Acasă » SPECIALIȘTI » Decizie definitivă: Nu se datorează accesorii fiscale când se reîncadrează condițiile de muncă și angajatorul plătește retroactiv diferențe de CAS

Decizie definitivă: Nu se datorează accesorii fiscale când se reîncadrează condițiile de muncă și angajatorul plătește retroactiv diferențe de CAS

Soluție favorabilă definitivă, obținută de tânăra avocată Livia Moldovan de la SCA Iordăchescu și Asociații: NU se datorează accesorii fiscale atunci când instanța reîncadrează condițiile de muncă din „normale” în „deosebite” și obligă angajatorul la plata retroactivă a diferențelor de CAS.

Soluția Curții de Apel Cluj: ”Respinge recursul declarat de paratele DGRFP si AJFP Cluj impotriva sentintei civile nr. 2801 din 11.X.2018 pronuntata in dosarul nr. 1688/117/2018 al Tribunalului Cluj pe care o mentine in intregime. Decizia este definitiva. Pronuntata in sedinta publica din 10.4.2019.”

Soluția Tribunalului ”Admite cererea de chemare in judeacta formualta de reclamant in contradictoriu cu paratii. anuleaza decizia nr. 360/03.04.2018 rmisa de parata Directia Regionala a Finantelor Publice Cluj-Napoca si decizia referitoare la pbligatiile d eplata accesorii nr. 60407 din 80.10.2017 amisa de parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice Cluj in ce priveste obligatia fiscala constand in penalitati de intarziere aferente contributiilor de asigurari sociale datorate de angajator, in cuantum de 19.560 lei.”

Istoricul cazului și argumentarea juridică sunt prezentate pe scurt pe site-ul firmei de avocatură:

”I. În data de 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj a respins recursul Finanțelor și a menținut hotărârea Tribunalului Cluj prin care a fost anulată o decizie de stabilire a obligațiilor fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente CAS.

Decizia fusese emisă de organele fiscale după depunerea de către o instituție de medicină legală a unor declarații rectificative prin care a recalificat, potrivit celor stabilite de instanță, condițiile de muncă ale unora dintre angajații săi din „normale” în „deosebite”. Conform legislației fiscale, cuantumul CAS datorat la bugetul de stat este mai mare în cazul condițiilor de muncă „deosebite”. Așa fiind, instituția a plătit retroactiv diferențele de CAS, conform hotărârilor judecătorești definitive.

Organele fiscale au apreciat că din moment ce angajatorul a fost obligat să plătească retroactiv diferențe de CAS, pentru aceste diferențe trebuie să se stabilească accesorii. Concluzia ar fi reieșit din dispozițiile art. 119 alin. (1) din Codul de procedură fiscală vechi/art. 173 alin. (1) din Codul de procedură fiscală actual, conform cărora pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor fiscale principale, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.

II. Prin contestația formulată împotriva deciziei de accesorii, doamna avocat Livia Moldovan, desfășurându-și activitatea în cadrul societății noastre în departamentul de contencios administrativ și fiscal, a învederat organelor fiscale prevederile art. 29618 alin. (51) din Codul fiscal vechi/art. 146 alin. (9) din Codul fiscal actual, conform cărora:

„În cazul în care au fost acordate sume reprezentând salarii sau diferențe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile/hotărâri judecătorești definitive și executorii, precum și în cazul în care prin astfel de hotărâri s-a dispus reîncadrarea în muncă a unor persoane, în vederea stabilirii prestațiilor acordate de sistemul public de pensii, sumele respective se defalcă pe lunile la care se referă și se utilizează cotele de contribuții de asigurări sociale care erau în vigoare în acea perioadă. Contribuțiile de asigurări sociale datorate potrivit legii se calculează, se rețin la data efectuării plății și se plătesc până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite aceste sume”.

Din aceste dispoziții legale rezultă că în ipoteza obligării angajatorului de către instanța de judecată (și) la plata unor diferențe de CAS, există o excepție de la scadența „obișnuită” prevăzută de legislația fiscală. Prin urmare, în niciun caz nu se pot stabili obligații fiscale accesorii pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii judecătorești prin care angajatorul a fost obligat la plata retroactivă a CAS pentru salariații săi.

Decizia de soluționare a contestației a fost în sensul respingerii ei ca neîntemeiată. După ce au adresat întrebări departamentelor specializate în interpretarea legislației, organele fiscale au ajuns la concluzia că dispozițiile art. 29618 alin. (51) din Codul fiscal vechi/art. 146 alin. (9) din Codul fiscal actual exceptează, indirect, de la plata accesoriilor numai angajatorul care a fost obligat la plata de drepturi salariale („salarii sau diferențe de salarii”), la care se adaugă impozitul pe venit și contribuțiile sociale, iar nu și angajatorul care este obligat numai la plata unor diferențe de CAS, ca urmare a recalificării condițiilor de muncă ale salariaților săi.

III. După ce s-a obținut, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, suspendarea executării deciziei de accesorii, în baza dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a formulat o acțiune în anularea acesteia, respectiv a deciziei prin care contestația formulată împotriva ei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Tribunalul Cluj a admis acțiunea și a primit argumentele noastre, reținând că nu există vreun motiv rațional pentru care:

– atunci când instanța obligă angajatorul la plata retroactivă a unor diferențe salariale, cu obligația de a calcula retroactiv, a declara și a achita CAS (și toate celelalte obligații fiscale aferente), organele fiscale să nu poată stabili accesorii (decât dacă obligațiile fiscale nu sunt achitate până la data de 25 a lunii următoare plății efective a drepturilor salariale),

ÎNSĂ

– atunci când instanța obligă angajatorul numai la plata CAS, organele fiscale să poată stabili accesorii încă de la momentul la care condițiile de muncă erau, în realitate, „deosebite” și CAS trebuia plătit în cuantum mai mare.

Nu există nicio diferență, din perspectiva obligațiilor de plată la bugetul de stat ale angajatorului, atunci când instanța îl obligă pe acesta la acordarea unor drepturi salariale, respectiv atunci când îl obligă numai la reîncadrarea condițiilor de muncă.

IV. Așadar, chiar dacă textul de lege se referă expressis verbis numai la situația în care angajatorul este obligat la plata unor salarii/diferențe de salarii prin hotărâri judecătorești definitive (și, desigur, la plata „dărilor” fiscale aferente), din punct de vedere al obligațiilor fiscale, situația este similară atunci când angajatorul este obligat să depună rectificative prin care să recalifice condițiile de muncă și să plătească diferențe de CAS.

Tribunalul Cluj a concluzionat în mod judicios că teza organelor fiscale încalcă principiul ad majori ad minus, neputând fi identificată rațiunea pentru care nu se datorează accesorii fiscale în urma depunerii declarațiilor rectificative care implică plata unor drepturi salariale, dar se datorează obligații fiscale accesorii la declarațiile rectificative prin care s-a corectat obligația fiscală datorată de angajator ca urmare a reîncadrării în „condiții deosebite de muncă” a unor angajați, în baza unor hotărâri judecătorești definitive, ipoteză care nu implică plata unor diferențe de natură salarială către angajați”.

Recursul organelor fiscale a fost respins de Curtea de Apel, sentința Tribunalului rămânând definitivă.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns