Decanul de suflet Andrea Chiș le-a vorbit absolvenților din suflet: ”Să vă păstrați autenticitatea!” VIDEO

Pentru a patra oară, profesoara de procedură civilă Andrea Chiș a fost aleasă decan de suflet al absolvenților de la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai Cluj. Aceasta a vorbit în discursul emoționant și motivant de la festivitate despre autenticitate, flexibilitate, integrarea diversității, generozitate și bunătate. Mai jos puteți vedea și citi discursul.

Ca în fiecare an, în acest moment care reprezintă încununarea muncii noastre de 4 ani, simt două tipuri de emoție. Simt emoția pe care am trăit-o atunci când eram în postura voastră, în urmă cu 22 de ani, când am absolvit aceeași facultate și, ca la fiecare examen, simt și emoția voastră. Așa cum simt bucurie amestecată cu puțină melancolie și poate cu puțină teamă de necunoscutul care vă așteaptă.

Cred că profesorul pe care îl alegeți ca decan de suflet este profesorul cu care împărtășoți cele mai multe valori, profesorul cu care vă asemănați, în opinia voastră, cel mai mult sau profesorul care este un om cum ați vrea și voi să deveniți. De aceea, cred că rolul decanului de suflet este să vă vorbească despre valori. În alți ani, am vorbit despre valori ca adevărul, libertatea, responsabilitatea, încrederea în oameni, iubirea (deși unii spun că acesta ar fi doar un mijloc pentru atingerea valorilor). Azi, am ales să vă vorbesc despre altceva. Am ales să vă vorbesc despre valori cum ar fi autenticitate, flexibilitate, integrarea diversității, generozitate, bunătate.

Sunteți în fața unor mari alegeri, probabil în fața celor mai mari alegeri în viața voastră. M-ați întrebat ieri, la cursul de suflet de unde știți ce ar trebui să deveniți și eu v-am răspuns că trebuie să vă gândiți fiecare cum sunteți, la ce sunteți cei mai buni, ce v-ar plăcea să faceți.

De exemplu, dacă vă place să vă bateți în idei, să construiți cauza de la bun început, să vorbiți mai mult, să nu stați închiși într-un birou, ați putea să vă faceți avocați. Dacă sunteți dintre cei care vor să decidă, dacă aveți sau credeți că vă puteți dezvolta facultățile de ascultare, puteți deveni judecători. Dacă preferați să stați la birou și să redactați acte, poate e bine să vă faceți notari. Și exemplele ar putea continua.

Ceea ce contează până la urmă, indiferent de profesia juridică pe care o veți alege, este să vă păstrați autenticitatea, să rămâneți aceiași oameni care sunteți acum, să nu jucați după regulile altora, să nu deveniți ceea ce credeți că alții ar dori să deveniți, să nu vă transformați într-o persoană pe care, peste 10 ani, când ne vom întâlni din nou, ncii voi înșivă nu o veți mai recunoaște.

Nu încetați să faceți lucrurile care vă plac, să vă întâlniți cu oamenii cu care vă face plăcere să vă petreceți timpul, să cunoașteți oameni noi, să aveți stilul vostru de a vă îmbrăca, de a vorbi, de a vă purta în general. Fiți tot timpul, și de acum încolo, exact ceea ce sunteți! Nu lăsați adultul din voi să ucidă unicitatea copilului care sunteți încă astăzi!

Fostul meu diriginte, fie iertat, obișnuia să ne spună că atunci când natura sau Dumnezeu ne-a creat pe fiecare din noi, a rupt apoi tiparul. Cred că e important să respectăm voința Lui și să rămânem în continuare în tiparul în care ne-a creat, să nu încercăm să ne încadrăm în tiparele altora.

Și pentru că în timpul acestui an în care am învățat o grămadă de procedură civilă, am schimbat și idei, ne-am adaptat ideilor celorlalți, am acceptat ideile celorlalți, am învățat să ne schimbăm ideile acceptându-le pe ale celorlalți, cred că am învățat și mai mult, dacă era necesar, să devenim și flexibili.

Succesul în viață sau poate sursa tinereții veșnice este să nu încetăm niciodată să învățăm de la ceilalți, să recunoaștem atunci când greșim și să ne corectăm. Cred că este foarte important să rămânem în continuare deschiși spre orice opinie, spre orice schimbare. Și să nu încercăm să controlăm totul, dacă tot suntem la flexibilitate. Pentru că toți avem tendința, și în special voi la această vârstă, să fim chitiți pe un anume scop: Eu vreau să fac cutare lucru, eu vreau să mă căsătoresc cu cutare persoană. Să știți că lucrurile nu pot fi controlate și atunci flexibilitatea ne învață să ne adaptăm, de fapt, tuturor lucrurilor care vin spre noi.

Și dacă tot am vorbit despre flexibilitate și acceptarea schimbărilor, despre a fi pe val și nu împotriva valului, am ajuns la cea de-a treia valoare despre care doream să vă vorbesc: integrarea diversității.

Dimineața aceasta am avut o discuție extrem de instructivă cu unul dintre cei mai fericiți oameni pe care îi cunosc și asta pentru că are o inteligență emoțională ieșită din comun. Îmi spunea că cele două fetițe ale lui sunt extrem de diferite. Dacă le pune să se joace aranjând în ordine niște cifre din jucării colorate, una le va așeza în ordine aritmetică, iar cealaltă după culori. Și știți ce? Fiecare are dreptate, pentru că, deși atât de diferite, fiecare a aranjat acele cifre folosindu-se de inteigența dominantă pe care o are, una o inteligență matematică dominantă și cealalată o inteligență emoțională.

Iată deci că trebuie să învățăm să integrăm diversitatea, să învățăm că poate alții au alte valori decât noi, se ghidează după alte principii decât noi, dar asta nu înseamnă că nu au dreptate.

Nu trebuie să încercăm să-i schimbăm nici pe alții, nici dacă sunt copiii noștri, nici dată sunt părinții, nici dacă e vorba de partenerul de viață, colegii, prietenii, oamenii care vă înconjoară, încercând să-i înghesuiți în paradigma voastră. Acceptați că se poate trăi și după alte reguli, alte valori, folosind diferite nivele de inteligență. În realitate, nu-i putem schimba pe ceilalți.

Ce putem schimba însă? Putem schimba raportarea noastră la ei. Putem să încercăm să comunicăm cu ei, văzându-le calitățile, pentru că știm că natura umană este fundamental bună. Și atunci văzând calitățile celorlalți, vom reuși să le acceptăm, în cele din urmă, și defectele.

Am ajuns și la a patra valoare, care este generozitatea Uneori uităm să dăruim, uităm cât de bine este când dăruim, când ne dăruim, că, de fapt, ne face mult mai fericiți decât momentul când acceptăm un dar. Cred că este importantă să fim generoși în orice facem, dar în special, pentru că tot vorbim de absolvenți, să fim generoși în schimbul de idei între noi.

Mi-au spus cei care au intrat la Institutul Națonal al Magistraturii anul trecut – INM care promovează competiția, cu care eu nu sunt absolut de acord, sunt pentru generozitate, colaborare –  că a fost primul an în care și-au făcut împreună temele de casă. Și au ajuns la concluzia că în acest fel au devenit mai bogați, s-au inspirat unii de la ceilalți, și, în cele din urmă, au avut și mai mult timp liber. Iată deci că generozitatea este o valoare care ne va face mai fericiți.

Ați observat, poate, că și cărțile se scriu azi de mai mulți autori. E tot o formă de generozitate și de integrare. Fiecare este mai bun decât celălalt într-un anumit domeniu și acceptă să-și supună ideile observațiilor celuilalt și să le schimbe, atunci când argumentele prezentate sunt mai puternice decât cele la care s-ar fi putut gândi singur.

Despre bunătate. Fiți buni! Fiți buni în primul rând cu voi înșivă! Pentru că dacă nu sunteți buni cu voi înșivă, nu aveți cum să fiți buni cu ceilalți. Nu puteți să-i faceți fericiți pe cei din jurul vostru, dacă voi înșivă nu sunteți fericiți, dacă fericirea nu o aveți deja în voi.

Mentorul meu și al multor colegi de-ai mei, domnul profesor Liviu Pop, ne spune adesea că putem fi chiar exigenți cu bunătate. Știți și voi că acceptați mai ușor o notă proastă de la un profesor care vă vrea binele decât una bună de la cel care v-a umilit mai întâi.

Ceea ce vă doresc eu pentru viitor este să aveți încredere în voi, pentru că sunteți foarte buni și aveți toate șansele să reușiți! Vă doresc să vă concentrați cât se poate de bine ca să treceți cu bine examenele de admitere în profesiile juridice și nu numai, pentru a dovedi cât mai repede măsura cunoștințelor voastre! Vă doresc să nu încetați niciodată să vă urmați visele! Și nu în cele din urmă, folosindu-mă de titlul unei cărți care-mi place, să nu uitați să fiți fericiți!

În final, în numele colegilor mei profesori, vreau să vă mulțumesc pentru tot ce învățăm și noi în fiecare an de la voi, pentru că datorită vouă ne păstrăm mereu mintea și inima treze! Îmi doresc să ne revedem peste 10 ani și să depănăm povești de viață de succes!

andrea chis discurs 2016 clujust

În momentul în care le-a împărțit diplomele de absolvenți, Andrea Chiș și-a îmbrățișat foștii studenți.

andrea chis imbratisare clujust

Comments

comentarii

„U” Cluj reușește o partidă bună pe Cluj Arena, însă Poli Iași egalează în prelungiri printr-un gol controversat.... Citește mai mult
Ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania s-au decuplat oficial de la sistemul electric rusesc și au fost racordate la sistemul electric european. „Este o zi istorică”, spune președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.... Citește mai mult
Sărbători fericite!
APBCT

Lasă un răspuns