Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Decizie definitivă: CNAIR plătește daune materiale și morale pentru mașină avariată de un câine intrat pe autostradă

Decizie definitivă: CNAIR plătește daune materiale și morale pentru mașină avariată de un câine intrat pe autostradă

Printr-o decizie definitivă, CNAIR a fost obligată să plătească daune materiale de peste 5.200 lei proprietarului unei mașini avariate după ce a lovit un câine pe autostradă. Șoferul a primit daune morale de 1.000 de lei.

TRIBUNALUL HUNEDOARADECIZIA CIVILĂ NR. 149/A/2019 din 4 martie  2019 

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 1394/2018, pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr. …/2018 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții B. A.R_ și B.S,ambii cu domiciliul în Hunedoara,  jud. Hunedoara în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

A fost obligată pârâta la plata către reclamanta B. A. R_ a sumei de 5.269,76 lei reprezentând contravaloare reparații autovehicul.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantul B. S a sumei de 1.000 lei reprezentând daune morale.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta B.A.R. în sumă de 1368,4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, iar către reclamantul B.S. în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial.

S-a dispus o bligarea pârâtei la plata în favoarea Statului, a sumei de 605 lei, reprezentând sumă acordată reclamantului B. S cu titlu de ajutor public judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, la data de 06.01.2018, în jurul orelor 17,20 reclamantul B.S. se deplasa pe autostrada Deva-Timișoara, cu autoturismul marca Volswagen Passat, cu număr de înmatriculare , proprietatea mamei sale, reclamanta B.A.R. La km 450 pe autostradă i-a ieșit brusc în față un câine, care a traversat în fugă, cu care a intrat în coliziune, deși a încercat să îl evite, rezultând avarierea autoturismului.

Prin procesul verbal de contravenție nr. … din 07.01.2018  s-a reținut această stare de fapt. În sarcina reclamantului nu s-a reținut încălcarea vreunui act normativ.

Potrivit art.2 din OG 43/1997 ,, (…) (3) Fac parte integrantă din drum: ampriza și zonele de siguranță, suprastructura și infrastructura drumului, podurile, podețele, șanțurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile și alte lucrări de artă, construcțiile de apărare, protecție și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare, oprire și staționare, stațiile de taxare, bretelele de acces, drumurile tehnologice amenajate pentru întreținerea autostrăzilor, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, sistemele inteligente de transport și instalațiile aferente, spațiile de serviciu sau control, spațiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecții, spațiile cuprinse între autostradă și/sau drum și bretelele de acces, sistemele pentru protecția mediului, terenurile și plantațiile din zona drumului și perdelele de protecție, mai puțin zonele de protecție. (…)

Potrivit art.19 ind.1 din OG 43/1997 ,, (1 ) Prin administrator se înțelege acel operator economic care deține contract de concesiune cu Ministerul Transporturilor, legal încheiat, pe baza căruia se desfășoară ansamblul activităților curente de întreținere, reparare, administrare și exploatare a autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naționale, variantelor ocolitoare, precum și a altor elemente de infrastructură rutieră definite conform legii, în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță a circulației, inclusiv activități de încasare și stabilire în condițiile legii a taxei de utilizare a infrastructurii, a tarifelor de trecere a podurilor, precum și a altor asemenea elemente de venituri, activități de siguranța circulației rutiere, activități de semnalizare a traficului rutier, inclusiv activități de implementare a sistemelor inteligente de transport rutier, precum și alte activități de administrare a infrastructurii rutiere stabilite prin lege.

Iar potrivit art.21 al.1 din OG 43/1997 ,, Ministerul Transporturilor este administratorul drumurilor de interes național, direct sau prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., care își realizează atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță în condițiile contractului de concesiune încheiat între acestea. Pentru drumurile naționale și autostrăzile nou-construite, administrarea se poate realiza de către Ministerul Transporturilor și prin alte persoane juridice, pe baza contractului de concesiune încheiat în condițiile legii.”

În contextul legislativ relevat mai sus s -a reținut calitatea de administrator al drumului public – autostrada A1 al pârâtei din cauză, calitate de altfel neconstestată de către aceasta.

Potrivit dispozițiilor art.1357 Cod Civil. „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.,,

Potrivit art.1349 Cod Civil ,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. (3) În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. (4) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.,,

În ce privește temeiul de drept al acțiunii promovate, s -a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul imputa societății pârâte, în starea de fapt relatată, cauzarea unui prejudiciu material și moral ca urmare a avarierii autovehiculului, urmare a evenimentului rutier produs din culpa pârâtei care, in calitatea acesteia de administrator al drumului nu a luat măsurile de protecție și îngrădire a autostrăzii și astfel s-a permis accesul pe drumul public al cărei paze juridice o asigura, a acelui câine, din cauza căruia s-a produs prejudiciul.

În cadrul răspunderii civile delictuale, ca principiu, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție a autorului faptei ilicite care, independent de gradul de vinovăție și independent de faptul că a acționat cu intenție, din neglijență ori din imprudență, este dator să repare în întregime prejudiciul cauzat prin fapta sa ilicită.

Gradul de vinovăție nu are a fi luat în considerare decât în măsura în care la producerea prejudiciului a contribuit și fapta culpabilă a victimei și, totodată, poate constitui un criteriu de repartizare a obligației de reparare a prejudiciului în raporturile dintre coautorii unei fapte ilicite, când producerea acestuia este imputabilă mai multor persoane.

Din prevederile legale redate mai sus s-a reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și, respectiv, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul. În ceea ce privește sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale, aceasta revine victimei prejudiciului, în conformitate cu dispozițiile art. 249 Cod de procedura civila, deoarece ea este cea care reclamă ceva în fața instanței.

Raportat la motivele de fapt redate prin acțiunea civilă formulată, instanța a rețin ut că reclamantul, prin modalitatea de formulare a cererii sale, solicită a se antrena răspunderea civilă delictuală a societății pârâte.

Astfel, literatura de specialitate a arătat că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajată ori de câte ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce le revine, vor fi săvârșit o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

În ceea ce privește condiția privind existența unei fapte ilicite, instanța a rețin ut că în fapt pârâtei i se impută starea de degradare a gardului de pe marginea autostrăzii, care a permis ca un câine să pătrundă pe autostradă, în susținerea acestei afirmații reclamanții au solicitat încuviințarea probei testimoniale. Martorii GAA_ și CAC  au declarat că „eu cred că acel câine a intrat pe sub gard pe autostradă, pentru că gardul nu era în cea mai bună condiție, fiind spart” respectiv „eu cred că acel câine a intrat de pe marginea autostrăzii din afară și anume prin gurile pentru scurgerea apei, pentru că prin aceste guri chiar și un om poate trece, astfel că eu cred că prin aceste guri de scurgere a intrat câinele pe autostradă”.  Niciunul dintre martori nu a văzut pe unde a intrat câinele pe autostradă. Pe de altă arte, pârâta a depus la dosar adresa cu nr. 141/02.05.2018 cu ștampila DRDP Timișoara, Secția Întreținere Autostrăzi, CIC Tipari, în care se arată că pe autostrada A1 km 450+000 C1 nu a existat și nu există gard de protecție lipsă sau deteriorat.

Pârâta nu a contestat că acel câine era pe autostradă, ci doar locul pe unde a intrat câinele pe autostradă, însă acest aspect nu prezintă relevanță, atâta timp cât acel câine nu trebuie să se afle pe autostradă, neprezentând relevanță cum a ajuns câinele pe autostradă, în condițiile în care pârâta avea obligația conform art.19 ind.1 din OG 43/1997 să desfășoare ansamblul activităților curente de întreținere, reparare, administrare și exploatare a autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naționale, variantelor ocolitoare, precum și a altor elemente de infrastructură rutieră definite conform legii, în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță a circulației.

Or prezența unui câine pe autostradă denotă că pârâta nu a luat toate măsurile pe ca traficul rutier să se desfășoare în condiții de siguranță, știut fiind că viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/oră.

Vinovăția reprezintă atitudinea psihica pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite sau, mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia față de faptă si urmările acesteia și exprima, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte. Astfel instanța a reținut că pârâta nu a luat măsurile necesare pentru a se evita intrarea unor animale pe autostradă, acceptând în mod tacit că această sta re de fapt poate duce la producerea unor accidente.

Instanța a rețin ut și că pârâta a produs un prejudiciu în patrimoniul reclamante BAR constând în avariile autoturismului Prejudiciul reprezintă contravaloarea reparațiilor, iar raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu rezultă din modul de săvârșire a faptei.

Față de considerentele expuse, reținând vinovăția pârâtei în producerea accidentului, care nu au asigurat o stare tehnică corespunzătoare a sectorului de drum, s-a reținut că ace a sta a obligația suportării costului reparației autovehiculului avariat din culpa lor, astfel ca  acțiunea reclamantei este întemeiată.

Cu privire la cuantumul contravalorii reparațiilor, s-a ținut seama de valoarea reparațiilor indicate în factura și devizul de la fila 18 respectiv 19-20 dosar, precum și bonurile fiscale de la fila 21 și anume 5269,76 lei, sumă necontestată în cauză de pârâtă.

Sub aspectul daunelor morale, instanța  retine că orice suferință se repercutează inevitabil în planul afectivității și psihicului persoanei vătămate, care suportă astfel, în mod automat și o suferință psihică – așa cum este si cazul reclamantului B.S. Chiar dacă acesta nu a suferit leziuni fizice, impactul emoțional al accidentului asupra sa a fost puternic având în vedere vârsta acestuia, experiența sa la volan.

Oricât de dificilă ar fi operațiunea de estimare a intensității acestei suferințe cu consecințe directe în stabilirea nivelului dezdăunărilor morale, instanța nu statuează însă, în mod arbitrar asupra acestei chestiuni, ci are la îndemână drept criterii orientative o serie de aspecte. Astfel, pe de o parte, instanța se raportează la gravitatea suferinței de ordin fizic suportată de către reclamant, care au fost stabilite în mod obiectiv, prin certificatul  medico-legal  și alte acte medicale .

Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța are în vedere ca suma de bani ce urmează a se acorda cu acest titlu trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victimă și să nu constituie plăți excesive pentru pârâta.

De asemenea, instanța are in vedere și principiul potrivit căruia daunele morale, având drept finalitate compensarea suferințelor psihice ale victimei, suferințe care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestații bănești, nu se pot constitui în sursă de îmbogățire fără just temei a  reclamantului. Or, din perspectiva acestor aspecte, instanța a apreciat că valoarea daunelor morale solicitate in cauză de către  reclamantul B S. este exagerată și nerezonabilă.

La stabilirea cuantumului daunelor morale instanța a av ut în vedere prejudiciul moral suferit de către reclamant, decurgând din traumele psihice suportate de  aceasta, din sechelele post-traumatice care  s-au dovedit că i-a afectat negativ participarea victimei la viața socială , comparativ cu situația anterioara, ținând totodată seama că, acordarea de despăgubiri civile reprezentând daune morale are un caracter pur afectiv, rolul unor astfel de despăgubiri fiind acela de a da o compensare victimei, pentru vătămările psihice suferite, ca urmare a accidentului și pentru alterarea condițiilor sale de viață, ulterior momentului când a avut loc accidentul.

Raport at la aceste criterii instanța a considerat că suma de 1.000 lei, cu titlu de daune morale, este de natură să compenseze efectul negativ al faptei ilicite imputabile  pârâtei.

Văzând că reclamanții a solicitat și justificat cheltuieli de judecată în sumă de 2 368,4 lei, iar pârâta a căzut în pretenții, aflându-se în culpă procesuală în baza art. 453 Cod Procedură Civilă instanța a obliga t pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta BAR în sumă de 1368,4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial, iar către reclamantul BS în sumă de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial.

În temeiul art. 18 din OUG nr. 51/2008, a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea Statului, a sumei de 605 lei, reprezentând sumă acordată reclamantului BS cu titlu de ajutor public judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii acțiunii.

În motivare, s-a arătat că proba cu martori administrată nu a dovedit faptul că acel câine era prezent pe autostradă datorită stării de degradare a gardului . Cu atât mai mult, în administrarea probei testimoniale, instanța a considerat că nu prezintă relevanță cum a pătruns câinele pe autostradă, în acest fel înlăturând posibilitatea existenței cauzei legale de exonerare a societății invocate, precum și cazul fortuit.

Din moment ce reclamanții nu au putut proba că acel câine a intrat pe autostradă datorită degradării gardului , iar realizarea gardului a fost făcută cu respectarea măsurilor  de siguranță impuse  prin proiectul de construcție al autostrăzii consideră că nu poate fi reținută culpa societății apelante la producerea daunelor suferite de către reclamanți. Totodată, susține că societatea a luat toate măsurile pentru asigurarea stării de viabilitate și de desfășurare în condiții de siguranță a traficului rutier pe autostradă. Fiind un spațiu deschis destinat circulației publice, societatea nu poate înlătura toți factorii externi care pot afecta siguranța circulației, cu atât mai mult cu cât acești factori sunt sporadici și în niciun caz permanenți. Deschiderea unui sector de autostradă se face după analiza îndeplinirii cerințelor de viabilitate și de siguranță, conform normelor legale în vigoare.

Lipsa culpei în acest caz înlătură angajarea răspunderii civile delictuale.

A mai arătat că prin citația emisă la 17 septembrie 2018 i-au fost comunicate înscrisurile depuse de către reclamanți. În conținutul acestor înscrisuri nu s-au regăsit procesul-verbal de constatare a contravenției  nr. …/07.01.2018, care este  menționat în sentința apelată, astfel încât acesta să poată fi analizat și luat în calcul la formularea apărării. Precizează că acest proces-verbal nu a fost menționat nici în cererea de chemare în judecată , încălcându-se prevederile art. 254 din Codul civil.

Că, prin sentința pronunțată s-au acordat daune morale în „baza certificatului medico-legal și a altor acte medicale”, așa cum este menționat în sentință. Precizează că nu i-au fost comunicate nici aceste înscrisuri, iar ele nu au fost invocate nici în acțiunea depusă, încălcându-se prevederile art. 254 din Codul civil.

Apelanta a mai arătat că prin sentința apelată s-a respins excepția lipsei calității procesuale a reclamantei BAR, deși nu reclamanta a condus autovehiculul proprietate personală la momentul evenimentului.

Analizând corelarea prevederilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță” și art.1 alin.1 lit. b din O.G. nr. 15/2002”: utilizatorii – persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi, în baza unui drept legal, vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul  de înmatriculare, care au în proprietate sa, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”, susține  excepția lipsei calității procesuale a reclamantei și netemeinicia formulării acțiunii în pretenții împotriva societății pârâte. În fapt, consideră și ca injustă  acțiunea introdusă de reclamanta care, deși a încredințat autovehiculul proprietate personală, în acest fel având o culpă  în suferirea de daune la autovehicul, solicită daune unei societăți în sarcina căreia nu se poate reține  culpa pentru evenimentul produs.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466, art. 468 Cod procedură civilă, art. 48 din OUG 195/2002, art. 1357 din Codul civil, art. 1349 și următoarele din Codul civil, art. 1 alin.1 lit. b din O.G. nr. 15/2002, art. 1351 alin.3 din Codul civil, art. 1375 din Codul civil.

Apelul a fost timbrat cu 209,25 lei taxă judiciară de timbru (f.29).

Prin întâmpinare, intimații-reclamanți BAR și BS au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea poziției lor, au arătat că în mod legal prin sentința pronunțată instanța a dispus admiterea acțiunii, raportat la probațiunea efectuată în cauză.

Câinele implicat în accident a venit dinspre câmp, lucru declarat de ambii martori. Până la următoarea ieșire de pe autostradă era o distanță considerabilă, mai mult, câinele a venit dinspre câmp, nu din față. Reclamantul a respectat viteza de deplasare pe autostradă și nu a încălcat limita de viteză.

Consideră că prin fapta sa pârâta a determinat avarierea autoturismului și  toate suferințele reclamantului , fiind îndeplinite dispozițiile prevăzute de art. 1357 care  prevăd cu valoare de principiu că cel care cauzează altuia un prejudiciu „printr-o faptă ilicită„ este obligat să-l repare.

Apelanta a depus răspuns la întâmpinare (f.37-38) și concluzii scrise (f.45-48).

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate Tribunalul reține următoarele:

Contrar celor susținute de apelantă, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, raportat la probele administrate în cauză, reținând cu temei că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, prevăzute de art. 1367 Cod civil: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția.

Sub aspectul faptei ilicite, nu numai fapta comisivă (acțiunea), ci și omisiunea (inacțiunea) constituie element al răspunderii civile delictuale (art. 1349 alin.1 Cod civil), în măsura în care norma juridică obligă o persoană să acționeze într-un anumit mod, iar acesta nu s-a conformat dispozițiilor legale sau nu și-a îndeplinit în mod corespunzător activitatea impusă de lege ori nu a luat o măsură impusă de lege.

Ori, prezența câinelui pe autostradă denotă faptul că pârâta nu a luat toate măsurile de prevedere ce se impuneau în calitatea sa de administrator al drumului, pentru a preîntâmpina ivirea unor astfel de situații.

Astfel, apelanta-pârâtă nu și-a  îndeplinit în mod corespunzător obligația prevăzută de art. 19 ind. 1 din OG 43/1997, respectiv aceea de a desfășura toate activitățile curente de întreținere, reparare, administrare și  exploatare a autostrăzii, în scopul asigurării condițiilor de desfășurare a traficului rutier în condiții de siguranță.

Producerea evenimentului cauzator de prejudicii, respectiv coliziunea autoturismului proprietatea reclamantei BAR și condus de către reclamantul BS_ , cu câinele aflat pe autostradă, la data de 06.01.2018, a fost pe deplin dovedită atât cu depozițiile martorilor oculari aflați în autoturism – GAA și CAC_ (f.50-51 dosar fond), cât și cu cele menționate în procesul-verbal nr. ../07.01.2018, întocmit de Inspectoratul Județean de Poliție Alba (f.9 dosar fond).

Tot martorii au relevat și existența unor spărturi în gardul de protecție al autostrăzii în acea zonă (km 450), cât și a unor guri pentru scurgerea apei care permiteau pătrunderea animalelor din zona exterioară autostrăzii, de pe câmp.

Înscrisul depus de pârâtă la dosarul de fond, respectiv adresa nr. 141/02.05.2018 prin care se arată că pe autostrada A1 km 450+000 C1 nu a existat și nu există gard de protecție lipsă sau deteriorat, nu este apt să facă dovada contrară celor relatate de martori, câtă vreme acesta emană de la o structură aflată în subordinea pârâtei, respectiv Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara – Secția Întreținere Autostrăzi, având valoarea unei simple susțineri (apărări) ce trebuia dovedită cu alte mijloace de probă.

Raportat la circumstanțele cauzei, nu poate fi reținută intervenirea cazului fortuit, astfel cum susține apelanta-pârâtă.

Pe de o parte, răspunderea pentru lucrul aflat în paza sa juridică, respectiv pentru starea drumului, astfel cum este definit de art.2 din O.G. 43/1997, este o răspundere obiectivă, conform art. 1376 Cod civil, independentă de orice culpă.

În această situație, cazul fortuit nu exonerează de răspundere, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1380 Cod civil.

Pe de altă parte, nu se poate aprecia că prezența câinelui pe autostradă reprezintă un caz fortuit, în sensul art. 1351 alin.3 Cod civil, întrucât nu a fost un eveniment care nu putea fi prevăzut sau împiedicat de către apelanta-pârâtă.

Din contră, s-a dovedit că acest lucru a fost posibil din cauza omisiunii pârâtei de a lua toate măsurile de protecție pentru evitarea unor astfel de evenimente și stării necorespunzătoare a gardului de protecție.

Nici critica apelantei vizând lipsa calității procesuale active a reclamantei BAR nu poate fi apreciată ca întemeiată.

În mod corect prima instanță a respins această excepție, câtă vreme reclamanta este proprietara autoturismului, astfel încât în patrimoniul ei s-a produs paguba constând în avarierea mașinii, ce se impune a fi reparată de către pârâtă prin plata contravalorii reparațiilor.

În consecință, apreciind că sentința atacată este temeinică și legală, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat apelul de față.

În baza art. 453 Cod procedură civilă apelanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA va fi obligată la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către intimata BAR, precum și la plata sumei de 500 lei către intimatul BS , cu același titlu, reprezentând onorariu de avocat (f.41-42).

Comments

comentarii

Lasă un răspuns