Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la ÎCCJ explică în motivarea deciziei nr.10/2019 de ce nu poate fi acuzat de mărturie mincinoasă un martor care a participat la comiterea infracțiunii și a fost judecat separat.

Prin respectiva decizie, judecătorii ÎCCJ au stabilit că ”participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.”

În motivarea deciziei se arată următoarele:

”O persoană citată în calitate de martor, care spune adevărul, se poate autoincrimina, iar dacă nu spune adevărul, evitând o autoincriminare, poate comite infracţiunea de mărturie mincinoasă. Acest mecanism duce, în realitate, la punerea sub învinuire a persoanei audiate ca martor, ceea ce este inechitabil dacă, anterior audierii persoanei în calitate de martor, organele de urmărire penală aveau date din care rezultă, cu evidenţă, participarea acesteia la comiterea faptei ce face obiectul audierii în calitate de martor.

Disjungerea cauzei este doar o măsură procesuală, pentru buna soluţionare a unei cauze, însă, în realitate, ambele dosare – cel iniţial şi cel nou-format ca urmare a disjungerii – constituie o singură cauză. Chiar dacă legea procesual penală permite audierea unui participant la săvârşirea infracţiunii – cu privire la care se pronunţase anterior o hotărâre de condamnare definitivă – în calitate de martor în cauza disjunsă, acesta nu poate fi un martor veritabil, în sensul normei de incriminare prevăzute de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

Martorul veritabil este acela care nu a participat în niciun fel la săvârşirea infracţiunii, ci doar are cunoştinţă despre aceasta, respectiv are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări esenţiale care determină soarta procesului.

Participantul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală este, în realitate, un “martor asimilat”, pentru care legea nu instituie o calitate procesuală specifică, dar care are o strânsă legătură cu infracţiunea dedusă judecăţii, participantul la comiterea ei fiind condamnat anterior printr-o hotărâre definitivă.

Raportând distincţiile teoretice, expuse anterior, la problema de drept supusă dezlegării, rezultă că participantul la comiterea unei infracţiuni care a fost judecat separat de ceilalţi participanţi şi audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 din Codul penal.”, se arată în Decizia nr. 10/2019 din Dosar nr. 377/1/2019

Textul complet al Deciziei

Comments

comentarii