Acasă » PROCESE » Decizie definitivă: Datele fiscale ale avocaților clujeni au fost transferate nelegal de la ANAF la CNAS

Decizie definitivă: Datele fiscale ale avocaților clujeni au fost transferate nelegal de la ANAF la CNAS

Încă dinainte să intre în vigoare GDPR, aproape 60 de avocați din Baroul Cluj au demonstrat în instanță că datele lor fiscale au fost transferate de ANAF la CNAS cu încălcarea Directivei europene 95/46 privind protecția datelor.

Sentința Curții de Apel Cluj, prin care s-a anulat protocolul dintre Agenția Națională de Administrare Fiscală și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiției. Decizia a fost pronunțată în 17 mai, înainte de a intra în vigoare noul Regulament european de protecție a datelor (GDPR)

Soluția ÎCCJ pe scurt: ”Respinge recursurile declarate de paratele Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate împotriva sentintei civile nr. 64 din 14.12.2015, pronuntata de Curtea de Apel Cluj – Sectia a III-a Contencios Administrativ si Fiscal, ca nefondate. Obliga recurentele la plata sumei de 1500 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, catre intimatul-intervenient Biro Andras Csaba. Definitiva.”

Amintim că această cauză a trecut și pe Curte de Justiție a Uniunii Europene, care a arătat că modul în care au fost transferate datele fiscale ale avocaților de la ANAF la CNAS a încălcat Directiva europeană privind protecția datelor. Aspecte din decizia CJUE sunt reluate în motivarea sentinței Curții de Apel Cluj, menținută de ÎCCJ, pe care o puteți lectura mai jos:

Motivarea sentinței

Instanța din actele dosarului reține următoarele :

Cererea de chemare în judecată și cererile de intervenție în interes propriu au obiect și motivare identică. Ca atare analiza acestor cereri se va realiza în mod unitar .

În ceea ce privește cererile de intervenție în interes propriu acestea se află la filele 219,243 vol I,f. 43,47,51,142 vol II.Aceste cereri au fost admise în principiu prin încheierile de sedință de la f. 112,180 vol II. În speță alte cereri de intervenție au fost depuse în perioada suspendării cauzei aflate la f. 216,222,259 vol II,f. 1,38 vol III admise în principiu în sedința publică din data de 14.12.2015 .

Instanța a apreciat că reclamanții și intervenienții justifică interes în formularea prezentei acțiuni chiar dacă unora li s-a soluționat irevocabil/definitiv  litigiul privind anularea deciziilor de impunere având în vedere că s-a solicitat și anularea art. 30,31 din Ordinul Președintelui CNAS 617/2007, perioada pentru care s-au emis deciziile de impunere și perioadele la care se referă aceste texte de lege nefiind identice ci diferite în funcție de data la care persoana dorește să devină asigurat cât și anularea Protocolului și a actului adițional ,acte în baza cărora s-au comunicat sau se puteau comunica veniturile acestor persoane si pe alte perioade decât cele cuprinse în deciziile de impunere .

În ceea ce privește prevederile art. 30,31 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 analiza legalității acestora urmează a se realiza în raport de legislația în vigoare la data emiterii sale .

Analizând dispozițiile cuprinse în art. 257 alin. 7 lit c și art. 258 din Legea 95/2006 în forma în care se prezenta la data emiterii Ordinului Presedintelui CNAS sus menționat rezultă în mod neechivoc că dispozițiile art. 30,31 reproduc în mod fidel prevederile legale cuprinse în art. 257 alin. 7 lit c și art. 258 din Legea 95/2006,în prezent art. 268 alin. 2 lit c si alin 3. .Ca atare în privința acestor articole nu se poate reține vreun motiv de nelegalitate .

De altfel în privința art. 30 din ordinul sus menționat reclamanții și intervenienții arată doar că acest articol are un conținut diferit de cel al Legii 95/2006 fără a indica însă în ce constă această diferență .

În ceea ce privește art. 31 din ordinul atacat reclamanții și intervenienții fac referire la dispozițiile codului de procedură fiscală ,omițând dispozițiile Legii 95/2006 mai sus indicate respectiv art. 257 alin. 8 din lege și care intră astfel în sintagma prevăzută și de art. 91 alin. 2 din Codul de procedură fiscală -cu excepția cazului în care legea dispune altfel-.

În consecință nu se poate reține nelegalitatea art. 31 prin raportare la dispozițiile Codului de Procedura Fiscală ,câtă vreme Legea 95/2006 consacră o solutie legislativă diferită și preluată în mod fidel și în art. 31 din ordinul atacat .

În ceea ce privește art. 35 din același ordin instanța reține că prin Sentința nr. 835 din 8 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. …. și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 aprilie 2014, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus anularea, în parte, a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului fiscal competent al casei de asigurări de sănătate (CAS) de a emite decizii de impunere.Sentința Curții de Apel București a rămas irevocabilă, prin Decizia nr. 6.192 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Ca atare capătul de cerere din cererea de chemare în  judecată și din cererile de intervenție în interes propriu privind anularea acestui text de lege este fară obiect ,situație de drept pe care și reclamanții și intervenienții au susținut-o cu ocazia dezbaterii în fond a cererilor din prezentul dosar .

În ceea ce privește cererea de anulare a Protocolului nr. P5282/26.10.2007/ 95896/30.10.2007 încheiat între pârâții CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și a actului adițional nr. 1(181797/13.04.2009/801320/09.04.2009) la protocolul anterior indicat, excepția inadmisibilității invocată de pârâți a fost respinsă prin încheierea de sedință din data de 25.11.2013 stabilindu-se prin această încheiere că acest protocol este un act asimilat actelor administrative având ca obiect prestare de servicii publice în speță de sănatate .

Pe fondul cererii de anulare a acestor acte Curtea reține că în speță prin încheierea de sedință din data de 31.03.2014 a fost sesizată CJUE cu următoarele întrebări preliminare: 1.Este autoritatea națională fiscală, ca reprezentant al ministerului de resort al unui stat membru, instituție financiară în înțelesul art.124 din TFUE? 2.Este posibil ca pe calea unui act asimilat celor administrative respectiv a unui Protocol încheiat între autoritatea națională fiscală și o altă instituție a statului, să se reglementeze transferul bazei de date privind veniturile realizate de cetățenii unui stat membru de la autoritatea națională fiscală către o altă instituție a statului membru fără a ne afla în prezența unui acces preferențial astfel cum este definit în art.124 din TFUE? 3.Transferul bazei de date făcut cu scopul de a stabili în sarcina cetățenilor statului membru a unor obligații de plată cu titlu de contribuție socială, către instituția statului membru în beneficiul căreia operează transferul, se circumscrie noțiunii de considerent de ordin prudențial în înțelesul art.124 din TFUE? 4.Pot fi prelucrate datele personale de către o autoritate căreia nu i-au fost destinate aceste date în condițiile în care această operațiune aduce, cu caracter retroactiv, prejudicii patrimoniale?

Din cele patru întrebări transmise, CJUE a reținut ca relevantă și admisibilă numai întrebarea nr. 4), respectiv dacă pot fi prelucrate datele personale de către o autoritate căreia nu i‑au fost destinate aceste date în condițiile în care această operațiune aduce, cu caracter retroactiv, prejudicii patrimoniale?”

Prin hotărârea CJUE pronunțată la data de 1.10.2015 în dosarul C-201/14 CJUE a stabilit că articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

În considerentele acestei decizii se arată “că datele fiscale în discuție transferate de ANAF către CNAS constituie date cu caracter personal în sensul articolului 2 litera (a) din directiva menționată, întrucât este vorba despre „informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă” . Atât transmiterea lor de către ANAF, organism responsabil cu administrarea bazei de date care le include, cât și prelucrarea lor ulterioară de către CNAS prezintă, „prelucrări a datelor cu caracter personal” în sensul articolului 2 litera (b) din aceeași directivă .

Potrivit dispozițiilor capitolului II din Directiva 95/46, intitulat „Condițiile generale de legalitate a prelucrării datelor cu caracter personal”, sub rezerva derogărilor permise în temeiul articolului 13 din această directivă, orice prelucrare a datelor cu caracter personal trebuie, pe de o parte, să fie conformă cu principiile referitoare la calitatea datelor, enunțate la articolul 6 din directiva menționată, și, pe de altă parte, să respecte unul dintre criteriile privind legitimitatea prelucrării datelor, enumerate la articolul 7 din aceeași directivă .

În plus, operatorul sau reprezentantul său are o obligație de informare, ale cărei condiții, prevăzute la articolele 10 și 11 din Directiva 95/46, variază în funcție de aspectul dacă aceste date sunt sau nu sunt colectate de la persoana vizată, sub rezerva derogărilor admise în temeiul articolului 13 din această directivă.

În ceea ce privește, articolul 10 din directiva menționată, acesta prevede că operatorul furnizează persoanei de la care colectează date care o privesc informațiile menționate la literele (a)-(c) ale acestui articol, cu excepția cazului în care această persoană este deja informată cu privire la datele respective. Aceste informații privesc identitatea operatorului, scopul prelucrării, precum și orice alte informații suplimentare necesare pentru asigurarea unei prelucrări corecte a datelor. Printre informațiile suplimentare necesare pentru a asigura o prelucrare corectă a acestor date, articolul 10 litera (c) din aceeași directivă menționează expres „destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor”, precum și „existența dreptului de acces la datele care […] privesc [persoana menționată] și de rectificare a datelor cu caracter personal”.

Cerința prelucrării corecte a datelor personale prevăzută la articolul 6 din Directiva 95/46 obligă o autoritate a administrației publice să informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autorități a administrației publice în vederea prelucrării de către aceasta din urmă în calitate de destinatar al datelor menționate.

Guvernul român a susținut totuși că ANAF are obligația, în temeiul articolului 315 din Legea nr. 95/2006, să transmită caselor regionale de asigurări de sănătate informațiile necesare pentru stabilirea de către CNAS a calității de asigurat a persoanelor care obțin venituri din activități independente.Este adevărat că articolul 315 din Legea nr. 95/2006 prevede expres că „datele necesare pentru stabilirea calității de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autoritățile, instituțiile publice și alte instituții pe bază de protocol”. Cu toate acestea, din explicațiile oferite de instanța de trimitere rezultă că datele necesare pentru stabilirea calității de asigurat, în sensul dispoziției menționate, nu includ datele privind veniturile, legea recunoscând calitatea de asigurat și persoanelor fără venituri impozabile.

În astfel de condiții, articolul 315 din Legea nr. 95/2006 nu poate constitui, în sensul articolului 10 din Directiva 95/46, o informație prealabilă care să permită scutirea operatorului de obligația de a informa persoanele de la care colectează date privind veniturile lor despre destinatarii acestor date. În consecință, nu se poate considera că transmiterea în cauză a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor articolului 10 din Directiva 95/46.

Trebuie analizat dacă lipsa acestei informări a persoanelor vizate poate intra sub incidența articolului 13 din directiva menționată. Astfel, din alineatul (1) literele (e) și (f) al acestui articol 13 rezultă că statele membre pot restrânge domeniul obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 10 din aceeași directivă dacă o astfel de restricție constituie o măsură necesară pentru a proteja „un interes economic sau financiar important al unui stat membru […], inclusiv în domeniile monetar, bugetar și fiscal”, precum și „o funcție de monitorizare, inspecție sau de reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității publice în cazurile menționate la literele (c), (d) și (e)”. Cu toate acestea, același articol 13 impune expres ca astfel de limitări să fie adoptate prin măsuri legislative.

Or, în plus față de împrejurarea, indicată de instanța de trimitere, că datele privind veniturile nu fac parte dintre datele personale necesare stabilirii calității de asigurat, trebuie subliniat că articolul 315 din Legea nr. 95/2006 nu face decât să vizeze, în principiu, transmiterea acestor date personale deținute de autorități, de instituții publice și de alte instituții. Din decizia de trimitere rezultă de asemenea că definiția informațiilor transmisibile, precum și modalitățile de efectuare a transmiterii acestor informații au fost elaborate nu prin intermediul unei măsuri legislative, ci prin intermediul Protocolului din 2007 încheiat între ANAF și CNAS, care nu ar fi făcut obiectul unei publicări oficiale. În aceste împrejurări, nu se poate considera că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 13 din Directiva 95/46 pentru ca un stat membru să poată deroga de la drepturile și obligațiile care decurg din articolul 10 din această directivă.

În ceea ce privește, în al doilea rând, articolul 11 din directiva menționată, acesta prevede la alineatul (1) că operatorul care prelucrează date care nu au fost colectate de la persoana vizată trebuie să îi comunice acesteia informațiile prevăzute la literele (a)-(c). Aceste informații privesc identitatea operatorului, scopul prelucrării, precum și orice alte informații suplimentare necesare pentru a asigura o prelucrare corectă a datelor. Printre aceste informații suplimentare, articolul 11 alineatul (1) litera (c) din aceeași directivă menționează expres „categoriile de date în cauză”, precum și „existența dreptului de acces la datele care o privesc și de rectificare a datelor cu caracter personal”.

În consecință, conform articolului 11 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 95/46, în împrejurările din cauza principală, prelucrarea de către CNAS a datelor transmise de ANAF presupunea informarea persoanelor vizate de aceste date în legătură cu scopurile acestei prelucrări, precum și cu categoriile de date vizate. Or, din explicațiile date de instanța de trimitere rezultă că CNAS nu a oferit reclamanților din litigiul principal informațiile prevăzute la articolul 11 alineatul (1) literele (a)-(c) din directiva menționată.

În plus, trebuie menționat că, conform articolului 11 alineatul (2) din Directiva 95/46, dispozițiile articolului 11 alineatul (1) din această directivă nu se aplică atunci când, printre altele, înregistrarea sau comunicarea datelor este prevăzută de lege, fiind necesar ca statele membre să prevadă în acest caz garanții corespunzătoare. Pentru motivele menționate la punctele 40 și 41 din prezenta hotărâre, dispozițiile Legii nr. 95/2006 invocate de guvernul român și Protocolul din 2007 nu pot intra nici sub incidența regimului derogatoriu instituit de articolul 11 alineatul (2), nici sub incidența celui care rezultă din articolul 13 din directiva menționată”.

Analizând conținutul concret al protocolului atacat în cauză și a actului aditional (f. 56-62 vol I) rezultă în mod neechivoc că el nu cuprinde nici o clauză privind informarea persoanelor a căror date erau transmise,informare care să se realizeze de autoritatea ce colectează aceste date, în speță  de către ANAF .

Lipsa unei asemenea clauze așa cum impune art. 10 din Directiva 95/46/CE în condițiile în care art. 315 din Legea 95/2006 nu constituie în sensul articolului 10 din Directiva 95/46, o informație prealabilă care să permită scutirea operatorului de obligația de a informa persoanele în cauză duce la concluzia neechivocă că acest protocol si actul aditional nr. 1 care permit transmiterea datelor privind veniturile reclamanților și intervenienților către CNAS fără o informare prealabilă din partea ANAF încalcă art. 10 sus indicat.Aceeastă concluzie rezultă din hotărârea CJUE  paragrafele 32-38 din considerente .

În plus așa cum se reține în paragrafele 39-41 în contextul faptic al prezentei spețe nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 13 din Directiva 95/46 pentru ca un stat membru să poată deroga de la drepturile și obligațiile care decurg din articolul 10 din această directivă.Ca atare se poate concluziona ca aceste acte încalcă prevederile art. 10 din directiva sus mentionată .

Totodată din conținutul acestui protocol și a actului său adițional rezultă în mod neechivoc că el nu cuprinde nici o clauză privind informarea persoanelor a căror date sunt prelucrate ,informare care să se realizeze de autoritatea ce prelucrează aceste date în speță  de către CNAS așa cum impune art. 11 din aceeași directivă  .

Încălcarea acestor prevederi unionale prin conținutul acestui protocol și prelucrarea veniturilor reclamanților și intervenienților de către CNAS fară  informarea lor prealabilă este stabilită de CJUE în paragrafele 42-44,în paragraful 45 indicându-se că nu se poate reține o situație care să scutească autoritatea de îndeplinirea acestei obligații așa cum s-a reținut și în cazul informării reglementate de art. 10 din directivă.

Încălcarea  prevederilor din dreptul comunitar (dreptul unional )sus mentionate respectiv a art. 10,11 din Directiva 95/46/CE atrage în mod neechivoc nulitatea acestui protocol și a actului aditional .

În plus se poate reține încălcarea prin încheierea acestui  protocol și a actului său aditional a prevederilor art. 315 din Legea 95/2006 care așa cum se reține și în considerentele deciziei CJUE mai sus expusă permit doar comunicarea datelor necesare pentru stabilirea calității de asigurat ,date care nu cuprind și veniturile ,calitatea de asigurat având-o si persoanele care nu realizează venituri așa cum rezultă  din prevederile art. 211 alin. 1 din Legea 95/2006.

Având în vedere aceste considerente Curtea apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nulitate care practic sunt legate de protecția datelor cu caracter personal ,protecție analizată în speță prin raportare la hotărârea CJUE din cauza C-201/14.

În consecință având în vedere toate considerentele mai sus expuse ,prevederile legale constatate a fi încălcate și dispozițiile art. 1,2,8,18 din Legea 554/2004 instanța va admite în parte actiunea și cererile de intervenție în interes propriu și va dispune anularea Protocolului nr. P5282/26.10.2007/ 95896/30.10.2007 încheiat între pârâții CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și a actului adițional nr. 1(181797/13.04.2009/801320/09.04.2009) la protocolul anterior indicat,respingand celelalte petite respectiv petitele privind anularea art. 30,31 din Ordinul Președintelui CNAS 617/2007 ca nefondate și a art. 35 din același ordin ca fiind fără obiect (acțiunea și unele cereri de interventie au fost formulate înainte de anularea art. 35 alte cereri de intervenție după această anulare ).

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina