Livia Moldovan, tânăra stagiară care a intrat cu cel mai mare punctaj în Baroul Cluj și a fost a treia pe țară, povestește pentru Clujust.ro cum a fost pentru ea căutarea de maestru și, automat, a unui loc de muncă. Acum este avocat stagiar la casa de avocatură Lăpușan, Moscovits, Șteopan și Asociații.
Cum ai inceput cautarea de maestru? Mailuri, telefoane.. etc. Cate CV-uri ai depus?
Am început înainte de examenul de Barou să mă documentez despre avocații și societățile de avocatură din Cluj și după admiterea în profesie deja aveam o imagine de ansamblu asupra a ce are Clujul de oferit din punctul acesta de vedere. După examen mi-am depus CV-ul la câteva societăți și cabinete individuale, vreo 4-5 în total. Însă nu am reușit să ajung la toate interviurile la care am fost invitată în principal pentru că trebuia să le dau un răspuns celor de la societatea unde lucrez în prezent și am fost destul de convinsă că nu voi găsi un alt loc în Cluj care să mă atragă mai tare.
Au fost avocati sau firme care te-au contactat ei dupa ce au vazut ca ai intrat in primii din tara?
Au fost, sigur. Dar, am mai zis-o și cu alte ocazii, nu m-a sunat nimeni să-mi spună „de mâine vino la muncă!”. Am primit invitații la interviuri și cam atât. În cele din urmă e firesc că vor să te vadă cum ești în persoană, sunt multe aptitudini pe care un avocat trebuie să le aibă și să le dezvolte în timp și care nu sunt garantate de numărul de grile rezolvate corect la examenul de Barou. Plus că trebuie să existe o anumită compatibilitate între îndrumători și stagiari pentru ca lucrurile să meargă bine în continuare și asta e greu de prevăzut chiar și după un interviu, darămite din 2-3 pagini de CV.
La câte interviuri ai fost?
La mai multe (râde).
In cât timp ți-ai găsit job-ul?
La câteva zile după ce s-au afișat rezultatele de la examenul de admitere în profesie.
Imi poți spune câteva metode de selecție prin care ai trecut?
Metoda de selecție e, ca regulă generală, CV plus interviu. Sigur că metodele propriu-zise folosite la interviu sunt diferite, la fel și atmosfera care se creează acolo. Sunt unii avocați care discută spețe și probleme de drept sau care impun o anumită perioadă de probă, în timp ce altora le este suficient să te vadă cum ești tu ca om și își cam dau seama ce potențial ai, dacă ai.
Știu că ai avut și un eșec la o societate de avocatură. Îmi poți spune ce s-a întâmplat?
Poate părea surprinzător, dar eu chiar nu l-aș numi un eșec (râde). Într-adevăr, unul dintre interviurile la care am fost s-a dovedit a nu fi cel mai reușit din lume, însă strict în sensul că eu nu am fost ce căutau dânșii, respectiv dânșii nu au fost ce căutam eu. În rest, numai de bine despre societatea cu pricina.
Adevărul e că nici nu te poți aștepta să corespunzi așteptărilor tuturor doar pentru că ai făcut 91 de grile la Barou. Sunt mulți alți factori care influențează decizia de a colabora cu un avocat sau cu altul, atât din perspectiva societății, cât și din cea a stagiarului. E, totuși, o decizie de anvergură, cu consecințe destul de semnificative, în sensul că de cele mai multe ori urmează zeci și sute de ore petrecute împreunăcu persoana respectivă, studiind dosare și delegând responsabilități. Trebuie să deschizi bine ochii.
Dacă-ți amintești, ți-am zis încă dinainte să știu unde urmează să lucrez că am încredere că lucrurile se vor aranja așa cum este mai bine pentru mine. Așa a și fost. Nu înseamă că, obiectiv, e mai bine aici decât acolo sau decât în altă parte. Pur și simplu aici simt că e locul meu.
Deci nu e de ajuns sa intri primul in Barou ca sa fii imediat cooptat intr-o firma?
Cu siguranță că nu. Fără îndoială că există avantaje deloc neglijabile și că, fiind invitat la mai multe interviuri, cresc și șansele de a avea ulterior mai multe oferte concrete pentru un job, ca să poți alege tu ce crezi că ți se potrivește. Dar, repet, nu e nimic garantat. Sunt îndrumători care preferă să nu ai nu știu ce note la examenele din facultate și la Barou, dar să fi făcut practică serioasă și să fi participat la procese simulate și școli de vară și să fi avut preocupări de genul acesta.
Personal, eu nu am făcut foarte multă practică în facultate pentru că m-am apucat destul de târziu de învățat mai serios și atunci nu mi-a mai ajuns timpul pentru toate. De asta mi-e și destul de greu acum la început, dar la urma urmei, sper că ăsta e scopul celor 2 ani de stagiatură, să înveți cum se fac lucrurile în viața reală. Cred că dacă muncești cum trebuie în perioada asta, până la definitivat se uniformizează cumva diferențele care se fac acum între cei care nu s-au remarcat prin note și punctaje, însă au avut activități extracuriculare și cei ca mine. Adică peste doi ani ne vom afla în aceeași categorie: cea a avocaților pregătiți.
La casa de avocatură unde lucrezi cum s-a facut selectia?
CV și interviu, dar nu la modul scary. Nu cred că și-au stabilit niște criterii foarte riguroase cărora să le corespundă candidații și de la care să nu fi derogat pe parcursul selecției. Dimpotrivă, am rămas cu impresia că au urmărit să intuiască potențialul stagiarilor, s-au uitat așa în mare cine ești și de unde vii și cam care ți-a fost traseul până la momentul respectiv, dar numai ca să-și facă o idee despre șansele tale de evoluție, despre cum te-ai putea modela ca să ajungi unde trebuie. Asta e, la modul mai general, ceva ce caracterizează întreaga activitate care se desfășoară acolo, faptul că deși lumea muncește pe brânci și are o groază de responsabilități, totuși se râde și se glumește și se menține o atmosferă destinsă, în cea mai mare parte a timpului. E greu de imaginat că e posibil așa ceva până nu vezi.
Cum au fost primele zile? Ce faci efectiv?
Sinceră să fiu, destul de grele. Eu cred că am suferit și un oarecare șoc, pentru că inevitabil dacă obții un punctaj așa de bun la Barou și lumea te sună și te felicită zile la rând, în subconștient ți se impregnează oarecum sentimentul că le știi pe toate și că mai pregătit de atât nu există. Dar nu e deloc așa. Am constatat că succesul la examenul de Barou trebuie privit ca o încununare a anilor de facultate, ca un happy ending a ceva – a teoriei, a școlii – mai degrabă decât ca un început. Începutul a fost, de fapt, momentul în care am lăsat la o parte cele 91 de grile și am văzut cum se face prima ordonanță de plată (râde).
Despre ce fac s-ar putea spune multe, mai bine îți zic ce nu fac: nu merg la cartea funciară, nu merg la registrul comerțului, nu merg la poștă și nici pe la registratură sau arhivă. Acesta e unul dintre marile avantaje de a lucra într-o societate ca a noastră, faptul că nu ești trimis să stai la coadă nicăieri și că se urmărește dezvoltarea ta la modul cel mai onest posibil. Fac muncă de avocat, chestii simpluțe deocamdată, dar utile pentru ce urmează în viitor 🙂
