Directorul societății deținute de Consiliul Județean Cluj, Univers T SA, Valentin Lungu, a câștigat, în nume personal, un proces de contencios împotriva Casei de Asigurări de Sănătate Cluj, care i-a impus plata a circa 20.000 de lei pentru trei ani, ca urmare a obținerii de venituri din chirii declarate la Administrația Financiară.

În timp ce mulți oameni nici nu declară banii obținuți din închirierea de imobile la Administrația Financiară, Valentin Lungu s-a gândit să fie corect și și-a declarat veniturile din chirii. Drept ”mulțumire”, s-a trezut în 2014 cu o decizie de impunere împărțită în două: suma de bază calculată procentual din veniturile din chirii și majorări de întârziere în valoare aproape cât suma principală! Directorul Univers T s-a adresat, prin avocat, instanței de contencios a Tribunalului Cluj, unde a avut câștig de cauză prin Sentnța Civilă Nr. 2757/2015, anulându-se în totalitate decizia de impunere și decizia CAS Cluj prin care îi fusese respinsă contestația.

Motivarea Tribunalului Cluj. Intertitlurile aparțin CLUJUST

Majorări aproape cât suma principală

”În perioada 2009-2011, reclamantul (Valentin Lungu – n.red.) a obţinut venituri din cedarea folosinţei bunurilor pe care le-a declarat la Administraţia Finanţelor Publice a judeţului Cluj. Aceste date au fost transferate pârâtei de către ANAF, pe baza Protocolului aprobat prin Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007.

În consecinţă, asupra veniturilor realizate din cedarea folosinţei bunurilor, pârâta (CAS Cluj – n.red.) a emis decizia de impunere din oficiu nr. 254479/1 din 25.04.2014 pentru stabilirea contribuţiei datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011, decizia de impunere din oficiu nr. 254479/2 din 25.04.2014 pentru stabilirea de accesorii datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011 şi ca urmare a contestaţiei înregistrate împotriva acestor decizii, sub nr. 25681/23.06.2014 şi nr. 20637/26.05.2014 (f.13-19), a emis decizia nr. E 119/27.06.2014, prin care a respins contestaţia reclamantului (f.20-21).

Prin decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuţiei datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011, nr.254479/1/25.04.2014, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 8.960,00 lei, calculată asupra veniturilor din chirii prin aplicarea unei cote de 6,5 % pentru anul 2009, de 5,5% pentru anul 2010 şi de 5,5 % pentru anul 2011 (f.25). Prin decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea de accesorii datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011, nr. 254479/2/25.04.2014, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 6.399.00 lei, din care 5.055 lei cu titlu de dobânzi (majorări de întârziere) calculate asupra contribuţiilor datorate la 24.04.2014, 448 lei si 896 lei cu titlu de penalităţi de întârziere (f.26).

Argumentele reclamantului referitoare la emiterea deciziilor de impunere cu încălcarea competenţei prevăzute de lege sunt întemeiate. Deciziile de impunere emise în data de 25.04.2014 sunt lovite de nulitate, fiind emise de un organ necompetent. De asemenea, Decizia nr. E 119/27.06.2014 emisă de pârâtă este lovită de nulitate întrucât nu s-a dat eficienţă sancţiunii nulităţii în cadrul soluţionării contestaţiei împotriva deciziilor de impunere.”

CAS nici nu putea emite deciziile

”Prin sentinţa nr. 835/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, publicată în M.Of. al României din data de 04.04.2014, art. 35 alin. 1 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007 a fost anulat în ceea ce priveşte posibilitatea organului competent al CAS de a emite decizii de impunere. Este nepertinentă apărarea pârâtei, în sensul că aceasta putea emite deciziile de impunere întrucât priveau o creanţă născută anterior publicării în Monitorul Oficial al României a sentinţei nr. 835/2012 a Curţii de Apel Bucureşti. Data naşterii creanţei este irelevantă atâta timp cât în data de 04.04.2014 pârâta a cunoscut că nu are atribuţia de a emite decizii de impunere iar sentinţa menţionată nu permite operarea unor distincţii privind momentul naşterii creanţei.

De asemenea, prin decizia nr. 10/11.05.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat 12 sesizarea Curţii de Apel Craiova, formulată în dosarul nr. 7752/101/2013 al acestei instanţe, s-a stabilit că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Prin urmare, sentinţa nr. 835/2012 a Curţii de Apel Bucureşti produce efecte în prezenta cauză, indiferent care este data emiterii actului administrativ individual sau data naşterii creanţei pretinse.”

Nu a încheiat contract cu CAS

”Reclamantul a recunoscut că face parte din categoria persoanelor pentru care Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede obligativitatea asigurării pe baza de contract de asigurare, însă a arătat că nu a încheiat cu CAS Cluj un astfel de contract deoarece nu şi-a manifestat opţiunea de a deveni asigurat al pârâtei. Or, în această privinţă, instanţa reţine că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, conform Legii nr. 95/2006. Conform art. 211 din Legea nr. 95/2006, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară sunt asiguraţi. Participarea obligatorie la plata asigurării de sănătate este prevăzută de art. 208 al. 3 lit. e) din Legea nr. 95/2006, iar art. 208 al. 6 din Legea nr. 95/2006 prevede că asigurarea voluntara de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că asigurarea se naşte în temeiul legii, numai alegerea unei anumite case de asigurare fiind lăsată la latitudinea reclamantului. Reclamantul nu şi-a manifestat preferinţa pentru nicio casă de asigurare, prin semnarea unui contract. Această pasivitate nu a determinat pierderea calităţii sale de asigurat şi stingerea obligaţiei sale legale de plată a contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

Împrejurarea că persoanele care nu prezintă o adeverinţă de asigurat sau un carnet de asigurat (conform art. 220 şi art. 212 din Legea nr. 95/2006), beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor, al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi al celor prevăzute în Programul naţional de imunizări, sarcină şi lăuzie, planificare familiala, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, nu constituie un temei de înlăturare a obligaţiei de plată a contribuţiei legal datorate de către persoanele care realizează venituri în modalitatea prevăzută de lege, ci doar o consecinţă a neprezentării la unitatea medicală, a adeverinţei de asigurat sau a carnetului de asigurat, atât de către persoana care are calitatea de asigurat, cât şi de către persoana care nu are calitatea de asigurat, consecinţa fiind aşadar aceeaşi în cazul ambelor categorii de persoane: acordarea unor servicii medicale minimale şi pentru afecţiunile expres prevăzute de normele în vigoare.”

Trebuia informat măcar o dată pe an

”Este întemeiată însă susţinerea reclamantului conform căreia pârâta avea obligaţia legala ca anual să îl informeze asupra nivelului de contribuţie personală, prin emiterea unei decizii de impunere pentru debit, după trecerea unui termen de 15 zile de la informarea sa cu privire la depăşirea termenului de depunere a declaraţiei, decizie care trebuia comunicată conform art.44 si 45 din OG nr.92/2003, invocând prevederile art. 222 din Legea nr. 95/2006.

Instanţa se raliază opiniei exprimate în practica judiciară în decizia nr. 639/2014 pronunţată în dosarul nr. 9696/2/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat, cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiată dar mai ales asupra nivelului de contribuţie personală şi a modalităţii de plată, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor sale. A aprecia că această obligaţie a pârâtei rămâne fără vreun efect în caz de neîndeplinire înseamnă a stabili că dispoziţia legală nu are niciun efect iar culpa pârâtei este nerelevantă în raporturile sale cu reclamantul, în schimb culpa reclamantului este relevantă. În condiţiile existenţei culpei pârâtei şi a încălcării obligaţiei sale de a indica scadenţa obligaţiei de plată (o dată pe an, eşalonat etc.) şi deci a momentului de la care se calculează accesorii, nu se poate da efect numai culpei reclamantului care nu a încheiat un contract de asigurare obligatorie.

Astfel, legea stabileşte că modalitatea de plată, deci termenele de plată şi cuantumul fiecărei tranşe, trebuie aduse la cunoştinţa contribuabilului de către pârâtă, anual. Nu este, astfel cum a apreciat pârâta, numai un drept al reclamantului fără a fi în acelaşi timp o obligaţie a pârâtei. Dacă ar fi astfel, respectiv dacă informaţiile s-ar comunica numai la solicitarea contribuabilului, ar fi lipsit de sens a se reglementa un drept de informare „cel puţin” o dată pe an, însemnând că dacă s-au formulat mai multe cereri de informare în cursul unui an şi la una s-a răspuns, celorlalte cereri nu mai este necesar a li se răspunde, ceea ce s-ar constitui într-o reglementare a arbitrariului.

Nu operează o prezumţie a cunoaşterii cuantumului fiecărei tranşe a sumei datorate şi a termenului de plată, astfel că nu operează o prezumţie de culpă pentru neplata la termenul de scadenţă, atâta timp cât acesta nu este stabilit şi comunicat reclamantului de către pârâtă. În lipsa informării exprese şi anuale cu privire la aceste elemente, nu există o culpă a reclamantului pentru neplata la un anumit termen, într-un anumit cuantum, a contribuţiei la FNUASS, astfel că nu este posibilă nici calcularea vreunor accesorii ale obligaţiei principale.

Pârâta trebuia să stabilească termenele de scadenţă pentru fiecare an în parte întrucât conform art. 119 C.pr.fisc., dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiei principale, or aceste termene nu au fost stabilite de către pârâtă astfel că nu s-a născut în sarcina reclamantului o obligaţie de plată a dobânzilor şi a majorărilor de întârziere într-un anumit cuantum, respectiv cel de 6.399 lei.”

CAS Cluj a aplicat greșit cota de contribuție!

”În privinţa susţinerilor reclamantului referitoare la nulitatea actelor administrativ fiscale în baza art. 43 din C.pr.fisc. întrucât obligaţia de plată a fost determinată prin indicarea unui text de lege care nu mai era in vigoare la data emiterii deciziilor, respectiv că decizia de impunere nr.254479/1/25.04.2014 este nelegala în raport de modul de calcul al debitului aferent anului 2009, calculat prin aplicarea unei cote de contribuţie de 6,5%, având în vedere faptul că pentru perioada de referinţa cota de contribuţie conform legii este de 5,5% instanţa reţine că pentru anul 2009, potrivit art. 257 din Legea nr. 95/2006, în privinţa veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, cota de contribuţie era de 5,5 %, or, pârâta, în mod eronat a aplicat o cotă de 6,5%, ceea ce atrage nulitatea ambelor decizii de impunere contestate, în condiţiile art. 43, art. 44, art. 46 şi art. 47 din C.pr.fisc.

Decizia de impunere din oficiu nr. 254479/1 din 25.04.2014 are un obiect greşit stabilit, pe baza unui temei de drept, de asemenea eronat. Decizia de impunere nr. 254479/2 din 25.04.2014 se impune a fi de 14 asemenea anulată, în acest sens fiind dispoziţiile exprese ale art. 47 al. 2 din C.pr.fisc. referitoare la anularea actului administrativ fiscal prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii. Sunt întemeiate şi susţinerile reclamantului referitoare la aplicarea unor cote ale majorărilor de întârziere, penalităţilor şi dobânzilor, diferenţiate, fără a se indica suma asupra căreia au fost calculate şi data de la care s-au calculat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 218 C.pr.fisc., instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi va anula decizia de impunere din oficiu nr. 254479/1 din 25.04.2014 pentru stabilirea contribuţiei datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011, decizia de impunere din oficiu nr. 254479/2 din 25.04.2014 pentru stabilirea de accesorii datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011 şi decizia nr. E 119/27.06.2014. În temeiul art. 453 al. 1 C.pr.civ., instanţa va obliga pârâta aflată în culpă procesuală la plata către reclamant a sumei de 1650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar.”

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

”Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul LUNGU VALENTIN, (….), în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEŢULUI CLUJ cu sediul în Cluj-Napoca, str. Constanţa, nr.5, jud. Cluj. Anulează decizia de impunere din oficiu nr. 254479/1 din 25.04.2014 pentru stabilirea contribuţiei datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011, decizia de impunere din oficiu nr. 254479/2 din 25.04.2014 pentru stabilirea de accesorii datorate la FNUASS pe perioada 2009-2011 şi decizia nr. E 119/27.06.2014. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.”

Sentința a fost comunicată în octombrie, iar până acum nu s-a înregistrat recurs.

Comments

comentarii