Pe lângă că a plătit în plus unui clujean sumat de 250.000 de lei, lucru constatat de Curtea de Conturi, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a depus prea târziu acțiunea judecătorească pentru recuperarea banilor, lucru confirmat de decizia definitivă a Tribunalului Cluj. Așadar, Statul a aruncat din greșeală 250.000 de lei (peste 55.000 de euro).

Prin decizia din 13 decembrie 2007, ANRP a emis titlu de conversie și apoi prin decizia din 8 octombrie 2008 s-a emis titlu de plată de 500.000 de lei în favoarea clujeanului Gheorghe Ștefan Mischinger, care a revendicat imobilul de pe strada Iuliua Maniu nr.28 din Cluj-Napoca. În aprilie 2013, Curtea de Conturi a efectuat un control la ANRP și a constatat următoarele:

”Plata sumei de 250.000 de lei, reprezentând prima tranșă din titlul de plată în valoare totală de 500.000 de lei a fost efectuată în data de 13.10.2008, așa cum rezultă din extrasul de cont din data respectivă. Plata sume de 250.000 lei, reprezentând a II-a tranșă (ar fi trebuit să fie ultima tranșă) din același titlu de plată, a fost efectuată în data de 21.12.2009, așa cum rezultă din extrasul de cont din data respectivă.

Plata sumei de 250.000 lei, achitată în plus de către ANRP, a fost efectuată în data de 23.08.2010, așa cum rezultă din extrasul de cont din data respectivă.”, se arată în raportul Curții de Conturi.

ANRP l-a dat în judecată pe beneficiar în 19 decembrie 2013, iar Judecătoria Cluj-Napoca l-a obligat pe Mischinger să restituie suma de 250.000 de lei, actualizată cu indicele de inflație. Acesta a atacat sentința cu apel la Tribunalul Cluj, care a schimbat în totalitate situația.

Ambele instanțe au consemnat că autoritatea Statului a plătit în mod nejustificat cei 250.000 de lei, numai că a doua instanță a decis și că ANRP s-a trezit prea târziu.

”Din analiza conținutului raportului întocmit și a documentației ce a stat la baza emiterii acestuia, pusă la dispoziția instanței de Curtea de Conturi a României,, se reține că în dosarul de despăgubire nr. 1423/2006 al pârâtului Mischinger Gheorghe Ștefan, plata efectivă a despăgubirii datorate acestuia a fost efectuată în două tranșe a câte 250.000 Lei (Ron), în anii 2008 și 2009, iar ulterior în anul 2010 a mai fost efectuată o plată suplimentară de 250.000 Lei (Ron) în mod nejustificat și nelegal de către ANRP.

Din consemnările existente în Raportului Curții de Conturi a României, reiese faptul că plata s-a efectuat motivat de anumite disfuncționalități de organizare în cadrul instituției, deși în conformitate cu prevederile art. 2|din H.G. nr. 361/2006, dar și ale prevederilor Ordinului MFP nr. 1917/2005, la data efectuării plății reclamanta ar fi trebuit să cunoască atât paguba cât și persoana obligată la restituire.”, a reținut instanța Tribunalului.

În apelul clujeanului se arată că ”dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la data de 10 august 2010, când s-a făcut plata, iar acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2013 s-a formulat cu încălcarea termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.”. Și Tribunalul i-a dat dreptate

Motivarea Tribunalului Cluj

”Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, a actelor dosarului și a textelor de lege incidente în cauză, instanța reține următoarele:

Susținerile apelantului, în ceea ce privește intervenirea prescripției în speță, sunt întemeiate.

Astfel, se constată că dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale Decretului nr. 167/1958, raportat la data efectuării plății, 23.08.2010, și că termenul de prescripție este de trei ani, conform art. 3 din Decret.

Nu pot fi reținute susținerile intimatei că suma are un regim fiscal, reglementat de O.G. nr. 92/2003, întrucât la art. 1 din O.G. nr. 92/2003 se stabilește sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală și se prevede că:  “Prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.” Ori, în speță, nu suntem în prezența unui impozit sau a vreunei taxe.

De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile prevederile Noului Cod civil, intrat în vigoare la 1.10.2011, câtă vreme, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, “prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.

Reținând că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, tribunalul constată că doar cazurile de întrerupere a cursului prescripției prevăzute la art. 16 din Decret pot fi analizate în speță. Ori, între acestea nu se găsește cazul invocat de către intimată și prevăzut doar în Noul Cod civil, la art. 2537 pct. 4, referitor la punerea în întârziere, prin notificarea adresată apelantului.

Ceea ce se dispută în cauză este momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, dat fiind că, la art. 8 din Decretul nr. 167/1958, se prevede că prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Ori, în speță, reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, adică faptul că s-a făcut o nouă plată a sumei de 250.000 lei, deși fusese achitată anterior, cât și pe cel care răspunde de ea, adică pe pârât, încă de la data efectuării plății – 23.08.2010.

Acela a fost momentul la care reclamanta ar fi trebuit și ar fi putut să aibă cunoștință de aceste 2 elemente necesare pentru a formula acțiunea în restituire, astfel încât de la acel moment a început să curgă termenul de prescripție, în concordanță cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, conform cu care: “prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”.

Chiar și dacă nu s-ar fi efectuat un control al Curții de Conturi, reclamanta deținea toate informațiile – plățile efectuate, suma datorată efectiv și numele pârâtului  – pentru a cunoaște că s-a efectuat o plată în plus și pentru a putea cerere restituirea acesteia.

Așadar, dreptul la acțiune nu s-a născut în momentul efectuării controlului Curții de Conturi, ci chiar din momentul efectuării plății nedatorate.

Cum de la data de 23.08.2010 și până la data introducerii acțiunii, 19.12.2013, au trecut mai mult de trei ani, se constată că a intervenit prescripția dreptului la acțiune.

Față de considerentele de fapt și de drept reținute anterior și în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantul pârât Mischinger Gheorghe Ștefan, împotriva Sentinței civile nr. 9634/26.09.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va schimba, în sensul că va admite excepția prescripției. Pe cale de consecință, acțiunea civilă formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâtul Mischinger Gheorghe Ștefan, va fi respinsă, ca prescrisă.”

Raportul Curții de Conturi a arătat și că prețurile la despăgubiri au fost umflate. Citește aici!

Comments

comentarii