Emanuel Bodrog (dreapta)

Declarații halucinante ale condamnatului din cazul crimei din lift: ”Polițiștii mi-au dat să beau”

Condamnatul din cazul crimei din lift de acum 14 ani, Emanuel Bodrog, a făcut declarații halucinante, astăzi, la Tribunalul Cluj, unde a fost audiat în procesul de revizuire după autodenunțul lui Adrian Pop din ianuarie. După 13 ani de la anchetă, condamnatul a spus o poveste incredibilă, cu ore exacte, în care ar fi fost încătușat și atârnat în cuier sau că polițiștii i-ar fi dat să bea, inclusiv la acasă la fostul șef al poliției Cluj-Napoca.

Cu mari rezerve, redăm mai jos pasaje din declarația lui Florin Emanuel Bodrog, dată în fața unei instanțe a Tribunalului Cluj. Acesta a fost condamnat în 2004 la 19 ani de închisoare pentru tâlhăria urmată de moartea victimei Andreea Demeter, ce a avut loc într-un lift de bloc din cartierul Mărăști în martie 2001. Instanța Tribunalului Cluj judecă acum revizuirea după ce la începtului anului, Adrian Pop, de 31 de ani, a scris la parchet un autodenunț că el ar fi autorul faptei.

Florin Emanul Bodrog, care avea 19 ani în 2002, când a fost pus sub acuzare, a fost audiat în procesul de revizuire. ”Nu am comis eu acea faptă comisă in 9 martie”, a început el declarația, fiind întrerupt imediat de judecător: ”Așa țineți dumneavoastă minte că a fost in 9 martie?”. Răspunsul lui Bodrog: ”Așa am citit in dosar”

”Nu am participat, nu am pus pe nimeni, nu o cunosc pe victimă. Nu stiu decât ce am văzut in dosar. Cu privire la autodenunt, nu il cunosc pe Pop sau pe doamna (concubina lui Pop – n,red.), Nu i-am dat eu detalii”, a spus condamnatul. Cu privire la noaptea de 9 martie 2001, când a avut loc crima, Bodrog spune că a fost cu frații și prietena lui în Music Pub, iar spre dimineață ar fi dus-o la gară pe prietena lui.

Povestea condamnatului a devenit captivantă când a ajuns la momentul reținerii și anchetării lui:  ”In 26 februarie 2002, am fost reținut de cetățeni că le-aș fi spart mașina, m-au bătut, au chemat politia și m-au dus la Sectia 2. Am fost audiat cu privire la furt, faptă pe care intr-adevăr am comis-o. În aceeași zi, agent Zanc si Mihăsan de la furturi auto Sectia 2 m-au dus la Sectia 1 la laboratorul de criminalistică. M-au amprentat si pozat. Un domn înalt, Călin aprcă, a iesit din birou cu acel portret robot, după care au inceput să spună ca eu sunt persoana descrisă din portret, deși nu semăna deloc”

”Când au văzut că nu cedez, m-au constrâns psihic si fizic. Injurat, cu catuse la spate și atarnat in cuier. Stăteam pe vârfuri atârnat in cuier. Au venit colonelul Crișan, Pop Puscas Teodor, care era șeful IPJ, Vasile Apahidean, adjunct IPJ, Herdea Rus, șef investigatii criminale. Au continuat presiuni: că sunt probe, că is urme. In acea seară, darorită constrângerilor, am cedat și am dat o declaratie că recunsosc fapta de tâlhărie. Mentionez că nu am dat-o de bunavoie si mi s-a dictat. Nu era niciun avocat. Și procuror Hossu era acolo. Herdea Ru si Pop Puscas au chemat mascații si m-au dus in Arestul IPJ spre dimineață”, a povestit Bodrog.

Judecătorul și avocata lui, Monica Dairatani, i-au atras atenția să se refere la denunțul lui Pop, căci ce spune de poliție a facut obiectul unor cereri de revizuire respinse.

Bdrog a continuat povestea:. ”Am fost dus la Hossu. Era si Herdea și  Apahidean și mascați. A venit  și avocata Ionela Cătinean. I-am zis procurorului cum am dat declarația, dar nu a tinut cont. A venit apoi avocata Cristina Norocel. Inaltă, brunetă parcă…” Judecătorul a intervenit: ”Credeți că are relevanță pentru dosar?”

A urmat o cea mai savuroasă parte a declarației: ”Cei de la DIAS mi-au oferit băuturi alcoolice. Am fost dus pe strada Craiova nr. 35 unde locuia Herdea. Mi-au dat de băut și acolo.. Starea mea era amețită. Ne-am dus la birou la IPJ Cluj, la biroul lui Herdea și mi s-a dat o declarație să semnez. Nu mai știu timpul că eram destul de amețit.”

Bodrog a povestit și despre recunostituirea de la locul crimei:  ”Dimineața, am fost scos cu grupa de intervenție din arest și ne-am urcat in mașina lui Herdea Rus, vișiniu CJ -01- Rus, nu pot denumi marca. Tofan cu mine in spate. Herdea la volan. Grupa de interventie in spate cu masina Mercedes. Am mers pentru reconstituire in Mărăști. Herdea a rămas in mașină, iar Tofan s-a dat jos. Un băiat de la grupa de intervenție a stat cu mine. Apoi m-au dus in bloc și au zis: arată unde ai atacat victima. Am zis că nu am atacat. Mi-au pus catușe la spate, m-au constrâns. Un vecin a auzit că strigam. Herdea a spus că e poliția. Când au vazut că nu vreau să arăt, am fost dus la politie in birou la Herdea. Iar s-au făcut presiuni, cu Tofan și șase de la grupa de intervenție. La ora 9 dimineața am fost băgat in arest. A doua zi. băgat direct in dubă și dus la locul faptei. Am trecut pe la tribunal, de unde a venit si Hossu. Mi-a cerut să arăt pas cu pas, am zis că nu arăt nimic. Doamna avocat a insistat că tre să arăt. M-au dus in dubă. Mi-au dictat ce să fac. Am făcut apoi de frică. Mai era un domn cu o cameră. Filma nu filma. Atâta timp cât avea camera cred că filma. Au zis să arăt cu degetul spre mașina IPJ, un Passat bleu marin închis.” Condamnatul nu a putut explica de ce ar fi fost pus să arate cu degetul spre mașină.

Adrian Pop (foto ziardecluj.ro)
Adrian Pop (foto ziardecluj.ro)

Tot astăzi a fost audiată fosta concubină a lui Adrian Pop, cel cu autodenunțul. Aceasta a precizat că concubinul a văzut în ziar despre decesul fetei în 2001 și că i-ar fi spus că el a lovit-o pe fata respectivă, dar nu a intenționat să meargă la poliție. Potrivit fostei concubine, cei doi nu au mai vorbit apoi despre acel lucru și nu a știut de autodenunț căci s-au despărțit cu puțin timp înainte. Fosta concubină a declarat că Pop a lovit-o cu o oglindă în mână, intenționând să o lovească în cap. Despre noaptea când a avut loc crima în 2001, concubina a declarat în instanță că s-a certat cu Pop, care s-a ridicat din pat și a plecat de acasă.

Comments

comentarii

O nouă tehnologie de inteligență artificială promite să transforme radical modul în care detectăm și tratăm bolile.... Citește mai mult
Ziua de vineri 13 a fost cu ghinion pentru un șofer. Acesta a reușit să dărâme un indicator rutier în parcarea de la Vivo.... Citește mai mult

Lasă un răspuns