Un conflict fără precedent într-o sală de judecată a avut loc la Cluj: o grefieră a părăsit sala de judecată după ce a primit amendă judiciară pentru atitudinea avută față de judecătoare. Procesele penale care mai erau de judecat au fost amânate. După cercetarea disciplinară, grefiera a fost exclusă din profesie. Aceasta dă vina pe judecătoare și a contestat în instanță decizia președintelui Curții de Apel Cluj. Mai multe grefiere s-au plâns de aceeași judecătoare.
Conflictul dintre grefieră și judecătoare a avut loc în 30 octombrie 2014 într-o sală de la Judecătoria Cluj-Napoca, dar până acum subiectul nu a fost făcut public. CLUJUST.ro vă prezintă în exclusivitate un caz unic în Justiția clujeană. Grefiera Alina Corina Bucur a fost exclusă din profesie pentru comportamentul avut față de judecătoarea Gabriela Maria Moț. Decizia de concediere și excludere emisă de președintele Curții de Apel Cluj, Denisa Băldean, a venit în 13 februarie, în urma unei cercetări disciplinare amănunțite, care cuprinde mai multe declarații de magistrați și grefieri în legătură cu evenimentul sau cu persoanele implicate. Înainte, a existat și o cercetare prealabilă efectuată de conducerea Judecătoriei.
Principala probă din dosarul de cercetare disciplinară este înregistrarea audio a ședinței de judecată. Incidentul a avut loc în timpul unui proces penal, în care inculpatul urma să se împace cu partea vătămată. Potrivit deciziei de excludere, judecătoarea a intrebat grefiera dacă a consemant poziția exprimată, insă grefiera i-a raspuns că nu a făcut o astfel de consemnare. A explicat că a notat datele de identificare ale inculpatului. Judecătoarea i-a atras atentia să consemneze tot ce se discută in sedință fără a aștepta să i se spună, după care i-a dictat. A continuat discuția cu inculpatul și a observat că iar nu se consemnează. Iar i s-a atras atenția grefierei și i s-a dictat. După aceea, s-a pregătit declarația de impăcare și s-au închis dezbaterile, dându-se cuvântul pe fond. S-a dat ultimul cuvânt inculpatului, in timp ce partea vătămată a vrut să plece. Grefiera a spus că nu a semnat declarația de impăcare, moment în care magistratul i-a reprosat că declarațiile trebuiau semnate inainte de inchiderea dezbaterilor și i-a atrea atenția da fie mai atentă, insa replica grefierei a fost să aibă rabdare și declaratiile vor fi semnate.
”Doamna judecător i-a atas atenția că manifestă o atitudine ireverențioasă și că poate fi sanctionată pentru aceasta, iar doamna grefier a spus într-o manieră ironică cu totul deplasată: “chiar vă rog”. Doamna judecător i-a cerut sa consemneze procedural ca îi aplică amenda, iar apoi să dea declația de impăcare la semnat la inculpatul care aștepta. Domna grefier a intrebat ce să facă acum: sa consemneze sau sa dea declarația la semnat. Doamna judecător a insistat sa de declarația la semnat și după depunerea lor la dosar, i-a cerut sa consemneze in legătură cu amenda in conformitate cu art. 283 alin. 3 lit i Cod proceduă penală”, se arată în decizia de excludere.
Extras din transcriptul ședinței de judecată:
Discuția purtată de la momentul când partea vătămată a vrut să plece.
Judecătoare: Nu, stați să vă semnați declarația, nu a semnat nici inculpatul?
Grefieră: Nu
J: Dati-le la semnat, trebuia să le dați la semnat inainte să ne spunem punctul de vedere. Vă rog de acum să le dați la semant inainte.
G: Dacă aveți răbdare le.. Și le dăm la semnat
J: Dumneavoastră vă faceți treaba
G: Eu imi fac treaba, nu pot să și consemnez
J: Vă rog să nu mai comentați ca să nu mă puneți în situația să vă aplic o sancțiune și dvs.
G: Chiar vă rog
J: Consemnați acolo, vă rog, că pentru atitudine nereverențioasă… dați declarația inculpatului la semnat, dați vă rog declarația inculaptului la semnat
G: Să consemnez în caiet sau să dau declarația?
J: Faceți ce v-am spus, dați declaratia inculpatului la semnat
G: Aveți aicea declarația inculpatului si a părții vătămate
J: Astea trei?
G: Sunt două
J: Cum două? Acestea ce-s?
G: Păi declarația de recunoaștere v-am dat-o
J: …asta ce-i?
G …din declarația…
J: Uitați-vă acolo care dintre ele este și dați-mi-le pe rând, declarația inculpatului , declarația persoanei vătămate/
J: Deci asta este parte a declarației inculpatului da?
G: Da
J: Am terminat cu dvs, v-ați luat buletinul? Vă rog să-i dați buletjnul
J: Consemnați vă rog
G: Da
J: 283
G: 283
J: Alineat 4
G Da
J: Litera i
G Da
J Din cod procedură penală
G Da
J: Amenda judiciară
G: Da
J: Aplicată grefierului
G: Da
J: În valoare de 500 lei.
G: Bun, în acest moment suspendăm ședința
J: Nu suspendăm pentru că dvs. nu aveți puterea să suspendați ședința
J: …Suspendăm ședința 10 minute, atât, că dau un telefon și aducem un alt grefier, bine.
Nu s-a mai găsit însă alt grefier pentru ziua respectivă, astfel că 22 de dosare penale au fost amânate din cauza incidentului grefieră-judecătoare.
”Gestul este unul fără precedent in activitatea instanțelor din raza Curții de Apel Cluj și a avut drept consecință amânarea soluționării unui număr de 22 de dosare penale pentru motivul nelegalei constituiri a completului, deoarece nu a existat o posibilitate concretă de înlocuire a grefierului de ședință. Impactul față de toți cei prezenți in sala de judecată a fost unul negativ, iar activitatea de judecată a fost puternic afectată.”, a precizat în decizia de excludere președintele Curții de Apel Cluj, Denisa Băldean.
Procurorul de ședință, Anca Lazăr, a spus în dosarul de cercetare disciplinară că oamenii au fost consternați de cele întâmplate: ”La un moment dat, după judecarea unor cauze, grefiera de ședință a avut câteva manifestări de nervozitate in timp ce consemna în caiet desfășurarea ședintei. Astfel când doamna președinte i-a cerut sa-i inmaneze declarațiile date intr-una din cauze spre a fi semnate, doamna grefier i-a spus pe un ton lipsit de respect să aibă răbdare până termină de consemnat. Imi aduc aminte că doamna grefier i-a dat această replică cel putin de două ori, inclusiv când doamna președinte i-a cerut să facă apelul intr-o cauză. Urmare acestei atitudini ireverențioase prin tonul, mimica și comportamentul general lipsit de respect al doamnei grefier, i s-a tras atenția de doamna președinte să se comporte mai frumos, altfel va fi nevoită să o sancționeze. Arăt că avocații, părtile, mulți martori ce fuseseră citați la acel termen au fost nemultumiți, deranjați, chiar consternați de cele intâmplate”
În schimb, grefiera Alina Bucur susține că declarația procurorului nu corepunde realității: ”Depun inregistrări din toate ședintele pentru a identifica persoana care are manifestări de nervozitate sau solicit audierea de martori. In ce priveste mimica menționată de doamna procuror, având in vedere locul și pozitia in care era situată in sala de ședință, respecfiv cu fața la boxa, mai in față si mai jos, la un unghi de 200 grade, nu cred că a vazut vreo mimică fiind aproape imposibil de admis că a ignorat părțile si a stat cu spatele la participanți și cu fața la mine să-mi studieze profilul, fiind atât de absorbită de acea cauză incât a remarcat că “asa un caz nu a mai intâlnit in viața ei”.
Grefiera dă vina pe judecătoare. E susținută de mai multe colege
”Relația profesională cu doamna judecător Maria Gabriela Moț, incepută in 3 iunie 2014, s-a degradat treptat datorită existentei unor carențe in modul in care aceasta își organizează activitatea profesională, precum și in modul in care comunică cu grefierul de ședință, astfel doamna Moț folosește adesea un ton nepotrivit, formulează multe cereri repetate intr-un interval foarte scurt de timp, impune realizarea urgentă a unor proceduri de citare chiar dacă acest lucru nu este tehnic posbil, nu are deloc răbdare și tact în relatia cu grefierul de ședință, are un program de lucru prin care impune grefierului să rămână după orele de program, nu folosește programul ECRIS la redactarea hotărârilor judecătorești și pentru corectarea incheierilor de sedință și din această perspectivă ingreunează activitatea grefierului.(….) Doamna judecător Moț a creat o stare de te tensiune si a exercitat o presiune nepermisă pentru grefier.”, a declarat grefiera Alin Bucur în cadrul cercetării disciplinare.
La dosarul de cercetare disciplinară au fost depuse mai multe declarații de grefiere, care au lucrat cu aceeași judecătoare și care se plâng de aceasta. Una dintre note aparține chiar liderului de sindicat al grefierilor din Cluj, Maria Olaru, grefier șef sectie civilă la Judecătoria Cluj-Napoca, o persoană cu o vastă experiernță.
”De la repartizarea d-rei judecător Moț Maria Gabriela la Judecătoria Cluj-Napoca, mai multi grefieri au fost repartizați pentru a-și desfășura activitatea pe completul condus de dânsa. Desi majoritatea grefierilor erau grefieri cu experiență, care au mai lucrat si cu alte complete, prea puțini dintre aceștia au reusit să indeplinească toate cerințele d-rei judecător, iar atunci când se intampla aceasta, era cu prețul rămânerii peste program in fiecare zi, cel mai adesea până la orele 19-21.
Grefierii care au activat pe completul condus de d-ra Moț Maria imi aduceau la cunoștință de cele mai multe ori greutățile intâmpinate in desfășurarea activitații lor, de obicei după ce îmi spuneau, solicitându-mi în cazul in care era posibil să fie inlocuiți de pe complet. Din cele relatate de grefieri, am înțeles că punctul cel mai vulnerabil in relațiile acestora cu d-ra judecător era comunicarea, element esențial in desfășurarea activității noastre. Pe de alta parte, mi s-a adus la cunoștință faptul că grefierilor li se solicită să indeplineasca si alte sarcini, neprevăzute de regulamentul de organizare al instantei, cum ar fi de exemplu calcularea taxelor de timbru datorate de părți.
In câteva rânduri s-a incercat repartizarea unor grefieri nou veniți la instanță, cu rugămintea adresata d-rei judecător de a-i forma potrivit cerințelor sale, insa nici această variantă nu a avut mai mulți sorți de izbândă.
Nu doresc sa absolv grefierii de orice vină, tuturor ni se intamplă să greșim, unii chiar perpetuează in greșeală, insă apreciez că prin comunucare si intelegere se poate realiza o colaborare durabilă si benefică desfăsurării activitatii completului de judecată”, a precizat Maria Olaru.
Livia Coman, grefieră la Tribunal, a lucrat, în perioada 2006-2007, la Judecatorie, in completul sectiei penale condus de judecătoarea Moț: ”La inceput colaborarea a fost bună. In februatie 2007 s-a deteriorat. Doamna judecător a inceput să aducă reproșuri subsemnatei cu privire la activitatea pe care o desfășor, in sensul că lucrarile efectuate erau de calitate slabă și că nu imi dau interesul la intocmirea corectă a acestora”. Potrivit grefierei, tensiunea a apărut după ce ea a discutat cu judecătoarea Nora Ioana Dincă despre o cerere de îndreptare eroare materială într-o încheiere a acesteia din 19 mai 2005, pe când lucrau împreună. ”Domna Moț mi-a spus ca probabil va trebui să audieze ca martori membrii completului și pe procuror”, a spus grefiera, care s-a intanit cu Dincă si i-a spus intenția. ”Doman Moți mi-a spus apoi ca nu trebuia sa port o discutie cu nimeni despre ceea ce a discutat cu subsemnata asupra modului de soluționare a cererii de indreptare a erorii materiale. Mi-am cerut scuzele de rigoare, insă atitudinea doamnei judecător a fost intransigentă”, a mărturisit grefiera.
Grefiera Elena Moldovan a lucrat cu Moț în perioda 2010-februarie 2011: ”Am avut o colaborare defectuoasă, cu toate ca m-am străduit să îndeplinesc toate cerințele prevăzute de atributiile mele ca și grefier și cele solicitate de către domnișoara judecător, dar nu era niciodată mulțumită de modul în care-mi desfășuram activitatea, ajungând chiar să-mi ceară și să-mi impună sa-mi dau demisia, pentru că nu am ce căuta in această instituție, in opinia dânsei, calificându-mă ca fiind inutilă, incompetentă, incultă, deși in acea perioadă ma aflam intr-o stare foarte gravă din punct de vedere al sănătății mele.”
Decizia de excludere: ”persistă într-o atitudine sfidătoare și arogantă”
Președintele Curții de Apel Cluj a decis excluderea din profesie a grefierei, “luând in considerare că faptele reținute în sarcina persoanei cercetate au o gravitate ridicată, au adus atingere actului de justiție și au împiedicat derularea procedurală a ședinței de judecată din data de 30.10.2014 având ca rezultat amânarea nejustificată a solutionării a 22 de dosare penale, situatie care a impus un cost social suplimentar pentru toți cei implicați, precum și afectarea gravă a imaginii Justiției. Reținând și faptul că persoana cercetată nu a înțeles gravitatea faptelor sale și a persistat intr-un comportament incompatibil cu statutul și obligațiile profesionale, dovedit în ședința din 20.11.2014″.
La ședința din noiembrie a fost prezent și președintele Judecătoriei. A spus ca e inutilă dispoziția să listeze din Ecris cuprinsul unor citații trimise părților lipsă pentru acel termen pentru a avea confirmarea că citațiile au fost emise pentru ora 8 si procedura e indeplinită. Grefiera a sustinut că a fost o solicitare pentru spectacol care a consumat inutil hârtia și că trebuia să aiba incredere in activitatea ei.
”Această conduită de a contesta repetat dispozițiile președintelui de complet este incompatibilă cu solemnitatea sedinței de judecată. Mai mult, probează faptul că doama grefier nu a inteles nimic din gravitatea incidentului petrecut in 30.10.2014, dimpotrivă, persistă intr-o atitudine sfidătoare și arogantă”, se preciează la finalul deciziei de concediere și excludere.
Grefiera a cerut la Tribunalul Cluj anularea deciziei și a sancțiunii de excludere din profesia de grefier. In subsidiar, a solicitat o sancțiune mai ușoară.
Grefierii, avocatii si expertii chiar si procurorii sunt amendati de cand lumea si pamantul.
Va transformati intr-o fituica de barfe? Atentie la daunele aferente, platibile in astfel de cazuri.
Despre ce daune vorbiți? Și vreți să spuneți că acesta este subiect de bârfă? Când o ședință de judecată se suspendă că se ceartă judecătorul cu grefierul??? Să sperăm că nu e un fenomen. Eu n-am mai auzit până acum așa ceva. Dvs?
Pentru cel care a scris articolul. In gimnaziu am invatat ca nu exista genul feminin pentru judecator, doctor, grefier, procuror. Prin urmare, stimate domnule sau doamna ziarist nu punem la feminin grefiera si nici judecatoare, sau procuroare. Va rog sa cititi si in Dex si apoi mai vorbim. Toate cele bune.
De cand ati terminat dvs. gimnaziul, s-au mai schimbat lucrurile. Vedeti http://dexonline.ro/definitie/judecător. Vad ca numai specialisti in gramatica avem aici pe site. Dar despre cazul revoltator nu spuneti nimic? Totul e in regula?
Dna. judecator sa stie ca grefierii nu sunt sclavi. Iar daca grefierul nu reuseste sa consemneze este vina ei, pentru ca are pretentii prea mari, grefierul nu este robot, trebuie sa-i acorzi un timp util pentru a consemna. Nu poti sa-ti bati joc de un biet suflet ca un badaran ce se intruchipeaza in comportamentul abuziv al acestui judecator. Cum isi permite sa ameninte grefierul in sala, cum isi permite sa spuna “nu mai comentati” Vai de capul vostru in CJ. Cobai parliti, 25 de ani de democratie au facut mai mult rau in mintile voastre decat 41 de ani de comunism.
Bine, bine, si asta este o scuza ca acel grefier depasit de situatie sa fie obraznic cu judecatorul respectiv? Nu ar fi fost (mai) civilizat sa comenteze mai putin si sa faca mai mult din ceea ce-i spuen judecatorul?
Interesanta situatia. Nu cred ca mai exista un alt caz asemnator. Probabil conflictul dintre cele doua exista de mult. In orice caz o situatie destul de neplacuta.
Doar sfarsitul lumii adus Dumnezeu va opri coruptia din sistemul de justitie. Normal ca presedinta curtii de apel a exclus-o fara drept de apel pe grefiera din sistem.Se doreste crearea unui precedent astfel incat sa se stie clar cine-s dumnezeii si cine-s sclavii.Comentezi ,esti decapitat instant, fara drept de apel ,de presedinta curtii de apel.