Acasă » INTERVIURI » Cum vede un tânăr judecător de penal din Cluj protestul magistraților și problemele din justiție

Cum vede un tânăr judecător de penal din Cluj protestul magistraților și problemele din justiție

Clujust.ro a stat de vorbă cu un tânăr judecător de penal din Cluj despre modificările la legile justiției și la codul de procedură penală, protestul magistraților și problemele din sistemul judiciar. Mihai-Ștefan Ghica este judecător de 7 ani şi lucrează la Secţia penală a Judecătoriei Cluj-Napoca, având gradul profesional de tribunal. A absolvit Academia de poliţie – Facultatea de drept în anul 2008, Institutul Naţional al Magistraturii în anul 2011, cu master în dreptul european şi naţional al afacerilor (2012).

La data de 18 decembrie 2017, în mai multe oraşe din România judecătorii au ieşit în faţa instanţelor unde îşi desfăşoară activitatea cu roba în mână, manifestându-şi surprinderea şi nemulţumirea, în special, faţă de conţinutul propunerilor de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, dar şi faţă de proiectele de lege adoptate de Parlamentul României de modificare a „legilor justiţiei”.

Clujust: De ce au ieşit judecătorii în stradă?

Mihai Ghica: Cei care au vrut să discrediteze demersul nostru, au susținut că am  protestat pentru păstrarea vreunui drept sau a unui privilegiu ori pentru a ne manifesta nemulţumirea faţă de mult discutata „răspundere a magistraţilor”. Dacă ar fi fost asa, am fi protestat în urmă cu câteva luni, când s-au propus aceste modificări. Dar nu este cazul! Scopul nostru a fost acela de a atrage atenţia că modificările propuse la Codul penal şi la Codul de procedură penală se îndepărtează grav de la prevederile europene, constituţionale, încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi fac aproape imposibilă instrumentarea cauzelor penale.

Clujust: Au dreptul judecătorii să protesteze?

Mihai Ghica: Da. Judecătorii au dreptul să protesteze. Restrângerea impusă conduitei noastre se referă la modalitatea prin care putem protesta. Judecătorii nu au dreptul să facă grevă, nu se pot dispensa de obligaţiile care le revin şi nu pot să-şi exprime public opinii politice (adeziunea, admiraţia sau aversiunea faţă de o doctrină politică sau faţă de un partid politic).

Prin protestul din data de 18 decembrie, nu am făcut grevă, nu a fost întreruptă activitatea instanţelor şi nu au fost exprimate opinii politice. Nu s-a manifestat împotriva vreunui partid politic sau contra vreunei alte puteri a statului, a Parlamentului sau  a Guvernului. Vreau să specific în mod explicit că ne delimităm de orice asociere cu persoane care au înţeles să se alăture demersului nostru dând o conotație politică.

Judecătorii (și mă refer aici la cei care au hotărât să protesteze) ar avea aceeaşi poziţie indiferent de partidul care exercită puterea și care face astfel de propuneri. Scopul protestului a fost de a se atrage atenţia asupra conţinutului propunerii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală dintr-o fază incipientă. Considerăm greșit să se ajungă în etapa de legiferare în care se află „legile justiţiei”, fără o consultare reală a teoreticienilor şi practicienilor dreptului penal. Sigur că Parlamentul legiferează, iar rolul nostru este acela de a aplica legea. Nimeni nu contesta acest aspect. Apreciem însă că specialiștii dreptului (și mai ales ai dreptului penal) sunt cei mai în măsură să arate consecințele unor astfel de schimbari. Odată înțelese aceste consecințe, Parlamentul hotărăște cu majoritate. Din opiniile celor care propuneau modificările, am înțeles că aceștia fie nu realizează până la capăt consecințele, fie le văd denaturat (sau așa le prezintă). Acesta este motivul pentru care am reacționat.

De ce nu au protestat judecătorii până în prezent?

Judecătorii au protestat și până acum, însă în alte forme. Reacțiile judecătorilor faţă de iniţiativele, propunerile, proiectele vizând legile justiţiei şi legislaţia penală au fost diverse: luări publice de poziţie prin CSM sau asociaţiile profesionale, articole scrise, memoradumuri (ex. „Memorandumul privind justiţia”). Astfel, acest demers nu este primul protest, ci reprezintă o continuare a altor acţiuni.

De ce nu au protestat toţi judecătorii din România?

Nici nu era posibil acest lucru. În primul rând, trebuie să spun onest că există şi păreri (din punctul meu de vedere net minoritare) care susţin că sunt necesare ajustări ale codurilor şi ale legilor de organizare şi funcţionare a justiţiei. Nu cunosc vreun coleg care să susţină „ad litteram” aceste propuneri legislative.

Pe de altă parte, și dintre colegii care și-au manifestat dezaprobarea, nu au ales toți aceași modalitate de protest. Motivele sunt diverse. Așa cum am spus, noi nu am facut grevă. Astfel, colegii implicați în activități ce nu puteau fi amânate (precum ședințe de judecată), nu și-au suspendat activitatea. De altfel, încep şi sărbătorile de iarnă, mulţi judecători fiind deja în concediu.

Au fost şi judecători care au optat în a-şi exprima nemulţumirea sau opiniile în alte modalităţi. Ar trebui spus şi că nu a existat un singur iniţiator al protestului, acesta fiind rezultatul unei nemulţumiri răspândite la nivelul întregului corp profesional.

Nu este neapărat o surpriză că demersul nostru a fost politizat, ironizat sau bagatelizat, însă eu sper sincer că semnalul nostru de alarmă a fost auzit de toată lumea, mai ales de factorii decidenţi. Toţi oamenii din această ţară au dreptul să cunoască problemele cu care se confruntă justiţia şi efectele unei eventuale intrări în vigoare a unor proiecte legislative. Sperăm ca oamenii să aibă încedere în buna noastră credință și să înțeleagă că orice protest într-un astfel de context (politic) își asumă riscul de a fi perceput ca fiind politic (cu atât mai mult cu cât pot exista interese ce să justifice astfel de explicații eronate).

Clujust: Ce este atât de periculos în propunerile de modificare a Codului penal și a codului de procedură penală?

Mihai Ghica: Aceste propuneri slăbesc protecţia victimelor infracţiunilor şi îngreunează administrarea probelor în cauzele penale. Interzicerea absolută a oricăror comunicări publice, a declaraţiilor publice, precum şi a furnizării oricăror informaţii referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurilor penale (în etapa urmăririi penale şi a camerei preliminare) excede evident cadrului stabilit prin Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.

Potrivit acestei directive, statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a garanta că, atâta vreme cât vinovăţia unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedită conform legii, declaraţiile publice făcute de autorităţile publice şi deciziile judiciare, altele decât cele referitoare la vinovăţie, să nu se referă la persoana respectivă ca fiind vinovată.

Prin propunerea legislativă menţionată se limitează dreptul la informare, dar şi libertatea presei. Important este ca persoanele cercetate să nu fie prezentate ca vinovate, iar nu să se cenzureze de o manieră absolută furnizarea de informaţii care vizează comiterea unor infracţiuni.

Declaraţiile martorilor (unul dintre mijloacele de probă cele mai frecvent folosite în probaţiunea penală) devin dificil de administrat (nu s-a mai pomenit ca martorul să vină la audiere însoţit de avocat şi să se consulte cu acesta înainte de a răspunde la întrebările adresate de organele judiciare). Mai mult, se permite martorului să refuze să dea declaraţie prin simpla invocare a dreptului de a nu se autoincrimina, fără ca organul judiciar să poată verifica dacă motivul de refuz este real. Practic, orice martor va putea refuza să dea declaraţii într-un procesa penal, după cum doreşte.

Se înlătură elementul surpriză din anchetele penale ceea ce face imposibilă dovedirea infracţiunilor care implică o probaţiune delicată şi, totodată, dispar pur şi simplu din Codul de procedură penală mijloace de probă moderne absolut necesare (înregistrările video, mijloacele de probă care nu sunt interzise expres de lege). De exemplu, dacă este înregistrat video un caz de omucidere pe stradă de către o cameră video montată la o benzinărie, proba video nu va putea fi folosită împotriva persoanei care apare în imaginile înregistrate ca autor al infracţiunii.

Rapoartele de constatare vor fi mijloace de probă doar dacă nu sunt contestate de părţi, însă nu se ţine seama de faptul că sunt domenii în care nu există experţi judiciari care să acopere acest gol.

Se limitează libertatea de apreciere a probelor de către judecător într-un cadru care depăşeşte cu mult practica Curții  Europene a Dreturilor Omului (CEDO).De exemplu, hotărârea defavorabilă inculpatului nu se poate fundamenta într-o măsură determinantă pe declaraţiile denunţătorilor, ale unor persoane care au obţinut nepedepsirea sau reducerea pedepsei „în schimbul declaraţiilor date” ori pe declaraţiile altor inculpaţi.

Pentru a se putea efectua percheziţia domiciliară trebuie să se cunoască exact bunurile căutate (ceea ce este aproape imposibil), iar probele găsite în imobilul percheziţionat care servesc la dovedirea altor infracţiuni decât cele pentru care s-a încuviinţat percheziţia nu pot fi folosite într-o altă cauză. De exemplu, dacă găseşti cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare într-o cauză având ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu arma unei crime, nu poţi folosi respectiva probă într-un eventual proces penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor. La fel vor sta lucrurile şi în cazul percheziţiei informatice.

Interceptările telefonice şi înregistrările nu pot fi folosite decât în dosarul în care au fost autorizate, chiar dacă din ele rezultă date şi probe care atestă comiterea de infracţiuni deosebit de grave (de exemplu contra siguranţei statului, contra vieţii etc.).

Organele de urmărire penală vor fi obligate să înceapă urmărirea penală faţă de suspect când acesta este indicat în plângere imediat după depunerea plângerii/denunţului, iar suspectul trebuie informat imediat despre ancheta ce se desfăşoară împotriva sa, devenind imposibilă administrarea de probe care impun ca infractorul să nu cunoască faptul că este cercetat (de exemplu: nu mai are rost să supraveghezi/interceptezi convorbirile telefonice ale unei persoane după ce l-ai informat că este cercetat).

Mai mult, dacă poliţia sau parchetul nu descoperă autorul faptei în termen de 1 an de la data începerii urmării penale, este obligatorie clasarea cauzei. De exemplu, dacă se comite o infracţiune de omor prin cruzimi, iar autorul este necunoscut şi în termen de 1 an nu este descoperit, cazul trebuie clasat.

Condamnarea în lipsa inculpatului devine aproape imposibilă, context în care pentru multe infracţiuni se poate prescrie răspunderea penală înainte de a fi găsit făptuitorul. Mai mult, chiar dacă sunt găsiţi făptuitorii pe teritoriul altor state (în practica judiciară internaţională se resping cererile de extrădare/de predare în baza unei mandat european de arestare pentru că statul român nu asigură condiţii de detenţie şi de arest care să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului) devine extrem de facil ca un infractor să se sustragă de la derularea unui proces penal. Propunerile legislative sunt, în esenţă, o veritabilă invitaţie pentru infractori la a părăsi ţara fără a mai putea fi traşi la răspundere penală.

Dispare caracterul nepublic al urmăririi penale, suspectul/inculpatul dobândind dreptul de acces aproape absolut la consultarea dosarului din faze mult prea incipiente, or, acesta este rolul judecăţii.

Se limitează nejustificat posibilitatea de a lua măsura arestării preventive când lăsarea inculpatului în libertate creează o stare de pericol pentru ordinea publică (de exemplu în cazul infracţiunilor de corupţie şi furt calificat). Pot fi imaginate uşor infracţiuni de corupţie extrem de grave care pot conduce la tulburări sociale semnificative în ipoteza neluării măsurii preventive celei mai aspre.

Conţinutul infracţiunii de mărturie mincinoasă este restrâns de o manieră total nepermisă de logică în primul rând, în sensul că nu va constitui infracţiune refuzul martorului  de a da declaraţie dacă invocă dreptul de a nu se autoincrimina şi se introduc  aspecte de ordin procedural care limitează faptele care ar putea constitui infracţiuni. Se intervine punctual, dar prin numeroase prevederi, pe anumite texte din Coduri fără a se ţine seama că aceste codificări sunt un tot unitar, efectele unei asemenea abordări pot fi ireversibile şi după numai o zi de stat în vigoare.

Ce ar trebui făcut pentru ca cele două coduri să fie optime?

Cele două coduri au intrat în vigoare relativ recent, ele au adus multe noutăţi în legislaţie, au suferit ajustări prin efectul unor decizii ale Curţii Constituţionale, respectiv prin incidenţa unor legi de modificare anterioare (criticate serios în literatura de specialitate). Pentru a se crea o practică unitară coerentă şi predictibilă este nevoie de stabilitate, de cât mai puţine intervenţii. Singurele nevoi actuale sunt cele care rezultă din necesitatea adaptării la cerinţele rezultând din deciziile Curţii Constituţionale. În prezent, codurile trebuie pur şi simplu lăsate „în pace”, să poată produce efecte, au nevoie de timp.

Care sunt problemele reale ale justiţiei? De ce nu funcţionează justiţia perfect?

Nimic din ceea ce face omul nu poate fi perfect. Totuşi, principala problemă a justiţiei este reprezentată de aglomerarea instanţelor şi a parchetelor, de numărul uriaş de cauze, respectiv de insuficienţa personalului (inclusiv auxiliar – în special a grefierilor), starea precară a sediilor şi a mijloacelor tehnice. Sunt instanţe, unde inclusiv secţiile penale sunt absolut copleşite. Cauza principală este exact instabilitatea legislativă, lipsa de previziune, de predictibilitate şi resursa umană insuficientă.

Sunt judecători care soluţionează peste 1.000 de cauze penale pe an. Atenţie este vorba de cauze penale!

Se discută despre abuzuri ale justiţiei, şi nu putem spune că justiţia funcţionează perfect. Totuși, legiferarea trebuie să respecte un principiu al echilibrului și nu se poate raporta doar la ipoteza abuzului. Erorile judiciare se stabilesc tot prin hotărâri judecătoreşti, iar nu de către celelalte puteri ale statului. Rămâne întrebarea la care nu s-a dat încă un răspuns: Care este necesitatea adoptării acestor prevederi legislative!?

Fiecare dintre puterile statului trebuie să acţioneze în limitele stabilite de Constituţie, în interesul general al cetăţenilor şi al statului român. Justiţia trebuie înţeleasă ca un drept fundamental al omului şi este emblema cea mai vizibilă a funcţionării unei democraţii.

Atrag atenţia că anul trecut, înainte de alegerile parlamentare, a fost semnat „Memorandumul privind justiţia”, ca formă de protest pentru situaţia precară a resurselor umane şi materiale din justiţie. Niciunul dintre punctele atinse prin acel memorandum nu a fost tratat serios prin vreuna dintre acţiunile guvernamentale sau parlamentare, din contră se încercă, fără a bănui pe cineva de rea-credinţă, îngreunarea şi aglomerarea activităţii instanţelor.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!