O hotărâre judecătorească demnă de urmat în litigiile dintre părinți cu privire la legăturile acestora cu copiii.

Prin sentința civilă nr.251/2020, Judecătoria Galați a obligat o femeie să plătească către fostul soț suma de 7.000 de lei cu titlu de daune morale, sumă din care 3.000 lei reprezintă daune pentru prejudicial moral cauzat de către fosta soție, ale cărei atitudini și comportament au avut un impact negativ nu numai în ceea ce privește pe cei doi copii, dar și pe reclamantul din cauză, acțiunile constante în sensul limitării contactului părinte – copil neputând avea decât consecințe păgubitoare în plan moral și psihic, mai ales în condițiile în care, astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat, reclamantul a făcut eforturi îndelungate pentru restabilirea legăturii cu cei doi minori, subminate de către fosta soție, prin maniera negativă în care îi influențează pe minori în relația cu celălalt părinte.

Prin cererea de chemare în judecată au fost formulate mai multe petite, însă ne vom opri, în primul rând, asupra celui care a fost soluționat prin obligarea fostei soții la plata de daune morale către fostul soț pentru comportamentul de a submina legătura acestuia din urmă, cu cei doi copii minori.

În practică, situațiile de acest gen sunt des întâlnite, de obicei ambii părinți ducând o politică menită să alieneze copiii de celălalt părinte.

Ineditul soluției pronunțate constă în faptul că instanța s-a pronunțat în favoarea bărbatului care a solicitat daune morale de la fosta soție tocmai pentru comportamentul acesteia de a obstrucționa derularea firească a relațiilor sale cu minorii.

Atfel, fostul soț a solicitat, printre altele și acordarea de daune morale în valoare de 3000 lei prilejuite de defăimarea și denigrarea imaginii acestuia în societatea civilă, prin acuzații de pedofilie și instigare a părinților, pe domeniul public, în parcul de joacă al copiilor din Micro 19 – Galați în data de 09.07.2015 precum și denigrarea sa în Piața publică din micro 19- Galați din data de 03.08.2014, când a fost scuipat și jignit în fața copiilor.

În motivarea în fapt a cererii, a arătat că a fost căsătorit cu pârâta în perioada 2003-2013, iar din căsătorie au rezultat 2 copii, unul născut în data de 14.05.2004 și celălalt născut în data de 13.08.2006.

Prin sentința de divorț din anul 2013, instanța a dispus, printre altele, ca domiciliul minorilor să fie stabilit la domiciliul mamei, iar exercitarea autorității părintești asupra celor doi minori sa se exercite în comun de ambii părinți, instituindu-se în sarcina pârâtei obligația de a-i permite a avea legături personale cu minorii conform programului stabilit.

De la pronunțarea hotărârii de divorț fosta soție a încălcat în mod sistematic și repetat obligația instituită de către instanța de judecată de a-i permite să aibă legaturi personale cu propriii copii, pentru infracțiunea prevăzută prin art.379alin. (2)din C.penal -nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului, fiind sancționată cu 30 zile de muncă în folosul comunității.

Reclamantul a precizat că de fiecare dată când se prezenta la domiciliul pârâtei sau în locul stabilit cu aceasta pentru a lua copiii in vederea petrecerii week-end-ului sau a vacantelor împreuna, aceasta a făcut diverse scene, umilindu-l în public și folosind un limbaj vulgar, adresându-i injurii, scuipându-l și adoptând tot felul de atitudini specifice persoanelor cu grave dereglări si tulburări mintale, în fata copiilor lor. Nu de puține ori, prezentându-se la locul stabilit pentru a lua copiii la ora 17.00, trebuia să aștepte câte 30-40 minute în plus, fiindu-i aduși copiii doar după numeroase și insistente apeluri telefonice.

Mai arată că toate aceste scene și atitudini au un efect devastator asupra integrității psihice a copiilor afectând într-un mod ireversibil și dramatic dezvoltarea psiho-socială a acestora, creându-li-se o percepție total eronată și nocivă cu privire la relațiile inter-umane, dat fiind faptul că aceștia sunt martorii scenelor violente si vulgare ale mamei lor.

Învederează că la data de 31.07.2015, când s-a prezentat pentru a prelua copiii în vacanță, conform sentinței, nu numai că nu au fost aduși, dar a fost jignit, umilit, acuzat că a hărțuit copiii.

În hotărârea pronunțată, instanța a reținut următoarele:

Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că și după desfacerea căsătoriei relația dintre părți a continuat a fi deosebit de conflictuală, manifestându-se astfel pe mai multe planuri, dar în special în raporturile cu cei doi copii minori, cu firesc și evident impact asupra dezvoltării psiho-sociale a acestora.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (hotărâri judecătorești, ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați), între părți s-au formulat plângeri penale reciproce, s-au purtat numeroase procese, în mare parte inițiate de pârâtă, tinzând fie la decăderea reclamantului din drepturile părintești (cerere respinsă prin sentința civilă nr. 5657/27.07.2016 a Judecătoriei Galați, fie la exercitarea exclusivă a autorității părintești de către aceasta asupra celor doi copii ai părților, fie la urmărirea penală și sancționarea reclamantului pentru fapte de abuz sexual asupra copiilor săi, fie restricționarea legăturilor personale tată-copii prin solicitarea de emitere a ordinului de protecție  respinsă ca nefondată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul afirmă că pârâta, prin faptele sale, a nesocotit dreptul acestuia la demnitate și integritatea fizică și psihică, respectiv dreptul acestuia de a avea și menține legături personale firești cu cei doi copii minori ai părților.

Reclamantul a mai susținut că la data de 09.07.2015, a fost defăimat și denigrat de pârâtă în public, fiindu-i aduse acuzații de pedofilie în prezența persoanelor din parcul de joacă în care se aflau copiii acestuia

Incidentul reclamat a fost înregistrat video de ambele părți din cauză, derularea evenimentelor astfel cum a fost prezentată de reclamant nefiind contestată de pârâtă.

Instanța reține că deși părțile se află de mai mulți ani într-o perpetuă stare conflictuală care nu s-a atenuat odată cu trecerea timpului ulterior separării acestora, totuși atitudinea manifestată de pârâtă este una de natură a leza nu numai interesele legitime ale minorilor, dar și pe cele ale tatălui de a păstra legături personale cu copiii săi.

Incidentul reclamat în speță este grăitor în acest sens, conversația ostilă dintre părți fiind îndreptată de către pârâtă și spre copii, acestora fiindu-le întrerupt jocul și chemați de mamă să asiste la dispută, incitați împotriva tatălui și interogați de o manieră a le fi insuflate răspunsuri prestabilite. Se reține astfel poziția pârâtei astfel cum transpare din înregistrarea video (minut 6:08), aceasta întrebându-l pe băiat: „vrei să-l îl vezi pe tatăl tău? Are ce căuta tatăl tău în parc? Vii supărat acasă că l-ai văzut pe tatăl tău?”

Evident că atitudinea și comportamentul pârâtei a avut un impact negativ nu numai în ceea ce privește pe cei doi copii, dar și pe reclamantul din cauză, acțiunile constante în sensul limitării contactului părinte – copil neputând avea decât consecințe păgubitoare în plan moral și psihic, mai ales în condițiile în care, astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat, reclamantul a făcut eforturi îndelungate pentru restabilirea legăturii cu cei doi minori, subminate de către fosta soție, prin maniera negativă în care îi influențează pe minori în relația cu celălalt părinte.

Este de prezumat că lipsirea tatălui de posibilitatea nu numai de a menține, dar și de  a stabili o legătură cu copiii săi într-o perioadă de vârstă fragedă a acestora în care orice distanțare mai mare în timp față de părinte este mai dificil de recuperat, este cauzatoare de suferințe morale pentru acesta.

Hotărârile judecătorești adoptate cu privire la relațiile dintre părți, dar și cu privire la modalitatea de păstrare a legăturilor personale ale tatălui cu copiii acestuia au confirmat maniera dăunătoare în care a fost influențată viața reclamantului.

Pentru un părinte și copilul său, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat, orice acțiune contrară contravenind drepturilor consacrate de art. 8 din CEDO.

Instanța constată că situația de fapt reținută în paragrafele anterioare astfel cum a rezultat din ansamblul probatoriului administrat în cauză este de natură să configureze ca fiind întrunite în speță condițiile răspunderii delictuale a pârâților, respectiv fapta ilicită, prejudiciul moral cauzat reclamantului, vinovăția și raportul de cauzalitate între acțiunile dăunătoare ale acestora și suferințele morale ale reclamantului.

În ceea ce privește despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale, acestea sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Raportat la prezenta cauză, față de faptul că între cele două părți neînțelegerile sunt mai vechi, față de faptul că reclamantul a fost nevoit să facă față distanțării față de propriii copii, luând în calcul consecințele negative minime suferite de reclamant, față de faptul că acest comportament al pârâtei nu trebuie încurajat printr-un comportament similar al celeilalte părți, instanța apreciază că suma de 3.000 lei este suficientă și rezonabilă pentru acoperirea prejudiciului încercat.

Cu privire la daunele morale în cuantum de 4.000 de lei acordate fostului soț, acesta i-a imputat fostei soții, fapta de defăimare și denigrare a imaginii acestuia în unitatea în care lucrează, Arcelor Mittal Galați față de colegii de la locul de munca, dar si de la alte Departamente din Combinatul Siderurgic Galați: Departamentul Zincare, Departamentul Securitate, Departamentul Resurse Umane, Departamentul Invățământ.

În concret, a arătat că pârâta l-a caracterizat în fața colegilor de muncă ca fiind „pedofil”, respectiv i-a atribuit în mod fals acțiuni de abuz sexual asupra propriilor copii, afirmații făcute de aceasta în cursul anului 2017.

De asemenea, reclamantul a acuzt-o pe pârâtă de difuzarea către colegii de serviciu, prin e-mail, a datelor cu caracter personal fără acordul său, privind starea de sănătate, respectiv Biletul de ieșire din Spital si Fișa medicală de la locul de muncă

Unul dintre martorii audiați, fost coleg de secție al reclamantului în cadrul Arcelor Mittal SA, a declarat că o cunoaște pe pârâtă doar din vedere, nu a discutat niciodată cu aceasta personal, dar a asistat la discuții purtate de aceasta cu fostul soț, în cursul lunii noiembrie 2017, în timp ce se afla în autobuzul care efectuează transportul din oraș către locul de muncă. A arătat martorul că pârâta a informat pe celălalt coleg asupra faptului că a pornit un proces împotriva fostului soț întrucât acesta ar fi abuzat de cei doi copii ai săi, a „băgat mâna în chiloți”  și a dormit în același pat cu fiica sa care a avut, apoi, „dureri câteva zile”. A precizat martorul că în timp ce relata aceste împrejurări, pârâta se manifesta normal, nu ridica tonul, dar nici nu vorbea în șoaptă.

Alt martor a relatat că este de oarecare notorietate în colectivul de muncă faptul că reclamantul ar fi fost acuzat de pedofilie față de copiii săi și că reclamantul i-a comunicat faptul că a fost chemat de șeful de departament, care i-a atras atenția cu privire la acuzațiile aduse de fosta soție, întrebându-l asupra veridicității acestora.

În ceea ce privește difuzarea prin e mail a actelor medicale personale ale reclamantului, martorul  a declarat că pârâta i-a comunicat prin această modalitate documentele în cauză, împrejurare pe care a recunoscut-o reclamantului în cursul anului 2017, retransmițându-i-le.

Instanța a reținut cu privire la aceste aspecte, următoarele:

Susținerile reclamantului și ale martorului sunt confirmate și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În drept, conform art. 71 Cod civ., (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reședința sau corespondența sa, fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. (3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenței, manuscriselor sau a altor documente personale, precum și a informațiilor din viața privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Potrivit art. 72 Cod civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Totodată, potrivit art. 73 Cod civ., (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile .

Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituția României, Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile .

Același articol al Constituției prevede însă în alin. (6) că Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine .

Limitele libertății de exprimare, prevăzute în art. 30 alin. (6) din Constituția României, concordă întru totul cu noțiunea de libertate, care nu este și nu poate fi înțeleasă ca un drept absolut. Concepțiile juridico-filozofice promovate de societățile democratice admit că libertatea unei persoane se termină acolo unde începe libertatea altei persoane . În acest sens, art. 57 din Constituție prevede expres obligația cetățenilor români, cetățenilor străini și apatrizilor de a-și exercita drepturile constituționale cu buna-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți .

O limitare identică este, de asemenea, prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fun damentale, în conformitate cu care „Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru […] protecția reputației sau a drepturilor altora […]”, precum și în art. 19 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice care stabilește că exercițiul libertății de exprimare comportă îndatoriri speciale și responsabilități speciale și că aceasta poate fi supusă anumitor restricții care trebuie să fie expres prevăzute de lege, ținând seama de drepturile sau reputația altora.

Respectul vieții private și al demnității persoanei umane, privește drepturi ținând de valori morale sau sociale – dreptul la demnitate, dreptul la viață privată, dreptul la liberă exprimare, dreptul la propria imagine.

Susținerile reclamantului anterior menționate, deși nu au fost recunoscute de către pârâtă, nu au fost combătute prin probe administrate în cauză.

Instanța constată că acțiunile pârâtei anterior descrise se subsumează notiunii de faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

Afirmațiile făcute în fața colegilor de serviciu ai reclamantului privesc fapte de o gravitate extremă, aducând atingere dreptului reclamantului la demnitate și la propria imagine, tinzând să raspândească, în comunitatea restrânsă în care reclamantul muncește, ideea că acesta este o persoana violentă și care ar fi comis abuzuri asupra propriilor copii.

Important de reținut este și momentul răspândirii acestor informații de către pârâtă, respectiv anul 2017, când deja fusese respinsă de Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 5657/27.07.2016, cererea de decădere a reclamantului din drepturile părintești (cerere fundamentată pe pretinsele acte de abuz sexual exercitate de acesta asupra copiilor), instanța reținând că probele administrate în cauză nu conduc la concluzia că pârâtul ar fi săvârșit asemenea abuzuri. Aceeași situație de fapt fusese reținută și prin Decizia civilă nr. 388/25.05.2015 a Tribunalului Galați prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de cei doi copii prin reprezentant legal, în sensul emiterii unui ordin de protecție împotriva tatălui acestora. (filele 87-107). Tot anterior anului 2017 a fost emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați Ordonanța de clasare din data de 10.11.2016 în dosar nr. 6359/2014, în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii de către reclamant a infracțiunii de agresiune sexuală asupra minorilor. S-a reținut de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați faptul că expertiza psihologică administrată de instanțele judecătorești a stabilit în mod cert că minorii nu prezintă în plan psihic tulburări specifice ale abuzului pretins a fi săvârșit de tată și că minora nu prezintă garanții de sinceritate. 

Astfel, instanța reține că susținerile reclamantului sunt confirmate de probele administrate în cauză, la momentul la care pârâta formula acuzații de pedofilie și abuz împotriva copiilor, aceasta cunoscând că împrejurările relatate sunt nefondate conform soluțiilor instanțelor de judecată mai sus redate, astfel că acțiunile acesteia se circumscriu noțiunii de faptă ilicită în sensul prevederilor art. 1349 Cod civil.

Prejudiciul este unul evident, câtă vreme răspândirea unor informații de asemenea gravitate nu poate rămâne fără ecou într-o colectivitate cum este cea de la locul de muncă al unei persoane, din declarația martorului P.D. rezultând că acestea s-au propagat, ajungând și la cunoștința organelor de conducere din cadrul unității, iar reclamantul pus în situația de a da explicații în acest sens.

În sfera ilicitului se reține fapta pârâtei de a transmite prin poștă electronică informații conținute în acte medicale care atestau starea de sănătate a reclamantului, asemenea intervenție în viața sa privată și divulgarea de date personale unor terțe persoane nefiind în vreun mod justificată de pârâtă.

În urma acțiunilor ilicite anterior reținute, prejudiciul suferit de reclamant este unul de natură morală.

Prejudiciul moral reprezintă orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie statutul personalității umane sau prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferințele fizice sau psihice pe care le resimte persoana prejudiciată.

In evaluarea cuantumului despăgubirilor cuvenite fiecăreia dintre părți pentru prejudiciul nepatrimonial incercat instanța urmează a se raporta la consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori sau intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către persoana prejudiciată.

În raport de aceste criterii, instanța reține ca cererea reclamantului este întemeiată, cu privire la faptele notate la punctele 3 și 4 în cuantumul solicitat, de 4.000 lei, apreciat ca fiind rezonabil.

Comments

comentarii