Acasă » SPECIAL » Crima de la abație din 1362 și o eroare judiciară într-un caz de omor din 1582, în cartea Povești despre Cluj

Crima de la abație din 1362 și o eroare judiciară într-un caz de omor din 1582, în cartea Povești despre Cluj

CLUJUST.ro redă fragmente din cartea Povești despre Cluj, lansată astăzi, în care puteți citi despre crime din Clujul medieval sau despre o posibilă eroare judiciară într-un caz de omor comis la 1582 în Cluj-Mănăștur. Printre autori îl regăsim și pe directorul adjunct al Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan”, comisar șef Gabriel Rusu.

Autorii cărții Povești despre Cluj la lansare, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania
Autorii cărții Povești despre Cluj la lansare, în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania

Printre poveștile despre Clujul vechi scrise de autorii Tudor Sălăgean, Vasile Lechințan, Lukacs Jozsef, Vladimir Alexandru Bogosavlievici, Tiberiu Fărcaș, Mihai Florin Hasan, Laszlo Alexandru, Lorand L. Madly, Martyn Rady, și Gabriel Virgil Rusu, regăsim crime vestite în ”Opt povestiri despre Clujul medieval, cu final…așteptat”, de Mihai Florin Hasan, cât și o posibilă eroare judiciară într-un caz de omor din 1582, descrisă de comisarul șef Gabriel Rusu.

Crima de la Chinteni (iarna lui 1360).

La 18 decembrie 1360, vicevoievodul Transilvaniei, Petru Járái, solicita capitlului Transilvaniei o anchetă privind uciderea cu premeditare, în ziua Sfântului Nicolae [6 decembrie] de către Ștefan de Silivaș și Ștefan, fiul lui Petru cel Mare, la instigarea iobagilor din Chinteni, a nobilului Nicolae, fiul lui Deme de Tyburchtelku. Capitlul a răspuns că oribila crimă s-a petrecut cu premeditare, fără ca tânărul Nicolae să fi fost vinovat cu ceva, cei doi ucigași fiind părtașii de rele ai chinteoanilor: „fără de nici o vină a sa și chiar fără nici o pricină”.

Nici aici nu știm cum s-a soluționat cazul sau dacă văduva lui Deme, mama lui Nicolae, și sora celui asasinat au primit partea de compoziție/homagiul stabilit pentru uciderea unui nobil, conform cutumelor regatului Ungariei. Se poate totuși ca Nicolae să fi plătit abuzurile tatălui său, Deme, mort la acel moment, dar care din postura de familiar al puternicului Ștefan Pogan, rudă și apropiat, la rândul său, al voievodului Toma Szécsényi, să-i fi exasperat pe locuitorii din Chinteni, ce au apelat la două spade plătite [cei doi Ștefan] pentru a rezolva un conflict deschis poate cu vreo două decenii mai devreme.

Crima de la abație (5 decembrie 1362).

Pe data de 18 decembrie 1362 același vicevoievod Petru, ca și în cazul de mai sus, a solicitat o anchetă asupra  atacului dat asupra abației de la Cluj Mănăștur de către judele din Feneș [Florești], Hench, împreună cu sașii de acolo și cărora li s-au alăturat Andrei morarul din Cluj și alți prieteni și rude, care au căutat să-l ucidă pe nobilul Paul de Suceagu, fiul lui Chuey, pe care l-au scos din mănăstire și l-au decapitat: „de ipso claustro extraxsissent et collum suum amputassent”. Pe 13 decembrie, același an, judele nobililor din comitatul Doboka, trimite răspuns vicevoievodului afirmând că „martor mi-e Dumnezeu –  am văzut cu ochii mei ușile casei și sălii de mâncare a acelui domn abate, sparte și nimicite de pomeniții oaspeți […] și pe pomenitul Paul […] zăcând grămadă, ucis și omorât de aceia, în chip jalnic”. Ucigașii au fost în număr de peste 23, înarmați ca de război, cu platoșe, arme albe, lăncii, scuturi, și au căutat pe zisul Paul și l-au decapitat. Nu știm ce a stat la baza acestei răzbunări violente, dar Paul nu s-a bucurat de dreptul de azil al abației, care a fost încălcat flagrant. Probabil din această cauză judele nobililor afirma că acea crimă a fost: „spre paguba și primejduirea pomenitei biserici”. Printre ucigași se afla un morar, un berar, doi blănari, un decorator/sculptor, un anume Anton zis Platoșă [Pancyl].

Poate și Paul să fi avut ceva datorii de plătit sau o serie de abuzuri despre care nu mai știm nimic, dar care i-au grăbit sfârșitul, într-un mod violent, aruncat în curtea abației benedictine.

Adulterina iertată de către papă (iarna-primăvara lui 1430).

La 6 februarie 1430 pontiful Martin al V-lea îi scria episcopului Transilvaniei, celebrul George Lepes, ca să intervină întru salvarea de la execuția capitală a numitei Elisabeta Jacobi din Cluj (in oppido Clausenburg Transsiluane diocesis), soția lui Michael Koscher, care se afla închisă pentru adulter și fusese condamnată de judecătorii seculari la moarte: „ex carceribus, quibus suo marito propter adulterium denunciate a iudicibus secularis curie dicti oppidi mancipata et postea mortis damnata est”. Sunt o necunoscută următoarele: cine a scris în numele condamnatei către Curia romană, cum a reacționat sau cât de repede a reacționat episcopul Transilvaniei sau dacă soțul încornorat a reușit să stopeze acțiunea și, în final, dacă soața infidelă a scăpat. Cunoscând doar dispensa pentru desfacerea unui mariaj, cu motive întemeiate, se poate naște o altă întrebare: ce s-a întâmplat cu Elisabeta? s-a întors la soțul încornorat dacă a scăpat, a divorțat? Nu a mai apucat să fie salvată? Totuși, putem afirma faptul că acest caz al Elisabetei Iacobi a fost un caz fericit, în care pontiful roman a solicitat salvarea unui suflet condamnat la moarte dintr-o dieceză de la capătul christianitas-ului…
 piata avram iancu clujul vechi

Dreptatea Abatelui. O posibilă eroare judiciară într-un caz de omor comis la 1582 în Cluj-Mănăștur (fragment)

Din întreaga operă a lui Szántó, excepțională prin calitatea narațiunii și abundența detaliilor, a cărei traducere și publicare în seria Călători străini despre țările române i-o datorăm Mariei Holban, reținem un episod extrem de controversat sub aspectul deznodământului său. Este vorba despre descrierea cercetării și soluționării unui omor comis în hotarul satului Cluj-Mănăștur, la data de 29 septembrie 1582, victime fiind doi copii care păzeau podgoriile abației din localitate. Aici, în vremea lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, dreptatea se împărțea de către oficialii așezământului monahal, aceasta deoarece satul era scos de sub jurisdicția autorității comitatului Cluj. Foarte interesant este faptul că într-un document din anul 1356 așezarea rurală avea, aparent, aceleași privilegii ca și orașul din apropiere. Totuși, diferențele erau mari: judele primar clujean este menționat prin termenul de judex, în timp ce omologul său mănășturean este doar oficial al abatelui sau villicus, și foarte rar iudex. Fiind vorba despre un casus, o faptă comisă pe teritoriul mănăstirii, competența de soluționare îi revenea instanței dominale, sau, mai degrabă, celei ecleziastice (capitluare), respectiv starețului abației, un anume Mathias, denumit în text econom, aceasta deoarece legea acestei țări era ca răufăcătorii să fie judecați și pedepsiți acolo, pe pământurile acelor stăpâni unde s-au făptuit relele. Dar, din informațiile ce răzbat peste timp, a rezultat faptul că personalul de top al mănăstirii nu avea nici cele mai elementare cunoștințe în ceea ce înseamnă procedura și tehnicile de anchetă (inchisitio), fiind total depășit de evenimente.În practica cercetării infracțiunilor, un anchetator trebuie să să ocupe, în primul rând, de victimă de la care, prin audiere, poate să afle detaliile fundamentale ale cazului (data, ora, locul săvârșirii, martori asistenți, instrumente folosite etc.), apoi să culeagă informații despre autor sau autori și complici. Fapta de la Cluj-Mănăștur a fost sesizată de mamele copiilor, văduve, care, asa cum scrie Szántó, au alergat pentru dreptate la stăpânul locului, îndreptându-se nemijlocit către economul nostru și prin el către rector, cu rugămintea de a fi prinși ciobanii ce-și pășteau oile în apropierea viilor lor, deoarece îi bănuiau pe ei. Pe cale de consecință, părintele econom Mathias, însărcinat de rectorul Jakob Wuyek, un iezuit polonez, cu cercetarea cazului, a trimis patru din slugile noastre – își continuă relatarea iezuitul –, ca să prindă pe patru din acești ciobani români pe care îi bănuiau acele văduve. Slujitorii înarmați i-au găsiți ușor pe suspecți și se pare că aceștia nu au opus rezistență la reținere. Iezuitul nu ne oferă informații despre localitatea din care proveneau ciobanii, însă, cu siguranță că aceștia sălășluiau într-unul din satele mănăstirești aflate în imediata vecinătate a Clujului: Feleacu, Baciu, Florești, Ciurila sau Chinteni. Conduși la abație, cei patru au fost închiși într-o temniță (carceribus). Economul i-a interogat, probabil sumar, cu privire la cele sesizate, dar din lipsă de probe, a fost nevoit să-i elibereze.

Situația s-a complicat după ce victimele au decedat din cauza loviturilor primite. Dar unul dintre copii înainte de a muri spusese că a fost lovit în cap cu ciomagul de păstori. Atunci văduvele, sfâșiate de durere și nemulțumite de superficialitatea cercetării suspecților, s-au prezentat la rector, cerând ca vinovații să fie judecați pentru faptele lor. De ce au procedat femeile în felul acesta? Simplu, deoarece Ștefan Báthory, atunci când a înființat instituția academica clujeana, a dispus ca veniturile abației de la Cluj-Mănăștur, împreună cu cele șase sate ale sale, să fie acordate colegiului iezuit. în aceste condiții, rectorul Wuyek era, în mod natural, superiorul abatelui Mathias, dispunând în consecință. Și din nou ciobanii valahi s-au întâlnit cu carcera. Confruntându-se cu un caz penal complex, pentru care nu avea expertiză judiciară, economul cere sfatul judecătorului eretic al Clujului, întrebându-l ce e de făcut cu acei păstori și cum ar putea stoarce adevărul de la ei. Magistratul clujean i-a comunicat, prin vorba slugii trimise de la mănăstire, ca să-i despartă pe unii de alții și astfel despărțiți să poruncească să fie căzniți fiecare în parte de către țigani.

Mai multe puteți citi în cartea Povești despre Cluj, proiect al Asociației Vechiul Cluj, care se poate cumpăra de la Festivalul Internațional de Carte Transilvania din Piața Unirii.

Comments

comentarii

Un comentariu

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina