Poate vă vine greu să credeți, dar procesul în care proprietarii unei case umbrite de un bloc au primit despăgubiri de 65.000 de euro, o ia de la capăt pentru a doua oară, după mai bine de 8 ani ani de judecată pe la toate instanțele posibile.

Povestea pe scurt este următoarea: Familia Roșca, care deține o casă pe strada Câmpului din Cluj-Napoca, a dat în judecată Primăria și constructorul unui bloc cu patru etaje de lângă casa lor, Ioan Șeulean, în septembrie 2009, la Judecătoria Cluj-Napoca. De aici, dosarul a fost declinat la Tribunalul Comercial, de unde a ajuns în apel la Curtea de Apel, care a pronunța celebra decizie cu despăgubiri de 65.000 euro în vara lui 2015. Însă în 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție trimitea dosarul spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

Deci în 2016, procesul o lua de la capăt la Judecătorie. Nu a durat mult, iar în iulie, un magistrat tânăr de la prima instanță a pronunța sentința prin care se acordau din nou despăgubirile de circa 65.000 de euro. Dosarul a mers în faza de apel la Tribunalul Cluj, care a dispus trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare pe motiv că sentința este insuficient motivată. Ce-i drept, cu ochiul liber se vede că partea instanței din motivare este cam scurtă și scrisă în grabă. În toamna lui 2017, Curtea de Apel Cluj a decis definitiv că este nevoie de rejudecare. Motivarea Curții o puteți citi mai jos.

Cert este că la Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrat un nou dosar cu aceleași părți și același obiect, care are termen de judecată luna aceasta.

După decizia Curții, Primăria a prins tupeu și a cerut în instanță întoarcerea executării silite, adică reclamanții să returneze suma de bani cu care au executat silit municipalitatea după hotărârile favorabile.

DECIZIA CIVILĂ nr. 140/R/2017 – Curtea de Apel Cluj 

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 6968/2016, Judecătoria Cluj-Napoca a admis  cererea extinsă și precizată formulată de reclamanții Roșca Adrian Cosmin și Roșca Ana Monica, în contradictoriu cu pârâții Seulean Ioan și Municipiul Cluj-Napoca

Au fost obligați pârâții Seulean Ioan Și Municipiul Cluj-Napoca, în solidar la repararea integrală a prejudiciului în sumă de 283.757 lei cauzat reclamanților prin avizarea nelegală a PUD-ului cu nr.56035/27.03.2008 și emiterea în mod nelegal în favoarea pârâtului Seulean Ioan a autozizației de construcție nr.1210/25.07.2008 de către pârâtul Municipiul Cluj-Napoca și nerespectarea autorizației de construcție de către pârâtul Seulean Ioan.

Au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată de 16.684 lei.

Au fost obligați în solidar la plata în favoarea statului a sumei de  5212,5 le.-50% din valoarea taxei judiciare de timbru în fond și în apel, pentru care reclamanții au beneficiat de scutire de 50%.

A fost obligat pârâtul Seulean Ioan  la plata sumei de  3475 lei în favoarea Statului român, pentru care pârâtul Seulean Ioan a beneficiat de scutire de 50% în recurs.             

Pentru a pronunța această sentință, instanța reținut următoarele:

În cauză este vorba despre edificarea unei construcții cu nerespectarea autorizației de construire de către primul pârât, respectiv de nelegalitatea actelor administrative eliberate in favoarea paratului Seulean Ioan, constatată în mod irevocabil in dosarul nr. 8174/117/2013 al Tribunalului Cluj, de către autoritatea locală.

Prejudiciul este cert, actual și nereparat, stabilit cu exactitate de expertiza de specialitate efectuată în dosar.

Vinovăția celor doi pârâți este evidentă, fiecare dintre ei fiind chemat să răspundă pentru fapta sa cu intenție neechivocă.

Raportul de cauzalitate nu ridică nici el dubii în speță.

În speță au fost îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie derivate din art.998-999 C.civ., in sarcina fiecărui pârât.

Nu este vorba ca pârâtul de rând 1 să răspundă pentru cel de al doilea. Fiecrae răspunde pentru fapta sa, dar cele două împreună au creat un prejudiciu unic ce trebuie reparat solidar.

În consecință, pentru considerentele ce preced, a admis cererea extinsă și precizată potrivit dispozitivului sentinței.

In temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâții au fost obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată de 16.684 lei, pârâții au fost obligați în solidar la plata în favoarea statului a sumei de  5212,5 lei.-50% din valoarea taxei judiciare de timbru în fond și în apel, pentru care reclamanții au beneficiat de scutire de 50%.

Pârâtul  Seulean Ioan  a fost obligat la plata sumei de  3475 lei în favoarea Statului român, pentru care pârâtul Seulean Ioan a beneficiat de scutire de 50% în recurs.

Prin decizia civilă nr. 221/A din 16.02.2017 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 20105/211/2009 au fost admise apelurile declarate de Municipiul Cluj-Napoca și Șeulean Ioan, împotriva sentinței civile nr. 6968 din 14.07.2016, dosar nr. 20105/211/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost anulată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a  reținut că motivele de nelegalitate referitoare la necercetarea fondului și nemotivarea sentinței, invocate de ambii apelanți, sunt întemeiate.

Cu toate că instanța nu a pronunțat o soluție pe excepție, ci a admis acțiunea, pronunțând in aparență o soluție pe fondul cauzei, caracterul precar al analizei făcute acțiunii in considerente, duce la concluzia că in realitate fondul cauzei a rămas necercetat in cauză.

Investită fiind cu judecarea unei acțiuni având drept temei răspunderea civilă delictuală, instanța a conchis că sunt îndeplinite condițiile acestui tip de răspundere, fără a le analiza pe fiecare în parte, aspect care reiese chiar din motivare.

In afară de condiția faptei ilicite, pe care  o identifică in raport de fiecare pârât, reținând că fapta ilicită a  Municipiului Cluj-Napoca este emiterea nelegală a PUD-ului și a  autorizației de construire pe seama pârâtului Șeulean Ioan, iar a pârâtului Șeulean Ioan este construirea clădirii cu incălcarea proiectului autorizat, instanța nu analizează efectiv celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorilor faptei ilicite, concluzionând doar că „s-a relevat fără putință de tăgadă ” că sunt întrunite toate aceste condiții.

Cercetarea fondului este o chestiune ce trebuie apreciată in concreto, ceea ce presupune că instanța de fond să analizeze toate motivele de fapt din cererea de chemare în judecată, toate apărările formulate de subsemnați în contextul tuturor probelor administrate în cauză.

In speță instanța nu a  arătat care sunt probele din care a rezultat prejudiciul, in contextul in care pârâții au contestat  raportul de expertiză făcut de expert constructor Maria Feraru, arătând că aceasta nu are specializarea de evaluator imobiliar și prin urmare nu avea competența legală pentru a răspunde obiectivului legat de evaluarea  prejudiciului, nu a analizat  raportul de cauzalitate dintre faptele ilicite și prejudiciu,  vinovăția, nu a analizat  de ce faptele ilicite au avut un efect conjugat și se impune răspunderea in solidar a pârâților. In privința tuturor acestor aspecte, așa cum rezultă chiar din cuprinsul motivelor de apel, pârâții au formulat ample și argumentate apărări, care nu au primit un răspuns.  In aceste condiții, fără o minimă argumentație care să înlăture apărările pârâților,  reținerea primei instanțe privind caracterul evident și neechivoc al raportului de cauzalitate sau prejudiciului nu are nicio justificare.

Cât privește privește necesitatea readministrării probelor făcute în etapele procesuale anterioare, invocată de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca ca argument în  susținerea motivului de necercetate a fondului și de încălcare  a principiului nemijlocirii in administrarea probatoriului,  tribunalul a apreciat că o astfel de măsură nu se impunea automat, doar ca urmare a hotărârilor  pe motivul  necompetenței, întrucât potrivit art. 160 Cod pr.civ, în cazul declarării  necompetenței, dovezile administrate in instanța necompetentă rămân câștigate judecății și instanța competentă nu poate dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.

Din considerentele arătate, tribunalul a apreciat  că prima instanță  a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 261 alin (1) pct. 5 Cod pr.civ., insă acest motiv nu poate fi privit ca un motiv de nulitate ce poate fi înlăturat de instanța de apel prin completarea sau suplinirea motivării,  ci lipsa motivării  corespunde in acest caz unei adevărate necercetări a fondului cauzei, care  impune  aplicarea dispozițiilor art. 297 alin 1 teza I Cod pr.civ. .

In consecință, în temeiul dispozițiilor art. 295 și 297 alin 1 teza I Cod pr.civ. a admis apelurile declarate de pârâții Municipiul Cluj-Napoca și Șeulean Ioan, împotriva sentinței civile nr. 6968 din 14.07.2016, dosar nr. 20105/211/2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca pe care o va anula  și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța a analizat acțiunea reclamanților și apărările pârâților, în conformitate cu  exigentele art. 261 pct. 5 Cod pr.,civ.,  formulând un răspuns argumentat și complet motivelor expuse in acțiune și apărărilor invocate de pârâți, atât din perspectiva  elementelor răspunderii civile delictuale, cât și a celor invocate in legătură cu pertinența și concludența probatoriului administrat in cauză.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs în termenul legal reclamanții Roșca Adrian Cosmin și Roșca Ana Monica, solicitând  modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelurilor și menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 6968/14 iulie  2016 a  Judecătoriei Cluj-Napoca

În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. s-au arătat următoarele:

Hotărârea atacată încalcă dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5  Cod proc.civ., raportat la art. 295  și art. 297  Cod proc.civ.

După prezentarea reținerilor  instanței de apel, se  concluzionează că instanța de apel în mod  greșit a considerat că instanța de fond  nu a analizat  toate  condițiile răspunderii civile delictuale, că în mod greșit se reține neanalizarea  de către  instanța de fond a probelor din care a rezultat prejudiciul.

Instanța de apel nu observă faptul că instanța de fond a făcut  mențiune expresă în considerentele  hotărârii cu privire la  mijlocul de probă care dovedește atât prejudiciul, cât și întinderea sa, ignoră faptul că instanța de fond  a făcut o analiză separată, chiar dacă sumară pentru fiecare dintre condițiile răspunderii civile delictuale.

În ce privește  pretinsa  necercetare a fondului, este de observat că  instanța de apel omite să observe că instanța de fond  se referă în considerentele sentinței sale  la toate condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Mai mult, instanța de fond  enumără expres probele (înscrisuri, interogatorii, raport de expertiză) care  i-au format convingerea  în sensul celor dispuse.

În cauză se  pune problema de a clarifica dacă raportat la dispozițiile art. 297 alin. 1 și art. 296 Cod proc.civ., dar și în raport de caracterul devolutiv al apelului, rezolvarea procesului fără a  intra  în cercetare fondului poate fi extinsă și la  situațiile în care  prima  instanță  s-a  pronunțat asupra cererilor, dar  motivarea soluțiilor pronunțate  lipsește  în tot sau în parte. În speță, instanța de fond  s-a  pronunțat asupra tuturor cererilor, este  motivată în fapt  și în drept, eventualele  lacune putând  fi suplinite  sau remediate  prin motivarea  instanței de apel.

Soluția  instanței de apel putea justifica aplicarea art. 297 alin. 1  Cod proc.civ., doar  în situația  în care  motivația soluției pronunțate  lipsea  cu desăvârșire, cerință care  nu este  îndeplinită în cauză.

În contextul motivelor  invocate se  invocă și decizia  nr. 4222/2010 pronunțată de  Înalta Curte de Casație și Justiție, care, raportat la dispozițiile art. 6 din Paragraful 1  din CEDO reține obligația  instanței naționale de a-și motiva deciziile, dar această obligație nu presupune existența  unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind  suficient să fie examinate  în mod real problemele esențiale supuse  judecății.

Prin întâmpinarea depusă, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar  s-a opus admiterii recursului, invocând  caracterul precar al analizei făcute acțiunii de către   instanța de fond, fapt ce duce la concluzia că, în realitate, fondul cauzei a rămas  necercetat.

Examinând  recursul declarat, prin prisma motivelor  invocate, Curtea, în baza art.304 pct. 9 și 312 alin. 1 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prin cererea de  chemare  în judecată reclamanții Roșca Adrian Cosmin și Roșca Ana Monica au solicitat în contradictoriu cu pârâții Șeulean Ioan, Municipiul Cluj-Napoca prin Primar  obligarea  pârâților în solidar  la repararea integrală  prejudiciului de  283.757  lei cauzat prin avizarea  nelegală a  PUD-ului cu nr. 56035/27.03.2008 și emiterea  în mod  nelegal în favoarea  pârâtului Șeulean Ioan a autorizației de construire nr. 1210/25  iulie  2008 de către pârâtul Municipiul Cluj-Napoca  și nerespectarea autorizației de construire  de către  pârâtul Șeulean Ioan.

Ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând  obligarea  pârâtului și la desființarea construcției edificate  în Cluj-Napoca, str. Câmpului f.n.

Prin  sentința civilă nr. 6968/14 iulie  2016  a  fost admisă cererea reclamanților, conform dispozitivului și cu motivarea reținută în aliniatele precedente.

Potrivit  dispozițiilor art. 261 alin. 1  pct. 5  Cod proc.civ., hotărârea se dă în numele  legii și va cuprinde  motivele de fapt și de drept care u format  convingerea  instanței,precum și clee  pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din conținutul acestui text de lege  rezultă că instanța  trebuie să arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele  administrate, motivându-se pentru ce unele  au fost reținute, iar altele  înlăturate, modul de soluționare a  excepțiilor în cazul în care au fost  invocate, normele  juridice pe care  le-a aplicat  la situația de fapt  stabilită.

Motivarea  unei hotărâri nu este, într-adevăr, o problemă de volum, ci una de conținut. Instanța trebuie să prezinte  motivele  care au determinat-o să pronunțe acea soluție. Nu este  suficientă redarea, enumerarea probelor  administrate  în cauză,  ci trebuie să se arate temeiurile pentru care s-a respins o probă, pentru care  a  fost aleasă una sau mai multe probe.

Instanța de apel reține corect că, în afară de condiția faptei ilicite pe care  instanța de fond o identifică în raport de fiecare pârât,  nu analizează celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv  prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta  ilicită, vinovăția autorului faptei ilicite.

Concluzia  instanței de fond că „prejudiciul este cert, stabilit cu exactitate de expertiza de specialitate efectuată în dosar, că vinovăția celor doi pârâți este evidentă și că raportul de cauzalitate  nu ridică nici el dubii”, echivalează cu necercetarea fondului.

Cercetarea fondului presupune ca  instanța de fond  să analizeze toate motivele de  fapt invocate în cererea de chemare în judecată, apărările formulate de pârâți, toate probele  administrate  în cauză. Nerespectarea acestor  cerințe face c hotărârea pronunțată să fie nelegală și trebuie  desființată așa cum a dispus  instanța de apel.

Raportat la cele reținute, critici din declarația de recurs  sunt  nefondate. Contrar celor susținute de recurenți, hotărârea  instanței de apel este  legală, pentru că hotărârea primei instanțe  nu este  motivată în fapt și în drept, lacunele motivării nu pot fi suplinite sau remediate prin motivarea instanței de apel, astfel încât trimiterea cauzei spre rejudecare la  prima  instanță este  legală.

Criticile  privind  încălcarea art. 6  Paragraful 1  din CEDO, sunt  nefondate. În cauză nu este vorba despre faptul că obligația  instanței de a  motiva  hotărârea  nu presupune existența  unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată. În speță, este vorba despre faptul că instanța de fond enunță doar condițiile răspunderii civile delictuale, fără a face o analiză a acestora, a fiecăreia  în raport de probele administrate  în cauză, pentru ca, ulterior, hotărârea pronunțată să poată fi supusă analizei instanței de control judiciar.

În aceste  condiții, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță asigură părților accesul la dublul grad de jurisdicție, consacrat legislativ  în actuala reglementare a căilor de atac.

Celelalte motive invocate de recurenți reprezintă critici care  privesc aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate, critici care  în actuala reglementare a art. 304 Cod proc.civ., nu pot fi analizate.

Comments

comentarii