fbpx
Acasă » JURIDICE-LEGISLAȚIE » Cum a desființat CCR interpretarea ÎCCJ privind exercitarea recursului în litigiile evaluabile în bani

Cum a desființat CCR interpretarea ÎCCJ privind exercitarea recursului în litigiile evaluabile în bani

CCR arată în motivarea deciziei nr.874/2018, publicată recent, că interpretarea ÎCCJ privind exercitarea recursului în litigiile evaluabile în bani încală prevederile din Legea fundamentală privind egalitatea în drepturi,  accesul liber la justiție și competența Înaltei Curți.

Prin Decizia Nr.874 din 18 decembrie 2018, CCR a constatat că ”dispozițiile art.27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.”

În motivarea publicată recent, judecătorii constituționale au arătat de ce a greșit completul de la Înalta Curte:

”66. Potrivit interpretării date de instanța supremă prevederilor art.27 din Codul de procedură civilă, legea aplicabilă căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017 este legea în vigoare la data începerii procesului, deși, înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești susceptibile de reformare, a fost declarat neconstituțional chiar textul de lege care reglementa exercitarea căii de atac, în vigoare la data începerii procesului. Cu alte cuvinte, potrivit interpretării date de instanța supremă prin intermediul hotărârii prealabile, deși dispoziția legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privința hotărârilor judecătorești pronunțate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, a fost constatată neconstituțională, aceasta continuă să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanțelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituționalității.

67. Or, Curtea reține că o asemenea soluție interpretativă are semnificația prelungirii, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituționale, cu consecința aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispozițiilor art.147 alin.(4) din Constituție, care consacră efectul imediat și general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale.

68. În esență, problema de drept care a făcut obiectul hotărârii prealabile pronunțate de instanța supremă a vizat un conflict de drept intertemporal, din perspectiva aplicării în timp a normei, în cauză fiind incidente, pe de o parte, prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (…) prevăzute de legea sub care a început procesul.”, și, pe de altă parte, prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, care reglementează efectele deciziilor Curții Constituționale.

69. Analizând din acest punct de vedere excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit art.147 alin.(1) din Constituție, dispozițiile din actele normative constatate ca fiind neconstituționale încetează să mai producă efecte juridice, de la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, aceste prevederi constituționale, coroborate cu cele cuprinse în art.147 alin.(4) din Legea fundamentală, instituie o regulă de aplicare în timp a normelor legale constatate neconstituționale, regulă care se aplică în mod prioritar, dată fiind forța juridică superioară a normei constituționale, în raport cu normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în acte normative cu forță juridică inferioară (în speță, Codul de procedură civilă), în acord cu principiul supremației Legii fundamentale, cuprins în art.1 alin.(5) din Constituție. Mai mult, potrivit art.142 alin.(1) din Legea fundamentală, Curtea este garantul supremației Constituției, ceea ce obligă instanța constituțională la o atitudine activă, în sensul aplicării și respectării acestui principiu în limitele competenței sale (a se vedea și deciziile nr.1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.905 din 20 decembrie 2011, și nr.1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.99 din 8 februarie 2012).

70. Totodată, interpretarea dată prevederilor art.27 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, de către instanța supremă, este contrară și jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la efectele de ordin constituțional ale deciziilor sale (a se vedea în acest sens Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 61, și jurisprudența acolo invocată, respectiv, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.104 din 12 februarie 2007, Decizia nr.223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, sau Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.190 din 14 martie 2016, paragraful 52).

71. Astfel, așa cum s-a arătat anterior în paragrafele 48—51, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la efectele unei decizii prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale, o decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate se va aplica în privința raporturilor juridice ce urmează a se naște după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României — facta futura; de asemenea, decizia va fi aplicabilă în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia — cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, precum și, în mod excepțional, acelor situații care au devenit facta praeterita — respectiv cauzelor în care a fost invocată excepția, indiferent dacă până la publicarea acesteia au fost soluționate în mod definitiv, cauze în care este incident motivul de revizuire prevăzut în art.509 alin.(1) pct.11 din Codul de procedură civilă.

72. Prin urmare, Curtea reține că incidența efectelor deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017 și în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești, la momentul publicării acesteia — cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile — indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, este în acord cu prevederile art.147 alin. (4) din Constituție, dispoziții constituționale pe care se întemeiază expresia obligativității erga omnes a interpretării și soluției pronunțate de instanța de contencios constituțional, care implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile Curții, la situațiile concrete în care normele constatate neconstituționale au incidență (a se vedea și Decizia nr.866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 1 februarie 2016). Așa cum Curtea Constituțională a reținut în mod expres în Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 61, art.147 din Constituție este, în privința normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancționatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituțional, raportat la normele de procedură civilă, Curtea a constatat că acesta se aplică atât situațiilor pendinte, cât și celor ce se vor naște în viitor, sfera de aplicare a art.147 alin.(4) din Constituție neputând fi condiționată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017.

73. Astfel, din acest punct de vedere, Curtea reține, în prezenta cauză, că interpretarea dată normei legale criticate de către instanța supremă, prin hotărârea prealabilă pronunțată, contrar celor statuate printr- o decizie a Curții Constituționale, interpretare prin care sunt invalidate efectele de ordin constituțional ale unei decizii ale Curții Constituționale, de imediată aplicare asupra cauzelor pendinte, astfel cum acestea au fost stabilite în mod expres de instanța constituțională, încalcă Legea fundamentală. În acest mod, prin hotărârea prealabilă pronunțată, Înalta Curte procedează într-un mod contrar comportamentului constituțional loial de care aceasta trebuie să dea dovadă față de jurisprudența instanței constituționale, a cărei respectare constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept (a se vedea Decizia nr.581 din 20 iulie 2016, precitată, paragraful 50). Astfel cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, revine în sarcina autorităților publice de a aplica și respecta principiul constituțional general al comportamentului loial în raport cu valorile și principiile Constituției, inclusiv față de principiul consacrat de art.147 alin.(4) din Constituție referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanței constituționale (a se vedea Decizia nr.581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.737 din 22 septembrie 2016, paragraful 50).

74. De aceea, interpretarea dată de instanța supremă textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului nr.32 al Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituționalității, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituțional ale deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluționării instanțelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituțional al valorii obligatorii și opozabilității erga omnes a deciziilor Curții Constituționale, consacrată de art.147 alin.(4) din Legea fundamentală.

75. De asemenea, având în vedere că decizia de constatare a neconstituționalității face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a unui control de constituționalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituționale incidente, în speță principiul neretroactivității legii civile, echivalează cu încălcarea competenței specifice exclusive a instanței de contencios constituțional, reglementată în art.146 din Legea fundamentală. În acest sens, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009), în exercitarea atribuției prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României și nu are competența constituțională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.

76. În concluzie, în ceea ce privește efectele constatării ca neconstituționale a unei soluții legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 de lei inclusiv”, cuprinsă în dispozițiile art.XVIII alin.(2) din Legea nr. 2/2013, Curtea reține că nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (…) prevăzute de legea sub care a început procesul” dat fiind faptul că, așa cum a reținut Curtea prin Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 63, neconstituționalitatea este o sancțiune de drept constituțional care se aplică imediat situațiilor pendite. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curții s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunțată după publicarea deciziei. Art.27 din Cod constituie o normă de procedură de natură legală și nu poate restrânge sfera de aplicare a art.147 alin.(4) din Constituție. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalența unei norme legale față de una de rang constituțional și s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat și general obligatoriu al deciziei Curții Constituționale. Or, într-un stat de drept, toate autoritățile publice, atât în aplicarea, cât și în interpretarea normelor infraconstituționale, trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale, din moment ce acestea materializează și explicitează exigențele Constituției.

77. Așadar, Curtea reține că, în caz contrar, respectiv în cazul aplicării prioritare a normei procesual civile, cu distincțiile realizate prin decizia menționată a instanței supreme, ar fi lipsit de eficiență însuși controlul de constituționalitate, întrucât părțile din cadrul unui litigiu care nu a fost soluționat prin hotărâre judecătorească definitivă, la data pronunțării deciziei de admitere a Curții Constituționale, și în care sunt aplicabile dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de calea de atac a recursului, deși, urmare a constatării neconstituționalității textului de lege ce reglementa calea de atac, recursul ar putea fi exercitat independent de un prag valoric al cererii de chemare în judecată. În acest mod, deciziile obligatorii ale instanței de contencios constituțional ar fi lipsite de efecte juridice, fiind negat însuși rolul instanței constituționale.

78. Totodată, în motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanței supreme, este invocată și încălcarea principiilor constituționale ale egalității în fața legii și accesului liber la justiție, prin discriminarea nejustificată creată între justițiabili, în privința regimului juridic al exercitării căii de atac a recursului, în funcție de data începerii procesului, respectiv înainte sau după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017.

79. În legătură cu aceste susțineri, prin prisma efectului general obligatoriu al deciziei anterioare, respectiv Decizia nr.369 din 30 mai 2017, Curtea reține că analiza prezentei excepții de neconstituționalitate, prin raportare la principiile constituționale ale egalității în drepturi și accesului liber la justiție, se va face din perspectiva verificării respectării efectelor deciziei de admitere anterior menționate. De aceea, în acest caz, norma de referință în realizarea controlului de constituționalitate este art.147 alin.(4) raportat la art.16 alin.(1) și art.21 din Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.737 din 22 septembrie 2016, paragraful 51).

80. Or, din această perspectivă, Curtea reține că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispozițiilor art.XVIII alin.(2) din Legea nr. 2/2013, în configurația dată prin constatarea neconstituționalității sintagmei „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv”, pentru o anumită categorie de justițiabili, în funcție de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcție de valoarea pretenției deduse judecății, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă (a se vedea paragraful 28 din Decizia nr.369 din 30 mai 2017).

81. Astfel, în această situație, deși, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, anterior citată, decizia de constatare a neconstituționalității face parte din ordinea juridică normativă, atât considerentele, cât și dispozitivul său fiind general obligatorii, aceasta nu profită părților din litigiile în curs, începute înainte de publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, principiul supremației Constituției și principiul legalității sunt de esența cerințelor statului de drept, în sensul prevederilor constituționale ale art.16 alin.(2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.90 din 3 februarie 2011, și Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 35, anterior citată), astfel încât nu există o motivare obiectivă și rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituționalității să profite numai unei categorii de justițiabili în declararea recursului, în funcție de momentul declanșării procesului, respectiv înainte sau după publicarea deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-au creat premisele exercitării acestei căi de atac, independent de valoarea cererii de chemare în judecată.

82. Totodată, în ceea ce privește asigurarea egalității cetățenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea reiterează jurisprudența sa, potrivit căreia, în instituirea regulilor de acces al justițiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ținut de respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituție. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce privește căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. De asemenea, Curtea a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În consecință, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (a se vedea Decizia nr.1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.69 din 16 martie 1994). Potrivit exigențelor acestor prevederi constituționale, astfel cum acestea au fost reținute în paragrafele 27—29 din Decizia Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017, care au fundamentat soluția de neconstituționalitate a sintagmei menționate, prin reglementările pe care le adoptă, statul trebuie să asigure o protecție egală drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, neputându-se susține ideea că această protecție îi va viza numai pe cei care au pretenții bănești de un anumit cuantum, în caz contrar fiind create discriminări între cetățeni — în ce privește dreptul de a formula o cale de atac — în funcție de valoarea cererii adresate instanței judecătorești.

83. De asemenea, având în vedere faptul că, în sensul jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea Decizia nr.462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.775 din 24 octombrie 2014, paragraful 27), instituirea unei căi de atac, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar și asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală, iar exercitarea căilor de atac, în speță, a recursului, reprezintă un aspect al accesului liber la justiție, drept fundamental protejat de art.21 din Constituție, Curtea reține că prevederile art.27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanței supreme, contravin și acestor dispoziții constituționale.

84. Prin urmare, interpretarea dispozițiilor art.27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art.147 alin.(4) din Constituție, realizată de către instanța supremă, în sensul că efectele Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017 se vor produce numai în cazul situațiilor juridice viitoare — procese începute după data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar nu și în cazul situațiilor juridice în curs — procese aflate în curs de desfășurare, în cauză nefiind pronunțată o hotărâre definitivă, ar conduce la o inegalitate juridică a cetățenilor în privința exercitării căii de atac a recursului, cu încălcarea exigențelor dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, dacă publicarea Deciziei nr.369 din 30 mai 2017 a intervenit până la momentul pronunțării hotărârii definitive a instanței de apel, părțile din cadrul acestui proces trebuie să aibă posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, în configurația dată prin decizia de admitere pronunțată de Curtea Constituțională, în aceleași condiții ca și părțile unui proces început după data publicării acestei decizii, tocmai în vederea asigurării respectării principiilor constituționale ale egalității în drepturi și accesului liber la justiție.

85. În acest sens, prin Decizia nr.454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 64, Curtea a statuat că legiuitorul poate stabili derogări de la regula de procedură reglementată prin art.27 din Codul de procedură civilă, cu condiția respectării principiului neretroactivității legii, în sensul că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituțional. Or, având în vedere că, așa cum a reținut Curtea în decizia menționată, în existența normativă a dispozițiilor art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013 a intervenit o decizie a Curții Constituționale care privește și aplicarea în timp a acestora, în prezenta cauză, Curtea reține că, în vederea respectării principiilor constituționale ale egalității în drepturi și accesului liber la justiție, hotărârile pronunțate de instanțele de apel după publicarea deciziei de admitere a instanței constituționale trebuie supuse căilor de atac existente la momentul pronunțării lor, astfel încât, indiferent de data începerii procesului, în privința exercitării căii de atac a recursului, urmează a se aplica cele statuate în considerentul 32 al Deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017, în sensul că toate hotărârile pronunțate după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art.XVIII alin.(2) din Legea nr.2/2013, sunt supuse recursului.

86. Din acest punct de vedere, Curtea reține că interpretarea constituțională a prevederilor art.27 din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art.16 alin.(1) și art.21 din Constituție, trebuie să se facă cu observarea efectului general obligatoriu și al aplicării pentru viitor a deciziei Curții Constituționale nr.369 din 30 mai 2017, care este aplicabilă în toate litigiile în care raportul juridic guvernat de prevederea legală constatată neconstituțională nu este definitiv consolidat, respectiv în toate litigiile în care hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv a fost pronunțată după publicarea deciziei Curții Constituționale.

87. Prin urmare, pentru cele arătate, Curtea reține că prevederile art.27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr.52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt neconstituționale, fiind încălcate prevederile din Legea fundamentală cuprinse în art.147 alin.(4) referitor la efectele deciziilor Curții Constituționale, prin raportare la art.16 alin.(1) referitor la egalitatea în drepturi, art.21 alin.(1) și (2) privind accesul liber la justiție și art.126 alin.(3) referitoare la competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.”

Descarcă decizia integrală aici.

Comments

comentarii

Lasă un răspuns