fbpx

Fosta adjunctă de la ISJ Cluj, Tunde Peter, merge după gratii

Fosta adjunctă de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Tunde Peter, a rămas cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare. Inculpata se afla în arest la domiciliu, astfel că de astăzi va merge la Secția exterioară pentru femei și minori a Penitenciarului Gherla.

Curtea de Apel Cluj a respins apelurile lui Tunde Peter și a celuilalt inculpat, Vasile Perșa. Astfel, cei doi au rămas cu condamnările de la fond: Peter – 2 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență și Perșa – 1 an și 6 luni cu suspendare pentru cumpărare de influență.

Soluția pe scurt: ”În baza art 421 pct 1 lit b Cod proceduă penală respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatii PTIC si PVF, – împotriva sentintei penale nr 41 din 28 ianuarie 2015 a Tribunalului Cluj.

În baza art 424 alin 2,3 Cprpen deduce din durata pedepsei aplicate inculpatei Peter Tunde Illona Csilla, durata retinerii, arestarii preventive si a arestului la domiciliu de la 01.09.2014 la zi.” Decizia este definitivă.

Detalii din motivarea de la Tribunal AICI. 

Cum a ajuns co-inculpatul Perșa singurul trimis în judecată pentru cumpărare de influență, deși la urmărirea penală erau mai mulți suspecți, puteți citi AICI. 

Comments

comentarii

Lovitura de maestru pe harta spionajului Războiului Rece. Cine a fost spionul care a semănat confuzie și paranoia în lagărul stalinist.... Citește mai mult
Prin eliminarea Dianei Șoșoacă, Marcel Ciolacu (PSD), aflat pe primul loc în toate sondajele de opinie, are culoar liber spre Cotroceni.... Citește mai mult

Un comentariu

  1. Prof. HADNAGY SÁNDOR

    SCRISOARE DESCHISA

    M E M O R I U
    (r e v e n i r e)

    C a t r e,

    Ministerul Justitiei

    Stimate Domnule Ministru!

    Subsemnatul HADNAGY SÁNDOR, in etate de 60 de ani, pana in data de 1 martie 2014 asigurat al Casei Judetene de Pensii Cluj (cerere reziliere contract nr. 16538/28.03.2014), profesor titular de matematica in Scoala Nicolae Titulescu (fosta Scoala generala nr. 1) din mun. CLUJ-NAPOCA, intotdeauna independent politic, de peste doisprezece ani somer in concediu fara salariu „fortat”, nascut in CLUJ, avand domiciliul stabil in municipiul CLUJ-NAPOCA, str. FABRICII nr. 11/52, tel. fix: 0-264-446-534,
    Fiind vorba de un caz special, va rog respectuos sa binevoiti a ma ajuta ca sa pot plati retroactiv la C.J.P.C. si contributia de asigurari sociale aferenta perioadei 7 noiembrie 2002 –1 decembrie 2005, ca sa ma pot pensiona anticipat, deoarece la ora actuala am un stagiu de cotizare de peste 31 de ani, plus perioadele asimilate (facultate curs de zi si stagiu militar). De ce sunt discriminat? Eu ofer bani Statului Roman. De ce nu-i primeste? Carnetul meu de munca (seria Be nr. 0160000) a fost prelucrat, scanat si arhivat la Casa Judeteana de Pensii Cluj.
    Mentionez, ca niciodata n-am primit ajutor de somaj (cu toate ca am cotizat), nici salariul minim garantat de Statul Roman, n-am beneficiat de plati compensatorii, niciodata n-am fost in pensie de boala, si nu beneficiez de pensie sociala. De peste doisprezece ani, incepand cu data de 8 noiembrie 2002 venitul meu lunar permanent (salariul) este de 0 (zero) lei!
    Va reamintesc cazul meu:
    Subsemnatul HADNAGY SÁNDOR, in etate de 60 de ani, profesor titular de matematica in Scoala Nicolae Titulescu (fosta Scoala generala nr. 1) din mun. CLUJ-NAPOCA de pe Al. Herculane nr. 7 din cartierul Gheorgheni (tel. fix: secretariat: 0-264-418-240, sala profesorala: 0-264-409-257), pe orele de matematica existente la sectia maghiara (si nu numai), intotdeauna independent politic, membru „fondator” al Sindicatului Liber al Invatamantului Preuniversitar Clujean (S.L.I.P.C.), nascut in CLUJ, avand domiciliul stabil tot in municipiul CLUJ-NAPOCA, str. FABRICII nr. 11/52, telefon fix: 0-264-446-534, e-mail: hadnagy_sandor_matematikatanar@yahoo.com, cu o vechime neintrerupta in invatamant de peste 23 de ani, din care peste 21 de ani in municipiul meu natal, din acestia peste 5 ani in scoala de mai sus (adaugand si contributia individuala de asigurari sociale platita retroactiv din propria rezerva financiara familiala incepand cu luna decembrie 2005, conform O.U.G. 94/2010, precum si perioadele asimilate, respectiv anii acordati pentru studiile superioare absolvite la curs de zi, si pentru efectuarea stagiului militar), am o vechime totala in campul muncii de cca. 36 de ani, si de peste doisprezece ani sunt somer, cu un venit lunar permanent de 0 (zero) lei, niciodata n-am beneficiat de salariul minim garantat de Statul Roman, sau de ajutoare financiare de la Casa Nationala de Pensii Publice (C.N.P.P.), intotdeauna fiind numai cadru didactic, conform legislatiei in vigoare, am dreptul si la reducerea varstei standard de pensionare in baza Legii 128/1997 actualizata 2011, art. 127, alineatul 3, si al O.U.G. 49/2014, avand la inceputul noului an scolar 2002–2003 incadrarea de 18+2 ore numai la sectia maghiara, iar dupa comasarea celor patru clase de la sectia maghiara in mod ilegal doar 12 ore (cu toate ca dupa comasare au mai ramas la sectia maghiara 24 de ore de matematica din totalul de 32 de ore existente la inceputul anului scolar, si colegul meu, domnul prof. FEKETE GÁBOR ATTILA, care preda la ambele sectii, era doar profesor de matematica suplinitor, navetist din Turda, cu o vechime de cca. 5 ani in invatamant, din care cca. 2 ani la scoala de mai sus), fiind unicul copil necasatorit la parinti grav bolnavi (intre timp mama mea a decedat in data de 30.10.2008), care necesita ingrijiri medicale permanente foarte costisitoare,
    Prin prezenta va readuc la cunostinta urmatoarele:
    Dupa ce in Consiliul profesoral din data de 30 septembrie 2002 am inmanat personal o contestatie scrisa Conducerii Scolii Nicolae Titulescu, prin care am cerut respectarea legilor in vigoare, in ziua urmatoare a fost convocat din nou Consiliul profesoral din scoala, iar ex-directorii si-au dat in plen demisia, spunand: „Hotararea noastra este ferma, definitiva si irevocabila.” Bineanteles, ca tot ele au ramas directori. (Intre timp ambele s-au pensionat, si doamna ex-director adjunct prof. TONDER ILONA a decedat.)
    Din acest moment s-a declansat avalansa de razbunari, care a culminat cu „exmatricularea” mea fortata, abuziva, ilegala si definitiva din invatamantul romanesc preuniversitar de stat.
    In data de 07.10.2002 si-a facut aparitia in scoala doamna ex-inspector scolar general adjunct prof. PÉTER TÜNDE (arestata in data de 2 septembrie 2014), insotita de domnul ex-inspector scolar de matematica prof. VIOREL LUPSOR. Dumneaei a vrut sa ma oblige, ca eu, unicul profesor titular de matematica la sectia maghiara pe cele 24 de ore de matematica ramase dupa comasarea celor 4 clase, sa semnez o declaratie scrisa in prezenta dumnealor si al ex-directorului scolii, prin care cer de bunavoie si nesilit de nimeni, detasarea mea. N-AM SEMNAT-O, SI NICIODATA NU VOI SEMNA O ASTFEL DE DECLARATIE!
    Stiind, ca planificarile mele calendaristice au fost minutios verificate si aprobate favorabil de catre inspectorii scolari de specialitate, infuriata, dumneaei a venit in sala profesorala, si spre indignarea colegilor mei, fata de ex-directorul scolii, mi-a smuls cu forta din mana catalogul clasei a VIII-a D, spunandu-mi urmatoarele: „Va interzic categoric sa intrati in clasa, si sa va tineti ora de matematica! In caz contrar, va voi scoate cu forta cu ajutorul jandarmilor!”
    Vazand, ca aceste dispozitii si constrangeri nu dau roade, in ziua urmatoare a revenit in scoala doamna ex-inspector scolar general adjunct prof. PÉTER TÜNDE, a trimis pe rand dupa mine secretara scolii, ex-directorul, ex-directorul adjunct de la sectia maghiara, cu scopul de a ma scoate de la ora, si constatand, ca nu parasesc elevii in timpul orei, conform legii, a dat buzna dumneaei, fiind insotita de ex-directorii scolii si de asistenta medicala din scoala, deranjand pentru a patra oara aceeasi ora de matematica de la clasa a VII-a D, facand circ in fata elevilor, obligandu-ma sa ies pe hol, unde, spre surprinderea mea, mi-a comunicat faptul ca certificatul meu psihiatric avand parafa medicului de specialitate si al policlinicii, care a fost depus, acceptat si verificat la termenul stabilit in urma cu cca. 4 luni, nu este valabil. Cum a fost valabil pana la acea data?
    Motivul adevarat era altul: dumnealor au vrut sa aduca pe aceasta catedra foarte ravnita o alta persoana. Sunt in stare sa ma duca chiar in fata unei comisii, pentru a demonstra ca nu sunt normal. Scopul scuza mijloacele …
    Drept represalii, in data de 8 noiembrie 2002 am fost scos cu „forta” si gonit din scoala, fara nici un act oficial, ilegal si abuziv de catre membri Consiliului de conducere, si obligat sa iau saptamanal concediu fara salariu (cererea din data de 15 septembrie 2003 fiind depusa chiar in prezenta domnului ex-inspector scolar general prof. dr. CONSTANTIN COREGA), iar ultima fiind inregistrata la Inspectoratul Scolar Judetean Cluj (I.S.J.C.) cu nr. 4015/01.04.2015 (nu sunt bolnav, ca sa beneficiez de concediu sau pensie de boala, iar daca nu solicit mai nou de obicei lunar –la inceput chiar si saptamanal– concediu fara salariu, atunci, conform legii, absentez cateva zile lucratoare consecutive de la scoala, unde nu sunt primit, si exista deja un motiv legal pentru desfacerea contractului meu de munca).
    EU N-AM INCHEIAT NICI UN CONTRACT DE MUNCA CU CONSILIUL DE CONDUCERE AL SCOLII! NU SUNT SALARIATUL LOR!
    Imediat m-am deplasat la I.S.J.C., unde m-am prezentat in audienta la domnul (ex-)inspector scolar general prof. VALENTIN CLAUDIU CUIBUS, care in prezenta presedintelui S.L.I.P.C., doamna prof. LUCIA COJOCARU, si al juristului I.S.J.C., domnul OVIDIU LATES, care in acel moment se aflau tot in biroul nr. 8, a promis solutionarea urgenta a problemei catedrei mele titulare.
    Mentionez, ca pana in prezent n-am primit nici un preaviz scris referitor la desfacerea contractului meu de munca, si n-am semnat si nici nu voi semna un act oficial in acest sens. Dumnealor n-au nici un motiv legal sa faca acest lucru! N-am preluat nici o scrisoare recomandata cu confirmare de primire expediata de Conducerea I.S.J.C., respectiv de Conducerea Scolii Nicolae Titulescu, ele fiind automat trimise inapoi. Toate analizele mele medicale (inclusiv cele psihiatrice si psihologice) au fost intotdeauna depuse in termen, minutios verificate si acceptate atat de Conducerea I.S.J.C., cat si de conducerile tuturor scolilor la care am predat. N-am participat la nici o alta expertiza psihiatrica si psihologica ceruta verbal de I.S.J.C. si de scoala, intrucat este foarte evident, ca nu e cazul! Carnetul meu de munca deja prelucrat, scanat si arhivat la Casa Judeteana de Pensii Cluj pana in data de 14 aprilie 2011 a fost la secretariatul Scolii Nicolae Titulescu.
    Iata cateva declaratii oficiale, deseori contradictorii, aparute in mass-media:
    Prof. VALENTIN CLAUDIU CUIBUS, (ex-)inspector scolar general al I.S.J.C.: „Legal, nu avem nici un motiv sa ii desfacem contractul de munca.” (Clujeanul, 5–11 noiembrie 2002 si televiziune)
    Prof. CORINA POP, ex-purtator de cuvant al I.S.J.C.: „I.S.J. nu este in masura sa-l excluda din scoala sau din invatamant pe Hadnagy Sándor. … Conform statutului personalului didactic in vigoare, nu i se poate desface contractul de munca pentru ca legea nu prevede un astfel de caz. … O posibila solutie ar fi ca scoala sa ceara o expertiza psihologica, iar rezultatul acesteia sa fie ca profesorul Hadnagy nu este apt pentru invatamant.” (Adevarul de Cluj, 4 noiembrie 2002)
    Prof. VIOREL LUPSOR, ex-inspector scolar de matematica: „Consider ca, in regim de urgenta, d-nul Hadnagy Sándor trebuie sa paraseasca invatamantul pentru ca deja a facut prea multe victime in pregatirea matematica a multor generatii de elevi.” (Adevarul de Cluj, 4 noiembrie 2002)
    Prof. ELEONORA MANIU, ex-director Scoala Nicolae Titulescu: „Suntem intr-o situatie care ne depaseste. Practic, avem mainile legate. Legislatia nu prevede nimic referitor la cazurile de incompetenta ale profesorilor titulari. Putem doar sa aplicam sanctiuni disciplinare si i-am dat o penalizare de 15%.” (Clujeanul, 5–11 noiembrie 2002)
    „Din pacate, datorita unei legislatii deficitare, profesorul nu poate fi dat afara din invatamant pe motiv de incompetenta profesionala, desi aceasta este evidenta, ci numai datorita unor abateri disciplinare, ceea ce nu este cazul intrucat Hadnagy nu intarzie niciodata la ore, nu consuma alcool, nu loveste elevii, altfel spus nu comite nici o abatere disciplinara.” (Adevarul de Cluj, 4 noiembrie 2002)
    Prof. ALEXANDRINA FRATE, ex-profesor de limba si literatura romana in Scoala Nicolae Titulescu: „In sala nr. 4 prof. Hadnagy scria la tabla si explica o lectie in fata unei clase goale, probabil bancilor si peretilor …” (Adevarul de Cluj, 4 noiembrie 2002 si Consiliul profesoral)
    VIORICA GAJI, jurnalist Adevarul de Cluj: „Hadnagy Sándor a prezentat directiunii un certificat eliberat de un medic neurolog de la Policlinica cu Plata, al carui nume nu poate fi descifrat pe parafa, prin care se arata ca acesta nu are nici un fel de problema psihica.” (Adevarul de Cluj, 4 noiembrie 2002)
    SENATUL ROMANIEI – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea coruptiei si petitii (14.04.2010): „HADNAGY SÁNDOR solicita sa fie repus in drepturile confiscate, plata salariilor restante, despagubiri financiare pentru daunele morale suferite, pensionarea prin decret prezidential etc.”
    EMILIAN ROSCA, inspector sef, si CRISTIAN BAN, inspector sef adjunct al INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCA AL JUDETULUI CLUJ (adresa nr. 6481/16.05.2012): „… Totodata va reamintim faptul ca institutia noastra nu are competenta de a proceda la executarea silita a sumelor datorate cu titlu de salarii sau alte drepturi banesti, precizandu-va totodata ca nemultumirile Dvs. intrunesc elementele unui conflict de drepturi, respectiv de munca in conformitate cu prevederile art. 231 coroborat cu prevederile art. 266 din Legea nr. 53/2003 republicata – Codul Muncii …”
    Prof. HADNAGY SÁNDOR, profesor titular de matematica in Scoala Nicolae Titulescu: „Presupunand, ca sunt atat de slab profesional, si atat de tampit, cum de n-a observat nimeni aceasta timp de aproape un sfert de secol?” (Adevarul de Cluj, 4 noiembrie 2002)
    „Eu nu pot fi tras la raspundere pentru faptul ca elevul nu invata! Sa puna mana pe carte! Nu din cauza mea pleaca elevii definitiv din tara, si inapoi la tara! Nu din vina mea descreste natalitatea!” (Clujeanul, 5–11 noiembrie 2002)
    Mentionez, ca in cariera mea didactica de aproape un sfert de secol, niciodata n-am intarziat de la locul meu de munca, mi-am tinut cu multa constiinciozitate toate orele, niciodata n-am fost bolnav, am absentat din motive obiective numai 3 saptamani, cand am fost scos cu forta din scoala prin agresarea mea fizica in prezenta domnului ex-inspector scolar general adjunct prof. dr. ILIE MIRCEA BERTE, cu ocazia inspectiilor de specialitate intotdeauna am fost cu materia la „fix”, munca si activitatea mea didactica au fost laudate de catre colegii mei de matematica din mai multe scoli din municipiu, care au asistat bucurosi la lectiile mele deschise, chiar si de o comisie de specialitate din minister, in fiecare vacanta „mica” (cu exceptia celei intersemestriale) am tinut zilnic cate 2 ore de consultatii la toate clasele la care am predat in anul scolar respectiv, elevii mei stiu si inteleg matematica, drept dovada fiind rezultatele lor obtinute la examenul de capacitate (promovabilitate de cca. 80%), greselile din caietele acestora au fost minutios corectate, la ore a existat o atmosfera prielnica. Cu toate acestea, colegii mei, elevii si parintii lor au fost „sfatuiti” sa depuna impotriva mea reclamatii prefabricate neintemeiate la forurile superioare competente, si sa ma defaimeze tendentios in mass-media (Adevarul de Cluj, Antena 1, Clujeanul, Evenimentul Zilei, Krónika, Monitorul de Cluj, National, Pro Tv, Szabadság etc.).
    Subliniez totodata, ca salariul meu a fost ilegal diminuat, avand in vedere, ca la inceputul noului an scolar aveam incadrarea de 18+2 ore, iar dupa comasarea claselor – din motivele obiective mai sus amintite –, in mod ilegal doar 12 ore/saptamana. Cu toate acestea, in anii calendaristici urmatori n-am primit nici un leu, cu exceptia celui de-al treisprezecelea salariu aferent anului calendaristic 2002, si diferentele de salariu platite ulterior esalonat tuturor cadrelor didactice pe perioada 2001–2004, incepand cu luna februarie 2006.
    Va rog respectuos sa trimiteti imediat o comisie, care sa ancheteze minutios acest caz, si sa obligati in instanta autoritatile locale competente, ca sa fiu repus imediat in toate drepturile mele legale confiscate abuziv si ilegal in urma unor scenarii prefabricate. Numai astfel poate fi solutionat acest caz! Solicit imediat plata retroactiva actualizata si integrala a tuturor salariilor restante, precum si despagubiri financiare pentru daunele morale suferite.
    Eu sigur pierd in instanta cu adevarul, dreptatea si legea de partea mea, dar Dvs. nu!
    Poate veti gasi raspuns la urmatoarele intrebari:
    1. Cum e posibil, ca un om al muncii, caruia fara nici un motiv legal nu i se poate desface contractul de munca, si caruia legal nu i se poate inchide nici carnetul de munca, sa nu primeasca salariu (nici ajutor de somaj sau alt ajutor financiar) timp de peste doisprezece ani?
    2. Cum e posibil, ca un profesor evident normal, competent si disciplinat, sa fie declarat „peste noapte” grav bolnav psihic (nota bene: psihopat!), incompetent si indisciplinat?
    3. Cum poate fi ocupata o catedra, care n-a figurat ca post vacant pe afisierul I.S.J.C. la inceputul lunii septembrie 2003? (Era trecuta numai catedra retinuta al colegului meu de matematica de la sectia romana, care a fost detasat director. Pe postul meu titular – daca am fost corect informat –, in anii scolari 2003–2004 si 2004–2005 a fost angajata ca suplinitor prof. TÓTH KLÁRA, care in anul scolar 2002–2003 a predat la Liceul Apáczai Csere János din mun. CLUJ-NAPOCA. Cum a ajuns dumneaei pe acest post inexistent pe afisierul I.S.J.C.?)
    4. Cine conduce invatamantul clujean de stat: I.S.J.C. sau parintii?
    5. Cum poate fi desfacut un contract de munca fara nici un temei legal „sub presiunea strazii”, si fara a fi parcurse in ordine toate etapele procedurale prevazute de legislatia scolara in vigoare?
    6. Daca cineva este declarat incompetent, atunci cum i se poate desface contractul de munca disciplinar, fara nici un motiv?
    7. De ce am fost suspendat abuziv si ilegal din functie?
    8. Cine au invrajbit si au uneltit colegii, parintii si elevii impotriva mea?
    9. Pana cand voi mai fi tinut in concediu fara salariu „fortat”?
    10. Cand va fi solutionat acest caz?
    Este evident, ca eu v-am scris numai adevarul, n-am acuzat, n-am defaimat si n-am invinovatit pe nimeni.
    Stiu, ca pentru aceasta voi mai fi agresat fizic, si voi mai fi chemat la politie si la jandarmerie. Dar eu, fiind matematician, mi-am facut toate socotelile. Daca mai exista adevar, corectitudine, dreptate si legalitate in Romania si in Uniunea Europeana, atunci acest caz va fi solutionat favorabil. Prestigiul institutiei Dvs. este garant in acest sens. Sunt ferm convins, ca nu ma veti dezamagi. Traim intr-o Europa civilizata, nu-i asa?
    Am nevoie de un loc de munca in invatamantul de stat din Cluj-Napoca, nu de un muzeu cu promisiuni!
    Sper, ca voi putea parcurge ca nefamilist fara nici un sprijin financiar si „ultima suta de metri” din cariera mea de profesor, si ma voi putea pensiona anticipat la cerere. Sunt convins, ca nu mi se va lua aceasta sansa. Sub privirile Dvs. nedumerite s-a furat un loc de munca.
    Subliniez, ca niciodata n-am primit ajutor de somaj, nici plati compensatorii, si nici ajutor social, n-am fost, si nu sunt in pensie de boala, sau pensie anticipata partial, nu sunt pensionat inainte de termen, si nu primesc nici pensie sociala, cu toate ca am cotizat, si am trimis autoritatilor competente nenumarate cereri scrise, si n-am primit nici un leu pentru ingrijirea mamei mele grav bolnave, care – dupa cum stiti –,ulterior a decedat in data de 30.10.2008, nici mancare de la Cantina de Ajutor Social si Pensiune Cluj-Napoca, si n-am beneficiat de ajutor alimentar de la Uniunea Europeana, cu toate ca in conformitate cu cap. I art. 1 din Legea pensiilor nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale: „dreptul la asigurari sociale este garantat de stat si se exercita, în conditiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale”. (Vezi si art. 16, 20, 47 si 52 din Constitutia Romaniei – 2003.)
    Nu mi-a intins o mana de ajutor biserica, nu m-au ajutat partidele politice, nici sindicatele, n-am primit ajutor financiar din partea fundatiilor umanitare, si nu primesc abonament gratuit de la fosta Regie Autonoma de Transport Urban Calatori Cluj-Napoca (R.A.T.U.C.), actualmente Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. (C.T.P.), cu toate ca am depus personal la sediul acesteia cererea nr. 6845/12.10.2009 insotita de xerocopiile tuturor actelor doveditoare necesare, si declaratie pe proprie raspundere, si m-am prezentat la ora fixata pentru audienta si la conducerea regiei.
    Accentuez, ca pana in iunie 2008 nimeni dintre membri familiei mele niciodata n-a beneficiat de indemnizatia lunara pentru persoanele cu handicap, sau salariul asistentului personal al persoanei cu handicap, ori salariul ingrijitorului la domiciliu al persoanei varstnice dependente, si nici de indemnizatia lunara acordata asistentului social la domiciliu, cu toate ca la mama mea in etate de 81 de ani a fost cazul, ceea ce am demonstrat cu acte medicale doveditoare anexate cererilor scrise depuse. Ea a fost diabetica, grav bolnava mintal, handicapata fizic (numai fiind insotita putea umbla cu ajutorul unui cadru metalic de mers), suferea de boala Parkinson, avea cardiopatie ischemica, ulcer gastric, litiaza biliara veziculara, infectie urinara, hipotensiune si osteoporoza.
    Mentionez, ca incepand cu data de 08.11.2002 am trimis tuturor forurilor competente suficiente memorii insotite de acte doveditoare, dar pana la ora actuala nu s-a facut nimic pentru solutionarea favorabila al acestui caz. Am primit numai promisiuni …
    Va rog respectuos sa-mi acordati imediat toate drepturile si ajutoarele financiare prevazute de legislatia Uniunii Europene, urmand ca Dvs. sa va recuperati in instanta banii de la cei vinovati (HADNAGY SÁNDOR, C.c.p. nr. cod IBAN RON: RO51CECECJ0102RON0007686, SUCURSALA CEC BANK S.A. CLUJ-NAPOCA, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 23–35, 400105 CLUJ-NAPOCA).
    Solicit monitorizarea acestui caz. Sunt ferm convins, ca m-am adresat unor persoane foarte competente si influente, care o vor solutiona favorabil imediat.
    Va rog respectuos sa obligati autoritatile competente ca sa accepte plata retroactiva a contributiei de asigurari sociale aferenta perioadei 7 noiembrie 2002 – 1 decembrie 2005, ca sa ma pot pensiona anticipat.
    NU VA LASATI DEZINFORMATI!
    Cred in corectitudinea romaneasca!
    Va multumesc pentru sprijin, ajutor si omenie.
    FIIND VORBA DE UN CAZ SPECIAL, VA ROG RESPECTUOS SA PROPUNETI PENSIONAREA MEA IMEDIATA INAINTE DE TERMEN PRIN DECRET PRESEDINTIAL, SAU PRIN ORDONANTA GUVERNAMENTALA.
    IN CEL MAI RAU CAZ, VA ROG SA-MI ACORDATI IMEDIAT INDEMNIZATIE SOCIALA MINIM GARANTATA DE STATUL ROMAN, CONFORM LEGISLATIEI EUROPENE RATIFICATA SI DE ROMANIA.
    SOLICIT AJUTOR FINANCIAR DIN PARTEA DVS.!
    VA DORESC MULT SUCCES IN UNIUNEA EUROPEANA!
    Dvs. cum ati supravietui fara salariu?
    Astept raspuns scris de la Dvs.
    Cu prietenie, multa stima si deosebit respect,
    P r o f . H a d n a g y S á n d o r
    Cluj-Napoca, 28 aprilie 2015

Lasă un răspuns