Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Decizie crucială de la CA Cluj cu privire la stabilirea impozitului pe clădiri

Decizie crucială de la CA Cluj cu privire la stabilirea impozitului pe clădiri

Curtea de Apel Cluj, prin decizie definitivă, a obligat o primărie să stabilească impozit pentru un imobil după regulile de calcul pentru clădiri cu destinație rezidențială, potrivit Codului fiscal în vigoare din 2016. S-a ajuns la proces căci oficialii primăriei au refuzat să stabilească astfel impozitul pe motiv că atunci când s-a construit imobilul în autorizație apărea și casă de locuit și sifonărie, astfel că l-au considerat mixt. Instanța Curții a decis că declarația de propria răspundere a proprietarilor cu privire la destinație imobilului este suficientă.

Pe scurt, un bărbat din Cluj, care deține un imobil în Sighișoara, a mers în 2018 la primăria din orașul respectiv și a cerut să i se recalculeze impozitul după regulile de calcul pentru clădiri rezidențiale (de locuit). Funcționarii primăriei au refuzat să dea curs cererii pe motiv că în autorizația de construire din 2008 destinatia impobilului apărea ”sifonărie și casă de locuit” și i-au cerut proiect de modificare a destinației imobilului respectiv schimbarea destinației in Cartea funciară. Numai că din 2009, când s-a finalizat construcția, și până în prezent a fost doar casă de locuit și nu există activitatea economică sau vreo firmă cu sediul în respectivul imobil. 

După refuzul primăriei, proprietarul Elek Laszlo Istvan, prin avocata Cristina Boncaciu de la SCA Crișan și Boncaciu, a chemat în judecată Primăria municipiului Sighișoara, cerând obligarea acesteia să dea curs solicitării lui privind recalcularea impozitului pe clădire.

Av. Alexandra Cristina Boncaciu

”In esenta contribuabilii trebuie sa fie constienti de urmatorul lucru: chiar dacă în Autorizația de Construcție și în CF imobilul detinut in proprietate este cu destinație mixtă (si locuinta si spatiu comercial sau doar spatiu comercial) in realitate , contează cum contribuabilul intelege sa foloseasca efectiv imobilul: pentru locuit , pentru activitate economica sau pentru ambele. Asadar in situatia particulara in care o perioada de timp contribuabilul a declarat chiar din nestiinta ca imobilul sau este utilizat in regim mixt (punand semnul egalitatii intre destinatia din acte si folosinta efectiva)  acesta are mijloace legale sa repare situatia respective sa o actualizeze conform realitatii. In acest sens, pentru a schimba modul de calcul a impozitului este suficient  să depui o declarație în acest sens la Primărie, iar funcționarii trebuie să calculeze impozitul conform destinației reale, finale de la momentul depunerii acestei declaratii, avand posibilitatea sa si verifice in teren realitatea celor indicate in declaratie.”, a precizat avocata Boncaciu pentru Clujust

În primă instanță, la Tribunalul Cluj, acțiunea împotriva Muncipiului Sighișoara si a Primăriei Sighisoara  a fost respinsă. Sentința a fost atacată cu recurs.

Principala critică de nelegalitate vizează dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.pr. civ., respectiv încălcarea normelor de drept material pe care prima instanţă le-a avut în vedere în stabilirea regulilor şi a criteriilor în funcţie de care se califică o clădire ca făcând parte din categoria rezidenţială sau nerezidenţială sau mixtă şi implicit regulile aplicabile pentru calcularea impozitului.

Momentul martie 2018 este relevant pentru economia analizei judiciare ce urmează a fi efectuată de instanţa de recurs, în sensul că prin declaraţia pe care recurenţii au depus-o la Primăria Municipiului Sighişoara la acel moment au schimbat folosinta efectiva a imobilului deţinut în proprietate, afirmând că este folosit exclusiv în scop rezidenţial – casă de locuit. Totodata acestia si-au declarat domiciliul fiscal la adresa imobilului.

La momentul 2008, când reclamanţii au construit imobilul, în autorizaţia de construire apărea sifonărie şi casă de locuit. În realitate, desi din 2009 pana in 2018 acestia acu achitat impozit calculat  la nivelul celui specific caldirilor mixte, in realitate inca din 2009, anul finalizării construcţiei şi până în prezent imobilul a fost folosit exclusiv cu destinaţia casă de locuitÎnainte de anul 2018 contribuabilul a mai incercat  fara succes  sa obtina recalculare impozitului conform regulilor specifice cladirilor rezidentiale, atacand in contencios la Tribunalul Mures deciziile de impunere emise de Municipiul Sighisoara pentru plata impozitului. Demersurile sale nu au avut castig de cauza.

In martie 2018 contribuabilul, la consilierea avocatei, a inteles sa depuna o noua declaratie fiscala prin care a schimbat regimul impozabil al imobilului din mixt in rezidential. La fel acestea si-a declarat domiciliul fiscal la adresa imobilului si a specificat ca nu desfasoara activitate economica in incinta imobilului. Astfel intrebarea esentiala care a aparut a fost aceea daca printr-o simpla declaraţie fiscală, dată de contribuabil, se poate reîncadra o clădire într-un anumit regim impozabil. Totodata  s-a pus problema daca sunt necesare si alte demersuri pe langa cele legate de simpla inregistrare a declaratiei fiscale si a domiciliului fiscal pentru reclacularea impozitului respectiv s-a pus in discutie cine trebuie sa faca proba lipsei sau existentei de activitate economica la sediul imobilului : contribuabilul sau organelle fiscale?

Organele Serviciului de taxe si impozite la fel ca si prima instanţă a reţinut că simpla declarative fiscal nu este suficienta, ca trebuie analizate şi alte documente pentru a constatat daca la sediul imobilului se desfasoara sau nu activitate economica..

Avocata contribuabilului Cristina Boncaciu a sustinut ca , raportat la prevederile Codului fiscal, art. 453 alin. 1 lit. e şi art. 9 din Normele metodologice, condiţia şi regula este cea de la punctul 16 din Normele metodologice, care prevăd expres că, calificarea unui imobil într-unul din aceste regimuri se face în funcţie de destinaţia finală, indicată prin declaraţia pe proprie răspundere a contribuabilului. De aici rezultă că destinaţia finală, aşa cum este definită de punctul 11 din Normele metodologice, înseamnă folosinţă efectivă şi că la baza modului de încadrare a unei clădiri, într-o anumită categorie de folosinţă, este o analiză de fapt, pe care trebuie să o facă organul administrativ, raportat la situaţia existentă. Norma metodologică nu impune nicio altă condiţie.

Declaraţia depusă de reclamanţi s-a întemeiat pe dispoziţiile pct. 57 lit. e şi pct. 58 din Normele metodologice. care prevd ca o declaratie fiscala privind regimul impozabil al unui imobil trebuie depusa ori de cate ori apare o schimbare a folosintei. Normele legale trebuie intrepretate in sensul ca respectiae schimbare poate sa fie una inclusiv  de facto nefiind necesar sa existe un act juridic incheiat cu privire la imobil (un nou contract de comodat, inchiriere etc.) respectiv nefiind cerute de lege alte conditii suplimentare cum ar fi intocmirea unui proiect de schimbare a destinatiei imobilului si de operarea a unor astfel de schimbari in Cartea Funciara astfel cum in practica in ultima perioada tin sa solicite serviciile de taxe si impozite.

”Prima instanta nu a acordat valentele juridice corecte declaratiei pe proprie rapsundere a contribuabilului si nu a reclaificat in baza ei imobilul ca fiind unul cu regim impozabil rezidential. Imobilul s-a apreciat a avea regim impozabil mixt insa nici in acest caz nu au fost avute in vedere exceptiile prevazute de Codul Fiscal legate de faptul ca, atunci cand intr-un imobil mixt nu se desfasoara activitate economica si la sediul sau exista inregistrat un domiciliu fiscal impozitul se va calcula prin exceptie conform regulilor de la cladirile rezidentiale.

Prima instanţă a trecut peste aceste reguli de la art. 450 Cod Fiscal si, s-a limitat doar la a aplica regula de la art. 459 alin. 3 lit. b, fără a analiza pe cea de la alin. 2, care ar fi incidentă în cauză.”, a precizat avocata.

Astfel in motivele de recurs s-a indicat că ”este vorba de un refuz nejustificat si ca nu se poate condiţiona obligaţia contribuabilului de alte elemente care nu sunt cerute de lege. Chiar dacă s-ar reţine existenţa unui regim mixt, regulile de la art. 459 C.fiscal, fie de la punctul 2, fie de la punctul 3, sunt pe deplin aplicabile.”

Decizia Curții: ”delimitarea se face în funcţie de destinaţia (efectivă) rezultată din declaraţia pe proprie răspundere”

Prin Decizia nr. 1057/2019 a Secției a III-a Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, s-a admis recursul.  ”Obligă pârâtul la emiterea deciziei de stabilire a sumei datorate cu titlu de impozit cu privire la imobilul situat în Sighişoara, str. Mihai Viteazu, nr. … jud. Mureş, CF …, conform declaraţiei înregistrate sub nr. 6423/08.03.2018 şi a regulilor de calcul a impozitului pentru clădiri rezidenţiale.”, se arată în minută.

În motivarea CA Cluj se arată următoarele: 

”Din conţinutul celor susţinute prin demersul iniţiat se observă că cererea recurenţilor se fundamentează pe refuzul nejustificat al autorităţii de a emite decizia de stabilire a sumei datorate cu titlu de impozit cu privire la imobilul situat în Mun. Sighişoara, str. Mihai Viteazu, nr. … jud. Mureş, înscris în CF …, conform regulilor de calcul pentru clădiri rezidenţiale; că prin acest refuz i se aduce o vătămare într-un drept recunoscut de lege.

Legea nr. 554/2004 prin dispoziţiile art. 2 prevede că: ,,orice persoană care se consideră vătămarea într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ se poate adresa instanţei de contencios pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim.

Acelaşi act normativ prin art.8 prevede că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În sensul actului normativ, refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, constituie exprimarea explicită cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparţinând autorităţilor prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor prevăzute de lege.

Legea nr. 227/2015 prin art.453 prevede că:în înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) activitatea economică care constă în finalizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă;..d) clădire cu destinaţie mixtă – clădire folosită atât în scop rezidenţial, cât şi nerezidenţial”.

Acelaşi act normativ prin art. 455 alin. 1 mai prevede că „Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit”.

Mai prevede acelaşi act normativ prin art. 461 alin. 4 că:”declararea clădirilor în vederea impunerii şi înscrierii acestora în evidenţele autorităţilor administraţiei publice locale reprezintă o obligaţie legală a contribuabililor care deţin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizaţie de construire.”, iar prin alin. 6 se prevede că: „în cazul extinderii, îmbunătăţirii, desfiinţării parţiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente, inclusiv schimbarea integrala sau parţială a folosinţei, care determină creşterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, proprietarul are obligaţia să depună o nouă declaraţie de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării respective, si datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiţii începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.”

Aceiaşi normă prin alin. 8 al art. 461 prevede că:”dacă încadrarea clădirii în funcţie de rangul localităţii şi zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe clădiri, impozitul se calculează conform noii situaţii, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.”

Hotărârea de Guvern nr.1/2016 normele metodologice aplicare a Legii nr. 227/2015 –titlul IX impozite,taxe,cap II –prevăde că:pct. 4. (1) în înţelesul art. 453 lit. d) din Codul fiscal, clădirea cu destinaţie mixtă este o clădire care are suprafeţe folosite în scop rezidenţial, identificate similar criteriilor de la pct. 6, respectiv suprafeţe care sunt folosite în scop nerezidenţial identificate similar criteriilor de la pct. 5.;(2) Suprafaţa clădirii cu destinaţie mixtă se compune din suprafaţa folosită în scop rezidenţial şi suprafaţa folosită în scop nerezidenţial. Delimitarea celor două suprafeţe se face pe baza criteriilor de la pct. 3, 5 şi 6.

5. (1) În înţelesul art. 453 lit. e) din Codul fiscal, în categoria clădirilor nerezidenţiale sunt incluse acele clădiri care sunt folosite pentru activităţi administrative, de agrement, comerciale, de cult, de cultură, de educaţie, financiar-bancare, industriale, de sănătate, sociale, sportive, turistice, precum şi activităţi similare, indiferent de utilizare şi/sau denumire, fără ca aceasta să intre în categoria clădirilor rezidenţiale.

(4) Clădirile în care nu se desfăşoară nicio activitate sunt considerate rezidenţiale sau nerezidenţiale în funcţie de destinaţia care reiese din autorizaţia de construire.

6. (1). În înţelesul art. 453 lit. f), clădirile rezidenţiale sunt clădiri folosite pentru locuit, alcătuite din una sau mai multe camere, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisfac cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii şi care nu sunt folosite pentru desfăşurarea unor activităţi economice.

7. Pentru încadrarea în una dintre categoriile de la art. 453 lit. d) – f) din Codul fiscal, se are în vedere destinaţia finală a clădirilor, inclusiv în cazul în care acestea sunt utilizate de alte persoane decât proprietarii lor, precum şi modul de înregistrare a cheltuielilor cu utilităţile. Proprietarii clădirilor vor anexa la declaraţiile fiscale orice document din care reiese destinaţia clădirii, precum: contracte de închiriere, contracte de comodat, autorizaţii de construire şi orice altele documente justificative.

Mai prevede acelaşi act normativ”(pct 11,16). că: -,,în sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi noţiunile au următoarele înţelesuri:…g) „destinaţia finală – modul în care o clădire sau un teren este folosit efectiv”; … „Impozitul pe clădiri şi taxa pe clădiri se stabilesc în funcţie de destinaţia finală a clădirii, care poate fi rezidenţială, nerezidenţială sau mixtă, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a contribuabilului şi se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 457 – 460 C.fiscal”.

Aceleaşi norme – titlul IX,cap. II,secţiunea a 5 a,secţiunea a6a- mai prevăd că : pct.43. „pentru clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, la adresa cărora este înregistrat un domiciliu fiscal, la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457 din C.fiscal.

44. În cazul unei clădiri cu destinaţie mixtă aflată în proprietatea persoanelor fizice, la adresa căreia este înregistrat un domiciliu fiscal, unde se desfăşoară o activitate economică, atunci când suprafeţele folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial rezultă din documentaţia cadastrală, impozitul se calculează prin însumarea impozitului aferent suprafeţei folosite în scop rezidenţial, calcul potrivit art. 457 C.fiscal, cu impozitul aferent suprafeţei folosite în scop nerezidenţial calculat potrivit art. 458 C.fiscal.

45. delimitarea suprafeţelor pentru stabilirea impozitului, în funcţie de destinaţia rezidenţială sau nerezidenţială rezultă din documentul anexat la declaraţia depusă de contribuabil la organul fiscal local competent, care poate fi după caz:..f. declaraţia pe proprie răspundere a proprietarului clădirii înregistrată la organul fiscal, în cazul în care nu există ale documente doveditoare.”
55.(1) In cazul unei clădiri executate fără autorizaţie de construire si nedeclarate de deţinătorul acesteia, organul fiscal local poate înregistra clădirea in evidente, in vederea impunerii, pe baza procesului-verbal de constatare întocmit de structurile de specialitate.

57. În vederea stabilirii impozitului pe clădiri, contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie la organul fiscal local în a cărui rază teritorială se află clădirea, în termen de 30 de zile după cum urmează:a) pentru o clădire dobândită prin acte translative ale dreptului de proprietate, de la data menţionată în act;b) pentru o clădire dobândită prin hotărâre judecătorească, de la data rămânerii definitive şi irevocabile/definitive şi executorii a hotărârii judecătoreşti, după caz;c) pentru o clădire care face obiectul unui contract de fiducie, de la data prevăzută în contract;d) pentru o clădire nou-construită, de la data dobândirii, aşa cum este prevăzută la art. 461 alin. (3) din Codul fiscal;e) pentru o clădire care a fost extinsă, îmbunătăţită, desfiinţată parţial sau care a suferit altfel de modificări, de la data la care au avut loc aceste modificări, dacă acestea au condus la modificarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%;f) pentru o clădire a cărei folosinţă a fost schimbată integral sau parţial, de la data acestei schimbări; dacă schimbarea folosinţei reiese dintr-un contract de închiriere, de comodat sau de alt tip, de la data prevăzută în contract;g) pentru o clădire desfiinţată, de la data demolării sau distrugerii.

58. Impozitul pe clădiri se stabileşte pe baza declaraţiilor prevăzute la pct. 57, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor.

60. (1) În declaraţia privind taxa pe clădiri, contribuabilul va menţiona destinaţia finală a clădirii. În cazul în care un contribuabil (A) transmite ulterior dreptul de administrare, închiriere, folosinţă sau concesiune asupra clădirii unui contribuabil (B), contribuabilul (B) îi va comunica contribuabilului (A) modificarea destinaţiei clădirii, pentru a fi declarată de contribuabilul (A) la organul fiscal competent.

61. Contribuabilii au obligaţia să depună declaraţii în termen de 30 de zile de la data apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii:a) intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;

Din normele enunţate rezultă că, orice persoană care deţine în proprietate o clădire/ imobil este obligat să o declare; că orice schimbare ,modificare a folosinţei trebuie declarată ;iar pentru clădire se datorează impozit ce se stabileşte în funcţie de categoria/încadrare – rezidenţial sau nerezidenţial – determinată în raport cu destinaţia iniţială rezultată din autorizaţie. Mai reiese din norme că ulterior autorizaţiei de construire dacă intervin schimbări, modificări impozitul se stabileşte conform destinaţie în sensul definit de norme, respectiv folosinţă efectivă rezultată din declaraţia pe proprie răspundere şi/sau în lipsa autorizaţiei conform celor din proces-verbal de constatare .

Altfel spus, impozitul se datorează şi se stabileşte în funcţie de categoria rezidenţial/nerezidenţial determinată în raport cu destinaţia efectivă evidenţiată, după caz, de autorizaţie sau declaraţia pe proprie răspundere, proces verbal de constatare.

Că este aşa rezultă din coroborarea celor statuate prin normele metodologice prin care se prevede că în înţelesul normei destinaţie finală o constituie folosinţă efectivă, că delimitarea suprafeţelor rezultă declaraţia pe proprie răspundere a proprietarului clădirii înregistrată la organul fiscal, în cazul în care nu există ale documente doveditoare.

Actele depuse atestă că recurenţii deţin un imobil în raza municipiului construit în baza autorizaţiei (având destinaţie mixtă); că ulterior, dat fiind folosinţa efectivă – locuinţă, a fost depusă cerere vizând schimbarea şi declaraţia pe proprie răspundere.

În condiţiile în care s-a depus declaraţia pe proprie răspundere, iar aceasta evidenţiază schimbarea destinaţiei pentru întreaga clădire, respectiv că imobilul/clădire are destinaţia efectivă de locuinţă şi nu altă destinaţie, raportat la normele menţionate, corect se susţine de recurenţi că refuzul autorităţii de a proceda la încadrarea şi stabilirea impozitului raportat la destinaţia efectivă este unul nejustificat, iar din această perspectivă, reţinerile primei instanţe sunt greşite.

Se susţine de intimaţi şi prin hotărârea instanţei de fond că simpla declaraţie nu este suficientă pentru încadrare, că nu s-au ataşat alte documente.

Susţinerile nu pot fi reţinute, de vreme ce norma prevede că delimitarea se face în funcţie de destinaţia (efectivă) rezultată din declaraţia pe proprie răspundere, în cazul în care nu există altă documentaţie.

Altfel, ar însemna ca orice schimbare/modificare adusă clădirii faţă de cea iniţială – autorizată cu prilejul construirii imobilului – să nu fie luată în considerare, lipsind astfel de efecte declaraţia pe proprie răspundere, ceea ce nu este scopul normei.

Se mai susţine că anterior clădirea a avut o destinaţie stabilită prin autorizaţie. Împrejurarea nu poate conduce la concluzia că pe perioada existenţei unei clădiri/construcţii nu se pot aduce modificări destinaţiei acesteia. Normele nu interzic schimbarea destinaţiei, ci prevăd că în caz de modificări, schimbări se poate încadra/determina categoria şi implicit impozitul în baza documentaţiei, inclusiv prin declaraţie pe proprie răspundere. Normele prevăd în cazul modificării o procedură de declarare, respectiv declaraţia pe proprie răspundere, iar aceasta a fost urmată de recurenţi.

Mai mult, câtă vreme organul fiscal are posibilitatea de a stabili, în lipsa autorizaţiei, categoria/încadrarea impozitului în contextul încheierii procesului-verbal de constatare, nimic nu îl împiedică, ulterior declarării de către contribuabil, să constate că proprietarul/contribuabilul a depus la organul fiscal o declaraţie falsă, iar această clădire nu este folosită efectiv şi exclusiv pentru locuit, aşa cum a fost declarată şi ca atare, să procedeze în consecinţă.

Mai susţine intimatul că organul fiscal este îndreptăţit să examineze din oficiu starea, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile, că nu s-a făcut dovada de către contribuabil că nu desfăşoară activităţi în imobil.

Susţinerea nu poate fi primită întrucât facturile confirmă declaraţia, respectiv că utilităţile sunt înregistrare şi achitate pe numele reclamanţilor recurenţi ca persoane fizice şi nu ca agenţi economici ,persoană fizică autorizată în desfăşurare activităţii economice.

De altfel, desfăşurarea activităţii economice în imobil se putea constata din evidenţele deţinute de autoritatea fiscală, în contextul declarării de venituri din activităţi, înregistrarea eventualelor contracte de închiriere în scopul desfăşurării unei activităţi economice. Faptul că nu se desfăşoară activitate economică în imobil este evidenţiat prin adresa răspuns ulterioară a primăriei în sensul că nu există autorizaţie de funcţionare pentru agent economic la adresa imobilului. În plus, adresa de la ORC relevă că la adresa imobilului nu apar înregistrări sedii sociale/puncte de lucru pentru entităţi comerciale. Or, în aceste circumstanţe, de vreme ce se evidenţiază lipsa activităţii, susţinerile se vădesc neîntemeiate.”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns