CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Lucia-Francesca Lupașcu, absolventă a Facultății de Drept a Universității București, are a doua medie la probele teoretice (8,80) și a fost notată cu 10 la proba interviului de la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. ”Sinceritatea și cunoașterea de sine sunt două elemente-cheie”, spune tânăra în interviul acordat Clujust.ro
Clujust: Cum a fost concursul? Ce probă ți s-a părut mai dificilă?
Lucia-Francesca Lupașcu: În primul rând, obositor, solicitant. A necesitat o pregătire asiduă pe tot parcursul facultății, iar dificultatea subiectelor de la probele juridice a fost considerabilă. Anul acesta a debutat în septembrie 2022 și s-a terminat în martie 2023, după afișarea rezultatelor la interviu. Au fost 6 luni de mare încărcătură emoțională, de bucurie, speranță, dar și de incertitudine și îngrijorare. Este un concurs de cursă lungă în care echilibrul psihic este foarte important. Aș spune că este un concurs complet, deoarece verifică temeinic cunoștințele teoretice, însă are și această latură de evaluare psihologică și umană, adică examenul psihologic și interviul, dualism care mi se pare necesar pentru evaluarea unui viitor magistrat.
Proba de tip grilă a fost destul de dificilă, aspect care s-a văzut și după afișarea notelor. Probele scrise nu au fost neapărat extrem de dificile, însă baremele au avut un nivel de exigență înalt.
Esti printre cei cu 10 la interviu, cea mai dezbătută probă în spațiul public. Ce contează la această probă ca să treci? Ce sfaturi ai?
Aș spune că două lucruri contează mult pentru a promova interviul: pe de o parte, a avea pasiuni și a le cultiva constant, cu dăruire. Pe de altă parte, sinceritatea, spontaneitatea, onestitatea. Am să detaliez ce presupune fiecare, în opinia mea.
În primul rând, cred eu, sinceritatea este un atribut personal destul de transparent. Este greu să simulăm sinceritatea, iar dacă am încerca s-o facem, lucrurile ar fi, cert, în defavoarea noastră. Spre exemplu, dacă pasiunea mea nu este istoria (ori psihologia, filozofia etc), e inutil să citesc cărți din acest domeniu cu 2 luni înainte de interviu și să vorbesc despre ele, pentru a părea că știu mai multe decât știu. Nu cred în acumulările pe ultima sută de metri. Cu privire la realizările profesionale și personale, ele trebuie expuse onest, fără augmentări inutile, dar nici minimizate, căci vorbele nesusținute de fapte sunt o arhitectură fragilă. Cu aceste gânduri am pornit la drum, mi-am completat foaia de prezentare cât se poate de sincer și am păstrat aceeași mentalitate și pe parcursul interviului.
În al doilea rând, ceea ce mi-a dat încredere și curaj (două argumente puternice în stăpânirea emoțiilor) a fost faptul că m-am cunoscut foarte bine și am știut că singura soluție este să arăt exact cine și cum sunt ca om. Mai exact, am vorbit deschis despre hobby-urile mele (cum se știe, chiar în fișa de prezentare, ultima rubrică vizează hobby-urile, pasiunile) pe care le-am cultivat și format continuu de-a lungul anilor. Desigur, în etapa prezentării și în etapa comentariului citatului, este foarte lesne de observat de către comisie, din felul cum ne exprimăm și gândim, dacă ceea ce spunem este chiar valoarea în care credem.
Cu titlu de exemplu, am vorbit despre scriitorul preferat și am fost întrebată ce semnificație cred că are un citat pe care l-am întâlnit într-una din cărțile sale. Pentru că a fost un citat în care am crezut și cred cu tărie, nu mi-a fost dificil să explic ceea ce înțeleg, ba chiar am arătat cum se aplică spusele scriitorului în viața mea cotidiană. Citatul era: „Nimic din ce s-a făcut cu uitare de sine nu s-a făcut în zadar” (Stefan Zweig). Am exemplificat apoi un lucru pe care eu l-am făcut cu uitare de sine și care mi-a adus bucurii.
Cu privire la etapa comentariului citatului, cred că este evident cât de importantă este capacitatea de argumentare și exprimare, atât în scris, cât și oral. Cred că această etapă este fundamentală, deoarece sunt trăsături definitorii pentru un magistrat. În plus, nimeni nu are pretenția să cunoaștem în profunzime opera și viziunea autorului citatului, acesta fiind de cele mai multe ori extrem de general, operând cu concepte de bază pentru viitoarea carieră, precum: decizie, dreptate, adevăr șamd. Cu alte cuvinte, trebuie să fim capabili să spunem ceva despre astfel de concepte și să argumentăm.
Prin urmare, cred că sinceritatea și cunoașterea de sine sunt două elemente-cheie. Fără să critic abordarea nimănui asupra acestei probe, menționez că nu am făcut pregătire specială în vederea interviului. Nu am citit ceva anume în vederea interviului, ci am citit ceea ce mi-a plăcut și mi s-a potrivit, ca o constantă în anii de liceu și studenție. Ca sfat, deci, pe lângă cele spuse anterior, ar fi acela ca fiecare candidat să se autoevalueze și să-și cultive pasiunile, deoarece interviul urmărește preponderent analiza persoanei, a omului, nu a juristului. Nu în ultimul rând, cred că este important să nu uităm să răspundem la ceea ce suntem întrebați, nu la posibile întrebări conexe. Să nu încercăm să conducem interviul, urmărind a bifa, pragmatic, aspecte pe care comisia nu consideră oportun să le aducă în discuție.
Ce îți dorești să devii, procuror sau judecător, și de ce?
Judecător. Este ideea cu care am pornit la drum în acest concurs, însă nu exclud ca, pe parcursul anilor de Institut, să-mi schimb opțiunea. Principalul argument este acela că misiunea judecătorului se pliază cel mai bine pe trăsăturile mele de caracter. Mai concret, redactarea de hotărâri judecătorești presupune abilități de exeget pe care simt că le am și pe care le-am exersat încă din școală, dar și în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene (parteneriatul cu Sorbona al Facultății de Drept a Universității din București). Capacitatea de observație și gândire critică, precum și de analiză permanentă a cel puțin două interese aflate în concurs sunt trăsături pe care cred că le am și care sunt necesare unui judecător.
Cum crezi că trebuie să fie un judecător atât la instanță, cât și înafară?
La instanță, ar trebui să fie un om conștient în fiecare clipă de misiunea sa socială, de însemnătatea pe care deciziile sale o au asupra oamenilor. Mai presus de toate, să nu accepte niciun fel de influență sau presiune exterioară. Dezideratul lui Kant ar trebui să i se aplice: fă-ți datoria, din datorie. Judecătorul trebuie să aibă o gândire logică, pragmatică și limpezime în argumente, o minte structurată. Îl văd ca pe un bun observator al firii umane, cu abilități de psiholog, care nu uită că are în fața ochilor părți care sunt, înainte de toate, oameni. Cred totodată că a fi un bun coleg este un corolar al unei minți potrivite pentru magistratură.
În viața de zi cu zi, judecătorul este principial. Cred că este fundamental să nu abdicăm de la principiile noastre, cu condiția ca acestea să nu fie pripite și deconectate de realitate. Experiența de viață, profesională, cultura și educația unui magistrat fac ca acest deziderat să nu fie pur ipotetic. Magistratul este un om cu vederi largi, înțelept, cu o neobosită aplecare spre cultură și cunoaștere. Apoi, cred că judecătorul nu poate fi excentric, în viața cotidiană, deoarece el este și imaginea unui principiu, acela al justiției, iar justiția este prin excelență echilibrată și demnă. Viața din afara instanței, cred eu, nu poate fi cu totul disociată de cea profesională. Judecătorul ar trebui să fie un om care acordă respect tuturor profesiilor și categoriilor sociale, un om empatic, care să știe să comunice, un om care știe să lege prietenii, un om tolerant. Având o profesie stresantă, cred că ar trebui să aibă preocupări personale și sociale care să-l ajute să se deconecteze, din când în când și, evident, în afara serviciului, de presiunea stresului pe care il resimte.
Nu te sperie faptul că este criză de judecători și sunt supraîncărcați?
Nu mă sperie, din două motive: magistratura a fost singura mea opțiune la terminarea facultății, fiind convinsă (cel puțin în acel moment și acum) că nu-mi doresc să am o altă profesie juridică. Am făcut practică în mai multe locuri în timpul facultății și am simțit că magistratura este cea care mi se potrivește. Astfel, fiind dorința mea, iau această profesie și cu aspectele sale pozitive, plăcute, și cu cele mai puțin plăcute. În al doilea rând, cred că lucrurile vor intra pe un făgaș mai bun și că, în timp, criza de judecători se va rezolva.
Cum îți explici faptul că sunt tot mai puțini candidați pentru INM?
Este adevărat că, personal, nu am analizat situația admiterilor din ultimii 10-15 ani, însă înțeleg că numărul candidaților este în scădere. Pot fi cauze multiple, de exemplu, dificultatea profesiei în sine și stresul pe care îl presupune, zvonurile care apar în spațiul public cu privire la concurs (care susțin, uneori, ideea că este un examen foarte dificil), faptul că acesta se întinde pe o perioadă lungă de timp, presupunând un stres de lungă durată etc. Desigur, poate că a crescut atractivitatea altor profesii juridice, în detrimentul magistraturii, iar absolvenții se orientează către acestea.
Ce părere ai despre toate teoriile conspirației legate de concurs, pe care le spun cei care pică?
Este o întrebare la care mă bucur să pot răspunde. Nu cred și nu am să cred în teoriile conspirației lipsite de o bază obiectivă. Toți candidații știu câtă muncă este în spatele unui rezultat bun sau chiar mai puțin bun, cât consum emoțional și câtă dăruire. Este un concurs unde concurența este, încă, destul de mare, iar numărul de locuri este limitat. Teoriile conspirației nu puteau ocoli acest concurs, ele există la toate nivelurile. Ele există și în ceea ce privește admiterile în alte profesii juridice. Poate că teoriile conspirației apar, uneori, din rea-credință. Alteori, e vorba pur și simplu de o incapacitate de autoevaluare sau de gestionare a unui eșec.
Teorii ale conspirației există dintotdeauna, însă dacă le-am da crezare și nu le-am privi cu un ochi critic, nu am mai întreprinde nimic, nu am încerca nimic, ne-am pierde credința în noi și în oameni. Adaptând spusele lui Octavian Paler, aș zice că este de ajuns să ne pierdem speranța, pentru ca eșecul să nu mai fie decât o formalitate. Îndemn, așadar, toți viitorii candidați să studieze cât pot de mult, cu credința că vor reuși, chiar dacă au picat anterior. Fiecare are șansa lui, iar eu cred că, adesea în viață, lucrurile nu se întâmplă exact când ne-am dori, ci într-un moment care, chiar fără să bănuim, este mai prielnic pentru noi.
Există, să zicem așa, o concurență între absolvenții UniBuc și UBB la concursul pentru INM? Anul acesta ați câștigat voi.
Această concurență există la mai toate concursurile, atât de admitere în profesie, cât și studențești. Cunosc această concurență și mă bucur că există, cred că este benefică și ne determină pe fiecare să dăm tot ce putem și să fim mai buni.
