Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) a fost obligată printr-o sentință definitivă să plătească firmei italiene Impresa Pizzarotti 4,3 milioane lei (1 milion euro) reprezentând penalități de întârziere aferente primelor contracte de construire pentru centura ocolitoare Cluj Est. Suma e totuși nesemnificativă față de costul uluitor al centurii de 24 de kilometri, care a ajuns la 140 de milione de euro în final, motiv pentru care a fost supranumită ”centura de diamant”.
După aproape zece ani de la semnarea contractului pentru construire, patru ani de la prima inaugurare și doi ani de la a doua inaugurare, socotelile nu sunt încheiate la centura ocolitoare Cluj Est (Vâlcele -Apahida). Amintim că lucrările au început în 2006, centura fără un viaduct a fost dată în folosință în 2011 de premierul de atunci Emil Boc și ministrul transporturilor de atunci Anca Boagiu, după care în 2013 a fost inaugurat și viaductul de către fostul ministru al transporturilor Dan Șova. Pelerinajul politic de pe centură poate fi văzut în fotografiile de mai jos.
La centură au lucrat firmele italiene Impresa Pizzarotti și Tirena Scavi, unite într-un joint venture, și firmeel maghiare Vegyepszer și Keller şi Diferit SRL din Cluj. Italienii avut două contracte în 2006 pentru construirea tronsoanelor I și II ale variantei ocolitoare Cluj Est, iar în 2009 s-a încheiat tot cu ei contract pentru ”lucrări de consolidare a versanţilor cu minipiloţi şi scurgerea apelor”.
În decembrie 2010, Impresa Pizzarotti – Tirena Scavi Joint Venture (JV) – un joint venture a adresat instanței de contencios administrativ o cerere împotriva CNADNR şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj (DRDP Cluj), prin care a solicitat: emiterea unei hotărâri judecătoresti care să ţină loc de acte adiţionale la contractele nr. 3012/2006, 3016/2006 şi 3004/2009 prin care să se opereze pentru fiecare din aceste ccontracte prelungirea duratei de execuţie și majorarea preţului contractului. În subsidiar, companiile au cerut obligarea pârâtei la încheierea de acte adiţionale de prelungire a termenului contractelor şi de modificare a preţului, sub sancţiunea plaţii de daune cominatorii pentru fiecare zi de intârziere și obligarea CNADNR la plata sumei de 71.784.838 lei, cu titlu de despăgubire, reprezentând cheltuielile suplimentare efectuate de JV.
Procesul s-a judecat pe fond la Tribunalul București, care a respins cerere de chemare în judecată ca nefindată. Joint venture-ul a atacat sentința la Curtea de Apel București, care s-a pronunțat recent: ”Modifică în parte Sentinta Civila nr.3707/01.08.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI a Civila în dosarul nr.71270/3/2011 în sensul ca: Admite în parte cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta IMPRESA PIZZAROTTI & C.S.p.A. lider al asocierii Joint Venture Pizzarotti – Tirrena Scavi în contradictoriu cu intimata – pârâta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA. Obliga pârâta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA sa plateasca reclamantei IMPRESA PIZZAROTTI & C.S.p.A. lider al asocierii Joint Venture Pizzarotti – Tirrena Scavi suma de 4.329.308,57 lei reprezentând penalitati de întârziere aferente contractelor de executie lucrari nr.3012/04.09.2006, nr.3016/10.10.2006 si 3004/12.10.2009.
Respinge în rest cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta IMPRESA PIZZAROTTI & C.S.p.A. lider al asocierii Joint Venture Pizzarotti – Tirrena Scavi în contradictoriu cu intimata – pârâta COMPANIA NATIONALA DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMÂNIA SA ca neîntemeiata. Mentine celelalte dispozitii ale Sentintei Civile nr.3707/01.08.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI a Civila în dosarul nr.71270/3/2011. Ia act ca partile si-au rezervat dreptul de a solicita pe cale separata cheltuielile de judecata aferente judecarii recursului”. Decizia este irevocabilă.
Directorul DRDP Cluj, Eugen Cecan, spune că suma dată ca penalități este justificată față de suma 71 de milioane cerută în total, dar precizează că și Compania de Drumuti are un proces împotriva italienilor. ”Suma cerută de ei era aberantă. Noi le-am zis haideți să discutăm că într-adevăr erau niște lucrări efectuate. Ei nu, că ei vor 70 de milioane. Păi doar nu construim o nouă centură! Deci penialitățile sunt pentru lucrări efectuate și vor fi plătite din bugetul companiei. Dar și noi avem acum proces împotriva lor în care le cerem o sumă cred că mai mare pentru că de doi ani le-am cerut să facă remedieri la zidurile de sprijin și nu au făcut.”, a spus Cecan.