fbpx

Decizie măsuri asiguratorii, anulată. Minarea de criptomonede, considerată de organul fiscal schimb de monedă virtuală

O firmă din Cluj-Napoca a obținut în instanță anularea deciziei de instituire măsuri asiguratorii emisă de AJFP Caraș-Severin, care a emis și o decizie de impunere, considerând activitatea de minare de criptomonede schimb de monedă virtuală, cea din urmă fiind scutită de TVA fără drept de deducere. După recalificare, inspectorii fiscali au estimat că societatea are obligații suplimentare în materie de TVA în sumă totală de 5,8 milioane lei.

Firma Evobits Information Technology SRL, transferată din Reșița în Cluj-Napoca, a cerut prin acțiunea acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 18.08.2020, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin,  să dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020, emisă de către AJFP  și a actelor subsecvente prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii.

În motivarea cererii se arată că, în fapt, cu privire la societatea reclamantă se desfășoară o inspecție fiscală, în vederea soluționării cererii de rambursare a TVA ca urmare a existenței unui decont cu sold negativ de TVA, începând cu data de 13.07.2020.

Astfel, a fost întocmit Procesul verbal F-CS nr. 80/12.08.2020. Prin intermediul acestuia, societății Evobits Information Technology SRL i se reproșează deducerea TVA pentru operațiunile de minare de criptomonede pe care organul fiscal le consideră schimb de monedă virtuală, operațiune scutită de la plata TVA fără drept de deducere. Același raționament este aplicat de autoritatea fiscală în ceea ce privește deducerea TVA aferentă resurselor utilizate în activitatea de minare de criptomonede (echipamente, costuri de producție etc).

În raport de această recalificare a unor operațiuni desfășurate de către reclamantă în operațiuni scutite de TVA, fără drept de deducere, inspectorii fiscali au estimat că societatea ar avea obligații suplimentare în materie de TVA în sumă totală de 5.802.753 lei. De asemenea, au considerat și că societatea trebuia să aplice mecanismul pro-rata în materie de TVA.

Mai mult, ca urmare a celor constate prin in termediul procesului verbal referit, inspectorii fiscali au procedat la emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 prin intermediul căruia a fost impus sechestrul asigurător asupra tuturor bunurilor mobile ale societății, respectiv a fost instituită poprirea asigurătorie asupra disponibilităților bănești din conturile bancare.

”Inspectorii fiscali pornesc de la o premisă greșită, cu consecința menținerii ca atare a regimului fiscal de deductibilitate din perspectiva TVA aplicat de societatea Evobits Information Technology SRL .

Activitatea efectivă prestată de societatea Evobits Information Technology SRL în legătură cu criptomoneda este de minare, nu de schimb valutar de criptomonedă în monedă tradițională. Or, o astfel de activitate nu cade sub incidența prevederilor coroborate ale art. 268 alin. (9) lit. c) s i ale art. 292 alin. (2) lit. a) pct. 4 din Codul fiscal privind scutirea de TVA, fără drept de deducere.”, precizează reprezentanții firmei.

Dimpotrivă, susține reclamanta, aceste operațiuni de minare și cheltuielile aferente resurselor utilizate în efectuarea activității de minare sunt operațiuni impozabile în sensul Directivei 2006/112/EC privind regimul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Reclamanta a mai invocat nelegalități privind fondul obligațiilor fiscale inspectate , arătând în esență în ce constă activitatea societății și de ce consideră eronate susținerile organului fiscal în sensul că servicile prestate de societate reprezintă un schimb valutar care ar justifica regimul de scutire fără drept de deducere. Arată reclamanta că societatea Evobits Information Technology SRL prestează servicii de minare, nu de schimb valutar din criptomoneda în monedă tradițională. Prin urmare, din interpretarea per o contrario a raționamentului Curții de Justiție a Uniunii Europene în afacerea David Hedqvist, operațiuni care nu reprezintă schimb valutar nu cad sub incidența regimului de scutire din perspectiva TVA. Aceste activități specifice nu sunt reglementate de legislația fiscală în materie, cu atât mai puțin de prevederile art. 292 alin. (2) lit. a) pct. 4 din Codul fiscal privitoare la operațiunile scutite de TVA, care nu referă astfel de activități de producție a criptomonede lor. Din acest punct de vedere, având în vedere faptul că legislația fiscală nu instituie un regim special de scutire în ceea ce privește producția de monedă electronică, un astfel de regim nu poate fi aplicat de organul fiscal, a cărui atribuție este de a verifica dacă un contribuabil aplică în mod corect în activitatea sa… dispozițiile legale existente .

Așadar, susține reclamanta, se impune cu natura evidenței concluzia potrivit căreia producției de monedă electronică, desfășurată ca atare de societatea Evobits Information Technology SRL, i se aplică regimul comun în materie de TVA, producția de criptomonedă nefiind mai mult decât o prestare de servicii din perspectiva operațiunilor impozabile.

Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea, motivând astfel:

”Cu privire la societatea reclamant ă a fost inițiată începând cu data de 13.07.2020 o  inspecție fiscală parțială , având ca obiect soluționarea decontului cu sold negativ de TVA aferent lunii 05.2020, respectiv verificarea modului de calcul al obligațiilor privind TVA pentru perioada 01.05.2020 – 31.05.2020, însă ca urmare a actelor verificate au fost consta ta te deficiențe în materie de TVA inclusiv pentru intervalul 1.09.xxxxxxxxxxxxxxx20 ceea ce a condus la extinderea perioadei avizată inițial pentru inspecția fiscală .

Pentru această perioadă a fost întocmit Procesul verbal F-CS nr. 80/12.08.2020 prin care au fost estimate obligații suplimentare în contul TVA în sumă totală de 5.802.753 lei și s-a stabilit obligația societății de a aplica mecani smul pro-rata în materie de TVA, organele de control reținând în esență că activititatea desfășurată de societate reprezintă schimb de monedă virtuală, operațiune scutită de la p lata TVA fără drept de deducere, fiind aplicabile dispoziții art.292 alin.2 lit.a pct.4 coroborate cu cele ale art.268 alin.9 lit.c din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal.

În urma acestor constatări organele fiscale au emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 prin care s-a dispus în sarcina societății reclamante instituirea masurilor asiguratorii sub forma sechestrul ui asigurător pentru bunuri mobile și poprirea asigurătorie asupra disponibilitățilo r bănești din conturile bancare, în temeiul dispozițiilor art. 213 alin. 2 și 4 din Legea nr. 207/2015.

Nemulțumita fiind de emiterea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, reclamanta a promovat prezenta acțiune în fata instanței de contencios administrativ solicitând anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 și a actelor subsecvente prin care se duc la în deplinire măsurile asigurătorii, suspendarea executării acestei decizi i și a actelor subsecvente prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii și obligarea AJFP Caraș-Severin la emiterea unei decizii de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii .

Criticile de nelegalitate a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 invocate de către reclamantă vizează nerespectarea dreptului la apărare al contribuabilului consacrat de art.9 alin.1 din Legea nr.207/2015, nemotivarea deciziei de măsuri asigurătorii și nelegalități privind fondul obligațiilor fiscale.

Prima critică a reclamantei vizează nelegalitatea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii pentru nerespectarea dreptului la apărare al contribuabilului consacrat de art.9 alin.1 din Legea nr.207/2015 , reclamanta invocând în esență că, deși î n cuprinsul Deciziei se menționează incidența art. 9 alin. (2) lit. a) Cod Procedură Fiscală în sensul că audierea nu ar fi necesară raportat la pericolul care s-ar crea pentru constatarea situației fiscale reale, prin această întârziere , nu se situează în ipoteza de excepție reglementată de art. 9 alin. (2) lit. a) Cod Procedură Fiscală , o rganul fiscal neindicând în ce constă pericolul, respectiv nu a fost probată urgența în instituirea măsurilor asigurătorii și oricum textul este i naplicabil, deoarece se referă la punerea î n pericol a activității investigative, îngreunarea sau întârzierea constatării situației de fapt fiscale , ori prin decizia de instituire a mă surilor asigurătorii nu se constată starea de fapt fiscală, ci se instituie măsuri asigurătorii, care indisponibilizează patrimoniul societății subscrise, împiedicând efectuarea oricăror operațiuni de înstrăinare. Totodată, mai susține reclamanta, lipsa audierii înainte de momentul emiterii Deciziei i- a produs o vătămar e, întrucât, în măsura în care i-ar fi fost permis să îș i exprim e punctul de vedere, ar fi învederat organului fiscal aspecte și probe privind inexistența pericolului de sustragere, ascundere ori risipire a patrimoniului care să pericliteze sau îngreuneze în mod considerabil colectarea.

Conform dispozițiilor art.9 alin.1 din Legea nr.207/2015 „(1) Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei ”.

Alin.2 al acestui articol stabilește situațiile de excepție în care nu este obligatorie ascultarea contribuabilului, astfel : „( 2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;  b) cuantumul creanțelor fiscale urmează să se modifice cu mai puțin de 10% din valoarea creanței fiscale stabilită anterior;  c) se acceptă informațiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere;    d) urmează să se ia măsuri de executare silită; e) urmează să se emită deciziile referitoare la obligațiile fiscale accesorii ”.

În cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii organul fiscal a menționat că nu este obligatorie audierea debitorului invocând prev. art.9 alin.2 lit.a din Legea nr.207/2015, respectiv întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea a ltor măsuri prevăzute de lege.

Ori această situație de excepție de la prinicipiul audierii contribuabilului/plătitorului prevede două ipoteze, și anume când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului , nefiind cazul în speță cum corect a subliniat reclamanta sau când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru luarea a ltor măsuri prevăzute de lege, această ipoteză putând fi aplicabilă în speță, deoarece dispunerea de măsuri asigurătorii are drept scop tocmai să preîntâmpine risipirea patrimoniului de către debitor.

Astfel că, cel puțin la nivel formal, organele fiscale au menționat o situație de excepție care înlătură obligația de ascultare a contribuabilului.

În ce măsură o rganul fiscal a justificat urgența în luarea deciziei, respectiv pericolul pentru instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și a popririi, aceste aspecte se impun a fi analizate împreună cu critica vizând nemotivarea deciziei, respectiv a cazului excepțional.

Rezultă așadar, fără a reține apărarea pârâtului în sensul incidenței pct.63 din Anexa 1 la Ordinul nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente și pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare și de păstrare a unor formulare , care prevede doar comunicarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii după aprobare, ori audierea contribuabilului este o operațiune anterioară luării deciziei, tocmai pentru a da acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei , că organul fiscal a indicat formal situația de excepție care înlătură obligația de audiere a debitorului.

Cât privește însă nelegalitatea Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii pentru neîndeplinirea cerinței motivării , Curtea constată că această critică se dovedește a fi întemeiate, în speță nefiind incidente ipotezele vizate de art.213 Cod procedura fiscala.

Curtea reține că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este un act administrativ, astfel că legalitatea și temeinicia deciziei vor fi apreciate prin raportare la dispozițiile generale ale art. 46 C.pr.fiscală. Sintetizând condițiile de valabilitate ale actului administrativ fiscal, se consideră că acestea se referă la următoarele aspecte: actul să fie emis de organul competent și în limitele competenței sale, să fie emis în forma și procedura prevăzută de lege, conținutul actului să fie conform normelor legale și să corespundă scopului legii.

Analizând decizia de instituire a măsurilor asigurătorii prin prisma acestor condiții, Curtea constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la emiterea actului în forma prevăzută de lege.

Conform art. 213 alin.5 C.pr.fiscală „decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată…”.  Prin motivarea unui act administrativ se înțelege arătarea împrejurărilor sau considerațiilor care justifică conținutul actului. Prin urmare, motivarea ar trebui să se concretizeze în surprinderea elementelor de fapt și de drept care sunt sau ar trebuie să fie apte să justifice emiterea actului.

Potrivit dispozițiilor art. 213 alin. 2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, se dispun în cazuri excepționale, legiuitorul explicitând această sintagmă, prin redarea unor situații precum existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Conform dispozițiilor alin. 3 și alin. 7 ale aceluiași articol, aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, însă, în atare situație, acestea încetează dacă titlul de creanță nu a fost emis și comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asigurătorii, acest termen putând fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie, doar în cazuri excepționale.

Totodată, în acord cu dispozițiile pct.16 a Anexei 1 la Ordinul nr. 2546/2016 :

„ 16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepțional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații:

a)în urma constatării unor împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanțele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 144/2014, ca modificările ulterioare;

b)pe parcursul desfășurării inspecției fiscale/verificării situației fiscale personale, în cazul estimării diferențelor de obligații fiscale principale, până la finalizarea acțiunii, emiterea și comunicarea actelor administrative fiscale, în situația în care urmează să fie stabilite obligații fiscale ai ocazia acțiunilor efectuate de organele de control prin acte administrative fiscale de impunere;

c)în timpul desfășurării acțiunii de control, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, până la stabilirea diferențelor de impozite, taxe și contribuții prin acte administrative fiscale;

d)în timpul sau ca urmare a unui control inopinat efectuat de organele de control;

e)în situația în care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale sau a confiscării contravalorii bunurilor ori a altor sume .”

Din analiza prevederilor pct.16 a Anexei 1 la Ordinul nr. 2546/2016 anterior enunțate, rezulta că incidenta unei ipoteze astfel cum sunt precizate de legiuitor la literele a-e nu este suficientă pentru luarea măsurilor asigurătorii, ci se impune existenta unei stări  de pericol constând în riscul de ascundere sau risipire a patrimoniului în scopul de a îngreuna sau periclita colectarea creanțelor fiscale.

Or, raportat la aceste dispoziții legale, examinând conținutul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate de reclamantă, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și a popririi, Curtea constata ca actul administrativ contestat este nelegal, în lipsa  unei motivări corespunzătoare, nefiind indicate în concret aspecte care sa probeze ca societatea reclamante ar intenționa să își ascundă sau risipească în mod fraudulos patrimoniul în scopul de a zădărnici executarea.

Astfel, în cuprinsul deciziei s-au reținut următoarele :

„ Necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii decurge din faptul că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. În cursul anului 2020 a început să valorifice prin vânzare o parte importantă a patrimoniului iar sumele suplimentar anticipate sunt în cuantum ce depășește semnificativ nivelul obișnuit al debitelor curente datorate bugetului de stat, fapt ce generează posibilitatea ca societatea să nu achite în termen aceste obligații.

Întrucât există indicii/elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori își risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, este necesară dispunerea de măsuri asigurătorii ”.

Aspectele evidențiate în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii contestate nu reprezintă decât o motivare generică, fără a fi detaliate în concret argumentele pe care autoritatea fiscală le-a avut în vedere pentru a concluziona că persoana impozabilă prezintă risc cu privire la îndeplinirea obligațiilor fiscale, respectiv existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Organul fiscal nu precizează care sunt „ indicii le /elemente le” care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori își risipească patrimoniul , singura mențiune în acest sens fiind referirea la activitatea societății din cursul anului 2020, respectiv că aceasta a început să valorifice prin vânzare o parte importantă a patrimoniului , iar sumele suplimentar anticipate sunt în cuantum ce depășește semnificativ nivelul obișnuit al debitelor curente datorate bugetului de stat, fapt ce generează posibilitatea ca societatea să nu achite în termen aceste obligații . Aceste afirmații nu dovedesc pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, deoarece astfel cum a subliniat și reclamanta, v alorificarea patrimoniului este o operațiune curentă în cadrul activității unei societăți comerciale și nu poate fi considerată ab initio un indiciu privind sustragerea de la colectarea obligațiilor fiscale, mai ales având în vedere faptul că nu se precizează când au fost desfășurate operațiunile la care organul fiscal face referire, pentru a scoate în evidență un eventual comportament dolosiv al societății.

Aprecierea pericolului  nu este subiectivă, impunându-se justificarea pericolului prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari, etc.

Cazurile în care se poate dispune luarea măsurilor asigurătorii sunt expres prevăzute de lege referindu-se la situațiile în care există pericol de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului. Pericolul de sustragere a patrimoniului nu se referă la acele situații în care debitorul prin diferite mijloace se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, ci la faptul că există pericolul sustragerii de către contribuabil a acelor elemente patrimoniale ce ar putea fi supuse executării silite, pericol ce trebuie identificat în concret prin anumite fapte care să dovedească reaua credință a debitorului.

Curtea constată că trebuie făcută o distincție între  considerentele „de fond” referitoare la neplata creanțelor bugetare, care vizează legalitatea și temeinicia impunerii unor creanțe fiscale suplimentare în sarcina contribuabilului și constituie aspecte ce pot fi verificate numai după emiterea titlului de creanță reprezentat prin decizia de impunere, și eventualele manopere dolosive ale debitorului, care ar putea justifica aplicarea măsurilor asigurătorii, prin instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale contribuabilului, acestea din urmă având, așa cum s-a arătat anterior, un caracter excepțional, tocmai datorită efectului de restrângerea adusă dreptului de proprietate al societății debitoare, efect creat mai înainte ca împotriva acesteia să fie emisă o decizie de impunere.

În acest sens, Curtea apreciază că pericolul la care face referire art. 213 alin. 2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală trebuie să fie unul concret și obiectiv, în sensul existenței unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale care îi vor incumba, precum golirea conturilor societății, vânzarea activelor societății, antecedentele fiscale ale asociaților sau administratorilor societății.  Prin urmare, pericolul este unul extrinsec faptelor controlate, în sensul că rezultă din acțiuni/inacțiuni ale contribuabilului distincte de operațiunile care au făcut obiectul controlului fiscal, așadar din  împrejurări exterioare operațiunilor controlate.

O interpretare contrară, ar avea semnificația faptului că, ori de câte ori organele fiscale ar constata că anumite obligații fiscale suplimentare în sarcina unui contribuabil, determinate de faptul că anumite operațiuni nu au fost tratate corect din punct de vedere fiscal, acestea ar fi îndreptățite să ia măsuri asigurătorii, ceea ce ar transforma aceste măsuri în regulă, iar nu în excepție.

În același sens, Curtea reține că din interpretarea dispozițiilor art. 213 alin. 2 C. pr. fisc., care instituie condiția pericolului de sustragere, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, cu consecința periclitării sau îngreunării în mod considerabil a colectării, rezultă că, cel puțin în ipoteza emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii înainte de emiterea titlului de creanță, acest pericolul trebuie să rezulte din împrejurări cu caracter obiectiv exterioare faptelor controlate, întrucât la acest moment nu suntem în etapa colectării obligațiilor fiscale, astfel încât să existe posibilitatea periclitării sau îngreunării acesteia, ci, cel mult, în etapa stabilirii obligațiilor fiscale.

Prin urmare, Decizia contestată nu apare ca fiind suficient argumentată, în condițiile în care nu sunt indicate în mod expres criteriile în baza cărora s-a formulat concluzia potrivit căreia ar fi aplicabile dispozițiile cu caracter de excepție ale art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a oferi instanței posibilitatea sa verifice sub aspectul legalitații actul administrativ contestat.

In lipsa detalierii tuturor aspectelor pe care autoritatea publică le-a avut în vedere cu prilejul emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, instanța de contencios administrativ se afla în imposibilitatea de a verifica dacă actul emis a fost corect fundamentat, cu atât mai mult cu cât, ulterior emiterii acestuia, parata  nu a făcut dovada faptului că ar fi fost emisă o decizie de impunere prin care să se stabilească în concret obligația fiscală în sarcina contribuabilului.

Totodată, nici justificarea măsurilor asigurătorii expusă de către pârât în întâmpinare privind emiterea, în sarcina reclamantei , în anul 2017, a Decizi ei nr. 1932/26.06.2017 de angajare a răspunderii solidare pentru suma de 5.802.753 lei, sens în care a u fost dispuse în condițiile legii măsuril e asigurătorii, fiind incidente dispozițiile cap. IV lit. A pct. 57. 58. 65 din OPANAFnr. 2546/2016, nu poate fi reținută. Pe de o parte, pentru că niciunde în decizia contestată și nici chiar în procesul-verbal nr.80/12.08.2020 ce stă la baza deciziei nu se face referire la vreo decizie de angajare a răspunderii solidare emisă în sarcina reclamantei, pârâtul invocând pentru prima dată aceste aspecte în întâmpinare, iar pe de altă parte Decizi a nr. 1932 de angajare a răspunderii solidare a fost emisă în anul 2017, instanța neputând stabili nicio legătură între emiterea acelei decizii și pericolul de sustragere a patrimoniului pe care l-ar prezenta societatea trei ani mai târziu.

Curtea reține că legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la condițiile de formă și de fond existente la momentul emiterii actului, iar motivele avute în vedere de autoritatea emitentă trebuie să se regăsească chiar în conținutul actului administrativ, lipsa unei motivări corespunzătoare neputând fi suplinită prin conținutul altor acte emise de autoritatea publică.

Concluzionând, Curtea reține că în speța de față Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu este motivata în concret, în sensul ca organele de control nu indica în concret care sunt motivele obiective sau indiciile care le-au format concluzia ca ar exista un pericol ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori risipesc patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea. Se mai reține că la dosarul cauzei nu există probe din care instanța să poată reține că debitorul ar fi încercat să se sustragă de la urmărire sau ar fi încheiat anumite acte prin care să-și diminueze patrimoniul. In lipsa unor asemenea dovezi, măsura de instituire a măsurilor asigurătorii nu este întemeiată. Nu s-ar putea reține că existența unui debit către bugetul de stat implică în mod automat prezumția că debitorul încearcă să se sustragă de la plata obligațiilor. Mai mult, chiar textul legal invocat, precizează că o instituire a măsurii asigurătorii este condiționată de existența pericolului ca debitorul prin acțiunile sale să-și creeze o stare de insolvabilitate, or dovada unor acțiuni ale contestatorului în acest sens nu a fost făcută.

Și din punct de vedere al garantării accesului liber la justiției, drept care presupune și dreptul la informație, drept consfințit de art.31 din Constituție, motivarea actului administrativ este obligatorie, prin aceasta asigurându-se transparența procedurii administrative. Nemotivarea unui act administrativ încălcă și dreptul la apărare al contestatorului din perspectiva art. 6 din CEDO, întrucât, în lipsa unei motivări care să justifice luarea măsurii asigurătorii, acesta este pus în imposibilitatea de a-și formula apărarea și de a face dovada contrară celor menționate în actul administrativ.

Raportat la aceste considerente, Curtea constată că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește conținutul actului, iar sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea actului, întrucât acest act este ilegal din punctul de vedere al procedurii de elaborare.

Față de cele ce preced, în temeiul art.18 și urm. din Legea nr.554/2004, Curtea, fără a mai analiza aspectele de nelegalitate privind fondul obligațiilor fiscale, care exced oricum cadrului prezentei acțiuni,  va admite în parte acțiunea formulată de reclamantă și va dispune anularea anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr.9/12.08.2020 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice C____-S______.

Cererea reclamantei de anulare a actelor subsecvente prin care se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii va fi respinsă întrucât aceste acte nu au fost individualizate de parte, iar petitul de obligare a AJFP Caraș-Severin la emiterea unei decizii de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 se dovedește a fi neîntemeiat, întrucât ridicarea măsurilor asigurătorii conform art.214 din Legea nr.207/2015 are în vedere cu totul alte ipoteze, presupunând o decizie valabil întocmită.

Cât privește cererea de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr.9/12.08.2020 până la soluționarea definitivă a cauzei , Curtea constată că este întemeiată urmând a fi admisă ca atare, având în vedere că sunt întrunite toate cerințele impuse de art.14 alin.1 și art.15 din Legea nr.554/2004 și art.278 din legea nr.207/2015 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat .

Astfel, societatea a achitat cauțiunea în cuantum legal, considerațiile expuse la analiza criticilor de nelegalitate conturează cerința cazului bine justificat și s-a făcut dovada pagubei iminente.

Referitor la paguba iminentă instanța reține următoarele : în practica judiciară s-a reținut constant că valoarea și caracterul executoriu al actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării nu reprezintă, în sine, un motiv pentru acordarea suspendării și nu fac dovada, prin ele însele, a îndeplinirii cerinței referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente. Dimpotrivă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune analizarea cerinței menționate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. În speță, condiția impusă prin art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ca măsura suspendării, să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, astfel cum este definită această noțiune în art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004 se verifică deoarece, în cazul reclamantei, s-ar putea aprecia, pe baza datelor financiare rezultate din înscrisurile depuse la dosar, raportat la consecințele ce vor decurge din punerea în executare imediat a deciziei atacate , că executarea actului administrativ în discuție ar fi de natură să influențeze negativ situația acesteia. Or, o atare consecință se analizează ca un prejudiciu material și previzibil care se înscrie în definiția dată noțiunii de pagubă iminentă prin art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004.”

Acțiunea împotriva deciziei de impunere, respinsă ca prescrisă

Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat recent, pe fond, în procesul în care firma a atacat decizia de impunere a organului fiscal: ”Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune. Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta EIT SRL in contradictoriu cu paratii AJFP Caras Severin, ANAF -DGSC ca prescrisa. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare . Cererea de recurs se depune sub sanctiunea nulitatii la Curtea de Apel Cluj. Pronuntata prin punerea minutei la dispozitia partilor prin intermediul grefei azi 02.04.2021.”

Patronul Evobits, pus sub acuzare în SUA

În decembrie 2019, patronul firmei Evobits, Silviu Cătălin Balaci (acum în acte este asociat tatăl lui) și patru americani au fost puși sub acuzare de procurorii federali din Statele Unite deoarece ar fi spus la cale un sistem de minare de criptomonede prin care ar fi fraudat 722 de milioane de dolari de la investitori. Modelul de afacere a fost clădit „pe spinarea idioților”, după cum l-a descris unul dintre acuzați, a transmis postul NBC News, citat de Hotnews.

Actul de acuzare prezentat la Tribunal federal din Newark, New Jersey, i-a descris pe Matthew Brent Goettsche (37 de ani), Jobadiah Sinclair Weeks (38 de ani), ambii din statul american Colorado, precum și pe românul Silviu Cătălin Balaci ca făcând parte dintr-o conspirație menită să comită fraude pe Internet. Bărbații sunt acuzați că ar fi oferit și vândut valori imobiliare neînregistrate. „Inculpații erau implicați într-o schemă Ponzi bazată pe tehnologii moderne care i-a fraudat pe investitori din toată lumea de sute de milioane de dolari”, a precizat procurorul federal Craig Carpenito, conform NBC News.

Potrivit procurorilor americani, BitClub Network a funcționat din aprilie 2014 și până în decembrie. Schema a fost clădită pe solicitarea de bani de la persoane la schimb cu presupuse mine de criptomonede, dar și cu recompense pentru investitorii are atrăgeau clienți noi. Grupul nu a înregistrat, însă, acțiuni la US Securities and Exchange Commission, precizează anchetatorii, noteazăHotnews. Pentru a impulsiona afacerea și a atrage investiții, Goettsche, Weeks și alți inculpați sunt acuzați că au furnizat cifre false și înșelătoare descrise drept „investiții în mine de Bitcoin”, arată procurorii americani.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns