Un avocat din Baroul București, condamnat penal, a câștigat recent, definitiv, obligarea baroului să-l reînscrie pe tablou, ca urmare a Deciziei CCR privind articolul din Legea avocaturii privind excluderea din profesie. ”Până la intervenţia legiuitorului, avocaţii nu pot fi excluşi din profesie în cazul condamnării penale”, se arată în motivarea instanței.
Curtea de Apel București a pronunțat recent decizia definitivă, respingând recursurile Baroului București și al Uniunii Naționale a Barourilor din România împotriva sentinței Tribunalului București, prin care a fost obligat baroul să-l reînscrie pe avocatul condamnat.
Soluția Cuții pe scurt: ”Respinge recursurile ca nefondate. Definitiva. Pronuntata azi, 23.10.2023, in conditiile art. 402 teza finala C.pr.civ.”
Tribunalul București a hotărât anterior: ”Admite cererea. Anuleaza Decizia nr. 1008/2.06.2020. Obliga Baroul Bucuresti sa il reinscrie pe reclamant in Tabloul avocatilor fara drept de exercitare a profesiei, cu mentinerea deciziei de suspendare.
Constata refuzul nejustificat al UNBR de solutionare a plangerii prealabile formulata de reclamant.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Bucuresti. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei, astazi, 5.10.2022.”
Extras relevant din motivarea sentinței: ”Prin Sentinţa penală nr. 138F din data de 23.07.2019 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, definitivă la data de 5.03.2020, reclamantul a fost condamnată la pedeapsa cu închisoarea
Prin Decizia nr. ../3.03.2020, începând cu data de 5.03.2020, s-a aprobat suspendarea din profesia de avocat la cererea reclamantului
Ca o consecinţă a condamnării penale, prin Decizia nr. ../2.06.2020, emisă de Baroul Bucureşti, s-a constatat nedemnitatea şi s-a dispus încetarea calităţii de avocat a reclamantului; prin art. 3 s-a dispus radierea reclamantului din Tabloul avocaţilor Baroului Bucureşti .
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a referit la implicaţiile Deciziei nr. 225/4.04.2017 emise de Curtea Constituţională a României.
Instanţa constituţională a constat că sintagma “de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituţională.
În considerente s-a reţinut că „legea nu stabileşte sfera infracţiunilor care afectează/nu afectează prestigiul profesiei de avocat, constatarea stării de nedemnitate în care se află avocatul şi, implicit, încetarea calităţii sale profesionale realizându-se, de la caz la caz, de către structura profesională competentă. Mai mult, decizia adoptată nu este întemeiată pe criterii obiective, rezonabile şi concrete, ci pe aprecieri subiective, care pot varia de la o structură profesională teritorială la alta” (par. 20); „faptul că dispoziţiile legale criticate nu stipulează care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşire şi, implicit, condamnare avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză conduce la împrejurarea ca un aspect esenţial, care este de natură să influenţeze gravitatea sancţiunilor disciplinare aplicate, să nu fie prevăzut în mod explicit prin lege, ci lăsat la aprecierea subiectivă a structurilor profesionale competente. Or, normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât persoana vizată nu este în măsură să îşi adapteze conduita în mod corespunzător şi nici să aibă reprezentarea corectă a derulării procedurii disciplinare” (par. 21); „în ceea ce priveşte art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, Curtea constată că legiuitorul nu prevede în mod expres şi limitativ care sunt acele infracţiuni intenţionate pentru a căror săvârşire şi, implicit, condamnare, avocatul este nedemn a mai exercita profesia în cauză. Această împrejurare este de natură a da naştere abuzurilor şi arbitrarului, având în vedere spectrul larg al infracţiunilor intenţionate prevăzute de Codul penal şi legile speciale.
Din această perspectivă, Curtea reţine totodată că pot exista situaţii în care, pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni intenţionate, să poată fi adoptate soluţii diferite pronunţate de către structurile competente ale profesiei de avocat cu privire la decizia menţinerii sau excluderii din profesia de avocat” (par. 24) „referitor la critica privind art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, autorul excepţiei susţine că acest text de lege este neconstituţional din cauza caracterului său neclar în ceea ce priveşte faptele prevăzute de legea penală pentru care s-a dispus condamnarea avocatului prin hotărâre definitivă şi care îl fac nedemn de a fi avocat în continuare. În acest context, Curtea apreciază că art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, fiind o normă de trimitere, trebuie privit din prisma efectelor declarării ca neconstituţională a sintagmei “de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) al aceluiaşi act normativ. Astfel, prin conţinutul său normativ, art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, nu conţine niciun viciu de neconstituţionalitate, ci doar reglementează una din situaţiile în care încetează calitatea de avocat” (par. 27).
Conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii. Caracterul obligatoriu priveşte atât dispozitivul cât şi considerentele.
Raportând dispozitivul şi considerentele Deciziei nr. 225/4.04.2017 la temeiul juridic şi motivarea în fapt a Deciziei nr. …/2.06.2020 (a Baroului – n.red), reţinem că emiterea actului administrativ s-a făcut cu încălcarea art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României.
Astfel, CCR a declarat neconstituţională sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat” din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru motivul principal că norma ar avea un conţinut imprecis; or, acest text de lege este temeiul emiterii actului administrativ; în motivarea actului, Baroul Bucureşti reţine „Luând în considerare că (…) inculpatul avocat C.M.V. a fost condamnată definitiv la pedeapsa cu închisoare (…) faptele au legătură cu exercitarea profesiei”. Cu această ocazie, punctăm că Baroul Bucureşti a ezitat să folosească în mod expres, în motivarea actului administrativ, sintagma imprecisă „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” sau „care îl face nedemn de a fi avocat”, referindu-se doar la incidenţa condamnării penale.
Relaţia dintre art. 14 lit. a) şi art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995, temeiuri legale reţinute expres în actul administrativ, este cea stabilită de CCR prin par. 27 din decizia, a doua fiind o normă de trimitere şi trebuie privită din prisma efectelor declarării ca neconstituţională a sintagmei “de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere.
Conform art. 50 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 la modificarea, completarea şi abrogarea dispoziţiei la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situaţia juridică a normei de trimitere.
Declararea ca neconstituţională a unei dispoziţii legale este echivalentă abrogării prin prisma efectului, ambele procedee fiind de natură să lipsească de efecte juridice norma.
În acord cu litera şi spiritul Deciziei nr. 225/4.04.2017, instanţa de fond reţine legătura dintre art. 14 lit. a) şi art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995, în sensul că sintagma „care îl face nedemn de a fi avocat” este echivalentă din punct de vedere al conţinutului normativ cu sintagma declarată neconstituţională „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”; altfel spus, între a fi nedemn şi a aduce atingere prestigiului profesiei nu există nicio diferenţă juridică din perspectiva practică analizată, diferenţa fiind doar de natură lingvistică; conceptul juridic nedemnitate/atingerea prestigiului profesiei la care se referă cele două norme au în comun şi situaţia premisă, respectiv pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o faptă de natură să genereze situaţia de nedemnitate, fiind afectat prestigiul profesiei.
Chiar dacă am accepta că cele două texte legale reglementează două situaţii ce se suprapun doar parţial, CCR a stabilit legătura dintre ele din perspectivă tehnică (normă de trimitere), iar considerentele principale ale deciziei sunt obligatorii şi, raportat la situaţia de fapt, nu pot fi evitate.
Apreciem că după emiterea Deciziei nr. 225/4.04.2017, încetarea calităţii de avocat ca urmare a unei condamnări penale, nu a devenit mai facilă, ci mai dificilă.
Este cert că legiuitorul nu a intenţionat ca un avocat să îşi piardă automat dreptul de a profesa ca urmare a unei condamnări penale. Într-adevăr, pot surveni condamnări pentru fapte care nu au legătură cu exercitarea profesiei de avocat; de altfel, potrivit art. 14 lit. a), pe lângă situaţia premisă a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, sunt prevăzute şi alte 3 condiţii cumulative; fapta trebuie să fie săvârşită cu intenţie, pedeapsa trebuie să fie cu închisoare şi, mai ales, condiţia specifică de a fi „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”; cum una dintre condiţiile cumulative a fost declarată neconstituţională, întreaga normă este în prezent inaplicabilă; acceptând contrariul ar presupune o nesocotire a considerentelor Deciziei nr. ../4.04.2017, prin care s-a reţinut că încetarea calităţii de avocat poate avea loc doar în temeiul unor norme clare şi previzibile; dacă s-ar accepta că orice hotărâre penală atrage automat încetarea calităţii de avocat ar însemna nesocotirea intenţiei legiuitorului, care a impus condiţia ca fapta să fie de natură a atrage nedemnitatea şi de a afecta prestigiul profesiei.
Întrucât actul administrativ se întemeiază în drept pe un articol declarat neconstituţional, vom reţine că încetarea calităţii de avocat a fost dispusă cu nerespectarea Deciziei nr. 225/4.04.2017 şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României.
Instanţa reţine că art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 a devenit inaplicabil în întregime ca urmare a declarării ca neconstituţională a uneia dintre condiţiile cumulative necesare pentru constatarea nedemnităţii; de asemenea, ca normă de trimitere, în contextul dedus judecăţii, şi art. 26 lit. d) din Legea nr. 51/1995 este inaplicabil până la intervenţia legiuitorului în sensul reglementării unui cadru legal clar şi previzibil.
Practica instanţei de fond a fost în acest sens, prin Sentinţa civilă nr. ../17.09.2020 pronunţată în dosarul nr. ####/2/2019 (câteva pasaje fiind preluate de reclamant în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, fila 5 vol. II).
Prin Decizia nr. 230/28.04.2022, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţional art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în integralitate, temei al actului administrativ de excludere din profesie.
Tot în acest context, a fost emisă şi Decizia nr. 356/26.05.2022, prin care Curtea Constituţională a României a precizat expres că situaţia creată prin nepunerea în aplicare a Deciziei nr. 225/2017 a generat o situaţie excesivă, excluderea automată din profesie în cazul intervenirii unei condamnări penale fiind disproporţionată.
Instanţa apreciază că nu se mai impune analizarea în continuare a argumentelor propuse de reclamant ori a apărărilor propuse de cele două pârâte. Până la intervenţia legiuitorului, avocaţii nu pot fi excluşi din profesie în cazul condamnării penale.
Reţinem şi faptul că UNBR se face vinovată de un refuz nejustificat de soluţionare a unei plângeri prealabile; din adresa nr. 92 – CS – 2020 din data de 27.08.2020, reiese că UNBR a înregistrat contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei Baroului Bucureşti nr. 1008/2.06.2020 ; reclamantul declarat că nu i s-a comunicat nicio soluţie; la dosar, UNBR nu a depus dovada că emis un răspuns formul şi a comunicat reclamantului acest răspuns, deşi a confirmat înregistrarea.
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
De asemenea, ca o consecinţă a anulării actului administrativ de excludere din profesie, vom obliga Baroul Bucureşti să îl reînscrie pe reclamant în Tabloul avocaţilor fără drept de exercitare a profesiei, cu menţinerea deciziei de suspendare. Apreciem că această măsură este în acord cu pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a exercita profesia de avocat, pentru o perioadă de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (fila 105 verso vol. I), şi cu decizia de suspendare din profesie la cerere.
Reţinem în drept incidenţa dispoziţiile conţinute de art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. ”, se arată în motivarea sentinței.