fbpx
Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » Decizie RIL cu privire la fapta martorului care face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie

Decizie RIL cu privire la fapta martorului care face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie

Completul competent să judece recursul în interesul legii (RIL) de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunțat, astăzi, următoarea decizie cu privire la fapta martorului care face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie:

Decizia nr.1 în dosarul nr.2691/1/2018

”Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

Fapta unei persoane audiată ca martor, de a face afirmaţii mincinoase sau de a nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care a fost întrebată, întruneşte numai elementele de tipicitate ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2019.”

În 15 octombrie 2018, cabinetul procurorului general al României a sesizat ÎCCJ cu recursul în interesul legii, în care s-au arătat următoarele:

”În vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor vizând încadrarea juridică a faptei unei persoane audiată ca martor, de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată în dispozițiile art.273 alin.1 din Codul penal (mărturie mincinoasă) sau în dispozițiile art.273 alin.1 din Codul penal în concurs formal cu art.269 alin.1 din Codul penal (favorizarea făptuitorului), cu aplicarea art.38 alin.2 din același cod.

Examenul jurisprudenței naționale evidențiază două orientări, ceea ce relevă caracterul neunitar al acesteia.

I. Într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că fapta martorului care face declarații mincinoase sau nu spune tot ce știe, sub prestare de jurământ, întrunește doar elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin.1 din Codul penal.

Instanțele au considerat că infracțiunea de favorizarea făptuitorului are caracter de incriminare generală, dar subsidiară, ajutorul dat unui făptuitor primind această calificare numai atunci când alte dispoziții nu incriminează ipoteze speciale de favorizare.

Prin urmare, s-a apreciat că atunci când este săvârșită prin efectuarea de afirmații mincinoase sau omisiunea de a expune cele știute privind fapte sau împrejurări esențiale ale cauzei de către o persoană audiată în calitate de martor, dacă scopul este același, constând în ajutor dat făptuitorului pentru împiedicarea sau îngreunarea tragerii la răspundere penală, norma prioritară este cea prevăzută de art.273 alin.1 din Codul penal.

Totodată, s-a reținut că depozițiile date de martor cu nesocotirea obligației de a declara adevărul în legătură cu obiectul audierii, în lipsa altor acte concrete de favorizare, constituie doar infracțiunea de mărturie mincinoasă, coexistența celor două infracțiuni fiind posibilă doar în situația în care latura obiectivă este realizată prin acte materiale diferite.

Acest punct de vedere este împărtășit și de instanța supremă.

În acest sens s-a arătat că infracțiunea de mărturie mincinoasă constituie o variantă specială a favorizării unui făptuitor întrucât, prin mărturie mincinoasă, în cauzele penale, se poate realiza implicit și o favorizare a făptuitorului.

Astfel, indiferent de faptul că prin mărturia mincinoasă depusă, inculpatul acționează cu intenție directă, urmărind favorizarea unui făptuitor, sau cu intenție indirectă, adică neurmărind în mod expres favorizarea făptuitorului, dar acceptând posibilitatea producerii și a acestui rezultat, aceeași faptă nu poate întruni elementele materiale a două infracțiuni distincte, urmând a se reține numai ”infracțiunea specială”, respectiv infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin.1 din Codul penal.

II. În cea de-a doua orientare jurisprudențială, s-a apreciat că ajutorul care constituie obiectul material al infracțiunii de favorizarea făptuitorului, atunci când reprezintă o acțiune care realizează conținutul unei alte infracțiuni se poate reține concursul formal, în condițiile art.38 alin.2 din Codul penal.

Instanțele au arătat că afirmațiile mincinoase generează atât urmarea alterării aflării adevărului, cât și urmarea favorizării inculpatului în cadrul procesului penal în care este judecat, deoarece, deși obiectul juridic generic este identic, obiectul juridic special este ”asemănător, dar nu identic”, iar pedeapsa infracțiunii de favorizarea făptuitorului este mai mare decât cea pentru mărturie mincinoasă, astfel încât nu se poate accepta că infracțiunea de favorizarea făptuitorului are caracter subsidiar față de cea de mărturie mincinoasă.

Această orientare este ilustrată și de jurispudența instanței supreme.

Urmarea verificării jurisprudenței naționale au mai fost identificate 150 de hotărâri, în care instanțele au considerat că, în situația de fapt premisă, încadrarea juridică este cea în infracțiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 alin. 1), dar au fost apreciate ca nerelavante, întrucât dispoziția de trimitere în judecată a vizat exclusiv această infracțiune, iar în raport de limitele învestirii nu s-ar fi putut pune în discuție problema concursului de infracțiuni. ”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina