Potrivit ediției de anul acesta a Top 300 Capital, dejeanul Ioan Tecar, și-a dublat averea. Acesta și-a vândut pachetele majoritare din afacerile cu hârtie, sârmă și construcții fondului de investiții Abris, care a impus în consiliile de administrație trei experți în investiții și management, dintre care un neamț, senior adviser al companiei din Polonia.
Ediția 2015 a Topului 300 Capital cei mai bogați români arată o urcare spectaculoasă a omului de afaceri Ioan Tecar, care a ajuns la o avere de 55-60 de milioane euro, fiind al patrulea clujean din top, potrivit ziuadecj.ro. Dejeanul s-a îmbogăţi serios, susţin cei de la Top 300 Capital. Anul trecut era pe locul 194, cu 28-30 de milioane de euro, acum a urcat spectaculos, pe 92, iar estimarea averii sale este de 55-60 de milioane. Tecar este acționar în 11 firme, cele mai importante fiind Pehart Tec, Samus Construcții și Metalicplas Distribution. El deţine două fabrici de hârtie şi susţine că o va finaliza pe a treia, anul acesta.
Tranzacția prin care Abris Capital Partners, cu sediul în Varșovia, Polonia, a preluat Pehart Tec, Metalicplas și Samus Construcții, s-a purtat prin două firme off-shore din Cipru, FERTERO LIMITED și PPRS HOLDING LIMITED. Mai întâi, Tecar a contribuit la capitalul social al Fertero Limited cu acțiunile sale, iar Fertero a devenit acționar majoritar la firme, după care omul de afaceri dejean a vândut către PPRS Holding 55% din capitalul social al primul off-shore.
Extras din Monitorul Oficial, partea IV, din 22 iulie 2015
”PPRS Holdings Limited si dl Ioan Tecar au incheiat in data de 7 aprilie 2015 un contract de vanzare- cumparare de actiuni (Contractul de Vanzare-Cumparare de Actiuni) pentru achizitia de catre PPRS Holdings Limited de la dl Ioan Tecar a 55% din capitalul social al Fertero Limited (Tranzactia de Achizitie), in considerarea calitatii acestei societati de viitoare societate holding a grupului (Societatea Holding) care include Societatile METALICPLAS DISTRIBUTION – S.A., METALICPLAS IMPEX – S.A., Societatea si SAMUS CONSTRUCTII – S.A. (Societatile
din Grup);
Conform Contractului de Vanzare-Cumparare de Actiuni, in vederea obtinerii de catre Societatea Holding a acestei calitati in cadrul grupului, in cadrul Societatilor din Grup va avea loc o reorganizare inainte de finalizarea Tranzactiei de Achizitie (Reorganizare Pre-Finalizare), precum si o reorganizare dupa finalizarea Tranzactiei de Achizitie in anumite Societati din Grup.
Ca parte a Reorganizarii Pre-Finalizare, dl Ioan Tecar trebuie sa contribuie in natura la capitalul social al Fertero Limited toate actiunile detinute de acesta in Societatile din Grup, urmand sa primeasca noi actiuni emise de Fertero Limited. Pe de alta parte doamna Irina Tecar urmeaza sa incheie cu Fertero Limited un contract de vanzare asupra actiunilor sale detinute in MPI. Ca urmare a acestor operatiuni, Fertero Limited va deveni actionar majoritar al Societatilor din Grup urmand sa detina 99,99% din actiunile METALICPLAS DISTRIBUTION – S.A., 71,25% din actiunile Societatii, 99,99% din actiunile METALICPLAS IMPEX – S.A. si minim 55,11% din actiunile Samus, in timp ce dl Ioan Tecar va detine 99,5% din Fertero Limited;”
De asemenea, societatea G5 Conssulting a fost demisă din calitatea de auditor financiar al grupului, fiind numită în această calitate celebra PriceWaterhouseCoopers Audit.
Situația actuală
Administratori de top
Odată cu preluarea de către Abris, fostul administrator unic Sever Marin Nemeș a fost revocat și a fost numit un consiliu de administrație format din cinci membri: Ioan Tecar, Gabriel Sorin Stanciu, Alexander Neuber, Cezar Scarlat și Adrian Stănculescu. Ultimii doi apar ca partner, respectiv investment manager la biroul din București al Abris Capital, iar Alexander Neuber este senior adviser la sediul central al Abris din Polonia.
Potrivit paginii de internet a companiei, neamțul Alexander Neuber s-a alăturat Abris in aprilie 2012 și subpraveghează operațiunile din Estul și Sud-estul Europei. Înainte de a intra în Abris, a fost partener fondator la Lasanoz Finance, o companie de consultanta financiară înființată în 2004, Intre 2003-2004 a fost Executive Director and Head of M&A of Bank Pekao S.A., cea mai mare bancă listată la bursă din Polonia, controlată de italienii de la Unicredito. Intre 1999 si 2001, Neuber a fost CFO la Elektrim, un conflomerat polonez cu peste 100 de subsidiare incluzand entități cheie in telecomunicatii si energie. Alex Neuber este cetățean german resident in Polonia din 1996. A absolvit London School of Economics si are un master la Kennedy School of Government, Harvard University.
Tecar apare în dosarul ”mită la CJ”
Numele lui Ioan Tecar apare în dosarul mitei de la CJ Cluj. Conform martorilor audiaţi de procurori, omul de afaceri ar fi trimis un plic cu bani pentru fostul şef al CJ Horea Uioreanu prin intermediul fiului său, Cristian Tecar. Răzvan Pop, fostul şef de cabinet al lui Uioreanu, a explicat la DNA mecanismul banilor în plic. ”Din câte ştiu eu, Uioreanu Horea se foloseşte de şoferul Mocan Emil, zis Băluţ, pentru primirea unor sume de bani de la unii oameni de afaceri. În concret ştiu de la Mocan Emil că, în vara-toamna anului 2013, acesta a luat un pachet ce conţinea suma de 30.000 de lei de la numitul Tecar, patron al societăţii Samus Construcţii SRL Dej, sau de la un intermediar al acestuia”, a declarat Pop la DNA. La momentul trimiterii în judecată a lui Uioreanu, DNA Cluj a disjuns un dosar în care sunt mai mulți suspecți.
În aprilie 2013, fostul presedinte alConsiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, si reprezentantii firmei SC Samus Constructii SA Dej au semnat contractul de executie a celor noua poduri de pe drumul Rachitele – Ic Ponor, în valoare de 3,9 milioane lei fără TVA.
Despre societățile din grup
Înființat de Ioan Tecar, grupul de companii Pehart Tec deține trei fabrici care produc hârtie tissue și produse igienico-sanitare (hărtie igienică, prosoape de bucătărie și șervețele) sub mărcile proprii, Pufina și Alint, dar și sub mărcile private ale diverșilor retaileri.
”Fondul de investiții Abris CEE Mid-Market Fund II LP și Ioan Tecar, au înaintat, prin Clifford Chance Badea, formularul de notificare în formă simplificată a concentrării economice realizată prin dobândirea controlului în comun, direct, asupra Fertero Limited, și indirect, asupra Pehart Tec, Metalicplas Impex, Samus Construcții și Metalicplas Distribution”, se arată într-un document al Consiliului Concurenței consultat de Profit.ro. Ca parte a tranzacției, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acționar din 2009 al Pehart Tec și-a vândut participația.
Metalicplas Impex (MPI), înființată în 1994, produce articole din fire metalice și de lanțuri și arcuri, fiind implicată și în producția și comercializarea de hârtie, printr-o unitate de producție dezvoltată la Dej (județul Cluj). MPI deține participații în firmele Samus si Pehart.
Samus Construcții fabrică produse din beton pentru construcții. Samus este implicată și în producția și comercializarea de hârtie, prin unitatea de producție dezvoltata la Dej, județul Cluj.
Metalicplas Distribution Dej (MPD) face comerț cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice. Societatea nu generează la acest moment venituri din activitatea de producere și comercializare de hârtie, dar este implicată în dezvoltarea unei structuri noi de fabricare a hârtiei la Dej.