Avocata Ioana Gidro Stanca din Consiliul Baroului Cluj a fost aleasă președintele Comisiei Barourilor din Est la congresul intermediar al FBE de la Cracovia.
In urma analizării propunerilor din partea barourilor din Europa de preluare a comisiilor de lucru, Adunara Generală a Federației Barourilor din Europa (FBE), prin vot, a acceptat ca Baroul Cluj sa găzduiască Comisia Barourilor din Est pe o perioada de doi ani. In afara de Polonia si Romania nicio altă țară din Estul si Centrul Europei nu mai găzduiește o astfel de comisie. Obținerea comisiei este un succes pentru Romania și nu ar fi fost posibilă fără deschiderea și susținerea consilierilor Baroului Cluj.
Ce presupune conducerea acestie comisii ne explică noul președinte Gidro Stanca: ”Înseamnă că noi avem Comisia Barourilor de Est. Urmează să stabilim care sunt țările vizate de comisie și, de principiu, să încercăm să atragem membrii noi și să stabilim care sunt problemele specifice din estul Europei, fie că sunt fost țări comuniste sau doar geografic în Europa de est. Dacă sunt probleme specifice, le adunăm și le expunem în cadrul discuțiilor din FBE. Acesta are o forță mai mult morală, nu avem posibilitatea de a adopta legi sau directive. Putem însă propune la CCBE (Consiliului Barourilor și Societăților de Avocatură din Europa – n.red) să inițieze directive sau putem atenționa diverse Guverne sau organe legislative în situația în care se derapează de la limitete democrației.”, a declarat Gidro Stanca pentru Clujust.ro
Secretarul comisiei este avocata Diana Andrașoni, iar supleanți sunt avocații Călin Iuga și Voicu Sârb.
Președintele Federatiei, Nazario Oleaga a declarat ca niciun barou nu va fi o insula si ca federația il va susține necondiționat in orice problema. Acesta a facut apel ca toti avocații sa fie uniți si sa servească societatea.
”Temele de la Congres au fost alese la solicitarea Uniunii Europene care a facut apel tuturor ordinelor avocaților sa se implice in lupta contra evaziunii fiscale, contra spălării banilor si contra corupției.
Foarte pe scurt, principalele idei ale temelor de astăzi sunt următoarele:
In ceea ce privește evaziunea fiscală si spălarea banilor s-a recomandat avocaților sa fie atenti atunci când li se solicita servicii juridice in materie de off-shore-uri si banci elvețiene, cunoscându-se drept mijloace de spălare a banilor. S-a solicitat avocaților sa respecte legea si morala si sa se implice in proiectele legislative in materie fiscală.
Legat de frauda de tip “carusel” se recomanda avocaților sa nu acorde consultanta in astfel de cazuri. In Cehia exista avocati cercetati pentru acest tip de frauda. România e pe primul loc la evaziune fiscală – 45%, iar pe ultimul loc e Finlanda cu 5 %.
In ceea ce privește corupția, s-au prezentat particularitățile infracțiunilor de corupție din Germania, Polonia si Ucraina. In Germania se face diferența intre corupția din sistemul public si cea din sistemul privat sub aspectul condițiilor de incriminare si al pedepselor. Pana in 1996 firmele germane puteau sa își deducă mita data in alte tari pentru obținerea de contracte.
Referitor la prestarea de servicii avocațiale in alte tari decat cea a statului membru s-au prezentat condițiile acoperirii poliței de malpraxis in Belgia, Germania si Spania. In Belgia asigurarea e inclusă in contribuțiile către barou. Se recomanda avocaților care prestează servicii avocațiale in alte state sa își facă o asigurare suplimentară si sa fie atenți la clauzele de exonerare de răspundere din partea asiguratorului.”, a scris avocatul Călin Iuga pe Facebook.