fbpx

Fost judecător despre cei 45 exmatriculați: “ Dar cîţi profesori ar trebui să-i urmeze? Dar responsabili politici cu mari funcţii în stat?”

Fostul judecator Gheorghe Moroșanu, pensionat in 2013 de la Judecatoria Bicaz, a postat pe o retea sociala urmatorul text despre situatia celor 45 exmatriculati de la Drept UniBuc:

Cei patruzeci şi cinci

“Învăţămîntul românesc a fost întotdeauna o luptă înverşunată de-a hoţii şi vardiştii. Nu neapărat în sensul fraudei, dar în orice caz în scopul de a obţine note mari, sau măcar de trecere, după caz. De la copiuţa băgată sub minijupă şi pînă la tehnicile IT de azi, de la sensibilizarea examinatorilor cu o floare pînă la setul clasic Kent/cafea/whisky, trecînd pe la fondul clasei şi zugrăvirea benevolă a şcolii, nici un mijloc nu a scăpat inventivilor români.
Exmatricularea celor 45 de studenţi de la drept nu rezolvă nici cauza problemei, nici efectul ei. Asta pentru că metodele de predare, de învăţare şi de examinare gen Trăsnea mi-ţi-vi-li, ca şi textele-grilă de azi, nu sînt decît cumplit meşteşug de tîmpenie, cum spunea Abecedaristul Ion Creangă.

Dar pentru că eu nu sînt un teoretician, ci un om al prozei, să vă relatez un exemplu:
Într-o şedinţă a mea de judecată, se discuta despre un anumit pasaj dintr-o lege, cu ceva neclarităţi de text. Avocaţi în prima bancă, eu la locul meu, ne căutam de o carte cu textul respectiv, fără rezultat. Dar unul din avocaţi s-a ridicat şi a zis: Domnu Preşedinte, îngăduiţi un minut, îl găsesc eu. A scos telefonul, a butonat puţin şi a citit cu ghilimele textul căutat. Nici nu a durat un minut.

Va să zică, dragi oameni buni, ce s-o mai lungim? În ziua de azi, toată ştiinţa lumii, dar toată, fără nici o exagerare, încape în buzunarul de la piept. Şi-atunci, de ce să memorăm ca schizofrenicii, şi să ne mai şi bazăm numai pe asta?

Dar care este soluţia? Soluţia, domnilor, este cultura, lectura, studiul, trăitul între cărţi şi alte mijloace de formare şi informare. Iar ca metode de verificare şi certificare a calităţilor intelectuale şi a pregătirii, examinatorii să-i pună pe elevi/studenţi să caute în cărţi, să compileze, să emită idei proprii, să compună texte originale. Cu toate cărţile pe masă, deşi, am văzut, e suficient telefonul. Toate astea pentru a se verifica în ce măsură elevul/studentul a înţeles ideile de bază, principiile, regulile generale ale ştiinţei respective.

Aici merge ca exemplu o altă “proză”, din domeniul juridic, pentru că e domeniul meu, şi al celor 45: Într-o mulţime de dosare la instanţă, o instituţie serioasă (o voi numi cît de curînd), cu echipă de jurişti, a combătut o lege printr-o hotărîre de guvern. Nici nu trebuie să fii jurist ca să sesizezi enormitatea. Culmea este că bazagonia a influenţat şi unele complete de judecată, în orice caz nici un judecător nu a taxat-o cum se cuvenea.
Şi-atunci vă întreb: dacă toţi cei de mai sus au trecut cu brio tot felul de examene, teste-grilă sau altele, la ce le-a folosit? dar nouă, societăţii?

Soluţia am expus-o cumva mai sus. La ea să mai adăugăm onoarea, sentimentul acela intim că nu poţi fi om normal dacă nu eşti cinstit cu toţi şi cu tine însuţi.

Dar e simplu de aplicat? Aici m-am cam împotmolit în filipica mea. La aşa inflaţie de şcoli şi facultăţi, societatea democratică a răspuns mintenaş cu inflaţie de studenţi, dar mai ales cu necesara inflaţie de profesori. Profesori doctori docenţi, îndrumători de doctorate, cunoaşteţi destule exemple.
Deocamdată, s-a ales varianta miliţienească, simplă: îi dăm afară pe cei 45 de studenţi.
Dar cîţi profesori ar trebui să-i urmeze? Dar responsabili politici cu mari funcţii în stat?”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns