Acasă » JURISPRUDENȚĂ » Cum a câștigat preotul cântăreț Cristian Pomohaci procesul pe drepturi de autor în care a fost pârât

Cum a câștigat preotul cântăreț Cristian Pomohaci procesul pe drepturi de autor în care a fost pârât

Preotul cântăreț de muzică populară Cristian Pomohaci a fost dat în judecată de fiul Valeriei Peter Predescu pentru încălcarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe. Mai exact, l-a acuzat pe Pomohaci că a copiat fără drept linia melodică a piesei „Cânt la lume că mi-i dragă”. Tribunalul Bistrița-Năsăud și Curtea de Apel Cluj i-au respins, însă, acțiunea reclamantului Valeriu Nicolae Predescu, motivând că nici piesa mamei lui nu este originală, ci este preluată din folclor.

DECIZIA CIVILĂ NR. 947/R/2014 Curtea de Apel Cluj

S-a luat în examinare – pentru pronunţare – recursul declarat de reclamantul Predescu  Vvaleriu  Nicolae împotriva sentinţei civile nr. 2646 din 10 octombrie 2013, pronunţată în dosarul nr.6087/112/2012 al Tribunalului Bistrița -Năsăud, privind şi pe intimatul Pomohaci Cristian, având ca obiect drepturi de autor şi drepturi conexe.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea şedinţei publice din data de 29 mai 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunţarea pentru data de 5 iunie 2014.

C U R T E A

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant

Prin cererea înregistrată la data de 32.10.2012 sub nr. de mai sus, reclamantul Predescu Valeriu Nicolae l-a chemat în judecată pe pârâtul Pomohaci Cristian , solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 20.000 lei, pentru încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, ocrotite de Legea 8/1996, modificată şi completată; obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale; obligarea paratului, ca pe cheltuiala sa, sa publice hotărârea instanţei într-un ziar naţional; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este fiul artistei Valeria Peter Predescu şi succesor în drepturi a acesteia, fiind moştenitorul ei. În timpul vieţii, mama lui a înregistrat linia melodică în studio, urmând a suprapune vocea. În acea perioadă, mama lui a decedat, astfel că, pentru finalizarea proiectului, a apelat la artista Anuta M. Motofelia. După finalizare, s-a înregistrat la ORDA, sub nr. BL625718, linia melodică a piesei ”Cânt la lume că mi-i dragă”, de pe CD-ul cu acelaşi nume. În urmă cu câteva săptămâni, a constatat faptul că pârâtul a folosit fără niciun drept linia melodică a piesei „Cânt la lume că mi-i dragă”, pentru melodia sa „De la Rebrișoara -n jos”.

Înregistrarea pârâtului a fost făcută publică pe posturile de televiziune, la Radio şi pe Internet. S-a susţinut că reclamantul l-a contactat pe pârât şi acesta a recunoscut faptul că a folosit linia melodică a piesei „Cânt la lume ca mi-i draga” şi a fost de acord sa încerce soluţionarea pe cale amiabilă. Deşi au stabilit mai multe date de întâlnire, pârâtul nu s-a prezentat, astfel că a fost nevoit să formuleze prezenta acţiune.
2
Consideră că, din simpla comparare a celor două melodii, reiese cu certitudine faptul că pârâtul se face vinovat de încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, ocrotite de Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile prevederile Legii nr.8/1996.

Ulterior, la data de (…) , reclamantul a formulat o completare de acţiune prin care a solicitat ca instanţa să dispună şi încetarea de îndată, a difuzării şi distribuirii melodiei „De la Rebrișoara -n jos” de către pârât, în mediu public (Posturi Radio şi Televiziune, Internet etc.), arătând că a fost nevoit să-şi completeze acţiunea, deoarece, prin continuarea difuzării şi distribuirii melodiei „De la Rebrișoara în jos” de către pârât în mediu public (Posturi Radio şi Televiziune, Internet etc.), acesta îi creează grave prejudicii. Consideră că, prin admiterea cererii şi constatarea faptului că pârâtul se face vinovat de încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, ocrotite de Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, consecinţa firească este obligarea acestuia de a se abţine de la orice acte de difuzare şi distribuire a melodiei, precum şi de a mai cânta cântecul „De la Rebrșoara -n Jos”.

În şedinţa publică din data de (…) , fila 114, reclamantul şi-a precizat cuantumul pretenţiilor băneşti, în sensul că a solicitat obligarea pârâtului doar la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de prejudiciu material şi la plata sumei de 1 leu, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.
Soluţia primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2646/F/2013 a Tribunalului Bistirța -Năsăud, a fost respinsă în întregime acţiunea civilă completată şi precizată, formulată de reclamantul Predescu Valeriu Nicolae împotriva pârâtului Pomohaci Cristian, ca neîntemeiată.

Reclamantul P. V. N. a fost obligat să plătească în favoarea domnului Ioan Bocşa suma de 1.600 lei cu titlu de diferenţă onorariu specialist expert.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile, ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale a acestuia, cu motivarea că ar fi încălcat dreptul de autor protejat de Legea nr.8/1996, răspundere civilă prevăzută de dispoziţiile art.138 indice 7 şi şi139 din această lege.

Condiţiile răspunderii civile delictuale sunt reglementate de dispoziţiile art. 1349 din Noul cod civil, potrivit căruia orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane; cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

De asemenea, potrivit art.253 alin.4 din Noul cod civil, persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate poate cere instanţei despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Dreptul de autor este un drept nepatrimonial şi, în prezenta cauză, reclamantul, în calitate de moştenitor al numitei V. Peter P. , invocă protecţia dreptului de autor derivând din calitatea antecesoarei lui de compozitor al melodiei cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă, cântec interpretat de solista Anuţa M. Motofelia, susţinând că linia melodică a cântecului „De la Rebrișoara -n jos” interpretat de pârât , este identică cu cea a cântecului compus de mama lui.

Reclamantul nu a invocat încălcarea drepturilor de autor în ce priveşte versurile acestui cântec şi nici nu se pune problema încălcării drepturilor conexe dreptului de autor ce derivă din interpretarea cântecului, întrucât, sub acest aspect, dreptul conex pentru interpretare, aparţine unui terţ, respectiv interpretei Anuţa M. Motofelia.

Prin urmare, în speţă, mai întâi, trebuie stabilit dacă linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, este o compoziţie originală, nouă şi respectiv dacă mama reclamantului, numita Valeria Peter Predescu , este autorul acestei linii melodice, potrivit art. 7 litera „c” şi art.3 din Legea nr.8/1996, care prevăd că sunt obiect al dreptului de autor compoziţiile muzicale cu sau fără text şi că este autor persoana care a creat opera.

Pentru ca V. iei Peter P. să fie titular unui drept de autor în ce priveşte compoziţia muzicală fără doar astfel, linia melodică a acestui cântec poate constitui obiect al dreptului de dreptului, potrivit art.7 litera „c” din Legea nr.8/1996.

Numai în măsura în care linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” constituie o compoziţie originală, nouă, care nu a mai existat anterior şi această compoziţiei aparţine antecesoarei reclamantului, se impune analizarea îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii civile delictuale (extracontractuale) a pârâtului, pentru încălcarea dreptului de autor.

O compoziţie muzicală care nu are caracter original, deci care nu constituie o operă de creaţie nouă, nu poate constitui obiect al dreptului de autor şi o astfel de compoziţie nu intră sub protecţia juridică prevăzută de Legea nr.8/1996 şi de Codul civil iar o eventuală preluare de către un terţ a unei astfel de compoziţii, nu impune acordul persoanelor care anterior au făcut publice compoziţiile muzicale respective şi nici nu atrage răspunderea civilă, pe care o presupune încălcarea dreptului de autor.

Referitor la mijlocare de probă a conţinutului unei opere ce constituie obiectul dreptului de autor tribunalul notează următoarele:
Potrivit art.148 alin.1 din Legea nr.8/1996, înregistrarea unei opere în Registrul Naţional de Opere, administrat de Oficiul Român al Drepturilor de Autor, constituie un mijloc de probă însă, aceasta, nu este o probă absolută, prin această înregistrare nefiind garantat irefragabil caracterul original al presupusei opere înregistrată în acest registru.

Tocmai de aceea înregistrarea nu are caracter obligatoriu ci este facultativă.

Din alineatul 2 al aceluiaşi articol reiese că existenţa şi conţinutul unei opere se poate dovedi prin orice mijloc de probă, inclusiv prin includerea în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.

În ce priveşte includerea unei opere în repertoriul unui organism de gestiune colectivă, tribunalul reţine că aceasta constituie un mijloc de probă doar până la proba contrară, creând doar o prezumţie simplă, atât în privinţa caracterului original al operei cât şi cu privire la autorul acesteia, prezumţie ce poate fi înlăturată prin orice alt mijloc de probă.

Că includerea unei opere în repertoriul UCMR-ADA, organism de gestiune colectivă, creează doar o prezumţie simplă sub cele două aspecte rezultă din răspunsurile şi actele anexate acestora, comunicate de acest organism la solicitarea tribunalului, aflate la filele 95-98 şi 237-239, potrivit cărora înregistrarea la acest organism în vederea încasării drepturilor patrimoniale ce decurg din dreptul nepatrimonial de autor, se face pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a celui care doreşte înregistrarea, fără ca acest organism să efectueze vreo verificare privind originalitatea operei declarate şi calitatea de creator a celui care se declară autor al operei.

În aceste condiţii, este posibil ca o anumită persoană să declare pe proprie răspundere că este autor al unei opere, fără ca, în realitate, opera declarată şi apoi înregistrată, fie să nu aibă caracteristicile unei opere ce constituie obiect al dreptului de autor, fie ca o operă chiar dacă intră sub protecţia dreptului de autor, persoana declarată ca fiind autor , să nu fie autorul acesteia ci autor să fie o altă persoană.

Însă, o astfel de conduită a declaratului, nu rămâne nesancţionată întrucât, potrivit art.4.3 din Statului UCMR-ADA (statut ce constituie un act public, aflându-se pe site-ul UCMR ADA), statut la care aderă fiecare declarant înregistrat, constituie abateri disciplinare foarte grave a membrului UCMR-ADA dacă acesta: „se declară compozitor sau textier el unei opere ce nu reprezintă creaţie proprie originală”(litera „a”) , precum şi cel care „ face declaraţii false şi în general necorespunzătoare adevărului cu privire la una sau mai multe opere muzicale declarate pentru a beneficia de remuneraţii în mod injust”(litera „c”) iar sancţiunile prevăzute pentru aceste abateri disciplinare foarte grave sunt şi ele severe, respectiv UCMR-ADA poate aplica, în mod independent sau cumulativ, după caz, următoarele sancţiuni: – suspendarea dreptului de vot şi de a fi ales în cadrul organelor de conducere pentru o perioadă de 10 ani; – pierderea calităţii de membru al UCMR-ADA, prin excludere; – plata cu titlu de daune a unei sume cuprinse între 1.000 şi 6.000 de EURO, echivalentul în lei din ziua emiterii Deciziei de aplicarea sancţiunii.

Pe de altă parte, într-un litigiu, în faţa instanţei, prin orice mijloc de probă, se poate dovedi că înregistrarea nu corespunde adevărului, respectiv fie că opera în privinţa căreia o persoană a fost declarată autor, nu reprezintă o creaţie proprie originală a persoanei care a declarat că este autor, fie că, deşi opera este o creaţie originală, această creaţie originală nu aparţine celui care s-a declarat autor.

Oficiul Român pentru Drepturilor de Autor, pe lângă Registrul Naţional de Opere, prevăzut de art.148 din Legea nr. 8/1996, mai administrează şi Registrul naţional al fonogramelor, potrivit art.3 alin.1 litera „a” din OG nr.25/2006, privind întărirea capacităţii administrative a oficiului Român pentru drepturile de Autor.

Din conţinutul art.6 din OG nr.25/2006, se constată că înregistrarea în Registrul naţional al fonogramelor este obligatorie pentru producătorii de fonograme şi nu pentru autorii operelor ce constituie obiectul fonogramelor înregistrate de producătorul de fonograme iar, potrivit art. 4 din OG nr.25/2006 „înregistrarea sau înscrierea în registrele naţionale prevăzute la art. 3 este obligatorie şi se efectuează pe propria răspundere a persoanelor fizice sau juridice. Înregistrarea sau înscrierea nu este constitutivă de drepturi de autor ori de drepturi conexe”.

În prezenta speţă, cântecul „Cânt la lume că mi-i dragă” nu este înregistrat în Registrul Naţional de Opere, potrivit răspunsurilor Oficiului Român pentru Drepturile de Auto(ORDA), aflate la filele 36 şi 131.

Deşi reclamantul susţine că este efectuată o astfel de înregistrare, tribunalul reţine că, în realitate, reclamantul face referire la înregistrarea în Registrul naţional al fonogramelor, şi nu în Registrul naţional de Opere.

Cântecul este imprimat pe CD (fonogramă), în anul 2010, de către producătorul de fonograme SC „Libris” SRL Braşov, care a înregistrat fonograma în Registrul naţional al fonogramelor, înregistrare care asigură protecţie producătorului de fonograme şi nu este constitutivă de drepturi de autor.

Înregistrarea s-a efectuat pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a producătorului de fonograme care, la rândul său, a avut în vedere declaraţia pe proprie răspundere a reclamantului, în calitate de moştenitor al presupusului autor, care a indicat-o pe mama lui, ca fiind autor al compoziţiei muzicale.

Aşa cum anterior s-a arătat, această înregistrare nu este constitutivă de drepturi de autor şi, prin urmare, tribunalul reţine că, prin dovedirea de către reclamant a existenţei înregistrării în Registrul naţional al fonogramelor, acesta nu a probat nici că linia melodică a acestui cântec este originală şi nici că, în situaţia în care opera ar fi originală, mama reclamantului este autorul ei.

Cântecul „Cânt la lume că mi-i dragă” a fost înregistrat în repertoriul organismului de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale ce decurg din drepturile de autor, UCMR –ADA, la data de (…) , aşa cum rezultă din adresele emise de acest organism şi actele ataşate acestora , aflate la filele 95-98, 156, 173, 174, 237, înregistrarea fiind efectuată în baza declaraţiei pe proprie răspundere a reclamantului, UCMR-ADA arătând că nu are specialişti care să verifice originalitatea operei, sugerând instanţei ca, pentru o opinie avizată a experţilor în domeniul folcloric, să se adreseze reprezentanţilor Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” Bucureşti.

Partitura muzicală depusă al UCMR-ADA, a fost completată de aranjorul muzical al melodiei, dirijorul Anghel Urs, ce a fost audiat în calitate de martor, acesta declarând că el a completat partitura, la solicitarea reclamantului, în vederea înregistrării al UCMR-ADA, că mama acestuia nu avea cunoştinţe pentru a scrie o partitură, fapt, de altfel, recunoscut şi de reclamant.

Potrivit acestei înregistrări, autorul compoziţiei muzicale este mama reclamantului, numita V. Peter P. , astfel că operează prezumţia simplă, atât că această compoziţie este originală, precum şi că mama reclamantului este autorul ei.

Întrucât pârâtul a contestat calitatea de operă originală a liniei melodice a cântecului în discuţie, arătând că această linie melodică este de origine folclorică, nefiind compusă de mama reclamantului(cu menţiunea că reclamantul nu a invocat vreun drept de autor propriu cu privire la linia melodică a cântecului interpretat de Anuţa M. Motofelia şi nici a celui interpretat de el), au fost administrate probe, atât cele propuse de reclamant cât şi cele propuse de pârât dar şi cele dispuse din oficiu de către tribunal.

Cum înregistrarea la UCMR-ADA s-a efectuat pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a reclamantului şi aceasta doar la data de (…) , după ce pârâtul a făcut public cântecul interpretat de el „De la Rebrișoara -n Jos”(care, potrivit susţinerilor reclamantului, din acţiunea înregistrată la instanţă la data de (…) , a avut loc cu câteva săptămâni înainte de înregistrarea cererii la instanţă); având în vedere că linia melodică invocată ca fiind originală, aparţine unui cântec interpretat de o solistă consacrată ca fiind interpretă de muzică populară, faptul că mama reclamantului a fost cunoscută ca fiind atât interpretă de muzică populară din zona folclorică a Năsăudului , cât şi culegător de folclor, faptul că în lista compoziţiilor declarate la UCMR-ADA, ca fiind originale şi că ar fi compuse de mama reclamantului apar şi compoziţii care, în zonele folclorice ale Bistriţei şi Năsăudului, sunt de notorietate ca aparţinând folclorului: de exemplu „Strâgătura la găină”, „Strâgătură la mireasă-n prag”, „Ia-ţi mireasă ziua bună”; „Ieşi mireasă până-n prag”; „Datu colacului la soacră”, „Datu cămăşii la mire”, „Jocul miresei”, tribunalul a efectuat adrese către instituţiile competente să exprime păreri documentate, cu privire la originalitatea melodiei cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, fiind efectuate adrese la Academia Română – Institutul de Etnografie şi Folclor ,,Constantin Brăiloiu” Bucureşti şi la Arhiva de folclor din Cluj -Napoca a Academiei Române.

Pentru că, în domeniul etnografiei şi folclorului, nu sunt experţi autorizaţi, potrivit art. 201 alin.3 Cod procedură civilă, s-a solicitat părerea a doi specialişti, respectiv a domnului profesor universitar dr. Ioan Bocşa, culegător de folclor, cercetător şi în acelaşi timp şi interpret de muzică populară, ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Academiei de muzică „Gheorghe Dima ” din C. -Napoca şi a domnului dr. Gavril Ţărmure, specialist în muzica clasică şi producător de înregistrări inclusiv în domeniul folclorului, din cadrul Centrului Judeţean pentru Cultură B. -Năsăud, instituţii şi specialişti cărora li s-au comunicat pentru studiere copii ale liniilor melodice ale celor două cântece.

Potrivit răspunsului comunicat de Academia Română – Institutul de Etnografie şi Folclor ,,Constantin Brăiloiu” Bucureşti cântecul „Cânt la lume că mi-i dragă” aparţine muzicii populare de consum şi are o largă răspândire, în mai multe variante individualizate, una fiind interpretată de Anuţa M. Motofelia.

Înainte de a concluziona cu privire la caracteristicele cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, în cuprinsul răspunsului se face o descriere a ceea ce reprezintă: folclorul; muzica populară de consum; compoziţiile în stil folcloric

Astfel se arată că:
– folclorul este un fenomen oral, sincretic, anonim, colectiv care se exprimă prin variante concrete; folclorul are o dublă procesualitate: una se manifestă de-a lungul istoriei, prin transmiterea de la un individ la altul, de la o colectivitate la alta, diacronic; cea de a doua se bazează pe actualizarea textului şi muzicii, două limbaje care, conform principiului sincretismului, nu se separă nici în performare, nici în analiză; cu prilejul fiecărei reinterpretări care are caracterul unei creaţii, în sincronie; publicarea folclorului este un act de voinţă individuală şi implică o activitate de cercetare; transcrierea şi publicarea folclorului reflectă una sau mai multe variante studiate la un moment dat, dar nu exprimă fenomenul în sine.
– muzica populară de consum, specie apărută la începutul secolului al XX-lea, construct compozit cu scop mercantil, bazat pe criterii comercial-estetice îndoielnice, cuprinde romanţe, cântece patriotice, cuplete de revistă, muzică uşoară, cântece de petrecere, compoziţii în stil folcloric, manele. Începând din anii ’60, dar mai ales după 1990, mass media concură la realizarea şi promovarea compoziţiilor în stil folcloric. Lăutarii le numesc „făcături”, termen prin care etichetează artificialul care violentează tradiţia;

Cu privire la compoziţiile în stil folcloric, se arată că sunt numai instrumentale şi vocal-instrumentale (acompaniamentul este obligatoriu). Ele aparţin zonei divertismentului, sunt promovate prin concerte şi emisiuni Radio şi TV iar CD-ul audio este suportul media care asigură fixarea prestaţiilor. De obicei este scris doar textul.

Muzica (melodie, armonie, orchestraţie) este realizată pe loc, oral, chiar înainte şi în timpul înregistrării (rareori pilonii ritmico-melodici sunt notaţi sumar într-o partitură). Numărul enorm de piese editate şi difuzate a condus la crearea gustului pentru o masă mare de auditori şi implicit a unei pieţe de desfacere.

Totodată a apărut şi un fenomen de folclorizare: cântăreţi şi lăutari preiau aceste specimene, le reinterpretează (în funcţie de posibilităţile tehnice şi stilistice proprii, de starea sufletească, dar şi de cerinţele consumatorilor) şi le cântă „live” la diverse ocazii (nunţi, petreceri etc).
Astfel iau naştere variantele personalizate. Mai mult, aceeaşi piesă, chiar dacă este cântată de acelaşi performer succesiv, va fi diferită (mai mult sau mai puţin) de cele pe care le-a interpretat anterior.

În acelaşi timp se arată: că, în cazul muzicii populare de consum analiza vizează separat linia melodică, textul, acompaniamentul, armonia, orchestraţia, instrumentaţia şi tehnica de interpretare vocală, frecvent dirijorii şi interpreţii preluând parţial sau integral şi adaptând motive/linii melodice, strofe/texte integrale din alte piese; că, mai multe cântece pot avea linii melodice similare, fiind imposibil să fie identice( chiar dacă sunt cântate de acelaşi interpret), cu texte diferite şi interpretate de doi performeri, sunt variante melodice;

S-a arătat că cele două piese, în discuţie, sunt evident variante melodice integrale, diferă textul, partea de acompaniament şi tehnica de interpretare vocală; că ambele piese analizate aparţin muzicii populare de consum şi sunt variante personalizate şi , în aceste condiţii, performerul fiecărei variante are drept de interpret doar asupra variantei proprii.

În răspuns se arată că dacă există un autor cert, care dovedeşte că a compus această piesă şi a depus la UCMR – ADA, partitura completă şi textul, acesta este proprietarul drepturilor de autor şi are drept de autor asupra tipului căruia îi aparţine şi această variantă, alături de altele.
Arhiva de folclor din Cluj -Napoca a Academiei Române, prin răspunsurile de la filele 100 şi 154, a comunicat instanţei că, în folclor există numai variante şi niciun interpret nu poate să-şi asume dreptul de autor asupra unui cântec.

În privinţa celor două melodii ce au dat naştere acestui litigiu, s-a menţionat că ele sunt variante ce aparţin folclorului modern (fiind indicată transpunerea la cvinta superioară a celui de-al II-lea rând melodic, din partitura întocmită) şi sunt cântece vocale contrafăcute, adică, textele cvasiautentice sunt suprapuse peste melodii corespondente dansului „Învârtită dreaptă rară” (De-nceput şi De-amăgit) din zona Someşului.
Se arată că, în arhiva Institutului, există sute de înregistrări cu melodii instrumentale ce aparţin acestui tip de dans, învârtită dreaptă rară, dar nu există nicio variantă a cântecului în cauză pentru că el este o făcătură ca şi majoritatea cântecelor vocale de joc din România confecţionate în timpul comunismului.

Potrivit părerii exprimate în scris de către specialistul profesorul universitar dr. I. Bocşa, aflat la fila 143, melodiile ce două înregistrări supuse studiului sunt bazate pe două fac obiectul studiului au la origine o melodie de dans, aparţinând unui aşa zis „stil nou” şi având multiple variante, prin urmare paternitatea lor nu poate fi demonstrată, deci nici asumată, decât în condiţiile menţionate mai sus. Cele variante melodice apropiate având deosebiri de tempo, de orchestraţie, de armonizare, de text, plus originalitatea anumitor inflexiuni melodice. Textele vehiculate pe melodii foarte asemănătoare cântecelor în cauză sunt diverse. Unele dintre ele, mai apropiate de folclorul orăşenesc, au chiar anumite conotaţii vulgare [Dă-mă mamă…după colonel, …după tractorist, etc.).

În concluzie arată că, un cântec destinat scenei şi publicului este reprezentat prin mai mulţi parametri: melodie, ritm, text, tempo, orchestraţie, armonie, la care se adaugă încă un element foarte important – personalitatea interpretului.

În cuprinsul răspunsului, specialistul a început cu un citat din Constantin Brăiloiu, respectiv: „trebuie să admitem că nu culegem niciodată decât variante şi că în mintea cântăreţului trăieşte o viaţă latentă un arhetip ideal, din care el ne oferă întruchipări efemere”, apoi a continuat cu considerente privind folclorul şi melodiile trimise spre studio.

Astfel, se arată că una din caracteristicile esenţiale ale folclorului muzical constă în faptul că producţiile ce-l reprezintă sunt rezultatul creaţiei anonime şi colective, bazată pe transmiterea orală. Mai nou, există persoane care „creează” piese folclorice pentru interpretare proprie sau pentru alţi interpreţi, procedeu păgubos, de altfel, pentru păstrarea autenticităţii folclorului nostru. Foarte adesea, aceste melodii sunt preluate din muzica instrumentală de dans (preluare identică sau cu anumite modificări), căreia i se aplică un text. Nici în acest caz, interpretul nu poate fi considerat „proprietar” asupra cântecului (melodia poate avea nenumărate variante mai apropiate sau mai îndepărtate), decât cu condiţia înregistrării respectivei „creaţii” la UCMR-ADA

Totodată, a pus la dispoziţia instanţei înregistrări cu alte variante ale liniei melodice a cântecelor „Cânt la lume că mi-i dragă” şi „De la R. -n jos”, ataşate la dosar.

Prof. univ. dr. I. Bocşa ,precum şi dr. Gavril Ţărmure au fost audiaţi de instanţă în camera de consiliu, în data de 3 aprilie 2013, ocazie cu care părţile au avut posibilitatea să pună întrebări.

Părerea celor doi specialişti şi răspunsurile acestora la întrebările părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, aflată la fila 179-181.

Domnul prof. univ. dr. I. Bocşa şi-a menţinut părerea exprimată în scris şi a expus şi oral această părere, reiterând că cele două cântece sunt cântece populare „în stil nou” şi că atât linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, cât şi linia melodică a cântecului „De la Rebrișoara-n jos” aparţin muzicii populare, provin din folclor, având la origine o melodie de dans dar, cântecul în sine este un folclor mai modern, destinat scenei şi publicului, fiind o preluare din muzica de dans cu ataşare de versuri, arătând că un cântec popular(care aparţine folclorului) se caracterizează în funcţie de mai mulţi parametri şi nu doar în funcţie de linia melodică, ci şi în funcţie de melodie, ritm, tempo, text, orchestraţie, armonie şi, un element foarte important, personalitatea interpretului.

Conform domnului I. Bocşa, linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” şi cea a cântecului „De la Rebrișoara -n jos” sunt variante melodice foarte asemănătoare între ele, având deosebiri de tempo, de orchestraţie, de armonizare. Domnul Bocşa a pus la dispoziţia instanţei 4 variante ale aceleaşi linii melodice, publicate şi înregistrate anterior(aflate suport CD la fila 178), respectiv: cea a „Grupului vocal Huedin”, înregistrată la Radio C. , în anul 1971, care potrivit specialistului este, la rândul ei, o variantă prelucrată de instructorul grupului , având la origine o melodie din dans din folclor; cea interpretată de Iustina Dejeu, înregistrată în anul 1988; cea interpretată de Ion Conea, înregistrată în anul 1976 şi cea interpretată de D. Giurca, înregistrată în anul 2003 şi a apreciat, că faţă de variantele făcute publice anterior, varianta liniei melodice a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” , este o variantă melodică cel mai apropiată de varianta melodică a Grupului vocal Huedin şi apoi cu varianta Iustinei Dejeu.

Domnul I. Bocşa arată că diferenţele dintre varianta interpretată de Anuţa M. Motofelia şi cele ale Grupului vocal Huedin şi Iustinei Dejeu, rezultă din faptul că acestea două din urmă sunt înregistrate în ritm aksac, care este un ritm de joc asimetric.

Totodată, specialistul a arătat că partitura depusă de reclamant la UCMR-ADA nu reprezintă o transcriere fidelă a melodiei cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”(transcriere care a efectuat-o Urs Anghel, aranjorul muzical, cum anterior s-a notat) şi totodată există diferenţe şi între melodia cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” şi melodia cântecului „De la Rebrișoara-n jos”, diferenţe fiind evidenţiate pe partitura întocmită de Urs Anghel şi pe cea întocmită de I. Bocşa ca fiind cea care ar corespunde melodiei cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, fiind comunicate ulterior şi instanţei copii ale partiturilor întocmite de specialist , cu evidenţierea deosebirilor.

Specialistul a mai precizat că o variantă a unei melodii din folclor oricât ar fi de îmbunătăţită în creaţie, ea nu va constitui o melodie nouă ci, dacă varianta se îndepărtează foarte mult de familia liniei melodice iniţiale, ea va fi o variantă ce aparţine unui alt tip melodic.

După audierea melodiilor puse al dispoziţie de domnul I. Bocşa şi domnul dr. Gavril Ţărmure a declarat că linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” are caracter popular, deci aparţine folclorului şi că între linia melodică a cântecului invocat de reclamant ca fiind a mamei sale şi cea a cântecului „De la Rebrișoara -n jos”, există o asemănare, fiind identice în proporţie de 90-95 % şi că există o asemănarea şi între linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” şi cea a Grupului vocal Huedin, astfel că nu poate să afirme cu certitudine că linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” este 100% a doamnei Valeria Peter Predescu şi a făcut menţiunea că o creaţie dacă este proprie a unei persoane, în întregime, ea nu mai poate fi încadrată în domeniul folclorului.

Ambii specialişti au făcut referire la faptul că înregistrarea la UCMR-ADA , conferă dreptul de autor celui care este înregistrat autor şi că în această situaţie melodia nu mai aparţine folclorului ci este o melodie nouă proprie.

Referitor la afirmaţiile specialiştilor audiaţi şi cea exprimată de Institutul „Constantin Brăiloiu”, în sensul că înregistrarea la UCMR-ADA, conferă calitatea de operă nouă, originală, compoziţiei muzicale înregistrate şi calitatea de autor persoanei care se declară autor, tribunalul reţine că această înregistrare poate avea doar valoarea probatorie prevăzută de Legea nr.8/1996, respectiv că înregistrarea la UCMR-ADA, creează doar o prezumţie simplă până la proba contrarie.

Or, potrivit părerilor exprimate atât de cei doi specialişti cât şi de instituţiile cărora tribunalul le-a solicitat părerea, anterior arătate, linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, constituie doar o variantă personalizată, ce aparţine muzicii populare, fiind o variantă melodică ce are la origine o melodiei de dans, în ritm aksac(ritm de joc asimetric) (f.143) şi, potrivit Arhivei de folclor a Academiei Române din C. -Napoca, este vorba de dansul „Învârtită dreaptă rară(De-nceput şi de-amăgit)”, din zona Someşului.

În ce priveşte linia melodică„Cânt la lume că mi-i dragă”(analizată distinct de celelalte caracteristici ale unui cântec popular: text, orchestraţie, armonie, interpretare, a cântecului) se arată că este din folclor şi privit în integralitatea lui (melodie, versuri, ritm, tempo, orchestraţie, interpretare) cântecul respectiv aparţine muzicii populare de consum(potrivit Institutului

„Constantin Brăiloiu”, sau este un cântec ce face parte dintr-un folclor mai modern, numit „stil nou”, de domnul I. Bocşa sau ar aparţine „noului folclor”, potrivit părerii exprimate de domnul Gavril Ţărmure.

Reclamantul a susţinut că melodiile publicate anterior sunt din zona C. ului ceea ce ar face puţin probabil ca mama lui să se fi inspirat din aceste melodii. Această susţinere este lipsită de relevanţă în speţă, cât timp, nu s-a arătat de către specialişti şi instituţiile competente că mama reclamantului s-a inspirat din acele variante, ci doar s-a arătat că linia melodică a cântecului aparţine folclorului ci că liniile melodice puse la dispoziţie au fost făcute publice şi imprimate pe suport anterior celei în discuţie.

Astfel varianta melodică a Grupului vocal Huedin, este imprimată în anul 1971, cu mult înainte de anul în care mama reclamantului a cântat pentru prima dată cântecul „Cânt la lume că mi-i dragă”, respectiv cu ocazia turneului efectuat în Franţa, potrivit declaraţiei martorului Urs Anghel, turneu care a avut loc cu 20 de ani înainte de înregistrarea cântecului pe suport CD, care a avut loc în anii 2009-2010. Deci mama reclamantului a interpretat pentru prima dată cântecul cel mai devreme posibil, în anul 1989(martorul a declarat că probabil în martie 1990, f.210-212) şi, cu certitudine, nu înainte de anul 1983, an când a început colaborarea dintre mama reclamantului şi martorul Urs Anghel.

Chiar domnul Bocşa a afirmat că şi varianta Grupului vocal Huedin, reprezintă o prelucrare, a unei melodii de dans culeasă din folclor astfel că, şi anterior anului 1971, au circulat alte variante, specialistul făcând referire la cea mai veche înregistrare, pe care el a identificat-o.

Pe de altă parte, din declaraţia martorei Ana Sandu, care a fost profesoară în localitatea R. , unde a urmat şcoala generală şi a copilărit pârâtul, fiind profesoară inclusiv acestuia, reiese că linia melodică a cântecului interpretat de pârât, aparţine unui cântec popular ce se cânta în localitatea R. , zona Gersa, martora declarând că a auzit, această linie melodică, în interpretarea unui rapsod popular din satul R. , numita Burdeţi Rafila, cântecul interpretat de aceasta având alte versuri, respectiv „Zis-o mama că m-o da, după cel cu cetera..”. Martora susţine că aceeaşi linie melodică a fost cântată , cu alte versuri şi de o fetiţă din R. , Manciu L. , precum şi de un bărbat, cu numele Ţăran Onişor care, în prezent, se află în Spania.

Martora a mai declarat că, în scopul de a participa la fostul concurs „Cântarea României”, în anul 1984, din iniţiativa ei, l-a dus pe pârât(care era elev) la mama reclamantului, despre care ştia că este interpretă de muzică populară, pentru ca aceasta să-şi exprime părerea cu privire la calităţile de interpret ale pârâtului, ocazie în care pârâtul a interpretat, în faţa mamei reclamantului, cântecul „Zis-o mama că m-o da după cel cu cetera…” cântec care avea linia melodică pe care, ulterior, pârâtul a preluat-o, în cântecul interpretat de el„De la Rebrișoara -n jos”.

Ba mai mult, susţine că, la concursul „Cântarea României” ediţia din anul 1984 pârâtul a cântat un cântec cu această linie melodică, linie melodică pe care, la sugestia mamei reclamantului, au fost suprapuse alte versuri, cu tema „mioriţei”, martora arătând că mama reclamantului a motivat că versurile cântecului iniţial nu corespund pretenţiilor regimului comunist.

Reclamantul a solicitat ca instanţa să înlăture declaraţia acestei martore, însă nu a indicat niciun motiv întemeiat pentru care declaraţia martorei să fie înlăturată.

Prin cele relatate de martoră, pe de o parte se confirmă faptul că linia melodică a cântecului interpretat de pârât este o variantă a liniei melodice a unui cântec ce aparţine muzicii populare, răspândit şi în zona Năsăudului (R. fiind localitate limitrofă oraşului Năsăud) şi, pe de altă parte, că mama reclamantului a avut ocazia să audă acest cântec, înainte de a face public cântecul său „Cânt la lume că mi-i dragă”.

Tribunalul a reţinut că, şi dacă mama reclamantului nu ar fi auzit cântecul cu linia melodică asemănătoare celei a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, cântat de către pârât, este posibil, ca ea, să fi auzit această linie melodică cu ocazia deplasării sale prin localităţile judeţului, în calitate de culegătoare de folclor, calitate confirmată de toţi ceilalţi martori audiaţi, ale căror declaraţii vor fi indicate în continuare.

În cauză au fost audiaţi şi alţi martori, propuşi atât de reclamant cât şi de pârât, pârâtul neprezentându-se în instanţă ca să răspundă la interogatoriu, interogatoriul scris fiind depus de reclamant la dosar.

Martorul Urs Anghel, care a colaborat cu mama reclamantului din anul 1983 , fiind dirijor al formaţiei care a acompaniat-o pe mama reclamantului şi care, potrivit înregistrării de la UCMR-ADA, este aranjorul muzical al melodiei din litigiu, nu a putut confirma cu certitudine că mama reclamantului a compus linia melodică în cauză. A declarat că aceasta a cules foarte multe cântece din tot judeţul B. -Năsăud, pe care, împreună cu el le-a adaptat. Totodată a arătat că mama reclamantului nu avea cunoştinţe pentru a putea transcrie în note muzicale, sub formă de partitură, linia melodică a cântecelor interpretate de ea, că el a transcris sub formă de note muzicale melodia în discuţie. Ceea ce a putut confirma cu certitudine este faptul că mama reclamantului a interpretat pentru prima dată cântecul „Cânt la lume că mi-i dragă”, înainte de înregistrarea acesteia pe suport CD, cu aproximativ 20 de ani înainte, cu ocazia unui turneu efectuat în Franţa, cel mai probabil în luna martie din anul 1990.

Cântecul a fost imprimat pe suport CD mult mai târziu, doar în anul 2009( linia melodică) şi , în anul 2010, după decesul mamei reclamantului, vocea interpretei Anuţa M. Motofelia .

Martorul a declarat că, în rândul interpreţilor de muzică populară, se consideră „autor” al unui cântec, interpretul care a interpretat primul în public cântecul respectiv şi că el auzit cântecul pentru prima dată interpretat de interpreta V. Peter P. . După audierea cântecelor puse la dispoziţie de domnul I. Bocşa, martorul a apreciat că, după o singură audiţie, poate să aprecieze că linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” se aseamănă în proporţie de 30-35% cu melodia interpretată de Grupul vocal Huedin, cu menţiunea că martorul are studii superioare în domeniul muzicii.

Audiat în calitate de martor, interpretul de muzică populară, A. Pugna a fost singurul ca a susţinut că linia melodică în cauză este compoziţia originală, proprie a mamei reclamantului, însă, această susţinere nu a fost făcută pe baza unor cunoştinţe de specialitate în domeniul muzicii(el neavând competenţe de a scrie în note muzicale o melodie), ci are la bază doar aprecierea lui subiectivă, neavând cunoştinţe care să-i permită să analizeze o partitură aşa cum au făcut atât specialiştii audiaţi, cât şi specialiştii din cadrul instituţiilor cărora tribunalul le-a solicitat părerea.
Cum părerea martorului este în contradicţie cu cele ale specialiştilor în domeniul folclorului nu va fi avută în vedere la aprecierea caracterului original al liniei melodice a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”.

Astfel, după ascultarea liniilor melodice făcute publice anterior, descoperite de domnul I. Bocşa şi prezentate instanţei, martorul A. Pugna, contrar punctelor de vedere ale celor doi specialişti şi ale instituţiilor din domeniul folclorului, precum şi a martorului Urs Anghel, a afirmat că nu există nicio asemănare între linia melodică a cântecului mamei reclamantului şi cea a Grupului vocal Huedin. Şi din declaraţia martorului Pugna A. , reiese că interpreţii de muzică populară consideră că un cântec aparţine unei anumite persoane, având în vedere că acea persoană, în calitate de interpret, a interpretat în public cântecul respectiv. Mai susţine că el crede, cu certitudine, că pârâtul nu a auzit melodia cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, înainte de a o auzi la spectacolul organizat în cinstea V. iei Peter P. din anul 2007, unde a participat invitat de V. Peter P. şi că pârâtul a copiat linia melodică de pe CD Anuţei M. Motofelia, pe care l-a primit în anul 2010, cu ocazia unui spectacol organizat la B. , în memoria V. iei Peter P. .

Este de notat că şi martora M. Anuţa a declarat că ea ştie că melodia cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” „aparţine” mamei reclamantului, deoarece pe ea a auzit-o prima interpretându-o şi că l-a avertizat pe pârât că aceasta este linia melodică a acesteia şi să nu o înregistreze pe suport CD şi nici să o lanseze, dacă nu are acordul moştenitorilor. A susţinut că mama reclamantului are dreptul asupra liniei melodice şi a afirmat că este a acesteia, bazându-se pe faptul că aceasta a fost cea care a cântat-o în public anterior, piesa fiind interpretată de mama reclamantului la spectacolul omagial organizat în cinstea ei, la Sala Radio, în anul 2007, spectacol unde a fost prezent şi pârâtul, a fost transmis şi pe un post de televiziune şi a avut titlul „Cânt la lume că mi-i dragă”.

Tribunalul a rţinut că, atât această martoră cât şi martorii Urs Anghel şi Pugna A. , apreciază calitatea de autor al unei compoziţii muzicale, fără să verifice sau să aibă certitudinea că linia melodică este compoziţia proprie a interpretului, deci calitatea de autor la care aceştia fac referire nu este identică cu cea prevăzută în Legea nr.8/1996, ci se face doar prin raportare la primul interpret care a interpretat-o publicului larg.

Astfel, i se atribuie calitatea de autor unui interpret, chiar dacă acesta interpretează un cântec cu linie melodică din folclor şi chiar dacă melodia a fost culeasă şi nu compusă. În consecinţă aprecierea martorilor cu privire la autorul unei compoziţii, coincide mai degrabă cu cea care corespunde unui de drept conex de autor, respectiv dreptul interpretului la propria interpretare dar şi în această situaţie, interpretul are doar un drept conex dreptului de autor cu privire la propria interpretare, ceea ce nu exclude dreptul unui alt interpret să interpreteze în stil propriu aceeaşi linie melodică şi chiar acelaşi cântec(melodie şi text) în întregime, fără ca, prin aceasta, să încalce dreptul de conex dreptului de autor al altui interpret.

În speţă, însă, este vorba despre un drept de autor asupra compoziţiei muzicale astfel că se impune a fi analizate doar cerinţele privind originalitatea compoziţie, nu şi originalitatea fiecărei interpretări a celor două cântece(chiar dacă specialiştii au făcut referire şi la acestea, în sensul că nu sunt identice şi fiecare interpret(pârâtul şi Anuţa M. Motofelia) are un drept conex dreptului de autor privind propria interpretare).

Lansarea în spaţiul public larg a unui cântec ce aparţine muzicii populare, nu-i conferă interpretului un drept de autor asupra compoziţiei muzicale, compoziţie care nu este originală, ci este doar o prelucrare a unei variante anterioare, o actualizare a celei precedente, rezultând astfel doar o variantă nouă şi indiferent de contribuţia creatoare a celui care a creat noua variantă, aceasta din urmă nu va fi niciodată o operă originală ci, dacă se îndepărtează foarte mult de tipul melodic iniţial, va face parte din alt tip melodic al folclorului, aş cum arată domnul I. Bocşa.

Transmiterea folclorului este un act de voinţă individuală şi implică io activitate de cercetare, aşa cum se artă în răspunsul Institutului ed Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu şi tribunalul a reţinut că activitatea de transmitere a folclorului nu constituie obiect al dreptului de autor, putând fi, eventual, recompensată în alte modalităţi: plata cercetătorilor salariaţi ai instituţiilor de profil, recunoaştere morală pentru interpreţii care au cules cântecul, sub forma recunoaşterii dreptului conex de autor pentru interpretare(drept nepatrimonial) precum şi o recompensă materială, ca urmare a recunoaşterii dreptului nepatrimonial conex ce generează dreptul la indemnizaţie, precum şi ca urmare a prezentării cântecului în spectacole şi evenimente cu plată.

Lipsa nejustificată a pârâtului pentru luarea interogatoriului are drept consecinţă aplicarea dispoziţiilor art. 225 C.pr.civ., fie în sensul aprecierii de către instanţă ca o mărturisire deplină a pârâtului sau doar numai ca un început de dovadă scrisă şi, în ambele cazuri, numai cu privire la faptele personale ale pârâtului nu şi cu privire la stabilirea caracterului original al liniei melodice, aspect care nu constituie un fapt personal al pârâtului.
În speţă, având în vedere că printre întrebările formulate de reclamant nu este nicio întrebare, prin care pârâtul să fie întrebat dacă „recunoaşte” ceva, instanţa nu poate reţine că refuzul pârâtului să se înfăţişeze, chiar dacă ar fi nejustificat( cu menţiunea că ar putea fi apreciat ca fiind justificat faţă de răspunsurile instituţiilor şi punctele de vedere ale specialiştilor, expuse anterior termenului de judecată la care trebuia să se prezinte la interogatoriu), nu poate determina instanţa să aprecieze că lipsa acestuia la interogatoriu echivalează cu o recunoaştere deplină, ci cel mult ca un început de dovadă scrisă. Din întrebările conţinute de interogatoriu se poate aprecia ca început de dovadă scrisă cel mult în sensul:că pârâtul cântă de un anumit timp(1); că îşi culege cântecele dintr-o anumită zonă(2); că într-o anumită măsură cunoaşte interpreţii din zonă(3.); că a auzit, cândva, pentru prima dată, „melodia” „Cânt la lume că mi-i dragă” (4), cu menţiunea că în contextul în care în litigiu este doar linia melodică, întrebarea ar fi trebuit nuanţată, (respectiv dacă se referă la linia melodică a cântecului sau la cântec în întregime, deoarece linia melodică nu are denumire, denumirea fiind a cântecului); că melodia „aparţine cuiva”(5); că pârâtul ştie cine a cântat această melodie(6)..; că pârâtul ar fi copiat linia melodică(12) , cu menţiunea că, în întrebare nu este indicat de la cine ar fi copiat linia melodică; etc.

Din coroborarea acestui început de dovadă scrisă cu celelalte probe, instanţa a concluzionat că pârâtul a auzit „prima dată” o variantă aproape identică cu linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” , în anul 1984, cântată de numita Burdeţi Rafila, din localitatea R. , sau de Ţăran Onişor din aceeaşi localitate sau că el a cântat o variantă foarte asemănătoare, cu cea a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” , în anul 1984, la festivalul „Cântarea României”, sau că el a auzit o variantă asemănătoare, cântată la Radio de Grupul vocal Huedin, sau o variantă asemănătoare interpretată de Iustina Dejeu , că a auzit varianta melodică din cântecul „Cânt la lume că mi-i dragă”, în anul 2007, la spectacolul omagial, interpretată de V. Peter P. .

În ce priveşte „copierea liniei melodice”, se poate reţine că pârâtul „a preluat” şi şi-a adus contribuţia creatoare proprie mai mult sau mai puţin în funcţie de cât de apropiate sunt variantele melodice anterioare, a cântecului „Zis-o mama că m-o da, după cel cu cetera” sau varianta Grupului vocal Huedin, sau cea a Iustinei Dejeu sau cea a V. iei Peter P. , din cântecul „Când la lume că mi-i dragă”, faţă de varianta melodică a cântecului interpretat de el, „De la Rebrișoara -n jos”.

Din coroborarea tuturor probele administrate, anterior expuse, tribunalul concluzionează că: linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” nu este o compoziţie originală a mamei reclamantului, ci aceasta este doar o variantă personalizată a mamei reclamantului, având la origine o melodie de dans, în ritm aksac, care aparţine folclorului, melodie corespondentă dansului „Învârtită dreaptă rară” (De-nceput şi De-amăgit) din zona Someşului, fiind cunoscute şi alte variante ale aceleiaşi linii melodice, care au fost făcute publice anterior variantei mamei reclamantului.

Tribunalul a reţinut că, prin probele administrate, în special poziţiile exprimate de cele două instituţii cu competenţă în domeniul cercetării folclorului şi punctele de vedere ale celor doi specialişti, solicitate de tribunal conform art. 201 alin.3 C.pr.civ., de la 1865, respectiv a domnului profesor universitar dr. I. Bocşa, care este şi o personalitate recunoscută în domeniul folclorului, efectuând nu numai studii şi cercetări în acest domeniu, ci fiind el însuşi culegător de folclor şi interpret de folclor autentic şi a domnului dr. Gavril Ţărmure, specialist în domeniul muzicii, a fost răsturnată prezumţia care a operat cu privire la linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” , urmare a înregistrării acesteia la organismul de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale ce decurg din dreptul de autor, UCMR-ADA, ca fiind o linie melodică originală şi că aceasta ar fi fost compusă de mama reclamantului, fiind făcută proba contrarie celor menţionate în declaraţia pe proprie răspundere dată de reclamant.

Aşa fiind, linia melodică a cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă” nu intră în categoria operelor care pot să constituie obiect al dreptului de autor, potrivit art.7 lit. „c” din Legea nr. 8/1996 şi, astfel, ea nu constituie obiect al dreptului de autor, potrivit art.7 litera „c” din Legea nr.8/1996 şi, prin urmare, nu se pune nici problema încălcării unui astfel de drept

Deşi fiecare persoană care face publică o variantă personalizată a unei melodii ce aparţine folclorului are şi o contribuţie proprie la formarea variantei respective, această contribuţie nu-i conferă compoziţiei caracter de originalitate pentru a constitui obiect al dreptului de autor.

În aceste condiţii, chiar dacă linia melodică a variantei cântecului interpretat de pârât „De la Rebrișoara -n jos” este foarte apropiată, aproape integrală, cu varianta cântecului „Cânt la lume că mi-i dragă”, variantă în privinţa căreia linia melodică a fost adaptată de V. Peter P. , pârâtul nu se face vinovat de încălcarea dreptului de autor, cele două variante putând să circule liber, fără obligaţii din partea pârâtului faţă de moştenitorii numitei V. Peter P.

Nefiind în prezenţa unui drept de autor, fapta pârâtului nu are caracter ilicit, nefiind îndeplinită, astfel, prima condiţie a răspunderii civile delictuale, ceea ce face de prisos analiza celorlalte cerinţe impuse pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, tribunalul a apreciat că acţiunea reclamantului, aşa cum a fost completată şi precizată, este neîntemeiată şi a fost respinsă.

Pârâtul nu a solicitat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât în sarcina reclamantului s-a stabilit obligaţia de a achita onorariu pentru specialiştii audiaţi, în privinţa cărora se aplică dispoziţiile privind experţii, conform art. 201 alin.4 C.pr.civ., de la 1865, şi cum din totalul onorariului stabilit pentru specialistul I. Bocşa, de 2.100 lei, reclamantul a achitat doar suma 500 lei, reclamantului a fost obligat să plătească în favoarea domnului I. Bocşa suma de 1.600 lei, cu titlu de diferenţă onorariu specialist expert.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând, în principal casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, modificarea ei, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanţele.

l. În motivarea recursului său, în ceea ce priveşte solicitarea principală, reclamantul învederează nulitatea unor încheieri de şedinţă, afirmând că le lipseşte un element esenţial de validitate, fiind greşită data, subzistând, astfel, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 5 Cod proc. civ.
2. Din simpla comparare a melodiei înregistrată la Orda şi declarată şi la UCMR- ADA, compozitor şi textier mama reclamantului şi Urs Anghel aranjor cu melodia cântată de pârât, rezultă că este identică şi pârâtul a încălcat, astfel drepturile de autor şi cele conexe prevăzute de Legea nr. 8/1996.

La termenul de judecată din februarie 2013, instanţa a trecut la audierea în camera de consiliu a celor doi specialişti numiţi în temeiul art. 201 alin. 3 Cod proc. civ., deşi reclamantul solicitase şi se încuviinţase luarea interogatoriului părţilor înaintea oricăror alte probe, luarea interogatoriului pârâtului după administrarea celorlalte probe golind de conţinut această probă, caracterizată prin elementul surpriză al întrebărilor.

Din declaraţia specialistului prof. univ. dr. I. Bocşa, nu reiese că linia melodică ar fi folclor autentic şi că ar putea fi cântată de orice interpret, pentru că se vorbeşte de un folclor mai modern destinat publicului şi scenei, o preluarea a muzicii de dans, cu ataşare de versuri. Expertul nu a putut să se pronunţe din ce sursă s-a inspirat autorul variantei interpretate de Anuţa M. Motofelia şi, deşi varianta Grupului Vocal Huedin este cea mai veche identificată de expert, aceasta este o variantă prelucrată de instructorul grupului, după o variantă culeasă din folclor. Cu toate acestea, instanţa de fond a considerat că mama reclamantului s-a inspirat din varianta grupului vocal.

Specialistul dr. Gavril Ţărmure a declarat că între linia melodică a celor două cântece în litigiu există o identitate de aproximativ 90-95% şi că şi în prezent există creatori de folclor, singurul mijloc de protecţie la ora actuală fiind asigurat de UCMR- ADA, înregistrare la această instituţie conferind operei calitatea de originalitate şi noutate şi garantând dreptul de autor, aşa cum rezultă inclusiv din adresa Institutului Constantin Brăiloiu. Melodia interpretată de Anuţa M. Motofelia poate fi considerată creaţie proprie a mamei reclamantului, dar atunci nu mai aparţine folclorului. Când a auzit prima dată cele două cântece, martorul s-a gândit că au o sursă folclorică, dar a subliniat că, în măsura în care au un autor, ele nu mai fac parte din folclor.

Martorul Urs Anghel, care a transcris linia melodică a cântecului interpretat de mama reclamantei, a declarat că pârâtul a modificat doar 2 sau 3 note la final şi a schimbat versurile, mama reclamantului fiind cea care a interpretat prima dată cântecul, în urmă cu 20 de ani, cu ocazia unui turneu în Franţa.

Martora M. Anuţa, care a scris versuri pentru pârât, a declarat că i-a spus acestuia că melodia este a mamei reclamantului şi că a auzit-o pe aceasta cântându-l şi că nu ar trebui să-l lanseze.

Martorul Pugna A. , la rândul său, a afirmat că linia melodică cântecului interpretat de pârât este identică cu a celui interpretat de mama reclamantului, despre care a afirmat că avea o putere extraordinară de a compune şi de a crea cântece.

Aceste persoane sunt de specialitate în domeniul muzical, astfel că declaraţiile lor trebuie avute în vedere cu precădere faţă de cele ale martorilor care nu au cunoştinţe de specialitate.

Prima instanţă în mod greşit a înlăturat declaraţiile acestor martori, dând prevalenţă declaraţiei martorei Ana Sandu, care nu are cunoştinţe în domeniul muzicii, în condiţiile în care niciunul dintre specialişti sau ceilalţi martori nu au confirmat faptul că linia melodică ar fi din localitatea R. zona Ghersa. Declaraţiile acestei martore trebuie înlăturate nu numai pentru lipsa cunoştinţelor de specialitate, ci şi pentru că este o declaraţie mincinoasă, împrejurare care rezultă din copia carentului de muncă a mamei reclamantului, care atestă faptul că în anul 1984 aceasta nu lucra la laboratorul de cofetărie Năsăud, ci era angajată ca solist la Consiliul Judeţean al Sindicatelor.

În mod greşit a revenit instanţa asupra audierii martorelor Anuţa Motofelia şi Bumbu Ometita, prejudiciind, astfel, apărarea pârâtului, după cum în mod greşit a apreciat că lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu nu poate fi considerată o recunoaştere, câtă vreme, din declaraţiile martorilor audiaţi, rezultă că melodia a fost cântată de mama reclamantului în urmă cu multă vreme şi pârâtul a auzit-o în această interpretare.

Întâmpinarea din recurs

Pârâtul intimat, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că eroarea materială din încheierile enumerate în motivele de recurs a fost îndreptată prin încheierea din (…) şi, oricum, reclamantul nu a suferit vreo vătămare în sensul art. 105 alin. 2 Cod proc. civ., prin trecerea unei date eronate.

Cu privire la interpretarea probelor, elementul esenţial în raport cu care trebuie analizată temeinicia pretenţiei este originalitatea operei, or, din probatoriul administrat, rezultă că aceasta aparţine folclorului.

Ordinea de administrare a probelor este cea corectă, în cauză fiind administrate toate probele solicitate de părţi.

Cu privire la interpretarea probelor, motivele de recurs sunt vădit părtinitoare, reţinând doar aspecte analizate în mod singular favorabile recurentului.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art. 3041 Cod proc. civ., ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta nu este fondat, din considerentele ce urmează fi expuse.

Astfel, referitor la primul motiv de recurs, eroarea materială cu privire la dată din cuprinsul încheierilor de şedinţă nu atrage sancţiunea nulităţii, în sensul art. 105 alin. 2 Cod proc. civ., putând fi îndreptată prin procedura reglementată de art. 281 Cod proc. civ., procedura la care a şi recurs instanţa fondului prin încheierea dată în şedinţa din camera de consiliu din (…) , depusă la dosar (f. 49).

În ceea ce priveşte motivele de recurs vizând probele, ordinea de administrare a probelor este atributul judecătorului, iar faptul că interogatoriul a fost luat ulterior oricum nu a produs vreo vătămare reclamantului, raportat la împrejurarea că prima instanţă a reţinut apartenenţa operei la folclor, orice faptă personală a pârâtului rămânând, astfel, irelevantă.

Cu privire la caracterul de originalitate al operei, interpretarea probelor a fost corect făcută de prima instanţă, motivele de recurs extrăgând din adresele oficiale şi declaraţiile martorilor părţi prin care doresc să schimbe concluzia care rezultă din probe în ansamblu.

Astfel, adresa Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române” de la f. 100 din dosarul tribunalului arată că în folclor există variante de melodii, astfel că niciun interpret nu poată să-şi asume dreptul de autor asupra unui cântec, iar, în ceea ce priveşte cele două melodii obiect al litigiului, ele sunt variante ce aparţin folclorului modern, fiind cântece vocale contrafăcute, adică textele cvasiautentice sunt suprapuse peste melodii corespondente dansului „Învârtita dreaptă rară” din zona Someşului.

Adresa Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din cadrul Academiei Române, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, analizează caracteristicile folclorului, muzicii populare de consum apărută în secolul al XX-lea şi a compoziţiilor în stil folcloric, răspunzând întrebărilor instanţei în sensul că melodia în litigiu aparţine muzicii populare de consum şi are o largă răspândire, în mai multe variante individualizate, una interpretată de Anuţa M. Motofelia. În cadrul muzicii populare de consum, se poate vorbi de variante melodice, cele două piese fiind variante melodice integrale pentru că diferă textul, partea de acompaniament şi tehnica de interpretare vocală. În cazul variantelor personalizate, fiecare interpret are un drept de autor asupra tipului căreia îi aparţine această variantă. Adresa concluzionează că, fiind vorba de muzică populară de consum, aceasta ar putea avea un autor, în măsura în care acesta poate dovedi paternitatea operei (f. 102-104 dosar tribunal).

Expertul specialist prof. universitar dr. I. Bocşa a arătat că melodiile în litigiu au la origine o melodie de dans aparţinând unui aşa-zis „stil nou” şi având multiple variante, astfel că paternitatea lor nu poate fi demonstrată, variantele melodice fiind apropiate, dar cu deosebiri de tempo, orchestraţie, armonizare text, inflexiuni melodice, personalitatea interpretului fiind un element important (f. 143).

Audiat în camera de consiliu, în urma audierii celor două melodii şi a altora, acesta a arătat că au interpreţi diferiţi, unul fiind pârâtul şi una dintre aceştia Anuţa M. Motofelia, aceasta din urmă având linia melodică în tonalitatea Si bemol, în timp ce pârâtul are o linie melodică în tonalitatea Re major, transcrierea de note fiind diferită, cadenţa diferită, iar varianta melodică a Anuţei M. Motofelia fiind apropiată de varianta Grupului Vocal Huedin şi cea a Iustinei Dejeu. Melodiile aparţin muzicii populare, fiind vorba de un folclor modern, variantele unei melodii apărând în momentul interpretării de către fiecare interpret, varianta pârâtului este apropiată de varianta Anuţei M. Motofelia, dar ambele sunt variante apropiate de cea a Grupului Vocal Huedin şi cea a interpretei Iustinei Dejeu, varianta Grupului Vocal Huedin fiind cea mai veche variantă identificată de expert.
Aşadar, din declaraţia acestui martor, aşa cum a reţinut prima instanţă, rezultă că melodia aparţine folclorului modern şi că varianta susţinută de reclamant este inspirată din cea a Grupului Vocal Huedin, contrar interpretării scoase din context în motivele de recurs. Folclorul nu înseamnă neapărat o moştenire, el fiind un proces, ce presupune inclusiv actualitate, adică autori populari ce rămân anonimi şi ale căror opere sunt preluate pe cale orală, sincretică, anonimă, etc.

Cu privire la declaraţia expertului specialist Gavril Ţărmure, acesta a declarat că varianta Anuţei M. Motofelia este asemănătoare cu cea a cântecului înregistrat a Grupului Vocal Huedin în proporţie de 40-50%, iar cea a pârâtului este identică cu cea a interpretei arătate în proporţie de 90-95%, fără a putea preciza dacă varianta Anuţei M. Motofelia este 100% identică cu cea a mamei reclamantului. Folclorul românesc este preluat prin viu grai, însă interpreţii actuali, din dorinţa de publicitate, compun melodii şi texte despre care susţin că sunt ale lor, deşi acest lucru nu este real. Cu privire la melodia în litigiu, acesta a arătat că s-a gândit că ar avea o sursă folclorică, folclorul constituind o sursă de inspiraţie pentru noile creaţii, putându-se vorbi chiar de un nou folclor ce include şi alte genuri muzicale. A mai arătat că melodia poate fi considerată creaţie proprie şi atunci nu mai poate fi încadrată în domeniul folclorului, însă nu a argumentat în vreun fel această afirmaţie.

Revenirea instanţei asupra probei privind audierea martorilor Anuţa M. Motofelia şi Bumbu Ometita nu constituie motiv de casare a hotărârii, probele administrate fiind suficiente pentru stabilirea stării de fapt raportat la pretenţiile formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, acesta neindicând, oricum, în ce măsură ar fi influenţat cele ştiute de acestea starea de fapt stabilită de instanţă având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi.

Declaraţiile celorlalţi martori nu sunt relevante sub aspectul originii melodiei. În ceea ce priveşte caracterul mincinos al declaraţiei martorei Ana Sandu, raportat la cuprinsul carnetului de muncă al mamei reclamantului, într-adevăr, se poate constata că, în perioada respectivă, aceasta avea o altă profesie, însă, din copia carentului de muncă, rezultă şi că a avut şi funcţia de cofetar o perioadă de timp, aşa cum a arătat martora, o astfel de confuzie putând fi justificată de timpul scurs de la momentul la care s-a raportat mărturia.

Din ansamblul probaţiunii, rezultă că melodia despre care reclamantul susţine că ar fi fost creaţia mamei sale a fost interpretată anterior şi de alte trupe sau interpreţi, încă din anii ´70, neputându-se vorbi de o creaţie originală adusă la cunoştinţă publică de mama reclamantului în luna martie a anului 1990, cu ocazia unui turneu în Franţa şi cu atât mai puţin de Anuţa M. Motofelia după decesul acesteia.

În condiţiile în care creaţia nu este una originală aparţinând mamei reclamantului, aceasta, la rândul ei, preluând-o de la alţi interpreţi indiferent de sursa originală, probabil folclorică, nu se poate vorbi, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, de o încălcare a drepturilor de autor, nici măcar a celor conexe, câtă vreme, din declaraţiile experţilor specialişti, rezultă că fiecare interpret are o variantă personală. Fiind vorba de variante ale aceleiaşi melodii, între ele există asemănare, dar şi deosebiri suficiente, reflectate de adresa Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din cadrul Academiei Române, declaraţia expertului I. Bocşa şi parţial a expertului Gavril Ţărmure.

În temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Predescu Valeriu Nicolae împotriva sentinţei civile nr. 2646 din 10 octombrie 2013 a Tribunalului Bistrița -Năsăud, pronunţată în dosarul nr. 6087/112/2012, pe care o menţine.

Decizia este irevocabilă.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați!