CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătorii Oana Ivanciuc și Valentin Marian au motivat decizia prin care i-au desființat hotărârea judecătorului Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj, considerând că cererea inculpaților arestați preventiv era inadmisibilă. Ghica le-a admis prin hotărâre executorie, în baza CEDO, să participe la înmormântarea tatălui vitreg.
În temeiul art. 8 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului coroborat cu art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 şi art. 26 din Constituţia României şi art. 203 alin. (6) din C. proc. pen., judecătorul de la Tribunalul Cluj a admis cererile formulate de inculpaţii arestaţi preventiv în cadrul Penitenciarului Gherla, fiind încuviinţată permisiunea participării lor la funeraliile decedatului, sub escortă.
Judecătorii Curții de Apel Cluj au desființat hotărârea motivând astfel:
”Totuşi, împrejurarea că instanţa de fond a conferit dispoziţiei de acordare a permisiunii părăsirii penitenciarului caracter executoriu, deşi nu se încadra în niciuna din situaţiile expres prevăzute de lege în cuprinsul art. 550 din C.pr.pen., nefiind vorba nici despre o hotărâre definitivă, nici despre un caz în care legea dispune că o hotărâre, chiar nedefinitivă, este executorie, nu poate lăsa fără obiect prezenta contestaţie, promovată de Ministerul Public în conformitate cu disp. art. 206 alin. 1 din C.pr.pen., de vreme ce judecătorul de fond a soluţionat cererea inculpaţilor în acord cu disp. art. 203 alin. 6 din C.pr.pen.
Aceasta cu precădere în contextul faptului că nu se critică, practic, temeinicia dispoziţiei, Ministerul Public admiţând că inculpaţii ar fi avut, prin raportare la disp. art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost interpretate aceste prevederi convenţionale în jurisprudenţa relevantă a Curţii EDO, dreptul de a participa la funeraliile tatălui vitreg, respectiv socrului lor, ci exclusiv legalitatea încheierii penale nr. 92/21.04.2023 a Tribunalului Cluj, susţinându-se că soluţia corectă ar fi fost cea de respingere ca inadmisibilă a cererii, pe considerente ce ţin de necompetenţa generală a instanţelor române.
Altfel spus, Ministerul Public nu critică temeinicia soluţiei, ci calea procedurală urmată pentru a se acorda permisiunea de ieşire din penitenciar în vederea participării la funeraliile unei persoane apropiate inculpaţilor arestaţi preventiv şi .
Prin urmare, chiar dacă măsura dispusă de către judecătorul fondului a şi fost pusă în executare, Curtea nu va respinge ca rămasă fără obiect contestaţia, cum au solicitat inculpaţii, prin apărător, întrucât doar prin evaluarea criticilor de legalitate formulate de Ministerul Public se poate da eficienţă prev. art. 425 indice 1 alin. 7 din C.pr.pen.
Aceste norme de procedură nici nu prevăd, de altfel, posibilitatea de a se respinge ca rămasă fără obiect contestaţia.
În măsura în care Curtea ar respinge contestaţia ca rămasă fără obiect, ar admite, implicit, că judecătorul fondului poate, prin voinţa sa, să suprime posibilitatea exercitării unei căi de atac în orice situaţie în care hotărârea ar urma să producă efecte înainte de a fi posibilă înaintarea dosarului instanţei de control, prin simpla introducere a menţiunii privitoare la caracterul executoriu al măsurilor dispuse.
Mai mult, o soluţie de respingere a contestaţiei ar implica rămânerea definitivă a dispoziţiilor încheierii contestate, deschizând posibilitatea invocării unei practici judiciare, care, aşa cum vom arăta, nu ar fi corectă şi nu considerăm că ar trebui perpetuată.
Analizând în cele ce urmează admisibilitatea cererii formulate de inculpaţii şi , aflaţi în stare de arest preventiv la Penitenciarul Gherla, de a se deplasa în localitatea , , jud. , la capela mortuară, în vederea participării la data de , începând cu orele , la funeraliile decedatului , tatăl vitreg al inculpatului şi socrul inculpatului , Curtea reţine că este inadmisibilă, deoarece instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei penale în care s-a dispus măsura arestării preventive a inculpaţilor petenţi nu are reglementată de lege o competenţă pentru a analiza o asemenea solicitare.
Este real că, potrivit art. 203 alin. 6 din C.pr.pen., „În cursul judecăţii, instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor preventive prin încheiere motivată”, însă în limita atribuţiilor conferite prin normele de procedură penală. Or, legea procesual penală conferă instanţei de judecată doar competenţa de a statua cu privire la luarea, menţinerea, revocarea, înlocuirea sau constatarea încetării de drept a arestării preventive, nicidecum dispunerea unor măsuri care ţin de executarea măsurii preventive, cum este cazul măsurii solicitate de inculpaţii petenţi.
Din moment ce inculpaţii şi nu au solicitat revocarea sau înlocuirea arestării preventive pentru a putea participa la funeraliile tatălui vitreg, respectiv socrului lor, ci doar o măsură ţinând de executarea arestării preventive, cererea lor excede competenţei instanţei de judecată şi trebuia respinsă ca inadmisibilă, cum a solicitat Ministerul Public.
Competenţa funcţională a instanţelor judecătoreşti nu are o reglementare expresă în partea generală a Codului de procedură penală, fiind doar amintită în Titlul III, Capitolul II, dar este unanim acceptat că, în măsura în care se formulează cereri în privinţa cărora legea procesual penală nu reglementează o procedură de soluţionare în faţa instanţei de judecată, este incidentă sancţiunea inadmisibilităţii.
Conform doctrinei de specialitate, competenţa funcţională a instanţelor de judecată este aptitudinea recunoscută de lege de a desfăşura activitatea de judecată în condiţiile stabilite prin norme de procedură penală.
Dispoziţiile procedurale care reglementează competenţa funcţională a instanţelor judecătoreşti sunt norme imperative, încălcarea lor atrăgând sancţiunea nulităţii absolute.
Susţinerea inculpaţilor în sensul că instanţa de judecată are plenitudine de competenţă şi nu poate refuza să se pronunţe cu privire la o cerere de acordare a permisiunii părăsirii penitenciarului pentru deplasarea la funeraliile unei persoane apropiate nu are suport juridic şi nici nu poate fi acceptată. Chiar dacă că o asemenea cerere nu şi-ar găsi reglementarea în Legea nr. 254 din 19 iulie 2013, privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, sau în vreun alt act normativ, instanţa penală nu ar avea posibilitatea să o judece, pentru că nu există o dispoziţie procedurală care să îi confere o asemenea competenţă.
Potrivit art. 1 din C.pr.pen. „Normele de procedură penală reglementează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală”, iar, în baza art. 2 din C.pr.pen. „Procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege”, ceea ce presupune că judecata într-un proces penal trebuie să se încadreze în limitele clar delimitate prin norme de procedură penală, judecătorul neputând depăşi cadrul legal în care au fost fixate atribuţiile instanţei penale.
În speţă, instanţei de judecată pe rolul căreia se află dosarul penal nr. 5408/117/2022, în care au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii – pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 41 al. 1 C.pen; trafic de droguri de mare risc prev.și ped. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin.l Cod penal și art. 41 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal; şi – pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuare de operațiuni fără autorizație prealabilă cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzută de art.16 alin. l din Legea nr.19412011, cu aplic.art.35 alin. 1 Cod penal; trafic de droguri de mare risc prev.și ped. art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin.l Cod penal; cu aplic. art. 38 alin. l Cod penal, arestarea preventivă fiind menţinută pe durata procedurii de cameră preliminară şi la începerea judecăţii, i s-a solicitat să dispună o măsură care ţine de modalitatea în care se execută, în penitenciarul Gherla, arestarea preventivă.
Or, instanţa de judecată nu are atribuţii decât pentru luarea, menţinerea, revocarea, înlocuirea sau constatarea încetării de drept a arestării preventive, după cum spuneam şi anterior. Strict pentru pronunţarea unor asemenea soluţii legiuitorul a reglementat o competenţă funcţională a instanţei de judecată.
Regulile aplicabile în materie de executare efectivă a arestării preventive sunt trasate de legiuitor prin Titlul IV din Legea nr. 254 din 19 iulie 2013. Deci, în raport de aceste dispoziţii legale, trebuie evaluată admisibilitatea cererii cu care a fost învestită instanţa de fond în prezenta cauză.
Inculpaţii execută măsura arestării preventive într-o secție specială de arestare preventivă din penitenciarul Gherla, dosarul fiind în cursul judecății, sens în care sunt relevante pentru soluţionarea prezentei contestaţii disp. art. 121 alin. 3, cu trimitere la art. 110 alin. 1 din Legea nr. 254/2013, conform cărora „Prevederile titlului I, titlului II, precum și ale cap. II, IV-VI și IX din titlul III, în măsura în care nu contravin dispozițiilor din prezentul titlu, se aplică în mod corespunzător, …”.
Capitolul IX din Titlul III al legii se referă la regimul recompenselor şi face vorbire, prin art. 98 alin. 1 şi 2, art. 99, despre posibilitatea acordării permisiunii de ieşire din penitenciar de către „o comisie formată din director, care este și președintele comisiei, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială, la propunerea personalului care desfășoară activități directe cu persoanele condamnate, cu avizul șefului secției unde sunt deținute”.
Conform art. 56 alin. 2 şi 9 din Cap. V al Legii nr. 254/2013 „(2) Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată … (9) Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii”.
Curtea nu identifică niciun motiv pentru care prev. art. 98-99, cu trimitere la art. 56 din Legea nr. 254/2013 să nu fie aplicabile şi persoanelor care execută măsura arestării preventive în secţiile special amenajate din cadrul penitenciarelor, atât timp cât nu contravin regulilor de executare a măsurilor preventive privative de libertate în secţiile special amenajate din cadrul penitenciarelor şi, în cazul executării măsurilor preventive privative de libertate în centrele de reținere și arestare preventivă, se face vorbire expresă despre regimul recompenselor. Prin art. 110 alin. 4 din Legea nr. 254/2013 se prevede că „Recompensele sunt acordate, iar sancțiunile disciplinare se dispun de o comisie desemnată, anual, de șeful unității, formată din unul dintre adjuncții acestuia, în calitate de președinte, șeful centrului de reținere și arestare preventivă, un ofițer cu studii juridice, în calitate de membri, și un secretar”. O asemenea precizare nu era necesară în ceea ce priveşte executarea măsurilor preventive privative de libertate în secţiile special amenajate din cadrul penitenciarelor, de vreme ce s-a stabilit că se aplică în mod corespunzător capitolul IX din Titlul III, iar componenţa comisiei este cea prev. de art. 98 alin. 2 din lege.
Curtea reţine, aşadar, că disp. art. 99 alin. 1 lit. e din Legea nr. 254/2013, conform cărora poate fi acordată o permisiune de ieşire din penitenciar pentru „participarea persoanei condamnate la înhumarea soțului sau soției, unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică”, de către comisia prev. de art. 98 alin. 2 din lege, sunt aplicabile şi în cazul arestaţilor preventiv care execută măsura privativă de libertate în secţiile special amenajate din cadrul penitenciarelor.
Rezultă că procedura la care trebuiau să recurgă inculpaţii este cea prevăzută de Legea nr. 254/2013 pentru acordarea permisiunii de ieşire din penitenciar şi care presupune adresarea unei solicitări comisiei prev. la art. 98 alin. 2 din lege, iar, în cazul unui refuz, formularea unei plângeri la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, urmată de contestația la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul.
Susţinerea inculpaţilor că se justifică solicitarea adresată instanţei de judecată pe considerente ţinând de necesitatea asigurării dreptului la viaţă privată, garantat de art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât urmarea unei asemenea proceduri nu ar fi putut garanta prezenţa inculpaţilor la funeralii, cererea neputând fi soluţionată în timp util, nu poate justifica admisibilitatea demersului judiciar la care au recurs. Pe de-o parte pentru că nu este permis a se adăuga la lege şi a se deschide căi procedurale neprevăzute în normele de procedură penală, care exced competenţei funcţionale a instanţelor de judecată în virtutea respectării aşa-numitului principiu al umanismului, atât de mult invocat în sprijinul inculpaţilor, iar, pe de altă parte, pentru că nu se justifică sub nicio formă o asemenea diferenţă de tratament între persoanele condamnate definitiv care execută pedeapsa închisorii în penitenciar şi persoanele arestate preventiv care execută măsura arestării preventive în secţii special amenajate din cadrul penitenciarelor.
Cu alte cuvinte, dacă, în cazul persoanelor condamnate definitiv care execută pedeapsa închisorii în penitenciar, nu putem accepta că ar fi admisibilă o cerere adresată tribunalului, în calitate de instanţă penală de fond, de acordare a permisiunii de ieşire din penitenciar pentru participarea la funeraliile unei persoane apropiate pentru a avea garanţia că permisiunea ar fi acordată în timp util, nu vedem care ar fi considerentul pentru care ar trebui să admitem că, în cazul persoanelor arestate preventiv care execută măsura arestării preventive în secţii special amenajate din cadrul penitenciarelor, instanţa de judecată ar avea competenţă să dispună o asemenea măsură, care ţine de executarea măsurii preventive privative de libertate.
Pe cale de consecinţă, întrucât inculpaţii nu au uzat de unica procedură prevăzută de lege pentru acordarea permisiunii de ieşire din penitenciar în vederea participării la funeraliile unei persoane apropiate, procedură în care instanţa de judecată învestită cu soluţionarea procesului penal demarat împotriva lor, chiar dacă a menţinut măsura preventivă, nu are niciun fel de atribuţii reglementate de lege, cererea înregistrată în dosarul nr. 5408/117/2022/a4 este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare în urma admiterii contestaţiei Ministerului Public, împotriva încheierii penale nr. 92/21.04.2023 a Tribunalului Cluj, ce va fi desfiinţată în integralitate.”, se arată în motivarea Curții.
Sursele Clujust spun că din motivarea celor doi judecători de la Curtea de Apel Cluj se întrevede o nouă sesizare la Inspecția Judiciară împotriva judecătorului Mihai Ghica, care a primit recent o clasare de la IJ într-un dosar disciplinar pornit tot de la Curtea de Apel Cluj și tot de la judecătoarea Oana Ivanciuc.
