fbpx

Complet RIL: Deciziile CCR au putere de lege și nu pot fi interpretate de alte instituții ale Statului

Completul pentru soluționarea Recursului în interesul legii (RIL) de la ÎCCJ a motivat recent o decizie de respingere a unei sesizări ca inadmisibile, dar considerentele sunt de interes. Sesizarea a venit ca urmare a unei practici neunitare concretizată în patru opinii diferite cu privire la competența funcțională de soluționare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a CCR. Judecătorii ÎCCJ au arătat în decizia RIL că respectiva competență e stabilită prin Decizia CCR nr.321/2017 și că deciziile CCR au putere de lege și nu pot fi interpretate de alte instituții ale Statului.

Judecătorii ÎCCJ au analizat recursul în interesul legii formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin sesizarea din data de 14 mai 2019, vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor referitoare la “competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate”

Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti:

Într-o primă orientare a practicii, s-a considerat că apelul este calea de atac incidentă, cauza fiind soluţionată (în complet de apel) independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată.

Sub aspectul calificării căii de atac şi a competenţei funcţionale de soluţionare, instanţele care au îmbrăţişat această orientare jurisprudenţială au reţinut următoarele argumente: curtea de apel nu judecă calea de atac a recursului, nici potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală şi nici potrivit modificării legislative intervenite prin Legea nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, întrucât modificările intervenite prin Legea nr. 207/2018 din data de 20 iulie 2018 la art. 21 din Legea nr. 304/2004 fac referire doar la competenţa funcţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie; intitularea/denumirea căii de atac ca fiind recurs este una generică, deosebită de cea prevăzută de Codul de procedură penală sau civilă deoarece în prezent, în materia căilor de atac, curtea de apel are competenţa funcţională de a judeca doar apeluri şi contestaţii în completuri de apel formate din doi judecători.

În sensul primei orientări au fost identificate mai multe hotărâri definitive pronunţate de:

– Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală: Decizia penală nr. 1.030/A/19.07.2018 în Dosarul nr. 31.983/3/2017/a3, Decizia penală nr. 723/11.05.2018 în Dosarul nr. 913/236/2018/a1, Decizia penală nr. 416/A/21.03.2018 în Dosarul nr. 1.045/2/2018, Decizia penală nr. 659/A/02.05.2018 în Dosarul nr. 1.888/2/2018, Decizia penală nr. 989/A/28.06.2018 în Dosarul nr. 5.193/2/2018, Decizia penală nr. 1.175/A/22.09.2017 în Dosarul nr. 5.618/3/2015*, Decizia penală nr. 1.052/A/03.09.2018 în Dosarul nr. 6.100/2/2018, Decizia penală nr. 1.054/21.08.2017 în Dosarul nr. 6.572/4/2017, Decizia penală nr. 1.354/A/16.10.2018 în Dosarul nr. 8.467/1748/2018, Decizia penală nr. 1.068/05.09.2017 în Dosarul nr. 10.380/4/2017, Decizia penală nr. 179/A/02.02.2018 în Dosarul nr. 26.541/4/2017, Decizia penală nr. 917/19.06.2018 în Dosarul nr. 31.983/3/2017/a2, Decizia penală nr. 612/A/24.04.2017, Încheierea penală din 9.08.2018 în Dosarul nr. 6100/1/2018, dar şi Secţia a II-a penală: Decizia penală nr. 194/A/13.02.2018 în Dosarul nr. 702/2/2018, Decizia penală nr. 566/A/25.04.2018 în Dosarul nr. 1.223/2/2018, Decizia penală nr. 991/A/14.08.2018 în Dosarul nr. 5.506/2/2018, Decizia penală nr. 1.183/A/15.09.2017 în Dosarul nr. 233.372/3/2017;

– Curtea de Apel Braşov – Secţia penală: Decizia penală nr. 723/Ap/29.10.2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.938/62/2015, Încheierea penală nr. 37/CCP din 30.06.2016 pronunţată în Dosarul nr. 223/64/2016, Decizia penală nr. 2/AP din 6.01.2016 pronunţată în Dosarul nr. 35.248/197/2014*;

– Curtea de Apel Craiova – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 177/06.02.2017;

– Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 591/A/17.05.2016 pronunţată în Dosarul nr. 317/46/2016 şi Decizia penală nr. 115/A/09.02.2017 pronunţată în Dosarul nr. 691/109/2016/a 2;

– Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală: Decizia nr. 791/A/1 din 1.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 18.591/55/2017/a1;

– Judecătoria Cluj-Napoca – Secţia penală: Încheierea penală din 30.06.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.705/211/2016;

– Tribunalul Galaţi – Secţia penală: Decizia penală nr. 1/A/31.10.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.089/121/2017;

– Tribunalul Iaşi – Secţia penală: Decizia penală nr. 3/19.10.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1, Decizia penală nr. 1/10.04.2017 pronunţată în Dosarul nr. 36.540/245/2016/a1, Încheierea penală din 19.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1; Decizia penală nr. 298/Ap/11.04.2016.

  Într-o a doua orientare a practicii conturată la nivelul instanţelor de judecată s-a arătat că recursul este calea de atac incidentă în situaţia menţionată, cauza fiind soluţionată (în complet de recurs, compus din 3 judecători) de instanţa ierarhic superioară independent de competenţa funcţională (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) a organului judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată. În argumentare s-a reţinut că: prin considerentele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017 (paragrafele 21 şi 22) s-a statuat că recursul este calea de atac incidentă; sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul există o reglementare generală – art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, însă în prezent Codul de procedură penală nu reglementează recursul drept cale de atac, în absenţa unei norme speciale urmând a se face aplicarea prin analogie a dispoziţiilor din materia apelului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost adaptate modificărilor legislative intervenite în materie penală, analogie permisă, conform considerentelor Deciziei nr. 25 din 17 noiembrie 2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Totodată, s-a mai relevat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheierea motivată de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs la instanţa imediat superioară, text de lege ce nu a fost adaptat modificărilor legislative cu privire la calea de atac concepută distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, fiind apreciat ca un remediu judiciar ce nu preia din caracteristicile proprii recursului prevăzut de Codul de procedură civilă sau de Codul de procedură penală, iar această cale de atac nu poate fi considerată nici recurs şi nici apel, contestaţie sau plângere în sensul Codului de procedură penală, însă îşi menţine natura juridică de cale de atac specială şi nu poate purta denumiri diferite în funcţie de procedura civilă sau penală în care intervine.

În acest sens au fost identificate mai multe hotărâri definitive atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul curţilor de apel după cum urmează:

– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală: Decizia penală nr. 747/13.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 202/39/2018/a1.1, Decizia penală nr. 664/12.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 19.415/3/2018, Decizia penală nr. 602/20.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.667/62/2017/a1, Decizia penală nr. 122/09.02.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.265/271/2017;

– Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală: Decizia penală nr. 1/R/23.10.2018, în Dosarul nr. 7.552/2/2018 şi Secţia a II-a penală: Decizia penală nr. 1/R/14.06.2018 în Dosarul nr. 4.483/2/2018 şi Decizia penală nr. 2/R/03.10.2018, în Dosarul nr. 7.976/299/2018;

– Curtea de Apel Braşov – Secţia penală: Decizia penală nr. 2/R/02.02.2018 pronunţată în Dosarul nr. 10.129/197/2017/a1, Decizia penală nr. 2/R/04.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017 şi Încheierea penală nr. 48/CP/07.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.667/62/21017/a1, Decizia penală nr. 1/R/09.06.2016 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia penală în Dosarul nr. 634/322/2016/a1.1;

– Curtea de Apel Cluj – Secţia penală: Decizia penală pronunţată la 9.11.2018 în Dosarul nr. 647/33/2018; Încheierea din 31.10.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj – Secţia penală în Dosarul nr. 6.282/211/2016/a2; Decizia penală nr. 1/18.10.2018 pronunţată de Tribunalul Sălaj – Secţia penală în Dosarul nr. 1.079/84/2018;

– Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 1/P/19.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 30.328/212/2017;

– Curtea de Apel Craiova – Secţia penală: Decizia penală nr. 1.686/02.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. 2.079/95/2016/a5, Decizia penală nr. 386/20.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.642/263/2017 şi Decizia penală nr. 898/14.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 461/101/2018; Decizia penală nr. 20/21.05.2015 pronunţată de Tribunalul Olt; Decizia penală nr. 2/25.05.2018 pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia penală în Dosarul nr. 1.918/317/2017; Decizia penală nr. 391/C/15.06.2018 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – Secţia penală în Dosarul nr. 399/101/2018*;

– Curtea de Apel Galaţi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1.081/25.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 612/44/2018; Încheierea penală din 6.01.2016 (contestaţie) pronunţată de Tribunalul Vrancea – Secţia penală şi Încheierea penală din 28.12.2015 (recurs) pronunţată de Judecătoria Focşani;

– Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1/05.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.696/189/2017/a1, Decizia penală nr. 3/19.10.2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi – Secţia penală în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a1;

– Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Încheierea penală nr. 1/R/01.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 402/111/2018 şi Decizia penală nr. 3/A/09.01.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.265/271/2017;

– Tribunalul Argeş – Secţia penală: Decizia penală nr. 1/R/27.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 18.465/280/2016/a1, Tribunalul Vâlcea – Secţia penală: Decizia penală nr. 41/02.07.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.199/288/2018, Decizia penală nr. 28/21.95.2018 pronunţată în Dosarul nr. 3.553/241/2017/a1, Decizia penală nr. 31/11.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.821/241/2017;

– Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală: Decizia penală nr. 812/A/08.08.2018 pronunţată în Dosarul nr. 19.561/55/2017.

A treia orientare a practicii conturată la nivelul instanţelor de judecată a evidenţiat faptul că recursul este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, însă va fi soluţionată de un complet cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) din cadrul instanţei ierarhic superioare ca şi organul judiciar care a pronunţat hotărârea atacată. În sensul acestei orientări au fost identificate şi transmise anexat sesizării mai multe hotărâri definitive atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul curţilor de apel după cum urmează:

– Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală: Încheierea penală nr. 570/18.10.2018 pronunţată în Dosarul nr. 11.977/299/2017 (regulator de competenţă);

– Curtea de Apel Bacău a comunicat doar punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău, conform căruia, sub aspectul calificării căii de atac şi a competenţei funcţionale de soluţionare, după publicarea Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, recursul este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate (anterior calea de atac fiind calificată contestaţie), iar sub aspectul compunerii completului de judecată competent a soluţiona recursul s-au considerat a fi aplicabile prin analogie dispoziţiile din materia apelului, cauzele urmând a fi soluţionate de un complet de recurs, cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară sau instanţa de judecată) de la tribunal, ca instanţă ierarhic superioară faţă de judecătorul/instanţa care a pronunţat hotărârea atacată;

– Tribunalul Braşov – Secţia penală: Decizia penală nr. 103/RECURS/04.04.2018 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017*, Decizia penală nr. 156/R/09.05.2018 pronunţată în Dosarul nr. 1.328/62/2018, Decizia penală nr. 103/RECURS/04.04.2018 pronunţată în Dosarul nr. 15.101/197/2017*, Decizia penală nr. 99/CONTESTAŢIE/30.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 13.939/197/2017*;

– Tribunalul Maramureş – Secţia penală: Decizia penală nr. 1/R/21.09.2018 pronunţată în Dosarul nr. 5.625/211/2018 (recurs soluţionat de un complet de cameră preliminară);

– Curtea de Apel Iaşi – Secţia penală şi pentru cauze cu minori: Decizia penală nr. 1/05.03.2018 pronunţată în Dosarul nr. 4.696/189/2017/a1;

– Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie: Decizia penală nr. 334/A/08.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.870/102/2016/a2 şi Decizia penală nr. 16/R/03.04.2015 pronunţată în Dosarul nr. 3.988/102/2014/a1.

La nivelul instanţelor naţionale s-a conturat şi a patra opinie conform căreia contestaţia este calea de atac incidentă în cazul respingerii ca inadmisibilă a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, cauza fiind soluţionată de completul cu aceeaşi funcţie judiciară (judecător de drepturi şi libertăţi, judecător de cameră preliminară, instanţă de judecată) din cadrul instanţei ierarhic superioare ca şi organul judiciar ce a pronunţat hotărârea atacată, avându-se în vedere, în esenţă, funcţiile judiciare şi calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârile pronunţate în materia aferentă.

În acest sens au fost identificate mai multe hotărâri definitive astfel:

– Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală: încheierile judecătorului de cameră preliminară nr. 166/CP/18.05.2018 pronunţată în Dosarul nr. 2.955/2/2018, nr. 371/CP/21.12.2017 pronunţată în Dosarul nr. 6.318/740/2017/a1, nr. 192/CP/11.06.2018 pronunţată în Dosarul nr. 45.953/3/2017, Decizia penală nr. 341/C/01.08.2017 pronunţată în Dosarul nr. 5.706/2/2017, Decizia penală nr. 482/C/03.11.2017 pronunţată în Dosarul nr. 8.243/2/2017, Decizia penală nr. 398/19.10.2018 pronunţată de completul de cameră preliminară (compus din doi judecători) în Dosarul nr. 7.461/2/2018 şi Încheierea nr. 134/CDL/26.02.2018 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală în Dosarul nr. 11.977/299/2017*;

– Curtea de Apel Bacău a transmis doar punctul de vedere al judecătorilor Secţiei penale din cadrul Tribunalului Neamţ, care, în opinie majoritară, este în acelaşi sens cu această din urmă orientare jurisprudenţială;

– Tribunalul Iaşi – Secţia penală: Încheierea penală din 19.07.2017 pronunţată în Dosarul nr. 20.830/245/2016*/a2.

Decizie nr. 28/2019 a completului pentru soluționarea RIL a fost publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 4 februarie 2020. În motivarea deciziei se arată următoarele:

”Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală, care stabileşte că, pentru asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

Verificând regularitatea învestirii, în raport cu prevederile legale menţionate anterior, care enumeră, în categoria subiecţilor de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curţilor de apel, se constată că această primă condiţie referitoare la calitatea procesuală activă a titularului sesizării este îndeplinită.

Tot sub aspectul condiţiilor de admisibilitate, dispoziţiile art. 471 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd în mod imperativ ca cererea să cuprindă pe lângă soluţiile diferite date problemei de drept şi motivarea acestora, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrina relevantă în domeniu, precum şi soluţia ce se propune a fi pronunţată în recurs în interesul legii, iar în mod formal, sesizarea îndeplineşte condiţiile menţionate în contextul în care cuprinde soluţia ce se propune de către titular şi nu se limitează în a expune cele patru orientări jurisprudenţiale ale instanţelor naţionale.

Dispoziţiile art. 471 alin. (3) din Codul de procedură penală prevăd că cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoţită, sub sancţiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătoreşti definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit de instanţele judecătoreşti, sancţiunea nerespectării acestei dispoziţii fiind prevăzută expres de art. 472 din Codul de procedură penală. Astfel, dispoziţiile legale menţionate statuează în sensul că: “Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează la cerere.”

Din analiza hotărârilor judecătoreşti ataşate actului de sesizare în dovedirea existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii se constată că în susţinerea celor patru opinii, deşi au fost comunicate mai multe hotărâri judecătoreşti definitive, analizarea lor relevă faptul că sesizarea formulată tinde la identificarea de către instanţa supremă a modului de aplicare în timp a unei decizii a Curţii Constituţionale, iar, pe de altă parte, dezlegarea de drept vizează doar aspecte teoretice, cu caracter general, referitoare la efectele Deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017.

Referitor la aplicarea directă de către instanţele judecătoreşti a deciziilor sale, Curtea Constituţională a arătat în Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 16 mai 2000 că “dispoziţiile constituţionale pot şi trebuie să fie aplicate în mod direct de către instanţele judecătoreşti şi în cazul în care, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, a fost constatată neconstituţionalitatea prevederilor legale existente, iar legiuitorul nu a procedat încă la modificarea sau abrogarea, după caz, a acelor prevederi legale”. Aşadar, deciziile Curţii Constituţionale, fiind obligatorii şi având forţă pentru viitor, au putere de lege, iar având putere de lege, în dreptul penal substanţial, vor genera situaţii tranzitorii, în care se va pune problema legii penale mai favorabile ori cea a dezincriminării, în considerare art. 5 ori art. 4 din Codul penal.

Forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014), nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări.

Prin urmare, efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie, ci trebuie aplicate într-un mod conform considerentelor sale, la cazul dedus judecăţii.

Referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile prin care Curtea Constituţională declară neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale, indiferent de tipul acestora (simple, interpretative sau manipulatorii) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

De asemenea, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că toate deciziile Curţii Constituţionale au ca efect obligaţia organelor de aplicare a legilor de a se conforma acestora, în sensul de a nu aplica prevederile constatate neconstituţionale, iar, în cazul celor interpretative, aceste organe trebuie să îşi adapteze practica în conformitate cu interpretarea dată normei de către instanţa de contencios constituţional.

Or, în aceste condiţii, a solicita instanţei supreme clarificări suplimentare cu privire la aspectele învederate în conţinutul sesizării echivalează cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicţie a Curţii Constituţionale în domeniul controlului de neconstituţionalitate.

Pentru considerentele anterior expuse, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, se va respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor vizând competenţa funcţională (complet de drepturi şi libertăţi, complet de cameră preliminară, instanţă de judecată) de soluţionare a căii de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate.”

Considerente sunt importante dacă ținem cont de exemplu de situația de mai jos

Efectele Deciziei CCR privind abuzul în serviciu, interpretate diferit de instanțe din Cluj și București. Retroactivează?

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina