fbpx
Acasă » PROCESE » Cum au câștigat clujenii procese contra Volksbank pe clauze abuzive

Cum au câștigat clujenii procese contra Volksbank pe clauze abuzive

Volksbank, banca preluată recent de Banca Transilvania, a pierdut mai multe procese la instanțele clujene. Acestea au constatat caracterul abuziv al comisionului de risc și a unor clauze privind rata dobânzii, introduse de bancă în contractele de credite în franci elvețieni.

Președintele BT Horia Ciorcilă la preluarea Volksbank (sursa paginadebanci.ro)
Președintele BT Horia Ciorcilă la preluarea Volksbank (sursa paginadebanci.ro)

Pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sunt peste 200 de dosare în care este pârâtă Volksbank. Dosarele cu obiect ”anulare act” sau ”acțiune în constatare” au început în 2011 și continuă să se înregistreze și astăzi. O parte din acțiuni au fost admise la Judecătorie, iar câteva sentințe au rămas definitive la Tribunal. Sunt și dosare care au început pe fond la Tribunalul Specializat, cum este cel pe care îl dăm exemplu mai jos, în care s-a făcut recent pronunțarea.

Solutia pe scurt: ”Admite în parte cererea formulată de reclamanţii M.O.C. şi M.M., în contradictoriu cu pârâta SC Volksbank Romania SA şi în consecinţă:

Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută, a următoarelor clauze cuprinse în convenţia de credit nr. 0141520/PC/15 februarie 2008, încheiată între reclamanţi, în calitate de împrumutaţi şi pârâtă, în calitate de împrumutătoare:

clauza înscrisă la pct. 5 lit. a din condiţiile speciale „Comision de risc: 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată durata de derulare a convenţiei de credit” şi clauza înscrisă la pct. 3.5 din condiţiile generale „Comisionul de risc: Pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa/scadenţele plăţii acestuia se stabilesc în condiţiile speciale”, modificată prin actul adiţional comunicat reclamanţilor prin adresele nr. 1444/15 septembrie 2010 şi nr. 1553/16 septembrie 2010 în: pct. 5.1 lit. a) „Comision de administrare credit: 0,22% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat şi plătibil de către împrumutat băncii lunar, pe toată durata creditului, la data de scadenţă stabilită la pct. 6 „Rambursări şi plăţi” din condiţiile speciale ale convenţiei, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta pentru punerea sumei principale la dispoziţia împrumutatului …”

clauzele înscrise la pct. 3 lit. a) „Rata dobânzii curente: 3,99 % p.a.”, la pct. 3 lit. d) „Data ajustării dobânzii: Banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, la pct. 3 lit. e) „DAE (dobânda anuală efectivă): 6,94%” din condiţiile speciale, modificate prin actul adiţional comunicat reclamanţilor prin adresele nr. 1444/15 septembrie 2010 şi nr. 1553/16 septembrie 2010 în: pct. 3 lit. a) „Rata variabilă a dobânzii curente: LIBOR la 3 luni + marja de 3,99 puncte procentuale pe an, dacă moneda creditului este CHF…”, pct. 3 lit. d) „Data ajustării ratei dobânzii curente: rata dobânzii curente, ca valoare procentuală rezultată prin aplicarea formulei menţionate la pct. 3, lit. a, din condiţiile speciale, astfel cum a fost modificată prin prezentul act adiţional, (i) pentru perioada cuprinsă între prima dată de scadenţă ulterioară zilei de 17 august 2010 şi cea de a patra dată de scadenţă ulterioară zilei de 17 august 2010 se calculează luând în considerare valoarea indicelui LIBOR la 3 luni valabil la data de 21 iunie 2010. (ii) Ulterior, pe toată durata creditului, se ajustează automat, periodic, în sensul majorării sau al reducerii, la fiecare a treia scadenţă, în ziua corespunzătoare de scadenţă, în funcţie de evoluţia indicelui LIBOR la 3 luni …”, pct. 3 lit. e) „Dobânda anuală efectivă (DAE): 6,3% pe an …”

Obligă pârâta SC Volksbank Romania SA să elimine în întregime clauza înscrisă la pct. 5 lit. a din condiţiile speciale, atât în forma iniţială cât şi în forma modificată prin actul adiţional comunicat reclamanţilor prin adresele nr. 1444/15 septembrie 2010 şi nr. 1553/16 septembrie 2010 în pct. 5.1 lit. a) din convenţia de credit nr. 0141520/PC/15 februarie 2008.

Obligă pârâta SC Volksbank Romania SA să elimine din convenţia de credit nr. 0141520/PC/15 februarie 2008 mecanismul de ajustare a ratei dobânzii variabile lăsat exclusiv la latitudinea sa în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară prevăzut la pct. 3 lit. a), pct. 3 lit. d) şi pct. 3 lit. e) din forma iniţială a convenţiei de credit nr. 0141520/PC/15 februarie 2008 şi cel stabilit prin pct. 3 lit. a), pct. 3 lit. d) şi pct. 3 lit. e) din forma modificată prin actul adiţional comunicat reclamanţilor prin adresele nr. 1444/15 septembrie 2010 şi nr. 1553/16 septembrie 2010, pe care îl înlocuieşte cu următoarea formulă de calcul: dobândă variabilă, compusă dintr-o marjă fixă a pârâtei de 1,225 % + LIBOR CHF la 3 luni valabil în ziua scadenţei.

Obligă pârâta SC Volksbank Romani SA să plătească reclamanţilor M.O.C.şi M.M. sumele încasate cu titlu de comision de risc de 0,22% aplicat lunar la soldul creditului de la încheierea convenţiei de credit nr. 0141520/PC/15 februarie 2008 şi până la data de 20 octombrie 2010, respectiv cu titlu de comision de administrare de 0,22% aplicat lunar la soldul creditului, începând cu data de 20 octombrie 2010 şi până la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în echivalent în lei, la cursul BNR RON/CHF din ziua plăţii, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor încasate cu titlu de comision de risc / administrare arătate în cuprinsul prezentului aliniat, calculată de la momentul încasării fiecărei sume şi până la momentul plăţii integrale a sumei respective.”, se arată în sentință.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Avocat Călin Iuga
Avocat Călin Iuga

Acțiunea judecătorească, care a dus la sentința câștigătoare și din care prezentăm mai jos părți esențiale, a fost formulată de avocatul Călin Iuga.

Extrase din acțiunea judecătorească

Caracterul abuziv al clauzelor înscrise la pct. 5 lit. a) şi la pct. 3.5. din „Condiţiile speciale” ale convenţiei de credit nr. 0141520/PC/15.02.2008, nemodificată, privitoare la comisionul de risc încasat de către pârâtă pe perioada 20.03.2008 – 20.09.2010

Clauza de la pct. 5 lit. a) din „Condiţiile speciale ale convenţiei” privitoare la comisionul de risc a existat pe perioada 20.03.2008 – 20.09.2010. Această clauză are următoarea formulare: “Comision de risc: 0,22 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit”.

Această clauză a devenit ilegală la data intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 (21.06.2010), care a interzis băncilor perceperea de sume de bani cu titlu de comision de risc. Această interdicţie rezultă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 nemodificată coroborate cu cele ale art. 95 din acelaşi act normativ. Însă prevederile art. 95 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010 au permis băncilor să compatibilizeze contractele de credit aflate în curs de derulare cu dispoziţiile legii până la data de 21.09.2011 (90 de zile).

Aşadar o primă dovadă a caracterului abuziv al perceperii acestui tip de comision rezultă din conduita legiuitorului, care a recunoscut prin lege caracterul nelegal al perceperii comisionului de risc.

Caracterul abuziv al perceperii comisionului de risc a fost recunoscut inclusiv de către pârâtă, care s-a conformat dispoziţiilor O.U.G. nr. 50/2010 şi a înlăturat comisionul de risc din cadrul convenţiei de credit începând cu 22.09.2010, dovadă fiind excluderea comisionului de risc din cuprinsul propunerilor de modificare a contractului de credit şi din cuprinsul graficului de rambursare a creditului.

Raporturile contractuale dintre subsemnaţii reclamanţi şi pârâtă intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâtă) şi consumatori (reclamanţii), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Aşadar, pentru a putea fi considerată drept abuzivă, o clauză trebuie să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, să fi fost folosită de către comerciant cu rea-credinţă şi să fi creat în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Nu a existat o negociere între subsemnaţii şi pârâtă în ceea ce priveşte includerea în contractul de credit a comisionului de risc. La semnarea contractului de credit ni s-a prezentat un model de contract standard, de adeziune. Deşi nu am fost de acord cu inserarea acestui comision în convenţia de credit, banca a refuzat orice negociere şi nu am avut decât alternativa renunţării la semnarea contractului.

Nu ni s-a adus la cunoştinţă motivul pentru care a fost inclus în contract acest comision, scopul lui, riscul pe care pârâta a vrut să-l acopere sau alte elemente determinante în stabilirea cuantumului acestui comision. De asemenea, pârâta nu ne-a prezentat nicio justificare precisă şi adaptată trăsăturilor specifice profesionale, sociale şi materiale ale acestora pentru a încasa acest comision, nu a explicat care e riscul exact pe care împrumutaţii îl reprezintă pentru restituirea la termen a împrumutului, având în vedere că subsemnaţii avem o profesie de natură stabilă (angajaţi în Ministerul Administraţiei şi Internelor), cu un venit constant şi superior celui mediu naţional, şi o vârstă ce nu periclitează îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

În plus, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu subsemnaţii întrucât contractul încheiat cu subsemnaţii a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile, iar eventualele diferenţe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienţii, ci particularităţilor fiecărui client în parte. Contractele încheiate sunt de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Aşadar, în momentul în care am încheiat această convenţie subsemnaţii am acţionat de pe o poziţie inegală în raport cu banca. Subsemnaţii nu am avut posibilitatea să negociem nicio clauză din contracte, actele juridice fiindu-ne impuse, în forma respectivă, de către bancă.

Opţiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul de credit cu banca nu înlătură în nici un fel realitatea că, în măsura în care doreşte să beneficieze de serviciile respective trebuie să accepte în bloc condiţiile prestabilite de banca, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. Caracterul impus, iar nu negociat al clauzei rezultă de altfel din prezumţia instituită de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000.

Aceasta practica a băncii contravine şi altor dispoziţii comunitare, încălcând prevederile art. 3 si 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiilor legislative, reglementare şi administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.

Situaţia este cu atât mai gravă în ceea ce priveşte comisionul de risc de 0,22 % indicat, conform contractului, ca un comision aplicat la soldul creditului, plătibil lunar deşi definiţiile tradiţionale ale comisioanelor se refera la acesta ca un comision anual, chiar şi pentru un specialist în domeniu putând fi neclare dispoziţiile contractuale ce par a se contrazice folosind în aceeaşi frază termenii soldul creditului şi lunar.

Nulitatea absolută a clauzelor înscrise la pct. 3 lit. a), lit. d) şi lit. e) şi pct. 5.1. lit. a) din „Condiţiile speciale” ale convenţiei de credit nr. 0141520/PC/15.02.2008, astfel cum aceasta a fost modificată în mod unilateral de bancă

În ceea ce priveşte primul motiv de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor art. 948 Cod civil una dintre condiţile esenţiale pentru valabilitatea unor convenţii este consimţământul valabil exprimat al părţii care se obligă, lipsa consimţământului fiind un caz de nulitate absolută a contractului.

Prin actul adiţional ce mi-a fost comunicat prin adresele nr. 1444/15.09.2010 şi nr. 1553/16.09.2010 pârâta a modificat clauzele de la pct. 3 lit. a), lit. d) şi lit. e) şi pct. 5.1. lit. a) din „Condiţiile speciale” ale convenţiei. Astfel, prin clauzele de la pct. 3 lit. a), lit. d) şi lit. e) pârâta a modificat natura dobânzii, dobânda fiind schimbată din dobândă fixă în dobândă variabilă, iar prin clauza de la pct. 5.1. lit. a) aceasta a introdus un nou comision, denumit comision de administrare, egal ca valoare cu cel anterior, de risc (de 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadenţă).

Modificarea clauzelor contractuale de la pct. 3 lit. a), lit. d) şi lit. e) şi pct. 5.1. lit. a) din „Condiţiile speciale” ale convenţiei de credit nr. 0141520/PC/15.02.2008 nu s-a realizat prin acordul părţilor. Conform clauzei de la pct. 13.1. din „Condiţiile speciale” “orice modificare a clauzelor Convenţiei se va efectua exclusiv în baza acordului părţilor, urmând a fi consemnată prin act adiţional”.

Pentru a modifica unilateral aceste clauze pârâta a invocat prin adresele nr. 1444/15.09.2010 şi nr. 1553/16.09.2010 în mod generic prevederile O.U.G. nr. 50/2010, nemodificată.

Însă nu există niciun articol din cuprinsul O.U.G. nr. 50/2010, atât în forma ei iniţială, cât şi în forma ei modificată, care să permită în afara acordului părţilor schimbarea naturii dobânzii din dobândă fixă în dobândă variabilă şi invers.

Din contră, prevederile art. 35 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 50/2010 interzic pe parcursul derulării contractului de credit introducerea şi perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu excepţia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevăzute în contract şi care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevăzute vor fi percepute numai pe baza unor acte adiţionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislaţie.

Conduita pârâtei a fost una de rea-credinţă. Aceasta s-a folosit de adoptarea O.U.G. nr. 50/2010 nu pentru a compatibiliza convenţia de credit cu dispoziţiile acestui act normativ, ci pentru a-şi crea o poziţie mai favorabilă în raport cu subsemnaţii. Modificarea unilaterală a drepturilor sale din convenţie a depăşit abuzul de drept şi echivalează cu un adevărat “furt”, de vreme ce această modificare a avut ca efect diminuarea patrimoniului nostru.

Atât timp cât modificarea unilaterală a convenţiei de credit nu are niciun temei legal sau convenţional, vă rog să constataţi nulitatea absolută a clauzelor de la pct. 3 lit. a), lit. d) şi lit. e) şi pct. 5.1. lit. a) din „Condiţiile speciale” ale convenţiei, astfel cum aceasta  a fost modificată prin actul adiţional, pentru lipsa consimţământului nostru.”, se arată în acțiunea judecătorească.”

O altă sentință de la Judecătoria Cluj-Napoca a rămas definitivă la Tribunal.

Soluția pe scurt: ”Obligă pârâta să restituie sumele achitate cu titlu de comision de risc în perioada 15.10.2009 – până la pronunţarea sentinţei, cu plata dobânzii aferente acestor sume, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, până la achitarea efectivă.”

Extras din motivarea instanței de fond

”În momentul in care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acţionat de pe o poziţie inegală  în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligaţia de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Prin necircumstanţierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.

Instanţa de fond a mai reţinut că pârâta a adresat reclamanţilor un proiect de act adiţional la contractul de credit, care cuprindea şi o formulă de calcul a dobânzii, act adiţional care nu a fost semnat de către reclamanţi, astfel că, acest act adiţional nu poate fi considerat ca fiind acceptat tacit de către reclamanţi, dat fiind dispoziţiile Legii nr. 288/2010  pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori. În ceea ce priveşte clauza prevăzută de art.5 lit.a din Condiţiile speciale, prima instanţă a reţinut că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condiţiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutaţii să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanţa nu a putut aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor speciale, nici în cel al condiţiilor generale ale contractelor analizate. Nu au fost reţinute susţinerile pârâtei, conform cărora, riscul de credit este asumat în urma analizei economico financiare a solicitantului de credit şi a solidităţii garanţiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanţei principale, riscul de credit aflându-se, totodată, în strânsă corelaţie cu riscul de diminuarea a valorii creanţelor, riscul contrapartidei, riscul de poziţie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputaţional şi riscul operaţional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispoziţiile art. 126 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului, având în vedere că nu sunt menţionate, în cuprinsul contractului, criterii certe de justificare a acestuia.

Prin urmare, prima instanţa a considerat că această clauză contractuală, privitoare la comisionul de risc, este abuzivă şi intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, astfel încât este nulă absolut.”

Recursul băncii

”În motivele de recurs, recurenta a arătat că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost constatat caracterul abuziv al clauzelor contractuale printr-o sentinţă dată cu încălcarea legii.

În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire principiul libertăţii contractuale, al forţei obligatorii al contractului şi efectul relativ al contractelor, încălcând dispoziţiile art. 1270 C.civ. (art.969 Cod civil vechi). Astfel, instanţa a omis să analizeze situaţia concretă prin prisma faptului că intervenienţii nu s-au adresat băncii. Raportat la concluziile instanţei de fond se ajunge la concluzia că legislaţia protecţiei consumatorilor nu are ca scop încurajarea unei atitudini pasive a consumatorilor, aceştia având obligaţia de a-şi forma un bagaj minim de cunoştinţele referitoare la contractele pe care doresc să le încheie, în condiţiile în care toate datele creditului, atât cu privire la condiţii, cât şi la costuri, i-au fost aduse la cunoştinţă. Ori, instanţa de fond în mod greşit a apreciat faptul că nu au fost negociate cu consumatorii clauzele contractuale. Negocierea comercială este o formă particulară de negociere, centrată pe existenţa unui produs sau a unui serviciu, pe de o parte, şi a unei nevoie de satisfăcut prin aceasta, pe de altă parte. Banca a prezentat o ofertă de a contracta, iar intervenienţii au acceptat-o după stabilirea condiţiilor concrete, fără să-şi manifeste vreo nemulţumire. În speţă, intervenienţii nu au fost nemulţumiţi. Mai mult, la momentul contractării creditelor şi-au exprimat o nevoie, prezentând băncii documente care au atestat faptul că se încadrează în condiţiile de creditare oferite de bancă, astfel că au avut posibilitatea de deliberare. Recurenta pârâtă nu poate fi sancţionată că a prezentat o ofertă şi aceştia au acceptat-o fără rezerve. De altfel, interveninenţii puteau renunţa, respectiv să nu dea curs ofertei recurentei, ori puteau solicita opiniile unor specialişti, brokeri de credite.

În ceea ce priveşte comisionul de risc, recurenta a arătat că reprezintă o componenţă a preţului creditului, fiind inclus în DAE, iar potrivit art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv nu poate privi preţul contractual. Acest text a fost preluat de art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000. Comercianţii au libertatea să stabilească preţul perceput pentru serviciile şi bunurile oferite, limitele fiind reglate de piaţa liberă. Câtă vreme interveninenţii au cunoscut şi acceptat preţul şi obiectul contractului, relevate atât în nivelul DAE, cât şi suma totală de rambursat înscrisă în planul de rambursare, instanţa nu este îndreptăţită să aprecieze caracterul abuziv al acestor elemente contractuale, aşa cum s-a reţinut şi prin Decizia nr. —/2012 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. —.

A mai arătat recurenta că, de altfel, comisionul de risc reprezintă contravaloarea unui serviciu oferit de bancă, ce are rolul de a acoperi marja de risc generată de acordarea creditului, funcţionarea şi prosperitatea băncii depinzând de minimizarea şi acoperirea riscurilor. Mai mult, comisionul de risc (de administrare a riscului) acoperă costurile de funcţionare a serviciilor ce evaluează, monitorizează şi gestionează riscul bancar, aceasta fiind un cost real şi transparent al creditului, cu o destinaţie precisă, neavând caracter abuziv în sensul art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000.

Garanţiile şi asigurările aferente creditului nu sunt destinate să acopere costurile de chestionare a riscului bancar, acestea fiind cel mult măsuri de controlare a riscurilor nu de suprimare ori compensare a lor.

Evoluţia terminologică „comision de risc – comision de administrare” nu influenţează în nici un mod obligaţiile efective de plată ale clientului, cât timp preţul contractual, reprezentat de DAE, rămâne neschimbat.”

Din decizia defintivă

”Analizând recursul prin prisma motivelor de fapt şi de drept invocate şi a celor de ordine publică, tribunalul reţine următoarele:

Recurenta critică hotărârea primei instanţe susţinând că în mod greşit a omis a analiza situaţia concretă prin prisma faptului că intervenienţii s-au adresat acesteia, încălcându-se şi cele două principii fundamentale al libertăţii contractuale şi forţei obligatorii a contractului.

Într-adevăr, aceste principii guvernează încheierea contractelor, însă în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 14 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive dintre profesionişti şi constructori, raportat la dispoziţiile art. 966 şi 948 C.civ. referitoare la cauza ilicită, clauza abuzivă asociindu-se ca lipsa elementelor bunei credinţe, sancţionată cu nulitatea absolută.

Recurenta mai susţine că în mod greşit prima instanţă a apreciat că clauzele contractuale nu au fost negociate de bancă cu consumatorii, susţinere neîntemeiată întrucât aşa cum rezultă din conventiile de credit ataşate rezultă în mod cert faptul că acestea au un conţinut standard, astfel încât posibilitatea negocierii acestora este exclusă.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia comisionul de risc reprezintă o componentă a preţului creditului, fiind inclus în dobânda anuală efectivă, tribunalul apreciază şi această susţinere ca fiind neîntemeiată întrucât obiectul contractului din perspectiva băncii îl constituie dobânda, astfel că la data încheierii contractului nu se poate reţine că banca a avut în vedere achitarea de către împrumutat a comisionului de risc pe parcursul derulării contractului, scopul acestuia fiind eventuala neexecutare a contractului, scop rezultat din însuşi modul de formulare „comision de risc” or riscul nerambursării creditului rezultă că a fost acoperit prin constituirea de ipoteci.

Nici susţinerea referitoare la faptul că acesta reprezintă un comision de administrare nu poate fi reţinută în condiţiile în care la rubrica „comision de risc” acesta este destinat pentru punerea la dispoziţie a creditului. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un comision de administrare.

În consecinţă, în mod corect a reţinut prima instanţă că această clauză contractuală este abuzivă şi intră sub incidenţa Legii 193/2000, fiind nulă absolut.”

Comments

comentarii

3 comentarii

  1. era firesc,moral si legal sa se intample asa…dar nu e ceva foarte spectaculos,m.as fi asteptat sa vad in aceasta speta ca se cere inclusiv restituirea diferentei de curs CHF,si plata ratei la cursul din ziua contractarii creditului…sunt cazuri in tara solutionate favorabil…se fac discriminari,ar trebui stabilit clar… trebuie sa fie o solidaritate a instantelor romanesti…n.ai sa vezi asa ceva…
    Îmi place · Răspunde ·

  2. Se poate solicita restituirea Comisioaneklor,incluse abuziv intr-o Conventie de credit,care a incetat prin rambursarea anticipata a creditului(s-a derulat in perioada 2008-2014).

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina