CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătorii Ilie Iulian Dragomir, fost vicepreședinte ÎCCJ, care îl numea pe Băsescu ”nașul din suflet”, și Cristina Rotar-Radu, fosta șefă a INM, au pronunțat o decizie, cu majoritate de 2 la 1, contrară Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ÎCCJ, format din 9 judecători, între care și Andrei Claudiu Rus, cel care a făcut opinie separată la decizia de ieri. Este vorba de spinoasa problemă a prescripției răspunderii penale, de aplicarea deciziilor CCR din 2018 și 2022 și a Hotărârii CJUE din iulie 2023. După decizia luată de Rotar și Dragomir, pe mulți inculpați cu sentințe de încetare a procesului penal în primă instanță, aflați în faza de apel, i-a cuprins îngrijorarea. Avocații acestora spun că o astfel de decizie în premieră crează haos, fiind contrară interpretărilor de până acum, dar speră să fie un caz izolat.
Judecătorii Dragomir și Rotar au decis să se rejudece la Curtea de Apel Bucureşti procesul avocatului Doru Boştină şi a doi cunoscuţi oameni de afaceri, Dragoş Dobrescu şi Pier Luca Canino, acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, dosar în care prima instanță a hotărât încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției, în baza deciziilor CCR din 2018 și 2022.
Dragomir și Rotar invocă hotărârea CJUE din 24 iulie 2023, pe care o interpretează diferit față de ceilalți judecători care au pronunțat decizii după această hotărâre (cel mai recent exemplu de la ÎCCJ aici).
”Ceea ce impune Curtea de la Luxembourg este ca efectul aplicării legii penale mai favorabile, așa cum a fost stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 67/2022, să nu se întindă și anterior datei pronunțării primei decizii de către Curtea Constituțională.”, susțin cei doi.
Într-o motivare ciudată, aceștia scriu că aplică deciziile CCR, dar că aplicarea legii penale mai favorabile nu poate viza și actele de procedură efectuate anterior datei pronunțării primei decizii a CCR din 2018.
”Curtea Constituțională a arătat că dreptul la viaţă constituie un atribut inalienabil al persoanei şi reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului. ,,Legiuitorul a avut de ales între principiul securităţii raporturilor juridice şi echitatea juridică, ambele componente fundamentale ale statului de drept.
Fiind sarcina legiuitorului să decidă cărui principiu îi acordă prevalenţă, acesta, a optat pentru aplicarea imediată a dispoziţiilor din materia prescripţiei, mai severe, inclusiv pentru infracţiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripţie a executării pedepsei nu s-a împlinit încă.
Curtea Constituțională a concluzionat că ,,opţiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilităţii executării pedepselor principale în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 174-176 din Codul penal şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispoziţiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării, nu are drept consecinţă un prejudiciu constituţional relevant.ˮ
Ca atare Curtea Constituțională a apreciat că în materie de prescripție, în raport de valoarea ocrotită, se pot face derogări, chiar cu riscul încălcării principiului constituțional al neretroactivității legii penale.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie și Justiție va aplica în prezenta cauză deciziile CCR 297/2018 și nr.358/2022, neînțelegând să înlăture aplicarea acestora nici în cauzele privind fapte ce aduc atingere intereselor financiare ale UE.
Înalta Curte va da însă efectivitate obligației impuse de Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023, de a lăsa neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Înalta Curte constată că în cauză aplicarea legii penale mai favorabile nu poate viza și actele de procedură efectuate anterior lui 26 aprilie 2018 (data pronunțării primei decizii a CCR), întrucât, conform Hotărârii CJUE din 24 iulie 2023 standardul național de protecție privind aplicarea legii penale mai favorabile nu poate produce efecte anterior acestei date. Ca atare, pentru perioada anterioară datei de 26 aprilie 2018 legea penală în vigoare la acel moment își va produce efectele.
Trebuie precizat că din examenul textelor de lege aplicabile în cauză, având în vedere că faptele sunt săvârșite în anul 2013, rezultă că legea penală mai favorabilă este noul Cod penal, chiar și în situația în care s-ar da efect aplicării în cauză a hotărârii CJUE.
Conform art.155 a C.pen., în forma în vigoare anterior pronunțării primei decizii a CCR, ,,Cursul prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză (alin.1). După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție (alin.2).Întreruperea prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei.(alin.3).ˮ
De la intrarea în vigoare a noului Cod penal (1 febr.2014) orice act de procedură efectuat în cauză avea menirea să întrerupă cursul prescripției, până la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr.297 din 26 aprilie 2018.
Începând cu data pronunțării acestei decizii, se va da curs efectelor Deciziei CCR 358/2022 în care se arată ,,pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (26 aprilie 2018 s.n) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penaleˮ, motivează Dragomir și Rotar.
În opinia separată, judecătorul Andrei Rus ”le bagă codul în cap” celor doi colegi:
”În dezacord cu opinia majoritară, apreciez următoarele:
1. Referitor la susţinerile privind neaplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin raportare la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene:
Prin Hotărârea din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23 PPU [Lin], Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că articolul 325 alineatul (1) TFUE și articolul 2 alineatul (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, trebuie interpretate în sensul că:
– instanțele naţionale nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene;
– instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.
Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 arată în mod explicit că, în raport cu litigiul principal care a condus la formularea întrebărilor (potrivit mențiunilor din par. 79, litigiul principal privea „și” fapte care constituie o „fraudă gravă” în domeniul TVA-ului), sesizarea era admisibilă în măsura în care privea interpretarea art. 325 alineatul (1) din TFUE, art. 49 alineatul (1) din Cartă și cu art. 2 alineatul (1) din Convenția PIF (par. 73). Curtea a arătat de asemenea în mod explicit că nu sunt vizate dispozițiile Directivei PIF (faptele fiind comise anterior adoptării acesteia) și nici ale Deciziei 2006/928 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției (MCV), nefiind vorba de infracțiuni de corupție în cadrul litigiului principal (par.
Aşadar, analizând incidența principiilor legalității incriminării și a pedepsei și respectiv, pe cel al legii penale mai favorabile, Curtea și-a întemeiat concluziile în raport cu infracțiunile de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (par. 118, 124). Curtea a făcut o analiză a obligațiilor ce revin statelor membre în virtutea art. 325 din Tratat și a Convenției PIF (par. 96, 97), menționând că acestea nu scutesc instanțele naționale de obligația de a respecta drepturile fundamentale garantate de Cartă și principiile fundamentale ale dreptului Uniunii, din moment ce procedurile penale deschise pentru infracțiuni în materie de TVA (reglementate prin Convenție) constituie o punere în aplicare a dreptului Uniunii (par.101). Pe de altă parte, în cazurile în care procedura nu ar fi în întregime rezultatul punerii în aplicare a dreptului Uniunii, instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii (par.110).
De asemenea, reţin că potrivit Hotărârii din cauza C-107/23 PPU, Curtea nu şi-a întemeiat raţionamentul şi concluziile în raport şi cu sintagma „orice activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii” care se regăseşte alături de termenul „fraudă” în conţinutul art. 325 alin. (1) din TFUE şi care generează la rândul său obligaţia statelor membre de combatere prin măsuri disuasive şi efective şi, aşa cum s-a menţionat anterior, nici în raport cu Decizia Comisiei 2006/928 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției. Referitor la Decizia MCV reţin totodată, că potrivit statuărilor CJUE prin Ordonanţa din 9 ianuarie 2024 în cauza C – 131/23, aceasta era obligatorie în toate elemente ei până la momentul abrogării sale (par. 60), astfel încât, efectele sale nu ar putea fi extinse după momentul abrogării pentru a determina o evaluare a compatibilităţii standardului naţional de protecție a drepturilor fundamentale cu obligațiile izvorâte din aceasta în cauzele pendinte.
Or, având în vedere, pe de o parte, normele de drept unional interpretate de CJUE, respectiv art. 325 TFUE – teza I, referitoare la noţiunea de „fraudă”, iar nu şi teza a II-a referitoare la „orice activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii” şi nici dispoziţiile Deciziei 2006/928 (MCV), iar pe de altă parte, faptul că dispozițiile art. 20 alin. (2) din Constituţie impun aplicarea standardului naţional de protecţie referitor la principiul mitior lex (prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi de art. 5 din Codul penal) când acesta este mai favorabil decât reglementările internaționale la care România este parte, constat că nu pot fi extinse și la infracțiunile de corupție (în măsura în care acestea nu vizează componente referitoare la interesele financiare ale Uniunii), statuările Curții referitoare la neconformitatea reglementărilor naţionale în materia prescripţiei răspunderii penale, astfel cum rezultă în urma aplicării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi nr. 67/2022 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, cu dispoziţiile art. 49 din Cartă, în componenta referitoare la neretroactivitatea legii penale mai severe(în acelaşi sens Decizia nr. 359/A din 5 decembrie 2023 ICCJ, Secţia penală).
De altfel, concluzia expusă – în sensul că infracțiunile de corupție (în măsura în care acestea nu vizează componente referitoare la interesele financiare ale Uniunii) nu intră sub incidenţa statuărilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în raport cu dispoziţiile art. 325 TFUE – a fost confirmată prin Ordonanţa din 9 ianuarie 2024, pronunţată în cauza C – 131/23. Curtea a statuat că întrucât dispoziţiile art. 325 alin. (1) TFUE şi cele ale art.2 alineatul (1) din Convenţia PIF au ca obiect protecţia intereselor financiare ale Uniunii (par.47), în absenţa unor elemente din care să rezulte că au fost afectate aceste interese financiare, nu există o legătură între infracţiunile de corupţie şi normele de drept unional menţionate (par.51). Mai mult, Curtea a arătat în mod explicit că nici aplicarea TVA-ului în cadrul procedurilor de achiziţii publice şi nici faptul că ar fi putut fi cauzat un prejudiciu bugetului naţional, ceea ce ar fi putut influenţa cuantumul contribuţiei României la bugetul Uniunii nu sunt suficiente pentru a considera că interesele financiare ale Uniunii au fost afectate (par.50).
Or, în prezenta cauză nu au fost identificate elemente care să justifice concluzia că interesele financiare ale Uniunii ar fi fost afectate, nici direct, prin raportare la eventuale fonduri europene (finanţarea fiind asigurată din bugetul naţional şi credite externe) şi nici în mod indirect, o eventuală diminuare a contribuţiei României la bugetul Uniunii nefiind suficientă în acest sens, după cum s-a menţionat în paragraful anterior.
În consecinţă, având în vedere aspectele expuse, reţin că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin raportare la deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi la Decizia nr. 67/2022 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
2. Referitor la motivele de apel privind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale şi existenţa unor acte de întrerupere a cursului acestuia:
(…)
Din perspectiva legii penale mai favorabile, reţin că dispoziţiile noului Cod penal sunt mai favorabile în raport cu restrângerea condiţiilor de incriminare specifice faptei de trafic de influenţă, în raport cu instituirea cerinţei ca autorul să promită că va determina pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act care intră în atribuţiile sale de serviciu, condiţie care nu se regăsea în conţinutul constitutiv al infracţiunii sub imperiul dispoziţiilor art. 257 din Codul penal din 1969, precum şi cu reducerea maximului special prevăzut de lege, de la 10 ani închisoare, la 7 ani închisoare, conform art. 291 Cod penal. Similar, reţin că dispoziţiile art. 292 Cod penal constituie lege penală mai favorabilă ca efect al reducerii maximului special de pedeapsă prevăzut pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărarea de influenţă, de la 10 ani închisoare, la 7 ani închisoare. Acestor criterii de determinare a legii penale mai favorabile li se adaugă aspectele referitoare la condiţiile de tragere la răspundere penală din perspectiva modului de calcul al termenelor de prescripţie a răspunderii penale în acord cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 reţinută în sarcina inculpatului Boştină Doru Cătălin, din perspectiva aplicării art. 5 din Codul penal referitor la legea penală mai favorabilă, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, constat o continuitate a reglementării sub aspectul condiţiilor de incriminare, al celui privind condiţiile de tragere la răspundere penală şi al limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune. În aceste condiţii, aprecierea ca fiind lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 este circumscrisă analizei instituţiei prescripţiei răspunderii penale reglementată de Codul penal în vigoare, în raport cu deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Referitor la critica formulată de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. cu privire la modul de calcul al termenului de prescripţie în raport cu fiecare dintre faptele care formează obiectul acuzaţiilor aduse, constat următoarele:
În acord cu argumentele expuse de prima instanţă, reţin că în ceea ce priveşte infracţiunile de cumpărare de influenţă şi respectiv, de trafic de influenţă, acestea constituie infracţiuni simple, de consumare anticipată şi instantanee, astfel încât, prin voinţa legiuitorului, comiterea oricăreia dintre modalităţile alternative ale elementului material este de natură să genereze starea de pericol la adresa valorii sociale protejate de lege şi determină momentul de consumare a infracţiunii. Întrucât în cazul infracţiunilor de corupţie, legiuitorul a optat pentru incriminarea drept faptă consumată şi a actelor care în mod obişnuit ar putea fi considerate de pregătire (pretinderea/acceptarea promisiunii), consumarea infracţiunii intervine la momentul comiterii acestora, indiferent dacă primirea efectivă a banilor sau altor foloase are sau nu loc. În raport cu aceleaşi argumente, infracţiunile menţionate se vor considera săvârşite la momentul consumării, respectiv al întrunirii tuturor elementelor de tipicitate obiectivă şi a laturii subiective, fără ca momentul primirii efective a sumelor de bani să aibă semnificaţia unui moment al epuizării din perspectiva datei comiterii infracțiunii.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) teza întâi din Cod penal, termenele de prescripţie a răspunderii penale vor începe să curgă în cazul acestora infracţiuni de la momentul săvârşirii faptei, respectiv de la momentul comiterii primei modalităţi alternative a elementului material. De asemenea, apreciez că în condiţiile în care în sarcina persoanelor acuzate au fost reţinute comiterea infracţiunilor în formă simplă, aplicarea regulilor prevăzute de art. 154 alin. (2) teza a doua din Codul penal referitoare la momentul epuizării infracţiunii, specific altor forme de unitate naturală sau legală de infracţiune, pentru a include întreaga dinamică infracţională, nu este posibilă.
În raport cu aceste aspecte, reţin că de vreme ce prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că activitatea infracţională imputată inculpaţilor Dobrescu Dragoş, Canino Pier Luca şi Boştină Doru Cătălin s-a desfăşurat în intervalul 20-26.06.2013, această ultimă dată (26.06.2013) este singura dată cu caracter cert care poate fi luată ca punct de referinţă pentru consumarea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi complicitate la aceasta, respectiv de trafic de influenţă. Aşadar, reţin că acţiunile de promisiune a remiterii unei sume de bani, respectiv cea de pretindere a unei sume de bani, în schimbul promisiunii de exercitare a influenţei unui funcţionar public pentru obţinerea unor avize şi a soluţionării favorabile a unor potenţiale plângeri, au avut loc cel mai târziu la data de 26.06.2013 şi au constituit momentul consumării, respectiv al săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 291 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 292 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Similar, acţiunea inculpatului Boştină Doru Cătălin de a acorda sprijin inculpatului Canino Pier Luca la comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prin încheierea unui contract de asistenţă juridică în baza căruia urma să încaseze sumele de bani destinate lui Dobrescu Dragoş, a avut loc la data de 26.06.2013, moment care marchează consumarea, respectiv săvârşirea complicităţii la infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 292 alin. (1) Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În consecinţă, întrucât acuzaţiile în cazul fiecăruia dintre inculpaţi vizează comiterea unor infracţiuni de cumpărare de influenţă şi de trafic de influenţă în formă simplă, potrivit art. 154 alin. (2) Cod penal termenul de prescripţie a răspunderii penale a început să curgă la data de 26.06.2013, data săvârşirii faptelor potrivit menţiunilor cuprinse în actul de sesizare a instanţei.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 reţinută în sarcina inculpatului Boştină Doru Cătălin, referitor la data de la care a început să curgă termenul de prescripţie în cazul acestei infracţiuni, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, reţin că prin decizia nr. 16/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: „Realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la consumarea infracțiunii. Odată consumată infracțiunea, realizarea altei modalități a elementului material în baza aceleiași rezoluții infracționale va fi lipsită de consecințe juridice. De exemplu, cel care deține un bun despre care știe că provine din săvârșirea unei infracțiuni comite infracțiunea de spălare de bani. Dacă ulterior această persoană transferă acest bun, vom fi în prezența aceleiași infracțiuni, realizându-se doar o nouă modalitate a elementului material, fără relevanță juridică. Dacă infracțiunea de spălare de bani s-a produs prin realizarea mai multor modalități ale elementului material, aparținând unor variante distincte, acest aspect va fi valorificat în încadrarea juridică, prin reținerea tuturor acestor variante. Ca atare, realizarea mai multor acțiuni ce reprezintă elementul material al infracțiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, nu afectează unitatea infracțională.”
În raport cu aceste aspecte, momentul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani de către inculpatul Boştină Doru Cătălin trebuie a fi considerat data de 04.09.2013, data primei acțiuni de transfer care a presupus separarea veniturilor ilicite de sursa lor şi disimularea originii acestora, acesta fiind momentul la care infracţiunea a fost săvârşită.
Referitor la termenele de prescripţie a răspunderii penale incidente în raport cu fiecare dintre infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor, reţin următoarele:
– conform art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal, pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 291 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi pentru care este prevăzută pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani;
– conform art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi pentru care este prevăzută pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani;
– conform art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 şi pentru care legea prevede o pedeapsă de la 3 la 10 ani, termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani.
În raport cu aspectele expuse referitor la incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, respectiv a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, reţin următoarele:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea “oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională.
Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale.
Prin Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că „Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal”.
Din conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, se desprind următoarele:
– anterior deciziilor instanţei de control constituţional, art. 155 alin. (1) din Codul penal a avut următorul conţinut: „Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”;
– prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei „oricărui act de procedură în cauză”, întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 (paragraful 61), Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanţa de contencios constituţional a sancţionat unica soluţie legislativă reglementată prin dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal. Referirea din considerentele Deciziei 297/2018 la soluţia legislativă cuprinsă în Codul penal anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) şi aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanţa de contencios constituţional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale (paragraful 72);
– de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, „fondul activ al legislaţiei nu a conţinut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale”, rămânând neafectate termenele de prescripţie generală reglementate de dispoziţiile art. 154 din Codul penal (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);
– ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal a avut următorul conţinut: „Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea”(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76);
– prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75) şi, aşa cum s-a arătat anterior, a fost lămurită natura şi semnificaţia Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018;
– prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în M. Of. nr. 531 din 30 mai 2022, au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, prevăzându-se „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului”.
În raport cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, reţin că între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din Codul penal a avut conţinutul „Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea” şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.
Având în vedere dispoziţiile art. 5 din Codul penal, constat că inexistenţa unui caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale în intervalul de timp menţionat determină caracterul de lege penală mai favorabilă dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal în forma rezultată în urma examenului de constituţionalitate şi are drept consecinţă examinarea incidenţei acestei instituţii de drept substanţial exclusiv prin raportare la termenele generale de prescripţie prevăzute de art. 154 Cod penal.
În consecinţă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Dobrescu Dragoş, reţin că potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, termenul de prescripţie de 8 ani incident pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 291 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal a început să curgă cel mai târziu la data de 26.06.2013 şi s-a împlinit la data de 25.06.2021, conform art. 186 alin. (1) Cod penal.
Similar, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Pier Canino Luca şi Boştină Doru Cătălin, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale de 8 ani incident pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod penal, respectiv de complicitate la aceeaşi infracţiune, a început să curgă cel mai târziu la data de 26.06.2013 şi s-a împlinit la data de 25.06.2021, conform art. 186 alin. (1) Cod penal.
Referitor la inculpatul Boştină Doru Cătălin, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) Cod penal, termenul de prescripţie de 8 ani incident pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 Cod penal, a început să curgă la data de 04.09.2013 şi s-a împlinit la data de 03.09.2021, conform art. 186 alin. (1) Cod penal.
În raport cu aspectele expuse, având în vedere că termenele de prescripţie s-au împlinit în cazul fiecăruia dintre inculpaţi şi că aceştia nu au solicitat continuarea procesului penal conform art. 18 C.pr.pen., iar potrivit art. 153 alin. (1) Cod penal prescripţia înlătură răspunderea penală, apreciez că în mod corect prima instanţă a dispus în baza art. 396 alin. (6) Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedură penală încetarea procesului penal faţă de inculpaţii Dobrescu Dragoş, Pier Canino Luca şi Boştină Doru Cătălin.”
Decizia completă
Loading...
Reload document 
Open in new tab 