imensă pe care o avem în mână. Probabil că nu este doar situația sistemului judiciar, numai că eu de la sistemul judiciar am avut mai multe așteptări decât am de la lumea politică, de la legislativ sau de la executiv. Doresc să îndemn la reflecție colegii judecători, atunci când vor candida și când vor alege, și, poate, și alegătorul simplu, atunci când merge la urne pentru alegeri locale, naționale, europarlamentare, etc., să se gândească foarte bine în mâinile cui pune puterea asupra vieții sale și să-şi imagineze acei oameni pe care îi votează ca fiind deja în funcție, să-și imagineze cum vor gestiona puterea pe care le-a dat-o prin votul său. Și aici, revenind la sistemul judiciar, cred că cei care sunt colegii de instanță ai persoanei care candidează ar trebui să fie foarte transparenți în ce privește background-ul comunicațional, nu doar profesional al acelei persoane. Pentru că ei au lucrat cu acel om și știu cum gestionează relațiile cu colegii, situațiile de criză și puterea, dacă a fost și președinte de instanță.

Clujust: Dacă v-ați întoarce in timp la cea care erați acum 10 ani, ce mesaj i-ați transmite?

Andrea Chiș: Pentru a vă răspunde, trebuie să-mi pun o întrebare ajutătoare, și anume ce am învățat în acești 10 ani. Cred că puteam să învăț mai repede ce este răbdarea, ce înseamnă acceptarea și să nu iau lucrurile personal. Asta am învățat în ultimii ani. Am învățat că gândim diferit, că sunt lucruri nedrepte, că pe unele le poți schimba și pe altele nu și că poate nu e rolul meu să le schimb, ci doar să le sesizez. Și că unele lucruri nu trebuie să le oprești. Ca într-o familie. Uneori trebuie să-ți lași copilul să eșueze, să pice un examen, să intre într-o problemă în care să-ți ceară ajutorul, dar nu să o rezolvi tu în locul lui. Cred că asta am învățat eu în acești ani, că și sistemul judiciar are nevoie să învețe niște lecții, că un om sau mai mulți nu-l pot salva, ci el singur se poate salva prin implicarea fiecărui judecător. Și am învățat să accept asta.

Clujust: Ca să nu se ajungă la demisii ale tinerilor, ce ar trebui schimbat în sistemul judiciar?

Andrea Chiș: Depinde din ce parte privești problema. Din perspectivă decizională, revine un rol foarte mare Consiliului  și celor care au acum funcții de conducere. Pe de altă parte, revine și fiecărui judecător, inclusiv celui care intră acum în sistem, pentru că nu ne mai putem rezuma la a sta într-o bulă a noastră, la a ne rezolva dosarele și atât. Fiecare trebuie să sesizeze problemele de la serviciu dincolo de problema dosarelor care sunt în mâinile noastre. De exemplu, ar trebui să sesizăm și când se schimbă completul fără să existe vreo justificare legală. Din păcate, unii care au sesizat au ajuns în disciplinar pentru asta, așa cum puteți verifica din presă și de pe site-ul CSM – minutele pronunțate în dosarele disciplinare.

Clujust: Ce modificări toxice sunt în noile legi ale justiției?

Andrea Chiș: Am constatat, de exemplu, că, fără nicio explicație, s-a schimbat, în noua Lege a statului judecătorilor și procurorilor, felul în care se promovează la instanța ierarhic superioară. În prezent, se prevede că poți alege între a promova pe loc sau efectiv. În vechea lege, pentru promovarea efectivă, se cereau doi pași, întâi promovarea pe loc, luând grad corespunzător unei instanțe ierarhic superioare, evaluarea făcându-se prin examen scris de către comisii constituite la nivel central și compuse din judecători de la nivel de curte de apel în sus; apoi, judecătorului (sau procurorului) care dorea să promoveze efectiv îi erau evaluate lucrările și conduita de o comisie constituită la nivel local. Acum colegii pot alege între a promova pe loc sau, fără a promova pe loc, să avanseze direct la instanța ierarhic superioară, doar în baza evaluării făcute de o comisie constituită la nivel local (fără examen scris de evaluare a cunoștințelor). Adică nu mai există evaluare din teorie, ci doar din practică, ceea ce poate da naștere la subiectivism.

Clujust: Sunteți într-o situație actuală inedită, fiind și profesoară și studentă.

Andrea Chiș: Îmi place foarte mult să învăț. Deci, pentru mine, noua facultate a fost o surpriză foarte plăcută, atât cât am putut experimenta în cele două săptămâni de predare la care am putut participa întorcându-mă acasă. Știam oricum că îmi place să citesc, că îmi place să învăț și, cu toate acestea, încă mai descopăr plăcerea de a citi și de a învăța. Îmi place să mă autoactualizez și, de aceea, m-am înscris la zi, pentru că vreau să văd din nou perspectiva studentului din bancă. Fiind egală cu cei care stau în bancă, pot să înțeleg mai bine nevoile propriilor mei studenți. Fiind pe grupurile cu studenții de la Psihologie, văd și felul în care se raportează la modul de predare al profesorilor, experimentez și eu cum mă uit la un alt profesor, felul în care predă, ce îmi place, ce nu-mi place, și îmi fac introspecția și conștientizările și mă gândesc oare ce fac bine în felul în care predau studenților de la drept, viitorilor profesionişti ai dreptului,  ce e de  îmbunătățit în propria mea metodă de predare și și sub acest aspect mă simt foarte îmbogățită de noua postură.

Clujust: Luați informații de interior…

Andrea Chiș: Da, dar în sensul cel mai bun al cuvântului, adică o fac ca să-mi înțeleg studenții, nu ca să-i prind cu niște lucruri. Adică chiar vreau să predau în așa fel încât să răspund nevoilor lor, înțelegându-le mai bine.

Clujust: Studenții dvs știu că sunteți și studentă?

Andrea Chiș: Le-am spus, într-un fel, în glumă. Le-am spus: „să știți că știu ce gândiți și, când sunteți pe telefon, știu ce scrieți. Pentru mine, e un feedback foarte bun, înțelegând că e nevoie să schimb tonul sau să schimb mesajul în timp ce predau.” Pentru că, dacă unul dintre studenți e pe telefon, înseamnă că n-am reușit să-i captez atenția și e nevoie să vin cu un exemplu, cu o poveste, e nevoie să fac o pauză.

Clujust: Psihologia are legătură cu planurile de viitor?

Andrea Chiș: Da, pentru că, venind din cea mai toxică cultură organizațională pe care am experimentat-o vreodată, am simțit nevoia de a lucra cu culturi toxice în instituții publice, în special pentru că cred că în instituții publice e mai dificil să schimbi locul de muncă, mai cu seamă atunci când ești un judecător (sau un procuror). Nu știu câți știu că un judecător nu își schimbă locul de muncă așa cum vrea el, pentru că transferul e aprobat tot de Secția pentru judecători a CSM și că există niște criterii stricte în lege, care nici acelea nu sunt întotdeauna respectate. Ne-au dat în judecată unii colegi și au câștigat, pentru că cererea unora a fost respinsă, deși îndeplineau criteriile. Și atunci ai opțiunea de a rămâne într-o cultură toxică și a rezista, cu prețul, poate, al sănătății tale, ori de a-ți da demisia sau de a merge în pensie. De aceea, cred că profesia de psiholog se va îndrepta în special spre zona de psihologie organizațională și va completa într-un mod fericit tot ceea ce știu până acum despre sistemul din care am plecat, permițându-mi să am o legătură care să-mi creeze în continuare spațiu pentru schimbare și evoluție.

Clujust: Deci vreți să deveniți psiholog cu acte în regulă.

Andrea Chiș: Absolut. Da, am făcut multe cursuri de dezvoltare personală, dar am simțit nevoia să am o structură a ceea ce am învățat și inclusiv o dovadă a faptului că am fost evaluată și că sunt capabilă să exercit profesia respectivă. Poate să fie o o gândire limitată și poate să vină din faptul că sunt profesor. Adică nu e suficient să fac niște cursuri cursuri în privat, ci e nevoie să fac și o facultate și de a fi evaluată de colegii mei din aceeași universitate. În plus, printre altele, evaluez și capacitatea mea de a învăța în continuare, de a memora, care e altfel deja după anumită vârstă, dar rămâne foarte importantă la orice vârstă. Și mai e și un exercițiu de modestie. Și atunci când am făcut masterul (eu am făcut masterul la propria mea facultate), deși nu era obligatoriu, căci eram înscrisă deja la doctorat, și m-au evaluat colegii mei, a fost foarte interesant să mă pun în situația de a fi evaluată, de a învăța în așa fel încât să fac față. Sigur că, fiind vorba de Facultatea de Drept, mi-am dat silința să iau 10. La psihologie, vă mărturisesc că vreau să învăț în măsura în care îmi este necesar. Nu mi-am propus să am 10 la toată materiile și nici să-mi iau din prima toate examenele, pentru că, la unele, nici nu am fost primită în sesiunea obișnuită, neavând prezențele cerute de tiparul facultății, eu fiind în București în primul semestru. Deci, și din acest punct de vedere este pentru mine o evoluție, pentru că învăț eficient.

Clujust: Examenul de admitere a fost dificil?

Andrea Chiș: Nu a fost dificil, numai că nu am avut foarte mult timp să mă pregătesc Acum doi ani era numai pe bază de dosar, de medie de la bacalaureat. Am constatat că am alte resurse ca adult, după o profesie atât de grea ca cea pe care am avut-o, decât aveam ca tânără de 20 de ani, câți aveam când am intrat la facultatea de drept. Deci, nu mai am aceleași anxietăți, am alte metode de a înțelege ce este important dintr-o materie și de a memora.

Clujust: Ce părere aveți despre flexibilitatea din învățământul nostru superior? Darwin zicea că supraviețuiește specia care se adaptează cel mai bine la schimbări.

Andrea Chiș: Interesantă metaforă! Acum, din perspectiva studentului, realizez și mai mult că da, e nevoie de o flexibilitate și în ceea ce privește alegerea materiilor din curricula universitară și în ceea ce privește  alegerea subiectelor din cadrul anumitor materii, de revăzut ce e util și ce nu mai e și de adaptat materia la nevoile practicianului.  Cred că noile generații sunt extrem de pragmatice. Dacă profesorul nu explică de ce o informație folosește la rezolvarea unei anumite probleme, studentul va tinde nu doar să nu o memoreze, ci chiar, poate, o va respinge. Cred că acesta e motivul abandonului școlar destul de ridicat în universități. Profesorii nu explică de ce studentul trebuie să învețe o anumită materie sau un anumit topic (instituție, în drept) dintr-o materie. Asta ca substanță.  Mai cred că trebuie să ne schimbăm sau să ne adaptăm permanent și metodele de predare. Am scris recent un studiu despre predarea dreptului procesual civil (Reflecții asupra predării dreptului procesual sau despre chirurgia dreptului) apărut în Revista română de drept privat nr. 3/2022 și mulțumesc colegilor Lucian Bojin și Iulia Moțoc, care, prin invitația lor la contribuție, mi-au permis acest exercițiu de conștientizare. Cu acea ocazie, m-am gândit mai profund la metodele pe care le folosesc în predare și dacă dreptul procesual diferă de dreptul substanțial sub acest aspect. În acest context, m-am întrebat de ce instrumente e nevoie pentru a face studentul să rețină atâtea amănunte câte sunt într-un cod de procedură și pe care e nevoie să le aibă la el permanent. Nu e ca dreptul subtanțial, în care poate o instituție o folosești o dată în 10 ani. Dreptul procesual îl folosești aproape integral la fiecare termen de judecată și, de aceea, profesorul care predă drept procesual e nevoie să se actualizeze permanent și să fie capabil să transmită informația în așa fel încât să fie reținută de student pe termen lung.

Cred că cea mai plăcută experiență am avut-o vorbind cu unul dintre cei mai mari profesori de Drept constituțional din lume (nu e român). Pentru mine, a fost o plăcută surpriză să constat că profesorul, pentru care dreptul constituțional din orice parte a lumii nu mai avea nicio taină, era extrem de preocupat de felul în care transmite cunoștințele studenților săi, inclusiv în format hibrid și online, de câte minute  să afecteze predării efective,  câte pentru a face o pauză, inclusiv spunând o anecdotă care are legătură cu ceea ce predă, și cred că  acest exercițiu de autoactualizare și de reflecție e nevoie să-l facă fiecare profesor, nu doar profesorii din universități, ci de la toate nivelurile, pentru că altfel ratăm tânăra generație.

Clujust: Apropo de tânăra generație, ce le spuneți celor care vor să aleagă cariera de judecător?

Andrea Chiș: Eu cred că e nevoie să-și pună niște întrebări și să-și răspundă sincer la ele. Cât curaj au? Cât sunt de asumați? Cât sunt de înclinați spre învățare continuă? Care este rezistența lor la stres și la un volum mare de informație? Și care este felul lor de a comunica cu oamenii în general?

Clujust: Și cât de corecți sunt? Sau asta este implicit?

Andrea Chiș: Valorile de bine, adevăr, dreptate trebuie să fie foarte bine clarificate. Cu asta începem, cu cât de clare le sunt distincțiile dintre bine-rău, adevăr-minciună, dreptate-nedreptate.

Comments

comentarii